Decizia penală nr. 1762/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1762/R/2011
Ședința publică din 03 noiembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. G. judecător JUDECĂTORI : D. P.
M. B. GREFIER : D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul R. R. împotriva sentinței penale nr.863/28 iunie 2011 pronunțată în dosar nr.(...) al J. C. N., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. si ped. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a, g, i C.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.R. I. S., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, apărătorul inculpatului solicită amânarea cauzei și recitarea inculpatului, având în vedere că acesta nu s-a prezentat.
Reprezentantul P. solicită respingerea cererii de amânare.
Deliberând, instanța respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul inculpatului, apreciind că nu se impune amânarea față de motivul invocat.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.b și c C. A., inculpatul a avut o conduită corespunzătoare în cursul urmăririi penale și la instanța de fond, a recunoscut săvârșirea faptei, a participat la un singur act de sustragere, iar prejudiciul a fost recuperat. Ca modalitate de executare, solicită aplicarea disp.art.81 C., referitor la suspendarea condiționată a executării pedepsei. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul P. solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedeapsa aplicată este pe măsura gravității faptei comise și a persoanei inculpatului, care în perioada liberării condiționate a săvârșit prezenta infracțiune.
C U R T E A Prin sentința penală nr. 863/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar nr. (...):
I) În temeiul art.334 C.pr.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul R. R. a fost trimis în judecată-furt calificat prev și ped de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal în sensul retinerii dispozitiilor art.40 alin.1 Cod penal referitoare la pluralitatea intermediară de infractiuni.
În temeiul art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.c) și art.76 lit.d) Cod penal, art.40 alin.1 Cod penal în conditiile art.320/1 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul R. R., fiul lui J. și V., născut la data de (...) în C. N. jud.C., domiciliat în C.-N. str.G.B. nr.15 ap.19 jud.C., cetățean român, studii 8 clase, fară ocupație, necăsătorit, CNP
1., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat .
În temeiul art.40 alin.1 Cod penal s-a constatat că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în stare de pluralitate intermediară față de condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.328/(...) a T.ului C., definitivă prin decizia penală nr.304/(...) a Curții de A. C.
În baza art.61 alin.1 Cod penal a fost revocat beneficiul liberării condiționate a executării pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.328/(...) a T.ului C., și s-a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 1237 zile închisoare cu pedeapsa de 1 închisoare aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1237 zile de închisoare, în regim de detenție.
În temeiul art.71 alin.1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a C., pe durata executării pedepsei principale.
II) În temeiul art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. a), g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.74 lit. c) și art.76 lit. d) Cod penal, art.41 alin.2 Cod penal(2 acte materiale) în condițiile art.320/1 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul V. K. fiul lui I. și E., născut la data de (...) în C. N., domiciliat în C.-N. str. H. nr.37 ap.1, jud. C., ffl în C.-N. str. O. nr.298 jud. C., cetățean român, studii
8 clase și profesională, fară ocupație, necăsătorit, CNP 1., la pedeapsa de 1
și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în forma continuată.
În temeiul art.33 lit. a) Cod penal s-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare condiționată prin sentința penală nr.990/(...) a J. C.-N., definitivă prin nerecurare la data de (...).
În temeiul art.85 Cod penal s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 990/2010 a J. C.-N..
În temeiul art.33lit.a)-34 lit. b) Cod penal a fost contopită pedeapsa de
1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.990/2010 a J. C.-
N. cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare.
În temeiul art.71 alin.1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a C., pe durata executării pedepsei principale.
III) În temeiul art.334 C.pr.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul M. Z. A. a fost trimis în judecată-furt calificat prev și ped de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal cuaplicarea art.41 alin.2 Cod penal în sensul reținerii dispozițiilor art.40 alin.1
Cod penal referitoare la pluralitatea intermediară de infracțiuni.
În temeiul art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.c) și art.76 lit.d) Cod penal, art.41 alin.2 Cod penal (2 acte materiale) și art.40 alin.1 Cod penal, în condițiile art.320/1 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul M. Z. A., fiul lui Z. și R., născut la data de (...) în C. N., domiciliat în C.-N. str. C.ului nr.31 jud. C., în prezent deținut în PNT Gherla, cetățean român, studii 5 clase, fără ocupație, necăsătorit, CNP 1. la pedeapsa de 1an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în forma continuată.
În temeiul art.40 alin.1 Cod penal s-a constatat că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în stare de pluralitate intermediară față de condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.620/(...) pronunțată de J. C. N., definitivă la data de (...).
În temeiul art.61 alin.1 Cod penal a fost revocat beneficiul liberării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.620/(...) a J. C. N., și s-a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 321 zile închisoare cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 2 luni de închisoare.
În temeiul art.33 lit. a) Cod penal s-a constatat că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare prin sentința penală nr.808/(...) a J. C.-N., definitivă la data de (...), prin neapelare.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.808/(...) a J. C.-N. în pedepsele sale componente, care au fost repuse în individualitatea lor astfel: 2 ani si 6 luni închisoare, 2 ani si 6 luni închisoare, 2 ani si 6 luni închisoare și 4 ani, spor 1 an.
În temeiul art.36 alin.2 raportat la art.33 lit. a) - 34 lit. b) C., a fost contopită pedeapsa de 1 an si 2 luni aplicată prin prezenta cu pedepsele repuse în individualitatea lor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani plus 1 an spor, respectiv 5 ani, in regim de detenție.
În temeiul art.71 alin.1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a C., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.36 alin.3 Cod penal s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada executată de la (...) la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr.808/2010 a J. C.-N. și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei.
IV) În temeiul art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. a), g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.74 lit. a) și lit. c) și art.76 lit. d) Cod penal, art.41 alin.2 Cod pena l(2 acte materiale) în condițiile art.320/1 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul R. S. C., fiul lui I. și V., născut la data de (...) în C. N., domiciliat în C.-N. str. G. B. nr.15 ap.21 jud. C., cetățean român, studii 2 clase, fără ocupație, necăsătorit, CNP 1., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în forma continuată.
În temeiul art.71 alin.1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a C., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.81 alin.1 raportat la art. 82 alin.1 Cod P. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
În baza art.71 alin.5 din Codul P. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art.359 C.pr.pen., rap. la art.83 și 84 C., i s-a atras atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate.
V) În temeiul art.334 C.pr.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul A. M. a fost trimis în judecată - furt calificat în forma continuată prev și ped de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. a), g) și i) C., cu aplicarea art.41 alin.2 C., în sensul reținerii infracțiunii de tăinuire prev de art.221 C. (fapta din data de 15/(...)) respectiv a unei infracțiuni de furt calificat prev de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. a), g) și i)
C. (fapta din data de (...)).
În temeiul art.221 Cod penal cu aplicarea art.74 lit. a), c) și art.76 lit. e) teza II Cod penal în condițiile art.320/1 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul A. M., fiul lui natural și A., născut la data de (...) în C. N., domiciliat în C.-N. str. I. nr.8 jud. C., cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, CNP 1. fără antecedente penale, la 400 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire (fapta din 15/(...)).
În temeiul art. 208 alin.1-art.209 alin.1 lit. a), g) și i) Cod penal cu aplicarea art.74 lit. a), c) și art.76 lit. d) Cod penal în condițiile art.320/1
C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul A. M., fiul lui natural și A., născut la data de (...) în C. N., domiciliat în C.-N. str. I. nr.8 jud. C., cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, CNP 1. fără antecedente penale, la
7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (fapta din
(...)).
În temeiul art.33 lit. a) Cod penal raportat la art.34 lit. d) Cod penal s- a dispus contopirea pedepselor aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 luni închisoare.
În temeiul art.71 alin.1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a C., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.81 alin.1 și 2 raportat la art. 82 alin.1 C., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 7 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 7 luni.
În baza art.71 alin.5 C., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii.
În baza art.359 C.pr.pen., rap. la art.83 și 84 C., i s-a atras atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate.
VI) În temeiul art. 208 alin.1-art.209 alin.1 lit. a), g) și i) Cod penal cu aplicarea art.74 lit. a), c) și art.76 lit. d) Cod penal în condițiile art.320/1
C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul M. A., fiul lui A. și I., născut la data de (...) în C. N., domiciliat în C.-N. str. M. nr.17 ap.83, actualmente locuiește în C.-N. str. O. nr.298 jud. C., cetățean român, studii 10 clase, muncitor la firma N. J., necăsătorit, CNP 1., fără antecedente penale, la 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art.71 alin.1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a C., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.81 alin.1 și 2 raportat la art. 82 alin.1 Cod P. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 7 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 7 luni.
În baza art.71 alin.5 din Codul P. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii.
În baza art.359 C.pr.pen., rap. la art.83 și 84 C., i s-a atras atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate.
În temeiul art.118 lit. b) Cod penal s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului de la inculpatul V. K. a dispozitivului foarfecă tip „gură de lup"; folosit la comiterea infracțiunii din data de (...) aflat la camera de corpuri delicte.
În temeiul art.14 și 346 C.pr.pen., raportat la art.998 si 1003 C., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC E. C. SA prin E. SA - S. C., cu sediul în mun. C.-N., str. P. F. nr.2A jud. C. și au fost obligați în solidar inculpații R. R., V. K., M. Z. A., R. S. C., A. M. și M. A. la plata în favoarea părții civile a sumei de 1875,82 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art.191 alin.1, 2 și 3 C.pr.pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 200 lei fiecare (100 lei cheltuieli efectuate pe parcursul urmăririi penale si 100 lei, cheltuieli efectuate pe parcursul judecății).
În temeiul art.189 C.pr.pen., onorariile avocaților din oficiu se vor avansa din FMJ, astfel, suma de 400 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu H.h F. (în faza de urmărire penală) și Coros R. B. (în faza de judecată) pentru inculpatul R. R., suma de 400 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Hădărean C. (în faza de urmărire penală) și F. A. A. (în faza de judecată) pentru inculpatul V. K., suma de 400 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu F. L. V. (în faza de urmărire penală) și Deak Sarika L. (în faza judecății) pentru inculpatul M. Z. A., suma de 8. reprezentând onorariul avocatului din oficiu Feier A.(în faza de urmărire penală) și suma de 400 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Feier A. (în faza de judecată) pentru inculpatul R. S. C., suma de 400 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu G. Emanuela (în faza de urmărire penală) și respectiv (în faza judecății) pentru inculpatul A. M., suma de 800 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu A. Feier(în faza de urmărire penală) și suma de 4. onorariul avocatului G. D. A. (în faza judecății), pentru inculpatul M. A.
S-a reținut că prin Prin R. P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nr.610/P/2010 emis la data de (...) și înregistrat pe rolul J. C.-N. sub nr.10397/211/(...) s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților R. R., in stare de libertate sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat prev și ped dea art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal, V. K., in stare de libertate sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat in forma continuată(2 acte materiale) prev și ped de art.208alin.1, art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal cu aplicare art.41 alin.2 Cod penal, M. Z. A., in stare de detinere, sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat in forma continuată (2 acte materiale) prev și ped de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, R. S. C., in stare de libertate sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat in forma continuată(2 acte materiale) prev și ped de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, A. M., in stare de libertate, sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat in forma continuată (2 acte materiale) prev și ped de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, M. A., in stare de libertate, sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat prev și ped de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal și N. D., in stare delibertate, sub aspectul comiterii infractiunilor de instigare și complicitate la furt calificat in forma continuată(2 acte materiale) prev și ped de art.25 și art.26 rap.la art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.33 lit.a) Cod penal.
În actul de inculpare și de sesizare al instanței s-a reținut in esență in sarcina inculpatului R. R., că în seara de (...) în jurul orelor 22,00 împreună cu inculpații M. Z.-A., V. K., R. S.-C., A. M. la instigarea și cu ajutorul inculpatului N. D. și după o înțelegere prealabilă, au pătruns prin tăierea lacătului porții în curtea SC E. SA-C.-N., de unde au sustras 145 m cablu de cupru, în scopul valorificării, fiind surprinși în flagrant de către organele de poliție, creând un prejudiciu de 1915,45 lei, in sarcina inculpatului V. K., în noaptea de 15/(...) împreună cu inculpații M. Z.-A., R. S.-C., M. A. la instigarea și cu ajutorul inculpatului N. D. și după o înțelegere prealabilă au pătruns prin tăierea lacătului porții în curtea SC E.
SA C.-N., de unde au sustras 142 m cablu de cupru, iar în seara de (...), împreună cu inculpații V. K., M. Z.-A., R. S.-C., A. M., R. R., după o înțelegere prealabilă, în aceleași condiții, au sustras 145 m cablu de cupru din curtea aceleiași părți vătămate, fiind surprinși în flagrant de către organele de poliție, creând un prejudiciu de 3791,27, în sarcina inculpatului M. Z. L., că în noaptea de 15/(...) împreună cu inculpații V. K.,
R. S.-C., M. A. la instigarea și cu ajutorul inculpatului N. D. și după o înțelegere prealabilă au pătruns prin tăierea lacătului porții în curtea SC E.
SA-C.-N., de unde au sustras 142 m cablu de cupru, iar în seara de (...) împreună cu inculpații M. Z.-A., V. K., R. S.-C., A. M., R. R., după o înțelegere prealabilă, în aceleași condiții, au sustras 145 m cablu de cupru din curtea aceleiași părți vătămate, fiind surprinși în flagrant de către organele de poliție, creând un prejudiciu de 3791,27, in sarcina inculpatului R. C. S., că, în noaptea de 15/(...) împreună cu inculpații M.
Z.-A., V. K., M. A. la instigarea și cu ajutorul inculpatului N. D. și după o înțelegere prealabilă, au pătruns prin tăierea lacătului porții în curtea SC E.
SA-C.-N., de unde au sustras 142 m cablu de cupru, iar în seara de (...), împreună cu inculpații R. S. C., M. Z.-A., V. K., A. M., R. R., după o înțelegere prealabilă, în aceleași condiții, au sustras 145 m cablu de cupru din curtea aceleiași părți vătămate, fiind surprinși în flagrant de către organele de poliție, creând un prejudiciu de 3791,27, in sarcina inculpatului A. M., că în noaptea de 15/(...) i-a ajutat pe inculpații M. Z.- A., R. S.-C., V. K. și M. A. la dezizolarea și comercializarea a 142 m cablu de cupru, știind că acesta provine din furt, benefiicind și el din banii obținuți, iar în seara de (...) împreună cu inculpații R. S. C., M. Z.-A., V. K., R. R., după o înțelegere prealabilă la instigarea și cu ajutorul inculpatului N. D., au pătruns prin tăierea lacătului porții în curtea SC E. SA-C.-N., de unde au sustras 145 m cablu de cupru, fiind surprinși în flagrant de către organele de poliție, creând un prejudiciu de 3791,27, in sarcina inculpatului M. A. că noaptea de 15/(...) împreună cu inculpații M. Z.-A., R. S.-C., V. K., la instigarea și cu ajutorul inculpatului N. D., după o înțelegere prealabilă au pătruns prin tăierea lacătului porții în curtea SC E. SA-C.-N., de unde au sustras 142 m cablu de cupru, creând un prejudiciu de 1875,82 lei, iar in sarcina inculpatului N. D., că în noaptea de 15/(...) și în seara de (...), i-a instigat pe inculpații M. Z.-A., R. S.-C., V. K., A. M., R. R. și M. A. să sustragă cablu de cupru din curtea SC E. SA-C.-N. și i-a ajutat pe aceștia transportându-i la locul faptei cu autoturismul personal, iar înnoaptea de 15/(...) i-a ajutat și la transportul cablului furat, ulterior benefiicind de o cotă-parte din banii proveniți în urma valorificării cablului.
Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririipenale, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de (...) in jurul orei 22,30 lucrători din cadrul SRPT C. au fost sesizați telefonic de către numitul T. I., dispecer in cadrul SC E. C. SA că 4 persoane necunoscute au pătruns in incinta Centrului de E. din stația C. C.- N. cu intenția de a sustrage cabluri din cupru ce se aflu depozitate pe niște tamburi (proces verbal de consemnare a denunțului oral, f.20dosUP).
Întrucât anterior, in data de 15/(...) din curtea aceleiasi societăti autori necunoscuti au tăiat lacătele de la poarta de acces pătrunzând inăuntru de unde au sustras de pe un tambur o cantitate mare de cablu de energie, s-a efectuat o pândă cu personal din cadrul societătii. La fata locului s-au deplasat lucrători din cadrul SRPT C. care au surprins mai multe persoane in curtea societătii, sustrăgând cablu de energie. A. de politie a somat verbal grupul de persoane suspecte, insă intrucât acestia au luat-o la fugă, s-a făcut uz de armă, trăgându-se două focuri de armă in plan vertical, fără insă a se putea retine vreo persoană, raport f.46 dos. UP.
Ulterior, la solicitarea agentului de politie, o altă patrulă de politie a identificat pe str. N. in jurul orei 22,20 a interceptat 3 persoane ce aveau un comportament ciudat, fiind relativ aproape de locul comiterii faptei, având asupra lor mănuși din material polar cu urme negre de murdărie, respectiv numiții M. Z. A., R. R. și V. K. (proces verbal de depistare f.24 dos. UP).
La data de (...) organele de cercetare penală au efectuat o cercetare la fata locului in incinta Centrului de E. din statia C. C.-N., unde in prezenta martorilor asistenți Tarcea A. și Maier Florin au fost ridicate următoarele mijloace de probă o bucată cleste tip hură de lup de culoare rosu cu negru ambalat in coletul nr.1, două bucăti de colac de cablu de culoare negară descoperite pe rampa de incărcare descărcare a statie C. C.-N. in apropierea gardului dinspre str.Gării, fixate prin fotografiere, conform planselor fotografice (f.34-36) și două bucăti de cablu de aproximativ 10 cm ridicate prin tăiere cu fierăstrăul de la capetele cablurilor aflate lângă gardul dinspre str.Gării, ambalate in plicurile 1 și 2(proces verbal f.30-31 dosUP).
Din declaratiile coroborate ale inculpaților R. R. (f.59-60, f.63-65 dos
UP), M. Z. A. (f.79-81, f.84-87 dosUP), R. S. C.(f.98-99, f.102-105 dosUP), V. K. (f.67-69, 72-78 dosUP) și A. M. (f.106-108, f.111-112 dosUP)rezultă că in data de (...) in jurul orei 14-15 la domiciliul inculpatului R. R. au sosit inculpații M. Z. A., R. S. adusi de către inculpatul N. D., cu autoturismul acestuia marca Skoda Octavia argintie. La solicitarea inculpatului N. D., inculpații R. R., M. Z. A., R. S. au plecat spre mun. C.-N. pe drum inculpatul
N. D. spunând celorlati inculpați că are un pont sigur de unde se poate lua cupru in sigurantă, din spatele gării din mun. C.-N. unde sunt depozitati mai mulți tamburi pe care este tras cablu de cupru, nepăziti, la sustragere urmând să participe si inculpații V. K. și A. M. A., în jurul orei 21,30-22,00 cu masina condusă de inculpatul N. D., inculpații R. R., M. Z. A., și V. K. s- au deplasat pe o stradă situată in spatele gării din mun. C.-N., inculpatul N. D. oprind masina in dreptul unei spărturi din gardul împrejmuitor, arătând celorlati inculpați depozitul de unde urmează ca aceștia să sustragă cuprul și spunându-le acestora să-l sune când vor termina treaba pentru a veni și a încărca cuprul sustras. In incinta Centrului de E. din statia C. C.-N. au pătruns inculpații R. R., M. Z. A. G., A. M. și V. K. C., iar de pe unul dintre tamburei de lemn au desfășurat mai mult cablu pe care după ce l-ausectionat cu ajutorul dispozitivului gura de lup adus de C., au format doi colaci pe care i-au transportat până in aproprierea spărturii din gard, după care s-au întors in curtea depozitului pentru a mai tăia niste cablu. In momentul in care s-au întors au auzit insă avertismentul Stai Politia!, fugind cu totii peste gard, in timp ce se cățărau pe gard au auzit si cele două focuri de armă. După ce au sărit gardul inculpații R. R., M. Z. A. și V. K., au fugit inspre str.O., iar pe str. N. au fost opriți de către organele de politie, inculpatul A. M. spre casă, str. B..
Potrivit adresei comunicate de SC E. C. SA cantitatea de 145 m de cablu sustrasă a fost recuperată si restituită acestei societăți (f.47 dosUP).
Din declarațiile coroborate ale inculpaților M. A.(f.114-115, f.117 dosUP), M. Z. A.(f.79-81, f.84-87 dosUP), R. S. C.(f.98-99, f.102-105 dosUP), V. K. (f.67-69, 72-78 dosUP) și A. M. (f.106-108, f.111-112 dosUP) s-a reținut că în noaptea de 15/(...) inculpatul N. D. le-a propus inculpaților R. S. C., M. Z. A., V. K. și M. A., să sustragă cabluri de cupru din cadrul SC E. C. SA, pentru a fi valorificate la centre de colectare a materialelor refolosibile. Acesta, fiind taximetrist la firma SC P. C. SA și desfășurându-și activitatea numai în serviciu de noapte, cunoștea foarte bine topografia unor locuri, bunurile care pot fi sustrase și comercializate și nu în ultimul rând, alibiul pe care și-l putea crea, executând acte de taximetrie în același timp cu activitatea infracțională.
A., după ce i-a instigat pe cei patru inculpați la săvârșirea faptei, iar aceștia și-au însușit propunerea, inculpatul N. D. i-a transportat la locul faptei cu autoturismul său și conform înțelegerii dintre aceștia, în urma unui apel telefonic, urma să se întoarcă după ei și să-i ajute la transportul cablurilor sustrase.
În timp ce inculpatul R. S. C. a asigurat paza locului în afara gardului, inculpații M. A., M. Z. A., R. S. C., V. K. au pătruns în incinta SC
E. C. SA, prin tăierea lacătelor de pe poartă cu ajutorul unui clește gură-de- lup pe care îl aveau asupra lor și au desigilat un tambur de cablu ce se afla depozitat în curtea societății. În urma tăierii acestuia au format mai mulți colaci pe care i-au transportat în afara gardului. După sustragerea cablului, inculpatul N. a fost chemat telefonic la locul faptei, ajutându-i pe cei patru la transportul cablului furat, înlesnind în acest mod ducerea la bun sfârșit a infracțiunii.
Cablul sustras (142 m) a fost decojit de izolațiile protectoare prin ardere și decuparea materialului feros, operațiune ce a avut loc pe str. S. lângă malul pârâului N.. La această activitate a participat și inculpatul A. M. care, deși cunoștea proveniența cablului, a acceptat propunerea făcută de ceilalți inculpați participând activ la operațiunea de decojire și apoi la cea de valorificare a cablului la un centru de colectare. P. a transporta cablul la centrul de colectare de pe str. Gh. A. nr.22, C.-N., inculpații au fost din nou ajutați la transport de inculpatul N. D. și în timp ce acesta a stat în mașină, inculpații A. M. și M. Z. A. au cântărit materialul de cupru, rezultând cantitatea de 48 kg, în schimbul căreia au primit suma de 720 lei de la martorul C. M. V., care a fost împărțită în mod egal între inculpații M. Z. A., V. K., M. A., A. M., R. S. C. și N. D.
La data de (...) martorul C. M. V. a recunoscut in prezenta martorului asistent Irimias I. L. pe inculpatul A. M., persoana care in data de (...) i-a vândut cantitatea de 48 kg cupru (proces verbal și planșele fotografice aferente f.175-176, f.178-180 dos UP).
La data de (...) inculpații R. R., A. M., V. K., M. Z. A. și R. S. C. au fost conduși de către organele de cercetare penală la fata locului, in prezenta martorilor asistenti Irimias I. L. și A. I. aceștia arătând locul unde au intrat in incinta Centrului de E. din stația C. C.-N., locul in care inculpatul R. S. C. a rămas de pază și modalitatea in care au sustras cablu, locul unde au abandonat cablul tăiat întrucât au fost surprinși de avertismentul organelor de politie, locul unde au ars învelișul din plastic al cablului de cupru sustras cu două nopți înainte pe str. S. (proces verbal de conducere la fata locului și planșele fotografice efectuate cu această ocazie, f.119-120, f.122-130 dos UP).
În drept, fapta inculpatului R. R., care, după condamnarea definitivăla pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.328/(...) a T.ului C. definitivă prin decizia penală nr.304/(...) a Curții de A. C. pentru infracțiuni comise in timpul minorității, în seara de (...) în jurul orelor 22,00 împreună cu inculpații M. Z.-A., V. K., R. S.-C., A. M. lainstigarea și cu ajutorul inculpatului N. D. și după o înțelegere prealabilă cu aceștia, a pătruns prin tăierea lacătului porții în curtea SC E. SA-C.-N., de unde impreună cu coinculpații a sustras 145 m cablu de cupru, în scopul valorificării, fiind surprinși în flagrant de către organele de poliție, creând un prejudiciu in valoare de 1915,45 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev și ped de art. 208 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod P. cu aplicarea art.40 alin.1 Cod penal.
Elementul material al faptei îl reprezintă luarea bunului mobil din detenția părții vătămate, iar forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta este intenția directă, în accepțiunea art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul penal, inculpatul prevăzând rezultatul si urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Totodată, din probatoriul administrat reiese scopul însușirii pe nedrept a bunului, acela al apropriațiunii, precum și lipsa consimțământului reprezentantului părții vătămate nefiind probat acordul acestuia.
Verificând fisa de cazier a inculpatului, s-a constatat că prin sentința penală nr.328/(...) a T.ului C. definitivă prin decizia penală nr.304/(...) a Curții de A. C., s-a dispus in privința inculpatului R. R., contopirea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.662/(...) a T.ului C. definitivă prin decizia penală nr.126/(...) a Curții de A. C. pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie in forma agravată comisă in timpul minorității cu pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.197/(...) a T.ului C. pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie in forma agravată și omor deosebit de grav, fapte comise tot in timpul minorității, motiv pentru care s-au apreciat incidente in cauză dispozițiile art.40 alin.1 Cod penal, sens in care s-a dispus schimbarea încadrării juridice in sensul reținerii stării de agravare a răspunderii penale menționate.
Fapta inculpatului V. K., care în noaptea de 15/(...) împreună cu inculpații M. Z.-A., R. S.-C., M. A. la instigarea și cu ajutorul inculpatului N.
D. și după o înțelegere prealabilă cu aceștia a pătruns prin tăierea lacătului porții în curtea SC E. SA-C.-N., de unde împreună cu coinculpații a sustras
142 m cablu de cupru, iar în seara de (...), împreună cu inculpații V. K., M. Z.-A., R. S.-C., A. M., R. R., după o înțelegere prealabilă cu aceștia, în aceleași condiții, a sustras 145 m cablu de cupru din curtea aceleiași părți vătămate, fiind surprinși în flagrant de către organele de poliție, creând un prejudiciu de 3791,27, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii defurt calificat in forma continuată (2 acte materiale) prev și ped de art.208 alin.1- art.209 alin.1 lit. a), g) și i) Cod penal cu aplicare art.41 alin.2 Cod penal.
Elementul material al faptei îl reprezintă luarea bunurilor mobile din detenția părții vătămate, iar forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta este intenția directă, în accepțiunea art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul penal, inculpatul prevăzând rezultatul si urmărind producerea lui prin săvârșirea faptelor. Totodată, din probatoriul administrat reiese scopul însușirii pe nedrept a bunurilor, acela al apropriațiunii, precum și lipsa consimțământului reprezentantului părții vătămate nefiind probat acordul acestuia.
Fapta inculpatului M. Z. A., care, după condamnarea definitivă lapedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.620/(...) a J. C.- N. definitivă la data de (...), pentru infracțiunea de tâlhărie in forma agravată comisă in timpul minorității, în noaptea de 15/(...) împreună cu inculpații V. K., R. S.-C., M. A. la instigarea și cu ajutorul inculpatului N. D. și după oînțelegere prealabilă cu aceștia a pătruns prin tăierea lacătului porții în curtea SC E. SA C.-N., de unde au sustras 142 m cablu de cupru, iar în seara de (...) împreună cu inculpații M. Z.-A., V. K., R. S.-C., A. M., R. R., după o înțelegere prealabilă cu aceștia, în aceleași condiții, împreună cu coinculpații a sustras 145 m cablu de cupru din curtea aceleiași părți vătămate, fiind surprinși în flagrant de către organele de poliție, creând un prejudiciu de 3791,27 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat in forma continuată (2 acte materiale) prev și ped de art. 208 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod P. cu aplicarea art.40 alin.1 Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal.
Elementul material al faptei îl reprezintă luarea bunurilor mobile din detenția părții vătămate, iar forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta este intenția directă, în accepțiunea art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul penal, inculpatul prevăzând rezultatul si urmărind producerea lui prin săvârșirea faptelor. Totodată, din probatoriul administrat reiese scopul însușirii pe nedrept a bunurilor, acela al apropriațiunii, precum și lipsa consimțământului reprezentantului părții vătămate nefiind probat acordul acestuia.
Verificând fisa de cazier a inculpatului, s-a constatat că prin sentința penală nr. 620/(...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca definitivă la data de (...) acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie in forma agravată faptă comisă in timpul minorității, motiv pentru care s-au apreciat incidente in cauză dispozițiile art.40 alin.1 Cod penal, sens in care s-a dispus schimbarea încadrării juridice in sensul reținerii stării de agravare a răspunderii penale menționate.
Fapta inculpatului R. S. C., care în noaptea de 15/(...) împreună cu inculpații M. Z.-A., V. K., M. A. la instigarea și cu ajutorul inculpatului N. D. și după o înțelegere prealabilă cu aceștia, a pătruns prin tăierea lacătului porții în curtea SC E. SA C.-N., de unde a sustras 142 m cablu de cupru, iar în seara de (...), împreună cu inculpații R. S. C., M. Z.-A., V. K., A. M., R. R., după o înțelegere prealabilă cu aceștia, în aceleași condiții, împreună cu coinculpații au sustras 145 m cablu de cupru din curtea aceleiași părți vătămate, fiind surprinși în flagrant de către organele de poliție, creând un prejudiciu de 3791,27, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat in forma continuată (2 acte materiale) prev și ped de art.208alin.1-art.209 alin.1 lit. a), g) și i) Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Elementul material al faptei îl reprezintă luarea bunurilor mobile din detenția părtii vătămate, iar forma de vinovatie cu care a fost savarsită fapta este intenția directă, în acceptiunea art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul penal, inculpatul prevăzând rezultatul si urmarind producerea lui prin savarsirea faptelor. Totodata, din probatoriul administrat reiese scopul însușirii pe nedrept a bunurilor, acela al apropriațiunii, precum și lipsa consimțământului reprezentantului părtii vătămate nefiind probat acordul acestuia.
În ceea ce il priveste pe inculpatul A. M., din starea de fapt astfel cum aceasta a fost expusă in considerentele hotărîrii, respectiv din declaratiile coinculpaților, rezultă că acesta a acordat ajutor inculpaților N. D., R. S. C., M. Z. A., V. K. și M. A., in sensul in care a participat la operatiunile de decojire a izolatiilor protectoare a cablului de cupru furat in noaptea de
15/(...), după ce inculpații M. Z. A., V. K. și M. A. au fost sustras din incinta Centrului de E. cablul de cupru, activităti ce se circumscriu infractiunii de tăinuire prev și ped de art.221 Cod penal, acesta cunoscând că bunul provine din comiterea infractiunii de furt calificat comisă anterior, motiv pentru care in temeiul art.334 C.pr.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat in forma continuată (2 acte materiale) pentru care inculpatul a fost trimis in judecată in infracțiunea de tăinuire prev și ped deart.221 Cod penal (fapt din 15/(...)) și o infracțiune de furt calificat prev și ped de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal (fapt din (...)).
A., fapta inculpatului A. M. care in noaptea de 15/(...) a transformat bunul sustras de inculpații M. Z. A., V. K. și M. A. cu ajutorul și la instigarea inculpatului N. D. și a înlesnit valorificarea acestuia, cunoscând că bunul provine din comiterea infarctiunii de furt calificat, urmărind obținerea unui folos material, activitate in urma căreia a primit suma de 120 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire prev și ped de art.221 Cod penal.
Fapta aceluiași inculpat care in seara de (...) în jurul orelor 22,00 împreună cu inculpații M. Z.-A., V. K., R. S.-C., la instigarea și cu ajutorul inculpatului N. D. și după o înțelegere prealabilă cu aceștia, a pătruns prin tăierea lacătului porții în curtea SC E. SA-C.-N., de unde impreună cu coinculpații a sustras 145 m cablu de cupru, în scopul valorificării, fiind surprinși în flagrant de către organele de poliție, creând un prejudiciu in valoare de 1915,45 lei, întrunește elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev și ped de art. 208 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod P..
Fapta inculpatului M. A., care noaptea de 15/(...) împreună cu inculpații M. Z.-A., R. S.-C., V. K., la instigarea și cu ajutorul inculpatului N. D., după o înțelegere prealabilă cu aceștia, a pătruns prin tăierea lacătului porții în curtea SC E. SA-C.-N., de unde împreună cu coinculpații au sustras 142 m cablu de cupru, creând un prejudiciu de 1875,82 lei, intruneste elemental constitutive ale infractiunii de furt calificat prev și ped de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal.
Elementul material al faptei îl reprezintă luarea bunului mobil din detenția părtii vătămate, iar forma de vinovatie cu care a fost săvârșită fapta este intenția directă, în accepțiunea art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul penal, inculpatul prevăzând rezultatul si urmarind producerea lui prinsavarsirea acelei fapte. Totodată, din probatoriul administrat reiese scopul însușirii pe nedrept a bunului, acela al apropriațiunii, precum și lipsa consimțământului reprezentantului părții vătămate nefiind probat acordul acestuia.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a sancțiunilor aplicateinstanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72
Cod penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator reduse cu 1/3 în conformitate cu dispozițiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală (respectiv de la 2 ani la 10 ani în cazul infracțiunii de furt calificat, gradul de pericol social concret al faptelor comise apreciat ca fiind unul destul de ridicat raportat la modalitatea de comitere a faptelor, pe timp de noapte, prin efracție, de mai multe persoane împreună, actele materiale săvârșite(2 acte materiale in cazul inculpaților V. K., M. Z. A.,R. S. C. respectiv, un singur act material in cazul inculpaților R. R., M. A.) și gradul de contribuție al fiecărui participant la comiterea faptelor, valoarea relativ ridicată a prejudiciului, împrejurarea că inculpații au sustras bunuri care au putut fi ușor valorificate, de persoana inculpaților, unii dintre aceștia fiind deja condamnați pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului ceea ce denotă împrejurarea că pedepsele aplicate nu si-au atins scopul reeducării dovedind astfel perseverentă infracțională și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. In ceea ce privesc stările care agravează răspunderea penală, s-a reținut că unii dintre inculpați au comis infracțiunile deduse judecății in stare de pluralitate intermediară respectiv, au comis faptele sub forma unității legale de infracțiuni, respective, infracțiunea de furt calificat in forma continuată.
R. la inculpații R. R., V. K., M. Z. A., s-a reținut, in temeiul art.74 lit. c) cu titlu de circumstanțe atenuante judiciare, atitudinea acestora după comiterea faptelor, aceștia descriind in detaliu modalitatea de comitere a infracțiunilor facilitând astfel activitatea organelor de urmărire penală, fiecare oferind relații suplimentare despre participarea la comiterea faptelor a celorlalți inculpați, motiv pentru care in temeiul art.76 lit. d) Cod penal, pedeapsa va fi coborâtă sub minimul special până la mimul general.
De asemenea, în ceea ce îi privește pe inculpații R. S. C., A. M. și M. A., în temeiul art.74 literele a) și c) Cod penal cu titlul de circumstanțe atenuante judiciare conduita bună a acestora înainte de săvârșirea infracțiunilor deduse judecății de față, raportat la lipsa de antecedente penale a acestora, fapt ce reiese din fișele de cazier, dar și atitudinea inculpaților după comiterea faptelor care s-au prezentat în fața organelor de urmărire penală descriind în mod detaliat împrejurările concrete în care au comis faptele, având în acest sens o atitudine constantă, favorizând și facilitând activitatea organelor judiciare, urmând ca în temeiul art.76 lit.d) Cod penal să se dea eficiență legală circumstanțelor judiciare reținute prin aplicarea unor pedepse sub limitele speciale prevăzute de lege, reduse cu
1/3.
I) Pe cale de consecință, reținând că faptele există, au fost săvârșite de către inculpat și constituie infracțiuni în sensul art.17 Cod penal, în baza art.345 alin.2 Cod procedură penală instanța l-a condamnat pe inculpatul inculpatul R. R. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev și ped de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.c) și art.76 lit.d) Cod penal, art.40 alin.1 Cod penal în conditiile art.320/1 Cod procedură penală.
În temeiul art.40 alin.1 Cod penal infractiunea dedusă judecătii a fost comisă în stare de pluralitate intermediară de infractiuni față decondamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.328/(...) a T.ului C., definitivă prin decizia penală nr.304/(...) a Curții de A. C.
În baza art.61 alin.1 Cod penal a fost revocat beneficiul liberării condiționate a executării pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.328/(...) a T.ului C., și s-a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 1237 zile închisoare cu pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1237 zile de închisoare, în regim de detenție.
În temeiul art.71 alin.1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a C., pe durata executării pedepsei principale, rezultând, raportat la natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a din C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei aplicate.
II) In ceea ce il privește pe inculpatul V. K. reținând că faptele există, au fost săvârșite de către inculpat și constituie infracțiune în sensul art.17
Cod penal, în baza art.345 alin.2 C.pr.pen., a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev și ped de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. a), g) și i) C., cu aplicarea art.74 lit. c) și art.76 lit.d) Cod penal, art.41 alin.2 Cod penal(2 acte materiale) în condițiile art.320/1 C.pr.pen. la pedeapsa de 1 și 2 luni închisoare .
Verificând fisa de cazier a inculpatului, în temeiul art.33 lit. a) Cod penal că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și
4 luni închisoare cu suspendare condiționată prin sentința penală nr.990/(...) a J. C.-N., definitivă prin nerecurare la data de (...).
În temeiul art.85 Cod penal s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 990/2010 a J. C.-N..
În temeiul art.33lit.a)-34 lit. b) Cod penal a fost contopită pedeapsa de
1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.990/2010 a J. C.- N. cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare.
În temeiul art.71 alin.1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a C., pe durata executării pedepsei principale, rezultând, raportat la natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a din C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei aplicate.
III) In ceea ce il privește pe inculpatul M. Z. A., reținând că faptele există, au fost săvârșite de către inculpat și constituie infracțiune în sensul art.17 Cod penal, în baza art.345 alin.2 C.pr.pen., a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev și ped de art. art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. a), g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.c) și art.76 lit.d) Cod penal, art.41 alin.2 Cod penal(2 acte materiale) și art.40alin.1 Cod penal, în condițiile art.320/1 Cod procedură penală la pedeapsa de 1an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în forma continuată.
În temeiul art.40 alin.1 Cod penal, infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în stare de pluralitate intermediară față de condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.620/(...) pronunțată de J. C. N., definitivă la data de (...).
În temeiul art.61 alin.1 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.620/(...) a J. C. N., și s-a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 321 zile închisoare cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 2 luni de închisoare.
În temeiul art.33 lit. a) Cod penal, prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare prin sentința penală nr.808/(...) a J. C.-N., definitivă la data de (...), prin neapelare.
În vederea efectuării operațiunilor de contopire a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.808/(...) a J. C.-N. în pedepsele sale componente care au fost repuse în individualitatea lor astfel: 2 ani si 6 luni închisoare, 2 ani si 6 luni închisoare, 2 ani si 6 luni închisoare și 4 ani, spor 1 an.
În temeiul art.36 alin.2 raportat la art.33 lit. a) - 34 lit. b) Cod penal, a fost contopită pedeapsa de 1 an si 2 luni aplicată prin prezenta cu pedepsele repuse în individualitatea lor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani plus 1 an spor, respectiv 5 ani, in regim de detenție.
În temeiul art.71 alin.1 C., i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a C., pe durata executării pedepsei principale, rezultând, raportat la natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a din C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei aplicate.
În temeiul art.36 alin.3 Cod penal a fost scăzută din pedeapsa aplicată perioada executată de la (...) la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr.808/2010 a J. C.-N. și vom dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei.
IV) In ceea ce il privește pe inculpatul R. S. C. reținând că faptele există, au fost săvârșite de către inculpat și constituie infracțiune în sensul art.17 Cod penal, în baza art.345 alin.2 C.pr.pen., a fost condamnat acesta pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat in forma continuată prev și ped de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a) și lit.c) și art.76 lit.d) Cod penal, art.41 alin.2 Cod penal(2 acte materiale) în condițiile art.320/1 Cod procedură penală la pedeapsa de 1 an inchisoare.
În temeiul art.71 alin.1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a C., pe durata executării pedepsei principale, rezultând, raportat la natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a din C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei aplicate.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, că sunt îndeplinite condițiile legale, reținând că inculpatul se află la prima abatere de natură penală, din fișa de cazier rezultând că acesta nu a mai fost condamnat anterior, în temeiul art.81 alin.1 raportat la art. 82 alin.1 C., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate de 1 an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
În baza art.71 alin.5 C., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii.
În baza art.359 C.pr.pen. rap. la art.83 și 84 C., i s-a atras atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate.
V) În ceea ce îl privește pe inculpatul A. M., reținând că faptele există, au fost săvârșite de către inculpat și constituie infracțiuni în sensul art.17 Cod penal, în baza art.345 alin.2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul la :
400 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire (fapta din 15/(...)) prev și ped de art.221 Cod penal cu aplicarea cu aplicarea art.74 lit.a), c) și art.76 lit.e) teza II Cod penal în condițiile art.320/1 Cod procedură penală, respectiv,
7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat(faptadin (...)) prev și ped de art. 208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a), c) și art.76 lit.d) Cod penal în condițiile art.320/1
Cod procedură penală.
În temeiul art.33 lit. a) Cod penal raportat la art.34 lit.d) Cod pen, constatând că infracțiunile deduse judecății de față au fost comise in condițiile concursului real de infracțiuni, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 luni închisoare.
În temeiul art.71 alin.1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a C., pe durata executării pedepsei principale, rezultând, raportat la natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a din C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei aplicate.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, că sunt îndeplinite condițiile legale, reținând că inculpatul se află la prima abatere de natură penală, din fișa de cazier rezultând că acesta nu a mai fost condamnat anterior, în temeiul art.81 alin.1 raportat la art. 82 alin.1 Cod P. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate de 7 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 7 luni.
În baza art.71 alin.5 din Codul P. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii.
În baza art.359 C.pr.pen., rap. la art.83 și 84 C., i s-a atras atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate.
VI) În ceea ce îl privește pe inculpatul M. A., reținând că fapta există, a fost săvârșită de către inculpat și constituie infracțiune în sensul art.17
Cod penal, în baza art.345 alin.2 C.pr.pen., a fost condamnat la pedeapsa de
7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev și ped de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a), c) și art.76 lit.d) Cod penal în condițiile art.320/1 Cod procedură penală.
În temeiul art.71 alin.1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a C., pe durata executării pedepsei principale, rezultând, raportat la natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a din C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei aplicate.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, că sunt îndeplinite condițiile legale, reținând că inculpatul se află la prima abatere de natură penală, din fișa de cazier rezultând că acesta nu a mai fost condamnat anterior, în temeiul art.81 alin.1 raportat la art. 82 alin.1 C., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate de 7 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 7 luni.
În baza art.71 alin.5 C., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii.
În baza art.359 C.pr.pen. rap. la art.83 și 84 C., i s-a atras atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate.
În temeiul art.118 lit.b) Cod penal s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului de la inculpatul V. K. a dispozitivului foarfecă tip „gură de lup"; folosit la comiterea infracțiunii din data de (...) aflat la camera de corpuri delicte.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că prinfaptele ilicite săvârșite de inculpați cu intenție directă s-a produs în mod nemijlocit un prejudiciu în patrimoniul părții civile constituind contravaloarea bunurilor sustrase și nerestituite acestei. Pe cale de consecință, s-au constatat întrunite condițiile instituite de art. 998 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpaților (fapta ilicită, prejudiciul produs părții civile, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția inculpaților). De asemenea, s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art.1003 Cod civil, atâta timp cât unele din faptele ilicite constând în sustragerile comise sunt imputabile mai multor inculpați, aceștia fiind ținuți în solidar la repararea prejudiciului produs precum și împrejurarea că inculpații au achiesat la pretențiile civile formulate.
Pe cale de consecință, în temeiul art.14 și 346 C.pr.pen., rap. la art.998 si 1003 C., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC E.
C. SA prin E. SA S. C., și vom obliga în solidar inculpații R. R., V. K., M. Z.
A., R. S. C., A. M. și M. A. la plata în favoarea părții civile a sumei de
1875,82 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea cablului de cupru sustras de inculpați, conform experimentului judiciar efectuat in cauză (f.131-137 dos.UP) și înscrisurilor depuse de partea civilă (f.47 dos.UP, f.48-52 dos. UP).
În temeiul art.191 alin.1, 2 și 3 C.pr.pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 200 lei fiecare (100 lei cheltuieli efectuate pe parcursul urmăririi penale si 100 lei, cheltuieli efectuate pe parcursul judecății).
În temeiul art.189 C.pr.pen., onorariile avocaților din oficiu se vor avansa din FMJ, astfel, suma de 400 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu H.h F. (în faza de urmărire penală) și Coros R. B. (în faza de judecată) pentru inculpatul R. R., suma de 400 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Hădărean C. (în faza de urmărire penală) și F. A. A. (în faza de judecată) pentru inculpatul V. K., suma de 400 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu F. L. V. (în faza de urmărire penală) și Deak Sarika L. (în faza judecății) pentru inculpatul M. Z. A., suma de 8. reprezentând onorariul avocatului din oficiu Feier A. (în faza de urmărire penală) și suma de 400 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Feier A. (în faza de judecată)pentru inculpatul R. S. C., suma de 400 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu G. Emanuela(în faza de urmărire penală) și respectiv (în faza judecății) pentru inculpatul A. M., suma de 800 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu A. Feier (în faza de urmărire penală) și suma de 4. onorariul avocatului G. D. A. (în faza judecății), pentru inculpatul M. A.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul R. R., prin apărătorul său, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante. A., inculpatul a avut o conduită corespunzătoare în cursul urmăririi penale și la instanța de fond, a recunoscut săvârșirea faptei, a participat la un singur act de sustragere, iar prejudiciul a fost recuperat.
Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat pentru următoareleconsiderente:
Pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut că în data de (...), în jurul orelor 22.00, inculpatul R. R., împreună cu inculpații M. Z. A., V. K., R.
S. C. și A. M., la instigarea și cu ajutorul inculpatului N. D., după o înțelegere prealabilă și prin tăierea lacătului de la poartă au pătruns în curtea S.C. E. S.A. C.-N., de unde au sustras 145 m. cablu de cupru în scopul valorificării acestuia, fiind surprinși în flagrant de către organele de poliție. S-a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.
La termenul de judecată din (...), audiat în fața instanței de fond, inculpatul R. R. a precizat că recunoaște faptele reținute în actul de sesizare al instanței și solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 3201 C.pr.pen. Procedând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C., respectiv limitele speciale de pedeapsă prevăzută de textul incriminator reduse cu 1/3 în conformitate cu dispozițiile art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., gradul de pericol social concret al faptelor comise, precum și persoana inculpatului. R. la aceste împrejurări, instanța de fond i-a aplicat inculpatului R. R. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, iar în baza art. 61 alin. 1 C. a fost revocat beneficiul liberării condiționate a executării pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 328/2001 a T.ului C., rest ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1237 zile închisoare în regim de detenție. Criticile formulate de inculpat ce vizează cuantumul ridicat al pedepsei aplicate sunt nefondate. A., instanța de fond a avut în vedere în mod corect gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, inculpatul acționând împreună cu alte persoane, pe timp de noapte și prin efracție, dar și împrejurarea că inculpatul a fost anterior condamnat și a comis prezenta infracțiune în condițiile prevăzute de art. 40 alin. 1 C., raportat la condamnarea aplicată prin sentința penală nr. 328/(...) a T.ului C., fiind liberat condiționat la (...) cu un rest de 1237 zile închisoare. P. toate aceste considerente, Curtea apreciază că soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică, pedeapsa aplicată este just individualizată și nu se impune reducerea ei. În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. P. ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. R. împotriva sentinței penale nr. 863 din 28 iunie 2011 a J. C. N.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpatul R. R. să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 3 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER V. G. D. P. M. B. D. S. Red.MB/dact.MS 3 ex./(...) Jud.fond: T.L.P.-Pușcaș
← Decizia penală nr. 53/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1506/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|