Decizia penală nr. 246/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.246/R/2011
Ședința publică din 24 februarie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: M. B., judecător JUDECĂTORI: V. C., președinte secție penală V. G.
G.: D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpata H. C. împotriva deciziei penale nr.3/A din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr.(...), trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.i C. și fals privind identitatea prev.de art.293 alin.1
C. cu aplic.art.33 lit.a C. și art.37 lit.a C.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata, aflată în stare de arest, asistată de apărător desemnat din oficiu, av.C. T., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care apărătorul inculpatei solicită în probațiune audierea martorului C. I. M., care a asistat la recunoașterea după fotografie a inculpatei, dar este și vecin cu partea vătămată. Deși a fost propus spre audiere, la ultimul termen apărătorul inculpatei a renunțat la audierea acestuia.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea cererii, apreciind că nu este necesară și utilă administrarea acestei probe, starea de fapt fiind pe deplin lămurită.
Apărătorul inculpatei arată că starea de fapt nu este dovedită cu privire la infracțiunea de fals privind identitatea și că recunoașterea inculpatei trebuie să se coroboreze cu alte probe.
Deliberând, Curtea respinge cererea în probațiune formulată de apărătorul inculpatei, apreciind că nu se impune audierea martorului C. I. M., declarația acestuia nefiind concludentă și pertinentă, raportat la depoziția martorului din faza de urmărire penală.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatei solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței instanței de fond și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatei, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante și schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul de a se dispune suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei. Pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt calificat este prea mare. Este adevărat că inculpata a mai fost condamnată, dar de la data arestării și până în prezent a conștientizat ce înseamnă regimul dedetenție. S. a se avea în vedere și că inculpata are trei copii minori. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpată ca nefondat și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor pronunțate anterior, apreciind că pedeapsa aplicată este pe măsura gravității faptei comise.
Apărătorul inculpatei solicită a se reține, în ceea ce privește infracțiunea de fals privind identitatea, că deși inculpata a indicat un alt nume, locul nașterii și domiciliul au fost cele reale.
I., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că are trei copii minori, iar soțul se află și el în penitenciar, astfel că în prezent, copiii se află la soacra ei. A săvârșit fapta pentru că a consumat băuturi alcoolice și are o situație familială deosebită.
C U R T E A Prin sentința penală nr. 1750/(...), pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. (...), în baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal, a fost condamnată inculpata H. C., fiica lui G. și E., născută la data de (...) în comuna S., jud. Sălaj, cetățenie română, studii 6 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, căsătorită, recidivistă, domiciliată în J., str. 1 Mai, nr. 41, jud. Sălaj, în prezent aflată în Penitenciarul Gherla, CNP: 2., la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În baza art. 293 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal, a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. În baza art. 61 alin. 1 Cod penal, s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 304 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin S. Penală nr. 119/(...) a J.ecătoriei Negrești Oaș, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre urmând ca inculpata să execute pedeapsa de
4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal. În baza art. 350 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive luată prin Î. penală nr. 1129/(...) a J.ecătoriei B. M.. În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reținerii și arestului preventiv din data de (...) la zi. S-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate G. V. N. domiciliat în comuna D., sat C., nr. 18, jud. M., a fost acoperit prin restituire. În baza art. 191 alin. 1
C.proc.pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 800 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, sumele de 400 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale și al judecății către av. Varga Renata, urmând a fi avansat din fondurile M.ui
Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut următoarele:
În data de (...), în jurul orei 11.30, inculpata H. C., folosind fără drept o cheie adevărată, a pătruns în locuința părții vătămate G. V. N., iar din interior a sustras un lănțișor, două verighete din aur și suma de 100 de lei. I. a fost surprinsă în momentul în care ieșea din curtea imobilului de partea vătămată care se întorcea de la câmp împreună cu soția sa. întrebată fiindde partea vătămată de ce se află în curtea sa, inculpata i-a spus că a venit să cerșească. Între timp, soția părții vătămate a observat că ușa de la locuință era deschisă, cerându-i părții vătămate să nu o lase pe inculpată să plece. Partea vătămată a prins-o de mână pe inculpată care a început să strige că nu a luat nimic din locuință, după care a intrat în interior și a aruncat pe un fotoliu suma de 100 de lei un lănțișor din aur și un inel după care a încercat să fugă din casă. Partea vătămată a prins-o însă de mână, moment în care de sub tricoul inculpatei au căzut verighetele din aur. I. a fost reținută până au sosit organele de poliție, în fața cărora aceasta a declarat că se numește L. L., aspect consemnat în cuprinsul procesului- verbal de constatare a infracțiunii flagrante (filele 4-7 din dosarul de urmărire penală).
I. a fost identificată în urma implementării și examinării în baza de date A. a fișei dactiloscopice cu impresiunile acesteia.
J. a apreciat că, deși inculpata nu recunoaște săvârșirea infracțiunii de furt calificat, susținerile acesteia nefiind confirmate de ansamblul probatoriului administrat în cauză. Astfel, din declarațiile părții vătămate G. N. (f. 10 dosarul urmărire penală), care se coroborează cu declarațiile date de martora G. P. (f. 28 dosarul urmărire penală, fila 51 din dosarul instanței) și ale martorului P. V. (fila 26 din dosarul de urmărire penală, f. 50 dosarul instanței), din tricoul inculpatei au căzut verighetele din aur aparținând părții vătămate. De asemenea toți martorii audiați în cauză au arătat că inculpata a declarat în fața organelor de poliție că se numește L. L.
J. a constatat că în drept, fapta inculpatei H. C., care, în data de (...), pe timp de zi, a pătruns în locuința părții vătămate G. N., iar din interior a luat mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. a Cod penal.
De asemenea, instanța de fond a constatat că în drept, fata aceleiași inculpate care, în data de (...) a declarat în mod fals în fața organelor de poliție că se numește L. L., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin.1 cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a cod penal.
La individualizarea și dozarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatei, instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 cod penal, împrejurările săvârșirii faptei (prin pătrunderea în locuința părții vătămate pe timp de z, după folosirea unei chei adevărate) dar și de persoana inculpatei care a fost condamnată de mai multe ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat și violare de domiciliu, ceea ce denotă perseverență infracțională precum și faptul că pedepsele anterioare nu și-au atins scopul preventiv și educativ.
Prima instanță a reținut că din fișa de cazier judiciar reiese că inculpata a săvârșit faptele care fac obiectul prezentei cauze în perioada liberării condiționate, fiind incidente dispozițiile art. 37 lit. a cod penal privind recidiva postcondamnatorie. Astfel prin S. Penală nr. 119/(...) a
J.ecătoriei Negrești Oaș, inculpata a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni fiind arestată la data de (...) și liberată condiționat la data de (...) cu un rest neexecutat de 304 zile.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal, a condamnat-o pe inculpata H. C., la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În baza art. 293 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal, a condamnat-o pe aceeași inculpatăla pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. În baza art. 61 alin. 1 Cod penal, a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 304 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin S. Penală nr. 119/(...) a J.ecătoriei Negrești Oaș, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal având în vedere împrejurarea că exercițiul unei funcții publice precum și al unei funcții care implică exercițiul autorității de stat sunt incompatibile cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni. În baza art. 350 alin. 1
C.proc.pen., a menținut măsura arestării preventive luată prin Î. penală nr.
1129/(...) a J.ecătoriei B. M.. În baza art. 88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reținerii și arestului preventiv din data de (...) la zi. A constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate G. V. N. a fost acoperit prin restituire. În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, a obligat inculpata la plata sumei de 800 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, sumele de 400 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale și al judecății către av. Varga Renata, urmând a fi avansat din fondurile M.ui Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata H. C., care, prinapărătorul desemnat din oficiu, a solicitat reducerea pedepsei rezultante de
4 ani închisoare ce a fost aplicată având în vedere că în fața instanței de apel a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a regretat comiterea acesteia, prejudiciul a fost recuperat, iar pedeapsa ce a fost aplicată este prea mare.
Prin decizia penală nr. 3/A/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpata H. C. (fiica lui G. și E., născută la (...), arestată preventiv, aflată în Penitenciarul Gherla) împotriva Sentinței penale nr.1750/(...) a J.ecătoriei B. M., fiind menținută starea de arest a inculpatei și fiind dedusă din pedeapsa aplicată acesteia durata reținerii și arestul preventiv la zi din data de (...). Conform art.192 alin.2 C.proc.pen., s-a dispus obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 250 lei din care suma de
200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu Amzărescu Niță
C. achitat din fondurile M.ui Justiției.
Pentru a dispune în acest sens, T. a reținut următoarele:
Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, precum și în cursul cercetării judecătorești, tribunalul a reținut că în mod întemeiat instanța de fond a reținut vinovăția inculpatei H. C. în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și fals privind identitatea, fapte comise prin aceea că la data de 2 august 2010, în jurul orei 1130, a pătruns în curtea imobilului cu nr.18 din localitatea C. aparținând părții vătămate G. V. N. și folosind fără drept o cheie adevărată a deschis ușa de acces în locuință iar din interior a sustras mai multe bunuri cauzând un prejudiciu total în cuantum de 1.400 lei care a fost recuperat în totalitate; la aceiași dată, cu ocazia cercetărilor efectuate de către organele de poliție referitoare la furtul comis din locuința părții vătămate G. V. N., a declarat în fals că se numește L. L., fiica lui G. și E., născută în localitatea P., județul C., domiciliată În localitatea S., județul Sălaj.
În consecință, în mod justificat instanța de fond a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. și ped. de art.208 al.1, art.209 al.1 lit. i Codul penal la pedeapsa de 4ani închisoare și art.293 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit. a Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare și în final, făcând aplicarea dispozițiilor art.33 lit. a raportat la art.34 lit. b Cod penal, urmare a contopirii pedepselor și respectiv a revocării beneficiului liberării condiționate pentru restul de
304 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.119/(...) a J.ecătoriei Negrești Oaș (rest contopit cu pedeapsa aplicată prin sentința aplicată), la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Analizând modalitatea de individualizare a răspunderii penale a inculpatei, tribunalul a considerat că pedeapsa de 4 ani închisoare corespunde gradului de pericol social concret al faptelor și făptuitoarei, având în vedere că prejudiciul cauzat părții vătămate a fost recuperat.
Chiar și în condițiile în care inculpata a avut o poziție de recunoaștere în fața instanței de apel, nu constituie un motiv suficient care să determine instanța de control judiciar să aprecieze că se justifică o eventuală reducere a pedepsei aplicate acesteia, așa cum s-a solicitat de către inculpată prin apărător.
În conformitate cu dispozițiile art.52 și art.72 C., la stabilirea pedepselor instanța este obligată să aibă în vedere ca pedeapsa să fie concretă, să corespundă gradului de pericol social al faptelor și făptuitorului și cuantumul acestora să fie în măsură să realizeze scopul reinserției sociale a făptuitorului.
În cazul de față, pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare spre care s-a orientat instanța de fond contribuie la realizarea scopului educativ al pedepsei, cu atât mai mult cu cât inculpata a suferit anterior multiple condamnări așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar (aflat la filele 33-35 din dosarul de urmărire penală).
Așa fiind, tribunalul a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpată. În baza art.350 C.proc.pen., a fost menținută starea de arest a inculpatei apelante, deoarece hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicare, potrivit art.5 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului. A fost dedusă din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv din (...), la zi. În temeiul art.192 alin.2 C.proc.pen., s-a dispus obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 250 lei din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu Amzărescu Niță C. achitată din fondurile M.ui Justiției.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata H. C., prinapărătorul său, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței instanței de fond și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatei, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante și schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul de a se dispune suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei.
În motivarea recursului, se arată că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt calificat este prea mare și că inculpata a mai fost condamnată, iar de la data arestării și până în prezent a conștientizat ce înseamnă regimul de detenție, precum și faptul că aceasta are trei copii minori.
Recursul declarat în cauză de inculpată este nefondat pentruurmătoarele considerente:
Pe baza probelor administrate în cauză, s-a reținut că în data de (...), în jurul orei 11.30, inculpata a pătruns în curtea imobilului cu nr. 18 din localitatea C. aparținând părții vătămate G. V. N. și folosind fără drept ocheie adevărată, a deschis ușa de acces în locuință, iar din interior a sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu total de 1400 lei. În același împrejurări, cu ocazia cercetărilor efectuate de organele de poliție, a declarat în mod fals că se numește L. L., fiica lui G. și E., născută în localitatea P., județul C., domiciliată în localitatea S., județul Sălaj.
I. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, însă vinovăția sa a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv din declarația părții vătămate G. V. N. care se coroborează cu declarația martorei G. P. și P. V.
Procedând la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C., apreciind că o pedeapsă de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals privind identitatea vor fi în măsură să asigure reeducarea inculpatei.
S-a reținut de asemenea că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 61
C., întrucât inculpata a fost condamnată prin sentința penală nr. 119/2007 a J.ecătoriei Negrești Oaș, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare fiind liberată condiționat cu un rest de 304 zile rămas neexecutat.
În consecință, s-a apreciat în mod corect că inculpata urmează să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsă just individualizată și a cărei reducere nu se impune. Împrejurarea că inculpata are 3 copii minori în întreținere, aflați în prezent la soacra ei, că soțul ei se află în prezent în penitenciar și că a săvârșit infracțiunea pe fondul consumului de băuturi alcoolice, nu justifică reducerea pedepsei aplicate de către instanța de fond.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că soluția aplicată este legală și temeinică sub toate aspectele, astfel că, având în vedere dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b C.proc.pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În temeiul art. 88 C., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata arestului preventiv din (...) la zi. În baza art. 189 și art. 192 alin. 2 C.proc.pen., se va stabili onorariu avocațial și va fi obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata H. C., născută la 18 noiembrie 1969, arestată în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 3 din 18 ianuarie 2011 a T.ui M.. Potrivit art. 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatei timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpata recurentă să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. M. B. V. C. V. G. D. S. Red.MB/dact.MS 4 ex./(...) J..fond: C.R. J..apel: C.Liheț/A.Soare-Farc
← Decizia penală nr. 645/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1890/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|