Decizia penală nr. 193/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.193/A/2011
Ședința publică din data de 01 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : V. V. A. JUDECĂTOR : L. H. GREFIER : L. S.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. : S. D.
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul M. Z., împotriva sentinței penale nr. 60/F/2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev.de art.6 din Legea 78/2000 rap.la art.257 alin.1 C.penal, cu aplic.art.41 alin.2
C.penal și art.37 lit.b C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. Z. personal asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Demeter Ida, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială la dosar și mandatarul părții civile Z. T., numita Z. L.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, mama părții civile Z. T., numita Z. L., învederează instanței că fiul ei a decedat acum un an și înțelege să continue acțiunea civilă a fiului ei. De asemenea, solicită cheltuieli de transport în sumă de 68 lei constând în deplasarea de acasă la instanță, respectiv două drumuri cu trenul arătând că un bilet de tren costă 17 lei. Depune în dovedirea pretențiilor, un bilet de tren.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună, reducerea cuantumului pedepsei aplicate și modificarea modalității de executare a pedepsei. Solicită a se avea în vedere disp.art.74 lit.b și c C.penal reținând că încă din faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut o parte din prejudiciu, a manifestat regret și a recunoscut, a sprijinit organele de cercetare pentru aflarea adevărului precum și împrejurarea că partea vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză iar partea civilă Z. a decedat în 2010 iar procura nu știe în ce măsură a fost semnată de mama acestuia. Solicită a se ține seama de gradul de pericol concret al faptei, apreciind că modalitatea de executare poate fi și cu suspendarea sub supraveghere. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul P., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. A. că prima instanță a procedat corect la individualizarea pedepsei ținând seama de faptul că inculpatul este recidivist. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul M. Z., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său arătând că a recunoscut fapta. Susține că în privința faptei legată de numitul B., i-a restituit acestuia banii. Nu susține că este nevinovat și recunoaște că a greșit atunci când a spus că poate să rezolve permisul de conducere dar nu a luat legătură cu nici o persoană influentă.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. nr. 60/F pronunțată la data de 11 mai 2011 de Tribunalul Bistrița Năsăud s-a dispus condamnarea inculpatului M. Z., fiul lui Z. și I., născut la data de (...) în B., domiciliat în B., str. O., nr. 33, jud. B.-N., CNP-1., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 rap. la art.257 al.1 Cod penal, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit.b Cod penal. S-a făcut aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a)-b) Cod penal.
S-a constatat că partea vătămată B. S. M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Z. T. suma de 1350 de euro și 1450 lei cu titlu de despăgubiri civile, dispunându-se totodată confiscarea de la inculpat a sumei de 900 de euro.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
1. În cursul lunii martie 2008, numitul B. S., zis „Țuțu"; sosind din
Spania, l-a vizitat pe socrul său G. I., care s-a arătat foarte interesat de autoturismul său, aspect raportat la care B. S. i-a propus să i-l vândă, dar a fost refuzat, cu motivarea că martorul, deși poseda permis de conducere, avea doar „categoria C";, neavând și „categoria B";, astfel încât să poată conduce autoturisme.
Auzind acest lucru și aflând anterior prin localitate că numitul S. A. zis „Pișcu"; cunoștea pe cineva care putea facilita obținerea permiselor de conducere, B. S. l-a căutat pe acesta întrebându-l dacă are vreo cunoștință care ar putea să-l ajute în acest sens. S. A. a negat însă l-a asigurat că o să-l anunțe în cazul în care va găsi pe cineva.
Cunoscându-l pe inculpatul M. Z., pe care îl auzise anterior afirmând că poate obține „mai ușor"; permise de conducere și întâlnindu-se la un moment dat întâmplător cu acesta, S. A. l-a întrebat dacă acest lucru este real, M. Z. confirmând că poate obține permise de conducere deoarece are pe cineva care lucrează în domeniu, un astfel de demers costând 2000 de euro.
Ulterior, S. A. i-a relatat acest aspect lui B. S. și i-a făcut cunoștință cu inculpatul, cei trei întâlnindu-se în fața Școlii generale nr. 2 din B., ocazie cu care inculpatul l-a asigurat pe B. S. că are o cunoștință ce se numește „. care lucrează la „. P. iar acesta îl va ajuta să obțină permisul de conducere, chiar și în cazul în care este „analfabet";. I-a spus totodată că obținerea permisului îl va costa 2000 de euro din care suma de 300 de euro va fi necesară pentru întocmirea dosarului cu acte necesare înscrierii la o școală de șoferi care avea sediul chiar în imobilul Școlii generale nr. 2 (dosarul respectiv urmând a fi întocmit de către inculpat).
M. Z. i-a solicitat de asemenea lui B. S. ca după ce persoana care își dorea permisul de conducere s-ar fi prezentat la proba scrisă și după ce i s- ar fi confirmat că a promovat-o, să-i fie remisă diferența de 1700 de eurospre a o înmâna la rândul său acelei „cunoștințe"; care urma să asigure obținerea permisului de conducere.
În perioada următoare M. Z. și B. S. s-au înțeles însă ca pentru demersurile făcute inculpatul să primească doar 1100 de euro și 300 lei, această ultimă sumă fiind necesară, potrivit declarației denunțătorului, pentru acoperirea costurilor analizelor medicale, care de asemenea trebuiau efectuate anterior obținerii permisului.
Denunțătorul B. S. i-a relatat apoi socrului său G. I. despre discuția avută cu inculpatul, primind în total de la acesta 1400 de euro și 300 lei, bani din care B. S. a păstrat pentru sine 300 de euro pentru a-și acoperi cheltuielile ocazionate de repetatele întâlniri avute cu învinuitul iar diferența de 1100 de euro și 300 lei a remis-o în trei tranșe lui M. Z. (cei doi întâlnindu-se la C. „. în două rânduri, cu prima ocazie B. S. remițându-i 300 de euro și 100 lei iar după circa o săptămână încă 300 de euro și 100 lei).
Ulterior M. Z. l-a sunat pe B. S. și i-a cerut să vină împreună cu socrul său în fața Cofetăriei „., deoarece acesta va trebui să susțină proba practică, ocazie cu care inculpatul a solicitat să-i fie remisă suma de 500 de euro și
100 lei, astfel că B. S. și G. I., însoțiți și de către numitul S. A., s-au deplasat cu autoturismul proprietatea lui B. S. în fața Cofetăriei „., unde, după câteva ore (interval de timp în care B. S. l-a sunat în permanență pe telefonul mobil, inculpatul răspunzând fie că vine imediat, fie nu răspundea deloc la apeluri), inculpatul a venit și i-a asigurat că numitul G. I. va susține proba practică. Le-a spus de asemenea să-l mai aștepte, deoarece trebuie să obțină detalii în legătură cu ora și seria în care este programat G. I. să susțină examenul.
Inculpatul a plecat apoi și s-a plimbat prin oraș astfel încât să treacă un interval de timp și să poată pretinde că s-a interesat cu privire la aspectele arătate mai sus, după care s-a întors și le-a spus că nu poate să-i ajute în ziua respectivă, întrucât nu s-a întâlnit cu persoana care urma să faciliteze obținerea permisului de conducere, cu acea ocazie primind de la cei doi suma de 500 de euro și 100 lei.
În perioada următoare, inculpatul i-a transmis în repetate rânduri lui
G. I., prin intermediul lui B. S., să se prezinte în fața Cofetăriei „. spre a fi condus să susțină proba practică, întâlniri neonorate de către inculpat, care de altminteri a recunoscut cu ocazia audierii sale că toate aspectele pe care le-a înfățișat denunțătorului și socrului acestuia nu erau reale, el necunoscând în realitate nici un funcționar prin intermediul căruia să faciliteze obținerea permisului de conducere.
Văzând că inculpatul nu i-a rezolvat socrului său obținerea permisului de conducere, B. S. l-a contactat pe S. A. și i-a spus că ar avea nevoie de o dovadă a remiterii sumelor de bani către inculpat, spre a-l putea determina ulterior să le restituie, astfel că acesta a discutat cu M. Z., care a fost de acord să încheie cu B. S. un „contract de împrumut"; din care să rezulte că acesta din urmă i-ar fi împrumutat 1700 euro (diferența de 200 de euro dintre suma predată de G. I. lui B. S. și cea menționată în contract, fiind reprezentată de pierderile suferite de denunțător ca urmare a contactării repetate a inculpatului).
A fost în consecință încheiat un contract de împrumut din care rezulta că M. Z. îi datora lui B. S. suma de 1700 de euro, acesta obligându-se să o restituie până la (...), pe parcursul cercetărilor inculpatul restituindu-i lui B. S. suma de 1050 lei (echivalentul a 250 de euro), pentru diferența de 900 de euro acesta neformulând pretenții, numitul G. I., în cadrul declarațiilor datearătând că nu formulează pretenții civile în cauză întrucât a primit 1350 de euro de la B. S., renunțând la diferența în sumă de 150 de euro.
2. În cursul lunii august 2008, denunțătorul Zăgrean T. (domiciliat în com. T.), intenționând să obțină permisul de conducere auto, s-a deplasat în orașul B. spre a se interesa de demersurile pe care trebuia să le facă pentru a urma cursurile școlii de șoferi, localitate în care, intrând într-un bar, l-a cunoscut pe inculpatul M. Z., care, aflând că Z. T. intenționa să facă școala de șoferi, i-a propus să-l ajute să obțină permisul, fără „să învețe";, prin intermediul unei cunoștințe care lucrează la „. P. și se numește „. A. (aspecte relevate de declarațiile martorului M. I. G. și cele ale denunțătorului Z. T.).
I-a spus totodată că un asemenea demers o să-l coste 1500 de euro, din care Z. T. trebuia să-i remită 750 de euro înainte de examen iar diferența de 750 de euro - în momentul în care acesta ar fi primit permisul.
Z. T. nu a acceptat inițial propunerea, ci a urmat cursurile școlii de șoferi și s-a prezentat în perioada următoare la examenul pentru permis, de două ori, fără însă a-l promova, interval de timp în care a fost in repetate rânduri contactat telefonic de către inculpat, care insista, spunându-i că nu o să obțină permisul niciodată dacă nu remite banii solicitați.
La data de (...), Z. T. s-a prezentat la cel de-al doilea examen, iar când a ieșit din imobilul în care susținuse proba teoretică, a fost întâmpinat de M. Z., care i-a promis din nou să-l ajute să obțină permisul de conducere și i-a solicitat dosarul cu acte spre a-l înmâna lui „. A., precum și suma de 300 de euro. Z. T. a acceptat, i-a înmânat dosarul și suma solicitată, iar în perioada următoare i-a remis inculpatului, la solicitarea acestuia, în mai multe tranșe, sume de bani ce au totalizat suma de 1350 de euro și 1450 lei (sume relevate de declarațiile denunțătorului și de transcrierile înregistrărilor telefonice), întâlnirile dintre cei doi având loc până în luna februarie 2009 inclusiv, în diferite locații, inculpatul asigurându-l de fiecare dată pe Z. T. că îi va ridica permisul.
În cursul lunii decembrie 2008, spre a întări convingerea denunțătorului că va fi efectuat demersul promis, inculpatul l-a rugat pe martorul R. A. D. (un cunoscut de-al său), să-l sune pe Z. T. și să-i spună că este „dl. A., și că poate să stea liniștit și să-i dea banii lui „., deoarece „. se va rezolva, nedându-i detalii lui R. A. D. referitor la „. care trebuia rezolvată pentru Z. T., relatându-i doar că acesta din urmă îi datora lui și unui coleg de-al său - „Adi Lăcătușu"; o sumă de bani (doar ulterior M. Z. relatându-i lui R. A. D. despre promisiunea făcută lui Z. T. și banii primiți de la acesta, despre circumstanțele în care Z. T. a ajuns să-i dea periodic sume de bani, rugându-l din nou în cursul lunii februarie 2009 să-l sune pe Z. T., să se recomande ca fiind „. și să-i ceară să mai aibă „răbdare";, solicitându-i totodată încă 400 de euro).
R. A. D. s-a conformat, iar apoi s-a deplasat împreună cu M. Z. în localitatea unde domiciliază Z. T., fiind transportați de către martorul C. F. D. cu autoturismul acestuia, ocazie cu care inculpatul M. Z. a primit de la Z. T. suma de 400 de euro, din care a remis lui R. A. D. suma de 150 de euro, iar lui C. F. D. suma de 30 de euro pentru transport.
Ulterior, R. A. D. a luat hotărârea (fără a-l înștiința pe M. Z.) de a continua să se recomande ca fiind „. (funcționarul despre care Z. T. credea că este cel pe lângă care a intervenit M. Z. și care îi va elibera permisul de conducere), astfel că l-a sunat pe denunțător și i-a solicitat să-i mai dea 150 de euro pentru a-i elibera actul, ocazie cu care i-a spus de asemenea că îl va trimite după bani pe nepotul său „..
Apoi, R. A. D. a fost cel care s-a deplasat la locuința lui Z. T. și s-a recomandat ca fiind „., nepotul lui „., solicitând și primind cei 150 de euro, bani pe care i-a folosit în interes personal.
Ulterior, Z. T. a încercat să-l contacteze în perioada următoare pe R. A. D. pentru a-l întreba cu privire la situația permisului-acesta nerăspunzând la telefon-însă la jumătatea lunii iulie 2009, R. A. D. l-a sunat din nou pe Z. T. și i-a mai solicitat 250 de euro, denunțătorul refuzând însă predarea acestei sume de bani (denunțătorul nu s-a mai constituie parte civilă în cauză cu suma de 150 de euro remisă lui R. A. D., întrucât a recuperat-o de la acesta pe parcursul cercetărilor).
Deși inculpatul M. Z. a contestat cuantumul sumelor remise și restituite, acesta este relevat de probele administrate în cauză, respectiv declarațiile părților vătămate, ale martorilor, și transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice aflate la dosarul cauzei (redate și în conținutul rechizitoriului - f.4,5,6,11 din dosarul de urmărire penală).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M. Z. solicitândadmitere acestuia, desființarea hotărârii atacate și pronunțând o nouă hotărâre să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate și modificarea modalității de executare a acesteia.
În motivare apelului s-a arătat că inculpatul a recunoscut faptele și a manifestat o atitudine de regret, sprijinind organele de cercetare la aflarea adevărului, fiind incidente dispozițiile art. 74 lit. b și c Cod penal, iar reeducarea inculpatului se poate realiza și în modalitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
A.ul declarat în cauză este nefondat.
În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, atât în ce privește cuantumul acestei cât și în privința modalității de executare, aceasta fiind în măsură să asigure realizarea scopului prev. de art. 52 Cod penal.
Solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei aplicate și de schimbare a modalității de executare în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este neîntemeiată.
Astfel, inculpatul nu a depus nici o stăruință pentru înlăturarea rezultatului infracțiunii, pagubele cauzate nefiind recuperate, iar pe de altă parte, pe parcursul procesului penal a avut o atitudine nesinceră, lipsă de regret în ce privește faptele comise, inclusiv în fața instanței de apel.
În fine, Curtea mai reține starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. b Cod penal în care inculpatul a comis actele de trafic de influență, ceea ce denotă perseverența acestuia în comiterea unor acte antisociale.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 379 lit. b C.pr.penală,
Curtea va respinge apelul inculpatului ca nefondat, obligându-l să plătească părții civile Z. L. suma de 68 lei cheltuieli de judecată în apel, și 500 lei în favoarea statului, reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. Z., fiul lui Z. si I., nasc.la (...) in B., domiciliat in B., str. O., nr. 33, jud. B.-N., împotriva sentinței penale nr. 60/F din 11 mai 2011 a T.ui B. N..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească părții civile Z. L. suma de 68 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul si p.civ. Z. L.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 1 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
V. V. A. L. HANZEL | L. S. |
Red.V.V.A. Dact..H.C./4 ex./(...). Jud.fond: G. A.
← Decizia penală nr. 202/2011, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 100/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|