Decizia penală nr. 1860/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1860/R/2011
Ședința publică din 17 noiembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. G.- judecător JUDECĂTORI : M. B.
: D. P. GREFIER : M. N.
P.ul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin
PROCUROR - D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. B. A., împotriva sentinței penale nr. 1395 din 12 septembrie 2011 a J. G., pronunțată în dosar nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 239 alineatele 2 și 5 din Codul penal cu aplicarea articolului 13 din Codul penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpat apărătorul desemnat din oficiu avocat V.-P. C., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la doar, lipsă inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință după care,
Apărătorul din oficiu solicită acordarea unui nou termen de judecată și citarea inculpatului cu mandat de aducere pentru a fi prezent în fața instanței de recurs.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea cererii de amânare formulată de apărătorul inculpatului, motivat de faptul că inculpatul a fost citat, cunoaște termenul de judecată precum și faptul că i s-a asigurat asistența juridică.
Curtea, deliberând respinge cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului întrucât inculpatul a semnat personal citația, procedura de citare fiind îndeplinită cu acesta și i s-a asigurat asistența juridică în cauză.
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită în principal, admiterea recursului, casareahotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 alin.2 Cod procedură penală raportat la art. 10 alin.1 lit.c Cod procedură penală, respectiv fapta nu a fost comisă de inculpat. În continuare se solicită a se ține cont de toate circumstanțele atenuante și personale ale inculpatului, respectiv că nu are antecedente penale, este integrat în societate, iar în cauză nu există probe suficiente care să-l arate ca făptuitor. Se mai arată că, din cele două declarații date de martorul P. C. și partea vătămată S. F., comparate de instanța de fond,rezultă că martorul P. C. nu avea vizibilitate asupra locului unde s-a produs vătămarea lui S. F., și cu toate acestea a declarat în fața instanței de fond fapte care nu coincid cu realitatea. Se consideră că, intervenția polițistului S. F. în încercarea de a-l proteja pe inculpatul B. B. a cauzat o stare de pericol atât asupra inculpatului cât și asupra părții vătămate, întrucât în zonă se propagase un scandal de proporții în care erau implicate foarte multe persoane cu o atitudine „recalcitrantă"; iar partea vătămată era în mod evident depășită numeric.
În subsidiar, raportat la circumstanțele atenuante care se pot reține, solicită reducerea pedepsei aplicată inculpatului de instanța de fond, sub minimul special prevăzut de lege.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat deinculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În continuare se arată de reprezentantul parchetului că, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei susținând că a lovit o altă persoană sau că este posibil să-l fi lovit pe polițist după folosirea sprayului lacrimogen. Locul unde a fost lovită partea vătămată era aproape de mașina poliției și era imposibil ca ceilalți polițiști să nu aibă vizibilitate asupra incidentului. Apărătorile inculpatului au fost înlăturate de probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței: declarația inculpatului (f.35) și declarațiile martorilor (f.24-27).
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere următoarele criterii prevăzute de art. 72 din Codul penal respectiv: gradul de pericol social al faptei, care este relativ ridicat raportat la faptul că incidentul a avut loc în fața a numeroase persoane; persoana inculpatului, care conform copiei cazierului judiciar, a fost condamnat la pedeapsa amenzii pentru lovire; are o comportare relativ bună în familie și societate; se află în anturajul unor persoane certate cu legea dar nu a creat probleme deosebite și nu a fost sancționat contravențional; luându-se în considerare și limitele speciale ale pedepsei.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.1395 din 12 septembrie 2011 pronunțată de
Judecătoria Gherla în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul B. B.-A., la pedeapsa de : 1 an 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de articolul 239 alineatele 2 și 5 din Codul penal, cu aplicarea articolului 13 din Codul penal.
A fost suspendată condiționat executarea pedepsei precizate la punctul 1, pe durata termenului de încercare de 3 ani 3 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, dreptul prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal. Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, suspendă și executarea pedepsei accesorii precizate.
S-a scăzut din durata pedepsei pronunțate, timpul reținerii preventive de
24 de ore din data de (...).
S-a constatat că persoana vătămată S. F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul să achite 1.300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei susținând că a lovit o altă persoană sau că este posibil să-1 fi lovit pe polițist după folosirea sprayului lacrimogen (filele 45-46 din dosarul de urmărire penală).
În concluziile scrise depuse la dosar, inculpatul a arătat că martorul acuzării, P. C., colegul părții vătămate S. F. se afla in autovehicolul politiei care era staționat la o distanta considerabila de locul incidentului incât acesta nu văzut cu exactitate persoana care a lovit partea vătămata, afirmație care esteîntărită și de declarația data de către partea vătămata S. F., la fila 25 a dosarului acesta menționează: "Cei doi colegi au rămas in masina. Cei doi colegi aveau vizibilitate asupra terasei dar nu si asupra locului unde tinerii se băteau u. Este adevărat că partea vătămată a făcut afirmația de mai sus în declarația sa de la P. dar este evident că aceasta s-a referit la momentul inițial, respectiv la momentul când tinerii se băteau pe terasă iar nu la momentul când a fost lovit, deoarece, în aceeași declarație (fila 26), partea vătămată arată că ,, … eu l -am ținut pe respectivul tânăr de braț și i-am spus că este deschisă portiera și să intre repede în mașina poliției. Cei doi colegi ai mei au sesizat ce se întâmplă și au ieșit afară din mașină.’’
Prin urmare, locul unde a fost lovit partea vătămată era aproape de mașina poliției și era imposibil ca ceilalți polițiști să nu aibă vizibilitate asupra incidentului.
În concluziile scrise, inculpatul face unele afirmații în legătură cu faptul că partea vătămată ar fi scăpat situația de sub control. Instanța apreciază că acest aspect nu are relevanță în cauză. De asemenea, inculpatul arată că, partea vătămată S. F., la fila 26 a dosarului, la câteva zile după incident afirma : " in spate si in dreapta erau doi, iar in spate stânga emu cativa, nu pot preciza cad, in afara de cei cu atitudine recalcitranta s-au adunat si multi curajoși’’. În primul rând, instanța a apreciat că este fără relevanță, câte persoane se aflau lângă partea vătămată și ce poziție ocupau iar în al doilea rând, partea vătămată a arătat că s-au adunat mulți ,,curioși’’ iar nu ,,curajoși’’. Tot în concluziile scrise, inculpatul arată că, partea vătămată, la un moment dat a tras mașina pe dreapta si a început sa il lovească pe martor, întrebând: ,,de ce m-ai lovit ? "; aceasta întrebare scoate în evidenta faptul ca partea vătămata S. F. se afla într-o stare de confuzie totala, acesta nestiind care dintre persoanele aflate la locul incidentului l-a lovit. Această stare de fapt este descrisă doar de inculpat și nu este confirmată de alte probe din dosar, astfel că nu va fi luată în considerare.
Din probele administrate pe durata procesului, instanța reține că martorul G. F., în declarația dată la poliție (fila 30 din dosarul de urmărire penală) arată că ,,L-am văzut pe polițist în momentul în care încerca să-l bage pe cel condus în mașină, cel condus a început să se agite mai tare, am perceput brațul agresorului îndreptat spre fața polițistului și l-am văzut pe polițist când s-a dezechilibrat, i-a căzut cascheta din cap …’’ Partea vătămată S. F. a declarat că ,, … cel pe care-l însoțeam s-a smucit din mâna mea în momentul când eu i- am spus să urce în mașină … În acel moment, cel pe care-l însoțeam m-a lovit cu pumnul în nas, între ochi și încă o dată în bărbie.’’ Martorul P. C.-B. arată că a observat că partea vătămată S. F. se apropia de mașină, fiind înconjurat de mai multe persoane iar martorul s-a îndreptat spre partea vătămată pentru a-l ajuta să-l bage în mașină pe cel adus. Persoana condusă spre mașină s-a smuls din brațele părții vătămate, a făcut o mișcare de rotație a bazinului spre dreapta și l-a lovit pe partea vătămată de două ori cu pumnul în zona feței (fila 43 din dosarul de urmărire penală).
Apărările inculpatului sunt înlăturate de probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire peanlă cât și în fața instanței: declarația inculpatului (fila 35)
și declarațiile martorilor (filele 24-27). Partea vătămată are o statură masivă și era singura persoană îmbrăcată în uniformă din fața inculpatului, deci nu putea fi confundat cu persoanle care îl urmăreau pe inculpat.
Din coroborarea probelor administrate reiese că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
În drept, fapta inculpatului B. B.-A. care în data 21 martie 2010, a lovit partea vătămată S. F., agent principal de poliție în cadrul Postului de poliție I., aflată în exercițiul funcțiunii, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 2-3 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prev. de art. 239 alin. 2 și 5 din Codul penal,
Inculpatului îi sunt aplicabile prevederile art. 13 din Codul penal, privind legea penală mai favorabilă, întrucât prin L. nr.93/2010 din 21 mai 2010, art.239 alin. 2 din Codul penal, a fost modificat, legea penală mai favorabilă fiind legea veche.
La individualizarea pedepsei ce s-a stabilit inculpatului, instanța a avut în vedere următoarele criterii prevăzute de articolul 72 din Codul penal: a) gradul de pericol social al faptei, care este relativ ridicat raportat la faptul că indicidentul a avut loc în fața a numeroase persoane; b) persoana inculpatului, care conform copiei cazierului judiciar (filele 11-14 din dosarul de urmărire penală), a fost condamnat la pedeapsa amenzii pentru lovire prin S. 7. a J. C. N. A fost trimis în judecată în data de 9 august 2010 în dosarul P.ului de pe lângă Judecătoria Gherla 1., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 180 alin. 2 din Codul penal, art.321 alin. 1 din Codul penal, fapte săvârșite la data de 11 iulie 2010, în prezent cauza aflându-se pe rolul J. G. c) are o comportare relativ bună în familie și societate (fila 12 din dosarul de urmărire penală); se află în anturajul unor persoane certate cu legea dar nu a creat probleme deosebite și nu a fost sancționat contravențional; d) limitele speciale ale pedepsei.
În baza acestor elemente, instanța a ales dintre pedepsele alternative prevăzute de lege, pedeapsa închisorii și a stabilit inculpatului o pedeapsă de 1 an 3 luni închisoare.
Deoarece inculpatul nu a mai fost condamnat, pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani închisoare iar inculpatul a avut o comportare relativ bună în cursul procesului penal, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, astfel că, în temeiul articolului 81 și articolului 82 din Codul penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei de 1 an 3 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 ani 3 luni.
În temeiul articolului 359 alineatul 1 din Codul de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul articolului 71 din Codul penal, văzând și hotărârea din 28 septembrie 2004 emisă de Curtea E. a D. O. în cauza S. și Pârcălab împotriva
României precum și decizia numărul 7. dată de Înalta Curte de Casație și Justiție
- S. U. într-un recurs în interesul legii, instanța a apreciat în baza criteriilor prevăzute de articolul 71 alineatul 3 din Codul penal, că se justifică numai interzicerea dreptului prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei, astfel că a procedat în consecință.
În temeiul articolului 71 alineatul 5 din Codul de procedură penală, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de articolul 64 din Codul penal.
Prin ordonanța din (...), procurorul a dispus reținerea pe timp de 24 ore a inculpatului B. B.-A. (fila 49). În temeiul articolului 88 din Codul penal s-a scăzut din durata pedepsei pronunțate, timpul reținerii preventive de 24 de ore din data de (...).
Persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul prin care a solicitatadmiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea acestuia în baza art.11 pct.2 raportat la art.10 lit.c C.p.p. pe motiv că fapta nu a fost comisă de acesta, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond sub minimul special prevăzut de lege.
În motivele de recurs inculpatul prin apărătorul desemnat pe seama acestuia a arătat că în cauză nu există probe suficiente din care să rezulte că inculpatul ar fi lovit pe partea vătămată S. F., întrucât din declarația martorului P. C. rezultă că acesta nu avea vizibilitate spre locul unde se afla partea vătămată.
Inculpatul apreciază că intervenția polițistului S. F. în încercarea de a-l proteja pe inculpat, a cauzat o stare de pericol atât pentru inculpat cât și pentru partea vătămată, deoarece în zonă se propagase un scandal de proporții în care erau implicate foarte multe persoane având o atitudine recalcitrantă, iar partea vătămată era depășită de proporțiile scandalului.
Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat și a celor care putea fi puse în discuție din oficiu Curtea reține următoarele:
Instanța de fond în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și la cercetarea judecătorească a reținut o stare de fapt conformă cu realitate, în sensul că la data de 21 martie 2010 inculpatul B. B. A. a lovit pe partea vătămată S. F. agent principal de poliție în cadrul Postului de P. I., care se afla în exercițiul funcțiunii, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpat, întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prev. de art.239 alin.2
și 5 C.p. iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită în limitele prevăzute de lege, ținându-se seama de disp. art.72 C.p., pedeapsă care a fost suspendată condiționat în baza art.81 și art.82 C.p., atrăgându-i atenția inculpatului asupra disp. art.83 C.p.
Solicitarea inculpatului de achitare în baza art.10 lit.c C.p.p. pe motiv că nu acesta a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, nu este întemeiată, deoarece din declarațiile martorului G. F. rezultă că acesta l-a văzut pe partea vătămată (polițist) în momentul în care încerca să-l introducă în autoturism pe inculpat, însă acesta din urmă a început să se agite și l-a lovit pe polițist în față, care s-a dezechilibrat și i-a căzut cascheta de pe cap (f.30.d.u.p.).
Partea vătămată S. F. a relatat că inculpatul în momentul în care a încercat să-l introducă în autoturismul poliției, s-a smucit din mâna sa și l-a lovit cu pumnul în față de două ori.
Martorul P. C. a arătat că l-a observat pe partea vătămată S. F. în momentul în care se apropia de autoturism înconjurat de mai multe persoane , iar martorul s-a îndreptat spre partea vătămată pentru a-l ajuta pe acesta să introducă în autoturism persoana pe care o conducea, însă aceasta din urmă s-a smuls din mâna părții vătămate , după care l-a lovit pe acesta de două ori cu pumnul în zona feței (f.43 d.u.p., 24-27, 35, dosar instanță).
Nici susținerea inculpatului referitoare la împrejurarea că ar fi lovit altă persoană nu este întemeiată, deoarece partea vătămată era îmbrăcat în uniformade serviciu și are o statură masivă, astfel că nu putea fi confundată cu alte persoane care îl urmăreau pe inculpat.
Pe de altă parte locul unde a fost lovită partea vătămată era în apropierea autoturismului poliției, ceea ce era imposibil ca ceilalți polițiști să nu aibă vizibilitate înspre locul incidentului.
Tot neîntemeiată este solicitarea inculpatului din petitul subsidiar de reținere în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante cu reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, întrucât din starea de fapt prezentată în detaliu mai sus rezultă cu certitudine că inculpatul a lovit pe partea vătămată în timp ce aceasta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, încercând să aplaneze un scandal, iar inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei și a încercat să facă dovada că nu acesta ar fi lovit pe partea vătămată, apărare care a fost contrazisă de probele administrate în cauză.
Având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată și că raportat la fapta comisă de acesta și împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea, nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante, cu reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus în baza art.38515 pct.1 lit.b C.p.p. recursul formulat de inculpatul B. B. A. împotriva sentinței penale nr.1395 din 12 noiembrie 2011 a J. G. urmează să fie respins ca nefondat. În baza art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. B. A., domiciliat in B., nr. 149, jud. C., împotriva sentinței penale nr. 1395 din 12 septembrie 2011 a J. G. Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI V. G. M. B. D. P. GREFIER M. N. Red.V.G./S.M.D. 3 ex./(...) Jud.fond.G. I.
| ← Decizia penală nr. 502/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 2027/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
