Decizia penală nr. 578/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a2
DECIZIA PENALĂ NR.578/R/2011
Ședința publică din 13 aprilie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. M., judecător
JUDECĂTORI : ANA C.
M. R. GREFIER : M. B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. I. V. împotriva încheierii penale f.n. din data de 23 martie 2011 a T.ui S., având ca obiect menținerea stării de arest a inculpatului.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. I. V. în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av.Felecan Otilia L. din cadrul
Baroului C., cu delegație la dosar.
Inculpatul susține că are angajat apărător ales în persoana av.Balog
Robert.
Față de lipsa apărătorului ales, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal, la a doua strigare a cauzei, se prezintă inculpatul M.
I. V. în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av.Felecan Otilia
L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, față de lipsa apărătorului ales al inculpatului și de împrejurarea că la dosar nu a fost depusă delegație și nici o cerere, întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului M. I. V., solicită admiterea recursului inculpatului declarat împotriva încheierii penale din data de (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, cu consecința casării acesteia și rejudecând cauza să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv a inculpatului și punerea în libertate a acestuia iar în subsidiar, solicită luarea față de inculpat a unei măsuri neprivative de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea.
În susținerea recursului arată că pentru menținerea stării de arest este necesar ca temeiurile avute în vedere inițial în momentul în care s-a luat această măsură să subziste ori să apară elemente noi care să impună menținerea inculpatului în stare de arest.
Apreciază că nici una din condițiile prevăzute de lege nu este în prezent îndeplinită. Pentru luarea, prelungirea și menținerea stării de arest trebuie să existe pericolul că inculpatul, lăsat în libertate, ar periclita mersul procesului penal. Având în vedere probatoriul administrat, împrejurarea că martorii au fost audiați, inculpatul a solicitat soluționarea cauzei prevalându-se dedisp.art.320/1 C., astfel că nu există pericolul ca judecarea în stare de libertate să influențeze martorii sau bunul mers al procesului penal.
Nu există nici pericolul că lăsat în libertate, inculpatul ar comite noi infracțiuni, având în vedere faptul că până în acest moment inculpatul este o persoană fără antecedente penale și care nu era în atenția organelor de cercetare penală ca fiind o persoană care să creeze probleme în societate, astfel încât putem aprecia că împrejurarea care a dus la situația prezentă a inculpatului este una accidentală, nefastă și cu siguranță regretabilă de către inculpat.
Având în vedere declarațiile date până în acest moment de către inculpat, este evident că acesta a recunoscut cel puțin acea lovire care a fost exercitată asupra părții vătămate S., astfel încât s-ar putea aprecia că este îndeplinită condiția prev.de art.143 C.pr.pen.
Sub aspectul celeilalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, respectiv de ultraj, apreciază că, chiar dacă inculpatul înțelege a se prevala de art.320/1 C., încadrarea juridică dată faptei este discutabilă și criticabilă tocmai având în vedere declarația părții vătămate (f.183 dosar) în care acesta arată că nu înțelege a formula pretenții materiale împotriva inculpatului, nici a se constitui parte civilă și afirmă că a fost amenințat de toți inculpații însă nu a fost lovit.
Având în vedere tocmai această declarație a părții vătămate, apreciază că în final se va putea reține infracțiunea de ultraj în măsura în care amenințarea verbală realizată de către inculpat, constând în injurii, va putea constitui infracțiunea de amenințare în sensul prev.de art.193 C., și în final inculpatul să fie condamnat pentru această infracțiune.
Sub aspectul art.148 lit.f C.pr.pen., care se apreciază că este incident în cauză pentru a justifica menținerea stării de arest a inculpatului, precizează că este îndeplinită condiția doar prevăzută la teza I, privitor la cuantumul pedepsei, însă condiția prev.de teza II-a respectiv pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul cercetat în stare de libertate, nu este dovedită în nici un fel cu probe certe aflate la dosar.
De asemenea, trebuie avută în vedere modalitatea concretă în care s-a săvârșit fapta, respectiv acel scandal în care au fost implicate un număr de aproximativ 10-15 persoane, care fiecare a lovit și a fost lovită. Chiar dacă inculpatul a recunoscut acea lovitură aplicată părții vătămate și acea lovitură a fost într-adevăr dată cu un corp într-o zonă vitală, cu siguranță intenția inculpatului nu a fost de a încerca să suprime viața părții vătămate sau a vreunei alte persoane implicate în acel scandal și să pună astfel în pericol viața acestora.
Motivarea instanței de fond referitoare la necesitatea menținerii stării de arest, conform căreia pericolul pentru ordinea publică rezultă și din natura infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, modalitatea de comitere și că este necesară menținerea acestei măsuri pentru bunul mers al procesului penal, nu este întemeiată, astfel încât să fie justificată îndeplinirea condiției prev.de teza II a a art.148 lit.f C.pr.pen.
Apreciază că temeiurile avute în vedere la data luării acestei măsuri nu mai există, temeiuri noi nu au apărut, martorii au fost audiați, nu există riscul influențării acestuia iar inculpatul a solicitat judecarea în baza art.320/1 C.
Conform și art.5 CEDO, autoritățile trebuie să ia în considerare și măsuri alternative a măsurii arestului preventiv, în situația în care, inculpatul oferă garanții în ceea ce privește prezența sa la proces iar în speță, având învedere circumstanțele personale ale inculpatului, cu siguranță acesta va respecta măsurile ce vor fi impuse de instanță în măsura în care se va admite recursul acestuia și se va dispune judecarea inculpatului în stare de libertate.
Cu privire la persoana inculpatului arată că acesta este o persoană fără antecedente penale, are o familie și este singurul întreținător al acesteia.
Un ultim aspect invocat, este faptul că o reacție fermă din partea autorităților indiferent de infracțiunea săvârșită nu implică automat luarea măsurii arestului preventiv, câtă vreme legea prevede în mod clar și măsuri alternative iar apreciate de la speță la speță pot fi luate și măsuri neprivative de libertate.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului inculpatului în sensul celor solicitate, cu acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat pentru aceleași considerente exprimate de instanța de fond în motivarea încheierii atacate, respectiv, în esență, consideră că pe de o parte subzistă temeiurile de arestare întrucât evoluția cercetării judecătorești în cauză nu a evidențiat nici un motiv care să modifice starea de arest, iar pe de altă parte, consideră că în continuare subzistă și elementele avute în considerare la luarea măsurii referitoare la buna desfășurare a procesului penal. Apreciază că circumstanțele personale învederate sunt nerelevante fiind avute în vedere de către instanța de fond.
Prin urmare, analiza făcută de instanță este legală și temeinică motiv pentru care solicită menținerea acesteia ca fiind temeinică și legală.
Inculpatul M. I. V. având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
C U R T E A :
Prin încheierea penală din 23 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...), în baza art.3002 Cod procedură penală raportat la art.160b Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului M. I. V. (fiul lui I. și M., născut la data de (...), în Ș.-S., Jud.S., domiciliat în L. nr.88/A, Județul S.), luată față de acesta prin încheierea penală nr.6/C din (...) a T.ui S. În baza art.192, alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial pentru apărarea din oficiu a inculpatului a fost avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin încheierea nr.6/C din 16 februarie 2010 a T.ui S. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. I. V. pe o perioadă de 29 zile iar prin încheierile penale nr.8/C din (...) și nr.15/C din (...) ale T.ui S. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpat. Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în baza art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale. Prin încheierea penală nr.8/C din (...) s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu încă 30 de zile, începând cu data de (...), ora 14,30, până la data de (...), ora 14,30. Prin încheierea penală nr.21/C din (...) s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului M. I. V. cu încă 30 de zile, începând cu data de (...), ora 14,30, până la data de (...), ora 14,30. Inculpatul M. I. V. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 20 raportat la art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.i Cod penal, art.26 Cod penal raportat la art.239 alin.1,2 și 5 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că în data de (...), inculpatul împreună cu alte persoane au participat la un scandal, împrejurare în care acesta a lovit-o pe partea vătămată S. F. cu o rangă în cap, cauzându-i leziuni traumatice puternice, fiind nevoie de spitalizarea acestuia. S-a motivat că vis-a-vis de zona în care a fost lovită partea vătămată care este o zonă vitală, de corpul delict care este o rangă din fier s-a atentat la viața victimei, împrejurări care justifică luarea măsurii arestării preventive. Conform concluziilor provizorii ale S.ui J. de M. L. S., partea vătămată S. F. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur. La Tribunalul Sălaj a fost înregistrat dosarul nr.(...) procedându-se din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art.300/1 Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală, constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului iar apoi dosarul privindu-l pe Inculpatul M. I. V. a fost disjuns formându-se dosarul nr.(...). La acest termen de judecată, procedându-se în conformitate cu dispozițiile art.160/b și art.300/2 Cod procedură penală, s-a constatat că și la această dată, temeiurile care au determinat arestarea subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este închisoare mai mare de 4 ani, iar din probele existente la dosarul cauzei rezultă indicii temeinice în sensul prevăzut de art.68/1 Cod procedură penală că inculpatul a săvârșit aceste fapte față de care se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă și din natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, modalitatea și împrejurările comiterii lor. Faptele așa cum s-a arătat mai sus, prezintă o gravitate sporită având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații grave sunt judecate în stare de libertate. Astfel, s-a constatat că la această dată subzistă temeiurile care au determinat arestarea inculpatului, acestea nu au încetat, dimpotrivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului atât pentru buna desfășurare a procesului penal cât și pentru prevenirea săvârșirii altor infracțiuni. În consecință în baza art.300/2 și art.160/b Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului M. I. V. Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul criticând soluția ca nefiind temeinică și legală. În motivarea recursului său, inculpatul a învederat faptul că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, că a recunoscut în mare comiterea faptelor și dorește să fie cercetat conform procedurii reglementate de art.320 ind.1 C.p.p., că a avut loc o încăierare și nu se cunoaște cu exactitate gradul de participațiea fiecăruia, că nu are antecedente penale și nu se impune privarea sa de libertate. Inculpatul a mai arătat că, potrivit art.5 din CEDO măsura arestului preventiv se ia doar în mod excepțional și în condițiile în care se apreciază că nu poate fi dispusă o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, ceea ce în speță nu s-a realizat, instanța de fond dispunând direct arestarea acestuia. Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele: Din probele administrate până în prezent au rezultat indicii temeinice că inculpatul este autorul infracțiunii imputate, de altfel, în baza acestor probe s- a dispus, trimiterea în judecată a inculpatului la data de 7 iunie 2010, prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Sălaj întocmit. Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatului recurent că la data de 15 februarie 2010 i-a aplicat părții civile S. F. o lovitură cu țeavă metalică în zona laterală a capului, partea civilă suferind leziuni traumatice ce i-au pus în pericol viața, iar până în prezent probele administrate în faza de urmărire penală nu au fost răsturnate. În ceea ce privește apărarea inculpatului referitoare la faptul că din datele de la dosar rezultă cu certitudine doar că acesta a comis infracțiunea de lovire, participând la o încăierare, fără a se cunoaște însă gradul de participare al fiecărui inculpat curtea apreciază că aceasta este nefondată. Cu toate că CEDO recunoaște instanțelor naționale o anumită marjă de apreciere a probelor, aceastea fiind cel mai bine situate, apreciem că stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale ale inculpatului și asigurarea unui process echitabil. Raportat la natura infracțiunii presupuse a fi comisă, la intensitatea loviturii, la urmarea produsă, apreciem că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului în vederea bunei desfășurări a cercetării judecătorești demarcate în cauză. Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de aceștia. Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării. Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestați în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni grave îndreptate împotriva vieții. În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C. Față de cele de mai sus, costatând că încheierea atacată este temeinică și legală, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul declarat. Va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. I. V., fiul lui I. si M., născut la (...), aflat in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 23 martie 2011 a T.ui S. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 13 aprilie 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI L. M. ANA C. M. R. GREFIER M. B. Red.M.R./S.M.D. 4 ex./(...) Jud.fond.C. N.
| ← Decizia penală nr. 497/2011, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 764/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
