Decizia penală nr. 26/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)/a1

DECIZIA PENALĂ NR.26/R/2011

Ședința publică din 13 ianuarie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. B. judecător JUDECĂTORI : V. C.

V. G. GREFIER : D. S.

M.ui P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de

I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. - reprezentat prin

PROCUROR : D. D.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații G. C., B. T. și F. F. împotriva încheierii penale f.n. din data de 13 decembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr.(...), având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul G. C., în stare de arest, asistat de apărător ales, av.Anatol Pînzaru, inculpatul B. T., în stare de arest, asistat de apărător ales, av.Todea Călin și inculpatul F. F., în stare de arest, asistat de apărător ales, av. Neamț M. P., toți avocații din cadrul Baroului C., cu împuterniciri avocațiale la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.Dumbrăveanu D., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

Apărătorul inculpatului F. F. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. Î. atacată este nelegală și netemeinică prin prisma afirmației de vinovăție a inculpatului (fila 11 alin.4 din hotărâre). Analizând apărarea inculpatului, instanța face vorbire de posibilitatea aplicării unui spor de pedeapsă de până la 5 ani închisoare. Inculpatul este arestat de 1 an și 10 luni, apreciind că a fost depășit termenul rezonabil de arest preventiv. Instanța de fond a înlăturat temeiurile de arestare prev.de art.148 lit.b și e C., apreciind că subzistă temeiul prev.de art.148 lit.f C. prin raportare la natura și gravitatea faptei comise și la rezonanța socială negativă asupra comunității din care provine inculpatul. La o asemenea durată de timp, nu se poate susține că, colectivitatea ar suferi un impact negativ dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate. Reținerea temerii părților vătămate sau a unor martori nu se circumscrie temeiului prev.de art.148 lit.f C. Aceasta presupune un nou temei de arestare pe care legiuitorul nu l-a avut în vedere și anume poziția victimei. Solicită a se avea în vedere că soția inculpatului este bolnavă de cancer și se poate vorbi de o implicare redusă a inculpatului în activitatea infracțională. De altfel, doi dintre inculpați au fost puși în libertate și pentru egalitate de tratament, se impune admiterea recursului și judecarea și a acestui inculpat în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât nu s-a epuizat nici 20% din probatoriul încuviințat deja la instanța de fond. P. administrate până în prezent sunt în favoarea inculpaților și se ridică dubii serioase cu privire la vinovăția lor, ceea ce duce la modificarea temeiurilor de arestare reținute inițial. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. D. măsurii arestării preventive de 1 an și 10 luni efectiv executați este echivalentul pedepsei care ar permite liberarea condiționată dacă pedeapsa ar fi de 3 ani închisoare. Această măsură s-a transformat într-o veritabilă pedeapsă. Pentru toate aceste motive, solicită punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Apărătorul inculpatului B. T. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. S. că s-a depășit termenul rezonabil de arest preventiv, inculpatul fiind privat de libertate de 1 an și 10 luni. Instanța de fond își motivează arestul preventiv pe actul de inculpare fără a ține cont că în realitate dosarul este în faza de cercetare judecătorească și că instanța trebuie să stabilească gravitatea faptelor și pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului. A. pericol pentru ordinea publică nu este dovedit, iar din probele administrate până în prezent rezultă că faptele nu coincid cu ceea ce se reține în actul de inculpare. D. acest pericol pentru ordinea publică nu a încetat, este sigur că a suferit modificări esențiale pe parcursul administrării probelor. Nu se poate argumenta menținerea măsurii arestării preventive pe acea temere pentru ordinea publică a insuficienței actului de justiție, la 2 ani aproape de arest preventiv. Nu există dovada că s-a încercat obstrucționarea actului de justiție de către inculpat după demararea urmăririi penale și începerea cercetării judecătorești. D. aproape 2 ani de zile nu au existat asemenea încercări, nu se poate reține acest aspect pentru a justifica menținerea măsurii arestării preventive. Acele părți vătămate au dat declarații contradictorii pentru că așa le este caracterul, nu pentru că ar fi fost influențate în vreun fel de inculpat. De altfel, inculpatul nu a încercat să nege faptele, ci a prezentat situația așa cum a înțeles-o el. Doi dintre inculpați sunt în stare de libertate și comparând învinuirile aduse, pentru motive de echitate, pentru același tratament juridic, se poate trage concluzia că măsura arestării preventive a ajuns la pragul rezonabilului. În sarcina inculpatului pe care-l asistă nu se rețin fapte mai grave decât în sarcina celor doi care au fost deja puși în libertate. Măsura arestării preventive și-a atins scopul față de inculpat și față de opinia publică, motiv pentru care solicită punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Apărătorul inculpatului G. C. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. D. la dosar motive de recurs formulate de inculpat. S. că există o legătură strânsă între încheierea din 27 octombrie 2010 și cea care este atacată în prezentul dosar, deoarece Tribunalul Cluj încearcă să motiveze menținerea invocând aceleași argumente care au fost analizate de Curtea de A. în luna octombrie 2010. Inculpatul este arestat de 1 an și 8 luni, interval în care se poate ajunge laconcluzia că există diferențe între starea de fapt din rechizitoriu și starea de fapt ce rezultă din probele administrate în cauză cu respectarea principiului nemijlocirii și contradictorialității. Deja se conturează o altă stare de fapt din declarațiile părților vătămate și ale martorilor. D. există grup infracțional, acesta s-a constituit pentru infracțiunea de șantaj, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii între 1 și 5 ani, ori dacă instanța va ajunge la concluzia că există o faptă penală și că e săvârșită cu vinovăție, este în imposibilitate de a aplica prevederile codului penal. Dispozițiile art.74, 76 C. nu se pot aplica dacă pedeapsa este între 1 și 5 ani închisoare, în condițiile în care inculpatul este arestat de 1 an și 8 luni, pentru că se împlinește jumătate din maximul prevăzut pentru infracțiunea de șantaj. S. că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică. D. la 30 martie 2009 această măsură era legală pentru că se impunea îndepărtarea inculpatului de părțile vătămate și martori, odată cu trecerea timpului, acest pericol pentru ordinea publică a dispărut sau dacă nu a dispărut, e mult diminuat. Părțile vătămate care au fost audiate nu au relatat aspecte legate de schimbarea comportamentului inculpatului în rău de la momentul arestării sale. De asemenea, martorii nu au putut semnala vreun comportament din partea inculpatului sau a familiei acestuia. Instanța de fond încearcă să justifice menținerea măsurii arestării preventive invocând temeiurile de arestare prev.de art.148 lit.b și e C. care au stat la baza luării acestei măsuri. În cele două încheieri există contradicții între modul cum instanța apreciază că nu subzistă temeiurile prev.de art.148 lit.b și e C., pentru ca în final să aprecieze că subzistă aceste temeiuri. În opinia sa, procesul va continua un timp îndelungat, iar raportat la perioada de 1 an și 8 luni, apreciază că măsura și-a atins scopul, iar inculpatul poate fi cercetat în libertate.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și există probe și indicii că inculpații au săvârșit infracțiunile care li se rețin în sarcină. Își însușește în totalitate susținerile din încheierea atacată, soluția fiind foarte bine motivată. Cu privire la durata rezonabilă a arestului preventiv, arată că nici practica judiciară internă, nici CEDO nu a stabilit limitele matematice pentru a determina care este durata rezonabilă a arestului preventiv. Art.140 C. vorbește de situația în care durata arestului preventiv a ajuns la jumătatea maximului prevăzut de lege, ceea ce nu este cazul. Trebuie să se aibă în vedere complexitatea cauzei, persoana inculpatului, inclusiv atitudinea autorităților judiciare, în raport de care nu se poate susține că termenul rezonabil de arest preventiv s-a împlinit. Cu privire la temeiurile prev.de art.148 lit.b și e C., acestea nu mai pot să subziste, din moment ce inculpații au fost arestați. S-a arătat că doi inculpați sunt judecați în libertate, dar din probele existente la dosar rezultă diferențe de contribuție sau de gravitate a faptelor săvârșite. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din probele administrate și temerea părților audiate la instanța de fond. M. au fost audiați timp de 2 ore pentru chestiuni care puteau fi lămurite în câteva minute. Solicită respingerea recursurilor și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Apărătorul inculpatului F. F. arată că inculpatul a executat deja 80% din durata maximă, ceea ce înseamnă că se poate vorbi de un termen rezonabil. Inculpatul S.u care a fost pus în libertate, în sarcina acestuia s-au reținut cele mai multe acte materiale dintre toți inculpații. E. adevărat că audierile durează foarte mult, dar așa lucrează judecătorul de la instanța de fond și nu se datorează temerii persoanei audiate. Temerea acestor persoane și faptul că nuvin la proces nu sunt aspecte ce pot fi imputate inculpaților. Nu există nicio dovadă că s-au făcut acte de presiune asupra părților din dosar.

Apărătorul inculpatului G. C., cu privire la afirmația procurorului că soluția față de inculpații liberi se justifică prin diferența de gravitate a faptelor săvârșite, arată că o asemenea interpretare echivalează cu o antepronunțare. Sunt alte motive care au stat la baza pronunțării acelei hotărâri. Diferența între inculpați este enormă dar numai cu privire la modul cum sunt tratați, în rest participația este identică. În alte cauze, cum ar fi Jiga contra României, sau Scundeanu contra României, statul a fost condamnat pentru că inculpații au fost ținuți în arest 11 luni și 24 zile (primul caz) și 1 an și 2 luni (al doilea caz), ori în speță, inculpatul este arestat de 1 an și 8 luni. Trebuie să se rețină că s-a depășit durata rezonabilă a arestului preventiv, iar modul cum se audiază părțile nu poate fi imputat inculpatului.

Inculpatul B. T., având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Inculpatul F. F., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția e se va pronunța în cauză.

Inculpatul G. C., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor formulate de apărătorul ales, cu mențiunea că este arestat de 1 an și 10 luni, nu de 1 an

și 8 luni. Măsura arestării preventive s-a transformat deja în pedeapsă, iar procesul este departe de a se finaliza. S. că nicio parte vătămată nu a declarat că se teme de el sau că ar fi fost influențată în vreun fel, iar martorii care-l privesc au fost deja audiați, astfel că nu există posibilitatea influențării lor. Are doi copii minori în întreținere, iar prezența sa în familie ar conta foarte mult.

C U R T E A

Prin Î. penală din 13 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) în temeiul art.3002 C. raportat la art.160b C. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații :

- B. T., fiul lui I. I. și M., născut la data de (...) în municipiul Dej, jud.C., dom. în municipiul Dej, str. Orizont, nr.4, bl.N, ap.1, jud.C., CNP : 1.,

- F. F., fiul lui S. și V., născut la data de (...), în municipiul Dej, jud.C., dom. în municipiul Dej, str.Căprioarei nr.9, jud.C., CNP : 1. și,

- G. C., fiul lui G. și Ana, născut la data de (...), în comuna I., jud.C., dom. în comuna I., nr.46, jud.C., CNP : 1., toți aflați în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, măsură care a fost menținută începând cu data de (...), respingând implicit cererile de revocare și înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că prin încheierea penală nr.28/C/2009 pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. s-a dispus arestarea preventivă în temeiul art.1491 C. raportat art.148 alin.1 lit.b,e

și f C. arestarea preventivă a inculpaților : G. C., F. F., M. M., B. T. și S. O. A. pentru o câte o durată de 29 de zile cu începere din data de 30 martie 2009 și până la data de 27 aprilie 2009, fiind emise mandatele de arestare preventivă pe numele acestora cu nr.26/(...), nr.27/(...), 28/(...), 29/(...) și nr.30/(...), reținându-se în esență, sub aspectul stării de fapt că inculpații au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, iar în perioada anilor 2004-2009, aceștia, prin amenințări și violențe, le-au obligat pe părțile vătămate B. M., S. A. I., V. A. C., T. C., S. D., M. O., C. I. A., M. N., M. D. P., B. F. G. C., D. A. și martorul K. A. F., să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, în interes propriu sau în interesul celorlalți inculpați, săpredea bunuri sau să încheie contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri.

Măsura arestării preventive a inculpaților G. C., F. F., M. M., B. T. și S.

O. A. a fost prelungită succesiv prin încheierile penale nr.38/C/(...) pronunțată în dosarul nr.(...), nr.50/C/(...), nr.55/C/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) toate ale T. C. iar temeiurile care au stat la baza luării și prelungirii măsurii arestării preventive au fost verificate și confirmate de instanța de control judiciar cu ocazia soluționării recursurilor promovate.

Prin încheierea penală nr.287/02 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr.(...) a Tribunalul Cluj, s-a admis cererea formulată de către inculpatul S. O. A. și s-a dispus punerea în libertate sub control judiciar a acestuia, hotărâre ce a fost menținută și de instanța de control, cu ocazia soluționării recursului declarat în cauză.

Prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. cu nr.42D/P/2008 din data de

21 iulie 2009 și înregistrat la data de 21 iulie 2009 pe rolul T. C. sub nr.(...), s- a dispus trimiterea în judecată în fața acestei instanțe în stare de arest preventiv a inculpaților B. T., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.l

și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a și art.37 lit.a C.pen; F. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat , prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, înșelăciune prev. de art.215 al.1 și 3 C., cu aplic. art.33 lit.a C.; M. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din

Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a C.; G. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a C. și înaintarea dosarului potrivit prevederilor art.264 C. spre competentă soluționare acestei instanțe. Alături de cei patru inculpați, a mai fost trimis în judecată și inculpatul S. O. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat , prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, înșelăciune prev. de art.215al.1 și 3 C., cu aplicarea art.33 lit.a C.

Sub aspectul stării de fapt s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că începând cu anul 2006, cei cinci inculpați au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, iar în perioada anilor

2004-2009, aceștia, prin amenințări și violențe, le-au obligat pe părțile vătămate B. M., S. A. I., V. A. C., T. C., S. D., M. O., C. I. A., M. N., M. D. P., B.

F. G. C., D. A. și martorul K. A. F., să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, în interes propriu sau în interesul celorlalți inculpați, să predea bunuri sau să încheie contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri. În plus, inculpații S. O. A. și F. F. au indus-o în eroare pe partea vătămată P. A. D. cu ocazia încheierii unui contract, deposedând-o în acest fel de o garsonieră și cauzându-i un prejudiciu de 50.000 lei.

Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 21 iulie

2009, fiind înregistrat sub nr.(...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 18 august 2009.

Prin încheierea penală fără număr din data de 24 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. în temeiul art.160 C. raportat la art.3001 alin.3 C. s-aconstatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații : G. C., F. F., M. M., B. T. și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestora.

Prin încheierile penale fără număr din data de 08 septembrie 2009, 02 noiembrie 2009, 30 noiembrie 2009, 23 decembrie 2009, 21 ianuarie 2010, 17 februarie 2010, 17 martie 2010, 20 aprilie 2010, 15 iunie 2010, (...), (...) și respectiv (...) pronunțate în dosarul nr.(...) al T. C. în temeiul art.3002 C. raportat la art.160b C. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații : G. C., F. F. și B. T. și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestora.

Potrivit dispozițiilor art.3002 din Codul de procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160b, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. C. instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.3002 C. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive.

Potrivit dispozițiilor art.143 C. coroborat cu art.148 alin.1 C. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpații G., B. și F., respectiv cele prev. de art.143 C., în sensul că există indicii și chiar probe în sensul că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpați. P. amintite constau în declarațiile părților vătămate, ale martorilor, dintre aceștia amintind doar pe N. V. N., D. G. C., M. C., K. A. F., K. L., V. M. A., V. I., P. D. M., S. V. A., etc, fără pretenții de ierarhizare în funcție de relevanță și utilitate, concluziile raportului de constatare medico-legală ce atestă numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării părții vătămate D. A. și transcrierile convorbirilor telefonice fiind relevante în acest sens. Mai amintim procesele verbale de percheziție domiciliară cât și în mediu informatic, procesele verbale de recunoaștere după planșă fotografică, înscrisuri ce atestă tranzacțiile civile perfectate de inculpați.

Toate acestea formează bănuiala rezonabilă că inculpații B. T., G. C. și F. F. au acordat bani împrumut părților vătămate, percepând dobânzi cât și dobânzi la dobânzi, că datoriile au ajuns astfel din sume modice, exorbitante și că pentru recuperarea lor toți cei trei inculpați, împreună și cu inculpatul M. M. au exercitat amenințări și respectiv agresiuni asupra părților vătămate sau ale rudelor sau apropiaților acestora, reușind în acest fel să obțină bani și bunuri de la ele cum ar fi apartamente, autovehicule, aparate electrocasnice sau terenuri.

Fără a face o analiză de detaliu a probatoriului administrat, pentru a nu prejudicia fondul cauzei, și fără a emite judecăți de valoare asupra validitățiimijloacelor de probă existente în dosarul cauzei și a actelor procesuale și procedurale realizate în faza de urmărire penală, putem spune, fără echivoc, că în cauză există date care formează presupunerea rezonabilă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală.

Contrar celor susținute de apărătorii inculpaților cu ocazia dezbaterilor asupra legalității și temeiniciei stării de arest preventiv, instanța constată că materialul probator administrat în faza de urmărire penală nu a fost combătut convingător pană la acest moment procesual, raportat la stadiul în care se află cercetarea judecătorească, iar nuanțele în declarațiile părților vătămate si a martorilor renunțători la calitatea de parte vătămată urmează a fi analizate cu ocazia soluționării fondului cauzei.

Sub aspectul subzistenței temeiurilor de arestare, tribunalul a constatat că în mod indiscutabil, astfel cum în mod constant s-a argumentat prin încheierile precedente de verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, supuse controlului judiciar, la momentul luării măsurii preventive, subzistau temeiurile prev. de art. 148 lit.";b";, „e"; și „f"; C.

Rolul instanței la momentul verificărilor ulterioare a legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv este însă acela de a decela în ce măsură temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii preventive subzistă și în prezent.

Sub acest aspect, declarațiile constante ale părților vătămate și ale martorilor au fost în sensul că ulterior luării măsurii preventive față de inculpați, aceștia nu au încercat în nici un mod să ia legătura cu persoanele în cauză nici în mod direct și nici în mod indirect, neavând loc nici acțiuni de intimidare a acestora.

S-a constatat astfel că ulterior luării măsurii arestării preventive a inculpaților nu au apărut indicii suplimentare privind încercarea de zădărnicire a adevărului prin influențarea părților vătămate sau a martorilor și nici cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra părților vătămate.

În aceste condiții, prin încheierea de la data de (...) (menținută în recurs) au fost înlăturate ca temeiuri de actualitate a măsurii arestului preventiv cele prevăzute de art. 148 lit. b și e C., sens în care la acest moment procesual se

impune doar verificarea subzistenței temeiului de arestare prevăzut de art. 148 lit. f C.

Totuși, față de evidentul ascendent pe care inculpații G., B. și F. îl au asupra părților vătămate și a martorilor (sens în care reamintim că inclusiv la termenul de judecată de la data de (...), cu ocazia audierii martorului M. C. - care a durat nu mai puțin de 2 ore datorită dificultăților evidente ale martorului de a face declarații complete în fața organului judiciar, recunoscând cu reținere că este „posibil"; să îi fie teamă pentru siguranța sa și a familiei sale datorită datelor pe care le cunoaște), această constatare a actualității temerii pe care inculpații au reușit să o inspire la nivelul comunității locale va fi privită ca o dimensiune a pericolului social concret pe care lăsarea în libertate a inculpaților ar putea-o prezenta pentru ordinea publică. În același sens, nu se poate neglija faptul că unii dintre martorii propuși prin rechizitoriu au formulat cereri de audiere sub identitate protejată, în condițiile art. 86 ind. 1 C., aspect care de asemenea este de natură a contura pericolul actual pe care inculpații îl prezintă, astfel cum acesta este reflectat în conștiința comunității.

În aceeași ordine de idei, s-a menționat că dispozițiile art. 136 alin. 1 C. indică drept scop al măsurilor preventive asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. Or, în contextul în care probele se administrează cu dificultate evidentă în faza de cercetare judecătorească și aceasta parțial și datorită reținerii manifestată de părți și martori de a face declarații complete înprezența inculpaților, nu se poate nega subzistența și în continuare, cu deplină forță, a necesității menținerii prevenției inculpaților G., B. și F. în scopul bunei desfășurări a procesului penal.

Referitor la temeiul de arestare prev. de art.148 lit.";f"; C. instanța a reținut că potrivit art. 148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Deși este real că și în privința acestui temei al arestării preventive, situația fiecărui inculpat nu este tratată distinct, a astfel de abordare este firească având în vedere obiectul sesizării instanței - infracțiunile de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 din Legea 39/2003 și șantaj în formă continuată-infracțiunea scop a constituirii grupului infracțional organizat. A., activitatea infracțională a inculpaților este privită în mod necesar din perspectiva acțiunii de grup organizat, aceasta fiind de altfel și percepția comunității raportat la fiecare inculpat în parte, aceștia nefiind priviți în mod individual, ci ca parte a grupului.

Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art.7 din Legea 39/2003, ca și infracțiunea scop - de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 C., se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.

S-a subliniat, în legătură cu limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile sesizate că nu se poate face abstracție de forma continuată a infracțiunii de șantaj, ceea ce ar permite, în temeiul art. 42 C., aplicarea unui spor de până la 5 ani, astfel că nu este sustenabilă afirmația apărătorilor inculpaților în sensul că infracțiunile care fac obiectul dosarului au un grad de pericol social abstract redus.

Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar. A., temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că liberi fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, precum și de persoana și conduita inculpaților, care prin punerea în practică a rezoluției infracționale au vătămat grav relațiile sociale dintre membrii comunității.

Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.

Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.

De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuireaei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Ori, în speță inculpații sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni deosebit de grave, gravitatea rezultând nu numai sub aspectul caracterului aspru sancționat de legea penală, ci, mai ales, prin consecințele produse.

Așadar, pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, rezultă, din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul și mijloacele de comitere a acestora, din împrejurările în care au fost comise.

Ca urmare, apare cu puterea evidenței rezonanța negativă în rândul opiniei publice a comiterii faptelor respective și constând într-o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând o anumită stare de insecuritate socială dacă împotriva unor fapte grave organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre cunoscut fiind impactul negativ pe care presupusa infracțiune de șantaj s-a derulat pe parcursul a mai multor ani, inculpații semănând o stare de teroare în rândul comunității din municipiul Dej (fiind cunoscuți ca oameni agresivi și periculoși) acționând în grup și au afectat grav integritatea fizică și psihică a părților vătămate, precum și patrimoniul acestora, prejudiciind grav și încrederea opiniei publice în forțele de ordine.

Ori, în speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care sunt cercetați inculpații, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din

19 octombrie 2000). Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-1 prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).

A., condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru cei trei inculpați, acest pericol rezultând, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor de care inculpații sunt învinuiți cât și din modalitatea în care acestea au fost concepute și realizate.

Pe de altă parte, instanța a apreciat în egală măsură relevant cauzei gradul de pericol social concret pe care îl prezintă persoana inculpaților arestați preventiv. În acest sens, antecedența penală îl reprezintă doar un aspect, în condițiile în care agresivitatea inculpaților transpare din declarațiile date de părțile vătămate și de martorii audiați până la acest moment procesual, atât în faza de judecată, cât și în faza de urmărire penală. Instanța nu a facut abstracție de conținutul declarațiilor martorilor M. C. -f. 109-110 vol. III inst., f. 143 și urm. Vol I u.p., S. G., f. 21 și urm. vol. II u.p, Mihuț A. I.uț, f. 17 și urm. Vol. III u.p, - care au arătat în esență, că la nivelul comunității locale, deși se vorbea despre violența inculpaților, oamenii evitau să depună plângere de teama represaliilor pentru a puncta doar o parte din probele administrate și care denotă caracterul violent și agresiv al acțiunilor inculpaților.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului care admite că, în ceea ce privește posibilitatea reiterării activității infracționale, trebuie avută în vedere și persoana inculpatului. A. în cauza Affaire Paradysz c. France, Curtea a conchis că gravitatea unei infracțiuni, raportată la persoana inculpatului, poate justifica luarea arestării pentru a preveni comiterea de noi infracțiuni, dacă circumstanțele concrete evidențiază periculozitatea acestuia.

Deși este reală împrejurarea că în cadrul examinării pericolului social concret pentru ordinea publică, nu se individualizează la modul expres și pentru fiecare din cei trei inculpați situațiile concrete legate de arestare, la o simplă lecturare a actului de sesizare a instanței se poate observa că s-a descris în ce activități a fost implicat fiecare inculpat în parte, astfel că nu se poate susține că a tratat la modul global măsura arestării preventive. În plus, nu se poate face abstracție de faptul că una din infracțiunile care face obiectul judecății este cea de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, care presupune acțiunea conjugată a inculpaților, justificând în acest mod analiza globală a activității infracționale.

Pentru a conchide, contrar celor susținute de inculpați prin apărătorii lor aleși și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, art.146 și art.148 lit. f C., motiv pentru care instanța a dispus menținerea stării de arest a inculpaților G., B. și F..

Cu privire la aspectele juridice invocate de către inculpații mai sus menționați prin apărătorii lor aleși, de a nu se mai menține măsura arestului preventiv luată față de aceștia, cercetarea și judecarea lor în stare de libertate cât și aspectele invocate în subsidiar de a se înlocui măsura arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea, conform prevederilor art.145 C.pr.pen, instanța a reținută că acestea nu au suportul juridic necesar pentru a fi admisibile.

A., în speță atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la prelungirea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere faptul că regula procesului penal este cercetarea inculpatului în stare de libertate, dreptul la libertate fiind garantat atât de normele interne cât și de normele internaționale

(Convenția E. a Drepturilor Omului) iar arestarea se va putea dispune în condiții strict prevăzute de lege și numai dacă este absolut necesară. Ori, în ceea ce privește situația acestor inculpați, conduita acestora impune menținerea măsurii arestului preventiv și conferă măsurilor obligării de a nu părăsi localitatea sau țara o totală ineficiență în cazul infracțiunilor de șantaj, cu o asemenea arie de desfășurare.

Lăsarea în libertate a inculpaților ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpați cât și de către persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte, mai ales că unele măsuri dispuse anterior față de unii inculpați s-au dovedit a fi ineficiente, atât timp cât aceștia au înțeles să persevereze în acțiuni ilicite, iar într-o asemenea situație, pericolul social concret pentru ordinea publică este mai mult decât evident.

Pericolul pentru ordinea publică rezidă și în însuși pericolul social al faptelor deduse judecății, ținând seama de amploarea fenomenului infracțional prezent în societatea românească, opinia publică fiind aproape zilnic informată prin mass-media cu privire la proliferarea faptelor de acest gen, în medii sociale dintre cele mai diverse.

S-a apreciat că la acest moment procesual, când a fost declanșată cercetarea judecătorească și au fost audiați toți cei cinci inculpați și parțial părțile vătămate, precum și un număr nesemnificativ de martori- temerea față de inculpații G., B. și F. apărând cu evidență, nu este oportună revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, și pentru că, față de datele anterior detaliate, există posibilitatea ca inculpații să încerce să determine părțile vătămate cât și martorii să își schimbe declarațiile într-o turnură favorabilă lor. Având în vedere că infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați, și rezonanța încă actuală în rândul opiniei publice, sau cel puțin a persoanelorcare au calitatea de părți vătămate sau martori în prezenta cauză a unor fapte de acest gen, numărul de aproximativ 19 luni de zile de arest al acestora, și de aproximativ 15 luni scurs de la data remiterii dosarului instanței de judecată în vederea declanșării cercetării judecătorești, nu se va putea considera că s-ar putea pune în discuție atingerea punctului critic în ceea ce privește termenul rezonabil de soluționare a cauzei și ca urmare, inculpații G., B. și F. să fie cercetați în stare de libertate, aspecte susținute de apărătorii aleși ai inculpaților.

Nu se poate susține nici necesitatea asigurării egalității de tratament cu inculpații S. și M.- cercetați în stare de libertate, întrucât situația juridică a acestor inculpați nu este identică. Transpare din ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală faptul că cei trei inculpați aveau o atitudine violentă (în grade diferite) față de persoanele vătămate, aspect care este de natură a reclama o atitudine de fermitate diferită a organelor judiciare.

E. real că măsura arestării preventive nu trebuie să se transforme în pedeapsă și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil,

și tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza de judecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii.

Referitor la invocarea duratei arestului preventiv, instanța a reținut faptul că după o perioadă de peste 1 an și 9 luni de la luarea măsurii arestării preventive, detenția provizorie nu poate fi considerată ca transformându-se într-o pedeapsă privativă de libertate, nefiind încălcate cerințele legislației europene nici sub acest aspect.

D. arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.

Potrivit art.6 alin. 1 din Convenția E., orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle c.Germaniei din

27 iunie 1968). O altă subliniere făcută de Curte, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97).

Totuși, instanța de contencios european face distincție între durata rezonabilă a procedurilor judiciare și durata rezonabilă a arestului preventiv.

A., în privința duratei rezonabile a procedurilor, referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea E. face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.l din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee c.Olandei).

Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în "considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat, (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).

Ba mai mult, Curtea E. a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-1 disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională, (decizia din 8 februarie 1996 în cauza A. contra D.emarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de C. B.).

Curtea E. a mai decis că dacă o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).

D. rezonabilă a detenției conform art. 5 par. 3 din Convenție se apreciază tot in concreto, punctul de plecare al duratei termenului fiind, de această dată, momentul la care persoana acuzată a fost reținută sau arestată, iar punctul terminus al acestei durate fiind cel al pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, sau cel al punerii în libertate ( CEDO hotărârea din 12 decembrie 1991 în cauza Toth contra Austriei; CEDO hotărârea din 27 iunie

1968 în cauza Wemhoff contra Germaniei ; CEDO hotărârea din 6 aprilie 2000 în cauza Labita contra Italiei).

În speță, nu poate fi negată anvergura activității infracționale, numărul mare de acte materiale și de părți vătămate, cu consecința necesității administrării unui amplu material probator care este îngreunată și de atitudinea persoanelor vătămate și a martorilor, fiind necesare mai multe chemări ale acestora în fața organului judiciar chiar prin mijlocirea mandatelor de aducere. În egală măsură, trebuie subliniat faptul că pe rolul instanței se află un număr semnificativ de cauze, care în egală măsură necesită o soluționare cu celeritate, sens în care raportat și la complexitatea cauzei se procedează la judecarea dosarului separat de alte ședințe de judecată, cu termene de judecată la intervale de aproximativ o lună, astfel cum permite organizarea administrativă a T. C. (confruntat cu un număr limitat de săli de

ședință și de personal auxiliar). În aceste condiții, instanța a apreciat că durata detenției preventive a inculpaților G., B. și F. este pe deplin justificată din această perspectivă.

Menținerea stării de arest preventiv a inculpaților G., B. și F., în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.

Potrivit art.5 pct. 1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații au fost arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune. În plus, instanța a reținut că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C. De asemenea, în raport deprobele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune" măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.

În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce instanța trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.

S.rea instanței este justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008),în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri,mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art. 145 și 1451.

În speță, menținerea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați

(G., B. și F.) este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor. De asemenea, instanța va reține că independent de conduita inculpaților pe parcursul urmăririi penale cât și în ceea ce privește cercetarea judecătorească, de împrejurarea că aceștia nu au avut o atitudine cooperantă iar unii dintre aceștia nu se află la prima confruntare cu legea penală apreciem că pericolul concret pentru ordinea publică subzistă și se impune menținerea acestora în continuare în stare de arest preventiv.

Dincolo de considerentele umanitare ce trebuie avute în vedere la alegerea unei măsuri preventive de o gravitate extremă, credem că nu există nici un alt argument solid care să justifice nelegalitatea și netemeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpați și implicit a luării unei alte măsuri neprivative de libertate.

Toate aceste temeiuri impun și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților G., B. și F., pentru buna derulare a procesului penal, sens în care, în temeiul art.3002 C. raportat la art.160b C., instanța a constatat că această măsură a arestării preventive luată față de cei trei inculpați, este legală și temeinică.

Împotriva încheierii menționate au declarat recurs în termen inculpații G. C., F. F. și B. T.

Inculpatul recurent F. F. a criticat încheierea atacată arătând că a fost depășit termenul rezonabil al arestării preventive pentru că este arestat de un an și 10 luni, s-au înlăturat temeiurile de arestare prev. de art. 148 alin.1 lit.b și e C.p.p. menținându-se de către judecător doar cel prev. de art. 148 alin.1 lit.f C.p.p. prin raportare la natura și gravitatea faptei comise și la rezonanța socială negativă însă temerea părților vătămate sau a martorilor, reținută de către instanță, nu se circumscrie acestui ultim temei, pentru că poziția victimei nu constituie un temei de arestare.

A învederat că soția sa este bolnavă iar implicarea lui este redusă în activitatea infracțională, iar alți doi inculpați au fost puși în libertate.

Inculpatul recurent B. T. a criticat încheierea atacată susținând că și în situația lui s-a depășit termenul rezonabil de arest preventiv iar din probele administrate în cursul cercetării judecătorești rezultă că faptele nu coincid cu cele reținute în actul de inculpare; împrejurarea că părțile vătămate au dat declarații contradictorii nu denotă că ar fi fost influențate de către inculpat ci denotă caracterul lor.

Inculpatul Baciu C. a susținut că se impune revocarea arestării preventive pentru că există diferența între starea de fapt din rechizitoriu și cea rezultată din probele din instanță și pentru că a trecut un an și 8 luni de la arestarea sa.

A menționat că lăsarea lui în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică deoarece odată cu trecerea timpului pericolul a trecut sau s-a diminuat.

În memoriul depus la dosar inculpatul recurent G. C. a învederat că pericolul social generic nu poate fi confundat cu pericolul concret pentru ordinea publică iar dacă la acest moment se pune problema pericolului social, aceasta echivalează cu o antepronunțare asupra vinovăției și desfășurarea procesului penal cu inculpatul aflat în arest constituie o excepție.

Examinând încheierea atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept prev. de art. 3856 alin.3 C.p.p. Curtea constată următoarele:

În mod justificat prima instanță a constatat că recurenții au fost arestați la data de (...), iar prin rechizitoriul din 21 iulie 2009 au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr. 39/2003 și de

șantaj prev. de art. 194 alin.1 cu aplic. art.41 alin.2 , iar inculpatul F. F. și pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin 1 și 3 C.p.

În sarcina acestora s-a reținut că începând cu anul 2006 au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj și că, prin amenințare și violențe au obligat 12 persoane să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, să predea bunuri sau să încheie contracte de vânzare- cumpărare asupra unor bunuri.

S-a mai constatat că inculpatul recurent F. F. împreună cu un alt coinculpat au indus-o în eroare pe partea vătămată P. A. cu ocazia încheierii unui contract deposedând-o în acest fel de o garsonieră.

Justificat prima instanță a reținut că revocarea arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului se poate dispune doar dacă arestarea preventivă este nelegală sau dacă temeiurile care au determinat-o au încetat și nu există temeiuri noi care să o justifice, astfel încât atunci când subzistă temeiurile instanța menține măsura arestării preventive.

Analizând temeiurile de arestare ale inculpaților prima instanță a enumerat declarațiile persoanelor care stau la baza presupunerii rezonabile că inculpații recurenți ar fi comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată și a menționat inclusiv concluziile raportului de constatare medico-legală ce atestă numărul de zile de îngrijiri medicale pentru o parte vătămată, precum și transcrierile convorbirilor telefonice relevante astfel încât a concluzionat că aceștia ar fi exercitat amenințări și agresiuni asupra părților vătămate, a rudelor și a apropiaților acestora reușind în acest fel să obțină bani și diverse bunuri de la acestea.

În mod temeinic s-a mai argumentat că trebuie menținută arestarea preventivă și nu se poate dispune înlocuirea acesteia cu o măsură neprivativă de libertate datorită faptului că recurenții au un mod evident un ascendent asupra părților vătămate și a martorilor ce au fost audiați inclusiv la ultimele termene de judecată dovadă că este încă actuală temerea pe care inculpații au reușit să o inspire la nivelul comunității locale.

Într-adevăr, din declarațiile persoanelor audiate de către prima instanță rezultă că lăsarea în libertate a inculpaților recurenți prezintă încă pericol concret pentru ordinea publică datorită percepției că acestea sunt consideratede către comunitatea locală ca fiind persoane violente, percepție ce rezultă în mod nemijlocit din declarațiile persoanelor audiate de către instanță.

De asemenea, punerea acestora în libertate nu ar asigura buna desfășurare a procesului penal care presupune prezentarea martorilor și audierea acestora fără nici un fel de rezervă și fără ca prezența inculpaților în stare de libertate să inhibe persoanele audiate.

E. evident că dosarul în care sunt implicați recurenții este unul complex atât datorită numărului actelor materiale de care aceștia sunt acuzați, cât și datorită numărului mare al coinculpaților și al părților vătămate astfel încât nu se poate considera că s-a împlinit durata rezonabilă arestării preventive, ce depinde de complexitatea dosarului.

E. adevărată susținerea inculpatului recurent G. C. care a precizat că judecarea sa în stare de arest preventiv trebuie să constituie o excepție însă acesta a omis să arate că trimiterea în judecată a unui număr mare de persoane acuzate că pe o durată lungă de timp s-au comportat în mod discreționar în comunitatea din care provin aservindu-și prin violențe activitatea profitabilă desfășurată de către membrii de bază a acestei comunități, reprezintă o situație excepțională pentru comunitatea respectivă și pentru societate în ansamblu.

Așa fiind în baza art. 38515 pct.1 lit.b C.p.p. Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate.

Văzând și disp. art.192 alin.2 C.p.p.

PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații G. C., F. F. și B. T., arestați în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 13 decembrie 2010 a T. C. de menținere a măsurii arestării preventive.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpații G. C. și F. F. să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare.

Obligă pe inculpatul B. T. să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.

Decizia este definitivă.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. B. V. C. V. G. D. S.

Red.CV Dact.SzM/6ex. (...)

← Decizia penală nr. 8/2011, Curtea de Apel Cluj  Decizia penală nr. 1127/2011, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 26/2011, Curtea de Apel Cluj