Decizia penală nr. 394/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 394/R/2011
Ședința publică din 21 martie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. C.- președinte secție
JUDECĂTORI : A. D. L.
: I. C. M. G.IER : M. N.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul C. D. D. împotriva sentinței penale nr. 1575 din data de 20 decembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosar nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 și 4 Cod penal, art.209 alin.1 lit. e, g Cod penal și prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e Cod penal cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul personal asistat de apărătorul ales avocat A. P., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu avocat T. P. E., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul și partea vătămată P. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Se iau datele personale ale inculpatului C. D. D., fiul lui D. și I. născut la
8 noiembrie 1989, domiciliat în comuna R. nr. 303 A, CNP 1..
Întrucât inculpatul are apărător ales, mandatului apărătorului desemnat din oficiu încetează prin prezența apărătorului ales în instanță.
Apărătorul desemnat din oficiu depune referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Apărătorul ales al inculpatului depune la dosar un set de înscrisuri, respectiv: anchetă socială efectuată de P. C. R. nr. 606 din 8 martie 2011; caracterizare din partea numitului M. A. caracterizare din partea numiților C. N. și M.- părinții inculpatului; recomandare emisă de F. de E. F. E. B. din care reiese că inculpatul este student în anul II, curs de zi, și din care reiese că în ceea ce privește comportamentul și relaționarea cu colegii a respectat normele de conduită și cerințele necesare statutului de care beneficiază în acest moment; adeverință emisă de A. O. C. adresă din partea M.ui Administrației și Internelor, Inspectoratul de P. al J. B.-N. copia ordonanței din dosarul nr.
12548/P/2009 din 23 decembrie 2010; copia sentinței penale nr. 1116/2004 din 27 iulie 2004.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită în principal, admiterea recursului întemeiul prevederilor art. 38515 pct.2 lit. d Cod procedură penală raportat la art. 3859 alin.1 pct.121, casarea hotărârii atacate, cu consecința achitării inculpatului de sub acuza săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1 și 4 Cod penal, art. 209 alin. 1 lit e, g Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit.d Cod procedură penală; art. 3851 pct.121: „când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334-337";. În subsidiar, solicită admiterea recursului în temeiul prevederilor art 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală raportat la art. 3859 alin. 1 pct 182, casarea hotărârii atacate, cu consecința achitării inculpatului de sub acuza săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1 și 4 Cod penal, art. 209 alin 1 lit e, g Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit b1 Cod procedură penală. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în mod nejustificat instanța de fond a înlăturat toate declarațiile date în faza de judecată, declarații care au fost date în condiții de oralitate, contradictorialitate și în mod nemijlocit. Declarația inculpatului, a părții vătămate dar și a martorilor audiați în faza de judecată trebuiau interpretate ca fiind credibile, în condițiile în care toți martorii propuși de parchet, inclusiv partea vătămată, au venit în fața instanței de judecată și au revenit, de bună voie, asupra declarațiilor din faza de urmărire penală. Indiferent de motivele invocate de inculpat cu privire la relatările sale contradictorii din cele două faze ale procesului penal, instanța nu este ținută să dea prioritate vreuneia, ci este obligată potrivit art. 69 Cod procedură penală, să rețină doar probele care reies din declarațiile care se coroborează cu celelalte probe de la dosar. Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului consacrat în art. 3 Cod procedură penală se regăsește în material probațiunii. Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat deinculpat ca fiind nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În continuare se arată că, probele administrate nu se coroborează cu probele din urmărirea penală. În faza de urmărire penală, atât în fața organelor de poliție, cât și în fața procurorului, inculpatul a recunoscut integral comiterea infracțiunilor, regretându-se sincer. În fața instanței însă, acesta a negat faptele comise, declarând că în realitate a cumpărat de la partea vătămată respectivul autoturism, depunând în acest sens un contract olograf de vânzare cumpărare. În urma cercetărilor efectuate a fost identificat autorul furtului în persoana inculpatului, care era un cunoscut al părții vătămate și care, la solicitarea acesteia, i-a mai condus anterior mașina, întrucât partea vătămată nu posedă permis de conducere. În concret, inculpatul în noaptea de 2. noiembrie 2008 a luat hotărârea infracțională de a se deplasa în cartierul S., la domiciliul părții vătămate, pentru a-i sustrage mașina și a se plimba cu aceasta, urmând apoi să o abandoneze. Constatând că autoturismul se afla în fața curții, fără a cere permisiunea părții vătămate a urcat în mașină, portiera fiind descuiată și a reușit să pornească motorul cunoscând faptul că pornirea se face în această modalitate, apoi s-a deplasat pe traseul S.-B.-C.-R., unde a ascuns mașina într-o șură. D. parcarea autoturismului, instalația electrică a luat foc, dar inculpatul a reușit să stingă incendiul. Starea de fapt este reală, este cea susținută de toate probele administrate în faza de urmărire penală. În faza de judecată însă, s-a încercat o disculpabilizare a inculpatului, prin folosirea unui așa zis contract de vânzare-cumpărare a autoturismului, care în realitate a fost furat de acesta și prin influențarea părții vătămate și martorilor de a face declarații mincinoase. Lecturându-se toate declarațiile date în faza de cercetare judecătorească se poate constata, cu foarte mare ușurință, că acestea sunt pline de contradicții, aspect ce dovedește încă o dată faptul că cele relatate nu corespund realității, martorii nefiind foarte bine „instruiți"; cu privire la toate amănuntele. Inculpatul C. D. D. având ultimul cuvânt arată că, regretă fapta și că nu este vinovat. C U R T EA : Prin sentința penală nr. 1575 din 20 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. (...) a fost condamnat inculpatul C. D. D., fiul lui D. și I. V., născut la data (...) în B., jud. B.-N., cetățean român, studii 11 clase, necăsătorit, cu domiciliul în com. R., nr. 303/A, fără antecedente penale, CNP 1., la următoarele pedepse: 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 și 4 rap. la 209 alin. 1 lit. e și g C.pen.; 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 rap. la 209 alin. 1 lit. e C.pen. În baza art. 33 lit. a C.pen. s-a constatat că infracțiunile au fost comise în concurs real, iar în temeiul art. 34 alin.1 lit. b C.pen. contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: 3 ani închisoare. În baza art. 71 C.pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. În temeiul art. 86/1 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C. D. D. și implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal, stabilind un termen de încercare de 5 ani, pe durata căruia inculpatul are obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:- să se prezinte la S. de P. de pe lângă T. B.-N., la datele ce urmează a fi fixate de către acesta; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86/4 Cod penal. S-a constatat că partea vătămată P. A., actualmente deținut în Penitenciarul Gherla nu s-a constituit parte civilă în cauză întrucât și-a recuperat integral prejudiciul. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Bistrița nr. 3., înregistrat la Judecătoria Bistrița, a fost trimis în judecată inculpatul C. D. D. pentru comiterea în forma concursului real a două infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 și 4, 209 alin. 1 lit. e și g C.penal și prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e C.penal, cu aplic. art. 33 lit. a C.penal, constând în aceea că în noaptea de 26/(...) a sustras din loc public autoturismul marca BMW 320, proprietatea părții vătămate P. A., în scopul folosirii pe nedrept, iar după abandonarea acestuia, la începutul lunii decembrie 2008 s-a deplasat în loculde unde îl lăsase și i-a sustras cele patru roți, pe care le-a vândut cumpărătorului de bună credință T. I. D. pentru suma de 100 euro. Partea vătămată P. A. nu s-a constituit parte civilă în cauză întrucât și-a recuperat integral prejudiciul, inculpatul achitându-i suma de 2.000 euro reprezentând contravaloarea autoturismului. În faza de urmărire penală, atât în fața organelor de poliție, cât și în fața procurorului, inculpatul a recunoscut integral comiterea infracțiunilor, regretându-le sincer. În fața instanței însă, acesta a negat aceste fapte, declarând că în realitate a cumpărat de la partea vătămată respectivul autoturism, depunând în acest sens un contract olograf de vânzare-cumpărare. Analizând întreg materialul existent la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarea stare de fapt: În data de (...), partea vătămată P. A., domiciliat în cartierul S., a sesizat poliția prin apelul 112 cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras în noaptea de 26/(...) autoturismul proprietate personală marca BMW 320, înmatriculat în Italia. În urma cercetărilor efectuate a fost identificat autorul furtului în persoana inculpatului C. D. D., care era un cunoscut al părții vătămate și care, la solicitarea acesteia, i-a mai condus anterior mașina, întrucât P. A. nu posedă permis de conducere. În concret, în noaptea de 26/(...), în jurul orelor 4,30, inculpatul, elev la L. S. din B., a luat hotărârea infracțională de a se deplasa în cartierul S., la domiciliul părții vătămate, pentru a-i sustrage mașina și a se plimba cu aceasta, urmând apoi să o abandoneze. Constatând că autoturismul se afla în fața curții, fără a cere permisiunea părții vătămate a urcat în mașină, portiera fiind descuiată și a reușit să pornească motorul, cunoscând faptul că pornirea se face în această modalitate, apoi s-a deplasat pe traseul S.-B.-C.-R., unde a ascuns mașina într-o șură. D. parcarea autoturismului, instalația electrică a luat foc, dar inculpatul a reușit să stingă incendiul. D. câteva zile, la începutul lunii decembrie, acesta a hotărât să revină la locul în care a abandonat mașina și să-i sustragă roțile, întrucât avea nevoie de bani. Astfel, a demontat cele patru roți și le-a vândut numitului T. I. D. pentru suma de 100 euro, fără a-i spune de proveniența ilicită a acestora. În această perioada inculpatul a fost întrebat de parte vătămată dacă a sustras mașina, dar inculpatul a negat acest lucru. În data de (...) acesta însă a recunoscut față de partea vătămată că el este autorul sustragerii mașinii în noaptea de 26/(...), pe care ulterior a descompus-o și s-a înțeles cu P. A. să-l despăgubească cu suma solicitată, respectiv 2.000 euro. Starea de fapt a fost pe deplin dovedită în faza de urmărire penală. Astfel, exista în primul rând plângerea prealabilă formulată de partea vătămată P. A. în data de (...) și înregistrată la I. B.-N. în data de (...), chiar a doua zi după comiterea infracțiunii. Se solicită identificarea și tragerea la răspundere penală a autorilor sustragerii autoturismului marca BMW 320, de culoare neagră, înmatriculat în Italia. Chiar în ziua de (...) acesta a scris personal prima sa declarație de parte vătămată în fața organelor de cercetare penală, ocazie cu care a declarat că în data de (...), în jurul orelor 5,20, aflându-se în casă a auzit motorul autoturismului său, care se afla parcat în stradă, în fața casei. A ieșit imediat afară și a constatat că mașina se afla deja la capătul străzii și a întors,deplasându-se cu viteză înspre el și soția sa. Nu a putut observa cine se afla în mașină, întrucât era noapte, iar geamurile portierelor erau acoperite cu folie închisă la culoare. A intrat imediat în casă și a apelat serviciul de urgență 112, anunțând organele de poliție despre furtul autoturismului. Acesta a mai declarat că în ziua anterioară a făcut curățenie în mașină, ocazie cu care și-a uitat telefonul mobil marca Nikia în bord. De asemenea, contactul era defect, fiind demontat, iar motorul putea fi pornit cu orice cheie. Oricum, cheile erau lăsate în bord, iar portierele nu erau încuiate. În data de (...), acesta a mai dat o declarație la poliție, cu ocazia participării sale la cercetarea la fața locului, precizând că mașina a fost găsită abandonată și descompletată în comuna R., în grădina imobilului aparținând numitului T. V. Cu această ocazie "am convenit cu numita C. I. V., mama numitului C. D. D., să-i las autoturismul acestuia în schimbul sumei de 2.000 euro, nemaiavând nici o pretenție față de acesta după ce îmi achită întreaga sumă";. În aceeași zi a primit 1.000 euro, iar în data de (...), așa cum reiese din declarația sa din acea dată, a primit și diferența de încă 1.000 euro, ocazie cu care a declarat că „nu mai am pretenții civile față de C. D. D. (f.13 verso). În data de (...) partea vătămată a dat o ultimă declarație pe formular tipizat, ocazie cu care și-a menținut integral declarațiile anterioare, arătând cum a observat că i-a fost furată mașina din fața casei, a anunțat poliția la numărul 112, iar în data de (...) a participat la cercetarea la fața locului în comuna R., ocazie cu care a aflat că autorul faptei este numitul C. D. D., pe care îl cunoaște de mai mulți ani. A mai arătst că a convenit cu mama acestuia, numita C. I. V. să-i lase mașina în schimbul sumei de 2.000 euro, iar după ce a primit întreaga sumă a declarat că nu mai are nici o pretenție de la acesta. La finalul acestei declarații partea vătămată a declarat că „. consemnatecorespund adevărului "; (f.10). La fila 14 din dosarul de urmărire penală se află un proces-verbal de cercetare la fața locului, în care se specifică faptul că în data de (...), orele 05,26, organele de poliție au fost sesizate telefonic de numitul P. A. din S., nr. 53 despre faptul că „în data de (...), în jurul orelor 05,20, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul marca BMW 320 de culoare negru, cu nr. de înmatriculare BD 362 WR, care a fost parcat în fața imobilului cu nr. 53 din S.. Acest proces-verbal a fost semnat de organele de cercetare penală, de partea vătămată și de martorii asistenți C. Reghina și P. Rudolf. Cu această ocazie au fost efectuate și fotografii judiciare existente la filele 15-17 din dosar. În data de (...) s-a efectuat o cercetare la fața locului în comuna R., în prezența părții vătămate, a martorului S. V. și a numitei C. I., ocazie cu care s- au facut și fotografii judiciare și s-a întocmit un proces-verbal. S-a constatat starea autoturismului, care era abandonat în grădina imobilului aparținând numitului T. V., fiind acoperit cu o folie de plastic de culoare verde (f.18-24). În ziua de (...) s-a încheiat un proces-verbal de efectuare a reconstituirii, semnat de organele de cercetare penală, partea vătămată P. A., inculpatul C. D. D. și martorii H. D. E. și C. Ana M. Cu ocazia reconstituirii, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, declarând „ de bună voie că în noaptea de 26/(...), în jurul orelor 05,00 a venit cu trenul din B. pentru a sustrage autoturismul marca BMW 320 cu numărul de înmatriculare BD 362 WR, cu intenția de-al abandona după ce se plimbă"; (f.25). S-au efectuat și fotografii judiciare din care se poate lesne observa cum inculpatul indică locul de unde a sustras mașina (f.26-30). A fost audiată și mama inculpatului, numita C. I. V., aceasta declarând că în data de (...) fiul său a venit acasă cu mașina respectivă, spunându-i că este a unui prieten, care i-a dat-o pentru a se deplasa din B. la R. D. 3 zile băiatul i-a spus mamei că a dus mașina înapoi la B. Aceasta a relatat că „având în vedere distrugerile provocate de incendiu, P. A. a refuzat să mai primească autoturismul înapoi și în urma înțelegerii dintre mine și el, în data de (...) i-am dat suma de 1.000 euro, iar azi (...) restul de 1.000 euro, motiv pentru care nu mai are alte pretenții civile față de fiul meu, autoturismul rămânând în posesia mea"; (f.38 verso). În cauză au fost audiați și martorii asistenți la efectuarea reconstituirii, numiții C. Ana M. și H. D. E., ambii relatând că în data de (...) inculpatul, „de bună voie și nesilit de nimeni "; a descris și arătat modalitatea în care a comis furtul mașinii, declarând că „a sosit cu trenul din B. pentru a sustrage aceastămașină pentru a se plimba, după care urma să o abandoneze";. La finele dosarului de urmărire penală sunt atașate declarațiile de inculpat, în număr de trei, declarații care descriu cu lux de amănunte starea de fapt și care reflectă adevărul. Prima declarație este scrisă personal de inculpat și datată (...), a doua este dată în (...), iar a treia declarație a fost dată în fața procurorului în data de (...). În toate declarațiile inculpatul a relatat faptul că îl cunoaște pe P. A. de aproximativ 2 ani și i-a condus autoturismul marca BMW 320 de mai multe ori, la cererea acestuia, astfel încât cunoștea mașina, știa că „ușile nu se încuie și pornirea se făcea pe direct";. În data de (...), cu trenul de 04,30 s-a deplasat în S. „la domiciliul lui P. A. pentru a-i lua autoturismul mai sus menționat să mă plimb cu el și pe urmă să îl abandonez";. Acesta a relatat modalitatea în care a pornit mașina (pe direct), apoi a condus-o pe ruta S.-B.-C.-R., unde a și „abandonat-o după o șură, întrucât când am parcat-o a luat foc instalația electrică, dar am reușit să o sting imediat. D. care am plecat în B. și m-am dus la școală fără să spun nimănui de cele întâmplate, deoarece mi-a fost frică";. „În data de (...) i-am spus numitului P. A. unde este autoturismul, că eu l-am sustras și că am vândut roțile și am căzut de comun acord să-i achit suma de 2.000 euro până la data de (...). În data de (...) mama mea a dat suma de 1.000 euro, rămânând să îi mai achit 1.000 euro"; (f.47). „Azi, (...) am achitat în totalitate suma de 2.ooo euro lui P. A., astfel că acesta nu mai are nici o pretenție civilă împotriva mea. Furtul l-am comis singur, fără să fiu ajutat de cineva și în momentul luării mașinii afară era întuneric. Recunosc fapta și nu mai am de propus alte probe în apărarea mea (f.45 verso). În declarația dată la parchet inculpatul a început prin a spune „recunosc și regret învinuirea adusă….Cu privire la comiterea acestei fapte îmi mențin întrutotul declarațiile date în fața organelor de cercetare penală";. Acesta a precizat la sfârșitul declarației că „la începutul anului 2009 am hotărât să îl informez pe P. A. cu privire la faptul că eu sunt autorul furtului. Anterior m-am întâlnit cu partea vătămată, care m-a întrebat dacă eu am luat mașina, însă la momentul respectiv am negat"; (f.44). Și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul și-a susținut vinovăția, a declarat că nu are de formulat obiecțiuni și nu are cereride formulat sau probe de propus. „. mențin în întregime declarațiile date anterior, la care nu mai am nimic de adăugat, întrucât recunosc săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina mea"; (f.51). În concluzie, aceasta este starea de fapt reală, susținută de toate probele administrate în faza de urmărire penală, motiv pentru care a și fost trimis în judecată prin rechizitoriu. În faza de judecată însă, situația s-a schimbat diametral opus. S-a încercat o disculpabilizare a inculpatului, prin folosirea unui așa zis contract de vânzare-cumpărare a autoturismului, care în realitate a fost furat de acesta și prin influențarea părții vătămate și a martorilor de a face declarații mincinoase. Lecturându-se toate declarațiile date în faza de cercetare judecătorească s-a constatat, cu foarte mare ușurință, că acestea sunt pline de contradicții, aspect ce dovedește încă o dată faptul că cele relatate nu corespund realității, martorii nefiind foarte bine „instruiți"; cu privire la toate amănuntele. Analizând pe rând aceste depoziții și comparându-le între ele, fără a face deocamdată referire la cele declarate în faza de urmărire penală, cu care sunt în totală opoziție. Astfel, partea vătămată P. A. a fost audiat de 3 ori în instanță. În prima declarație din data de (...) acesta a relatat faptul că după ce a revenit la domiciliu soția sa i-a spus că nu știe unde a dispărut mașina, „ulterior, după aproximativ 2 săptămâni aceasta a recunoscut că a vândut-o inculpatului C. D.. În declarația din data de (...) acesta s-a contrazis pe el însuși la un interval de câteva minute. Prima dată declară că „la momentul efectuării reconstituirii eu nu știam că soția mea vânduse mașina, eu crezând că aceasta mi-a fost sustrasă"; (așa cum se poate observa din dosarul de urmărire penală, reconstituirea a avut loc în data de (...) - deci după aproape 2 luni de la comiterea faptei - f.25), apoi, 4 rânduri mai jos acesta precizează că „soția mea mi-a spus de vânzarea mașinii după aproximativ 2 săptămâni"; (aceasta însemnând cam prin 10 decembrie 2008). Tot în declarația din (...) acesta spune „declarația dată la poliție a fost scrisă după ce am aflat de la soția mea de vânzarea autoturismului. Această declarație este datată 20 ianuarie 2009";. Lecturând acea declarație de la poliție (dată după ce soția i-a spus că mașina este vândută), P. A. a susținut în continuare că mașina i-a fost furată de inculpat, iar mama acestuia i-a plătit 2.000 euro pentru că i-a fost distrusă (în 2 tranșe:1.000 euro în (...) și 1.000 euro în (...)). De ce nu a declarat poliției că soția sa a vândut autoturismul și de ce nu a depus contractul de vânzare-cumpărare? Era cel mai simplu mod de soluționare a dosarului. Aceste relatări sunt în contradicție flagrantă cu cele declarate de martora P. I. E. (soția părții vătămate) în ședința din (...), aceasta spunând că „la sfârșitul lunii februarie 2009 sau începutul lunii martie 2009 mi-a zis soțul meu că a recuperat banii pe mașină și atunci i-am zis că de fapt am vândut-o eu lui C. D. (f.73). Nu s-a putut stabili care este momentul în care soția i-a spus părții vătămate că a vândut mașina (date fiind contradicțiile dintre cei doi), și aceasta pentru că în realitate nu i-a spus așa ceva, întrucât nu a existat niciodată o vânzare a mașinii. Dar pentru că partea vătămată și-a încasat banii și nu l-a mai interesat problema, pentru a-și ajuta prietenul a consimțit să mintă (alături de ceilalți martori). O altă contradicție între declarațiile celor doi soți este cea referitoare la momentul sosirii părții vătămate de la T. P. A. declară că „nu mai rețin exact data, dar știu că m-am întors de la T., ajungând în jurul orelor 8 seara și am descoperit încă înainte de a intra în casă că autoturismul lipsește. Abia după 5 dimineața am sunat la poliție pentru a anunța furtul autoturismului";. Soția acestuia, numita P. I. E., declară: „a doua zi la 9 dimineața a sosit și soțul meu de la T..A doua zi dimineața când a sosit soțul meu eram foarte îngrijorată….Soțul meu m-a certat și ulterior a sunat la poliție";. Este o diferență orară uriașă referitoare la momentul sosirii soțului de la T. în cele relatate de cei doi: 8 seara sau 9 dimineața? Pe lângă această contradicție flagrantă, s-a constatat că cei doi au mințit și cu privire la apelul către poliție, prin care s-a anunțat furtul mașinii. Astfel, în declarația din (...), partea vătămată spune că „m-am întors de la T., ajungând în jurul orelor 8 seara și am descoperit încă înainte de a intra în casă că autoturismul lipsește. Abia după 5 dimineața am sunat la poliție pentru a anunța furtul autoturismului";. Contrar celor declarate de acesta, soția sa a precizat că „a doua zi la 9 dimineața a sosit și soțul meu de la T..Soțul meu m-a certat și ulterior a sunat la poliție";. Deci, la sosirea sa acasă la ora 8 seara, soțul a constatat lipsa mașinii. În ziua următoare a sunat la poliție. Soția spune că soțul a sosit acasă la 9 dimineața, apoi a sunat la poliție (deci după ora 9 dimineața). La solicitarea parchetului s-a făcut o adresă către S. de T. S., iar acesta ne-a pus la dispoziție un CD în care se află înregistrat apelul și convorbirea la numărul unic de urgență 112 din data de (...), ora 05:26:24 - 05:27:36. Din această înregistrare s-a constatat faptul că această convorbire s-a desfășurat în intervalul orar 05:26:24 - 05:27:36. Ca atare, cele relatate de martoră nu corespund realității nici sub acest aspect, respectiv apelul nu a fost făcut după ora 9 dimineața. De asemenea, în data de (...), partea vătămată a recunoscut că a sunat la poliție după ora 5 dimineața și a anunțat furtul mașinii (real). Și soția a recunoscut că soțul este cel care a anunțat telefonic poliția. În declarația din (...), partea vătămată a mințit din nou, deși cunoștea faptul că s-a solicitat convorbirea înregistrată la 1. „. nu am anunțat organele de poliție despre dispariția mașinii decât cu ocazia depunerii plângerii…Nu am anunțat în vreo altă modalitate organele de poliție despre furtul mașinii…soția mea a sunat la 112 și a reclamat furtul mașinii….doar soția mea a sunat la 1. (f.120-121). Din înregistrarea convorbirii telefonice la 112 a rezultat că apelul de urgență a fost efectuat inițial de o femeie (soția părții vătămate), care anunță furtul mașinii, apoi telefonul este luat de soțul ei (P. A.), care anunță cu o voce disperată faptul că i s-a furat mașina, este prezent la dispariția efectivă a acesteia, comunică faptul că „chiar acum în momentul acesta mi-a furat mașina din fața casei. Am ieșit când o înturnat….are timp să plece….uitați acum, acum de 2 minute o ieșit și o plecat…"; (f.126-127). Se pare, totuși, că partea vătămată, contrar celor afirmate de el în ultima declarație, a anunțat poliția despre comiterea, chiar de sub ochii lui, a furtului mașinii. Alte contradicții din declarațiile părții vătămate privesc banii încasați pentru mașină. O dată declară că suma încasată este de 2.500 euro, apoi că este de 2.000 euro (nu mai face referire la cei 500 euro primiți inițial de soția sa), arată că banii i-au fost predați doar de mama inculpatului, apoi că ambii i-au dat banii. În schimb, mama inculpatului, numita C. I. V. nu a precizat că ar fi fost însoțită de fiul ei cu ocazia predării banilor, mai mult chiar, aceasta relatează că „am plătit într-adevăr câte 1.000 euro, în două ocazii lui P. A., întrucât mașina lui a fost distrusă";. Oare de ce nu a precizat că această sumă reprezintă prețul cu care a fost cumpărată mașina de către fiul ei, dacă acesta ar fi fost adevărul? Inclusiv martorii P. O. A. (fostă H.) și M. G. V., așa zișii martori prezenți la încheierea pretinsului contract de vânzare-cumpărare s-au contrazis în declarații. În timp ce martora arată că „la sfârșitul lunii noiembrie 2008 am venit în B. din localitatea R. împreună cu C. D. D. și cu M. G.";, acesta din urmă a relatat că „în luna noiembrie 2008, într-o după masă m-am întâlnit în oraș cu inculpatul C. D..în zona magazinului Cibela…am văzut și pe H. I..în ziua respectivă am venit în B. dimineața din localitatea R. fiind singur";. S-a constatat, din analiza întregului material probator administrat în faza de cercetare judecătorească că s-a încercat acreditarea ideii că inculpatul este în realitate o persoană corectă și cinstită, care nu a comis nici o infracțiune dintre cele pentru care a fost trimis în judecată, el intrând în mod licit în posesia mașinii părții vătămate, de la care a și cumpărat-o, însă nu a reușit să convingă instanța de acest lucru, întrucât, așa cum s-a reținut, toate probele sunt contradictorii, iar acel contract depus doar în fața instanței la mai mult de 1 an de la începerea cercetărilor este evident un act pro causa. Este imposibil de înțeles de ce inculpatul nu s-a prevalat de acest așa zis contract de vânzare-cumpărare încă de la începutul cercetărilor. Dacă a știut să o facă la instanță, de ce nu a făcut-o și la poliție. Chiar și atunci când a fost întrebat de instanță de ce nu a depus contractul la poliție sau măcar la procuror, inculpatul a „. din colț în colț";, neștiind cum să o „învârtă";. A spus inculpatul în declarația de la instanță că „am predat și diferența de 2.000 euro părții vătămate pentru a nu ajunge la procuror, întrucât aflasem că partea vătămată depusese plângere penală";. Cu atât mai mult, dacă știai că a depus plângere penală împotriva ta, nu era normal să te aperi și să-ți dovedești nevinovăția exact cu actul care te exonerează? Mai declară acesta că „am recunoscut la organele de poliție comiterea infracțiunii, întrucât polițistul mi-a spus că este mai bine așa, ca să nu-i fac rău doamnei și pentru că voi primi o amendă penală";. Cu toate că aceasta, împreună cu soția sa au susținut că în momentul în care el a sosit acasă de la T. mașina nu se mai afla la locul în care o lăsase, fiind dispărută („vândută";), convorbirea telefonică dovedește exact contrariul și clarifică, dacă mai era nevoie, situația reală de fapt: Auzind din casă motorul mașinii sale, soția părții vătămate a anunțat poliția prin serviciul de urgență 112, apoi soțul continuă discuția telefonică și relatează ceea ce percepe proprii sensibus, respectiv ceea ce vede cu ochii săi. Cineva se află în mașina sa pe care i-a sustras-o din fața casei: „chiar acum, în momentul acesta mi-a furat mașina din fața casei. Am ieșit când o înturnat";, „era să dea peste mine cu ea";. Este întrebat de către operator dacă i s-a furat mașina, partea vătămată confirmând acest lucru: „Da. Uitați, acum a luat-o";. Ascultând efectiv această înregistrare se poate constata vocea disperată a părții vătămate, aceasta fiind exact vocea unei persoane care se află într-o asemenea situație în care, neputincioasă, vede cum cineva îi fură mașina din fața casei. S-a considerat că această probă absolut elocventă nu poate fi contestată de nimeni, iar acel apel telefonic nu ar fi avut loc dacă cele relatate nu s-ar fi petrecut în realitate. În concluzie, s-a reținut că realitatea este cea reținută prin actul de sesizare al instanței, dovedită cu cele 3 declarații ale inculpatului, coroborate cu declarațiile părții vătămate, ale martorilor, cu procesele verbale de efectuare a reconstituirii și cercetării locale, dar și cu convorbirea telefonică la numărul unic de urgență 112 din data de (...), ora 05:26:24 - 05:27:36. Pentru toate aceste considerente, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă corespunzătoare vinovăției sale și nu a reținut în favoarea acestuia nici o circumstanță atenuantă, având în vedere atitudinea reprobabilă de care a dat dovadă, încercând să inducă în eroare instanța prin „. de probe mincinoase. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului C. D. D. de a sustrage automobilul părții vătămate pe timp de noapte și din loc public pentru a-l folosi pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. e și g C.penal, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare. De asemenea, fapta aceluiași inculpat de a sustrage roțile autoturismului abandonat în urmă cu câteva zile, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e C.penal. Împotriva sentinței menționate a declarat recurs inculpatul C. D. D. În susținerea recursului a criticat sentința precizând că se impunea achitarea sa în temeiul art.10 lit.d C. deoarece a arătat că în data de 25 nov. 2008 a mers acasă la partea vătămată unde s-a înțeles cu soția acestuia să-i vândă autoturismul, ocazie cu care a plătit în avans suma de 500 E. când a ajuns acasă mașina a luat foc motiv pentru care i-a spus soției părții vătămate că nu-i mai plătește diferența și dorind să-și recupereze o parte din banii dați pe autoturism i-a vândut roțile; a precizat că inițial a declarat că a furat-o întrucât vânzătoarea i-a spus că nu-i va spune soțului despre faptul că a vândut autoturismul deoarece îi era frică de acesta, iar, inculpatul, pentru ca partea vătămată să nu-i facă vreun rău soției sale, s-a gândit să spună că a furat-o. În subsidiar, a învederat că fapta sa, chiar dacă ar fi considerată infracțiune, nu prezintă gradul de pericol social specific unei infracțiuni. Examinând sentința atacată prin perspectiva motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu - conform art.3856 alin.3 C. - sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată următoarele: În mod temeinic prima instanță a reținut starea de fapt stabilind că în noaptea de 26/(...) inculpatul s-a deplasat în cartierul S. la domiciliul părții vătămate - pe care o cunoștea dinainte - și fără a cere permisiunea acesteia a urcat în autoturismul BMW 320 aflat în fața curții, a pornit motorul fără cheie, s-a deplasat pe traseul S. - B. - C. - R. unde a abandonat mașina într-o șură deoarece instalația electrică luase foc. La începutul lunii decembrie a demontat roțile autoturismului și le-a vândut numitului T. I. cu 100 E. Apărarea inculpatului conform căreia nu a furat autoturismul și că s-a înțeles cu soția părții vătămate care i l-a vândut este contrazisă în primul rând de declarația inițială a inculpatului (f.43 d.u.p.) prin care a recunoscut sustragerea autoturismului fără consimțământul proprietarului de drept. R. și schimbarea declarației este nejustificată deoarece ipoteza că s-ar fi înțeles doar cu soția părții vătămate ca să-și vândă mașina este contrazisă de modul încare s-a derulat comiterea faptei. În al doilea rând apărarea sa este contrazisă de transcrierea convorbirii privind apelul părții vătămate P. A. la numărul unic pentru apelul de urgență 112 din (...) ora 05,26- 05,27 (f.126 fond) din care reiese că această convorbire a fost aproape simultană cu luarea autoturismului din posesia părții vătămate care a arătat că a văzut un băiat care a venit și a luat mașina plecând în viteză, că a ieșit în stradă dar era să dea peste el inculpatul cu autoturismul sustras, iar partea vătămată insista ca organele de ordine să intervină rapid pentru ca inculpatul să nu aibă timp să plece prea departe. Așadar, în mod temeinic prima instanță a analizat toate probele administrate și a înlăturat declarațiile ulterioare ale tuturor părților implicate ce au încercat să prezinte o altă stare de fapt, și anume că a existat chiar o înțelegere scrisă de față cu doi martori prin care soția părții vătămate îi vindea inculpatului mașina pentru a împiedica tragerea la răspunderea penală a inculpatului. De aceea, nu poate fi primită susținerea inculpatului că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni pentru că în spețe de furt cu un prejudiciu mai mare Parchetul ar fi dat soluții de scoatere de sub urmărire penală, deoarece în cauzele respective inculpatul nu a trecut la constituirea de probe pentru a împiedica aflarea adevărului și tragerea sa la răspundere penală. Față de aceste împrejurări în mod legal prima instanță a reținut că cele două acte de sustragere, primul al autoturismului apoi, fără nicio legătură subiectivă între cele două acte materiale, al roților de pe autoturismul abandonat, constituie două infracțiuni diferite de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1 și 4 rap. la art. 209 alin.1 lit.e și g C. În mod temeinic prima instanță a individualizat cele două pedepse de câte 3 ani închisoare ținând seama de toate criteriile generale și speciale prev. de art.72 C. și a aplicat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, iar la modalitatea de executare a acesteia a ținut seama de faptul că inculpatul are 21 de ani și nu are antecedente penale, astfel încât a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani. La individualizarea pedepsei nu poate fi luată în calcul o diminuare a acesteia pe baza înscrisurilor depuse în recurs, constând în anchetă socială (f.21), caracterizări, recomandări și adeverințe (f.22-27) deoarece acestea sunt contrazise de comportamentul inculpatului ulterior comiterii faptelor de a preconstitui probe pentru a scăpa de răspundere penală și nu de a-și asuma faptele; este evident că un asemenea comportament necesită pedeapsa aplicată de prima instanță pentru a se asigura reeducarea inculpatului și respectarea de către acesta a valorilor sociale. Ca atare, recursul declarat este nefondat și va fi respins în temeiul art. 38515 pct.1 lit.b C. Văzând și disp. art.192 alin.2 C. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului parțial al apărătorului din oficiu ce s-a prezentat la termenele de judecată din recurs. PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. D. D., domiciliat în comuna R., nr.303A, jud. B. N., împotriva sentinței penale nr. 1575 din 20 decembrie 2010 a Judecătoriei B. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial parțial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 21 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI V. C. A. D. L. I. C. M. Red.CV Dact.SzM/4ex. (...) G.IER M. N.
| ← Decizia penală nr. 1876/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 84/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
