Decizia penală nr. 23/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.23/A/2011
Ședința publică din 17 februarie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. B., judecător JUDECĂTOR : V. C.
GREFIER : D. S.
D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul COȘ I. împotriva sentinței penale nr.80 din 13 decembrie 2010 a T.ui S., pronunțată în dosar nr.(...), trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev.de art.20 rap.la art.174, 175 alin.1 lit.i C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Bara S., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile civile F. M. I. și S. C. de U. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care inculpatul solicită a se reține că-și retrage apelul declarat în cauză, declarația sa în acest sens fiind consemnată conform procesului-verbal depus la dosar.
Apărătorul inculpatului solicită a se lua act de retragerea apelului. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul P. solicită a se lua act de retragerea apelului declarat de inculpat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de retragerea apelului declarat în cauză.
C U R T E A
Deliberând, reține că prin sentința penală nr.80 din 13 decembrie
2010 a T.ui S. a fost respinsă cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art.20 C.pen. rap.la art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.i C.pen. în art.181 C.pen.
S-a dispus condamnarea inculpatului Coș I. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev.de art.20 Cod penal raportat la 174 alin.1, 175 alin.1 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal și 76 lit.b Cod penal la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b Cod penal pe timp de 1 an.
În baza art.861 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere S.ui de P. de pe lângă Tribunalul Cluj, pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În temeiul art.863 Cod penal s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: 1). Să se prezinte la datele fixate de S. de P. C. 2). să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile; 3). să comunice informațiile de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; I s-a atras atenția inculpatului asupra prev.art.864 Cod penal privind cazurile de revocare a pedepsei. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 Cod penal și 64 lit.a, b Cod penal, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii de 23 ore din data de (...). A fost obligat inculpatul la 10.000 lei daune morale către partea vătămată F. M. și la 3.243,34 lei cheltuieli de spitalizare către S. C. de U. „. D., cu dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art.5 și 7 din Legea 76/2009 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea obținerii și stocării în S.N.D.G.J a profilului genetic, (măsură adusă la cunoștință inculpatului), în situația revocării pedepsei aplicate. În baza art.118 lit.b Cod penal s-a dispus confiscarea în favoarea statului a unei bâte ciobănești din lemn, cu o lungime de 115 cm, aflată la camera de corpuri delicte a T.ui S. și a fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei onorariu avocațial, pentru asistența juridică obligatorie acordată inculpatului în cursul urmăririi penale. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Sălaj a fost trimis în judecată inculpatul Coș I., pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev.de art.20 rap.la art.176 alin.1, 175 alin.1 lit.i Cod penal, reținându-se că în data de (...) în jurul orelor 14,3o - 15,oo inculpatul ar fi aplicat părții vătămate F. M. I. 2 lovituri în zona capului cu o bâtă ciobănească și o a treia lovitură în mâna dreaptă. Coroborând probele administrate în faza de urmărire penală, cu cele administrate în mod nemijlocit și în contradictorialitatea părților în fața instanței, tribunalul a reținut următoarea stare de fapt: Din data de (...) și până la data de (...) partea vătămată F. M. a fost angajat ca și cioban de către inculpatul Coș I., la turma de oi pe care acesta o are în loc.A.. Relațiile dintre cei doi au început să de degradeze începând cu luna septembrie 2009 când partea civilă l-a lovit pe inculpat. În luna decembrie 2009 inculpatul s-a înțeles cu martorii Z. R. să vină împreună cu cumnații săi G. O. și G. T. să-i repare acoperișul se la grajd, aceștia venind în zilele de 29 și (...) și au început să lucreze având însă probleme cu partea vătămată care le reproșa că doresc să-i i-a locul de cioban. În ambele dimineți, partea vătămată l-a lovit pe inculpat, spunându-i că el este stăpânul stânei. În data d e(...), în jurul amiezii, inculpatul s-a deplasat spre grajd pentru a-i chema pe cei 3 martori să vină la masă, observând că oile sunt nesupravegheate iar partea vătămată venea spre el cu o bâtă ciobănească în mână. Când a ajuns în dreptul inculpatului, partea vătămată i-a împins bâta și i-acerut să meargă să aibă grijă de oi, lovindu-l în același timp cu bâta peste picioare. Inculpatul a căzut în poziția șezând iar partea vătămată l-a lovit cu palma peste ceafă. Inculpatul s-a ridicat, iar partea vătămată i-a întind din urmă bâta ciobănească, impunându-i și cerându-i să meargă el al oi. Inculpatul fiind în stare de ebrietate a luat bâta, a ridicat-o peste umăr și cu ambele mâini a aplicat o lovitură părții civile în partea laterală a capului, după care i-a mai aplicat o altă lovitură tot în zona capului, partea vătămată căzând la pământ sprijinit în mâna stângă iar mâna dreaptă și-a ridicat-o deasupra capului pentru a se apăra. Atunci inculpatul i-a mai aplicat o lovitură în aceeași zonă, lovindu-l însă peste mână. După ce partea vătămată a căzut la pământ inculpatul a continuat să-l lovească, însă a intervenit martorul Z. R. care i-a luat bâta inculpatului și l-a dus la cabană. Partea vătămată s-a ridicat singur și a plecat spre șosea. La acest incident au asistat martorii: Z. T., G. O. și G. T. A. în fața instanței G. T. (f.22) și G. O. (f.23) au arătat că în data de (...) și (...) au fost chemați de inculpat pentru a-i repara acoperișul la saivan. A. în prima cât și în a doua zi partea vătămată s-a luat de ei și a vrut să-i bată, însă inculpatul le-a luat apărarea spunând că el i-a plătit-o părții vătămate, enervându-se l-a luat pe inculpat în brațe și a vrut să-l pună pe soba în care ardea focul. Partea vătămată a renunțat, însă a luat drujba și a spus că îi taie pe toți, luând cu ea tocul de la ușă. În continuarea declarației au arătat că, în data de (...), în jurul amiezii, partea vătămată l-a lovit pe inculpat, dându-i bâta ciobănească, iar inculpatul luând bâta de la partea vătămată și a lovit-o și el pe acesta. De asemenea, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, arătând că a lovit-o de 2 ori pe partea vătămată, după care a aruncat bâta, întrucât a fost și el lovit la rândul său de către partea vătămată F. M. În raportul de expertiză medico-legală (f.51) s-a arătat că partea vătămată a prezentat un „TTC gradul I cu hematom subdural fronto- paretal drept, fractură molară stânga, plagă temporo parentală dreaptă suturată, leziunile traumatice putându-se produce prin lovire cu un corp dur și necesitând pentru vindecare un nr.de 50-55 zile de îngrijiri medicale, nepunând în primejdie viața victimei. În ședința publică din data de (...) apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor calificat prev.de art.20 raportat la 174 alin.1, 175 alin.1 lit.i Cod penal, în infracțiunea prev.de art. 181 alin.1 Cod penal. În motivarea cererii formulate s-a arătat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, întrucât lipsește intenția de a ucide, intenție care rezultă din următoarele împrejurări: folosirea instrumentului apt de a produce moartea, locul în care s-au aplicat loviturile, numărul și intensitatea lor, alte împrejurări preexistente, concomitente sau subsecvente producerii faptei, iar urmările acestei fapte nu au pus în pericol viața victimei. Față de această cerere, instanța de fond s-a pronunțat în ședința publică din (...), respingând cererea ca nefondată, avându-se în vedere următoarele: Într-adevăr, așa cum a sesizat și apărătoarea inculpatului, se are în vedere poziția psihică a făptuitorului, stabilită în fiecare caz, în raport cu împrejurările concrete, și îndeosebi în raport cu instrumentul folosit de făptuitor, de regiunea corpului, de numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre victimă și făptuitor, atitudinea victimeidupă comiterea faptei. În speță, inculpatul a lovit victima cu o bâtă ciobănească, un instrument apt de a produce moartea, prin aplicarea unui nr.de 3 lovituri în zona capului victimei (zona parietală, frontală și occipitală). Victima și inculpatul se aflau în relații tensionate, între ei având loc certuri și bătăi anterioare, iar după comiterea faptei inculpatul a plecat la cabană, victima rămânând la locul faptei, căzută jos. Raportat la toate aceste împrejurări, s-a apreciat că poziția psihică a inculpatului a fost evident cea de a suprima viața părții vătămate, tocmai datorită atitudinii provocatoare a acesteia. Însă, având în vedere circumstanțele în care s-au comis faptele, s-a apreciat că se pot reține în sarcina inculpatului circumstanțele atenuante legale prev.de art.73 lit.b Cod penal, respectiv scuza provocării, partea vătămată prin atitudinea sa recalcitrantă de a-l lovi pe inculpat, de a încerca să-l pună pe sobă sau de a-l amenința prin lovirea cu o drujbă a tocului de la ușă, a creat inculpatului o puternică tulburare, determinându-l să comită fapta pentru care a fost trimis în judecată. Pentru această faptă inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare, dar având în vedere concluziile referatului de evaluare întocmit de S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, vârsta inculpatului, faptul că nu a avut antecedente penale până în prezent, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, astfel încât în baza art.861 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea S.ui de P. de pe lângă Tribunalul Cluj, pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Partea vătămată F. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 lei daune morale. Având în vedere suferința fizică și psihică a victimei, starea de provocare în care s-a aflat inculpatul, instanța a apreciat că suma de 10.000 lei este îndestulătoare, inculpatul fiind obligat la plata acesteia către partea vătămată F. M. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, în termenul legal,inculpatul Coș I., prin apărător ales, av.Szeker M., apel care nu a fost motivat. Dosarul a fost înregistrat la Curtea de A. C. la data de 10 ianuarie 2011 și s-a fixat primul termen de judecată pentru data de 17 februarie 2011. La termenul din 17 februarie 2011, prezent fiind, inculpatul a arătat că înțelege să-și retragă apelul declarat în cauză, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului-verbal depus la dosar (fila 11). Așa fiind, Curtea în baza art.369 alin.1 C.pr.pen. va lua act de retragerea apelului declarat de inculpatul Coș I. împotriva sentinței penale nr.80 din 13 decembrie 2010 a T.ui S.. În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de avocați C. suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, sumă ce se va plăti din FMJ. În temeiul art.192 alin.2 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul COȘ I., domiciliat in H., str. Avram I., nr. 33, jud. C. împotriva sentinței penale nr. 80 din 13 decembrie 2010 a T.ui S.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpatul C. I. să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial. Definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER M. B. V. C. D. S. Red.M.B./D.S. (...) 3 ex. Jud.fond.T. C.
← Decizia penală nr. 1341/2011, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 664/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|