Decizia penală nr. 225/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 225/R/2011
Ședința publică din 22 februarie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : L. H., judecător
JUDECĂTORI : I. M.
G. : L. S.
: I. M.
P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - V. G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. de pe lângă
Judecătoria Dragomirești, împotriva sentinței penale nr.97/2010, pronunțată în dosar nr. (...) al J. D., privind pe inculpatul B. I., trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Dragomirești pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prev.și ped.de art.260 alin.1 C.penal și favorizarea infractorului, prev.și ped.de art.264 alin.1 C. penal, cu aplicarea art.33 lit.b
C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.M. G., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul B. I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul P. solicită admiterea recursului formulat și în consecință, rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea celor două infracțiuni, respectiv mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului cu înlăturarea circumstanței atenuante prev.de art.74 lit.c C.penal la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Inculpatul a fost condamnat de către Judecătoria Dragomirești pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă cu reținerea de circumstanțe atenuante la 250 lei și pentru favorizarea infractorului la 200 lei tot cu reținerea de circumstanțe urmând ca în urma concursului de infracțiuni să se stabilească pedeapsa rezultantă de 250 lei. A. că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită și anume că inculpatul în 7 aprilie 2010, audiat ca martor într-un dosar, a făcut afirmații mincinoase în favoarea unui inculpat. E. adevărat că inculpatul a recunoscut faptele și a solicitat art.320 indice 1
C.pr.pen., însă pedepsele stabilite sunt nejustificate. De aceea, netemeinicia hotărârii judecătorești constând în cele două pedepse deosebit de blânde atrage și nelegalitatea. Consideră că nu se justifica reținerea de circumstanțe atenuante.
Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii penale a instanței de fond. A. că prin hotărârea instanței de fond s-a reținut exact starea de fapt și încadrarea juridică. Ceea ce se omite că anterior condamnării, inculpatul și-a recunoscut în totalitate săvârșirea acestor fapte. Chiar și în dosarul penal în care s-a depus acea mărturie mincinoasă, probele conduc spre concluzia că aplicarea și reținerea circumstanței atenuante, raportat la gradul de pericol social, la consecințeleacestor fapte, apar justificate măsurile pronunțate de prima instanță. Cu onorar din FMJ.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 97 din 7 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) a J. D., în baza art.260 alin.1 C. cu aplicarea art.74 alin.1 lit.c) C. raportat la art.76 alin.1 lit.e) teza I C., a fost condamnat inculpatul B. I., fiul lui G. și I., născut la (...) în comuna B. V., județul Maramureș, cetățenia română, studii generale, fără ocupație, căsătorit, stagiu militar satisfăcut, cu domiciliul în B. V., nr.684, județul Maramureș, posesor al CI seria MM nr.1., CNP 1., la pedeapsa amenzii de 250,00 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
În baza art.264 alin.1 C. cu aplicarea art.74 alin.1 lit.c) C. raportat la art.76 alin.1 lit.e) teza a II-a C., a fost condamnat același inculpat B. I., la pedeapsa amenzii de 200,00 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului.
În baza art.33 lit.b) raportat la art.34 alin.1 lit.c) C., au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta sentință și a fost condamnat inculpatul B. I., la pedeapsa rezultantă de 250,00 lei amendă.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.631 C. referitor la înlocuirea amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea pedepsei amenzii. În baza art.191 alin.1 C. a fost obligat inculpatul B. I. să plătească suma de 241,00 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200,00 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, av.Almaș Alexandra. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin R. P. de pe lângă Judecătoria Dragomirești emis la data de (...) în Dosar nr.173/P/2010, inculpatul B. I., a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prev. de art.260 alin.1 C. și de favorizare a infractorului, prev. de art.264 alin.1 C., cu aplicarea art.33 lit.b) C.penal. Pentru a se dispune astfel s-a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul fiind audiat în calitate de martor în dosarul penal nr.(...) al J. D., a făcut declarații mincinoase în scopul infirmării acuzațiilor de distrugere și loviri sau alte violențe aduse inculpatului din acel dosar - D. I. Dosarul penal nr.(...) a avut ca obiect judecarea inculpatului D. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, amenințare și loviri sau alte violențe, fiind pronunțată S. penală nr.38 din (...) prin care a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea celor trei fapte (f.13-15 d.u.p). Situația de fapt din acest dosar constă în aceea că, în data de (...), în timp ce partea vătămată N. S. G. se deplasa cu autoturismul în localitatea B. V., trecând pe lângă inculpatul D. I., acesta a aruncat o piatră spărgând un geam al mașinii. Partea vătămată s-a deplasat în curtea Primăriei B. V. anunțând telefonic organele de poliție. La scurt timp și-a făcut apariția inculpatului D. I. care a amenințat-o și lovit-o pe partea vătămată, intervenind organele de poliție pentru aplanarea conflictului. Fiind audiat în cauză, inculpatul D. I. nu a recunoscut săvârșirea faptelor, declarațiile sale fiind însă infirmate de cele ale martorilor audiați în cauză. Inculpatul B. I., fiind audiat în calitate de martor la termenul de judecată din data de (...), în dosarul nr.(...), a declarat în mod mincinos că a văzut când partea vătămată și-a spart singură geamul de la mașină cu o bâtă, că inculpatul D. I. nu a lovit-o pe partea vătămată ci doar s-a apărat, arătând totodată că se afla la 10 m de cei doi. Din declarațiile martorilor B. I. V., M. I. ș N. S. G., rezultă însă situația de fapt expusă mai sus (așa cum a fost reținută de instanță prin S. nr.38/(...)), în sensul că D. I. i-a spart geamul mașinii lui N. S. G., că l-a amenințat și l-a lovit, totodată rezultând că B. I. a ajuns la fața locului după ce conflictul a fost aplanat, astfel încât nu avea cum să vadă cine a spart geamul mașinii și dacă D. I. l-a lovit sau nu pe N. S. G. (f.22-24 d.u.p.). Fiind audiat în cauză, inculpatul a recunoscut că a făcut afirmații mincinoase în dosarul nr.(...) în sensul că în realitate nu a văzut cine a spart geamul autoturismului lui N. S. G. și că inculpatul nu a încercat să-l lovească pe partea vătămată, arătând doar că i-a văzut pe cei doi îmbrâncindu-se (f.17- 18 dosarul d.u.p.). În cursul judecătii, mai înainte de a se trece la cercetarea judecătorească, inculpatul B. I., a recunoscut în tot faptele reținute în actul de sesizare și nu a cerut administrarea altor probe, solicitând a se face judecata pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunoaște și le însușește, declarând inculpatul și că regretă sincer fapta. Examinând probele administrate în cursul urmăririi penale și recunoașterea inculpatului, instanța a reținut următoarea stare de fapt: 1.Fiind audiat în calitate de martor, în cauza penală înregistrată pe rolul J. D. sub nr. (...), la termenul de judecată din (...), inculpatul B. I., a făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurările în care au fost săvârșite faptele de lovire sau alte violente, de amenințare și de distrugere pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D. I. din acea cauză, afirmând că a văzut cum partea vătămată și-a spart singură geamul de la mașină, că nu a fost lovit de inculpatul din acea cauză, precum și că se afla la o distanță de 10 m de cei doi. Inculpatul D. I. nu a recunoscut faptele de distrugere, lovire sau alte violențe și amenințare pentru care a fost trimis în judecată (f.8), iar martorul B. I., propus de inculpat, a declarat în sensul anterior reținut (f.7), declarația sa susținând pe cea a inculpatului din cauza penală nr.(...), în care a fost audiat în această calitate. Situația de fapt reținută rezultă din recunoașterea inculpatului, acesta declarând atât în cursul urmăririi penale cât și mai înainte de cercetarea judecătorească în sensul că afirmațiile făcute în calitate de martor, în cauza în care a fost ascultat, nu au fost adevărate (f.17-18). În susținerea caracterului mincinos al afirmațiilor făcute de inculpat în calitate de martor sunt și declarațiile altor martori audiați în aceeași cază, care s-au coroborat cu declarațiile părții vătămate din acea cauză, aceleași persoane fiind audiate în cursul urmăririi penale efectuate în prezenta cauză (f.22 - martorul B. I. V., f.23-martorul M. I. și f.24-N. S. G.). Inculpatul nu și-a retras mărturia mai înainte de a se pronunța S. penală nr.38/(...) (f.13). În drept, fapta inculpatului B. I., de a face afirmații mincinoase, în cauza penală înregistrată pe rolul J. D. sub nr.(...), cu privire la împrejurări esențiale referitoare la existența faptelor pentru care a fost trimis în judecată, în acea cauză, inculpatul D. I., la săvârșirea lor de către acest inculpat și la vinovăția lui, constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. de art.260 alin.1 C., pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare de la 1 la 5 ani. Latura obiectivă a infracțiunii cuprinde elementul material constând în acțiunea de a face afirmații mincinoase - inculpatul declarând în calitate de martor asupra unor fapte neadevărate, acelea că partea vătămată N. S. G., cu o bâtă, și-a spart geamul de la autovehiculul său, că aceeași parte vătămată nu a fost lovit de inculpat pe drum, și că inculpatul B. I. a fost de față la momentul când pretinde că a văzut cele relatate. Urmarea imediată constă în starea de pericol ce a rezultat pentru valoarea socială ocrotită de norma penală, anume pentru relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, între această urmare și elementul de cauzalitate existând legătură de cauzalitate ce rezultă ex re. Inculpatul nu beneficiază de cauza de nepedepsire prev. la alin.2 al art.260 C., acesta neretrăgându-și mărturia mai înainte de pronunțarea S. penale nr.38/(...) în dosar nr.(...) al J. D., în care a fost ascultat în calitate de martor. În ce privește latura subiectivă, s-a reținut că vinovăția inculpatului este intenția directă, astfel cum este definită de art.19 alin.1 pct.1 lit.a) C., inculpatul fiind propus ca martor de către inculpatul din cauza penală în care a participat în această calitate, știind că afirmațiile sale sunt neadevărate și știind că aceste afirmații îi pot fi favorabile inculpatului din acea cauză, prin urmare a fost prevăzut rezultatul socialmente periculos și a fost urmărită producerea acestui rezultat, starea de pericol pentru înfăptuirea justiției. Nu interesează scopul sau mobilul ce l-a determinat pe inculpat să facă afirmații mincinoase în calitate de martor. Fiind întrunite condițiile art.345 alin.2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul pentru această infracțiune, limitele pedepsei prevăzute de lege urmând a fi reduse cu o treime, conform art.3201 alin.7 C.pr.pen., minimul special fiind 8 luni închisoare și maximul special de 3 ani și 4 luni. Individualizarea judiciară a pedepsei s-a făcut după examinarea și a celei de-a doua fapte pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. 2.Inculpatul B. I. a ajutat pe inculpatul D. I., fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii de către acesta a faptelor pentru care a fost condamnat, prin afirmații mincinoase făcute în calitate de martor în cauza penală nr.(...) a J. D., soluționată prin S. penală nr.38/(...), afirmațiile sale susținând declarațiile inculpatului din acea cauză, D. I., în sensul că nu acest inculpat a spart geamul mașinii părții vătămate N. S. G. și în sensul că nu l-a lovit pe acesta din urmă, afirmând inculpatul din prezenta cauză că însăși partea vătămată și-a spart geamul cu o bâtă, prin aceste afirmații făcute în calitate de martor, propus de inculpatul din acea cauză, rezultând o încercare de zădărnicie sau, cel puțin de îngreunare, a activității de judecată. Nu a fost relevantă împrejurarea că mărturia inculpatului B. I. nu a condus la achitarea inculpatului D. I., în cauza în care primul inculpat a fost ascultat în calitate de martor. Fapta a fost reținută pe baza recunoașterii inculpatului, precum și a declarațiilor sale în calitate de învinuit și inculpat, care se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale. Cel care l-a propus în calitate de martor pe inculpatul B. I., a fost inculpatul D. I. din cauza penală nr.(...), față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și distrugere în forma simplă, având calitatea de infractor în înțelesul art.264 C. raportat la art.144 C. Scopul afirmațiilor mincinoase făcute de inculpat în calitate de martor audiat în această cauză, a fost acela de a zădărnici judecata, inculpatuldeclarând că i s-a cerut de către D. I. să depună mărturie în favoarea sa, declarațiile celor doi fiind identice, însă necoroborându-se cu declarația martorei M. I., care a afirmat că martorul B. I. în cauza în care a fost audiată și această persoană în aceeași calitate, nu a fost prezentă decât după venirea organelor de poliție, martora relatând și cum l-a văzut pe inculpatul D. I. lovind cu o piatră în geamul mașinii părții vătămate N. S. G., în care se afla martora în calitate de pasager. În drept, fapta inculpatului B. I. de a ajuta pe inculpatul D. I., în data de (...), fără o înțelegere anterioara sau concomitenta săvârșirii faptelor de către acesta din urma, prin afirmații mincinoase făcute în calitate de martor propus de acest inculpat, în cauza penală a J. D. nr.(...), pentru a zădărnici judecata acestuia, constituie infracțiunea de favorizare a infractorului prev. și ped. de art.264 alin.1 C. Inculpatul nu este rudă apropiată a numitului D. I. Latura obiectivă cuprinde elementul material realizat prin acțiunea de a ajuta pe infractorul D. I., în modalitatea mărturiei mincinoase, fără a exista o înțelegere anterioară sau în timpul săvârșirii de către acesta din urmă a faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Infracțiunea de mărturie mincinoasă nu este absorbită în conținutul constitutiv al infracțiunii de favorizare a infractorului, având o existență de sine-stătătoare. Urmarea imediată constă în starea de pericol ce rezultă pentru relațiile sociale ocrotite de norma incriminatoare, cele referitoare la înfăptuirea justiției, fiind irelevantă împrejurarea că mărturia inculpatului a fost înlăturată, sentința pronunțându-se în baza celorlalte probe administrate în acea cauză (f.13-15). Între elementul material și urmarea imediată există legătură de cauzalitate ce rezultă din însăși materialitatea faptei, ex re, infracțiunea reținută fiind una de pericol, iar nu una materială, de rezultat. Cu privire la latura subiectivă, instanța a reținut vinovăția inculpatului în forma intenției, modalitatea directă, inculpatul prevăzând că prin afirmațiile mincinoase făcute în calitate de martor audiat în cauza penală privind pe inculpatul D. I., îl ajută pe acesta din urmă, susținându-i declarațiile prin care acest inculpat nu a recunoscut faptele reținute în actul de trimitere în judecată, prin urmare prevăzând rezultatul faptei sale și urmând producerea acestui rezultat, zădărnicirea activității de judecată. Fiind întrunite condițiile art.345 alin.2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul și pentru această infracțiune, limitele pedepsei prevăzute de lege urmând a fi reduse cu o treime, conform art.3201 alin.7 C.pr.pen., minimul special fiind 2 luni închisoare și maximul special de 4 ani și 8 luni. În ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale stabilite de art.72 C.- dispozițiile părții generale, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reducerea cu 1/3 a acestor limite, în baza art. 3201 alin.7 C.pr.pen, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului s-a reținut a fi relativ redus, raportat la faptele pentru a căror cercetare s-a administrat proba cu declarația inculpatului în calitate de martor, fapte pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de la o lună la 1 an închisoare sau amendă pentru infracțiunea de amenințare, de la o lună la 3 ani sau amendă pentru infracțiunea de distrugere în forma tip și de o lună la 3 luni închisoare sau amendă pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe în forma tip,inculpatul D. I. fiind condamnat prin S. penală nr.38 din (...) la pedeapsa rezultantă de 500 lei amendă. Inculpatul este căsătorit, fiind în vârstă de 50 de ani, iar anterior a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, prin S. penală nr.14 din (...), pronunțată în dosar nr.(...) al J. D., pentru infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu privire la care se va reține că a intervenit reabilitarea de drept, în baza art.86 C. Nu s-a reținut starea de recidivă și pentru că pedeapsa aplicată prin sentința referită nu este una mai mare de 6 luni închisoare. Dar, nu s-a reținut în favoarea inculpatului nici circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.74 alin.1 lit.a) C., reținându-se numai circumstanța atenuantă prev. de lit.c) a aceluiași text, inculpatul recunoscând sincer în cursul judecății, mai înainte de începerea cercetării judecătorești, faptele reținute în actul de sesizare și arătând că regretă sincer săvârșirea acestora. Întrucât pentru niciuna din infracțiunile reținute nu s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă, instanța a reținut pluralitatea de infracțiuni în forma concursului ideal, conform art.33 lit.b) C., întrucât prin aceeași acțiune, de a face afirmații mincinoase în calitate de martor audiat într-o cauză penală, s-a realizat conținutul constitutiv al infracțiunilor examinate, acțiunea de a face afirmații mincinoase, în favoarea inculpatului cercetat în cauza în care a declarat în calitate de martor inculpatul din prezenta cauză, constituind acte de ajutor date inculpatului D. I., între cele două infracțiuni existând o conexitate consecvențională, prima fiind modalitatea de săvârșire a celei de a doua. Raportat la cele reținute, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, instanța l-a condamnat pe inculpat, în baza art.260 alin.1 C.pr.pen. cu aplicarea art.74 alin.1 lit.c) C.pr.pen., raportat la art.76 alin.1 lit.e) teza I C., la pedeapsa de 250,00 lei amendă, iar în baza art.264 alin.1 C. cu aplicarea art.74 alin.1 lit.c) C. raportat la art.76 alin.1 lit.e) teza II-a C. la pedeapsa de 200,00 lei amendă. În baza art.33 lit.b) C. raportat la art.34 alin.1 lit.c) C. s-au contopit pedepsele stabilite în prezenta sentință și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa rezultantă de 250,00 lei amendă, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra disp.art.631 C. privind înlocuirea amenzii cu închisoare în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii aplicate prin prezenta sentință. S-au stabilit în sarcina inculpatului cheltuielile judiciare avansate de stat, în cuantum de 241,00 lei, din care 200,00 lei reprezentând onorariu apărătorului din oficiu av.Almaș Alexandra, cu delegație pentru asistență juridică obligatorie nr.410/(...). Împotriva acestei sentințe a formulat recurs P. de pe lângă Judecătoria Dragomirești,solicitând casarea acesteia și rejudecând cauza , să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea celor două infracțiuni, respectiv mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului cu înlăturarea circumstanței atenuante prev.de art.74 lit.c C.penal la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării pedepsei,considerând că pedepsele stabilite sunt nejustificat de blânde . Analizând recursul formulat pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea constată că acesta este fondat . În sarcina inculpatului se rețin două infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției,respectiv mărturia mincinoasă și favorizarea infractorului. Prima instanță a apreciat greșit gradul de pericol social al faptelor comise de inculpat,cu consecința aplicării unei pedepse prea ușoare. În primul rând ambele infracțiuni fac parte din categoria infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției,infracțiuni care pun în pericol sau produc o vătămare a drepturilor,libertăților sau intereselor persoanelor fizice sau juridice implicate în actul de justiție,împiedicând însuși procesul de înfăptuire în bune condiții a justiției. Având în vedere obiectul lor juridic ,acest tip de infracțiuni prezintă un pericol social generic ridicat,iar în speță și un pericol social concret ridicat având în vedere scopul pentru care inculpatul a săvârșit faptele,respectiv acela de a zădărnici condamnarea inculpatului D. I. .Pe de altă parte ,trebuie avută în vedere și latura subiectivă a infracțiunilor comise ,respectiv intenția directă calificată prin scop,inculpatul urmărind prin săvârșirea faptelor periclitarea actului de justiție. Prin urmare,având în vedere și persoana inculpatului care nu se află la prima confruntare cu legea penală, pedeapsa aplicată de prima instanță respectiv amenda de 250 lei ,nu iși poate îndeplini rolul său educativ , coercitiv și preventiv prev. de art. 52 C. ,fiind insuficientă. În aceste condiții ,Curtea va menține reținerea circumstanței atenuante prev. de art.74 lit.c C.,fiind justificată ,însă va majora pedepsele aplicate inculpatului,în vederea realizării scopului corcitiv și preventiv al pedepsei. În concluzie,Curtea va dispune admiterea recursului P. și rejudecând cauza în aceste limite va dispune majorarea pedepsei amenzii de la 250 lei la pedeapsa amenzii de 2500 lei pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. și ped. de art. 260 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 74 și art. 76 Cod penal si cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod proc.penală și majorarea pedepsei amenzii de 200 lei la pedeapsa amenzii de 2000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prev. și ped de art. 264 al.1 C. penal cu aplicarea art. 74 și art. 76 Cod penal și cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod proc.penala. În baza art. 33 lit.b și art. 34 lit.c Cod penal,va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea de 2500 lei amendă penală. Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de câtre P. DE PE L. JUDECĂTORIA DRAGOMIREȘTI împotriva sentinței penale nr. 97 din 7 decembrie 2010 a J. D., pe care o casează numai cu privire la individualizarea pedepselor amenzilor aplicate inculpatului B. I., fiul lui G. și I., născut la (...) în comuna B. V., jud. Maramureș. Rejudecând cauza în aceste limite, dispune majorarea pedepsei amenzii de la 250 lei la pedeapsa amenzii de 2500 lei pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. și ped. de art. 260 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 74 și art. 76 Cod penal si cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod proc.penală și majorarea pedepsei amenzii de 200 lei la pedeapsa amenzii de 2000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prev. și ped de art. 264 al.1 C. penal cu aplicarea art. 74 și art. 76 Cod penal și cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod proc.penala. În baza art. 33 lit.b și art. 34 lit.c Cod penal, contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea de 2500 lei amendă penală. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Cheltuielile judiciare in recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din data de 22 februarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, L. H. I. M. I. M. G., LEUNȚA S. Red.I.M/Dact.S.M 3 ex./(...)……….. J..fond:S. E. M.
← Decizia penală nr. 1572/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 518/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|