Decizia penală nr. 481/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 481/R/2011
Ședința publică din data de 4 aprilie 2011
I. constituită din:
PREȘEDINTE: I. C. M.- judecător
JUDECĂTORI: A. D. L.
M. Ș.
GREFIER : M. N.
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat
Prin PROCUROR: V. T.
S-au luat spre examinare recursurile formulate de către inculpata G. C. R. și partea vătămată M. G. M.-M. împotriva decizie penale nr. 454 din 13 decembrie
2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), inculpata fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpata personal asistată de apărătorul ales avocat M. T. T., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, pentru partea vătămată M. G. M.-M. apărătorul ales avocat M. S., din cadrul Baroului de avocați B.-N., cu delegația la dosar, lipsă fiind partea responsabilă civilmente SC B. M. S., C. O. ȘI T. C., chematul în garanție A. Ț. A. SA
-S. C., și partea vătămată M. G. M.-M.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Se constată că la data de 29 martie 2011, s-a depus prin serviciul registratură de către inculpată motivele de recurs.
Apărătorul inculpatei comunică motivele de recurs cu apărătorul părții civile
și cu reprezentantul parchetului.
Întrebată fiind de către instanță, inculpata arată că își menține declarațiile date până în prezent și nu mai are de făcut alte completări, arătând că deși a dorit să se împace cu partea civilă, nu a reușit să se împace cu aceasta deoarece nu a avut bani pentru a achita despăgubirile, în acest sens s-a luat o declarație acesteia, declarație consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Apărătorul părții civile arată că ar dori să se împace cu inculpata însă, aceasta nu a făcut nici un demers în acest sens.
În probațiune, apărătorul părții civile solicită prezentarea înregistrărilor audio pentru a fi confruntate cu mențiunile din încheiere, înregistrări din data de
10 decembrie 2009 și 6 decembrie 2010 de la tribunal, unde a solicitat în mod insistent acest lucru, tribunalul a arătat că s-a edificat acest lucru și ca atare a respins această probă. Solicită aceasta cu privire la latura civilă a cauzei, arătând că a susținut în permanență că partea civilă a dat o singură declarație, iar acum constată că sunt două declarații la dosar. În continuare arată că, nu este tardivă cererea de constituire civilă, întruct prin sentința atacată i-au fost respinsă ca nefondată cererea de acordare a sumei de 40.000 lei daune materiale, care în realitate sunt daune morale.
Se mai învederează de către apărătorul părții civile faptul că prezentul recurs este îndreptat și împotriva încheierii din 10 decembrie 2009, fila 28, în care s-a consemnat că mai întâi a fost audiată partea civilă și sub aspectul laturii civile, iar după citirea actului de sesizare a fost audiat dn nou sub aspectul laturii penale. În cazul în care nu se vor admite probele solicitate, clientul său este decis să facă plângere penală .
Reprezentantul parchetului, cu privire la proba apărătorului părții civile solicită respingerea acesteia întrucât o consideră inadmisibilă prin prisma obiectului acesteia, la dosarul cauzei fiind într-adevăr o încheiere de ședință din care rezultă o evoluție a judecății la data respectivă, unde sunt depuse declarațiile părții semnate de aceasta în forma confirmată de asemenea de instanță, cu semnătura președintelui și a grefierului, acestea fiind acte juridice care reprezintă probe până la înscrierea în fals, atât încheierea de ședință cât și declarațiile date de către părți. Așa fiind, consideră că în acest cadru procesual, în condițiile existenței mijloacelor de probă la dosarul cauzei cât timp s-a făcut o cercetare penală și o urmărire penală cu privire la infracțiunea de fals, instanța de judecată nu se poate subroga în drepturile și respectiv obligațiile organului de urmărire penală pentru a face implicit o cercetare judecătorească pentru o infracțiune de fals pentru a constata situația din dosarul cauzei, cât timp nu are elemente de anulare sau anulabilitate procedurală a înscrisurilor, considerând că nu există astfel de elemente pentru care din punctul său de vedere, așa cum a arătat, administrarea acestei probe, nereferindu-se la obiectul cauzei, nu poate fi primită fiind inadmisibilă.
Rămâne la latitudinea instanței dacă consideră că este necesar sub aspectul anulabilității probei, din punct de vedere pur procesual să administreze proba cu înregistrările deși consideră că este o falsă problemă și în final se ajunge la același element, datorită valorii probante a încheierii de ședință și a declarațiilor care sunt semnate de către parte și date în ordinea procesuală confirmată până în prezent de această încheiere.
Referitor la ceea ce s-a precizat de către reprezentantul parchetului, apărătorul părții civile arată că, declarațiile sunt semnate de partea civilă dar importantă este consemnarea dispusă în încheiere și sigur această consemnare trebuie să corespundă cu ceea ce a avut loc în sala de judecată. Arată că poate este doar o eroare în ceea ce privește consemnarea și se poate constata solicitând înregistrarea de ședință, că într-adevăr în mod eronat s-a consemnat împrejurarea cu privire la momentul luării declarației cu privire la cererea celor 40.000 lei daune morale.
Apărătorul inculpatei solicită respingerea cererii în probațiune formulată de către apărătorul părții civile ca nefondată, arătând că în mod corect este consemnat în încheierea de ședință că s-au luat două declarații. Î. de citirea actului de sesizare instanța și-a exercitat rolul activ, a întrebat partea vătămată dacă se constituie parte civilă în cauză. Ulterior, în momentul în care a fost audiată partea civilă, cu privire la latura penală și-a amintit că a uitat, omis să se constituie parte civilă în cauză cu suma reprezentând daune morale.
Nu se poate imputa instanței faptul că, partea civilă nu și-a făcut constituirea de parte civilă în cauză la timp.
Curtea, după deliberare respinge cererea în probațiune formulată de către apărătorul părții civile, având în vedere că se află în calea de atac a recursului, aavut posibilitatea să formuleze această cerere în acela de atac a apelului, care este o cale devolutivă și având în vedere că, nu a contestat că în încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2009, s-a consemnat că audierea părții vătămate a avut loc în două etape, respectiv și înainte de citirea actului de sesizare precum și după citirea actului de sesizare.
Respinge cererea ca fiind inadmisibilă în acest cadru procesual, referitor la prezentarea înregistrărilor audio din ședința de judecată respectivă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul părții civile solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună obligarea inculpatei la plata sumei de 40.000 lei cu titlu daune morale în favoarea părții civile, obligarea inculpatei la cheltuieli de judecată, iar sub aspectul laturii penale, solicită menținerea hotărârii tribunalului.
În continuare se arată că, instanța de fond pe de o parte o achită pe inculpată întrucât apreciază că nu are nici o culpă în producerea accidentului și a urmării socialmente periculoase a faptei sale, iar pe de altă parte o obligă să plătească părții civile suma de 8.000 lei despăgubiri materiale. I. de fond prin sentința pronunțată a respins părții civile ca nefondată și tardivă cererea de acordare a sumei de 40.000 lei daune materiale în realitate fiind vorba de daune morale. O cerere ori este tardivă și atunci nu se mai poate analiza dacă este fondată, ori este respinsă ca nefondată și atunci nu se mai poate reține tardivitatea, din moment ce instanța se pronunță pe fond.
Se arată de către apărătorul părții civile că, partea civilă a dat o singură declarație în cauză, constatând mai apoi că sunt două la dosar (fila 13 și fila 15 dosar). Mai mult, instanța a încercat să împiedice partea civilă să solicite și daune morale, însă la insistența sa, s-a menționat cererea cu privire la cei 40.000 lei, constatând apoi că această cerere a fost consemnată în declarația de parte vătămată care se pretinde că s-a luat după citirea actului de sesizare.
În ceea ce privește soluționarea laturii penale a cauzei, soluția pronunțată de tribunal este temeinică și legală deoarece impunea condamnarea inculpatei. I. de apel a apreciat culpa comună la producerea accidentului în procente egale de 50 % fiecare și a dispus condamnarea inculpatei. F. de recursul declarat de către inculpată împotriva deciziei penale, hotărârea tribunalului nu poate fi casată sub aspectul laturii penale, fiind temeinică și legală, spre deosebire de hotărârea instanței de fond.
Prevederile art 112 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 1. sunt supuse unei analize superficiale la pagina 3 alin.2 partea finală. Se arată în continuare faptul că, dacă inculpata era atât de nepricepută trebuia să se conformeze prevederilor art 112 și să apeleze la mijloacele de avertizare sonoră sau cu brațul pentru a avertiza, partea civilă fiind în spatele unui autoturism și nu putea să prevadă că inculpata nu știe să conducă. Întreaga stare de fapt demonstrează vinovăția inculpatei și totuși instanța a considerat că partea civilă este exclusiv vinovat de producerea accidentului.
Cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul formulat de către inculpată, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Apărătorul inculpatei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună menținerea hotărârii de fond a J. C.-N.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că așa cum a arătat inculpata în fața instanței de fond, în speța dedusă judecății culpa exclusivă în producerea accidentului revine părții vătămate, care nu a respectat regulile impuse de către legiuitor pietonilor. În acest sens, s-a invocat prevederile art 72 alin 1 din OUG nr.
1. privind circulația pe drumurile publice care statuează în mod expres că, atunci când există trotuar pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe acesta și în lipsa acestuia să circule cât mai aproape de marginea carosabilului.
În speță, deși exista trotuar care, potrivit documentelor existente la dosarul cauzei, era liber la data săvârșirii faptei și suficient de lat pentru ca pietonii să se poată deplasa pe acesta, partea vătămată a ignorat cu desăvârșire obligația pe care legiuitorul a stabilit-o în sarcina pietonilor, continuându-și conversația pe care o purta cu martorul C. E., pe carosabil. Așa cum în mod judicios a reținut instanța de fond staționarea pe carosabil a părții vătămate nu a avut loc nici măcar în apropierea trotuarului, fapt ce rezultă din coroborarea declarațiilor părților, a martorilor oculari, din consemnările procesului verbal de cercetare la fața locului și din raportul de constatare medico-legală care concluzionează că leziunile suferite de partea vătămată au fost localizate la nivelul piciorului drept.
Pe de altă parte, așa cum a reținut și prima instanță o eventuală încălcare a art. 112 din Regulament, în condițiile concrete în care a avut loc accidentul, nu putea constitui cauza leziunilor suferite de către partea vătămată.
Având în vedere cele expuse deja, indiferent de gradul de diligență depusă de către inculpată, pericolul era inevitabil, în condițiile în care partea vătămată nu a respectat regulile esențiale prevăzute pentru circulația pietonală.
Cu privire la recursul formulat de către partea civilă, solicită respingerea acestuia ca nefondat, arătând că așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, constituirea de parte civilă cu privire la suma de 40.000 lei, reprezentând daune morale, având în vedere momentul formulării acesteia și anume, ulterior citirii actului de sesizare, este tardivă. D. acest moment, constituirea de parte civilă se poate face doar cu acordul inculpatului prezent. În speță, inculpata, prezentă în fața instanței, a declarat în mod expres că nu este de acord cu pretențiile morale formulate.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor formulate în cauză de către inculpată și partea civilă ca nefondate, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Din întreg materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că atât partea vătămată cât și inculpata au avut culpă în producerea accidentului, pe care o apreciază în cote egale, respectiv 50 % fiecare. Pe tot parcursul procesului penal, inculpata a avut o poziție constantă de recunoaștere a faptei, inclusiv faptul că, la producerea accidentului, ambele părți au avut o culpă. Totodată, s-a reținut și culpa concurentă de 50 % a părții vătămate în producerea accidentului rutier, aceasta încălcând prevederile art. 72 din OUG nr. 1., republicată.
La individualizarea pedepsei, instanța a ținut seama de gradul de pericol social al faptei, modul și împrejurările concrete de comitere, urmărire produse, de atitudinea sinceră a inculpatei pe parcursul procesului penal, faptul că nu posedăantecedente penale, aceste ultime argumente constituind circumstanțe atenuante conform art. 74 lit a și c Cod penal.
P. vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.000 lei cu titlu de daune materiale, luându-i-se declarație în acest sens, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2009, solicitare la care inculpata a achiesat. D. citirea actului de sesizare și audierea inculpatei, în declarația luată părții vătămate cu privire la latura penală a cauzei, aceasta a învederat faptul că solicită și daune morale în sumă de 40.000 lei.
Reprezentantul parchetului arată că instanța de fond în mod corect a respins ca tardiv formulate aceste pretenții civile, întrucât, potrivit art. 15 Cod procedură penală pot fi formulate până la citirea actului de sesizare, ulterior, doar cu acordul inculpatului, ceea ce nu este cazul în speță.
Inculpata G. C. R. având ultimul cuvânt, arată că achiesează concluziilor apărătorului său.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 761/(...) a J. C.-N. în baza art. 11 pct. 2 lit. a C. rap. la art. 10 lit. d C. s-a dispus achitarea inculpatei G. C. R., fiica lui M. și A., născută la data de (...), în Bucșani, jud. G., CNP 2., cetățean român, căsătorită, studii superioare, director marketing SC B. S., fără antecedente penale, domiciliată în Mârșa, com. Mârșa, nr. 236, jud. G., fără forme legale în mun. C.-N., str. C. N., nr.
2-4, ap. 15, jud. C., sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art. 184 al 2,4 Cp.
În baza art. 14/346 C. s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă M. G. M. M. și a fost obligată inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. M. S. C.-N. la plata către acesta a sumei de 8.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.
S-a respins ca nefondată și tardivă cererea părții civile de obligare a inculpatei la plata sumei de 40.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.
S-a respins ca tardivă acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. de O. și
T. C.
Calitatea de asigurător în cauză aparține SC A. T.-A. SA-S. C.
În baza art. 192 pct. 1 lit. c C. a fost obligată inculpata la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Onorariul av. din oficiu T. M. T., în sumă de 200 lei, s-a avansat din FMJ.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin R. nr.
1. din data de (...) P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei G. C. R. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă prev. de art. 184 al. 2,4 C., în fapt reținându-se că la data de (...), în jurul orelor 10,30, în timp ce conducea autoturismul Citroen cu nr. de înmatriculare (...) pe str. G. C. la intersecția cu str. F. R., nu a respectat prevederile art. 112 din Regulamentul de aplicare al OUG 1., cauzând astfel un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a victimei M. G. M. M., care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale.
În faza de urmărire penală, situația de fapt a fost probata prin: proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, proces verbal de verificare tehnică, raportde expertiză medico-legală, declarații martori, buletine de analiză toxicologică alcoolemie, declarațiile inculpatei.
În faza de judecată s-au readministrat în parte mijloacele de probă din cursul urmăririi penale.
Analizând întregul material probator instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de (...) în jurul orei 10,00 inculpata G. C. R. conducea autoturismul marca Citroen cu nr. de înmatriculare (...) pe str. G. C. intenționând să vireze la dreapta pe str. F. R. Î. de efectuarea virajului inculpata a oprit mașina întrucât la intersecție exista un indicator rutier cu semnificația „cedează trecerea"; și deoarece autoturismul Peugeot cu nr. de înmatriculare (...) era parcat nelegal în intersecție
(foto 1,2 de la f. 12 d.u.p.).
Din cauza nepriceperii sale (inculpata obținuse carnetul de conducere cu o zi în urmă), a parcării nelegale a autoturismului Peugeot ( art. 143 lit. a rap. la art. 142 lit. f din Regulamentul de aplicare al OUG 1.) și a îngustimii ambelor străzi, G. C. R. nu a reușit efectuarea în mod corect a virajului și l-a acroșat pe partea vătămată M. G. M. M. - pieton care staționa pe partea carosabilă, în spatele autoturismului VW cu nr. de înmatriculare (...) ce se afla parcat (foto 3,4 - f.13 d.u.p.).
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a părții vătămate M. G. M. M. care, potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 1895/II/b/70/(...) a avut nevoie de 70-80 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite
(fractură cominutivă bituberozitară de platou tibial drept, cu extensie diafizară, fractură cap peroneu drept, plagă contuză gamba dreaptă).
Nici inculpata și nici partea vătămată nu au avut îmbibație alcoolică.
Situația de fapt reținută rezultă din declarațiile inculpatei, ale martorilor oculari Chaolul E. și B. G., din planșa foto existentă la dosar precum și din declarațiile părții vătămate.
În drept instanța a apreciat însă că, din punct de vedere juridic, în producerea accidentului, culpa exclusivă revine părții vătămate ce nu a respectat regulile impuse din prevederile art. 72 al. 1 din OUG 1., potrivit căruia pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar și în lipsa acestuia să circule cât mai aproape de marginea carosabilului.
Această obligație legală i-a revenit și părții vătămate, care însă nu a respectat-o, ci a staționat pe partea carosabilă. Este adevărat că la locul faptei trotuarul are doar 0,50 m lățime (procesul verbal de cercetare la fața locului de la f.
6 d.u.p.) însă acesta nu era ocupat nici de persoane și nici de obstacole (declarația martorului C. E. de la f.78 dos.inst., planșa foto-f.18 d.u.p., fotografia nr. 13 în care este înfățișat polițistul criminalist staționând pe trotuar-în lateral la aproximativ 1 m de locul producerii accidentului). Văzând fotografia nr. 12 de la f.
18 a d.u.p. instanța de fond a constatat că la aproximativ 1 m și jumătate de locul în care staționa victima lățimea trotuarului era suficientă (peste 1 m), care ar fi asigurat securitatea părții vătămate și i-ar fi dat posibilitatea unei opriri comode pentru a purta o discuție cu martorul C. E.
Nu a fost ales acest loc, staționarea s-a produs pe carosabil, și nici măcar în imediata apropiere a trotuarului. Aceasta rezultă din coroborarea declarațiilor părților, a martorilor oculari și din consemnările procesului verbal de cercetare la fața locului. Din fotografiile 7,8,9,10 și12 (planșa foto de la f.11-12 d.u.p.)coroborate cu raportul de constatare medico-legală (potrivit căruia leziunile traumatice suferite de partea vătămată au fost localizate la platoul tibial al piciorului drept) rezultă că anterior accidentării partea vătămată staționa într-un punct situat la peste 1 m de marginea trotuarului. Prin urmare nu numai că victima a staționat în mod nelegal pe carosabil, dar a făcut-o și într-un punct îndepărtat de trotuar punându-se astfel în pericol. Mai mult, chiar din declarația părții vătămate (f.15 dos. inst.) rezultă că aceasta a observat cu claritate sosirea autoturismului condus de către inculpată, oprirea acestuia într-un punct intermediar al curbei și eforturile sale de a vira la dreapta fără însă ca victima să-și schimbe situarea în apropiere ori pe trotuar. În acest context instanța de fond a apreciat că victimei îi aparține culpa exclusivă și că eventuala încălcare de către inculpată a prevederilor art. 112 din Regulamentul de aplicare a OUG 1. (cu privire la semnalizare) - susținută în rechizitoriu fără absolut nici un mijloc de dovadă, nu putea constitui cauza vătămării corporale produse.
Lipsa de experiență a inculpatei, deși importantă în producerea accidentului, nu este sancționată de vreuna din prevederile OUG 1.. Firește că există posibilitatea găsirii în textul respectiv a unor formulări generale care să includă și conduita inculpatei, însă aceasta este mai puțin relevant câtă vreme victima nu și-a respectat obligația sa esențială de pieton și anume aceea de a circula și staționa numai pe trotuar.
Așa fiind, accidentul în speță s-a produs din culpa părții vătămate care a solicitat acordarea sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale. Lăsând la o parte cele expuse în precedent, instanța a constatat că solicitarea părții vătămate a fost făcută tardiv, respectiv după citirea actului de sesizare și audierea părții vătămate și a inculpatei. A. situație există și în privința constituirii de parte civilă a S. C. de O. și T. C.
I. de fond a acordat suma de 8.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, având în vedere achiesarea inculpatei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Cluj-
Napoca și partea civilă M. G. M. M.
Prin decizia penală nr. 454/A din 13 decembrie 2010 pronunțată de
Tribunalul Cluj în baza art.379 pct.2 lit.a C., a admis apelurile declarate de P. DE
PE L. JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA și partea civilă M. G. M. M., împotriva S.P.
761/(...) a J. C.-N. care a fost desființată parțial, cu privire la latura penală.
Pronunțând o nouă hotărâre, în limitele de mai sus a fost condamnată inculpata G. C. R., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.184 al.2,4 C., cu { H. "http://aplic.art.74" | lit.a, c, 76 lit.e C., la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.
În baza art.81 C., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 3 luni, prev. de art.82 C.
S-a facut aplic, art.71, 64 lit.a teza a II a C. S-a facut { H. "http://aplic.art.71" |aplic.art.71} al.5 C.
În baza art.359 C., s-a atras atenția asupra cazurilor de revocare a suspendării, prev. de art.83 C.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
În baza art.192 al.3 C., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelurilor au rămas în sarcina statului.
În baza art.193 C., inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare în apel în sumă de 4.250 lei în favoarea părții civile M. G. M. M.
În baza art.189 C., s-a stabilit în favoarea Baroului de A. C. onorariu avocațial din oficiu în sumă de 200 lei cuvenit av. Ancheș D. I., ce s-a avansat din FMJ.
Analizând hotărârea atacată tribunalul a reținut următoarele:
La data de (...), în jurul orelor 10,20, inculpata G. C. R. conducea autoturismul marca Citroen cu nr. de înmatriculare (...), pe str. C. din mun. C.-N., intenționând să vireze la dreapta pe str. F. R.
Potrivit declarațiilor inculpatei, la această intersecție erau montate indicatoare cu semnificația cedează trecerea și obligatoriu la dreapta; a oprit pentru a acorda prioritate de trecere unui alt autoturism, după care, având în vedere că, atât în dreapta, cât și în stânga direcției sale de mers, erau parcate autovehicule și pentru a evita coliziunea cu un autoturism marca Peugeot cu nr. de înmatriculare (...), parcat pe str. R., a încercat să efectueze un viraj mai larg la dreapta, accidentând partea vătămată ce se afla pe carosabil în spatele unui autoturism VW Beetle, intrând ulterior în coliziune cu acest autoturism VW cu nr. (...).
P. vătămată a precizat că se afla pe carosabil în momentul în care a fost accidentată și nu pe trotuar, acesta fiind îngust de aprox. 30 cm, plus erau plasate pe el diferite semne de circulație și baluștri pentru blocarea parcării vehiculelor.
A observat mașina condusă de inculpată și încercările acesteia de a vira la dreapta, în condițiile în care erau parcate mașini pe ambele sensuri de mers; a observat și semnul de începător pe mașina condusă de inculpată.
Colegul părții vătămate, martorul G. E. a arătat că, la momentul impactului se afla pe carosabil împreună cu partea vătămată, în fața unui vehicul parcat în spatele VW cu nr. (...), cu toate că pe trotuar nu se aflau persoane sau alte obstacole, dar era foarte îngust. Cei doi discutau; la un moment dat s-a simțit tras într-o parte de către partea vătămată, iar imediat aceasta din urmă a fost lovită de mașina condusă de inculpată.
Din declarația martorului B. G. a reiesit faptul că, în zona de impact trotuarele sunt deosebit de înguste, pe care sunt montați și baluștri de parcare; efectuarea virajului la dreapta de către inculpată era îngreunată de autoturismul marca Peugeot parcat pe str. R. partea vătămată și însoțitorul său se aflau în mișcare, dar observând intenția inculpatei de a vira s-au oprit pe carosabil în fața unui autoturism parcat; partea vătămată a reușit să-l îndepărteze pe însoțitorul său din raza autoturismului condus de inculpată, dar nu a reușit să se protejeze pe sine.
Atât partea vătămată, cât și cei doi martori au invederat același punct de vedere cu privire la cauza producerii accidentului și anume, inculpata a acționat din eroare, pedala accelerație în locul frânei.
Din întreg materialul probator administrat în cauză, tribunalul a constatat că, atât partea vătămată, cât și inculpata au avut culpă în producerea accidentului, pe care o apreciază în cote egale, respectiv 50% fiecare;
A., inculpata nu a efectuat în mod corespunzător virajul la dreapta, în condițiile în care circula pe o stradă îngustă și pe care se aflau parcate mașini, pe ambele sensuri; observând partea vătămată, anterior efectuării manevrei de virare la dreapta, potrivit disp. art.112 din Reg. de aplicare a OUG 1., pentru a evita un pericol imediat, avea obligația în calitate de conducător auto, de a o avertiza prin semnale luminoase sau acustice ori chiar cu mâna, cu atât mai mult cu cât era șilipsită de experiență, obținând permisul de conducere în urmă cu abia trei săptămâni, respectiv la data de (...) (-f.33 dup-);
Totodată, pe parcursul procesului penal, inculpata a avut o poziție constantă de recunoaștere a faptei, inclusiv faptul că, la producerea accidentului, ambele părți au avut culpă.
Culpa părții vătămate constă în faptul că, se afla pe carosabil la momentul producerii accidentului ori, potrivit disp. art.72 din OUG 1., pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar și în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea carosabilului; este real că trotuarul în zonă este foarte îngust (50 cm lățime), aspect ce reiese din declarațiile părților, a martorilor audiați, coroborate cu procesul- verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente (f.5-7; 12-18); dar, observând, atât intenția, cât și încercările inculpatei de a vira la dreapta, plus semnul de începător și în condițiile în care, la momentul impactului, trotuarul era liber (aspect relevat de colegul său martorul G. E., pe care dealtfel partea vătămată a reușit să-l îndepărteze din raza autoturismului condus de inculpată), avea obligația, în speță și posibilitatea reală de a se retrage pe trotuar, evitând astfel impactul.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatei G. C. R. care, în data de (...), în jurul orelor 10,20, conducând autoturismul marca Citroen cu nr. de înmatriculare (...), pe str. G. C., la intersecția cu str. F. R. din mun. C.-N., a efectuat în mod necorespunzător un viraj la dreapta, prin nerespectarea prevederilor art.112 din Reg. de aplicare al OUG 1. rep., cauzând un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a părții vătămate M. G. M. M. și care a suferit leziuni corporale vindecabile în 70-80 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 al.2,4 C.
Totodată, s-a reținute și culpa concurentă de 50% a părții vătămate în producerea evenimentului rutier, aceasta încălcând prevederile art.72 din OUG 1. rep., așa cum s-a menționat anterior.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut seama de gradul de pericol social al faptei, modul și împrejurările concrete de comitere (inclusiv culpa concurentă a părții vătămate), urmările produse; de atitudinea sinceră a inculpatei pe parcursul procesului penal, faptul că nu posedă antecedente penale, aceste ultime argumente constituind circumstanțe atenuante conf. art.74 lit.a și c C.
În consecință, în baza art.76 lit.e C., a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de legea penală și a aplicat inculpatei o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 al.2,4 C.
Apreciind totodată că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate (ținând cont de persoana inculpatei în vârstă de 30 ani, căsătorită, studii superioare, director marketing la S. „. M. S. C.-N., aflată la prima confruntare cu legea penală) și fiind îndeplinite condițiile prev. de art.81 C., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 3 luni, prev. de art.82 C.
P. vătămată M. G. M. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.000 lei cu titlu de daune materiale, luându-i-se declarație în acest sens, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de (...), solicitare la care inculpata a achiesat .
D. citirea actului de sesizare și audierea inculpatei, în declarația luată părții vătămate cu privire la latura penală a cauzei, aceasta a invederat faptul că, solicită și daune morale în sumă de 40.000 lei.
T. a constatat că, în mod corect instanța de fond a respins ca tardiv formulate aceste pretenții civile, întrucât, potrivit art.15 C., pot fi formulate până la citirea actului de sesizare; ulterior, doar cu acordul inculpatului, ceea ce nu este cazul în speță .
Împotriva mai sus menționat sentința au declarat recurs în termenul legal inculpata G. C. R. și partea civilă M. G. M. M.
Inculpata prin apărător a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună menținerea hotărârii de fond a J. C.-N. susținând că în speța dedusă judecății partea civilă are culpă exclusivă în producerea accidentului deoarece nu a respectat regulile impuse de legiuitor pietonilor, invocând în acest sens prev. art.72 alin.1 din OUG 1. ce statuează în mod expres că atunci când există trotuar pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe acesta, regulă care însă nu a fost respectată de către partea civilă.
A mai susținut că indiferent de gradul de diligență depus de către inculpată pericolul era inevitabil în condițiile în care partea vătămată nu a respectat regulile esențiale pentru circulația pietonală. A apreciat că latura civilă a cauzei a fost corect soluționată deoarece partea civilă a formulat tardiv pretențiile având ca obiect daune morale.
În recursul promovat partea civilă prin apărător a solicitat pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună obligarea inculpatei la plata sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale iar sub aspectul laturii penale să fie menținută decizia pronunțată în apel de către tribunal.
S-a susținut că instanța de fond a pronunțat o soluție de achitare motivând că nu există nicio culpă a inculpatei în producerea accidentului și pe de altă parte a obligat-o să plătească părții civile suma de 8.000 lei pagube materiale respingând ca nefondată și tardivă cererea de acordare a daunelor morale. P. civilă a apreciat că o cerere nu poate fi în același timp tardivă și nefondată deoarece constatarea tardivității presupune admiterea unei excepții peremptorii iar respingerea ca nefondată presupune analizarea pe fond a acțiunii promovate.
Analizând recursurile promovate din prisma motivelor invocate a probatoriuluiadministrat până la această fază procesuală precum și cazurile de casare ce pot fianalizate din oficiu conform art.3859 alin.3 C. Curtea constată următoarele:
Decizia pronunțată de către tribunal este legală și temeinică sub aspectul laturii penale fiind însă criticabilă cu privire la modul în care a fost soluționată latura civilă a prezentei cauze.
A., în mod corect, tribunalul a reținut că la producerea accidentului de circulație a concurat atât culpa părții civile care nu a circulat pe trotuarul existent la locul producerii accidentului chiar dacă această deplasare era mult îngreunată de împrejurarea că în aceea zonă, conform procesului verbal de cercetare la fața locului existent la f.5,6, din dosarul de urmărire penală trotuarul avea lățimea de
0,50 m existând parcate autovehicule pe ambele părți ale carosabilului cât și de conduita necorespunzătoare a inculpatei care a efectuat o manevră fără a se asigura ca aceasta poate fi realizată în condiții de maximă siguranță.
Această stare de fapt rezultă și din fotografiile existente la dosarul instanței de fond care relevă împrejurarea că în aceea zonă, trotuarul și așa îngust face dificilă deplasarea prin amplasarea balustrilor și a semnelor de circulație.
Cu toate acestea în opinia noastră partea civilă care era implicat într-o discuții cu unul dintre martori trebuia să poarte această discuție fie pe trotuar fie într-o zonă în care să fie mai puțin expus pericolului.
Inculpata se face vinovată de faptul că nu a efectuat în condiții de siguranță un viraj în primul rând datorită lipsei de experiență fiind posesoarea permisului de conducere de puțin timp. În plus inculpata dacă ar fi avut o conduită preventivă așa cum cere legislația rutieră ar fi trebuit să avertizeze persoanele aflate în raza sa vizuală acustic că efectuează o manevră care ar putea fi periculoasă pentru participanții la trafic.
A., concluzionăm și noi asemenea instanței de apel că producerea incidentului rutier din data de 27 ian. 2009 s-a datorat culpei comune a inculpatei care a efectuat în mod necorespunzător un viraj la dreapta surprinzând pe partea carosabilă pe partea civilă M. G. M. M. și a cauzei acestuia leziuni corporale vindecabile în 70-80 de zile îngrijiri medicale.
Încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatei este una corectă respectiv aceea de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.2 și 4
C.penal. Pedeapsa a fost just individualizată raportat la modalitatea concretă în care a fost comisă infracțiunea la gradul de culpă reținut în sarcina inculpatei respectiv 50% , la urmările pe care le-a produs incidentul rutier, la persoana inculpatei care este la primul conflict cu legea penală și la conduita pe care aceasta a avut-o pe parcursul procesului penal recunoscând comiterea faptei, asumându-și partea de vinovăție pentru cele întâmplate și încercând să soluționeze pe cale amiabilă litigiul.
Sub aspectul laturii civile soluția instanței de fond menținută de instanța de apel este criticabilă sub următoarele aspecte:
I. de fond a procedat într-o manieră nemaiîntâlnită până în acest moment de instanța de recurs. A., a luat două declarații părții vătămate în aceeași zi fără însă a indica, așa cum o cer dispozițiile legale în vigoare, ora la care au avut loc aceste audieri, făcând astfel imposibilă stabilirea cu certitudine a ordinii cronologice în care aceste declarații au fost luate. Pe de altă parte, când a audiat partea vătămată care era lipsită de apărare calificată cu privire la constituirea de parte civilă nu i-a adus acesteia la cunoștință conform dispozițiilor legale în vigoare că poate să se constituie parte civilă în procesul penal atât sub aspectul pagubelor materiale cât și a daunelor morale.
Conform art.14 C.proc.pen. acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului precum și a părții responsabile civilmente și poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale.
I. de fond nu a adus la cunoștința părții vătămate aceste împrejurări însă chiar dacă am trece peste acest aspect deoarece s-ar putea susține că instanța penală nu este obligată să dea dovadă de rol activ pentru soluționarea acțiunii civile care este guvernată de principiul disponibilității, este greu de înțeles soluția pronunțată cu privire la aceasta.
A., instanța de fond și implicit instanța de apel prin menținerea dispozițiilor sentinței apelate sub acest aspect, a respins acțiunea civilă cu privire la repararea daunelor morale ca nefondată și ca tardivă în același timp. Această dispoziție ainstanței nu este motivată în nici un fel, singura referire la soluționarea laturii civile a prezentei cauze cuprinsă în motivare fiind următoarea „se va acorda suma de 8.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale având în vedere achiesarea inculpatei";.
I. de apel a încercat să remedieze această deficiență cuprinsă în sentința instanței de fond însă într-un mod foarte lapidar și fără să analizeze cum acțiunea civilă poate fi tardivă și în același timp nefondată.
Din cuprinsul dispozitivului sentinței rezultă că instanța de fond a analizat inițial dacă solicitatrea de pretentii civile sub aspectul daunelor morale este îndreptățită și sejustifică acordarea acestora , a apreciat că nu, fără însă a motiva pentru ce considerente și apoi a constat că în speța dedusă judecății se impune admiterea excepției tardivității formulării acestui petit. Or excepția tardivității odată admisă face imposibilă analizarea fondului cererii , fiind vorba de o excepție peremporie.
Conform art.15 C.proc.pen. constituirea ca parte civilă se poate face în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare. P. declarație a părții vătămate, conform numerotării filelor instanței de fond, în care aceasta precizează că se constituie parte civilă cu daune materiale este urmată de declarația existentă la f.15 în care arată că se constituie parte civilă și cu suma de 40.000 lei reprezentând daune morale.
În opinia noastră constituirea de parte civilă cu privire la daunele morale nu este tardivă nefiind formulată după citirea actului de sesizare. P. vătămată și-a formulat pretențiile civile în termenul procedural și apoi a completat această constituire de parte civilă.
Nu trebuie omis că acțiunea civilă în procesul penal rămâne guvernată de dispozițiile procedurale civile care apreciază că majorarea cuantumului despăgubirilor nu constituie un nou petit, ci o modificare a pretențiilor inițiale.
În condițiile în care daunele materiale și cele morale solicitate de partea civilă își au izvorul în aceeași faptă ilicită și că în mod indubitabil partea civilă a suferit pe lângă un prejudiciu material și un prejudiciu moral constând în pretium doloris, în faptul că pe durata îngrijirilor medicale nu a putut avea activitățile pe care le avea în mod obișnuit înaintea producerii incidentului, Curtea apreciază că se impune acordarea unor daune morale în cuantum de 5.000 lei conform dispozitivului.
Pentru aceste considerente va admite recursul declarat de partea civilă în sensul celor mai sus arătate.
Cu privire la recursul promovat de către inculpată Curtea constată că acesta este nefondat deoarece instanța de fond a pronunțat o hotărâre de achitare făcând o greșită apreciere a probelor administrate în faza de urmărire penală și în faza de judecată, având în vedere că inculpata se face vinovată de nerespectarea dispozițiilor art.112 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr.1. și că sub aspectul laturii penale decizia instanței de apel este legală și temeinică.
Văzând și dispozițiile art.193 și art.192 alin.2 Cpp.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E În baza art. 385/15 pct. 2 lit. d C.pr.pen. admite recursul declarat de partea civilă M. G. M. M. împotriva deciziei penale nr. 454/A/(...) a T.ui C. pe care o casează în parte, doar sub aspectul neacordării de daune morale către aceasta.
Rejudecând în aceste limite, în baza art. 14 și 346 C.pr.pen. obligă pe inculpata G. C. R. la plata sumei de 5000 (cincimii) lei reprezentând daune morale către partea civilă M. G. M. M., respingând celelalte pretenții formulate cu acest titlu.
Menține restul dispozițiilor deciziei recurate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata G. C. R. împotriva aceleiași decizii.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu, av. M. C., care se avansează din
FMJ.
Obligă pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare în recurs în sumă de 650 lei în favoarea părții civile, reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare parțiale.
Obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare în recurs în sumă de 300 lei, din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Cheltuielile judiciare ocazionate de recursul părții civile rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. RCISTINA M. A. D. L. M. Ș.
GREFIER M. N.aflată în cond.medical Semnează:Grefier șef secție Red.MS Dact.SZM/3ex./(...)
| ← Decizia penală nr. 1757/20111, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 981/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
