Decizia penală nr. 344/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.344/R/2011
Ședința publică din 14 martie 2011
I. constituită din: PREȘEDINTE : V. C.-președinte secție JUDECĂTORI : A. D. L.
GREFIER : M. N.
I. C. M.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin
P. - V. T.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații L. C. senior și L. C. junior, deținuți în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 45 din 2 februarie 2011, pronunțată în dosar nr.(...) al Judecătoriei Z. , inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin.1 Cod penal raportat la art. 209 alin.1 lit.a e, g și i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul L. C. senior, în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat, I. B., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, inculpatul L. C. junior în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat, B. B., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Întrebați fiind de către instanță, inculpații arată că sunt de acord să fie asistați de apărătorii desemnați din oficiu.
Apărătorii desemnați din oficiu depun la dosar referatele privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestora.
Inculpatul L. C. junior depune la dosar un memoriu.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul inculpatului L. C. senior solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate, după reevaluarea tuturor probelor administrate în cauză.
Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, prejudiciul a fost recuperat integral. De asemenea solicită a se avea în vedere circumstanțele privitoare la conduita și persoana inculpatului care este în vârstă de 51 de ani, nu are ocupație ori loc de muncă, a avut o atitudine sinceră , recunoscând săvârșirea faptei cooperând cu organele de cercetare în vederea aflării adevărului.
Apărătorul inculpatului L. C. junior solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin caresă se dispună reducerea pedepsei aplicate, după reevaluarea tuturor probelor administrate în cauză.
În continuare se solicită a se avea în vedere circumstanțele privitoare la conduita și persoana infractorului, să se rețină că inculpatul are vârsta de 23 de ani, nu are ocupație ori loc de muncă și nu este cunoscut cu antecedente penale. Consecința reținerii circumstanțelor atenuante este coborârea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, cu respectarea limitelor stabilite în acest sens de art. 76 Cod penal, cu coborârea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege, fără a se coborî sub acest minim. În subsidiar, solicită aplicarea art. 861 Cod penal. Cu onorariu avocațial. Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor declarate deinculpați, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În continuare se arată că, pentru inculpatul L. C. junior s-au reținut prevederile art. 74 lit a Cod penal. Sub aspectul prevederilor invocate de către apărătorii inculpaților respectiv reținerea art 861 arată reprezentantul parchetului că nu sunt îndeplinite condițiile reținerii acestuia în cauză. Constatându-se că starea de fapt a fost probată dincolo de orice dubiu și că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute pe seama inculpaților, precum și limitele de pedeapsă stabilite de lege în condițiile art. 3201 Cod procedură penală, instanța a apreciat că, în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii aplicate inculpaților, cu închisoare cu privare de libertate. În final, s-a arătat de reprezentantul parchetului că instanța a apreciat că aplicarea unei astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient. Inculpatul L. C. senior, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei, întrucât are 13 copii în întreținere și a recunoscut fapta comisă. Inculpatul L. C. junior, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei, arătând că are o mamă bolnavă, 13 frați. C U R T E A : Prin sentința penală nr.45 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...) a fost respinsă sesizarea din oficiu privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului L. C. senior, din infracțiunea de furt calificat săvârșită în formă continuată , prev. și ped. de art. art.208 alin.1,209 alin.1 lit. a),e),g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal în infracțiunea de furt calificat săvârșită în formă continuată și în stare de recidiv ă postexecutorie prev. și ped. de art. art.208 alin.1,209 alin.1 lit. a),e),g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art. 37 lit. b) C. pen . I.În baza art.208 alin.1,209 alin.1 lit. a),e),g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art. 3201 al. 7 C., a fost condamnat inculpatul L. C. senior, fiul lui natural și M., născut la data de (...) în localitatea C. , jud. S., cu antecedente penale, CNP1590218310281, domiciliat în loc. D., nr.177, jud.S., la pedeapsa de 2 (doi)ani închisoare, cu privare de libertate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și a arestării preventive, de la (...) la zi. În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului L. C. senior. II. În baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a),e),g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.74 alin.1 lit.a) Cod penal ,art.76 alin.1 lit.c) Cod penal și art. 3201 al. 7 C.,a fost condamnat inculpatul L. C. junior, fiul lui natural și D. A., născut la data de (...) în loc. Jibou, jud. S., domiciliat în comuna D.,nr.157, jud. S., fără antecedente penale, CNP 1., la pedeapsa de 1 (un)an și 6 (șase) luni închisoare, cu privare de libertate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art.88 Cod penal, deduce din durata pedepsei aplicate durata reținerii și a arestării preventive, de la (...) la zi. În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului L. C. junior. S-a luat act de faptul că părțile vătămate N. E. și O. A. nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciile în cuantum de câte 20.000 lei fiind recuperate. S-a constatat că prin încheierea din data de (...) , s-a disjuns cauza cu privire la inculpații S. G., L. D. T. și B. V., fiind format un nou dosar (nr.(...)), în care s-a stabilit termen la data de (...). În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul L. C. senior la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 700 lei va fi avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorul din oficiu, av.Curta R. (300 lei pentru faza de urmărire penală și 400 lei pentru faza de judecată) și pe inculpatul L. C. junior la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 700 lei a fost avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorul din oficiu, av.Curta R. (300 lei pentru faza de urmărire penală și 400 lei pentru faza de judecată) . Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în drept, fapta inculpatului L. C. senior, care în noaptea de 11/(...), în baza unei rezoluții infracționale unice, împreună cu alte persoane, pe timp de noapte, din loc public și prin efracție, a sustras din distileriile părților vătămate O. A. și N. E. câte două cazane din cupru ( patru în total) în valoare totală de 40.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a),e), g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin 2 Cod penal. Analizând fișa de cazier a inculpatului, instanța a reținut că acesta a fost condamnat anterior pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Prin Sentința penală nr.118/(...) a Judecătoriei Aleșd, L. C. senior a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat, pedeapsă la care s-a adăugat un spor de 2 luni, condamnatul urmând a executa 3 ani și 4 luni de închisoare. A fost arestat la data de (...), liberat condiționat la data de (...), rest : 565 zile. Prin sentința penală nr. 1411/(...) a Judecătoriei C. N., a fost condamnat la pedeapsarezultantă de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu. P. a fost sporită cu 3 luni, condamnatul urmând a executa 1 an și 9 luni închisoare. Prin sentința penală nr. 1479/(...), definitivă prin decizia penală a T.ui Arad, s-a dispus descontopirea pedepselor din sentințele penale nr. 118/2000 și nr. 1411/2000, s-au înlăturat sporurile aplicate, în baza art. 33,34 C.pen. aplicându-se pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare plus un spor de 10 luni, condamnatul având de executat 4 ani de închisoare. Prin sentința penală nr.457/(...) a Judecătoriei Z., L. C. senior a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 36 al.1 din Decretul 328/1966 și art. 37 al.1 din Decretul 328/1966, fiind revocat restul de 565 zile neexecutat din pedeapsa anterioară , care s-a contopit cu noua pedeapsă , rezultând 2 ani închisoare. A fost arestat în data de (...), liberat condiționat în data de (...), rest : 275 de zile. Prin sentința penală nr. 212/(...) a Judecătoriei Z., L. C. senior a fost condamnat la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 36 al.1 din Decretul 328/1966,la 1 an și 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 38 al.1 din Decretul 328/1966, în baza art. 36 C.pen. s-a descontopit pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 457/2002 în componentele sale, care au fost contopite cu pedepsele aplicate în cauză, rezultând pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Totodată, a fost revocat beneficiul liberării condiționate la pedeapsa aplicată prin decizia penală nr.591/2001, restul de 275 de zile fiind contopit cu pedeapsa aplicată în cauză , rezultând astfel o pedeapsă de 2 ani închisoare. Potrivit prevederilor art. 38 al. 2 C.pen, la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de condamnările în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare. Prin Decizia nr. 3/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii declarat de P. G. al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la stabilirea pedepsei care determină calculul termenului de reabilitare judecătorească în cazul pedepselor rezultante prin cumul aritmetic ca urmare a revocării suspendării condiționate sau prin cumul juridic în cazul concursului de infracțiuni, a stabilit că termenul de reabilitare se va raporta exclusiv la pedeapsa cea mai grea ce intră în componența pedepsei rezultante , fără a avea în vedere faptul că acesteia i-a fost aplicat și un spor, alcătuind astfel o pedeapsă finală. Prin urmare, s-a decis că termenul de reabilitare judecătorească se socotește în raport de pedeapsa cea mai grea, ce intră în componența pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic. Potrivit art.136 C.pen. și jurisprudenței în materie, termenul de reabilitare se socotește de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale, dar în raport de pedeapsa cea mai grea în caz de condamnări succesive. Cum, în cazul lui L. C. senior pedeapsa cea mai grea aplicată a fost de 3 ani și 2 luni închisoare( sent.pen. nr. 118/2000 a Jud. Aleșd), iar durata ultimei pedepse aplicate, de 2 ani închisoare, s-a împlinit la data de (...), se constată că termenul de reabilitare judecătorească prev. de art. 135 alin. 1 lit. a) Cod penal s-a împlinit la data de (...) ( termenele de reabilitare judecătorească sunt termene de drept substanțial și se calculează potrivit art. 154 C.,care prevede că luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care a început să curgă). Prin urmare, instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se reține și starea de recidivă postexecutorie, astfel încât va dispune respingerea sesizării din oficiu privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului L. C. senior. Potrivit prevederilor art. 3201 C.,în caz de recunoaștere a faptei reținute în actul de sesizare și solicitare ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul închisorii. Constatându-se că starea de fapt este probată dincolo de orice dubiu și că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului L. C. senior ,având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei, precum și limitele de pedeapsă stabilite de lege în condițiile art. 3201 C.p, instanța apreciază că, în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu privare de libertate. I. apreciază că aplicarea unei astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient. Deși în cauză există împrejurări enumerate exemplificativ în art.74 Cod penal, respectiv atitudinea inculpatului de recunoaștere și de regret față de infracțiunea comisă, simpla existență a acestora nu obligă instanța să le rețină ca și circumstanțe atenuante și să reducă pedeapsa principală sub minimul special, ținând seama de aspectele menționate anterior. În același timp,instanța nu va da eficiență juridică art.42 Cod penal, având în vedere că forma continuată a infracțiunii este o cauză facultativă de agravare a pedepsei. La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere disp.art.72 alin.1 și art.52 Cod penal. În conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. G. de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului. Raportat la aceste criterii, instanța a apreciaat că fapta inculpatului prezintă un pericol social ridicat. I. a avut în vedere circumstanțele privitoare la conduita și persoana infractorului, care este în vârstă de 51 de ani, nu are ocupație ori loc de muncă și este cunoscut cu antecedente penale, iar prejudiciile create au fost recuperate în virtutea cercetărilor efectuate de organele de poliție. De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei, cooperând cu organele de cercetare în vederea aflării adevărului. I. a făcut și aplicabilitatea art.71 Cod penal, interzicând inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit.b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. Având în vedere prevederile art.3 din Protocolul 1 la C. E. a D. O., jurisprudența Curții Europene a D. O. , dar și jurisprudența națională dezvoltată pe marginea acestui articol,instanța a apreciat că nu se impune interzicere drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c),d) și e) Cod penal,deoarece astfel de interdicții ar constitui măsuri disproporționate față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana acestuia. În baza art.88 Cod penal, instanța a dedus din durata pedepsei aplicate lui L. C. senior durata reținerii și a arestării preventive, de la (...) la zi. În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului L. C. senior. Reținând și vinovăția inculpatului L. C. junior, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a),e), g) și i) Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal. La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere disp.art.72 alin.1 și art.52 Cod penal și,raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social. Având în vedere circumstanțele privitoare la conduita și persoana infractorului, instanța a reținut că L. C. junior are vârsta de 23 ani, nu are ocupație ori loc de muncă și nu este cunoscut cu antecedente penale. Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale stabilite de art.72 Cod penal, dar și prevederile art.74 lit.a) Cod penal, reținându-se ca și circumstanță atenuantă facultativă atitudinea inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, anterior acesta nesuferind alte condamnări. Consecința reținerii circumstanțelor atenuante este coborârea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, cu respectarea limitelor stabilite în acest sens de art. 76 Cod penal, urmând a i se aplica inculpatului o pedeapsă cu executare în regim de detenție, orientată spre minimul special prevăzut de lege, fără a se coborî sub acest minim. Așadar, date fiind circumstanțele reale și personale ale cauzei , precum și limitele de pedeapsă stabilite de lege în condițiile art. 3201 C.p, instanța a apreciat că, în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, se impune condamnarea inculpatului L. C. junior la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare cu privare de libertate,aplicarea unei astfel de pedepse fiind de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient. În baza art.71 alin.1 Cod penal,instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, însă nu a interzis lui L. C. junior drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c),d) și e) Cod penal, deoarece astfel de interdicții ar constitui măsuri disproporționate față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana acestuia. În baza art.88 Cod penal, instanța a dedus din durata pedepsei aplicate lui L. C. junior durata reținerii și a arestării preventive, de la data de (...) la zi. În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului L. C. junior. Sub aspectul laturii civile, instanța a luat act de faptul că părțile vătămate O. A. și N. E. nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciile create, în cuantum de câte 20.000 lei, fiind integral recuperate. De asemenea, instanța a constatat că prin încheierea din data de (...),s-a disjuns cauza cu privire la inculpații S. G., L. D. T. și B. V., fiind format un nou dosar (nr.(...)), în care s-a stabilit termen la data de (...). În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, instanța a obligat pe inculpați la plata unor sume de câte 1000 lei cheltuieli judiciare către stat din care câte 700 lei vor fi avansați din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorul din oficiu, av.Curta R. (câte 300 lei pentru faza de urmărire penală și câte 400 lei pentru faza de judecată), potrivit dispozitivului prezentei . Impotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal inculpații L. C. senior și L. C. junior. În motivarea recursului inculpatului L. C. senior se arată că a recunoscut săvârșirea faptei, prejudiciul a fost recuperat integral, că este în vârstă de 51 de ani, nu are ocupație ori loc de muncă însă a avut o atitudine sinceră , recunoscând săvârșirea faptei cooperând cu organele de cercetare în vederea aflării adevărului. Ca atare solicită admiterea recursului casarea hotărârii atacată și în urma rejudecării să se dispună reducerea pedepsei. În motivarea recursului inculpatului L. C. junior se arată că a avut o atitudine sinceră, nu are antecedente penale astfel că i se pot reține circumstanțele atenuante prev. de art.74 C. și aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere. Ca atare solicită admiterea recursului casarea hotărârii atacată și în urma rejudecării să se dispună reducerea pedepsei. Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursurile declarateîn cauză sunt nefondate. I. de fond raportat la poziția procesuală manifestată de către inculpați în sensul recunoașterii vinovăției în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care inculpații le-au cunoscut și le-au însușit, a dat eficiență disp. art.320/1 C. În esență, prima instanță a reținut că în noaptea de 11 spre 12 oct.2010 în baza unei rezoluții infracționale unice cei doi inculpați menționați mai sus împreună cu inculpații S. G. și L. D. T. pe timp de noapte, în loc public și prin efracție au sustras din distileriile părților vătămate O. A. și N. E. câte două cazane din cupru în valoare totală de 40.000 lei. Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C. adică gradul de pericol social al faptelor, modul concret de comitere a acestora, precum și persoana inculpaților respectiv inculpatul L. C. senior se află în stare de recidivă postexecutorie iar inculpatul L. C. junior fără antecedente penale precum și disp.art.320/1 alin.7 C. , astfel că pedepsele aplicate au fost just dozate și nu se impun a fi reduse. Numai poziția sinceră manifestată de către inculpați nu conduce automat la reținerea circumstanțelor atenuante față de cei doi inculpați, având în vedere că aceștia au comis faptele cu încă doi inculpați, pe timp de noapte ceea ce denotă un pericol social sporit, iar valoarea prejudiciului a fost ridicată. Reintegrarea socială a inculpaților poate fi realizată numai prin privarea de libertate raportat la natura și gravitatea infracțiunii comise astfel că executarea pedepselor în regim de detenție este oportună și nu se impune aplicarea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului L. C. junior deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.86/1 C. În cauză nefiind incidente motive de casare care s-ar putea lua în considerare și din oficiu și în consecință Curtea în baza art.385/15 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații L. C. si L. C. jr. Potrivit art. 88 Cod Penal va deduce din pedepsele aplicate inculpaților timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent. În baza art.189 C.p se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 600 (2x300) lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. În baza art.192 alin.2 Cp.p. va obliga pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorar avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații L. C. senior, nasc.la data de (...) si L. C. jr., născ.la (...), deținuți în Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr. 45 din 2 februarie 2011 a Judecătoriei Z.. Potrivit art. 88 Cod Penal deduce din pedepsele aplicate inculpaților timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 600 (2x300) lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpati să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 14 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI V. C. A. D. L. I. C. M. Red.I.C.M./S.M.D. 3 ex./(...) Jud. fond. Țăran D.B GREFIER M. N.
← Decizia penală nr. 1037/2011, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 1279/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|