Decizia penală nr. 551/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.551/R/2011

Ședința publică din data de 12 aprilie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : V. V. A., judecător

JUDECĂTORI : L. H.

: I. M.

GREFIER : L. S.

P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. : S. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. de pe lângă J. C. N., împotriva sentinței penale nr.25/2011 pronunțată în dosar nr.(...) al Judecătoriei C. N., privind pe inculpatul L. I., trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul L. I. personal asistat de apărător ales, av.C. Grama, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu, av.Moșteanu C., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită acordarea onorariului avocațial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenele de judecată.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentantul P., solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului cu reținerea de circumstanțe atenuante și cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Prima instanță a greșit în aprecierea probelor și acest lucru rezultă din faptul că evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orelor 17,00 făcând trimitere la procesul verbal de constatare care se coroborează cu rapoartele întocmite de polițiști precum și cu declarațiile inculpatului care a susținut că organele de poliție au sosit la puțin timp de când s-a petrecut evenimentul. Din probele existente la dosar reiese cu certitudine că inculpatului i s-a recoltat o primă probă biologică la orele 18,15 de către martora B. care a ieșit din tură la ora 11,00 intrând în tură martora F. K., care a recoltat în jurul orelor 19,00, cea de-a doua probă biologică, probele fiind sigilate. Ceea ce s-a greșit a fost că s-a trecut pe probele biologice aceeași oră și cu numele inculpatului, ori, apare ca imposibil ca una din probă să fie a unei alte persoane, aspect ce rezultă din declarațiile martorilor F. K. și H. A. În aceste condiții s-a făcut dovada că inculpatul a condus autoturismul având o alcoolemie peste limita prevăzută de lege, declarațiile lui coroborându-se cu aspectele rezultate din buletinul de analiză toxicologică. Instanța a greșit și cu privire la faptul că singura probă cu valoare este acel raport de exepertizămedico legală calcul retro, ori, consideră că singura probă sunt acele date certe care rezultă din buletinul de analiză toxicologică, raportul de expertiză medico legală efectuându-se în baza acestor probe și raportat la ceea ce declară inculpatul.

Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță, considerând că motivele invocate de parchet nu sunt în măsură să răstoarne temeinicia și legalitatea hotărârii pronunțată de instanța de fond. Din probele administrate rezultă o serie de inadvertențe care au produs un dubiu. Reiese că au fost două probe și toate au fost etichetate ca fiind recoltate la aceeași oră. În dosarul de urmărire penală, la fila 11, se menționează că inculpatului i s-a recoltat o singură probă. Personalul medical audiat a declarat că datorită stresului este posibil să fi fost o eroare umană deci există posibilitatea ca cea de-a treia probă să aparțină unei alte persoane. Nu s-a ținut cont de celelalte probe administrate în cauză și de recunoașterea inculpatului, recunoaștere care nu s-a referit la faptul că i s-au recoltat mai mult de două probe.

Inculpatul L. I., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său arătând că regretă ceea ce s-a întâmplat.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.25 pronunțată la 18 ianuarie 2011 de

Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus achitarea inculpatului L. I., în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d C.pr.pen. pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană având o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut în fapt următoarele:

Urmărirea penală împotriva inculpatului a început prin rezoluția din data de 16 aprilie 2010, fiind confirmată de către procuror la aceeași dată.

Din procesul verbal încheiat la data de 19 ianuarie 2010 de la fila 5 din dos UP s-a reținut că la data de 18 ianuarie 2010 in jurul orei 17,00 in timp ce efectuau serviciul de supraveghere, o patrula a politiei a fost îndrumată spre DN 1 -E 60 km471+900 unde a avut loc un accident de circulație. La fata locului a fost identificat inculpatul in calitate de conducător al autovehiculului cu nr. de înmatriculare (...) care a fost implicat in accident de circulație fără victime. Întrucât inculpatul emana miros de alcool s-a trecut la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,53 mg/l alcool pur in aerul expirat. Cu aceeași ocazie a declarat că a consumat 200-300 ml țuica pana la ora 3,30 la domiciliul din localitatea V. si că in jurul orei 15,30 in timp ce se întorcea dinspre V. conducând autovehiculul marca Dacia cu nr. (...) pe DN 1-E 60 s-a rupt brațul dreapta față al autovehiculului și a intrat in parapet. Din același proces-verbal s-a reținut ca inculpatul a fost condus la UPU unde i- au fost recoltate doua probe de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei. Prima proba a fost recoltata la ora 18,15 iar a doua la 19.15. A. din urma împrejurare rezulta si din declarația inculpatului si din procesul verbal de prelevare de la fila 9.

Conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 591/IX/a/225 din data de (...) rezultă că la prima probă la ora 18,15, inculpatul avea o alcoolemie de 1,10 g%0, iar proba II, lipsește. S-au recoltat trei probe de sânge, una inscripționata"; prima proba";, doua inscripționate „a doua proba"; dar toate trei recoltate la aceeași ora (18,15).

Din raportul din data de 23 martie 2010 coroborat cu declarațiile lui H. A. M. (fila 17 dos.UP) Ferencz Zita (fila 10 dos.UP) și Ferenczy K. (fila 19 dos UP) s-a reținut faptul că inculpatului i-au fost prelevate doua probe de sânge prima la ora 18,15 iar a doua la 19,15. La ora 19,00 s-a schimbat personalul de serviciu de la UPU și de aceea cea de a doua proba a fost prelevata de către altă persoană decât cea care a prelevat prima proba. Cei trei martori au declarat că din cauza unei erori datorate volumului mare de munca inculpatului i s-au luat trei flacoane cu sânge, s-a completat numele inculpatului pe fiecare flacon si s-a completat ora prelevării pe toate cele trei flacoane fiind trecuta ora 18,15. Niciunul dintre martori nu a declarat ca pe vreuna din fiole ar fi existat o mențiune in plus. Pentru stabilirea alcoolemiei a fost ales in mod aleatoriu un flacon cu sânge fiind întocmit buletinul de analiză toxicologică menționat mai sus. Probele de sânge au fost distruse după 15 zile.

In condițiile de mai sus s-a reținut că nu există nici un element de certitudine că proba de sânge analizată este cea prelevată la ora 18,15 existând o probabilitate ridicată ca proba de sânge să fi fost cea de la ora 19,15, adică după 2 ore si 15 minute de la ora la care a fost identificat în trafic inculpatul reparând mașina si respectiv după 3 ore si 15 de minute de la ora la care inculpatul a declarat ca a condus autovehicul pe drumurile publice.

La termenul de judecată din data de 23 noiembrie 2010 instanța a pus în discuție efectuarea unei expertize privind calculul retroactiv al alcoolemiei inculpatului ținând seama de toate posibilitățile faptice relevate mai sus. Inculpatul, prin apărătorul său s-a opus încuviințării acestei probe, iar inculpatul a arătat că nu este de acord să achite contravaloarea expertizei. U. a adresei către IML C., instanța a constatat că nu se poate preciza ora la a care inculpatul a condus autovehiculul pe drumurile publice, el fiind găsit staționând pe marginea drumului pentru a face reparații la mașină. Raportat la poziția procesuală a părților â s-a revenit asupra administrării acestei probe. De altfel, chiar și efectuarea unui raport de expertiză a calculului retroactiv al alcoolemiei nu ar fi adus lumină în cauză atâta vreme cât, pe de o parte nu au fost analizate toate probele prelevate de la inculpat, iar pe de altă parte nu se poate stabili dacă proba asupra căreia s-a făcut constatarea inițială a fost prelevată la ora 18.15; de vreme ce inculpatului i-au prelevate două probe

(declarația inculpatului, procesul verbal de la filele 5-6 dos. UP și raportul de la fila 11 dos. UP), iar în trusa de recoltare au fost găsite trei probe (fila 17 dos. UP), dintre care a fost aleasă una la întâmplare, există probabilitatea ca proba expertizată să nu aparțină inculpatului. A. deoarece, eroarea umană datorată volumului ridicat de muncă care a justificat faptul că probele nu au fost inscripționate cu ora prelevării, poate justifica și faptul că în trusa de prelevare a fost pusă o a treia probă care nu a fost recoltată de la inculpat.

Pentru a fi in prezenta infracțiunii prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr.195/2002 republicat, probele cu caracter științific trebuie sa prezinte un nivel ridicat al certitudinii. De altfel conform OUG nr.195/2002 coroborat cu ordinul Ministrul S. 376/2006 singura probă care poate conduce spre stabilirea alcoolemiei persoanei care a condus un autovehicul pe drumurile publice este proba cu expertiza științifică bazată pe evaluarea probei de sânge. În speță raportul de constatare depus la dosar nu prezintă certitudine cu privire la proba de sânge care a fost analizată, respectiv dacă este vorba de proba de sânge prelevata la ora 18,15 sau la ora 19,15. Mai mult, deși prelevate două sau trei probe de la inculpat nu au fost analizate pentru a da inculpatului posibilitatea reală de a solicita calculul retroactiv al alcoolemiei

Nu s-a ignorat că a fost probată împrejurarea că inculpatul a consumat alcool cândva înainte de a fi identificat în trafic si că la ora 17,03 in urmatestării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare a alcoolului pur în aerul expirat de 0,53 mg/l. R. indicat de aparatul etilotest nu are caracter științific fiind doar un indiciu pentru a justifica prelevarea probelor biologice și efectuarea raportului de constatare, care poate confirma sau infirma indiciul relevat de aparatul etilotest. Caracterul de indiciu este dat de faptul că, dintr-o îndelungă experiență, ar exista probabilitatea ridicată ca aparatul etilotest să indice o valoare aritmetică de jumătate față de valoarea aritmetică a alcoolemiei. Aceste împrejurări de fapt nu pot constitui probe suficiente pentru ca sa fie întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis in judecata inculpatul (în condițiile art. 88 al. 2 din OUG 195/2002, R Stabilirea concentrației de alcool sau a prezentei în organism de substanțe ori produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face în instituțiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătății P.). Totodată, prezumția că valoarea alcoolemiei ar fi în descreștere raport la declarația inculpatului cu privire la cantitatea de alcool ingerată și la intervalul orar, în condițiile în care chiar și aparatul etilotest a relevat o probabilitate inversă (0,53 mg/l ar trebui să corespundă unei valori teoretice a alcoolemiei de 1,06 g/l), nu este suficientă pentru a înlătura orice dubiu rezonabil cu privire la valoarea alcoolemiei la momentul conducerii autovehiculului, aceasta deoarece metabolizarea alcoolului este un proces biologic care diferă de la individ la individ. A. oricăror probe, în lipsa expertizei sau a constatării științifice a alcoolemiei nu poate aduce nimic nou sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

Existenta acestor împrejurări variabile și lipsa unor probe certe conduc spre o îndoiala rezonabila cu privire la nivelul alcoolemiei inculpatului la ora

17,00 în ziua de (...).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate șirejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului cu reținerea unor circumstanțe atenuante și suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În motivarea recursului s-a arătat că probele administrate în cauză confirmă faptul că inculpatul a condus autoturismul având o alcoolemie peste limita prevăzută de lege, câtă vreme din buletinul de analiză toxicologică rezultă date certe în acest sens.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că în cauză există împrejurări, incertitudini din care rezultă o îndoială rezonabilă cu privire la nivelul alcoolemiei inculpatului, iar acest dubiu profită acestuia.

Pentru a se reține în sarcina inculpatului infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană având în sânge a îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, este necesară proba științifică a expertizei de evaluare a probei de sânge. R. de constatare aflat la dosar este incert câtă vreme nu precizează cu exactitate care este proba analizată și la ce oră a fost ea prelevată.

Mai mult, câtă vreme din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că inculpatului i-au fost prelevate două probe, iar din buletinul de analiză toxicologică rezultă că „s-au recoltat trei probe de sânge, una inscripționată - prima probă -, două inscripționate - a doua probă - dar toate trei recoltate la aceeași oră (18,15)"; există dubii în privința probei analizate și a provenienței acesteia.

În lipsa expertizei sau a constatării științifice a alcoolemiei care să stabilească cu certitudine cuantumul acesteia, nu se poate reține întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.

În aceste condiții întrucât vinovăția inculpatului nu poate fi legal stabilită, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Așa fiind, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen., Curtea va respinge recursul parchetului ca nefondat, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului, conform art.192 C.proc.penală.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de P. DE PE L. J. C. N., împotriva sentinței penale nr. 25 din 18 ianuarie 2011 a Judecătoriei C.-N..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 50 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. L. H. I. M.

GREFIER,

LEUNȚA S.

Dact.V.V.A./Dact.C.H

3 ex./(...) Jud.fond. M.L.M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 551/2011, Curtea de Apel Cluj