Decizia penală nr. 53/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 53/R/2011

Ședința publică din 18 ianuarie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. I., judecător JUDECĂTORI : L. H.

: I. M. GREFIER : L. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul G. A. A., împotriva deciziei penale nr.386/A/(...) a T.ului C., pronunțată în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Gherla, pentru săvârșirea infracțiunii furt calificat, prev.și ped.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e și g C., cu aplic.art.37 lit.a C. și art.83 C..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul G. A. A. aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Petriu Alexandru, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul menționează că-și menține recursul declarat întrucât consideră că pedeapsa aplicată este mult prea mare.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea deciziei T.ului C. și rejudecând cauza, prin reconsiderarea probelor, să se dispună reducerea pedepsei aplicate până la limita minimă. Consideră că inculpatului i se pot reține circumstanțe atenuante prev.de art.74 și 76 C.. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul P., solicită respingerea recursului ca nefondat apreciind că instanța de apel a reținut circumstanțe atenuante și a redus suficient pedeapsa.

Inculpatul G. A. A., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 1150/(...) a J. G. a fost condamnat inculpatul G. A.-A., fiul lui A.-Ș. și R.-O., născut la data de (...) în municipiul G., județul C., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de articolul 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e și g C., cu aplic. art. 37 lit. a C. și art. 83 C.;

- s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală numărul 1. a J. G. și a fost obligat inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de la punctul 1; în final 5 ani închisoare;

- s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, dreptului prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a C..;

- a fost obligat inculpatul să achite 900 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei reprezentând onorar pentru apărătorul din oficiu, s-a avansat din fondurile M.ui Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpatul G. A. A. a fost condamnat până în prezent la o pedeapsă neprivativă de libertate pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, obiect material al furtului fiind un moped, prin S. penală nr. 1. a J. G., definitivă prin neapelare la data de 1 septembrie 2009. Deși inculpatul a participat la procedura judiciară și a beneficiat de suspendarea condiționată a executării pedepsei, nu a înțeles că este necesar a-și modifica comportamentul.

În data de 3 octombrie 2009, în jurul orelor 23, inculpatul se afla în municipiul G. De pe strada T., nr. 1 în fața scării nr.1, cu ajutorul unei șurubelnițe, inculpatul a deschis sistemul de asigurare și a sustras mopedul legat de un gard metalic, moped marca MALAGUTI aparținând părții vătămate P. V. C. În portbagajul mopedului, partea vătămată avea mai multe bunuri, printre care suma de 230 lei, un telefon mobil Nokia 6630 și un portmoneu cu actul de identitate al părții vătămate.

Inculpatul s-a deplasat pe moped la locuința martorului L. P. susținând că a cumpărat mopedul. Constatând că inculpatul este sub influența băuturilor alcoolice martorul i-a permis să doarmă în locuința sa. În data de 4 octombrie 2010, inculpatul a intenționat să se deplaseze cu mopedul la C.-N. pentru a-l vinde, însă la intersecția străzilor Călărași cu Codrului din municipiul G., mopedul s-a defectat, astfel că inculpatul l-a abandonat.

Șurubelnița nu a fost predată organelor de cercetare penală și nu există nicio dovadă că aceasta se află în posesia inculpatului sau că a aparținut acestuia.

Mopedul a fost recuperat de partea vătămată. Acesta s-a constituit inițial parte civilă cu suma de 1.600 lei, din care 1.000 lei reprezintă valoarea scuterului si

600 lei suma sustrasă și valoarea reparării scuterului. Prejudiciul a fost recuperat iar partea vătămată nu se mai constituie parte civilă în cauză.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că a săvârșit fapta în glumă, intenționând să restituie mopedul a doua zi părții vătămate, pe care o cunoaște. Apărarea inculpatului a fost apreciată fără temei față de modul de săvârșire a faptei și comportamentul inculpatului după săvârșirea faptei.

În drept, fapta inculpatului G. A. A., care în data de 3 octombrie 2009, în jurul orelor 23, din loc public, respectiv din zona străzii Trandafirilor, a luat în scopul însușirii pe nedrept un moped aparținând părții vătămate P. V. C., cauzând părții vătămate un prejudiciu total de 1.600 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. e și g C..

Inculpatului îi sunt aplicabile și prev. art. 37 lit.a C., art. 83 C., privind recidiva mare postcondamnatorie și efectele suspendării condiționate a executării pedepsei, întrucât a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare prin S. 1. a J. G., definitivă la data de 1 septembrie 2009, iar infracțiunea dedusă judecății este săvârșită în perioada termenului de încercare, deci în timpul executării, este intenționată și pedepsită cu închisoare mai mare de 1 an.

La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită inculpatului, instanța a avut în vedere următoarele criterii prevăzute de articolul 72 C. gradul de pericol social al faptei, care este relativ scăzut raportat la valoarea prejudiciului și la faptul că acesta a fost recuperat; persoana inculpatului, care a mai fost condamnat la închisoare pentru fapte similare (fila 20) și are o comportare necorespunzătoare în familie și societate (fila 21), și obișnuiește să consume băuturi alcoolice iar pe acest fond săvârșește fapte antisociale; limitele speciale ale pedepsei.

În baza acestor elemente, instanța de fond a stabilit inculpatului o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Din cazierul aflat la fila 20, reiese că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală numărul 1. a J. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și s-a suspendat condiționat executarea pedepsei precizate, pe durata termenului de încercare de 4 ani.

Infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită în cursul termenului de încercare și sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 83 C., astfel că instanța de fond a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare și l-a obligat pe inculpat să execute această pedeapsă alături de pedeapsa stabilită pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată (3 ani închisoare); în final 5 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C., instanța de fond a apreciat în baza criteriilor prevăzute de art. 71 alin. 3 C., că se justifică numai interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a C., începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei, astfel că a procedat în consecință.

Persoana vătămată P. V.-C. a declarat că și-a recuperat prejudiciul și că nu se mai constituie parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel inculpatul G. A.-A., declarația fiind depusă la administrația locului de deținere la data de (...) și înregistrată la Judecătoria Gherla la data de (...).

În motivarea apelului este criticată soluția instanței de fond ca netemeinică, deoarece nu s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante deși inculpatul a avut de la început o atitudine sinceră și cooperantă cu organele judiciare.

T.ul a constatat că sunt îndeplinite condițiile apelului peste termen, la termenul de judecată din data de (...).

Prin decizia penală nr.386/A/(...) a T.ului C., în temeiul art. 379 pct.2 lit.a rap. la art. 365 C. a fost admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.

1150/(...) a J. G., care a fost desființată cu privire la greșita individualizare a pedepsei, ca urmare a nereținerii circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului apelant, și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

În baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e și g C., cu aplicarea art. 37 lit . a C., și a art. 74 al. 1 lit. c și 76 al. 1 lit. c C., a fost condamnat inculpatul G. A. A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

S-au menținut dispozițiile din sentința apelată referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1. a J. G. și s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, cu executare în regim de detenție.

S-au menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 189 C. s-a stabilit onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat in sumă de 200 lei care s-a avansat din Fondul M.ui

Justiției în favoarea Baroului C..

În temeiul art.192 al.3 C. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această decizie T.ul a reținut că că prima instanță a pronunțat o soluție netemeinică. Astfel, cu toate că Judecătoria Gherla a administrat un probatoriu complet pe fundamentul căruia a stabilit indubitabil vinovăția inculpatului pentru comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, la individualizarea judiciară a sancțiunii penale, instanța de fond nu a luat în considerare atitudinea sinceră constant manifestată de către inculpat pe parcursul fazelor procesului penal. De asemenea trebuia avut în vedere și gravitatea relativ redusă a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, raportat atât la modul de comitere a faptei cât și la împrejurările concrete ale acesteia, care denotă un mod naiv, copilăros de punere în aplicare a planului infracțional, și la urmarea de rezultat relativ moderată.

Atitudinea sinceră a inculpatului trebuia valorificată de către instanța de fond ca o circumstanță atenuantă, în sensul art. 74 al. 1 lit. c C., și să fie eficientizată încondițiile art. 76 al. 1 lit. c C.. Ca urmare a aplicării dispozițiilor de mai sus, instanța de apel apreciază că raportat la toate elementele de individualizare evidențiate în cele ce preced, o pedeapsă de 2 ani închisoare va fi în măsură să asigure reeducarea inculpatului, realizând atât scopul preventiv al sancțiunii penale cât și cel coercitiv.

Împotriva acestei decizii și, implicit, împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs inculpatul G. A. A., criticând soluțiile atacate ca fiind netemeinice și a solicitat casarea acestora și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei până la minimul general prevăzut de lege prin acordare unei eficiențe mai sporite circumstanțelor atenuate prevăzute de art. 74 C., cu motivarea că a fost sincer în declarații, prejudiciul a fost redus și a fost recuperat și a manifestat regret.

Procedand la solutionarea recursului prin prisma motivelor invocate si pe baza actelor si lucrarilor dosarului, Curtea constata urmatoarele:

Instanta de fond a efectuat o cercetare judecătorească extrem de laborioasă, administrând în mod direct și nemijlocit probe noi și procedând la readministrarea celor din faza de urmărire penală, ajungând în final la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Fără a relua argumentația extrem de detaliată a stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate si însușita de către tribunal ca atare, argumentație pe care Curtea și-o însușește totodată în întregime (in acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat in sensul ca poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare - Helle impotriva Finlandei (hotarare citata mai sus, § 56), se impune a fi subliniat ca pe baza acestei stari de fapt s-a stabilit o incadrare juridica legale infractiunii comise de inculpat, iar sanctiunea penală a fost judicios individualizată in raport de cerintele art. 72 C.

Cu privire la modalitatea de individualizare a pedepsei, Curtea retine ca potrivit art.72 din C. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

În speță, s-a probat că inculpatul a comis o faptă care fac parte din categoria infracțiunilor de rezultat ce ocrotesc relațiile sociale referitoare la dreptul de proprietate. De asemenea, s-a dovedit fără nici un dubiu că inculpatul a comis fapta în cursul termenului de încercare a suspendării condiționate a executării unei pedepse aplicate pentru o faptă identicvă, pe fondul consumului de alcool și a avut o poziție sinceră, a colaborat în toate fazele proceului penal si a manifestat regret.

De aceea, raționamentul instanței de apel care a condus la reținerea de circumstanțe atenuante facultative în favoarea inculpatului este correct și s-a acordat o efieciență corespunzătoare acestora.

Raportat la cele aratate Curtea conchide că in cauza s-a facut o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii lor (in loc public și prin efracție), dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care, așa cum rezultă din fișa de cazier, a mai fost condamnat pentru fapte similare, inculpatul fiind recidivist.

Toate circumstanțele comiterii faptelor probează o periculozitate sporită a persoanei inculpatului care a dat dovada de o totala ignorare a drepturilor altor persoane, perseverand in aceasta conduita desi a mai fost condamnat pentruinfractiuni contra patrimoniului persoanei, ceea ce conduce la concluzia că reeducarea sa nu s-a produs și că stabilirea unei sancțiuni mai reduse este neîndestulătoare pentru reeducarea celui în cauză, nerăspunzând exigențelor prevenției generale.

Pentru toate aceste motive, constatand legalitatea si temeinicia deciziei atacate, in temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C. se va respinge ca nefondat recursul inculpatului, hotarârea atacată urmand a fi mentinută în intregime ca atare.

Inculpatului I s-a asigurat asistență juridică din oficiu astfel că în temeiul art. 189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Potrivit art. 192 al. 2 C. se va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. A. A., fiul lui A. Ș. si R., născut la 4 ianuarie 1986 în G., domiciliat in G., str. Trandafirilor, nr. 3, ap.32, f.f.l. în Fizeșul Gherlii, sat N., nr. 220, jud. C., arestat in Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 386/A din 15 noiembrie 2010 a T.ului C.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI C. I. L. H. I. M.

GREFIER

L. SÎNGĂ Red.L.H./Dact.S.M

4 ex./(...) Jud.fond:G. I.

Jud.apel: R.Mornăilă și L.A.Cociș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 53/2011, Curtea de Apel Cluj