Decizia penală nr. 427/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a1
D. PENALĂ NR.427/R/2011
Ședința publică din 07 aprilie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. G. judecător JUDECĂTORI : M. B.
D. P. GREFIER : D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații T. V. și T. A. C. împotriva încheierii penale din (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr.(...), având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul T. V., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.A. Maxim și inculpatul T. A. C., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.R. Cecilia, ambii avocați din cadrul Baroului C., cu delegații la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrebați fiind, inculpații arată că-și mențin recursurile declarate împotriva încheierii pronunțate de T. B.-N. și că sunt de acord să fie asistați de apărătorii desemnați din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Apărătorul inculpatului T. V. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. R. la stadiul procesual, la poziția inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei și a solicitat judecarea conform art.320/1 C.pr.pen., pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, apreciază că nu se impune menținerea măsurii arestării preventive. În cauză nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului. De altfel, lăsarea acestuia în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Solicită instanței a se pronunța
și asupra onorariului avocațial.
Apărătorul inculpatului T. A. C. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. La acest moment procesual, apreciază că nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat, deoarece acesta a dat o declarație la instanță, la termenul din (...), în care a recunoscut comiterea faptei,solicitând judecarea în baza art.320/1 C.pr.pen., pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În acest context, prevederile art.148 lit.f C.pr.pen. nu mai sunt incidente în cauză. De altfel, timpul scurs de la arestarea inculpatului a făcut ca pericolul pentru ordinea publică să fie diminuat, iar față de faptele pentru care a fost trimis în judecată, jurisprudența a aplicat pedepse cu suspendarea condiționată. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul P.ui solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că în mod corect s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive față de ambii inculpați, având în vedere că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
Inculpatul T. V., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, cu mențiunea că regretă comiterea faptei.
Inculpatul T. A. C., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
C U R T E A
Asupra recursurilor penale de față
În baza lucrărilor dosarului, constată că T. B.-N. prin încheierea penală din 16 martie 2011, în baza art. 3002 raportat la art. 1. Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații T. V., fiul lui I. și L., născut la data de (...) în B., domiciliat în comuna B. de Jos, nr. 52, jud. B.-N., CNP: 1. și T. C. A., fiul lui I. și M., născut la data de (...) în Bolintin Vale, jud. Giurgiu, domiciliat în comuna B. de Jos, nr. 87, jud. B.-N., CNP: 1., trimiși în judecată pentru comiterea în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal a infracțiunilor de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 și 2 Cod penal, art. 175 alin. 1 lit. i și alin. 2 Cod penal (2 fapte) și a infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal și reținând că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, și a menținut arestarea preventivă a inculpaților. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În noaptea de 4 iulie 2010, în jurul orei 21,oo, părțile vătămate Ș. V. și T. C. P. se aflau în barul SC C. SRL din com. B. de jos. Pe fondul consumului de alcool părțile vătămate au avut o altercație verbală cu inculpații B. L. C. și T. C. D. F. aflați de asemenea sub influența alcoolului. Disputa verbală a degenerat în acte de agresiune, în sensul că inculpatul B. L. C. l-a lovit violent cu pumnul peste față pe partea vătămată Ș. V., care a căzut sub masă, pierzându-și pentru scurt timp cunoștința. P. vătămată T. C. P. s-a enervat astfel că i-a lovit pe inculpații B. L. C. și T. C. D. F. ținându-i pe cei doi inculpați lipiți de o masă de poker. În momentul următor inculpatul B. L. C. a lovit-o pe partea vătămată T. C. P. iar partea vătămată Ș. V., care între timp și-a revenit și a reușit să se ridice de sub masă, i-a dat o palmă peste față inculpatului T. C. D. F., crezând că acesta a fost cel care anterior l-a lovit atât de tare. Inculpatul T. C. D. F. a încercat o împăcare între persoanele implicate în incident însă partea vătămată T. C. P. l-a lovit cu pumnul pe inculpatul B. L. C. care, imediat după acest moment a plecat lafamilia inculpatului T. I., tatăl inculpaților T. A. C., T. C. D. F. și T. I. S., spunându-le despre incidentul petrecut în bar pe care l-a prezentat într-o formă mult mai gravă. Fiind sesizat despre incidentul din bar, la fața locului s-a deplasat șeful postului de poliție B. de Jos, care a ajuns la bar aproximativ odată cu inculpatul T. V., poreclit „Pierdutul";, tatăl concubinei inculpatului T. C. D. F. A. a avut loc o altercație verbală între inculpatul T. V. și partea vătămată T. C. P., șeful de post intervenind pentru a aplana conflictul și încercând să le conducă pe cele două părți vătămate la casele lor. Subofițerul de poliție nu a reușit să le conducă spre casă pe cele două părți vătămate (Ș. V. și T. C. P.), întrucât acestea se încurajau reciproc referitor la o eventuală bătaie pe care să o aplice agresorilor. După un timp subofițerul de poliție a apreciat că părțile vătămate s-au liniștit, permițându-le să plece acasă, după care s-a deplasat la postul de poliție pentru a-și informa șeful direct despre incident. Între timp, din cauza modului exagerat în care a fost descris incidentul de către inculpatul B. L. C., inculpatul T. I. împreună cu fiii săi, inculpații T. A. C. și T. I. S., precum și inculpatul A. V. C. s-au deplasat în grabă la barul SC „. D. Com S. I. menționați au ajuns la bar înarmați cu bâte, astfel că prinzând curaj s-a înarmat cu o bâtă și inculpatul T. V. A., inculpații T. V. și T. A. C. au aplicat lovituri cu bâtele care le aveau în mâini părții vătămate Ș. V., continuând să o agreseze și după ce a căzut la pământ. P. vătămată T. C. P. a fost lovit cu parul de către inculpatul T. A. C. care a venit din locul în care se afla partea vătămată Ș. V. P. vătămată T. C. P. s-a repezit apoi cu capul în abdomenul celui mai apropiat agresor, respectiv, inculpatul A. V. C., care însă, împreună cu inculpatul T. A. C. au reușit să-l imobilizeze, creând astfel posibilitatea ca toți ceilalți membri ai familiei T., care aveau bâte în mâini, să-l lovească peste corp. P. vătămată T. C. P. a reușit pentru scurt timp să scape de multitudinea loviturilor aplicate de inculpați, alergând în direcția casei agentului de poliție U. G. În timp ce fugea, partea vătămată s-a împiedicat, astfel că a fost ajunsă de agresori, care au lovit-o din nou. În urma loviturilor aplicate de inculpați, partea vătămată Ș. V. a prezentat „TCC grav, fractură cu denivelare intruzivă parietal stâng, hematom epidural frontal stâng";, astfel că a fost supusă unei intervenții chirurgicale la C. de N. T. M., care i-a salvat viața. Leziunile suferite de partea vătămată au necesitat un nr. de 65-70 zile de îngrijiri medicale, în raportul de constatare medico-legală precizându-se că acestea au pus în primejdie viața acestuia. P. vătămată T. C. P. a fost internat în cadrul Spitalului Județean de U. B. cu diagnosticul „TCCA prin agresiune, plagă occipitală, comoție cerebrală, contuzie și excoriații umăr stâng";. Această parte vătămată a prezentat un nr. de 14 urme de agresiune, iar leziunile traumatice suferite au necesitat 12-13 zile îngrijiri medicale care nu i- au pus viața în primejdie. S-a mai arătat în actul de acuzare că deși leziunile corporale traumatice suferite de partea vătămată T. C. P. nu i-au pus în primejdie viața, această împrejurare nu conduce automat la ideea că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, procurorul apreciind că doar pura întâmplare și intervenția șefului depost au făcut ca rezultatul agresiuni acestei părți vătămate să nu fie mai grav. Sub acest aspect procurorul a făcut referire la practica judiciară a Î. C. de C. și Justiție (deciziile nr. 3570/2001 și nr. 329/1995 ambele ale Î.C.C.J.). În cauză, măsura arestării preventive a fost luată față de inculpații T. V. și T. C. A. prin Î. penală nr. 95/R/20 iulie 2010 a C.i de A. C., prin care a fost admis recursul declarat de P. de pe lângă T. B.-N. împotriva Încheierii penale nr. 35/8 iulie 2010 a T.ui B.-N. prin care inițial s-a luat față de aceștia măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Ulterior măsura arestării preventive luată față de inculpați a fost prelungită succesiv de T. B.-N. și menținută de aceeași instanță, ultima dată prin Î. penală din data de 17 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul penal nr. (...), definitivă prin D. penală nr. 931/R/2010 a C.i de A. C., pronunțată la data de (...). Instanțele care au dispus luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați au apreciat că sunt incidente disp. art. 143 Cod procedură penală raportat la art. 148 lit. „f"; Cod procedură penală. S-a apreciat de către aceste instanțe că există probe și indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați și că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Sub acest din urmă aspect s-a relevat că existența pericolului public rezultă din pericolul social al faptelor comise, din reacția publicului la comiterea unor asemenea fapte, din posibilitatea săvârșirii unor infracțiuni similare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare din partea autorităților judiciare față de cei bănuiți autori ai unor astfel de fapte. Examinând legalitatea și temeinicia arestării preventive din perspectiva disp. art. 3002 raportat la art. 1. Cod procedură penală, instanța a constatat că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri față de inculpații T. V. și T. A. C. Verificând actele dosarului de urmărire penală, instanța a constatat că există probe și indicii temeinice de natură să justifice presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, fiind astfel incidente disp. art. 143 Cod procedură penală. În acest context, este de relevat că inculpații T. V., T. C. A., A. V. C., B. L. C. și T. C. D. F., au declarat că doresc să fie judecați pe procedura recunoașterii vinovăției reglementată de art. 3201 Cod pr. penală. I. T. V. și T. A. C. se găsesc și în situația reglementată de art. 148 lit. f Cod procedură penală întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele deduse judecății este mai mare de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică în cazul cercetării inculpaților în stare neprivativă de libertate, în cauza de față, rezultă din gravitatea deosebită a faptelor, din modalitatea în care au fost săvârșite și din urmările produse. Lăsarea în libertate a inculpaților ar putea conduce la crearea unei stări de insecuritate în rândul comunității locale dar și a unei stări de neîncredere în organele judiciare abilitate să asigure ordinea de drept în lipsa unei reacții eficiente, în condițiile în care infracțiunile de violență sunt în continuă creștere. Pe de altă parte lăsarea în libertate a inculpaților nu este oportună în momentul de față având în vedere că în cauză nu au fostaudiați inculpații T. I. și T. I. S., care au ales să fie judecați pe procedura dreptului comun (motivat de faptul că nu recunosc faptele pentru care sunt trimiși în judecată). De asemenea, pentru desfășurarea cu celeritate și în bune condiții a cercetării judecătorești, privarea de libertate a inculpaților se justifică și pentru perioada următoare. Împrejurarea că inculpații T. A. C. și T. V. au recunoscut faptele deduse judecății și au ales să fie judecați pe procedura prevăzută de art. 3201 Cod pr. penală, nu justifică punerea lor de îndată în libertate, ci un temei legal de reducere a pedepsei în situația în care vor fi găsiți vinovați. Pentru considerentele arătate, instanța nu și-a însușit cererea inculpaților de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a acesteia cu obligația de a nu părăsi localitatea sau țara. În acest context este de menționat că ulterior pronunțării Deciziei penale nr. 931/R/2010 din data de (...) a C.i de A. C. - Secția Penală (prin care a fost respins recursul inculpaților împotriva încheierii penale din (...) a T.ui B.-N.) nu au intervenit elemente noi de natură să justifice judecarea inculpaților în libertate. Așa fiind, instanța în baza art. 3002 Cod procedură penală raportat la art. 1. Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpații T. V. și T. A. C. și reținând că subzistă motivele care au stat la baza luării ei, a menținut această măsură referitor la ambii inculpați. Împotriva încheierii tribunalului au declarat recurs inculpatii T. V. și T. C. A. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestora, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a inculpatului. Apărătorul inculpatilor a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea vizată de art.145 C. Curtea examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări: Prin încheierea penală nr.95 din 20 iulie 2010 a C.i de A. C. , s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru comiterea a două tentative la infracțiunea de omor calificat prev.de art.20 rap.la art.174 și 175 lit.i C.pen. și o infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev.de art 321 al.1 Cp. constând în aceea că în noaptea de 4 iulie 2010 au aplicat mai multe lovituri cu bâtele asupra părților vătămate Ș. V. și T. C. P. în fața unui bar din comuna B. de Jos județ B. N., după ce în prealabil au provocat scandal în incinta aceluiași local public. Prin rechizitoriul P.ui de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud inculpatii au fost trimisi în judecată, în stare de arest preventiv pentru aceste infracțiuni, iar la primul termen de judecată, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001 C. Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Bistrița Năsăud că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.și că în privința recurentilor este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f C. I. au recunoscut faptele pentru care sunt cercetați solicitând să se facă aplicarea art. 320/1 Cpp. Stabilirea vinovăției inculpatilor recurenti urmează a se face conform art 320/1 Cpp. de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acestia.(cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK). Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatii au fost trimisi în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acestia. Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatii au fost arestati în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune. În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatilor fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C. De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe. Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatilor. În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive. Potrivit disp.art.3001 alin.3 C., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive. În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate. În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatii sunt autorii infracțiunilor pentru care au fost trimisi în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs. Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statueazănecesitatea detenției raportat la infracțiunea comisă de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451. În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentilor este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor. Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatii sunt bănuiti de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției. Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentii ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunile imputate recurentilor fiind prevăzute în Codul penal. În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care sunt cercetati recurentii, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000). Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentilor a fost acela de a-i prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându- se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005). Contrar celor susținute de recurenti prin apărătorii lor și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit. f C., Tribunalul Bistrița Năsăud apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestora. Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptelor de care recurenții sunt învinuiti. Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Prima condiție este îndeplinită întrucât tentativa la infracțiunea de omor calificat se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare. Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar. Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentilor nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că liberi fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana și conduita inculpatilor..de pericol pentru ordinea publică în cazul lor presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-au exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale. Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială. Așa fiind, cererea inculpatilor vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestora, va fi respinsă ca nefondată. Un alt motiv de critică a fost acela că instanța nu a analizat din oficiu oportunitatea înlocuirii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatilor, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive. Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză. Curtea reține că infracțiunile pentru care inculpatii au fost trimisi în judecată prezintă o gravitate sporită, faptele presupus a fi comise de aceștia având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a recurentilor, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă. Așa fiind, recursurile inculpatilor apar ca nefondate și se vor respinge conform art.38515 pct.1 lit.b C. Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen., recurentii vor plăti statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare din care câte 100 lei reprezentând onorar apărător oficiu. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatii T. V. si T. A. C., detinuti in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 16 martie 2011 a T.ui B. N.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpatii T. V. si T. A. C. să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorar avocațial. D. este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2011 . PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, V. G. M. B., D. P. D. S. DP/GF 5ex.(...) Jud.fd. Lazăr M.
| ← Decizia penală nr. 157/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 502/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
