Decizia penală nr. 22/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 22/A/2011
Ședința publică din data de 16 februarie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : ANA C., judecător
JUDECĂTOR : M. R. GREFIER : M. N.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - A.
C.
S-au luat spre pronunțare apelurile declarate de către inculpații V. ANA,
R. R. B., F. E. și D. D. T. împotriva sentinței penale nr. 538 din 4 noiembrie
2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor:
1. V. ANA - pentru săvârșirea fracțiunilor prev. de art. 26 C. rap. la art. 215 alin. 1, 2 3 și 5 C. cu aplic. art. 41 alin. 2C.pen, art. 288 alin. 1 C. cu aplic. art. 41 alin. 2 C., și art. 290 alin. 1 C. cu aplic. art.41 alin. 2 C., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.;
2. R. R. B. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 3
C. și art. 291 C., cu aplic. art. 33 lit. a C.;
3. F. E. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 3 C.
și art. 291 C., cu aplic. art. 33 lit. a C., art. 83 și art. 40 C.;
4. D. D. T. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 3
C. și art. 291 C., cu aplic. art. 33 lit. a C. și art. 37 alin. 1 lit. a C.;
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 9 februarie 2011, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de
16 februarie 2011 - încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A Prin sentința penală nr.538 din 4 noiembrie 2010 pronunțată în dosar nr.(...) al T. C., s-a dispus:
În baza art. 335 al 2 C. reunirea la cauza ce face obiectul acestui dosar, a dosarului penal nr. (...) al T. C. în care s-a pronunțat sentința penală nr.
149/(...) a T. C., definitivă prin decizia penală nr. 94/A/(...) a Curții de A. C. ce a fost desființată în privința laturii penale, în ceea ce o privește pe inculpata V. Ana, urmând a pronunța o nouă hotărâre în raport cu toate actele materiale care intră în conținutul infracțiunilor continuate.
În baza art. 334 C. schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei V. Ana din trei infracțiuni de complicitate la înșelăciuneprev. de art. 26 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3,5 C. cu art. 41 al. 2 C., prev. de art. 26 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3, C. cu art. 41 al. 2 C. și art. 26 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3,5 C. cu art. 41 al. 2 C. într-o singură infracțiune de complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 26
C. rap.la art. 215 al. 1,2,3,5 C. cu art. 41 al. 2 C., din trei infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 al.1 C. cu art. 41 al. 2 C. într-o singură infracțiune de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 al. 1
C. cu art. 41 al. 2 C. și din patru infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 al. 1 C. cu art. 41 al. 2 C. într-o singură infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al. 1 C. cu art. 41 al. 2 C.
În baza art. 334 C. schimbarea încadrării juridice reținută în sarcina inculpatei V. Ana, în sensul reținerii față de aceasta și a dispozițiilor art. 26 C. rap. la art. 291 C. cu art. 41 al. 2 C. complicitate la uzul de fals comis de inculpații H. G. I., M. H., C. A. F., G. M., G. R. M., K. A., R. R. B., F. E., N. T.
L., D. D. și D. C. A.
În baza art. 334 C. schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului G. M. în sensul înlăturării dispozițiilor art. 40 C.
În baza art. 334 C. schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului D. D. în sensul reținerii dispozițiilor art. 37 lit. b C. privind recidiva postexecutorie în loc de dispozițiile art. 37 lit. a C. privind recidiva postcondamnatorie.
Respingerea cererii P. de pe lângă Tribunalul Cluj de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților H. G. I., M. H., C.
A. F., G. M., G. R. M., K. A., R. R. B., F. E., N. T. L., D. D. și D. C. A., în sensul reținerii și a infracțiunilor de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 al. C. și instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap.la art. 290 C.
Condamnarea inculpaților :
1. V. ANA - fiica lui G. și F., născută la data de (...) în sat R. de Jos, jud. Bistrița-Năsăud, posesoare a CI seria KX nr. 2. eliberată de P. C., CNP 2., domiciliată în C.-N., str. F. nr. 19, bloc RO 25, ap. 45, jud. C., pensionară, văduvă, studii superioare, administrator la SC V. I. S. C.-N., cetățenie română, cu antecedente penale, la pedepsele de:
- 5 (cinci ) ani închisoare și interzicerea drepturilorprevăzute de art. 64 lit. a și b C. pe o perioadă de 5 ani de la data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 26 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3,5 C. cu art. 41 al. 2 C. cu art. 74 lit. c și 76 lit. a C.
(fapte comise în perioada aprilie 2006-mai 2008) ;
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 al. 1 C. cu art. 41 al. 2 C. cu art. 74 lit. c
și 76 lit. e C.;
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al. 1 C. cu art. 41 al. 2 C. cu art. 74 lit. c și 76 lit. e C. și
- 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzul de fals, prev. de art. art. 26 C. rap. la art. 291 C. cu art. 41 al. 2 C. cu art. 74 lit. c și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispunecontopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpata executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b C. pe o perioadă de 5 ani de la data terminării executării pedepsei.
În baza art. 71 C. interzice inculpatei dreptul prev. de art. 64 lit. a, b și c
C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
Deduce din durata pedepsei aplicate perioada executată din data de (...) până la (...).
2. H. G. I. - fiul lui M. și M. P., născut la data de (...), în T., jud. C., posesor al CI seria KX nr. 1. eliberat de P. T., CNP 1., domiciliat în T., str. Republicii nr. 48, jud. C., cetățenie română, studii 11 clase, cu antecedente penale, la pedepsele de:
- 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. și art. 74 lit. a și art. 76 lit. c C.
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a și 36 al. 1 C. constată că prezentele infracțiuni sunt concurente între ele și cu infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 41 al. 2 C. pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 149/(...) a T. C. definitivă prin decizia penală nr. 94/A/(...) a Curții de A. C. la pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendare condiționată.
În baza art. 85 C. anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.
149/(...) a T. C. definitivă prin decizia penală nr. 94/A/(...) a Curții de A. C.
În baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de:
-8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C. și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni care curge de la data de (...).
În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
3. M. H. - fiul lui E. și V., născut la data de (...) în C.-N., posesor al CI seria KX nr. 3. eliberat de P. C., CNP 1., studii 7 clase, cetățenie română, tară ocupație, domiciliat în C.-N. , str. T. nr. 59, F.F.L. C.-N., C. B. nr. 27A, ap. 89, jud. C., cu antecedente penale, la pedepsele de:
- 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit.c C. și
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e c.pen.
În baza art. 33 lit. a și 36 al. 1 C. constată că prezentele infracțiuni sunt concurente între ele și cu infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 41 al. 2 C. pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 149/(...) a T. C. definitivă prin decizia penală nr. 94/A/(...) a Curții de A. C. la pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendare condiționată.
În baza art. 85 C. anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.
149/(...) a T. C. definitivă prin decizia penală nr. 94/A/(...) a Curții de A. C.
În baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de:
-8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C. și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni care curge de la data de (...).
În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
4. C. A. A.- fiul lui A. și V., născut la data de (...) în Lechința, jud.
Bistrița-Năsăud, posesor al CI seria KX nr. 3., eliberat de P. Dej, CNP 1., cetățenie română, studii 10 clase, administrator, căsătorit, domiciliat în corn. Panticeu, sat D. nr. 126, jud. C., fară antecedente penale, la pedepsele de:
- 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c Cpen. și
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
5. G. M. - fiul lui natural și Ana, născut la data de (...) în C.-N., posesor al CI seria KX nr. 5., CNP 1., cetățenie română, studii 10 clase, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în C.-N., str. Mehedinți nr. 13, ap.36, f.f.l. în
C.-N., str. Albac, nr.25, ap.61, jud. C., cu antecedente penale, la pedepsele de:
- 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C.
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
6. G. R. M. - fiul lui T. și L., născut la data de (...) în C.-N., posesor al CI seria KX nr. 1., eliberată de P. C., CNP 1., cetățenie română, studii 11 clase, muncitor, căsătorit, domiciliat în C.-N., str. Piezișe nr. 6, f.f.l. în C.-N., str. Moților, nr.69, ap. 9, jud. C., fără antecedente penale, la pedepsele de:
- 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C.
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art, 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
7. K. A. - fiul lui T. și J., născut la data de (...) în C.-N., jud. C., posesor al CI seria KX nr. 1., CNP 1., cetățenie română, studii 5 clase, muncitor, necăsătorit, domiciliat în C.-N., str. Arany J., nr. 19, ap.2, jud. C., fară antecedente penale, la pedepsele de:
- 6 ( șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C.
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
8. R. R. B. - fiul lui S. și E., născut la data de (...) în C.-N., jud. C., posesor al CI seria KX nr. 2., CNP 1., cetățenie română, studii 10 clase, barman, necăsătorit, domiciliat în C.-N., str. A. V., nr.
38, bl. U8, ap.31 jud. C., f.f.l. în C.-N., str. M., nr.39, ap. 11, jud. C., fără antecedente penale, la pedepsele de:
- 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C.
- 2(două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
9. F. E. - fiica lui V. și E., născută la data de (...) în Dej, jud. C., posesoare a CI seria KX nr. 1., CNP 2., studii 8 clase, cetățenie română, fără ocupație, căsătorită, cu antecedente penale, domiciliată în G., str. C. nr. 18, jud. C., la pedepsele de:
- 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 40 C. și art. 74 lit. c și 76 lit. c
C.
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 40 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpata executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 83 C. revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr.
505/2005 a J. C.-N., definitivă prin decizia penală nr. 150/2006 a T. C. și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre în total inculpata executând pedeapsa de:
- 10 (zece) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatei dreptul prev. de art. 64 lit. a teza
II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
10. N. T. L. - fiul lui L. și E. M., născut la data de (...) în C.-N., posesor al CI seria KX nr. 5., CNP 1., căsătorit, fără ocupație, cetățean român, domiciliat în C.-N., str. Parcul F. nr. 21, jud. C., fără antecedente penale, la pedepsele de:
- 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. ași 76 lit. c C.
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
11. D. D. T. - fiul lui T. și M., născut la (...) în C.-N., jud. C., posesor al
CI seria KX nr. 3., CNP 1., cetățean român, studii 12 clase, fară ocupație, necăsătorit, domiciliat în C.-N., str. S. A. nr. 99, ap. 16, jud. C., recidivist, la pedepsele de:
- 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 37 lit. b C. și art. 74 lit. a și
76 lit. c C.
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C., cu art. 37 lit. b C. și art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
12. D. C. A. - fiul lui C. A. și M., născut la (...) în C.-N., jud. C., posesor al CI seria KX nr. 2., CNP 1., cetățean român, fără ocupație, domiciliat în C.-N., str. Maramureșului nr. 50A, ap. 1, jud. C., fără antecedente penale, la pedepsele de:
- 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C.
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 6(șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
13. G. Z. M. (nume anterior DAMIAN) - fiica lui V. și L., născută la data de (...) în Dezmir, județul C., domiciliată în C.-N., str. F. nr. 19, Bl. RO 25, se. V, et. 3, ap. 47, județul C., fară ocupație, cetățenia română, studii 10 clase, fară antecedente penale, căsătorită, posesoare al C.I., seria KX, nr. 1., CNP 2., la pedepsele de:
- 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C.
- 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
- 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap. la art. 290 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpata executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatei dreptul prev. de art. 64 lit. a teza
II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82 C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatei asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
14. G. V. V. - fiul lui V. și Z. M., născut la data de (...) în C.-N., județul
C., domiciliat în C.-N., str. F. nr. 19, Bl. RO 25, se. V, et. 3, ap. 47, județul C., ocupația director la S. „." S. C., cetățenia română, studii medii, fără antecedente penale, căsătorit, posesor al CI., seria KX, nr. 3. eliberată de M. C.-N. la (...), CNP 1., la pedepsele de:
- 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C.
- 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
- 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap. la art. 290 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
- 2(două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
15. L. D. M. (nume anterior G.) - fiica lui V. și Z. M., născută la data de
(...) în C.-N., județul C., domiciliată în C.-N., str. F. nr. 19, Bl. RO 25, se. V, et.
3, ap. 47, județul C., fără ocupație, cetățenia română, studii medii, fără antecedente penale, căsătorită, ocupația studentă, posesoare al C.I., seria KX, nr. 5. eliberat de S. C.-N. la (...), CNP 2. la pedepsele de:
- 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C.
- 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
- 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap. la art. 290 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpata executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatei dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatei asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
16. G. L. - fiul lui N. și K., născut la data (...) în Tg. Mureș, județul Mureș, domiciliat în C.-N., str. Spătarul N. M. nr. 3, județul C., ocupația tinichigiu, rară loc de muncă, cetățenia română, rară antecedente penale, căsătorit, are 4 copii minori, posesor al CI., seria KX, nr. 6. eliberată de S. C.- N. la (...), CNP 1.; la pedepsele de:
- 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prev. de art.20 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C.
- 2(două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
- 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap. la art. 290 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpata executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni.
În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
17. O. T. - fiul lui I. și I., născut la data de (...) în Brașov, județul Brașov, domiciliat în G., str. Luntrașilor nr. 19, județul C., cetățenia română, studii 10 clase, fară antecedente penale, căsătorit, ocupația șofer la S. „. T." S., posesor al CI., seria KX, nr. 4. eliberată de S. G. la (...), CNP 1., la pedepsele de:
- 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prev. de art.20 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C.
- 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 al. 1 C., cu art. 74 lit. ași 76 lit. e C.
- 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap. la art. 290 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. ași 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpata executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 71 C. interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni.
În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 14,346 C. rap. la art. 998 C. s-a admis acțiunea civilă formulată de B. C. R. SA B. sens în care a obligat inculpații în solidar la plata despăgubirilor civile după cum urmează:
- pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul G. R. la plata sumei de 20418,40 lei;
- pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul N. T. L. la plata sumei de
30939,03 lei;
- pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul R. R. B. la plata sumei de
36027,34 lei;
-pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul K. A. la plata sumei de 21759,90 lei;
- pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul D. C.
A. la plata sumei de 31060 lei;
- pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpata F. E. la plata sumei de 22463,71 lei, în fiecare caz cu accesoriile contractuale aferente până la achitarea integrală a debitelor.
În baza art. 14,346 C. și art. 998 C. a fost obligată inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul D. D. T. la plata în favoarea părții civile SC K. I. S. B. a sumei de 21589, 41 lei și în solidar cu inculpatul G. M. la plata către partea civilă SC E. K. R. S. B. a sumei de 20441,49 lei.
În baza art. 14, 346 C. rap. la art. 998 C. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC C. F. S. S. B., sens în care a obligat inculpații în solidar la plata despăgubirilor civile după cum urmează:
- pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul M. H. la plata sumei de 43548,1.
- pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul H. G. I. la plata sumei de
10617,24 E.
- pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul C. A. A. la plata sumei de
33638,58 lei;
În baza art. 14,346 C. rap. la art. 998 C. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B.- G. S. G. SA C.-N., sens în care a obligat inculpații în solidar la plata despăgubirilor civile după cum urmează:
- pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpata G. Z. M. la plata sumei de
10495,33 lei;
- pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul G. V. la plata sumei de 5930, 92 euro;
- pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpata L. D. M. la plata sumei de
3598,94 lei, în fiecare caz cu accesoriile contractuale aferente până la achitarea integrală a debitelor.
S-a constatat că părțile vătămate C. E. B. R. SA B. și C. E. - S. R. nu s- au constituit părți civile în cauză.
În baza art.14 alin.3 lit.a și art. 348 C. s-a dispus desființarea totală a înscrisurilor falsificate de către inculpata V. ANA, respectiv un număr de 16 adeverințe de salariu, după cum urmează : adeverința nr.34/(...) (f.380 d.up.
547/P/2008), adeverința nr.35/(...) (f.369 d.up. 547/P/2008), adeverința nr.36/(...) (f.269 d.up. 547/P/2008), adeverința nr.37/(...) (f.358 d.up.
547/P/2008), adeverința nr.345/(...) (f.348 d.up. 547/P/2008), adeverința nr.356/(...) (f.336 d.up. 547/P/2008), adeverința nr.366/(...) (f.294 d.up.
547/P/2008), adeverința nr.422/(...) (f.450 d.up. 547/P/2008), adeverințanr.451/(...) (f.327 d.up. 547/P/2008), adeverința nr.532/(...) (f.315 d.up.
547/P/2008), adeverința nr.558/(...)(f.284 d.up. 547/P/2008), adeverința nr.
1948/(...) (f.116 vol.I d.u.p.37/P/2009), adeverința nr. 198/(...) ( f. 22 vol. I d.u.p. 37/P/2009), adeverința nr. 102/(...) (f. 16 vol. II d.u.p. 37/P/2009), adeverința nr. 38/(...) (f. 103 vol. II d.u.p. 37/P/2009), adeverința nr. 149/(...) (f. 35 vol. III d.u.p. 37/P/2009).
În baza art. 14 al. 3 lit. a și art. 348 C. s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate, respective 16 carnete de muncă, după cum urmează :
1.carnet de muncă seria MMSSF nr.3374564 (f.381 d.u.p 547/P/2008) ;
2.carnet de muncă seria MMSSF nr.3374571 (f.370 d.u.p 547/P/2008);
3.carnet de muncă seria MPS nr.1. (f.270 d.u.p 547/P/2008) ; 4.carnet de muncă seria MMSSF nr.3376795 (f.359 d.u.p 547/P/2008); 5.carnet de muncă seria MMSSF nr.3374186 (f.349 d.u.p 547/P/2008); 6.carnet de muncă seria MMSSF nr.2394149 (f.337 d.u.p 547/P/2008); 7.carnet de muncă seria MMSSF nr.3374573 (f.295 d.u.p 547/P/2008); 8.carnet de muncă seria MMSSF nr.3376794 (f.451 d.u.p 547/P/2008); 9.carnet de muncă seria MMSSF nr. 2815488 (f.328 d.u.p 547/P/2008); 10.carnet de muncă seria MMSSF nr. 3361130 (f.316 d.u.p 547/P/2008); 11.carnet de muncă seria MMSSF nr. 3374568 (f.285 d.u.p 547/P/2008); 12. carnet de muncă seria MMSSF nr.3366395 (f.117-120 vol. I du.p. 37/P/2009); 13. carnet de muncă seria BD nr.0027760 (f.23-26 vol. I d.u.p. 37/P/2009); 14. carnet de muncă seria MMFES nr. 4070982 (f.17-22 vol. II d.u.p. 37/P/2009); 15. carnet de muncă seria MMFES nr. 3793262 (f.104-108 vol. II d.u.p. 37/P/2009); 16. carnet de muncă seria MMSSF nr. 33611 (f.36-39 vol. III d.u.p. 37/P/2009);
În baza art. 14 al. 3 lit. a și art. 348 C. s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate, respectiv 25 contracte individuale de muncă falsificate de către învinuita V. Ana și aflate în d.u.p. 547/P/2008, după cum urmează: C.I.M. nr.71/(...) (f.397); C.I.M. nr.53/(...) (f.399); C.I.M. nr.56/(...) (f.401); C.I.M. nr.42/(...) f.403); C.I.M. nr.40/(...) (f.405); C.I.M. nr.38/(...) (f.407); C.I.M. nr.49/(...) (f.409); C.I.M. nr.39/(...) (f.411); C.I.M. nr.27/(...) (f.561); C.I.M. nr.35/(...) (f.563); C.I.M. nr.23/(...) (f.565); C.I.M. nr. 17/(...) (f.567); C.I.M. nr.18/(...) (f.569); C.I.M. nr.24/(...) (f.571);C.I.M. nr.22/(...) (f.573); C.I.M. nr.22/(...) (f.575); C.I.M. nr.16/(...) (f.577); C.I.M. nr.l2/(...)(f.579); C.I.M. nr.3/(...) (f.581); C.I.M. nr.5/(...) (f.583); C.I.M. nr.4/(...) (f.585); C.I.M. nr.46/(...) (f.587); C.I.M. nr.47/(...) (f.589); C.I.M. nr.52/(...) (f 591); C.I.M. nr.60/(...) (f.593).
În baza art. 118 alin.l lit.d C. s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului a sumei totale de 5000 lei de la inculpata V. A.
În baza art. 189 C. s-a stabilit în favoarea Baroului de A. C. suma de
4400 lei reprezentând onorariile avocațiale cuvenite apărătorilor din oficiu (după cum urmează: suma de 800 lei în favoarea av. Purcărin P., suma de 800 lei în favoarea av. Borz B., suma de 400 lei în favoarea av. Paven E., suma de
800 lei în favoarea av. Brumă O., suma de 800 lei în favoarea av. I. M. și suma de 800 lei în favoarea av. M. M. M.) și suma de 500 lei reprezentând onorariile avocațiale parțiale cuvenite apărătorilor din oficiu (câte 100 lei în favoarea av. Valea R., Leahu M., Bădău C. E., Mărcuș D. și Sîrb A. S.) care se avansează din FMJ.
În baza art. 191 C. au fost obligați inculpații la plata în favoarea statului a următoarelor sume cu titlu de cheltuieli judiciare:
- inculpata V. Ana suma de 1000 lei (din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpatul G. L. suma de 500 lei (din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpatul G. Z. M. suma de 500 lei (din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpata L. D. M. suma de 500 lei (din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpatul G. V. V. suma de 400 lei;
- inculpatul H. G. I. suma de 800 lei; (din care suma de 400 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpatul M. H. suma de 800 lei; (din care suma de 400 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpatul C. A. A. suma de 800 lei (din care suma de 400 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpatul D. D. T. suma de 800 lei (din care suma de 400 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpatul N. T. L. suma de 800 lei (din care suma de 400 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpatul D. C. A. suma de 800 lei (din care suma de 400 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpatul O. T. suma de 800 lei (din care suma de 400 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpatul G. R. suma de 800 lei; (din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpatul K. A. suma de 800 lei (din care suma de 400 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpatul G. M. suma de 800 lei(din care suma de 400 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpatul R. R. B. suma de 800 lei(din care suma de 400 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu);
- inculpata F. E. suma de 800 lei(din care suma de 400 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu).
Pentru a pronunț a această hotărâre , instanța de fon d a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Cluj înregistrat la Tribunalul
Cluj sub nr. 547/P/2008 din data de 22 iunie 2009, au fost trimiși în judecată inculpații: V. ANA- pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. rap. la art. 215 alin. 1, 2 3 și 5 C. cu aplic. art. 41 alin. 2C.pen, art. 288 alin. 1 C. cu aplic. art. 41 alin. 2 C., și art. 290 alin. 1 C. cu aplic. art.41 alin. 2 C., totul cu aplic. art. 33 lit. a C., H. G. I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 3 C. și art. 291 C., cu aplic. art. 33 lit. a C., M. H. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 3 C. și art. 291 C., cu aplic. art. 33 lit. a C., C. A. F. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 3 C. și art. 291 C., cu aplic. art. 33 lit. a C., G. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 3 C. și art. 291 C., cu aplic. art. 33 lit. a C. și art. 40 C., G. R. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 3 C. și art. 291 C., cu aplic. art. 33 lit. a C., K. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 3 C. și art. 291 C., cu aplic. art. 33 lit. a C., R. R. B. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 3 C. și art. 291
C., cu aplic. art. 33 lit. a C., F. E. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 3 C. și art. 291 C., cu aplic. art. 33 lit. a C., art. 83 și art. 40 C.,
N. T. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 3 C. și art. 291 C., cu aplic. art. 33 lit. a C., D. D. T. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 3 C. și art. 291 C., cu aplic. art. 33 lit. a C. și art. 37 alin.
1 lit. a C., D. C. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 3
C. și art. 291 C., cu aplic. art. 33 lit. a C.;
Prin rechizitoriul P. de pe lângă Curtea de A. C. înregistrat la Judecătoria Cluj-Napoca, sub nr.37/P/2009 din data de 18 decembrie 2009, au fost trimiși în judecată inculpații : V. ANA,pentru săvârșirea infractiunilor de complicitate la înșelăciune în convenție, în forma continuata, prev. de art. 26 C., rap. la art. 215 alin. 1,2 și 3 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., fals material în înscrisuri oficiale, în forma continuata, prev. de art. 288 alin. 1 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., complicitate la uz de fals, în forma continuata, prev. de art. 26 C., rap. la art. 291 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. și fals în înscrisuri sub semnătura privata, în forma continuata, prev. de art. 290 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. cu art. 33 lit. a C., G. Z. M., G. V. V. și L. D. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în convenție, prev. de art. 215 alin. 1,2 și 3 C., instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25
C. rap. la art. 288 alin. 1 C.pen, uz de fals, prev. de art. 291 C. și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C., rap. la art. 290 C. cu art. 33 lit. a C., G. L. și O. T., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune în convenție, prev. de art. 20 C. rap. la art. 215 alin. 1,2 și 3 C., instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 alin. 1 C., uz de fals, prev. de art. 291 C. și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap. la art. 290 C. cu art. art. 33 lit. a C.
Prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Cluj emis în dosarul nr.
483/P/2008, la data de (...), s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei V. ANA, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune în convenție, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 26 C., rap. la art. 215 alin. 1,2, 3 și 5 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prev. de art. 288 alin. 1 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 alin. 1 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., totul în concurs real, conform art. 33 lit. a Cod penal. V. Ana a fost arestată preventiv în acel dosar la data de (...) și a fost trimisă în judecată la Tribunalul Cluj, alături de alți 24 învinuiți, reținându-se în fapt că în perioada 2007 - mai 2008, folosind în mod fraudulos datele de identificare ale S. „. Com" S. C.-N. și S. „. I." S. C.-N., învinuita a ajutat ceilalți învinuiți, facilitându-le acestora și încercând să intermedieze obținerea de către aceștia a unor credite de consum de la mai multe unități bancare, în cuantum total de peste 400.000 lei (fapta având consecințe deosebit de grave).
V. Ana a întocmit în acest sens înscrisuri oficiale sau înscrisuri sub semnătură privată false, respectiv contracte de muncă, carnete de muncă și adeverințe de salariu, prin care a atestat în mod mincinos date neadevărate despre pretinsa angajare în muncă a celorlalți inculpați.
Ceilalți inculpați, folosind actele false fabricate de V. Ana, au înșelat sau au încercat să înșele diverse unități bancare, prin obținerea frauduloasă de credite bancare.
Respectiva cauză penală a fost judecată în primă instanță de către
Tribunalul Cluj - Secția penală, în dosarul nr. (...), judecata în primă instanță fiind finalizată prin sentința penală nr. 149/(...) (depusă în xerocopie în prezentul dosar - vol. III).
Prin această sentință, V. ANA a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar. Este de reținut că prin sentința penală, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei V. Ana, din complicitate la înșelăciune în convenție cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, în infracțiunea de complicitate la înșelăciune în convenție, înformă continuată, fără a mai reține incidența alin. 5 al art. 215 C., respectiv apreciind că în realitate paguba materială totală creată nu a depășit suma de
200.000 lei.
Sentința penală nr. 149/(...) a T. C. a fost atacată cu apel de P. de pe lângă Tribunalul Cluj, de către V. Ana și alte părți, apel care a făcut obiectul dosarului penal nr. (...) al Curții de A. C. - Secția penală și de minori, finalizat prin decizia penală nr. 94/A/l(...).
Prin această decizie s-a dispus admiterea apelurilor declarate de P. de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpata V. Ana, s-a dispus desființarea sentinței penale inițiale în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei inculpatei V. Ana, precum și în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate acesteia, totodată fiind dispusă obligarea acesteia în solidar cu alți inculpați la plata unor despăgubiri civile.
Instanța de apel a reținut că într-adevăr, suma totală a pagubei create depășește cuantumul de 200.000 lei, prin urmare este obligatoriu a fi reținută forma agravată prevăzut de art. 215 alin. 5 Cod penal, respectiv V. Ana a fost condamnată pentru fapta de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare.
In final, inculpatei V. Ana i-a fost aplicată de către instanța de apel o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.
Decizia penală nr. 94/A/l (...) a Curții de A. C. a rămas definitivă la data de (...), prin nerecurare, în ceea ce o privește pe inculpata V. A.
Ulterior, prin sentința penală nr. 1363/(...) a J. G., V. Ana a fost liberată condiționat din executarea pedepsei rezultante de 3 ani și 4 luni închisoare, liberare care s-a produs efectiv la data de (...), restul neexecutat al pedepsei fiind de 696 zile.
În dosarul penal înregistrat pe rolul T. C. sub numărul (...) la data de (...) inculpata V. Ana, împreună cu alți 11 inculpați, a fost cercetată și trimisă în judecată, reținându-se în fapt că în anul 2007, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a facilitat obținerea de credite bancare necuvenite de către ceilalți învinuiți, prin întocmirea de documente oficiale și sub semnătură privată false (adeverințe de salariu și carnete de muncă), prin care a atestat în mod necorespunzător adevărului că învinuiții ar fi angajați în muncă și că ar beneficia de venituri salariale lunare de la firmele S. „. C." S. C.- N. și S. „. I." S. C.-N., paguba cauzată prin faptele cercetate în acest dosar fiind stabilită în cuantum de peste 276.000 lei, motiv pentru care s-a și reținut incidența art. 215 alin. 5 C.
Faptele cercetate în acest dosar și cele reținute în dosarul penal înregistrat pe rolul J. C.-N. la data de (...), săvârșite de inculpata V. Ana, constituie acțiuni infracționale care se includ în conținutul acelorași infracțiuni comise în formă continuată și care cuprind în conținutul lor și acțiunile infracționale care au făcut obiectul judecății T. C. în dosarul penal nr. (...), finalizat prin sentința penală nr. 149/(...), definitivă prin decizia penală nr.
94/A/l(...) a Curții de A. C., nerecurată în privința inculpatei V. A.
În acest sens, constatând existența cazului de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. c C. la termenul de judecată din data de (...) tribunalul a dispus reunirea celor două dosare aflate pe rolul T. C. (dosar (...)) și al J. C.-N. (dosar nr. (...)), iar în privința dosarului soluționat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, respectiv sentința penală nr. 149/(...) a T. C. definitivă prin decizia penală nr. 94/A/l (...) a Curții de A. C. se constată existența situației reglementate de art. 335 al.2 C., când cu privire la unele dintre actele care intră în conținutul aceleiași infracțiuni s-a pronunțat anterior o hotărâredefinitivă, ceea ce implică reunirea cauzelor și pronunțarea unei noi hotărâri în raport cu toate actele care intră în conținutul infracțiunii, desființând hotărârea anterioară, făcându-se și aplicarea art. 334 C., cum astfel a procedat instanța la termenul de judecată din data de (...).
An al iz ând ac tele ș i lucr ăr ile dos arelo r reun ite, ins tanț a a reț inu t ur măto are a s tare de f apt:
În cursul anilor 2006-2008, inculpata V. Ana, folosindu-se de datele de identificare ale SC E. Com S. C.-N., firmă administrată de un cetățean sudanez și ale SC V. I. S. C., al cărei asociat unic era, în schimbul unor sume de bani, a facilitat obținerea unor credite de consum, în cuantum total de peste
200.000 lei noi de la B. C. R. - S. C. și de la agențiile aceleiași bănci, situate în municipiile C.-N., G. și C. T., precum și de la partea vătămată B.-S. C. pentru un număr de 14 inculpați, prin întocmirea de înscrisuri oficiale și sub semnătură privată false, respectiv contracte de muncă, carnete de muncă și adeverințe de salariu, prin care a atestat în mod nereal faptul că aceștia sunt angajați ai firmelor susmenționate și că beneficiază de venituri lunare care Ie permit prin cuantum să suporte financiar contractarea unor credite pe care să le ramburseze în condițiile stabilite de bancă, activitate prin care a reușit să inducă în eroare funcționarii bancari, eroare materializată prin încheierea contractelor de credit cu inculpații D. D. T., G. M., G. R. M., N. T. L., K. A., D. C. A., F. E., C. A. A., M. H., R. R. B., H. G. I., G. Z. M., G. L. și L. D. M., în timp ce în alte situații, respectiv în cazul inculpaților O. T. și G. L., creditele nu au fost acordate, reținându-se forma de tentativă a infracțiunii de înșelăciune.
1. La data de (...) inculpata L. D. M. a solicitat acordarea unui credit bancar în cuantum de 9.900 lei, de la partea vătămata B. - A. H. C.-N., credit care a și fost acordat în temeiul contractului de creditare nr. 3692459 din (...).
Inculpata L. D. M., cu scopul de a obține fraudulos și necuvenit acest credit, a indus în eroare reprezentanții părții vătămate prezentându-le acte falsificate, respectiv adeverința de venit nr. 149/(...), pretins a fi emisă de SC "E. C." S. C., precum și carnetul de muncă seria
MMSSF, nr. 3361128, având de asemenea mențiuni completate în fals.
Din actele falsificate a rezultat în mod mincinos că L. D. M. ar fi fost angajată la firma menționată, în calitate de asistent manager pe o perioadă nedeterminată, începând cu (...), având un venit lunar net de 737 lei.
În realitate, adeverința de salariu a fost completată în fals de către inculpata V. Ana, care de asemenea a falsificat și mențiunile corespunzătoare din carnetul de muncă.
Menționăm că datele necorespunzătoare adevărului, cuprinse în actele falsificate de V. Ana, au fost preluate și înscrise ca atare în cererea de credit nr. 23121735 din (...), care a și fost semnată de L. D. M., în fața funcționarului bancar.
Pentru a acoperi falsurile săvârșite, inculpata V. Ana a procedat totuși la încheierea și înregistrarea la I. C., a unui contract individual de muncă, conform căruia L. D. M. ar fi fost angajată de S. "E. C." S. C.-N. ca asistent manager cu salariul de 800 lei. Din adresa nr. 1541/(...) a I. C. rezultă însă că acest contract a fost înregistrat doar la (...), angajarea în muncă fiind făcută cu data de (...), iar contractul de muncă fiind încetat la (...).
L. D. M. apare în evidențele I.T.M C. cu următoarele salarii nete încasate:
271 lei în luna martie 2006, 298 lei lunar în perioada noiembrie - decembrie
2006, 347 lei lunar în perioada ianuarie - mai 2007, 301 lei lunar concediu de boală în perioada iunie - iulie 2007, iar din august 2007 se află în concediu pentru îngrijirea copilului.
Așadar, este evident că datele din adeverința de venit și mențiunile corespunzătoare din carnetul de muncă, falsificate de inculpata V. Ana, nu au nici o corespondență reală cu contractul de muncă înregistrat la I. C., care a fost încheiat formal, în scopul ca inculpata L. D. M. să beneficieze de anumite drepturi de asigurări sociale.
Numitul Mahmoud Ali Abdalla, administratorul S. „. C." S. C. a declarat că V. Ana a fost în urmă cu mai mult timp, contabila acestei firme, dar că el nu cunoaște nimic despre învinuita L. D. M. și nu are nici un fel de informație despre actele eliberate în favoarea acestei persoane, pretins a fi emise de S. „. C." S.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 7. din (...), întocmit de I.
C. - S. C. a rezultat că scrisul de completare, mențiunile și semnăturile depuse pe adeverința de salariu nr. 149 din (...) (cu excepția mențiunilor de la rubrica angajament de plată) și pe copia carnetului de muncă nr. 3361128, au fost executate de către inculpata V. A.
Inculpata L. D. M. a fost audiată în faza de urmărire penală, arătând că recunoaște și regretă faptele de comiterea cărora este acuzată, susținând totuși, că ar fi discutat cu inculpata V. Ana să fie angajată în muncă încă din anul 2005, însă recunoaște că „nu a desfășurat nici o activitate și nu a fost remunerată de către această societate". Mai mult, arată că a procurat personal exemplarul tipizat al adeverinței de venit, pe care 1-a dat inculpatei V. Ana pentru a-1 completa iar la bancă a confirmat în fața ofițerului de credite, realitatea datelor cuprinse în actele depuse.
Ulterior, inculpata L. D. M., cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, a arătat că menține declarațiile făcute anterior în cauză, dar a precizat că ea nu a acționat cu intenția de a induce în eroare unitatea bancară, că nu a citit actele false primite de la inculpata V. Ana și nici contractul de credit, ci doar 1-a semnat, astfel că susține că ea a acționat cu bună-credință, având convingerea că procedează în mod legal.
A mai arătat inculpata că a avut convingerea că este angajată legal în muncă, primind asigurări în acest sens de la V. Ana, că a achitat ratele creditului până în prezent și nu înregistrează restanțe.
Apărarea inculpatei L. D. M. nu poate fi acceptată, în condițiile în care recunoaște că nu a fost nici o zi la muncă la S. „. Com" S., că nu a primit niciodată salariu de la această firmă și nu a semnat nici un stat de plată, fiind evident că nu realiza nici un fel de venituri legale dintr-o activitate salariată la S. „. C." S.
Aceasta în condițiile în care inculpata V. Ana a recunoscut întocmirea în fals a actelor respective, precizând că le-a comis la instigarea inculpatei L. D. M., care i-a solicitat să-i fabrice acte false pentru a putea obține fraudulos un credit bancar. Inculpata V. Ana a declarat că este vecină în același imobil cu L. D. M., că aceasta a rugat-o în data de (...) să o angajeze în muncă, situație din care rezultă practic că toate actele de angajare în muncă întocmite de V. Ana au fost antedatate, inculpata L. D. M. solicitându-i să-i întocmească actele necesare pentru obținerea unui credit, deși nu îndeplinea condițiile legale de obținere a unui credit.
Partea vătămată B.- G. S. G. SA S. C. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatei L. D. M. în solidar cu inculpata V. Ana la plata sumei de 3598,94 lei la care se vor adăuga dobânzile prevăzute în contract până la achitarea integrală a creditului.
2. La data de (...) inculpatul G. V. V. a solicitat acordarea unui credit bancar în cuantum de 10.000 EUR, de la partea vătămată B.-G. S. G. SA S. C.,credit care a și fost acordat în temeiul contractului de creditare nr. 4440675 din (...).
Inculpatul G. V. V., cu scopul de a obține fraudulos și necuvenit acest credit, a indus în eroare reprezentanții părții vătămate, prezentându-le acte falsificate, respectiv adeverința de venit nr. 1948/(...), pretins a fi emisă de S. "E. C." S. C., precum și carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3366395, având de asemenea mențiuni completate în fals.
Din actele falsificate a rezultat în mod mincinos că G. V. V. ar fi fost angajat la firma menționată, în calitate de director vânzări, pe o perioadă nedeterminată, începând cu (...), având un venit lunar net de 1783 lei.
Adeverința de salariu a fost completată în fals de inculpata V. Ana, care de asemenea a falsificat și mențiunile corespunzătoare din carnetul de muncă.
Menționăm că datele necorespunzătoare adevărului, cuprinse în actele falsificate de V. Ana, au fost preluate și înscrise ca atare în cererea de credit nr. 30959922 din (...), care a și fost semnată de G. V. V., în fața funcționarului bancar.
Pentru a acoperi falsurile săvârșite, inculpata V. Ana a procedat totuși la încheierea și înregistrarea la I. C., a unui contract individual de muncă, conform căruia G. Vasiel V. ar fi fost angajat de S. "E. C." S. C.-N. ca director vânzări cu salariul de 2.000 lei. Din adresa nr. 1542/(...) a I. C. rezultă însă că acest contract a fost înregistrat doar la (...), angajarea în muncă fiind făcută cu data de (...), iar contractul de muncă fiind încetat la (...), G. Vasiel V. figurând în evidențe cu un singur salariu încasat, respectiv
298 lei net în luna octombrie 2006.
Așadar, este evident că datele din adeverința de venit și mențiunile corespunzătoare din carnetul de muncă, falsificate de V. Ana, nu au nici o corespondență reală cu contractul de muncă înregistrat la I. C., care a fost încheiat formal, pentru o perioadă scurtă de timp.
Numitul Mahmoud Ali Abdalla, administratorul S. „. Com" S. C. a declarat că V. Ana a fost în urmă cu mai mult timp, contabila acestei firme, dar că el nu cunoaște nimic despre învinuitul G. V. V. și nu are nici un fel de informație despre actele eliberate în favoarea acestei persoane, pretins a fi emise de S. „. Com" S.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 7. din (...), întocmit de I. C. - S. C., a rezultat că scrisul de completare și semnăturile de la pozițiile - director general și director economic - depuse pe adeverința de venit nr.
1948/(...) au fost executate de către inculpata V. A.
Inițial, inculpatul G. V. V. cu ocazia audierii sale în faza de urmărire penală a recunoscut faptul că, în fața funcționarului bancar, a confirmat datele cuprinse în adeverința de venit și carnetul de muncă și a precizat, că nu a lucrat niciodată efectiv la S. "E. Com" S. și că nu a semnat vreodată un stat de plată la această firmă.
Ulterior, G. V. V. a fost reaudiat de procurorul din cadrul P. de pe lângă
Curtea de A. C., la (...) ocazie cu care a susținut că nu a acționat cu intenția de a înșela și păgubi unitatea bancară, motiv pentru care și în prezent își achită regulat ratele creditului. Mai mult, acesta susține că nu a citit adeverința de venit și carnetul de muncă falsificate, primite de la V. Ana și că el nu și-a dat seama că prin solicitarea și obținerea creditului ar face ceva ilegal, deoarece a fost asigurat de V. Ana că angajarea sa în muncă este legală.
Inculpata V. Ana a recunoscut activitatea infracțional întreprinsă, precizând că a săvârșit aceste fapte la instigarea inculpatului G. V. V., carei-a solicitat să-i fabrice acte false pentru a putea obține fraudulos un credit bancar.
Și în acest caz, apărarea formulată de G. V. V., cu privire la inexistența laturii subiective în fapta de înșelăciune în convenții și cu privire la faptul că el nu cunoștea exact conținutul actelor false întocmite de V. Ana, nu poate fi acceptată, fiind contrazisă de probele cauzei și de desfășurarea evenimentelor în materialitatea lor.
Este de menționat faptul că inculpatul a confirmat în fața funcționarului bancar datele nereale cuprinse în actele false, a semnat cererea de creditare, în care fuseseră preluate aceste date și a recunoscut că a procurat tipizatul adeverinței de venit pe care 1-a înmânat inculpatei V. Ana, de asemenea a arătat că nu a prestat niciodată activități profesionale pentru S. „. Com" S. și nu a încasat venituri de la această firmă, nesemnând nici un stat de plată.
În fața judecătorului inculpatul G. V. V. nu a dorit să dea o declarație, menținând însă declarațiile anterioare.
Partea vătămată B.- G. S. G. SA S. C. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului G. V. V. în solidar cu inculpata V. Ana la plata sumei de 5932,90 euro la care se vor adăuga dobânzile prevăzute în contract până la achitarea integrală a creditului.
3. La data de (...) inculpata G. Z. M. a solicitat acordarea unui credit bancar în cuantum de 12.000 lei, de la partea vătămată B.- G. S. G. SA- A. F.
C.-N., credit care a și fost acordat în temeiul contractului de creditare nr.
4801151 din (...).
Inculpata G. Z. M., cu scopul de a obține fraudulos și necuvenit acest credit, a indus în eroare reprezentanții părții vătămate, pre zentându - le acte falsificate, respectiv adeverința de venit nr. 198/(...), pretins a fi emisă de S. "E. C." S. C., precum și carnetul de muncă seria BD nr. 0027760, având de asemenea mențiuni completate în fals.
Din actele falsificate a rezultat în mod mincinos că G. Z. M. ar fi fost angajată la firma menționată, în calitate de reprezentant vânzări, pe o perioadă nedeterminată, începând cu (...), având un venit lunar net de 737 lei.
Adeverința de salariu a fost completată în fals de inculpata V. Ana, care de asemenea a falsificat și mențiunile corespunzătoare din carnetul de muncă.
Menționăm că datele necorespunzătoare adevărului, cuprinse în actele falsificate de inculpata V. Ana, au fost preluate și înscrise ca atare în cererea de credit nr. 32812546 din (...), care a și fost semnată de G. Z. M., în fața funcționarului bancar.
Pentru a acoperi falsurile săvârșite, inculpata V. Ana a procedat totuși la încheierea și înregistrarea la I. C., a unui contract individual de muncă, conform căruia G. Z. M. ar fi fost angajată de S. "E. Com" S. C.-N. ca reprezentant vânzări cu salariul de 1.000 lei. Din adresa nr. 1543/(...) a I. C. a rezultat însă că acest contract a fost înregistrat doar la (...), angajarea în muncă fiind făcută cu data de (...), iar contractul de muncă fiind încetat la (...), G. Z. M. figurând în evidențe cu un singur salariu încasat, respectiv 298 lei net în luna decembrie 2006.
Așadar, este evident că datele din adeverința de venit și mențiunile corespunzătoare din carnetul de muncă, falsificate de V. Ana, nu au nici o corespondență reală cu contractul de muncă înregistrat la I. C., care a fost încheiat formal, pentru o singură lună calendaristică.
Din declarația martorei B. A. C., consilier clientelă la B. C., a rezultat că "condiția esențială pentru acordarea creditelor este că solicitantul să fieîncadrat în muncă, pe perioadă nedeterminată de cel puțin un an de zile, să realizeze venituri din care să poată restitui creditul în rate lunare...".
Numitul Mahmoud Ali Abdalla, administratorul S. „. Com" S. C. a declarat că V. Ana a fost în urmă cu mai mult timp, contabila acestei firme, dar că el nu cunoaște nimic despre inculpata G. Z. M. și nu are nici un fel de informație despre actele eliberate în favoarea acestei persoane, pretins a fi emise de S. „. Com" S.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2. din (...), întocmit de
I. C. - S. C., a rezultat că scrisul de completare și semnăturile de la pozițiile - director general și director economic - depuse pe adeverința de venit nr.
198/(...) au fost executate de către numita V. A.
În faza de urmărire penală inculpata G. Z. M. a recunoscut că doar în luna octombrie 2006 a discutat cu vecina sa inculpata V. Ana, pentru ca aceasta să-i întocmească „documente de angajare la S. E." , cu scopul de a beneficia de serviciile de asistență medicală în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și vechime în muncă, recunoscând că „pe la mijlocul lunii decembrie, întrucât avea nevoie de bani, i-a spus acesteia că doresc să iau un credit..., precizând și că a confirmat datele din adeverința de venit în fața funcționarului bancar".
În același timp, inculpata G. Z. M. a recunoscut că niciodată nu a lucrat efectiv la firma menționată, nu a încasat nici un fel de salariu și nu a semnat nici un stat de plată, mai mult a precizat că tipizatul adeverinței de venit 1-a obținut ea însăși de la unitatea bancară, punându-1 la dispoziția inculpatei V. Ana în vederea completării.
Și în acest caz, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală de către procuror, inculpata G. Z. M. a susținut că nu se face vinovată de săvârșirea vreunei infracțiuni, arătând că nu a avut intenția de a încălca legea penală, dimpotrivă ar fi fost asigurată de către inculpata V. Ana că obținerea creditului este „legală". Mai mult, G. Z. M. a susținut că nu a citit actele falsificate pe care le-a depus la bancă și nici cererea de acordare a creditului, pe care a semnat-o.
Apreciem că apărarea inculpatei G. Z. M. nu poate fi luată în considerare, în condițiile în care aceasta cunoștea că nu realizează venituri legale din muncă și că nu are dreptul de a obține acel credit bancar, în condițiile în care niciodată nu a încasat salariu de la S. „. Com" S., nu a semnat nici un stat de plată, nici măcar nu cunoaște în ce loc își desfășoară activitatea efectiv această firmă.
Pe de altă parte, inculpata V. Ana a declarat la rândul său, că inculpata G. Z. M. a rugat-o să-i întocmească acte cu ajutorul cărora să obțină un credit bancar iar aceasta din urmă a recunoscut că a confirmat în fața funcționarului bancar datele cuprinse în adeverința de venit falsificată, care au fost preluate ca atare în cererea de credit.
Partea vătămată B.- G. S. G. SA S. C. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatei G. Z. M. în solidar cu inculpata V. Ana la plata sumei de 10495,33 lei la care se vor adăuga dobânzile prevăzute în contract până la achitarea integrală a creditului.
4. În luna februarie 2007 inculpatul D. D. T., confruntându-se cu probleme financiare, a intrat în legătură cu inculpata V. Ana cu care a discutat despre posibilitatea angajării sale la firma pe care aceasta o deținea.
Manifestându-și dorința de a contracta un credit bancar inculpatul a beneficiat de sprijinul material al inculpatei, care a procedat la întocmirea actelor necesare, respectiv a întocmit adeverința de salariu nr. 34/(...) (fila 380) și carnetul de muncă cu seria M.M.S.S.F și nr. 3374564 (filele 381-387), faptconfirmat și de raportul de constatare tehnico-științifică nr. 255500/(...) (f.419-
435), înscrisuri din care a rezultat în mod nereal faptul că inculpatul este angajat la SC E. COM S. C.-N. din data de (...), în calitate de director de vânzări, cu un salariu de încadrare în cuantum de 2000 lei noi. Pentru a preveni eventualele verificări pe care funcționarii bancari le-ar fi putut demara pentru a stabili dacă solicitantul creditului are într-adevăr calitatea de angajat, inculpata a întocmit în fals un contract de muncă pe care l-a înregistrat la ITM C. sub nr. 38 /(...)( fila 407).
La data de (...) inculpatul a folosit actele false întocmite de către inculpată pentru a fundamenta cererea de acordare a unui credit de consum în cuantum de 18.244 RON, (fila 377) cerere adresată B. - A. C.
În aceeași zi, cererea inculpatului a fost admisă, încheindu-se contractul de credit nr.23/(...) (fila 390). Din declarația inculpatului a rezultat faptul că înainte de întocmirea actelor false i-a remis inculpatei suma de circa 1000 lei în acest scop
Din extrasul de cont din dosar ( fila 37) și din adresa nr. 12021/(...), emise de B. C. R. a rezultat că de la data încheierii contractului de credit în luna februarie 2007, inculpatul a achitat doar 18 rate în cuantum de 6.560 lei, înregistrând întârzieri la rambursarea creditului.
Inculpatul D. D. T. nu a dorit să dea declarație în fața instanței de judecată, arătând că înțelege să-și mențină declarațiile anterioare.
În faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut faptul că, în fața funcționarului bancar, a confirmat datele cuprinse în adeverința de venit întocmită de inculpata V. Ana și a precizat, că nu a lucrat niciodată efectiv la
S. "E. Com" S. , că nu a semnat vreodată un stat de plată la această firmă., ceea ce denotă faptul că „angajarea"; sa a fost una fictivă în scopul obținerii în mod fraudulos a unui credit bancar pe care în alte condiții inculpatul nu l-ar fi putut angaja.
În cauză societatea bancară a cesionat creanța deținută împotriva inculpatului în favoarea SC S. S. cu sediul procesual ales la SC K. I. S., care s- a constituit parte civilă pentru recuperarea sumei de 21589,41 lei.
5. În aceeași manieră a procedat inculpata V. Ana și în ceea ce-1 privește pe inculpatul G. R. M.
Astfel, aceasta a întocmit în fals contractul de muncă înregistrat sub numărul 40/(...), la ITM C. ( fila 405), contract semnat de către acesta, din care a rezultat că este angajat la SC E. COM S. C.-N. ca muncitor necalificat începând cu data de (...).
Inculpata V. Ana a contrafăcut un carnet de muncă pe numele inculpatului, formular având seria MMSSF nr. 3374571 (fila 370), pe care 1-a completat cu date nereale în ceea ce privește calitatea de angajat a inculpatului, data angajării și veniturile obținute, executând semnătura pretins autentică a reprezentantului legal al firmei angajatoare. De asemenea, inculpata a aplicat ștampila firmei și a inserat mențiunea „conform cu originalul", punând la dispoziția inculpatului o copie certificată pe care s-o prezinte la bancă.
Inculpata a emis în fals și o adeverință de salariat nr. 35/(...) (fila 369), fapt stabilit tehnico-științific, pe care a executat semnăturile pretins autentice ale reprezentanților legali ai firmei SC E. COM S.-N., aplicând și ștampila firmei.
Inculpatul G. R. M. a prezentat înscrisurile false, care atestau în mod nereal calitatea sa de angajat la firma în discuție cu un salariu de încadrare în cuantum de 2000 lei noi, la B. C. R. SA - A. U. din C.-N., unde a reușit să inducă în eroare funcționarii bancari, contractând un credit în cuantum de
22.000 RON (a se vedea contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.
22/(...), fila 376), deși în realitate, acesta nu lucra și nu realiza venituri care să-1 legitimeze să-și asume obligații contractuale de asemenea natură.
În faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut faptele comise în materialitatea lor iar în fața instanței de judecată, de asemenea a arătat că în realitate, nu a lucrat nici o zi la SC E. S., că nu a încasat vreo sumă de bani cu titlu de salariu iar în fața funcționarului de la bancă a confirmat realitatea celor cuprinse în actele prezentate care i-au fost puse la dispoziție de inculpata V. Ana(fila 275 dos. inst.).
Partea vătămată BCR SA s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului în solidar cu inculpata V. Ana la plata sumei de
20418,40 lei la care se adaugă accesoriile prevăzute în contractul de credit până la achitarea integrală a debitului.
6. În luna februarie 2007 inculpatul G. M., întrucât nu avea loc de muncă și nici venituri care să-i asigure mijloacele de subzistență și aflând de la o cunoștință de existența inculpatei V. Ana și de disponibilitatea acesteia de a ajuta persoane aflate „în nevoie", a luat legătura cu aceasta.
Pe fondul discuțiilor purtate, inculpata V. Ana i-a dat de înțeles inculpatului că îl va angaja la firma sa, propunându-i contractarea unui credit bancar.
Astfel, fără a fi lucrat vreun moment la firma SC E. Com S., de numele căreia s-a folosit inculpata în activitatea ilegală desfășurată, inculpatului i-au fost întocmite în fals documentele necesare obținerii unui credit bancar, respectiv adeverința de salariu nr. 36/(...) (fila 269) și o copie certificată după carnetul de muncă cu seria M.P.S și nr. 1. (fila 270), fapt confirmat și de raportul de constatare tehnico-științifică nr. 255500/(...)(f.419-435).
Pentru a preveni eventualele verificări pe care funcționarii bancari le-ar fi putut demara pentru a stabili dacă solicitantul creditului are calitatea de angajat, inculpata a întocmit în fals contractul de muncă nr. 39/(...), pe care 1- a înregistrat la ITM C. ( fila 411).
Din cuprinsul acestor înscrisuri a rezultat în mod nereal faptul că inculpatul G. M. era angajat în calitate de agent comercial Ia SC E. COM S. C.-
N. din data de la data de (...) și că avea un salariu de încadrare în cuantum de 2000 lei.
Intrând în posesia acestor acte, inculpatul G. M. s-a prezentat la data de (...) la B. C. R. - A. U. unde a solicitat, uzând de actele false în discuție, un credit de consum în cuantum de 15.000 RON, credit care a fost aprobat la data de (...), ocazie cu care s-a semnat contractul de credit nr. 1. ( fila 256).
Inculpatul, la solicitarea acesteia, i-a achitat inculpatei suma totală de 1000 lei ( 300 lei înainte de obținerea creditului și 700 lei după încheierea contractului), reprezentând contraprestația pentru sprijinul de care a beneficiat pentru obținerea creditului.
În fața instanței de judecată, inculpatul nu a fost audiat, deoarece după ce s-a prezentat la un singur termen de judecată a lipsit la următoarele, însă acesta a dat declarații cuprinzătoare în faza de urmărire penală, când a descris circumstanțele în care a cunoscut-o pe inculpata V. Ana, „. acordat de aceasta la obținerea creditului bancar, împrejurarea că a confirmat datele nereale din cuprinsul adeverinței de salariu ce însoțea cererea de credit și faptul că a achitat inculpatei anumite sume de bani pentru serviciul prestat.
In cauză societatea bancară a cesionat creanța la SC E. K. R. S. care s-a constituit parte civilă pentru recuperarea sumei de 20.441,49 lei (fila 255 d.u.p).
7. In aceeași manieră a procedat inculpata V. Ana și în ceea ce-1 privește pe inculpatul N. T. L.
Astfel, aceasta a întocmit în fals contractul de muncă înregistrat sub numărul 42/(...), la ITM C.( fila 403), din care a rezultat că inculpatul este angajat la SC E. COM S. C.-N. ca muncitor necalificat începând cu data de (...). Inculpata V. Ana a contrafăcut și un carnet de muncă pe numele inculpatului, formular având seria MMSSF nr. 3376795 (fila 359), pe care 1-a completat cu date nereale în ceea ce privește calitatea de angajat a inculpatului, data angajării și veniturile obținute, executând semnătura pretins autentică a reprezentantului legal al firmei angajatoare. De asemenea inculpata a aplicat ștampila firmei și a inserat mențiunea „conform cu originalul", punând la dispoziția inculpatului o copie certificată pe care s-o prezinte la bancă și a emis și o adeverință de salariat (nr. 37/(...), fila 358) pe care a executat semnăturile pretins autentice ale reprezentanților legali ai firmei SC E. COM S. C.-N., aplicând și ștampila firmei.
Inculpatul N. T. L. a prezentat înscrisurile false, care atestau în mod nereal calitatea sa de angajat la firma în discuție cu un salariu de încadrare în cuantum de 2000 lei noi, la B. C. R. SA - A. U. din C.-N., unde a reușit să inducă în eroare funcționarii bancari, contractând un credit în cuantum de
22.000 RON (a se vedea contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.
25/(...))(fila 365), deși în realitate acesta nu lucra și nu realiza venituri care să- l legitimeze să-și asume obligații contractuale de asemenea natură.
Inculpatul a recunoscut faptele comise, atât cu ocazia audieri sale în faza de urmărire penală, câr și în fața instanțe ide judecată, negând însă faptul achitării vreunei sume de bani inculpatei pentru ajutorul acordat.
Concret, inculpatul a arătat că a cunoscut-o pe inculpata V. Ana deoarece avea nevoie de o contabilă pentru firma sa, însă la scurt timp a renunțat la serviciile sale, pentru ca ulterior aceasta să îi ofere sprijinul în obținerea unui credit bancar, sens în care a întocmit în fals actele amintite mai sus, pe care le-a prezentat personal la bancă și a confirmat datele inserate în acestea, deși nu a lucrat în concret pentru firma E. și nici nu a încasat vreo sumă de bani de la aceasta.
Partea vătămată BCR SA s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului în solidar cu inculpata V. Ana la plata sumei de
30939,03 lei la care se adaugă accesoriile prevăzute în contractul de credit până la achitarea integrală a debitului.
8. In luna mai 2007 inculpatul R. R. B. a beneficiat, ca și ceilalți inculpați, de sprijinul inculpatei V. Ana pentru obținerea unui credit bancar pe bază de acte false.
Concret, inculpata, după ce a intrat în posesia unei copii după buletinul inculpatului a întocmit adeverința de salariu nr. 345/(...) (fila 348) în care a atestat în mod fals că inculpatul R. R. B. este angajat la SC E. COM S. C.-N. în calitate de agent comercial și că în perioada ianuarie - martie 2007 a realizat venituri lunare în cuantum de 1435 lei.
Pentru a da veridicitate înscrisului, inculpata a executat semnăturile pretins autentice ale reprezentanților legali ai firmei și a aplicat ștampila acestui agent economic.
Inculpata a contrafăcut și carnetul de muncă, seria MMSSF nr.
3374186, creând aparența că aparține titularului R. R. B. și că acesta este angajat la SC E. COM S. C. din data de (...), lucru nereal, înscris pe care apoi
1-a xerocopiat, aplicând ștampila firmei și semnând pentru conformitate cu originalul.
Intrând în posesia acestor două acte false inculpatul s-a prezentat la S. J. C. a B. C. R., la data de (...), a confirmat pe fondul unei cereri de credit că este angajat conform înscrisurilor pe care le-a prezentat pentru fundamentarea acesteia, semnând la data de (...) contractul de credit bancar nr. 1467/2007 în baza căruia a obținut suma de 25.251,63 lei(fila 354).
Pentru a preîntâmpina eventualele controale ale funcționarilor bancari, inculpata a întocmit pentru inculpatul R. R. B. contractul de muncă înregistrat la I. C. sub nr.49/(...) (fila 409), al cărui conținut diferă de cel al adeverinței de salariu, dar se aseamănă prin faptul că atestă aspecte nereale în ceea ce privește statutul de angajat al sus-numitului.
Inculpatul R. R. B., audiat fiind în fața organelor de urmărire penală a recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care a fost cercetat, a descris circumstanțele în care a obținut respectivul credit bancar, ajutorul acordat de inculpata V. Ana și împrejurarea că a oferit acesteia o anumită sumă de bani, respectiv 1500 lei. În fața instanței de judecată inculpatul a declarat că își menține declarațiile anterioare.
Partea vătămată BCR SA s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului în solidar cu inculpata V. Ana la plata sumei de
36027,34 lei la care se adaugă accesoriile prevăzute în contractul de credit până la achitarea integrală a debitului.
9. În privința inculpatului K. A., în luna mai 2007, inculpata V. Ana a întocmit în fals adeverința de salariu nr. 356/(...), atestând în mod nereal faptul că acesta este angajat al SC E. COM S. C.-N., din anul 2006, în calitate de agent comercial și că în perioada februarie - aprilie 2007 a realizat un venit lunar de 1.435lei. (fila336).
Pe acest înscris inculpata a aplicat ștampila firmei și a executat semnăturile pretins autentice ale reprezentanților agentului economic pentru a crea o aparență de legalitate.
Inculpata a întocmit în fals și carnetul de muncă seria MMSSF nr.
2394149 pentru titularul K. A., carnet după care a realizat o copie „certificată" pentru conformitate cu originalul, pe care a ștampilat-o cu ștampila firmei E.
COM, punând-o la dispoziția inculpatului (fila 337).
Având asupra sa cele două înscrisuri false, inculpatul K. A. s-a prezentat la data de (...) la S. J. C. a B. C. R. solicitând un credit în cuantum de 20.190 lei.
Inculpatul a reușit să inducă în eroare funcționarul bancar cu privire la calitatea sa de angajat cu venituri lunare substanțiale, semnând în aceeași zi contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1631/(...), în baza căruia a primit suma solicitată.(fila 344). Inculpata a întocmit în fals pentru inculpat un contract de muncă pe care l-a înregistrat la ITM C. sub nr. 56/(...)(fila 401).
Inculpatul a susținut că în momentul în care a primit actele false de la inculpată i-a achitat acesteia, la cerere, suma de 1500 lei.
De precizat este faptul că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, afirmând că inculpata l-a ajutat la obținerea unui credit bancar, în acest sens „angajându-l fictiv"; la firma E. și întocmindu-i în fals actele necesare, a căror veridicitate a susținut-o în fața funcționarilor băncii, însă în fața judecătorului a susținut că sumele de bani achitate inculpatei V. Ana reprezentau de fapt sumele pretins a fi virate cu titlu de contribuții la bugetul de stat.
Partea vătămată BCR SA s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului în solidar cu inculpata V. Ana la plata sumei de
21759,90 lei, la care se adaugă accesoriile prevăzute în contractul de credit până la achitarea integrală a debitului.
10. În luna iunie 2007 inculpatul D. C. A. a dorit să obțină un credit pentru nevoi personale, însă nu a reușit uzând de căile legale, întrucât nu era angajat cu venit fix, astfel că a intrat în legătură cu inculpata V. A.
Ca și în celelalte rânduri inculpata a întocmit în fals adeverința de salariu nr. 366/(...), în care a atestat faptul că sus-numitul este angajat ca agent comercial la SC E. COM S. C.-N. din anul 2005 și că în perioada februarie-aprilie 2007 a realizat venituri lunare în cuantum de 1435 lei. Inculpata a executat semnăturile pretins autentice ale reprezentanților legali ai agentului economic și a aplicat ștampila firmei.(fila 294)
A întocmit în fals carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3374573 sub aspectul datei angajării, a venitului și a funcției, aplicând ștampila firmei, înscris pe care apoi l-a xerocopiat, aplicând pe copie formula „pentru conformitate cu originalul" și executând semnătura pretins autentică a angajatorului.(fila 295)
Intrând în posesia acestor acte inculpatul D. C. A. s-a deplasat la data de (...) la S. J. C. a B. C. R., unde le-a prezentat, fundamentând astfel cererea pentru obținerea unui credit în cuantum de 20.003,24 lei.
În aceeași zi, convingând reprezentantul băncii despre faptul că îndeplinește condițiile pentru obținerea creditului, a semnat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. I779/2007(fila 302).
Inculpata i-a întocmit și un contract de muncă fals sub aspectul conținutului, pe care 1-a înregistrat la ITM C. sub nr. 53/(...) (fila 399).
Inculpatul D. C. A. nu a fost audiat în prezentul dosar, deoarece există date în sensul că la finele anului 2008 a părăsit teritoriul României, plecând în străinătate.
Partea vătămată BCR SA s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului în solidar cu inculpata V. Ana la plata sumei de 31060 lei, la care se adaugă accesoriile prevăzute în contractul de credit până la achitarea integrală a debitului.
11. În vara anului 2007 inculpatul H. G. I. a cunoscut-o pe inculpata V. Ana prin intermediul unor anunțuri din ziarul „Piața de la A la Z„ și a prestat pentru aceasta, la nivel declarativ, lucrări de construcții la un garaj amplasat în C.-N.
În acest context, după terminarea lucrării, inculpatul i-a solicitat sprijinul pentru obținerea unui credit bancar.
În esență, inculpata V. Ana a întocmit în fals adeverința de salariu nr.
422/(...), care atesta faptul că inculpatul este angajat din anul 2007 la SC E.
COM S. C.-N. în calitate de agent comercial și că în perioada aprilie-iunie 2007 a realizat un venit lunar de 1190 lei și carnetul de muncă seria MMSSF nr.
3376794, în sensul inserării unor mențiuni false cu privire la angajarea acestuia la firma ei. A efectuat apoi copie după carnetul astfel falsificat, aplicând ștampila agentului economic și inserând mențiunea„conform cu originalul".(filele 450-454).
Intrând în posesia acestor acte, inculpatul H. G. I. s-a deplasat la A. C. T. a B. C. R. solicitând un credit pentru nevoi personale în sumă de 9.000 E., susținând în mod nereal faptul că este angajat cu venit lunar cert care-i permite contractarea unui credit. La data de (...) inculpatul a semnat contractul de credit nr. 8., intrând în posesia sumei menționate anterior (fila
448).
Pentru acest inculpat, inculpata V. Ana nu a întocmit contract de muncă, conform informațiilor comunicate de I. T. de M. C., prin adresa nr.
254/(...)(fila 443).
Inculpatul H. G. I. nu a fost audiat decât în faza de urmărire penală, când a recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care a fost cercetat, descriind condițiile în care a apelat la inculpata V. Ana pentru a-l ajuta să obțină creditul respectiv, relatând în ce anume a constat acest sprijin, faptul că a depus la bancă actele pe care inculpata i le-a pus la dispoziție și în baza cărora, creditul solicitat i-a fost acordat, recunoscând că în realitate nu a lucrat niciodată pentru firma E. și nu a fost remunerat de aceasta.
În cauză societatea bancară a cesionat creanța deținută împotriva inculpatului în favoarea D. E. AG care, prin mandatarul său SC C. F. S. S. B., s-a constituit parte civilă pentru recuperarea sumei de 10617,24 euro.
12. În aceeași manieră a procedat inculpata V. Ana și în ceea ce o privește pe inculpata F. E. din municipiul G., care a urmărit obținerea unui credit bancar, deși nu avea loc de muncă stabil și la momentul intrării în legătură cu cea dintâi, presta munci ocazionale în construcții în localitatea D.
In luna august 2007 pe fondul discuțiilor purtate cu inculpata V. Ana, F.
E. a aflat de la aceasta că se ocupă cu întocmirea dosarelor pentru obținerea de credite de consum și că nu va avea probleme.
In concret, inculpata V. Ana a întocmit în fals adeverința de salariu nr. 451/(...), în cuprinsul căreia a menționat faptul că F. E. este angajată la SC E. COM S. C.-N. din anul 2005 ca agent comercial și că a realizat în perioada mai-iulie 2007 venituri lunare în cuantum de 1.190 lei. A aplicat ștampila agentului economic în discuție și a executat semnăturile pretins autentice ale reprezentanților săi legali. A întocmit în fals carnetul de muncă seria MMSSF nr. 2815488( fila 328), creând aparența că titulara este angajată a firmei menționate, înscris pe care l-a ștampilat cu ștampila firmei din C.-N., l-a xerocopiat, aplicând apoi pe copie formula „conform cu originalul".
În același timp inculpata V. Ana a întocmit în fals un contract de muncă pe care l-a înregistrat sub nr. 71/(...) la ITM C. și care a încetat la data de
(...).(filele 95, 397) Din acest înscris a rezultat că inculpata F. E. este angajată ca muncitor necalificat din luna august 2007 cu un salariu în cuantum de 440 lei, fapt nereal.
Cu aceste acte false inculpata F. E. s-a prezentat la BCR - A. G. la data de (...), solicitând un credit de consum în cuantum de 25.550 lei. In aceeași zi inculpata a semnat contractul de credit bancar nr. 303/2007 obținând suma solicitată.
Inculpata F. E. nu a dorit să dea declarații în fața instanței de judecată iar în faza de urmărire penală a recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care a și fost trimisă în judecată în sensul că a apelat la inculpata V. Ana cu scopul de a fi angajată la una dintre firmele acesteia și ulterior, aceasta s-a oferit să o ajute în obținerea unui credit și, deși faptic nu a fost niciodată angajată la firma E.,nu a semnat vreun stat de plată, a folosit înscrisurile falsificate de către inculpata V. Ana la inducerea în eroare a funcționarilor băncii.
Partea vătămată BCR SA s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatei în solidar cu inculpata V. Ana la plata sumei de 22463,71 lei, la care se adaugă accesoriile prevăzute în contractul de credit până la achitarea integrală a debitului.
13. În luna octombrie 2007, inculpatul C. A. A., care la acel moment nu lucra, a intrat în legătură cu inculpataV. Ana, despre a cărei existență a aflat dintr-un ziar, pentru a se angaja la societatea acesteia.
Inculpatul a susținut că a semnat un contract de muncă din care rezulta că este angajat la SC E. COM S. C.-N., dar a arătat că în concret nu a lucrat la firma în discuție.
În pofida acestui fapt inculpata l-a informat pe inculpat că îi poate întocmi actele necesare contractării unui credit de consum, părțile căzând de acord în acest sens.
În concret, inculpata V. Ana a întocmit în fals adeverința de salariu nr.
532/(...) (fila 315), semnată și ștampilată pentru a crea aparența de legalitate, înscris din care a rezultat că este angajat din anul 2005 la societatea în discuție în calitate de reprezentant vânzări, cu un salariu de 2.000 lei precum și cartea de muncă seria MMSSF nr. 3361130, prin inserarea datelor fictive relative la data angajării, certificând-o pentru conformitate cu originalul, prin aplicarea ștampilei și prin executarea semnăturii pretins autentice a persoanelor îndreptățite să emită asemenea acte (filele 315-320). Din adresa nr. 8768/(...) emisă de I. T. de M. C.-N. a rezultat faptul că inculpatul C. A. A. nu figurează în evidențele speciale cu contract de muncă înregistrat la SC E. COM S.(fila 95).
Inculpatul s-a deplasat la B. C. R. - S. C.-N. unde a prezentat înscrisurile false de angajare în contextul solicitării unui credit de consum în cuantum de 30.285 RON.
La data de (...) inculpatul a semnat contractul de credit nr. 3., intrând în posesia sumei solicitate (fila 323).
Inculpatul a recunoscut faptele astfel cum au fost descrise mai sus, afirmând că a folosit la bancă actele pe care inculpata i le-a înmânat, arătând că la sugestia acesteia a hotărât să încerce să obțină un credit bancar, deși nu a lucrat nici o zi la firma inculpatei, căreia i-a înmânat suma de 1200-1500 lei pentru acest serviciu, pentru ca în fața judecătorului să susțină că această sumă era destinată achitării contribuțiilor către stat.
În cauză societatea bancară a cesionat creanța deținută împotriva inculpatului în favoarea D. E. AG care, prin mandatarul său SC C. F. S. S. B., s-a constituit parte civilă pentru recuperarea sumei de 33638,58 lei (fila
157.158 vol. I dos.instanță).
14.O altă persoană care a beneficiat de disponibilitatea inculpatei V.
Ana pentru procurarea de acte false de angajare a fost inculpatul M. H. din C.-
N., persoană care n-a fost angajat legal la nici o societate comercială conform datelor din dosar.
Acesta a precizat că în toamna anului 2007 a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul unui anunț dintr-un ziar local, din care reieșea că face angajări. La nivel declarativ se pare că inculpata i-a spus că-1 angajează la SC E. COM S. C.-N. și că îl va chema la firmă doar când va avea de lucru.
În pofida faptului că efectiv nu a lucrat niciodată, inculpatul a afirmat față de inculpată că dorește să obțină un credit bancar, obținând sprijinul acesteia în acest sens.
In concret, inculpata V. Ana a întocmit în fals adeverința de salariu nr.
558/(...), din care a rezultat că este angajat la SC E. COM S. C.-N. și că realizează venituri lunare în cuantum de 2000 lei noi (înscris falsificat sub aspectul scrierii și subscrierii) și carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3374568 al cărui conținut a fost inventat de către inculpată (filele 284-289). Pe acest înscris a aplicat ștampila firmei din C.-N., semnând și înserând mențiunea
„conform cu originalul". Pentru acest inculpat V. Ana nu a întocmit contract de muncă, conform informațiilor furnizate de I. (fila 95).
Inculpatul M. H. s-a prezentat la data de (...) la B. C., unde a depus actele false, solicitând acordarea unui credit pentru nevoi personale în sumă de 35.332,5 Iei, sumă pe care a și obținut-o în aceeași dată, după semnarea contractului de credit nr. 3.(fila 291).
Inculpatul a recunoscut nuanțat infracțiunile reținute în sarcina sa, în sensul că a susținut că a avut convingerea că este angajat în mod legal la firma inculpatei, declarațiile date coroborându-se cu declarațiile inculpatei și cu celelalte înscrisuri din dosar.
Această apărare a inculpatului nu poate fi primită, atâta timp cât acesta recunoaște faptul că nu a lucrat nici o zi la această societate, nu a semnat state de plată, deși în acte era consemnat faptul că era angajat din anul 2005.
În cauză societatea bancară a cesionat creanța deținută împotriva inculpatului în favoarea D. E. AG care, prin mandatarul său SC C. F. S. S. B., s-a constituit parte civilă pentru recuperarea sumei de 43548,11 lei (fila
157.158 vol. I dos.instanță).
15. La data de (...) inculpatul O. T. a solicitat acordarea unui credit bancar în cuantum de 27707 lei, de la partea vătămată S. „. E. B. R." S. - A. A.
V. C.-N.
Inculpatul O. T., cu scopul de a obține fraudulos și necuvenit acest credit, a încercat să inducă în eroare reprezentanții părții vătămate, prezentându-le acte falsificate, respectiv adeverința de venit nr. 38/(...), pretins a fi emisă de S. "V. I." S. C., precum și carnetul de muncă seria MMFES, nr.
3793262, având de asemenea mențiuni completate în fals.
Din actele falsificate a rezultat în mod mincinos că O. T. ar fi fost angajat la firma menționată, în calitate de șofer, pe o perioadă nedeterminată, începând cu (...), având un venit lunar net de 1.190 lei.
Adeverința de salariu a fost completată în fals de inculpata V. Ana, care de asemenea a falsificat și mențiunile corespunzătoare din carnetul de muncă. V. Ana a recunoscut săvârșirea acestor acțiuni infracționale, precizând că le-a comis la instigarea inculpatul O. T., care i-a solicitat să-i fabrice acte false pentru a putea obține fraudulos un credit bancar, iar în schimbul acestora i-a dat suma de 1.300 lei.
Inculpatul O. T. nu a reușit să finalizeze activitatea de inducere în eroare a reprezentanților părții vătămate, neobținând creditul solicitat fraudulos, aceasta în condițiile în care funcționarii bancari au reușit să descopere caracterul fals al actelor prezentate.
Menționăm că datele necorespunzătoare adevărului, cuprinse în actele falsificate de inculpata V. Ana, au fost preluate și înscrise ca atare în cererea de credit depusă în original la dosarul cauzei (vol. II, f. 100-102), care a și fost semnată de O. T., în fața funcționarului bancar.
Prin adresa expediată de partea vătămată la dosarul cauzei a rezultat că
O. T. nu a primit creditul solicitat de la unitatea bancară, iar martora P. A. F.
(ofițer de credite) a arătat că O. T. a confirmat verbal în fata sa conținutul actelor false.
Pentru a acoperi falsurile săvârșite, V. Ana a procedat totuși la încheierea și înregistrarea la I. C., a unui contract individual de muncă, conform căruia inculpatul O. T. ar fi fost angajat de S. "V. I." S. C.-N. ca șofer cu salariul de 600 lei.
Din adresa nr. 9122/(...) a I. C. rezultă însă că acest contract a fost înregistrat doar la (...), angajarea în muncă fiind făcută cu data de (...), iar contractul de muncă fiind încetat la (...).
Așadar, este evident că datele din adeverința de venit și mențiunile corespunzătoare din carnetul de muncă, falsificate de V. Ana, nu au nici o corespondență reală cu contractul de muncă înregistrat la I. C., care a fost încheiat formal, pentru o singură lună calendaristică.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 7. din (...), întocmit de
I. C. - S. C. a rezultat că scrisul de completare, mențiunile și semnăturile depuse pe adeverința de venit nr. 38 din (...) și pe copia carnetului de muncă nr. 3793262 au fost executate de către V. Ana, iar semnăturile depuse pe cererea individuală de acordare a creditului pentru nevoi personale din (...), pe numele numitului O. T., au fost executate de către inculpatul O. T.
Inculpatul O. T. a avut o atitudine sinceră în cursul cercetărilor, cooperând cu organele judiciare și recunoscând în întregime faptele comise, arătând că le-a săvârșit pe fondul lipsurilor materiale.
În fața instanței de judecată inculpatul nu a putut fi reaudiat, deoarece deși s-a prezentat la termenul de judecată din data de (...), ulterior nu s-a mai prezentat , având termenul în cunoștință.
Întrucât creditul nu a fost acordat, unitatea bancară nu a înregistrat nici un prejudiciu, sens în care nu s-a constituit parte civilă în cauză.
16. La data de (...) inculpatul G. L. a solicitat acordarea unui credit bancar în cuantum de 43.500 lei, de la partea vătămată C. R. S..
Inculpatul G. L., cu scopul de a obține fraudulos și necuvenit acest credit, a încercat să inducă în eroare reprezentanții părții vătămate, prezentându-le acte falsificate, respectiv adeverința de venit nr. 102/(...), pretins a fi emisă de S. "V. I." S. C., precum și carnetul de muncă seria MMFES, nr. 4070982, având de asemenea mențiuni completate în fals.
Din actele falsificate a rezultat în mod mincinos că G. L. ar fi fost angajat la firma menționată, în calitate de maistru constructor, pe o perioadă nedeterminată, începând cu (...), având un venit lunar net de 4.249 lei.
Adeverința de salariu a fost completată în fals de inculpata V. Ana care de asemenea a falsificat și mențiunile corespunzătoare din carnetul de muncă. Inculpata V. Ana a recunoscut săvârșirea acestor acțiuni infracționale, precizând că le-a comis la instigarea inculpatului G. L. care i-a solicitat să-i fabrice acte false pentru a putea obține fraudulos un credit bancar.
Menționăm că datele necorespunzătoare adevărului, cuprinse în actele falsificate de V. Ana, au fost preluate și înscrise ca atare în cererea de credit nr.
1. din (...), care a și fost semnată de G. L., în fața funcționarului bancar, însă rezultatul păgubitor nu s-a produs, caracterul fals al actelor prezentate de învinuit fiind descoperit de funcționarii bancari, astfel că executarea acțiunii infracționale a fost întreruptă din motive independente de voința lui G. L., iar creditul solicitat nu a fost acordat.
Pentru a acoperi falsurile săvârșite, V. Ana a procedat totuși la încheierea și înregistrarea la I. C., a unui contract individual de muncă, conform căruia G. L. ar fi fost angajat de S. "V. I. S. C.-N. ca muncitor necalificat cu salariul de 500 lei. Din adresa nr. 9801/(...) a I. C. rezultă însă că acest contract a fost înregistrat doar la (...), angajarea în muncă fiind făcută cu data de (...), iar contractul de muncă fiind încetat la (...).
Așadar, este evident că datele din adeverința de venit și mențiunile corespunzătoare din carnetul de muncă, falsificate de V. A. nu au nici o corespondență reală cu contractul de muncă înregistrat la I. C., care a fost încheiat formal, pentru o singură lună calendaristica.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 7. din (...), întocmit de I. C. - S. C. a rezultat că scrisul de completare și semnăturile depuse pe adeverința 102/(...) au fost executate de către numita V. Ana, tot V. Ana aexecutat mențiunile „conform cu originalul și semnăturile depuse lângă acestea, pe fiecare pagină a xerocopiei carnetului de muncă cu seria MMFES, nr. 4070982.
Totodată, semnătura depusă la rubrica „. angajatului" de adeverința de salariu arătată a fost probabil executată de G. L.
Inculpatul G. L. a fost audiat olograf la data de (...), în prezența apărătorului ales (vol. II, f. 60-61), recunoscând că hotărârea de a încerca să obțină un credit bancar i-a aparținut, sens în care a solicitat inculpatei V. Ana să-i fabrice toate documentele necesare.
În fața funcționarilor bancari, G. L. a confirmat și susținut verbal toate datele nereale înscrise în actele false, prezentând aceste acte false la bancă.
G. L. a recunoscut că nu a semnat niciodată un stat de plată la S. „. I." S. C. Inculpatul a arătat că recunoaște și regretă cele întâmplate.
Ulterior, G. L. nu a mai fost găsit, plecând de la domiciliu într-un loc necunoscut, fără a anunța organele judiciare, existând date că ar fi plecat în străinătate, astfel că nu a mai putut fi audiat.
Inculpatul G. L. s-a prezentat totuși în fața instanței de judecată și a fost audiat la termenul din data de (...), când a recunoscut faptul că intenționa să obțină un credit bancar, sens în care a înmânat inculpatei V. Ana, care se oferise să îl ajute, formularul de cerere și un bilețel pe care funcționara băncii îi scrisese actele de care avea nevoie, pentru ca la un moment ulterior inculpata să îi înmâneze un dosar pe car l-a depus la bancă fără a ști ce conține iar după un anumit interval de timp a primit un plic conținând refuzul băncii.
Rezultă astfel că inculpatul recunoaște faptele comise în materialitatea lor, însă în apărare s-a încercat acreditarea ideii că nu am fi în prezența tentativei la infracțiunea de înșelăciune în condițiile în care inculpatul nu a făcut altceva decât să depună un dosar la bancă, ceea ce nu poate genera efecte juridice, simpla depunerea a actelor nu creează obligații pentru bancă, acest moment fiind urmat de unul ulterior, când părțile se întâlnesc și se prezintă contractul ce urmează a fi semnat.
Considerăm, dimpotrivă că în speță suntem în prezența infracțiunii de înșelăciune în forma tentativei, deoarece inculpatul, depunând actele respective la bancă, a pus în executare hotărârea infracțională, încercând să inducă în eroare reprezentanți băncii, însă această activitate nu a fost finalizată din motive independente de voința făptuitorului.
Este cert faptul că inculpatul cunoștea că nu se află în situația de a obține un credit bancar, nefiind încadrat în muncă, cu atât mai mult cu cât a arătat că, personal a ridicat formularul de la bancă și a obținut relații de la funcționarii acesteia, acesta fiind motivul determinant pentru care a și apelat la inculpata V. A.
Apreciem că nu poate fi primită nici susținerea conform căreia nu am fi în prezența infracțiuni de instigare la uzul de fals, deoarece ar lipsi acțiunea de determinare a inculpatei care la acel moment luase deja hotărârea infracțională.
Rezultă dimpotrivă, din declarațiile ambilor inculpați că și în acest caz inculpatul G. L. a solicitat sprijinul inculpatei V. Ana la procurarea actelor necesare obținerii creditului bancar, determinând-o pe aceasta să adopte comportamentul infracțional descris mai sus.
Întrucât creditul nu a fost acordat, unitatea bancară nu a înregistrat nici un prejudiciu, sens în care nu s-a constituit parte civilă în cauză.
17. Inculpata V. Ana, în perioada 2007-martie 2008, folosindu-se de datele de identificare ale SC E. COM S. C.-N. și ale SC V. I. S. C.-N. a întocmitîn fals un număr de 17 contracte individuale de muncă pe care le-a înregistrat la I. T. de M. pentru a crea aparența angajării persoanelor menționate în cuprinsul acestor înscrisuri, pe fondul unor eventuale verificări pe care, ofițerii de credite din societățile bancare sesizate de persoanele în discuție cu cereri pentru acordarea unor credite de consum, le-ar fi putut demara.
Este vorba, în ordine, despre contractele individuale de muncă nr.
46/(...) întocmit pentru numitul B. T. și care a fost înregistrat la data de (...) (fila 587), nr.47/(...) întocmit pentru B. M.lena și înregistrat la ITM C. la data de 11 mai 2007(fila 589), nr.52/(...), întocmit pentru C. C.el și înregistrat la data de (...)(fila 591); nr.60/(...) întocmit pentru C. T. și înregistrat la ITM C. la data de 27 iunie 2007(fila 593); nr.4/(...) întocmit pentru numita Joo E. și înregistrat la ITM C. la data de (...)(fila585); nr.5/(...) întocmit pentru T. G. E. și înregistrat la data de (...)(fila 583); nr.3/3.(...) întocmit pentru numitul A. C. R.
și înregistrat la data de (...)(fila 581); nr. 12/(...) întocmit pentru numitul M. A. și înregistrat la data de (...)(fila 579); nr. 16/(...) întocmit pentru numitul Z. A. M. și înregistrat la ITM C. la data de (...) (fila 577); nr.22/(...) întocmit pentru numitul B. L. și înregistrat la data de (...) (fila 575); nr.22/(...) întocmit pentru numitul L. C. și înregistrat la data de (...)(fila 573); nr.24/(...) întocmit pentru
Feneșan A. E.n și înregistrat la data de (...) (fila 571); nr. 18/(...) întocmit pentru numitul H. I. și înregistrat la data de (...) (fila 569); nr. 17/(...) întocmit pentru numitul C. I. și înregistrat la data de (...) (fila 567); nr. 23/(...) întocmit pentru numitul I. A. V. și înregistrat la data de (...) (fila 565); nr. 35/(...) întocmit pentru numitul T. M. C. (fila 563) și nr. 27/(...) întocmit pentru numita D. M. și înregistrat la ITM C. la data de (...) (fila 561).
Persoanele enumerate anterior nu au fost angajate în realitate la firmele susmenționate, însă, cu ajutorul inculpatei V. Ana, care le-a întocmit acte false de angajare, au dobândit vocație pentru contractarea de credite de consum substanțiale, motiv pentru care au fost trimise în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Cluj la data de (...).
Raportul de constatare tehnico - științifică nr. 256341/(...) întocmit de către S. C. din cadrul I. C. a confirmat faptul că scrisul de completare și semnăturile de la poziția „. legal";, de pe contractele individuale de muncă enumerate mai sus, au fost executate de către inculpata V. Ana, împrejurare de altfel recunoscută de către inculpată.(filele 555-560).
În ceea ce o privește pe inculpata V. Ana, aceasta a recunoscut comiterea infracțiunilor ce i-au fost reținute în sarcină, în dosarele reunite, susținând că a acționat doar cu intenția de a-i ajuta pe ceilalți inculpați în obținerea unor credite bancare, sens în care a adus la cunoștința acestora că le încheie contract de muncă, înregistrate la ITM, pentru o perioadă determinată, precum și actele necesare care să însoțească cerere de credit, recunoscând însă faptul că nici unul dintre ei nu a prestat munci pentru vreuna dintre firmele în discuție, nu au fost remunerați de acestea, inculpata având speranța că fiecare dintre ei va achita la timp ratele bancare, ceea ce nu s-a întâmplat.
Este de observat faptul că activitatea infracțională a inculpatei V. Ana astfel cum a fost descrisă mai sus și astfel cum a fost reținută în cuprinsul sentinței penale nr. 149/ (...) a T. C. s-a desfășurat o perioadă destul de îndelungată, respectiv în perioada aprilie 2006-mai 2008, iar din modalitatea concretă de comitere a faptelor comise și mijloacele folosite rezultă că actele materiale reținute în sarcina inculpatei sunt reunite de o rezoluție infracțională unică, sens în care se impune reținerea formei continuate a acestor infracțiuni.
În acest sens, în baza art. 335 al 2 C. tribunalul a apreciat că se impune reunirea la prezenta cauză a dosarului penal nr. (...) al T. C. în care s-a pronunțat sentința penală nr. 149/(...) a T. C. definitivă prin decizia penală nr.
94/A/(...) a Curții de A. C. pe care o va desființa în privința laturii penale în ceea ce o privește pe inculpata V. Ana, urmând a pronunța o nouă hotărâre în raport cu toate actele materiale care intră în conținutul infracțiunilor continuate.
Astfel, în baza art. 334 C. tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei V. Ana din trei infracțiuni de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3,5 C. cu art. 41 al. 2 C., prev. de art. 26 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3, C. cu art. 41 al. 2
C. și art. 26 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3,5 C. cu art. 41 al. 2 C. într-o singură infracțiune de complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 26 C. rap.la art. 215 al. 1,2,3,5 C. cu art. 41 al.
2 C., din trei infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 al.1 C. cu art. 41 al. 2 C. într-o singură infracțiune de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 al. 1 C. cu art. 41 al. 2 C. și din patru infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 al. 1
C. cu art. 41 al. 2 C. într-o singură infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al. 1 C. cu art. 41 al. 2 C.
În baza art. 334 C. a dispus schimbarea încadrării juridice reținută în sarcina inculpatei V. Ana, în sensul reținerii față de aceasta și a dispozițiilor art. 26 C. rap. la art. 291 C. cu art. 41 al. 2 C., respectiv infracțiunea de complicitate la uzul de fals comis de inculpații H. G. I., M. H., C. A. F., G. M., G. R. M., K. A., R. R. B., F. E., N. T. L., D. D. și D. C. A., aceasta în condițiile în care în mod evident se poate observa din starea de fapt reținută că aceasta a ajutat pe acești inculpați să comită faptele de uz de fals, respectiv i-a ajutat, punându-le la dispoziție înscrisurile falsificate în vederea producerii de consecințe juridice, concret spre a obține pe nedrept credite bancare.
S-a solicitat totodată, de către procuror schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților H. G. I., M. H., C. A. F., G. M., G. R. M., K. A., R. R. B., F. E., N. T. L., D. D. și D. C. A., în sensul reținerii și a infracțiunilor de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 al. C. și instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap.la art. 290 C.
Se susține de către parchet că acești inculpați, prin rugăminți și oferire de bani au determinat-o pe inculpata V. Ana să procedeze de maniera arătată mai sus, respectiv să falsifice înscrisurile pe care mai apoi, le-a pus la dispoziția inculpaților facilitându-le astfel obținerea de credite bancare.
S-a considerat însă, dimpotrivă, că raportat la situația concretă a acestor inculpați, nu se pot reține în sarcina lor infracțiunile de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 al. C. și instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap.la art. 290 C., aceasta în condițiile în care rezultă din actele de la dosar că la momentul când aceștia au contactat-o pe inculpata V. Ana, aceasta demarase deja activitatea infracțională cu câteva luni înainte, devenise chiar relativ cunoscută ca fiind o persoană care poate ajuta alte persoane în obținerea de credite cu acte false, astfel că nu se poate vorbi despre o acțiune de determinare a acesteia din partea celorlalți inculpați și de o însușire a ideii infracționale de către aceasta.
Este cert faptul că inculpații știau cu toții că angajarea lor la cele două firme era una fictivă, astfel că au apelat la inculpata V. Ana, nu pentru a le procura un loc de muncă, ci pentru a-i ajuta să obțină înscrisurile falsificate, ori în anumite situații aceasta și-a oferit ajutorul, însă apreciem că această conduită a lor nu se circumscrie infracțiunilor despre care s-a făcut vorbire în solicitarea procurorului, hotărârea infracțională a inculpatei fiind anterioară.
Drept urmare, tribunalul a respins cererea P. de pe lângă Tribunalul
Cluj de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților H. G. I., M. H., C. A. F., G. M., G. R. M., K. A., R. R. B., F. E., N. T.
L., D. D. și D. C. A., în sensul reținerii și a infracțiunilor de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 al. C. și instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap.la art. 290 C.
S-A apreciat că întreg materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești confirmă pe deplin învinuirea adusă inculpaților din prezentul dosar, aceștia urmând a răspunde penal pentru faptele lor.
În consecință, instanța de fond a stabilit că, în drept,
Fapta inculpatei V. ANA, care în perioada aprilie 2006-mai 2008, în mod repetat și în baza unei rezoluții infracționale unice, folosindu-se de datele de identificare ale SC E. COM S. C.-N. și SC V. I. S. C.-N., în schimbul unor sume de bani, a facilitat mai multor persoane obținerea de credite bancare, de la B. C. R. - S. C., A. G. și C.-T., precum și de la B. B.- G. S. G. SA S. C., respectiv C. E. B. R. SA și C. E. - S. R. prin întocmirea de documente, oficiale și sub semnătură privată, false, de angajare, respectiv adeverințe de salariu și carnete de muncă, prin care a atestat în mod nereal că aceștia sunt angajați în cadrul firmelor menționate și că beneficiază de venituri lunare care le permit contractarea de credite bancare și rambursarea lor în condițiile stabilite de unitățile bancare în discuție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3, 5
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
Fapta aceleiași inculpate care în perioada aprilie 2006 - mai 2008, în baza unei rezoluții infracționale unice și în mod repetat, a întocmit mai multe adeverințe de venit prin contrafacerea scrierii și a subscrierii ( a semnăturilor), pe care le-a încredințat celorlalți inculpați, pentru a fi folosite în vederea producerii de consecințe și un număr de 25 contracte individuale de muncă, false sub aspectul conținutului și semnăturilor, înscrisuri pe care le-a înregistrat la I. T. de M. C., pentru a crea aparența angajării anumitor persoane la SC E. COM S. C.-N. și SC V. I. S. C.-N., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.
Fapta inculpatei V. Ana, care în perioada aprilie 2006 - mai 2008, în mod repetat, cu aceeași rezoluție infracțională, a falsificat mențiuni din carnetele de muncă aparținând mai multor persoane, alterând conținutul preexistent al acestor carnete de muncă prin adăugiri ulterioare, necorespunzătoare adevărului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art 288 alin. 1
C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.
Fapta inculpatei V. Ana, care în perioada aprilie 2006 - mai 2008, în mod repetat, cu aceeași rezoluție infracțională, a săvârșit acțiuni prin care a ajutat pe ceilalți inculpați să comită infracțiunile de uz de fals, respectiv le-a pus la dispoziție, în vederea producerii de consecințe juridice, carnetele de muncă (înscrisuri oficiale) cu mențiuni falsificate , întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la uz de fals în formă continuată, prev. de art. 26 Cod penal, rap. la art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Faptele inculpatului D. D. T., care în luna februarie 2007, a indus în eroare reprezentanții BCR - A. Cipariu cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru contractarea unui credit bancar, prin prezentarea unor înscrisuri false,întocmite de inculpata V. Ana (adeverința de salariat nr. 34/(...) și carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3374564), care atestau calitatea sa de angajat la SC E. COM S. C.-N., eroare materializată prin încheierea contractului de credit nr.
23/(...) pentru suma de 18.244 lei, cauzând un prejudiciu în sumă de 18.244 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. si ped. de art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a și 37 lit.b C. pen.
În baza art. 334 C. tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului D. D. în sensul reținerii dispozițiilor art. 37 lit. b C. privind recidiva postexecutorie în loc de dispozițiile art. 37 lit. a C. privind recidiva postcondamnatorie, având în vedere faptul că acest inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare prin sentința penală nr.
1294/2003 a J. G., pedeapsă considerată executată la data de (...), iar faptele din prezentul dosar s-au comis în luna februarie 2007.
Faptele inculpatului G. R. M., care în luna februarie 2007, a indus în eroare reprezentanții BCR - A. U. cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru contractarea unui credit bancar, prin prezentarea unor înscrisuri false, întocmite de inculpata V. Ana (adeverința de salariat nr. 35/(...) și carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3374571), care atestau calitatea sa de angajat la SC
E. COM S. C.-N., eroare materializată prin încheierea contractului de credit nr.
22/(...) pentru suma de 22.000 lei, cauzând un prejudiciu în sumă de 22.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.
Faptele inculpatului G. M., care în luna februarie 2007, a indus în eroare reprezentanții BCR - A. U. cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru contractarea unui credit bancar, prin prezentarea unor înscrisuri false, întocmite de inculpata V. Ana (adeverința de salariat nr. 36/(...) și carnetul de muncă seria MPS nr. 1.), care atestau calitatea sa de angajat la SC E. COM S.
C.-N., eroare materializata prin încheierea contractului de credit nr. 19/(...) pentru suma de 15.000 lei, cauzând un prejudiciu în sumă de 15.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C.
În baza art. 334 C. tribunalul va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului G. M. în sensul înlăturării reținerii dispozițiilor art. 40 C. atâta timp cât acesta a achitat amenda penală la care a fost obligat prin sentința penală nr.593/(...) a J. C.-N., conform chitanței nr.
7286/(...).
Faptele inculpatului N. T. L., care în luna februarie 2007, a indus în eroare reprezentanții BCR - A. U. cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru contractarea unui credit bancar, prin prezentarea unor înscrisuri false, întocmite de inculpata V. Ana (adeverința de salariat nr. 37/(...) și carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3376795), care atestau calitatea sa de angajat la SC E. COM S. C.-N., eroare materializată prin încheierea contractului de credit nr.
25/(...) pentru suma de 22.000 lei, cauzând un prejudiciu în sumă de 22.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. și ped.de art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.
Faptele inculpatului R. R. B., care în luna mai 2007, a indus în eroare reprezentanții BCR - S. J. C. cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru contractarea unui credit bancar, prin prezentarea unor înscrisuri false, întocmite de inculpata V. Ana (adeverința de salariat nr. 345/(...) și carnetul demuncă seria MMSSF nr. 3374186), care atestau calitatea sa de angajat la SC
E. COM S. C.-N., eroare materializată prin încheierea contractului de credit nr.
1467/(...) pentru suma de 25.251,63 lei, cauzând un prejudiciu în sumă de
25.251,63 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.
Faptele inculpatului K. A., care în luna mai 2007, a indus în eroare reprezentanții BCR - S. J. C. cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru contractarea unui credit bancar, prin prezentarea unor înscrisuri false, întocmite de inculpata V. A.(adeverința de salariat nr. 356/(...) și carnetul de muncă seria MMSSF nr. 2394149), care atestau calitatea sa de angajat la SC E. S. C.-N., eroare materializată prin încheierea contractului de credit nr.1631/(...) pentru suma de 20.190 lei, cauzând un prejudiciu în sumă de 20.190 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. și ped. de art 215 alin. 1, 2, 3 C. pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.
Faptele inculpatului D. C. A. , care în luna iunie 2007, a indus în eroare reprezentanții BCR - S. J. C. cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru contractarea unui credit bancar, prin prezentarea unor înscrisuri false, întocmite de inculpata V. Ana (adeverința de salariat nr. 366/(...) și carnetul de
. seria MMSSF nr. 3374573), care atestau calitatea sa de angajat la SC E. COM S. C.-N., eroare materializată prin încheierea contractului de credit nr.
1779/(...) pentru suma de 20.003,24 lei, cauzând un prejudiciu în sumă de
20.003,24 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.
Faptele inculpatului H. G. I., care în luna august 2007, a indus în eroare reprezentanții BCR - A. C. T. cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru contractarea unui credit bancar, prin prezentarea unor înscrisuri false, întocmite de inculpata V. Ana (adeverința de salariat nr. 422/(...) și carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3376794), care atestau calitatea sa de angajat la SC E. COM S. C.-N., eroare materializată prin încheierea contractului de credit nr.
809/(...) pentru suma de 9000 E., cauzând un prejudiciu în sumă de 9000 E., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. și ped.de art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C.
Faptele inculpatei F. E., care în luna august 2007, a indus în eroare reprezentanții BCR - A. G. cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru contractarea unui credit bancar, prin prezentarea unor înscrisuri false, întocmite de inculpata V. Ana (adeverința de salariat nr. 451/(...) și carnetul de muncă seria MMSSF nr. 2815488), care atestau calitatea sa de angajat la SC
E. COM S. C.-N., eroare materializată prin încheierea contractului de credit nr.
303/(...) pentru suma de 25.550 lei, cauzând un prejudiciu în sumă de 25.550 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 40 C. și art. 33 lit. a C.
Prin sentința penală nr. 505/2005 a J. C.-N., definitivă prin decizia penală nr. 150/(...) a T. C. s-a aplicat inculpatei pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare condiționată, prezentele infracțiuni fiind comise în termenul de încercare al suspendării condiționate, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 83
C. privind revocarea suspendării condiționate.
Faptele inculpatului C. A. A., care în luna octombrie 2007, a indus în eroare reprezentanții BCR - S. J. C. cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru contractarea unui credit bancar, prin prezentarea unor înscrisuri false, întocmite de inculpata V. ANA (adeverința de salariat nr. 532/(...) și carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3361130), care atestau calitatea sa de angajat la SC E. COM S. C.-N., eroare materializată prin încheierea contractului de credit nr. 3115/(...) pentru suma de 30.285 lei, cauzând un prejudiciu în sumă de
30.285 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.
Faptele inculpatului M. H., care în luna octombrie 2007, a indus în eroare reprezentanții BCR - S. J. C. cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru contractarea unui credit bancar, prin prezentarea unor înscrisuri false, întocmite de inculpata V. ANA (adeverința de salariat nr. 558/(...) și carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3374568), care atestau calitatea sa de angajat la SC E. COM S. C.-N., eroare materializată prin încheierea contractului de credit nr. 3287/(...) pentru suma de 35.332,50 lei, cauzând un prejudiciu în sumă de
35.332,50 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291 C., cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.
Faptele inculpatei G. Z. M., care la (...) - (...) a indus în eroare reprezentanții părții vătămate B. - S. C. - A. F. C.-N., prezentând ca adevărată o situație mincinoasă, respectiv amăgindu-i că este încadrată în muncă la S. „. C." S. C.-N., pe o perioadă nedeterminată, de mai mult de un an de zile și că realizează venituri nete lunare salariale din prestarea acestei munci, folosind în acest sens înscrisurile falsificate de inculpata V. Ana, respectiv adeverința de venit nr. 198/(...) și carnet de muncă (înscris oficial), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune în convenție, prev. de art 215 alin. 1,2 și 3 C. și uz de fals prev. de art. 291 C.
Fapta inculpatei G. Z. M., care în luna decembrie 2006 a determinat-o pe V. Ana să-i falsifice mențiuni din carnetul de muncă (înscris oficial), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 Cod penal, rap. la art 288 alin. 1 C.
Fapta inculpatei G. Z. M., care în luna decembrie 2006 a determinat-o pe V. Ana să-i falsifice adeverința de venit nr. 198/(...), pretins a fi emisă de S.
„. C." S. C.-N., după care G. Z. M. a folosit această adeverință în vederea producerii de consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art 25 C., rap. la art 290 C.
Faptele inculpatului G. V. V., care la (...) -(...) a indus în eroare reprezentanții părții vătămate B. - S. C., prezentând ca adevărată o situație mincinoasă, respectiv amăgindu-i că este încadrat în muncă la S. „. C." S. C.- N., pe o perioadă nedeterminată, de mai mult de un an de zile și că realizează venituri nete lunare salariale din prestarea acestei munci, folosind în acest sens înscrisurile falsificate de inculpata V. Ana, respectiv adeverința de venit nr. 1948/(...) și carnet de muncă (înscris oficial), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune în convenție, prev. de art 215 alin. 1,2 și 3 C. și uz de fals prev. de art. 291 C.
Fapta inculpatului G. V. V., care în luna octombrie 2006 a determinat- o pe V. Ana să-i falsifice mențiuni din carnetul de muncă (înscris oficial), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art 25 Cod penal, rap. la art 288 alin. 1 C.
Fapta inculpatului G. V. V., care în luna octombrie 2006 a determinat-o pe V. Ana să-i falsifice adeverința de venit nr. 1948/(...), pretins a fi emisă de S. „. C." S. C.-N., după care G. V. V. a folosit această adeverință în vederea producerii de consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art 25 C., rap. la art 290 C.
Faptele inculpatei L. D. M., care la (...) -(...) a indus în eroare reprezentanții părții vătămate B. - S. C. - A. H. C.-N., prezentând ca adevărată o situație mincinoasă, respectiv amăgindu-i că este încadrată în muncă la S. „.
C." S. C.-N., pe o perioadă nedeterminată, de mai mult de un an de zile și că realizează venituri nete lunare salariale din prestarea acestei munci, folosind în acest sens înscrisurile falsificate de inculpata V. Ana, respectiv adeverința de venit nr. 149/(...) și carnet de muncă (înscris oficial), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune în convenție, prev. de art 215 alin. 1,2 și 3 C. și uz de fals prev. de art. 291 C.
Fapta inculpatei L. D. M., care în luna aprilie 2006 a determinat-o pe V. Ana să-i falsifice mențiuni din carnetul de muncă (înscris oficial), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art 25 C., rap. la art. 288 alin. 1 C.
Fapta inculpatei L. D. M., care în luna aprilie 2006 a determinat-o pe V.
Ana să-i falsifice adeverința de venit nr. 149/(...), pretins a fi emisă de S. „. C." S. C.-N., după care L. D. M. a folosit această adeverință în vederea producerii de consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art 25 C., rap. la art. 290 C.
Fapta inculpatului G. L., care la (...) a încercat să inducă în eroare reprezentanții părții vătămate C. R. S., prezentând ca adevărată o situație mincinoasă, respectiv amăgindu-i că este încadrat în muncă la S. „. I." S. C.-
N., pe o perioadă nedeterminată, de mai mult de un an de zile și că realizează venituri nete lunare salariale din prestarea acestei munci, folosind în acest sens înscrisurile falsificate de inculpata V. Ana, respectiv adeverință de venit și carnet de muncă (înscris oficial) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la înșelăciune în convenție, prev. de art 20 Cod penal, rap. la art 215 alin. 1,2 și 3 C. și uz de fals prev. de art. 291 C.,
Fapta inculpatului G. L., care în luna mai 2008 a determinat-o pe V. Ana să-i falsifice mențiuni din carnetul de muncă (înscris oficial), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C., rap. la art. 288 alin. 1 C.
Fapta inculpatului G. L., care în luna mai 2008 a determinat-o pe V.
Ana să-i falsifice adeverința de venit nr. 102/(...) , pretins a fi emisă de S.
„. L." S. C.-N., după care G. L. a folosit această adeverință în vederea producerii de consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C., rap. la art 290 C.
Faptele inculpatului O. T., care la (...) a încercat să inducă în eroare reprezentanții părții vătămate S. „. E. B. R." S. - A. A. V. C.-N., prezentând ca adevărată o situație mincinoasă, respectiv amăgindu-i că este încadrat în muncă la S. „. I." S. C.-N., pe o perioadă nedeterminată, de mai mult de un an de zile și că realizează venituri nete lunare salariale din prestarea acestei munci, folosind în acest sens înscrisurile falsificate de inculpata V. Ana, respectiv adeverință de venit și carnet de muncă (înscris oficial) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la înșelăciune înconvenție, prev. de art 20 C., rap. la art. 215 alin. 1,2 și 3 C. și uz de fals prev. de art. 291 C.,
Fapta inculpatului O. T., care în luna februarie 2008 a determinat-o pe
V. Ana să-i falsifice mențiuni din carnetul de muncă (înscris oficial), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C., rap. la art. 288 alin. 1 C.
Fapta inculpatului O. T., care în luna februarie 2008 a determinat-o pe V. Ana să-i falsifice adeverința de venit nr. 38/(...), pretins a fi emisă de S. „. lmpex" S. C.-N., după care O. T. a folosit această adeverință în vederea producerii de consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 Cod penal, rap. la art. 290 C.
La in div id ua liz ar ea jud ici ar ă a pe dep se l or ce s-au aplicat inculpaților,tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C., respectiv gravitatea concretă a faptelor comise, raportat la modalitatea de săvârșire, mijloacele folosite și valoarea ridicată a prejudicului cauzat, limitele speciale prevăzute de lege pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care aceștia au fost trimiși în judecată și desigur, persoana inculpaților.
1. În legătură cu aceștia este de remarcat activitatea infracțională desfășurată de inculpata V. Ana, pe parcursul unei lungi perioade de timp, când sub pretextul „ajutorării"; altor persoane aflate în nevoie, aceasta a falsificat mai multe acte sub semnătură privată ori cu caracter oficial, contribuind în acest fel la prejudicierea mai multor unități bancare cu sume însemnate. Nu se poate afirma că în acest caz vina ar aparține unităților bancare, care ar fi trebuit să fie mai vigilente și să nu acorde credite cu atâta ușurință, dimpotrivă apreciem că acestea s-au achitat de obligațiile ce le reveneau, efectuând anumite verificări în privința solicitanților de credite, în măsura în care aceste verificări erau posibile.
Față de sinceritatea inculpatei care a recunoscut faptele comise, tribunalul a reținut în favoarea inculpatei V. Ana circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c C., sens în care a aplicat acesteia pedepse sub limitele minime speciale prevăzute de lege, respectiv, 5 (cinci ) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b C. pe o perioadă de 5 ani de la data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 26 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3,5 C. cu art. 41 al. 2 C. cu art. 74 lit. c și 76 lit. a C. (fapte comise în perioada aprilie 2006-mai 2008) ; 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 al. 1 C. cu art. 41 al. 2 C. cu art. 74 lit. c și 76 lit. e C.; 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al. 1 C. cu art. 41 al. 2 C. cu art. 74 lit. c și 76 lit. e C. și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzul de fals, prev. de art. art. 26 C. rap. la art. 291 C. cu art. 41 al. 2 C. cu art. 74 lit. c și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. tribunalul a constatat că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpata urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de:
- 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b C. pe o perioadă de 5 ani de la data terminării executării pedepsei.
În baza art. 71 C. s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a, b și c C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
Totodată, s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada executată din data de (...) până la (...).
2. În privința inculpatului H. G. I., instanța reține că acesta se află la prima confruntare cu legea penală, sens în care apreciază că este justificată reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a C. și aplicarea unor pedepse sub limitele minime speciale prevăzute de lege, respectiv: - 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. și art. 74 lit. a și art. 76 lit. c C. și 2
(două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a și 36 al. 1 C. se constata că prezentele infracțiuni sunt concurente între ele și cu infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 41 al. 2 C. pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 149/(...) a T. C. definitivă prin decizia penală nr. 94/A/(...) a Curții de A. C. la pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendare condiționată.
În baza art. 85 C. se dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 149/(...) a T. C. definitivă prin decizia penală nr. 94/A/(...) a Curții de A. C.
În baza art. 34 lit. b C. se dispune contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de: -8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 71 C. se interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C. și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni care curge de la data de (...), apreciindu-se că raportat la circumstanțele sale personale scopul pedepsei va putea fi atins și fără executarea sa în regim de detenție.
În baza art. 359 C. se va atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. se suspenda pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei accesorii.
3. Inculpatul M. H. a recunoscut comiterea faptelor în materialitatea lor și nu are antecedente penale, sens în care reținând și în favoarea sa circumstanțe atenuante, instanța a aplicat acestuia pedepsele de: 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al.
1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit.c C. și 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a și 36 al. 1 C. se constata că prezentele infracțiuni sunt concurente între ele și cu infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 41 al. 2 C. pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 149/(...) a T. C. definitivă prin decizia penală nr. 94/A/(...) a Curții de A. C. la pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendare condiționată.
În baza art. 85 C. se dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentințapenală nr. 149/(...) a T. C. definitivă prin decizia penală nr. 94/A/(...) a Curții de A. C.
În baza art. 34 lit. b C. se dispune contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de: 8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 71 C. se interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C. și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C., constatând că sunt îndeplinite cerințele legale și scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei în regim de detenție, se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni care curge de la data de (...).
În baza art. 359 C. se atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
4. Inculpatul C. A. A. este infractor primar, a recunoscut comiterea faptelor ce i-au fost reținute în sarcină, sens în care făcând aplicarea art. 74 lit. ași 76 lit. c C. s-au aplicat acestuia pedepsele de: 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al.
1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c Cpen. și 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. se constata că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de:
- 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. se interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82 C. se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, apreciind că scopul pedepsei va putea fi atins chiar fără executarea sa în regim de detenție.
În baza art. 359 C. se atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepse și executarea pedepsei accesorii.
5. Inculpatul G. M. a recunoscut comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și nu are antecedente penale, sens în care s-au aplicat acestuia următoarele pedepse: 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C. și 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. se constata că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de: 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. se interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. se atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii și executarea pedepsei accesorii.
6. Inculpatul G. R. M., la rândul său, nu este cunoscut cu antecedente penale și a fost sincer în declarațiile sale, sens în care s-au aplicat acestuia pedepsele de: 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C. și2
(două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art, 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. se constata că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de: 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. se interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. se atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
7. Inculpatul K. A. a dat dovadă de sinceritate pe parcursul procesului penal și nu este cunoscut cu antecedente penale, sens în care tribunalul l-a condamnat la pedepsele de: 6 ( șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C. și 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. se constata că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. se dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de: 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. se interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. se atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. se suspenda pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepsei accesorii.
8. În privința inculpatului R. R. B., se reține că nu a fost condamnat anterior și a recunoscut faptele comise, fiind condamnat la următoarele pedepse: 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C. și
2(două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit.a C. se constata că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. se va dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de: 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. se interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. se atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii și executarea pedepsei accesorii.
9. Inculpata F. E. a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării sale, iar în prezentul dosar a recunoscut nuanțat comiterea faptelor, sens în care s-au aplica acesteia pedepsele de: 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 40 C. și art. 74 lit. c și 76 lit. c
C. și 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 40 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. s-a constatat că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. se dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpata executând pedeapsa cea mai grea, de: 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 83 C. se dispunbe revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 505/2005 a J. C.-N., definitivă prin decizia penală nr. 150/2006 a T. C. și se dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în total inculpata urmând a executa pedeapsa de:10
(zece) luni închisoare în regim de detenție.
În baza art. 71 C. se interzice inculpatei dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
10. Inculpatul N. T. L. nu are antecedente penale și a recunoscut faptele comise, sens în care se aplică acestuia pedepsele de: 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. ași 76 lit. c C. și 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. se constata că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. se dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de: 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. se interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. se atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei accesorii.
11. Inculpatul D. D. T. este recidivist postexecutoriu, conform art. 37 lit. b C. și a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată în acest dosar, sens în care s-au aplicat acestuia pedepsele de : 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 37 lit. b C. și art. 74 lit. c și 76 lit. c C. și 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C., cu art. 37 lit. b C. și art. 74 lit. c și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. s-a constatat că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de 8 (opt) luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 C. se interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
12. Inculpatul D. C. A. se află la prima confruntare cu legea penală și nu a putut fi audiat în acest dosar, deoarece a părăsit teritoriul țării la finele anului 2008, astefle că tribunalul l-a condamnat la pedepsele de: 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al.
1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C. și 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. se constata că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. va dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de: 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. se interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. se atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii și executarea pedepsei accesorii.
13. Inculpata G. Z. M. se află la prima confruntare cu legea penală și pe parcursul procesului penal a recunoscut comiterea faptelor în materialitatea lor, deși a susținut că a avut convingerea fermă că a fost în mod legal angajată de inculpata V. Ana, apărări infirmate de probele de la dosar, sens în care aceasta a fost condamnată la pedepsele de: 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C., 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25
C. rap. la art. 288 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C., 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap. la art. 290 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C. și 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. se constata că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. se dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpata urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de: 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. se interzice inculpatei dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82 C. se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. se atrage atenția inculpatei asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei accesorii.
14-15. Aceleași apărări au fost formulate de inculpații G. V. V. și L. D.
M., aceștia fiind infractori primari, au fost condamnați la pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată după cum urmează: inculpatul G. V. V. la pedepsele de : 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C., 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C., 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap. la art. 290 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C. și 2(două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C. și inculpata L. D. M. la pedepsele de : 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C., 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C., 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap. la art. 290 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C. și 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. se constata că prezentele infracțiuni au fost comise de acești doi inculpați în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. se dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpații executând fiecare pedeapsa cea mai grea, de: 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. se interzice inculpaților dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpaților pe durata unui termen de încercare de
2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. se atrage atenția inculpaților asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
16-17. Inculpații G. L. și O. T. au fost sinceri în declarațiile lor și se află fiecare, la prima confruntare cu legea penală, context în care tribunalul le-a aplicat acestora pedepsele de: 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prev. de art.20 C. rap. la art. 215 al.
1,2,3 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. c C., 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e
C., 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap. la art. 290 al. 1 C., cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C. și 2 (două) luniînchisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. cu art. 74 lit. a și 76 lit. e C.
În baza art. 33 lit. a C. se constata că prezentele infracțiuni au fost comise de inculpați în condițiile concursului de infracțiuni și în baza art. 34 lit. b C. se va dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpații urmând a executând pedeapsa cea mai grea, de:
- 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 71 C. se interzice inculpaților dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81,82, C. se dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților pe durata unui termen de încercare de 2 ani și
4 luni.
În baza art. 359 C. se atrage atenția inculpaților asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. ultim C. se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei accesorii.
Latura civilă.
În cauză au formulat pretenții civile unitățile bancare prejudiciate sau societățile în favoarea cărora au fost cesionate creanțele deținute de acestea, fiind îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-
999 C., nefiind relevantă împrejurarea că unii dintre inculpați au achitat în continuare ratele bancare, neînregistrând restanțe la plata acestora, atâta timp cât aceștia au ridicat sumele acordate ca împrumut, acesta fiind de altfel și momentul producerii prejudiciului, chestiune ce prezintă importanță chiar sub aspectul existenței infracțiunii de înșelăciune.
Drept urmare, în baza art. 14, 346 C. rap. la art. 998 C. tribunalul a admis acțiunea civilă formulată de B. C. R. SA B., sens în care a obligat inculpații în solidar la plata despăgubirilor civile după cum urmează: pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul G. R. la plata sumei de 20418,40 lei; pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul N. T. L. la plata sumei de
30939,03 lei; pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul R. R. B. la plata sumei de 36027,34 lei;pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul K. A. la plata sumei de 21759,90 lei; pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul D. C. A. la plata sumei de 31060 lei; pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpata F. E. la plata sumei de 22463,71 lei, în fiecare caz cu accesoriile contractuale aferente până la achitarea integrală a debitelor.
Totodată, în baza art. 14,346 C. și art. 998 C. a obligat pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul D. D. T. la plata în favoarea părții civile SC K. I. S. B. a sumei de 21589, 41 lei și în solidar cu inculpatul G. M. la plata către partea civilă SC E. K. R. S. B. a sumei de 20441,49 lei.
În baza art. 14, 346 C. rap. la art. 998 C. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC C. F. S. S. B., sens în care au fost obligați inculpații în solidar la plata despăgubirilor civile după cum urmează: pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul M. H. la plata sumei de 43548,11 lei; pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul H. G. I. la plata sumei de
10617,24 E. pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul C. A. A. la plata sumei de 33638,58 lei;
În baza art. 14,346 C. rap. la art. 998 C. tribunalul a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B.- G. S. G. SA C.-N., sens în care au fost obligați inculpații în solidar la plata despăgubirilor civile după cum urmează: pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpata G. Z. M. la plata sumei de
10495,33 lei; pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpatul G. V. la plata sumeide 5930, 92 euro; pe inculpata V. Ana în solidar cu inculpata L. D. M. la plata sumei de 3598,94 lei, în fiecare caz cu accesoriile contractuale aferente până la achitarea integrală a debitelor.
S-a constatat că părțile vătămate C. E. B. R. SA B. și C. E. - S. R. nu s- au constituit părți civile în cauză.
În baza art.14 alin.3 lit.a și art. 348 C. s-a dispus desființarea totală a înscrisurilor falsificate de către inculpata V. ANA, respectiv: 16 adeverințe de salariu, 16 carnete de muncă, 25 contracte individuale de muncă, conform dispozitivului.
În baza art. 118 alin.l lit.d C. s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului a sumei totale de 5000 lei de la inculpata V. A.
În baza art. 189 C. s-a stabilit în favoarea Baroului de A. C. suma de
4400 lei, reprezentând onorariile avocațiale cuvenite apărătorilor din oficiu.
În baza art. 191 C. au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Împotriva sentinței penale nr.538/4 noiembrie 2010 a T. C., întermen legal, au formulat apel inculpații D. D. T., R. R. B., F. E. și V.
A.
Inculpatul D. D. T., la termenul din 9 februarie 2011, când au avut loc dezbaterile, a declarat că își retrage apelul formulat în cauză.
Inculpatul R. R. B. nu și-a motivat în scris apelul, dar în susținerea oralăde către apărător, s-a solicitat desființarea sentinței atacate doar cu privire la cheltuielile judiciare, la care a fost obligat acesta și, pronunțând o nouă hotărâre, în aceste limite, să fie înlăturată obligarea inculpatului la plata onorariului avocațial în sumă de 400 lei.
Se arată în motivarea apelului că inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 800 lei, din care 400 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, în condițiile în care inculpatul a avut apărător ales, pe d-na avocat B. D. din cadrul Baroului C., context în care nu se impunea obligarea inculpatului la plata onorariului avocațial.
Inculpata F. E. a solicitat desființarea sentinței atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună achitarea inculpatei pentru infracțiunea deînșelăciune, în baza art.10 lit.d C.pr.pen., întrucât lipsește latura subiectivă - intenția, iar cu privire la infracțiunea de uz de fals, achitarea inculpatei, în baza art.10 lit.b/1 C.pr.pen., întrucât faptei îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Cu privire la infracțiunea de înșelăciune, s-a arătat că lipsește latura subiectivă, respectiv intenția, neexistând o intenție din partea inculpatei de fraudare a unității bancare, de la care a luat împrumutul.
Referitor la a doua infracțiune, cea de uz de fals, s-a arătat că trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei circumstanțele atenuante existente în cauză ( vârsta inculpatei, faptul că aceasta a fost sinceră și cooperantă, a continuat să-și achite ratele aferente creditului contractat și o face în continuare), așa încât, se poate aplica inculpatei o amendă administrativă, considerând că fapta nu prezintă un pericol social grav.
În ce privește latura civilă a cauzei, s-a solicitat să se mențină în continuare dispoziția de a nu se anula contractul de credit încheiat cu BCR, inculpata achitându-și în continuare ratele.
Inculpata V. Ana a solicitat prin apărător, desființarea în parte a sentinței apelate și, pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună în principal:
- achitarea inculpatei în baza art.10 lit.d C.pr.pen. sub aspectul infracțiunilor de complicitate la înșelăciune și uz de fals;
- schimbarea încadrării juridică a faptei de fals reținute în sarcina inculpatei, din infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
- sub aspectul laturii civile, înlăturarea obligării inculpatei la plata sumelor de bani cu titlu de despăgubiri civile către băncile creditoare, precum și către societățile recuperatoare de credite; în condițiile în care se apreciază, totuși, că există o cesiune de creanță între bănci și aceste societăți, iar contractele nefiind anulate, solicită să se mențină această posibilitate de a plăti creditele respectivelor societăți comerciale, pentru că, practic, acestea au cumpărat un risc.
În subsidiar, s-a solicitat, în ipoteza în care se va aprecia că suntîntrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatei pentru această infracțiune, respectiv, a se aplica o pedeapsă la nivelul celei la care inculpata a fost condamnată prin sentința penală nr.149/2009 a T. C. (pronunțată în dosarul care a fot reunit la prezenta cauză).
S-a arătat în motivarea apelului, în primul rând, sub aspectul infracțiunii de complicitate la înșelăciune că, în fapt, toate contractele pentru obținerea cărora inculpata a furnizat documente, s-au putut încheia cu concursul și o oarecare nepăsare a angajaților băncilor, având de câștigat și aceștia.
Toate contractele de creditare sunt în momentul de față viabile, își produc efectele, ceea ce duce la concluzia că între inculpați și bancă se păstrează raportul civil din momentul încheierii contractelor, astfel că toate actele întocmite prin falsificarea unor date ar trebui anulate, iar banca obligată la restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de rate până în prezent, iar inculpații debitori, obligați la restituirea sumelor obținute de la bănci cu titlu de împrumut, fără penalități și dobânzi.
Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, s-a arătat că nu originalele cărților de muncă au fost falsificate de către inculpată, ci doar copiile xerox ale acestora, condiții în care, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În privința infracțiunii de complicitate la uz de fals, s-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale aceste infracțiuni, întrucât, cei care au folosit actele falsificate de inculpată sunt de fapt, inculpații care s-au dus la bancă și care aveau posibilitatea să aleagă a folosi sau nu acele acte.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedesei pentru complicitate la înșelăciune, s-a arătat că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de prima instanță este mult prea aspră și că, se poate da o eficiență mai largă circumstanțelor atenuante exitente în cauză și să se aplice inculpatei o pedeapsă la nivelul celei din sentința penală nr. 149/2009 a T. C. ( pronunțată în dosarul care a fot reunit la prezenta cauză) - 3 ani și 4 luni închisoare.
În acest sens, s-a solicitat a se avea în vedere și alte circumstanțe atenuante decât cea prev. de art 74 lit.c C. reținută de prima instanță, respectiv cea prev. de art.74 lit.b C. - atitidinea inculpatei în momentul în care s-au deplasat organele de poliție la domiciliul acesteia, ea fiind cea care a predat toate actele, de bină voie, deși acestea se aflau într-un garaj, în care organele de poliție nu aveau posibilitatea să facă percheziție, nefiind al inculpatei.
De asemenea, s-a arătat că pot fi avute în vedere și alte circumstanțe favorabile inculpatei - până la vârsta de 60 de ani, aceasta a fost expert contabil, a crescut doi copii, a avut o atitudine corespunzătoare în societate; după ce s-a liberat din penitenciar, inculpata a încercat să rezolve toatechestiunile legate de această cauză și va face tot posibilul în continuare, să rezolve în cel mai scurt timp problema laturii civile a cauzei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a arătat în motivarea apelului, în primul rând că nu este întemeiată obligarea inculpatei la despăgubiri către băncile - părți civile, deoarece contractele de credit nu au fost anulate, ele se derulează în continuare, inculpații debitori își plătesc în continuare ratele; în al doilea rând, nu este legală nici obligarea inculpatei la despăgubiri către societățile recuperatoare de credite, cărora băncile le-au cesionat creanțele derivând din contractele încheiate cu inculpații, deoarece aceste societăți nu au calitatea de părți vătămate, astfel că nu pot avea nici calitatea de părți civile, nici nu s-au constituit părți civile în cauză.
Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosar, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, învirtutea dispozițiilor art.378 C.pr.pen., Curtea constată următoarele:
I. În ceea ce privește apelul inculpatului R. R. B., Curtea constată că acesta este fondat, astfel că în temeiul art.379 pct.2 lit.a C.pr.pen. îl va admite, va desființa sentința atacată doar sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare, la care a fost obligat inculpatul și, pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite,
În baza art. 191 alin.1 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul R. R. B. să plătească suma de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, la fond.
Aceasta deoarece, într-adevăr inculpatul a avut inițial asistența juridică asigurată de un apărător desemnat din oficiu - avocat V. B. D. din cadrul
Baroului C. (delegație avocat - fila 68 vol.I fond), însă la primul termen de judecată, la 23 iulie 2009 ( fila 79 vol.I fond) inculpatul a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a-și angaja apărător ales, ceea ce s-a și întâmplat, la următorul termen - 27 august 2009 ( fila117 vol.I fond) inculpatul fiind asistat de același avocat, de data aceasta însă, în calitate de avocat ales ( delegație avocațială - fila 101 vol.I fond).
Așa fiind, nu se impunea obligarea inculpatului și la plata onorariului pentru avocat desemnat din oficiu.
Vor fi menținute restul dispozițiilor hotărârii atacte.
II. Deoarece inculpatul D. D. T. și-a retras apelul, instanța va lua act deaceastă împrejurare în temeiul art.369 alin.1 C.pr.pen.
III. În ceea ce privește apelurile inculpatelor F. E. și V. ANA, Curtea constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În privința inculpatei F. E. , prima instață, pe baza probelor administrateîn cursul urmăririi penale și în faza de judecată, judicios analizate și interpretate a reținut o stare de fapt corectă ( necontestată, de altfel, de către inculpată), constând în aceea că, în luna august 2007, a indus în eroare reprezentanții BCR - A. G. cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru contractarea unui credit bancar, prin prezentarea unor înscrisuri false, întocmite de inculpata V. Ana (adeverința de salariat nr. 451/(...) și carnetul de muncă seria MMSSF nr. 2815488), care atestau calitatea sa de angajat la S. E. COM S. C.-N., eroare materializată prin încheierea contractului de credit nr.
303/(...) pentru suma de 25.550 lei, cauzând un prejudiciu în sumă de 25.550 lei.
Apoi, reținând vinovăția inculpatei, corect au fost încadrate juridic faptele acesteia în infracțiunile de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1,
2, 3 C. pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291 C. pen.
Nu se poate primi apărarea inculpatei, în sensul că nu a avut intenția de a înșela unitatea bancară, atât timp cât inculpata, folosind documentele falsefurnizate de inculpata V. Ana (indispensabile obținerii creditului, încheierii convenției de împrumut cu banca) știind că acestea sunt false, nu reflectă realitatea, a prevăzut rezultatul faptei sale - obținerea creditului, prin inducere în eroare - și a urmărit producerea acestui rezultat, în scopul obținerii unui folos material injust (un credit, la care nu era îndreptățită, neîndeplinind condițiile legale, nefăcând dovada bonității sale) și a produs o pagubă în patrimoniul băncii, constând în suma de bani obținută cu titlu de împrumut, sumă de care banca a fost lipsită, în sensul că nu a mai putut folosi aceste fonduri pentru alte împrumuturi legale, sau alte cheltuieli proprii.
Instanța a realizat și o individualizare judiciară corectă a pedepselor pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina inculpatei, în virtutea dispoz. art.72 C., ținând seama de toate circumstanțele reale și personale, în privința celor din urmă, făcând aplicarea dispoz. art.74 lit.c C. - reținând ca circumstanță atenuantă atitidinea sinceră a inculpatei, prin recunoașterea faptelor, prezentarea în fața organelor judiciare - dar și împrejurarea că inculpata a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată, așa încât a fost necesară realizarea operaținii prev. de art.83 C., noile infracțiuni fiind comise cu intenție, instanța neavând opțiunea de a menține suspendarea condiționată a executării pedepsei anterioare, dispozițiile privind revocarea fiind imperative.
Nu se poate susține că sunt incidente în cauză dispoz. art.18/1 C. în privința infracțiunii de uz de fals, deoarece prin modul în care a fost comisă fapta, urmările produse și împrejurarea că inculpata a mai fost condamnată anterior - nu este în mod vădit lipsită de importanță și, în mod cert, prezintă gradul de pericol social al infracțiunii prev. de art. 291 C.
În consecință, pedepsele aplicate de prima instanță și modalitatea de executare stabilită sunt legale și, singurele în măsură să asigure realizarea scopului prev. de art.52 C.
În ceea ce privește pe inculpata V. ANA, Curtea constată de asemenea, că
și față de aceasta s-a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar criticile din apel sunt nefondate.
Prima instanță, a stabilit pe baza probelor administrate o stare de fapt corespunzătoare realității, în mare parte însușită de inculpată, reținând argumentat în sarcina inculpatei că:
- în perioada aprilie 2006-mai 2008, în mod repetat și în baza unei rezoluții infracționale unice, folosindu-se de datele de identificare ale S. E. COM S. C.-N. și S. V. I. S. C.-N., în schimbul unor sume de bani, a facilitat mai multor persoane obținerea de credite bancare, de la B. C. R. - S. C., A. G. și C.-T., precum și de la B. B.- G. S. G. SA S. C., respectiv C. E. B. R. SA și C. E. - S. R. prin întocmirea de documente, oficiale și sub semnătură privată, false, de angajare, respectiv adeverințe de salariu și carnete de muncă, prin care a atestat în mod nereal că aceștia sunt angajați în cadrul firmelor menționate și că beneficiază de venituri lunare, care le permit contractarea de credite bancare și rambursarea lor în condițiile stabilite de unitățile bancare în discuție;
- în perioada aprilie 2006 - mai 2008, în baza unei rezoluții infracționale unice și în mod repetat, a întocmit mai multe adeverințe de venit prin contrafacerea scrierii și a subscrierii (a semnăturilor), pe care le-a încredințat celorlalți inculpați, pentru a fi folosite în vederea producerii de consecințe și un număr de 25 contracte individuale de muncă false sub aspectul conținutului și semnăturilor, înscrisuri pe care le-a înregistrat la I. T. de M. C., pentru a crea aparența angajării anumitor persoane la SC E. COM S. C.-N. și SC V. I. S. C.- N.
- în perioada aprilie 2006 - mai 2008, în mod repetat, cu aceeași rezoluție infracțională, a falsificat mențiuni din carnetele de muncă aparținând mai multor persoane, alterând conținutul preexistent al acestor carnete de muncă prin adăugiri ulte rioare, necorespunzătoare adevărului;
- în aceași perioadă, în mod repetat, cu aceeași rezoluție infracțională, a săvârșit acțiuni prin care a ajutat pe ceilalți inculpați să comită infracțiunile de uz de fals, respectiv le-a pus la dispoziție, în vederea producerii de consecințe juridice, carnetele de muncă (înscrisuri oficiale) cu mențiuni falsificate.
Reținând justificat vinovăția inculpatei în comiterea acestor fapte, s-a realizat apoi și o încadrare juridică corectă a acestora în infracțiunile de: complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 26 C. rap. la art. 215 al. 1,2,3,5 C. cu aplic.art. 41 al. 2 C.; fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 al. 1 C. cu aplic. art. 41 al. 2 C.; fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al. 1 C. cu aplic.art.
41 al. 2 C. și complicitate la uz de fals, prev. de art. art. 26 C. rap. la art. 291
C. cu aplic. art. 41 al. 2 C.
Nu poate fi primită solicitarea de achitare a inculpatei în baza art.10 lit.d C.pr.pen. sub aspectul infracțiunilor de complicitate la înșelăciune și uz de fals.
Aceasta deoarece, împrejurările că toate contractele pentru obținerea cărora inculpata a furnizat documente, s-au putut încheia cu concursul și o oarecare nepăsare a angajaților băncilor, că aceste contracte de creditare sunt în momentul de față viabile și își produc efectele - nu au nicio relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de complicitate la înșelăciune.
Inculpata, prin acțiunile concrete de falsificare a documentelor necesare obținerii creditelor (adeverințe de venit, contracte de muncă, carnete de muncă)
și indispensabile acestui scop, prin înmânarea acestora celorlalți inculpați și înregistarea unora dintre ele la instituții publice oficiale, nu a făcut altceva decât să ajute, cu intenție, pe ceilalți inculpați, să inducă în eroare unitățile bancare cu privire la bonitatea acestora și, în cele din urmă, aceștia să obțină credite la care nu erau îndreptățiți, cauzând pagube însemnate băncilor, pagube echivalente cu sumele de bani împrumutate, de care banca fost lipsită, fiind în imposibilitate de a le folosi în alte scopuri, aducătoare de venituri. F. că ulterior, unii dintre inculpați au continuat să plătească ratele aferente creditelor, nu are relevanță sub aspectul analizat, fapta fiind consumată în momentul încheierii convenției cu banca, tot atunci producându-se prejudiciul
- prin ieșirea, nejustificată și nelegală, din patrimoniul băncii a respectivelor sume de bani.
Este fără logică susținerea apărării în sensul că, inculpata nu a făcut altceva decât să completeze documentele, restul acțiunilor fiind la alegerea inculpaților, pe care i-a ajutat. Atât timp cât inculpata cunoștea că mențiunile făcute de ea în în respectivele documente nu au suport în realitate, că inculpații nu sunt angajați și nu obțin venituri de la societățile menționate și, cu toate acestea, le-a înmânta acestora, cunoscând unde și în ce scop vor fi folosite ( chiar dacă nu știa dacă vor fi folosite efectiv) - este evident că a avut prefigurarea rezultatelor faptelor sale și, a urmărit producerea cestora.
Cu privire la infracțiunea de complicitate la uz de fals, de asemenea, critica este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile legale în materie - art.215 alin.2 C., potrivit cărora, în cazul înșelăciunii săvârșite prin folosirea unor mijloace frauduloase, dacă acestea constituie, prin ele însele infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Așa fiind, complicitateainculpatei la înșelăciunile celorlalți inculpați, fiind comisă prin mijloace frauduloase ( fals și uz de fals), pe cale de consecință, în sarcina inculaptei trebuie reținut concursul de infracțiuni între complicitatea la înșelăciune și complicitatea la uz de fals. De altfel, este evident ajutorul dat de inculpată la uzul de fals, având în vedre că, fără acțiunea acesteia de falsificare a documentelor, dar mai ales, de înmânare a acestora celor interesați, uzul de fals nu s-ar fi putut realiza.
Nefondată este și critica privind greșita încadrare juridică a faptei de a falsifica mențiuni din carnetele de muncă aparținând mai multor persoane, alterând conținutul preexistent al acestor carnete de muncă prin adăugiri ulterioare, necorespunzătoare adevărului - ca fiind infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale și, pe cale de consecință, s-ar impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată - pe motiv că, acțiunea de falisficare s-a realizat asupra unor copii xerox și nu asupra originalelor carnetelor de muncă.
Aceasta deoarece, atât în doctrină cât și în practica judiciară, s-a consolidat teoria potrivit căreia, pot face obiectul infracțiunilor de fals atât înscrisurile originale, cât și duplicatele ori copiile legalizate sau certificate ale unui înscris, esențială fiind puterea probatorie, semnificația juridică a înscrislui, aptitudinea de a produce consecințe juridice și, totodată, înscrisul să aibă aparența unui înscris oficial adevărat, autentic.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedesei pentru complicitate la înșelăciune, Curtea constată că și această oprațiune a fost corect realizată de instanță, prin valorificarea eficientă a criteriilor prev. de art.72 C., aplicând o pedeapsă legală, într-un cuantum și modalitate de executare în măsură, apreciem noi, să asigure realizarea scopului prev. de art.52 C.
Astfel, s-a avut în vedere activitatea infracțională desfășurată de inculpata V. Ana, pe parcursul unei lungi perioade de timp, deci cu caracter continuat, numeroasele acte materiale ce compun infracțiunea, nr. mare de persoane implicate în aceste manopere frauduloase cu ajutorul inculpatei, prejudiciile însemnate create părților vătămate, cu contribuția esențială, determinantă a inculpatei; s-a avut în vedere și persoana inculpatei - cu o atitudine relativ sinceră, recunoscând faptele în materialitatea lor, dar negând vreo vină din partea ei - împrejurare reținută ca circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c C.
Nu considerăm că se justifică în cauză reținerea și altor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei, împrejurarea că inculpata, în momentul în care s-au deplasat organele de poliție la domiciliul acesteia, a predat toate actele, de bină voie, deși acestea se aflau într-un garaj, în care organele de poliție nu aveau posibilitatea să facă percheziție, nefiind al inculpatei - nu se circumscrie, în nici un caz circumstanței prev. de art.74 lit.b C., așa cum a susținut apărarea, prin această atitudine, inculpata necontribuind la înlăturarea rezultatelor faptelor sale sau la repararea pagubei.
Împrejurările privind vârsta inculpatei - 60 de ani, că aceasta a fost expert contabil, a crescut doi copii, a avut o atitudine corespunzătoare în societate - chiar reale fiind și avute în vedere de instanță, nu pot duce la reducerea mai considerabilă a pedepsei, în condițiile în care, oricum instanța a dat dovadă de multă clemență și a redus pedeapsa mult sub minimul special, chiar la nivelul jumătății acestuia.
Sub aspectul laturii civile, Curtea constată că prima instanță a soluționat corect și acțiunile civile formulate în cauză.
F. că, toate contractele de credit nu au fost anulate, ele se derulează în continuare, inculpații debitori își plătesc în continuare ratele - nu are relevanțăasupra existenței pagubei în patrimoniul unităților bancare, pagubă care, așa cum am arătat, s-a produs la momentul încheierii, prin inducere în eroare, a convenției de împrumut și la producerea căreia, a contribuit și inculpat V. Ana în calitate de complice. Ori, potrivit art.346 și art.14 alin.1,3 C.pr.pen. rap. la art. 1003 C., atunci când delictul ( fapta penală) este imputabilă mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire. Împrejurarea că, parte din inculpații debitori și-au achitat integral sau parțial creditele contractate, este o chestiune ce ține de faza executării dispozițiilor instanței privind obligarea la plata despăgubirilor și, nu poate exonera inculpata de obligația solidară de plată, atât timp cât, oricum nu s-a făcut dovada achitării întregului debit către o bancă sau alta, atât timp cât, băncile părți vătămate nu au renunțat la acțiunile civile, nu au notificat recuperarea integrală a prejudiciului. Este vorba de principiul disponibilității acțiunii cvile, de care instanța nu poate face abstracție, chiar dacă inculpata susține în apărare, achitarea parțială a prejudiciului de către unii dintre inculpați.
În ceea ce privește nelegalitatea obligării inculpatei la despăgubiri către societățile recuperatoare de credite, se constată nefondate și criticile în acest sens.
Nu are relevanță că respectivele societăți nu au formulat pretenții civile în cauză, atât timp cât, băncile creditoare au comunicat instanței că au cesionat creditele acordate unor inciulpați către diverse societăți comerciale (filele 284 și urm. vol.I dos. fond) care, în virtutea dispozițiilor legale în materie
- art.14 alin.3 C.pr.pen. rap. la art. 1106-1109 C. s-au subrogat în drepturile creditorului și sunt îndreptățite la despăgubiri, în aceleași condiții ca și creditorul inițial.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art.379 alin.1 lit.b C.pr.pen. se vor respinge ca nefondate apelurile inculpatelor F. E. și V. ANA împotriva sentinței penale nr. 538 din 4 noiembrie 2010 a T. C.
În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de A. C. sumele de câte 75 lei, onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu ai inculpatelor F. E. și V. Ana ( av. Coroi A. M. și av. Tudoroniu Mara T. ) și, respectiv, sumele de câte 300 lei, onorarii avocați din oficiu ai inculpaților D.
D. T. și R. R. B. ( av. O. Tudor și av. Mititelu M.l), sume ce se vor plăti din fondurile M.ui Justiției.
În baza art.192 alin.2,3 C.pr.pen. vor fi obligați inculpații apelanți F. E. și V. Ana să plătească câte 300 lei, iar inculpatul apelant D. D. T. să plătească
400 lei ( din care 300 lei, onorariu apărător din oficiu) - cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămânând în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
I. Admite apelul declarat de inculpatul R. R. B., domiciliat în C.-N., strada A. V. nr.38, bl. U8, ap.31, jud.C., fără forme legale în C.-N., strada M. nr.39, jud.C. - împotriva sentinței penale nr.538 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. C., pe care o desființează doar sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare, la care a fost obligat inculpatul și, pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite,
În baza art. 191 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul R. R. B. să plătească suma de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, la fond.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
II. Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul D. D. T., domiciliat în C.-N., strada S. A. nr.99, ap.16, jud. C.- împotriva sentinței penale nr.538 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. C.
III. Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatele V. ANA, domiciliată în C.-N., strada F. nr.19, bl. RO 25, ap.45, jud.C. și F. E., domiciliată în C.-N., strada C. nr.18, jud.C. împotriva sentinței penale nr.538 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. C.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. sumele de câte 75 lei, onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu ai inculpatelor F. E. și V. Ana ( av. Coroi A. M. și av. Tudoroniu Mara T. ) și, respectiv, sumele de câte 300 lei, onorarii avocați din oficiu ai inculpaților D. D. T. și R. R. B. ( av. O. Tudor și av. Mititelu M.l), sume ce se vor plăti din fondurile M.ui Justiției.
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. obligă inculpații apelanți F. E. și V. Ana să plătească câte 300 lei, iar inculpatul apelant D. D. T. să plătească 400 lei ( din care 300 lei, onorariu apărător din oficiu) - cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămânând în sarcina acestuia.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpații F. E., V. Ana și de la comunicare cu inculpatul R. R. B. și restul părților vătămate și civile.
Definitivă pentru inculpatul D. D. T.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2011.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||
ANA C. | M. | R. | M. N. |
Red.A.C./Dact.A.C.
6 ex./(...)
Jud. fond. A.Ț.
← Decizia penală nr. 407/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 262/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|