Decizia penală nr. 497/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.497/R/2011

Ședința publică din data de 05 aprilie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : I. M. - judecător JUDECĂTORI : V. V. A.

: L. H. GREFIER : L. S.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : S. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul Ș. I. C., împotriva sentinței penale nr.237/2011 pronunțată în dosar nr. (...) al J. G., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Gherla, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g și i cu aplic.art.41 alin.2 , art.42 C..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Ș. I. C., aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Urs L. M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, să se dispună reducerea cuantumului pedepselor aplicate. Instanța de fond, individualizând pedepsele aplicate a reținut cu privire la fapta din 1. ianuarie

2010, circumstanța atenuantă prev.de art.74 C. și a dat eficiență efectelor acestei circumstanțe, respectiv a reținut stăruința de a recupera pagubele provocate cu privire la aceste fapte, iar cu privire la fapta din 2. martie 2010, de conducere fără permis a retinut în favoarea acestuia prevederile art.320/1 C.proc.pen. În favoarea inculpatului trebuia reținută și circumstanța prev.de art.74 lit.c C. având în vedere că după comiterea faptelor, inculpatul a fost cooperant cu organele judiciare, a recunoscut și regretat faptele comise. Apreciază că și printr-o pedeapsă într-un cunatum mai redus, scopul pedepsei poate fi atins. Fără aplicarea vreunui spor. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul P. apreciază că recursul inculpatului este admisibil.

Inculpatul Ș. I., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului arătând că regretă faptele comise.

C U R T E A :

Deliberând retine ca prin sentința penală nr. 237/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al J. G., în temeiul art. 334 C.proc.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul Ș. I. C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriile întocmite în dosarele penale nr. 117/P/2010, nr. 2015/P/2010 și nr.710/P/2010 ale P. de pe lângă Judecătoria Gherla dintr-o infracțiune continuată de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și a art. 42 C., o infracțiune de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. e, g și i, cu aplicarea art. 37 lit. a C. și o infracțiune de conducere fără permis, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C., ultimele două cu aplicarea art. 33 alin. 1 lit. a C. și o infracțiune de conducere fără permis, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C. într-o infracțiunecontinuată de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și a art. 42 C., o infracțiune de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. e, g și i C., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C. și două infracțiuni de conducere fără permis, prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, fiecare cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C..

În temeiul articolului 208 alin. 1 și articolului 209 alin. 1 lit. g și i C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, a art. 42 C., a art. 74 alin. 1 lit. b C. raportat la art. 76 alin. 1 lit. c C. a fost condamnat inculpatul Ș. I. C., fiul lui G. și Ana, născut la data de (...) în localitatea G., județul C., cetățean român, CNP 1., fără antecedente penale, posesor al CI seria KX nr.

3., studii 9 clase, fără ocupație, fără loc de muncă în prezent deținut în Penitenciarul

Gherla, domiciliat în comuna Ț., satul Ț., numărul 184, județul C., la pedeapsa de 2 ani

2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat în dauna părților vătămate SC S. S. D., J. M. și R. D. (fapta comisă la data de 18/(...)).

În temeiul articolului 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 3201

C.proc.pen. a fost condamnat inculpatul Ș. I. C. la pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis (fapta comisă la data de 26/(...)).

În temeiul articolului 208 alin. 1 și articolului 209 alin. 1 lit. g și i C., cu aplicarea art. 3201 C.proc.pen. a fost condamnat inculpatul Ș. I. C. la pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (fapta comisă la data de (...)).

În temeiul articolului 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 3201

C.proc.pen. a fost condamnat inculpatul Ș. I. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis (fapta comisă la data de (...)).

S-a constatat că fapta de furt calificat în formă continuată pentru care a fost condamnat inculpatul Ș. I. C. prin prezenta sentință penală este concurentă cu fapta pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 9/2010 a J. Câmpulung Moldovenesc la pedeapsa de 10 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat.

În temeiul art. 85 alin. 1 C. s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 9/2010 a J. Câmpulung Moldovenesc.

În temeiul art. 36 alin. 1 și al art. 39 alin. 1 C. raportate la art. 33 și art. 34 C. s-a contopit pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 9/2010 a J. Câmpulung Moldovenesc cu fiecare dintre cele patru pedepse aplicate prin prezenta sentință penală (2 ani 2 luni închisoare, 1 an 6 luni închisoare, 2 ani 6 luni închisoare și

2 ani închisoare), dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 2 ani 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni închisoare, stabilind pedeapsa finală de 2 ani 8 luni închisoare.

În temeiul articolului 71 C. s-a interzis acestui inculpat dreptul prevăzut de articolul 64 litera a teza a II-a C. începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. 1 C. s-a scăzut din durata pedepsei rezultante de 2 ani 8 luni închisoare, perioada reținerii și arestului preventiv începând cu (...) la zi.

În temeiul articolului 350 alin. 1 instanța a menținut măsura arestării preventive.

S-a constatat că părțile vătămate J. M. și SC S. S. D. nu s-au constituit părți civile în cauză, iar partea vătămată L. A. M. a renunțat la constituirea de parte civilă în cauză.

S-a constatat că în cauză s-a constituit inițial parte civilă R. D. cu suma de

6079,63 lei, din care a fost achitată de către familia inculpatului suma de 4000 lei, partea civilă menținându-și constituirea de parte civilă pentru suma de 2079,63 lei.

În temeiul articolelor 14 și 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 din Codul civil a fost admisă acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată R. D. și, în consecință, a fost obligat inculpatul să achite acestei părți despăgubiri civile în sumă de 2.079,63 lei.

În temeiul articolului 191, aliniatul 1 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul Ș. I. C. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În temeiul articolului 191, aliniatul 1 C.proc.pen. suma de 1000 lei apărător desemnat din oficiu în faza de urmărire penală în dosarele penale nr. 710/P/2010 și nr.

2015/P/2010 ale P. de pe lângă Judecătoria Gherla și în faza de judecată în dosarul penal nr. (...) al J. G., s-a avansat din Fondul M.ui Justiției în favoarea Baroului C.. Ca prin rechizitoriul întocmit la data de (...) în dosarul penal nr. 117/P/2010 al P. de pe lângă Judecătoria Gherla s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ș. I. C. pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat, prevăzută de articolele 208 alineatul 1 și 209 alineatul 1 literele g și i C., cu aplicarea articolelor 41 alineatul 2 și a art. 42 C..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul J. G. în data de (...) sub numărul de dosar (...) și s-a fixat termen pentru judecarea pe fond a cauzei la data de (...), inculpatul fiind trimis în judecată în stare de libertate.

Prin actul de sesizare s-a reținut că, în noaptea de 1. ianuarie 2010, inculpatul Ș. I.-C., fiind sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns într-o clădire aflată în construcție - ce urma să devină Casa de C. a localității Ț. - a tăiat cu un cuțit folia de plastic în care erau ambalați saci de ciment și a sustras doi saci. Aceștia aparțineau părții vătămate SC ,,S. S. D., firma autorizată să execute lucrările de construcție la imobilul respectiv.

După comiterea primului act infracțional inculpatul a intrat, prin escaladarea unei ferestre, în garajul ce aparținea părții vătămate R. D. A., a reușit să pună în funcțiune autovehiculul acestuia, marca ,,Peugeot"; cu numărul de înmatriculare (...), cu ajutorul cheilor, aflate în contact. Datorită unei manevre defectuoase de demarare, inculpatul a scăpat de sub control autovehiculul și acesta a lovit un stâlp de la un alt garaj - aflat în apropiere, în aceeași curte comună - aferentă imobilului de la nr. 194. Îngrijorat de avariile produse autovehiculului, inculpatul a părăsit în grabă locul faptei.

La scurt timp și în aceeași noapte, de 1. ianuarie 2010, inculpatul Ș. I.-C. s-a deplasat și la domiciliul părții vătămate J. M. unde, după escaladarea gardului împrejmuitor, a pornit un moped, parcat în curte utilizând cheile găsite în contact, și apoi a părăsit incinta, conducând autovehiculul pe traseul Ț.-G.-M.-A.-C.-N., unde și-a vizitat un prieten - pe martorul S. C. La locuința acestuia, inculpatul a fost depistat de organele de cercetare penală.

Părțile vătămate SC S. S. D. și J. M. nu au formulat pretenții civile în cursul urmăririi penale deoarece prejudiciile cauzate au fost recuperate. Partea vătămată R. D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10000 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor avariilor autoturismului.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părților vătămate (filele 16, 51-54, 58-60), procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele foto (filele 17-19, 20-30, 31-36, 39-41, 43-47), dovezile de restituire /. a pagubelor (filele 57, 62), procese verbale de reconstituire și planșele foto (filele 79-81, 88-95, 82-84, 96-99, 85-87, 100-103), declarațiile martorilor (filele 55, 104-110), declarațiile inculpatului (filele 64-65, 67-68, 70-71, 73, 75-78), fișa de cazier judiciar (fila 74), nota de relații (fila 111) și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (fila 112).

Inculpatul a avut un comportament cooperant pe perioada urmăririi penale, recunoscând săvârșirea faptei, colaborând cu organele judiciare și contribuind la stabilirea adevărului cu privire la actele materiale săvârșite.

Prin rechizitoriul întocmit la data de (...) în dosarul penal nr. 2015/P/2010 al P. de pe lângă Judecătoria Gherla s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ș. I. C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de articolele 208 alineatul 1 și

209 alineatul 1 literele e, g și i C., cu aplicarea art. 37 lit. a C. și a infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C., totul cu aplicarea art. 33 alin. 1 lit. a C..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul J. G. în data de (...) sub numărul de dosar (...) și s-a fixat termen pentru judecarea pe fond a cauzei la data de (...), inculpatul fiind trimis în judecată în stare de arest preventiv.

Inculpatul a avut un comportament cooperant pe perioada urmăririi penale, recunoscând săvârșirea faptei, colaborând cu organele judiciare și contribuind la stabilirea adevărului cu privire la actele materiale săvârșite.

Prin ordonanța din 07 noiembrie 2010 a Poliția municipiului G., B. de O. P. pentru Mediul Rural s-a dispus reținerea învinuitului Ș. I. C. pe timp de 24 de ore, începând cu data de (...) orele 0205.

Prin ordonanța din (...) a P. de pe lângă Judecătoria Gherla fila 1 din dosarul de urmărire penală nr. 2015/P/2010 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului Ș. I. C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de articolele 208 alin. 1 și 4 și 209 alineatul 1 literele e, g și i C., cu aplicarea art. 37 lit. a

C. și a infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C., totul cu aplicarea art. 33 alin. 1 lit. a C..

Prin cererea înregistrată pe rolul J. G. în dosarul numărul (...), P. de pe lângă Judecătoria Gherla a solicitat arestarea preventivă a inculpatului Ș. I.-C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 al. 1,4 , art. 209 al. 1 lit. e, g, i cu aplicarea art. 37 al.1 lit. a C. și conducerea unui autovehicul fără permis prev. de art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 33 lit. a C., pentru o perioada de 29 de zile.

Prin încheierea numărul 6. a J. G., dată în dosarul numărul (...) s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului pe o durată de 29 de zile, începând cu data de (...) până la data de (...) și apoi s-a emis mandatul de arestare.

Prin actul de sesizare s-a reținut că în sera zilei de 5 noiembrie 2010, orele 2000, inculpatul Ș. I.-C. a pătruns în autoturismul marca „Mitsubishi"; cu numărul de înmatriculare (...), ce aparținea părții vătămate L. A.-M., parcată într-un loc public, pe raza localității Ț., jud. C. și cu ajutorul cheilor autovehiculului l-a pus în funcțiune, intenționând să se deplaseze cu acesta până la domiciliul unei prietene în B.

Pe drum inculpatul a valorificat o drujbă marca „Stihl";, aflată în portbagajul autoturismului, cu scopul de a procura carburant.

Întrucât pe parcurs a greșit traseul, inculpatul s-a deplasat până în localitatea P., județul Brașov, unde a fost depistat de lucrătorii de poliție în cursul zilei de 6 noiembrie

2010.

Ulterior s-a stabilit că inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Partea vătămată L. A. M. a formulat pretenții materiale în cursul urmăririi penale pentru suma de 2000 lei reprezentând contravaloarea drujbei, întrucât autoturismul a fost recuperat.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate L. A. M. (filele 1, 2, 23-25), procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto (filele 14-16, 17-22), declarațiile martorilor (filele

49-57), procesul verbal de sesizare din oficiu (fila 13), adresa S.ui P. Comunitar R. P. de C. și Î. a V. - județul C. (fila 39), procesul verbal de depistare (fila 41), procesul verbal de cercetare la fața locului (fila 42, 47), declarațiile martorilor (filele 49-57), declarațiile inculpatului (filele 27-28, 31-34, 36), fișa de cazier judiciar (fila 37), nota de relații (filele 58-59), copii după acte procesuale (filele 60-68) și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (fila 72).

În baza art. 3001 C.proc.pen., la data de 02 decembrie 2010 a fost verificată legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpat, instanța de judecată menținând măsura privativă de libertate, iar în baza art. 3002 C.proc.pen. a fost verificată legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv la data de (...), fiind menținută această măsură.

Prin rechizitoriul întocmit la data de (...) în dosarul penal nr. 710/P/2010 al P. de pe lângă Judecătoria Gherla s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ș. I. C. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis deconducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul J. G. în data de (...) sub numărul (...) și s-a fixat termen pentru judecarea pe fond a cauzei la data de (...), inculpatul fiind trimis în judecată în stare de libertate, fiind însă arestat în altă cauză.

Inculpatul a avut un comportament cooperant pe perioada urmăririi penale, recunoscând săvârșirea faptei, colaborând cu organele judiciare și contribuind la stabilirea adevărului cu privire la actele materiale săvârșite.

Prin actul de sesizare s-a reținut că, în noaptea de 2. martie 2010 orele 200, inculpatul Ș. I.-C., folosindu-se de chei potrivite, a pus în funcțiune autoturismul marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare (...) proprietatea tatălui său, partea vătămată Ș. G.-V.

În aceste condiții și fără acordul părții vătămate, inculpatul aflat la volanul autovehiculului, a părăsit curtea domiciliului părinților săi, după care a invitat pe martorii S. V. și P. D., din aceeași localitate, Ț., județul C., să-l însoțească în deplasarea pe care a făcut-o până în localitatea B. - județul Maramureș.

La întoarcere, inculpatul Ș. I.-C. - aflat la ieșirea din localitatea B., a fost solicitat telefonic de către mama sa Ș. Ana să oprească și să aștepte sosirea tatălui său, care urma să-și recupereze autoturismul. Inculpatul s-a conformat și astfel a luat sfârșit activitatea sa infracțională, deoarece, potrivit adresei nr. 95737/2010, emisă de S. P. C., R. P. de C. și Î. a V. a județului C., susnumitul nu figurează ca posesor de permis de conducere auto.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate Ș. G. V. (filele 22, 32-33), procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto (filele 23-24, 28-31), declarațiile martorilor (filele

18, 20), procesul verbal de sesizare din oficiu (fila 8), adresa S.ui P. Comunitar R. P. de C. și Î. a V. - județul C. (fila 10), declarațiile inculpatului (filele 11-12, 14-15, 39-40), fișa de cazier judiciar (filele 16-17), caracterizare (fila 36), copie după actul de identitate al autovehiculului (fila 26) și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 39-40).

Pe parcursul cercetării judecătorești efectuate în dosarul penal nr. (...) al J. G. au fost audiați martorii M. I. T. (fila 26), B. A. (fila 35), S. C. (fila 50), B. C. (fila 57), inculpatul prevalându-se de prevederile art. 70 alin. 2 C.proc.pen. și menținându-și declarațiile de recunoaștere a comiterii faptelor, date în faza de urmărire penală și au fost depuse la dosar acte doveditoare a prejudiciului cauzat părții vătămate R. D. (filele

14-25), copie după sentința penală nr. 9/2010 a J. Câmpulung Moldovenesc (filele 60-

62), fișa de cazier judiciar (fila 65) raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3. din (...) (filele 74-88), plicuri conținând fragmente de urme papilare, probe biologice și o sticlă ridicată de la fața locului (filele 83-85).

Partea vătămată R. D. a precizat în faza de judecată că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2079,63 lei (fila 42), având în vedere faptul că o parte din prejudiciu i-a fost acoperit de către tatăl inculpatului (fila 51).

În dosarele penale nr. (...) și nr. (...) ale J. G., înainte de citirea actului de sesizare al instanței, inculpatul Ș. I. C. a solicitat ca judecarea cauzelor să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, declarând personal (filele 92 și

107) că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa și își asumă responsabilitatea săvârșirii acestora și solicitând a se face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 3201 Codul de procedură penală.

Instanța, analizând probele administrate în faza de urmărire penală în dosarele penale nr. 2015/P/2010 și nr. 710/P/2010 ale P. de pe lângă Judecătoria Gherla, a constatat că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unor pedepse, situație în care au fost admise cererile formulate.

Astfel, instanța examinând actele și lucrările dosarelor penale nr. 2015/P/2010 și nr. 710/P/2010 ale P. de pe lângă Judecătoria Gherla și având în vedere, potrivit art. 62 și art. 287 alin. 2 Codul de procedură penală, întregul material probator administrat în respectivele cauze a reținut aceleași situații de fapt ca și cele avute în vedere prin rechizitoriile întocmite în datele de (...) și de (...).

În dosarul penal nr. (...) al J. G., partea civilă L. A. M. a precizat că și-a recuperat prejudiciul creat de către inculpat (drujba valorificată pentru obținerea banilor pentru carburant), părinții lui Ș. I. C. achitându-i suma solicitată, motiv pentru care a renunțat la constituirea de parte civilă (fila 107).

Cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit la data de (...) în dosarul penal nr. 117/P/2010 al P. de pe lângă Judecătoria Gherla instanța reține următoarea stare de fapt:

În noaptea de 18/(...) în jurul orelor 0100, după ce a consumat băuturi alcoolice la barul lui „. din localitatea B. și SC P. S. din localitatea Ț., Ș. I. C. s-a deplasat singur la un apartament aparținând familiei sale din localitatea Ț., nr. 141, ap.8, jud. C., nelocuit, de unde a luat un cuțit și s-a hotărât să sustragă ciment dintr-o construcție aflată în lucru, vis-a vis de blocul în care se află apartamentul. Cu ajutorul cuțitului a tăiat folia din plastic a paletului în care se aflau ambalați mai mulți saci de ciment, a luat un sac de ciment în brațe, iar în drum spre locuință, pe marginea drumului public l-a scăpat pe jos, iar sacul s-a rupt curgând ciment. Cu cantitatea de ciment rămasă în sac s-a deplasat la domiciliu unde l-a lăsat în holul locuinței, după care s-a reîntors după un al doilea sac pe care l-a luat în spate și în drum spre locuință după ce a parcurs 20-30 metri, l-a abandonat lângă o căpiță de fân, unde a fost identificat de organele de cercetare penală. La data de (...), Ș. Ana a predat organelor de cercetare penală cantitatea de ciment aflată în holul apartamentului, proprietate personală.

În noaptea de 18/(...) în jurul orelor 0130 cu ocazia furtului de ciment, inculpatul a observat o mașină în curtea alăturată, într-un garaj care nu era prevăzut cu uși. Din interiorul imobilului în construcție, a sărit pe geam, intrând în curtea imobilului prin garajul părții vătămate și s-a deplasat la ușa stângă față a autoturismului marca Peugeot cu nr. de înmatriculare (...), constatând că aceasta este deschisă. În acel moment inculpatul s-a hotărât să facă o plimbare cu mașina, după care să o aducă înapoi, fără ca proprietarul să-și dea seama. Cu această ocazie a mai constatat că cheile autoturismului se aflau în contact, astfel că a scos mașina din viteză a slăbit frâna de mână, iar mașina s-a deplasat în spate fără ca inculpatul să fie nevoit să pornească motorul, ajungând în curtea blocului.

Inculpatul a pornit motorul mașinii, a introdus maneta schimbătorului de viteze în treapta întâi concomitent cu apăsarea pedalei de accelerație, moment în care autoturismul a pornit brusc și s-a oprit după aproximativ 2-3 metri, într-un stâlp al garajului alăturat celui din care a scos mașina. În acel moment inculpatul s-a speriat și a fugit părăsind curtea blocului.

În noaptea de 18/(...) în jurul orelor 0230-0300, fiind sub influența băuturilor alcoolice, după ce a încercat să sustragă autoturismul marca Peugeot aparținând părții vătămate R. D., inculpatul, pentru a nu fi identificat s-a deplasat pe câmp până la domiciliul părții vătămate J. M. M., a escaladat garajul împrejmuitor al locuinței ajungând în curtea imobilului de unde a sustras un moped de culoare neagră care avea cheile în contact. Mopedul respectiv era acoperit cu o folie din naylon pe care a dat-o la o parte și cu motorul oprit l-a împins până la o distanță de aproximativ 50 m pentru a nu fi auzit de partea vătămată, apoi a pornit motorul cu ajutorul cheilor care se aflau în contact și s-a îndreptat spre locuința sa, intenția fiind aceea de a pleca din localitate. La scurt timp a fost oprit de organele de poliție din Postul de P. Ț., ocazie cu care au fost examinate obiectele de încălțăminte și îmbrăcăminte purtate de inculpat după care și-a continuat drumul spre casă, unde a alimentat mopedul cu doi litri benzină, și-a schimbat hainele și a plecat spre municipiul C.-N. pe traseul G.-M.-A. Pe traseu, între localitățile M. și A., inculpatul a abandonat adidașii cu care era încălțat în momentul comiterii furtului deciment, apoi s-a deplasat până în municipiul C.-N. la domiciliul martorului S. C. situate pe str. S., nr. 6, jud. C., unde a și fost identificat de organele de cercetare penală, identificând în același timp și mopedul sustras.

Pentru reținerea situațiilor de fapt prezentate mai sus, instanța a coroborat declarațiile inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 69 Codul de procedură penală, cu declarațiile părților vătămate J. M. și R. D., ale martorilor B. A., M. I. T., S. C., B. C. I., M. G. D. și Ș. Ana, date în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, cu informațiile din cuprinsul proceselor verbale de sesizare din oficiu, cu procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele foto întocmite și cu dovezile de predare-primire bunuri.

Din fișa de cazier reiese că Ș. I. C. a fost condamnat prin sentința penală nr.

9/2010 a J. Câmpulung Moldovenesc pentru comiterea la data de (...) a infracțiunii de conducere fără a poseda permis de conducere la pedeapsa de 10 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării. Sentința penală a rămas definitivă la data de (...) prin neapelare. Din caracterizările inculpatului rezultă că acesta nu se află în relații conflictuale cu vecinii sau alte persoane, este muncitor la P. Ț., însă este cunoscut ca având un comportament problematic în familie, respectiv fiind predispus la săvârșirea de infracțiuni de furt calificat și de conducere fără a poseda permis de conducere. În plus, acesta frecventează un anturaj compus din persoane predispuse la comiterea de infracțiuni și a fost sancționat contravențional de lucrătorii P. de P. Ț.

Raportat la starea de fapt reținută și la toate probele administrate și analizate anterior, instanța a constatat că în drept:

Fapta inculpatului Ș. I. C., care, în noaptea de 1. ianuarie 2010, în baza unei rezoluții infracționale unice, prin efracție, escaladare și folosire fără drept a unor chei adevărate și-a însușit fără drept doi saci de ciment și un moped și a încercat să sustragă un autoturism, bunuri ce aparțineau părților vătămate SC S. S. D., J. M. și R. D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. și pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al faptelor inculpatului Ș. I. C. s- a concretizat în acțiunea de a sustrage la diferite intervale orare, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin efracție, escaladare și folosire fără drept a unor chei adevărate mai multe bunuri din patrimoniul părților vătămate SC S. S. D., J. M. și R. D., acțiune care a avut ca urmare imediată și în legătură de cauzalitate directă crearea unui prejudiciu.

În ceea ce privește latu ra su b iect ivă , inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a intenției directe, întrucât a prevăzut potențialul rezultat al faptelor lui și a urmărit cauzarea acestuia.

Întrucât, inculpatul Ș. I. C. a săvârșit infracțiunea de furt calificat în dauna părților vătămate SC S. S. D., J. M. și R. D. înainte de rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 9/2010 a J. Câmpulung Moldovenesc ((...)), în cauză sunt aplicabile și prevederile art. 85 alin. 1 C., faptele de furt calificat (18/(...)) și de conducere fără a poseda permis de conducere ((...)) fiind comise în concurs real.

Fapta aceluiași inculpat, care, la data de 5 noiembrie 2010, pe timp de noapte, a luat prin folosirea fără drept a cheilor autovehiculului parcat într-un loc public, în scop de folosire, autoturismul marca „Mitsubishi"; cu numărul de înmatriculare (...) - proprietatea părții vătămate L. A. M., după care și-a însușit fără drept o drujbă găsită în portbagaj întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. e,g și i C. și pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al faptelor inculpatului Ș. I. C. s- a concretizat în acțiunea de a sustrage prin folosirea fără drept a cheilor un autovehicul în scop de folosire, dar și o drujbă în scopul de a obține bani pentru achiziționare decarburant, acțiune care a avut ca urmare imediată și în legătură de cauzalitate directă crearea unui prejudiciu.

În ceea ce privește latu ra su b iect ivă , inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a intenției directe, întrucât a prevăzut potențialul rezultat al faptelor lui și a urmărit cauzarea acestuia.

Fapta inculpatului Ș. I. C., care, în data de 5 noiembrie 2010 a condus autoturismul marca „Mitsubishi"; cu numărul de înmatriculare (...) - proprietatea părții vătămate L. A. M. fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată și pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani.

Fapta aceluiași inculpat, care, în data de 2. martie 2010 a condus autoturismul marca „Dacia 1310"; cu numărul de înmatriculare (...) - proprietatea tatălui său fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată și pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al ultimelor două fapte ale inculpatului Ș. I. C. s-au concretizat în acțiunea de a conduce un autovehicul fără a poseda permis de conducere, acțiune care a avut ca urmare imediată și în legătură de cauzalitate directă punerea în pericol a siguranței circulației.

În ceea ce privește latu ra su b iect ivă , inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a intenției indirecte, întrucât a prevăzut potențialul rezultat al faptelor sale, și, deși nu a urmărit cauzarea unui asemenea rezultat, respectiv punerea în pericol a siguranței circulației, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Întrucât, inculpatul Ș. I. C. a săvârșit infracțiunea de furt calificat în dauna părții vătămate L. A. M. ((...)) și infracțiunile de conducere fără a poseda permis de conducere (26/(...) și (...)) după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 9/2010 a J. Câmpulung Moldovenesc ((...)), în cauză sunt aplicabile și prevederile art. 37 alin. 1 lit. a C. - recidiva post-condamnatorie.

Întrucât, inculpatul Ș. I. C. a săvârșit mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt aplicabile și prevederile art. 33 lit. a C., faptele fiind comise în concurs.

Potrivit art. 345 alin. 2 Codul de procedură penală, condamnarea se pronunță dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. În prezenta cauză instanța constată întrunite aceste condiții, astfel că va dispune în temeiul art. 334

C.proc.pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul Ș. I. C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriile întocmite în dosarele penale nr. 117/P/2010, nr.

2015/P/2010 și nr.710/P/2010 ale P. de pe lângă Judecătoria Gherla dintr-o infracțiune continuată de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și a art. 42 C., o infracțiune de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. e, g și i, cu aplicarea art. 37 lit. a C. și o infracțiune de conducere fără permis, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C., ultimele două cu aplicarea art. 33 alin. 1 lit. a C. și o infracțiune de conducere fără permis, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C. într-o infracțiune continuată de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și a art. 42 C., o infracțiune de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. e, g și i C., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C. și două infracțiuni de conducere fără permis, prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, fiecare cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C..

În vederea unei juste in d ivid u a li ză ri jud icia re a p ed e p se lor la care urmează să fie condamnat inculpatul și a modalității de executare a acestora, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prescrise de art. 72 C., respectiv, dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în Codul penal și în OUG

195/2002 republicată, modificate prin aplicarea prevederilor art. 3201 alin. 7 C.proc.pen. (pentru infracțiunile de furt calificat comisă în data de (...) și de conducere fără permis săvârșite în datele de 26/(...) și (...)), gradul de pericol social al faptelor raportat la persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Odată reținute dispozițiile art. 3201 alin. 7 C.proc.pen., limitele prevăzute de lege pentru infracțiunile de furt calificat și de conducere fără a poseda permis suferă modificări în sensul reducerii acestora cu o treime, situație în care acestea se situează între 2 ani și 10 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 și 4, a art. 209 alin. 1 lit. e, g și i C. și între 8 luni și 3 ani 4 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată.

Astfel, instanța a reținut că faptele săvârșite de inculpatul Ș. I. C. față de părțile vătămate SC S. S. D., J. M., R. D. și L. A. M. prezintă un grad mediu de pericol social, că acest inculpat nu este la primul conflict cu legea penală, astfel cum rezultă din fișa de cazier și caracterizările/notele de relații atașate la dosar. În plus, în perioada 2009 - ianuarie 2010 s-a derulat un proces penal în cadrul căruia inculpatul a fost judecat și condamnat la pedeapsa închisorii pentru comiterea unor fapte identice cu o parte din infracțiunile pentru care este judecat în prezent (conducere fără a poseda permis), sancțiune a cărei executare a fost suspendată condiționat. Din notele de relații întocmite de lucrătorii de poliție din cadrul localității de domiciliu a inculpatului rezultă că acesta a mai fost cercetat în cursul anului 2007 pentru comiterea aceluiași tip de infracțiune, că este cunoscut drept o persoană cu un comportament problematic atât în familie, cât și în comunitate, fiind predispus la săvârșirea de infracțiuni. Cu toate acestea, experiența contactului cu autoritățile judiciare nu și-a atins rolul său educativ, având în vedere faptul că la scurt timp după condamnare Ș. I. C. a săvârșit faptele pentru care urmează a fi condamnat și prin prezenta sentință penală.

Eforturile părinților inculpatului de a acoperi prejudiciile create de acesta de-a lungul timpului prin săvârșirea de infracțiuni și de a-l sprijini pentru rezolvarea în mod pozitiv a situației lui juridice (în sensul de a nu ajunge în penitenciar) au avut un efect contrar celui scontat, respectiv l-au determinat pe Ș. I. C. să-și mențină comportamentul infracțional - convins că nu i se poate întâmpla ceva rău și l-au împiedicat pe acesta să conștientizeze gravitatea faptelor comise.

La stabilirea cuantumului pedepsei pentru săvârșirea de către inculpat a infracțiunii continuate de furt calificat în dauna părților vătămate SC S. S. D., J. M. și R. D. instanța va reține, în temeiul articolului 74 lit.b C., cu titlul de circumstanță atenuantă judiciară stăruința acestuia de a repara pagubele produse, rezultând din acoperirea daunelor. Odată reținută circumstanța atenuantă judiciară, instanța va fi obligată să îi acorde și eficiență legală și de aceea în temeiul articolului 76 lit. c C., conform căruia, când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de trei luni.

În noile limite ale pedepsei aplicabile în prezenta speță ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante (trei luni - 3 ani închisoare), instanța s-a orientat spre maxim având în vedere faptul că inculpatul nu a valorificat într-un sens pozitiv experiența contactului cu autoritățile judiciare.

Având în vedere toate acestea, instanța a apreciat că pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat pedeapsa de 2 ani 2 luni închisoare este aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului, cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor.

Constată că respectiva infracțiune a fost săvârșită înainte de rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 9/2010 a J. Câmpulung Moldovenesc, prin care Ș. I. C. afost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

În temeiul art. 85 alin. 1 C. s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 9/2010 a J. Câmpulung Moldovenesc.

La stabilirea cuantumului pedepsei pentru săvârșirea la data de 26/(...) de către inculpat a infracțiunii de conducere fără permis, instanța nu a reținut vreo circumstanță atenuantă, având în vedere comportamentul anterior al acestuia.

În noile limite ale pedepsei aplicabile în prezenta speță ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 3201 C.proc.pen. (8 luni - 3 ani 4 luni închisoare), instanța s-a orientat spre pedeapsa medie având în vedere faptul că inculpatul nu a valorificat într-un sens pozitiv experiența implicării într-un procesului penal în cadrul căruia a fost judecat pentru comiterea aceluiași tip de infracțiune, avertismentele organelor judiciare în vederea renunțării la comportamentul infracțional sau încrederea părinților în capacitatea sa de a-și îmbunătăți conduita.

Având în vedere toate acestea, instanța a apreciat că pentru săvârșirea la data de 26/(...) a infracțiunii de conducere fără a poseda permis pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare este aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului, cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor.

La stabilirea cuantumului pedepsei pentru săvârșirea de către inculpat a infracțiunii continuate de furt calificat în dauna părții vătămate L. A. M. instanța nu a reținut vreo circumstanță atenuantă judiciară datorită antecedentelor penale și a menținerii comportamentului infracțional.

În noile limite ale pedepsei aplicabile în prezenta speță ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 3201 C.proc.pen. (2 ani - 10 ani închisoare), instanța s-a orientat spre minim având în vedere că prejudiciul a fost recuperat, dar și că inculpatul nu a fost privat până în prezent de libertate.

Având în vedere toate acestea, instanța a apreciat că pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare este aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului, cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor.

La stabilirea cuantumului pedepsei pentru săvârșirea la data de (...) de către inculpat a infracțiunii de conducere fără permis, instanța nu a reținut vreo circumstanță atenuantă, având în vedere perseverența acestuia de a conduce autovehicule fără a poseda permis de conducere și de neconștientizare a riscului la care îi expune pe ceilalți participanți la trafic.

În noile limite ale pedepsei aplicabile în prezenta speță ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 3201 C.proc.pen. (8 luni - 3 ani 4 luni închisoare), instanța s-a orientat spre maxim având în vedere faptul că inculpatul nu a valorificat într-un sens pozitiv experiența implicării într-un procesului penal în cadrul căruia a fost judecat pentru comiterea aceluiași tip de infracțiune, avertismentele organelor judiciare în vederea renunțării la comportamentul infracțional sau încrederea părinților în capacitatea sa de a-și îmbunătăți conduita.

Având în vedere toate acestea, instanța a apreciat că pentru săvârșirea la data de (...) a infracțiunii de conducere fără a poseda permis pedeapsa de 2 ani închisoare este aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului, cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor.

Prin decizia nr. 42/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a pronunțat cu privire la recursul în interesul legii promovat de procurorul general al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la modul de aplicare a pedepsei ce urmează a fi executată în ipoteza în care instanța de judecată este învestită cu judecarea a două infracțiuni intenționate, săvârșite de același inculpat, dintre care una anterior, iarcealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Astfel, s-a hotărât că într-o asemenea cauză sunt aplicabile exclusiv dispozițiile art. 85 C., fără a opera și cele ale art. 83 alin. 1 C. (revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei), motivându-se că anularea intervine datorită unei cauze anterioare/preexistente acordării suspendării condiționate și săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare și sancționează tocmai neîndeplinirea condițiilor în care aceasta putea fi dispusă.

Anularea suspendării constituie un remediu procesual al cărui scop este desființarea dispoziției de suspendare atunci când aceasta este lovită, ab initio, de un viciu esențial, conformarea hotărârii/soluției cu realitatea obiectivă și înlăturarea unei stări de fapt contrare adevărului, care nu are sorginte în perseverența inculpatului de a săvârși fapte penale ce ar fi impus revocarea suspendării condiționate.

Măsura anulării duce la înlăturarea suspendării executării pedepsei, ca și cum această măsură nici nu ar fi fost pronunțată, efectul ex tunc determinând imposibilitatea revocării a ceea ce nu mai exista la data săvârșirii infracțiunii ulterioare, pedeapsa devenind executabilă.

Totodată, înlăturând prin anulare suspendarea condiționată a executării pedepsei, recidiva post-condamnatorie în care a fost săvârșită infracțiunea intenționată în termenul de încercare își pierde regimul sancționator special (cumul aritmetic) ce se întemeia pe dispozițiile art.83 alin.1 teza finală C..

În temeiul art. 36 alin. 2 C. raportat la art. 33 și la art. 34 C. au fost contopite:

1. pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 9/2010 a J.

Câmpulung Moldovenesc;

2. pedeapsa de 2 ani 2 luni închisoare aplicată prin prezenta sentința penală pentru fapta continuată de furt calificat (18/(...)), dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 2 ani 2 luni închisoare.

În continuare, temeiul art. 39 alin. 1 C. raportat la art. 34 și art. 35 C. s-a contopit pedeapsa rezultantă de 2 ani 2 luni închisoare stabilită în alineatul anterior al prezentei sentințe penale cu: a) pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără a poseda permis (26/(...)), dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 2 ani 2 luni închisoare; b) pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat ((...)), dintre care alege pedeapsa cea mai grea de

2 ani 6 luni închisoare; c) pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără a poseda permis ((...)), dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 2 ani 2 luni închisoare.

În temeiul art. 33 și art. 34 C. s-au contopit cele trei pedepse rezultante de la literele a-c din alineatul anterior, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 2 ani 6 luni închisoare, pe care o sporește cu 2 luni având în vedere numărul infracțiunilor săvârșite care au intrat în componența operațiunii de contopire de la alineatul anterior, stabilind pedeapsa rezultantă de 2 ani 8 luni închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de natură electorală prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, motiv pentru care exercitarea acestuia a fost interzisă pe durata executării pedepsei.

Instanța nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N.,în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, faptele care au făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală, astfel că instanța a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune a fi interzis deoarece condamnatul Tătar I. nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru concetățenii săi față de care alege să aibă comportamentul anterior analizat.

În consecință, în temeiul articolului 71 alin. 2 C. instanța a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a C., pe durata executării pedepsei aplicate.

Instanța a constatat că prin ordonanța din data de (...) din dosarul penal nr.

2015/P/2010 a P. municipiului G., B. de O. P. pentru Mediu Rural a fost luată față de inculpatul Ș. I. C. măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore începând cu data de (...) orele 0202, iar prin Î. penală nr. 6. a J. G. s-a dispus arestarea preventivă a lui începând cu data de (...). Pe parcursul judecării cauzei inculpatul a fost menținută privarea de libertate până în prezent. Astfel, în temeiul articolului 357, aliniatul 2 lit. a

C.proc.pen. raportat la art. 88 alin. 1 C. s-a dedus din durata pedepsei aplicate de 2 ani

8 luni închisoare perioada reținerii și a arestului preventiv, și anume din (...) până în prezent.

În temeiul articolului 350 alin. 1 instanța a menținut măsura arestării preventive. Cu privire la latura civilă, instanța a constatat că părțile vătămate J. M. și SC S.

S. D. nu s-au constituit părți civile în cauză, iar partea vătămată L. A. M. a renunțat la constituirea de parte civilă în cauză deoarece au recuperat prejudiciul cauzat de către inculpat prin săvârșirea faptelor pentru care a fost condamnat prin prezenta sentință penală.

Partea vătămată R. D. s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 10.000 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor avariilor autoturismului acestuia, iar în faza de judecată și-a precizat poziția, solicitând suma de 6000 lei și depunând înscrisuri doveditoare în acest sens (filele 14-25). În data de (...), partea civilă a depus la dosar un înscris din care rezultă că solicită suma de 2079,63 lei deoarece suma de 4000 lei i-a fost achitată de părinții inculpatului.

În temeiul articolelor 14 și 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 din Codul civil a fost admisă acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată R. D. și, în consecință, a fost obligat inculpatul să achite acestei părți despăgubiri civile în sumă de 2.079,63 lei.

În temeiul articolului 191, aliniatul 1 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul Ș. I. C. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În temeiul articolului 191, aliniatul 1 C.proc.pen. suma de 1000 lei apărător desemnat din oficiu în faza de urmărire penală în dosarele penale nr. 710/P/2010 și nr.

2015/P/2010 ale P. de pe lângă Judecătoria Gherla și în faza de judecată în dosarul penal nr. (...) al J. G., s-a avansat din Fondul M.ui Justiției în favoarea Baroului C..

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs inculpatul S. I. C., criticansd hotararea instantei de fond ca fiind netemeinica si a solicitat casarea acestei solutii si pronuntarea unei decizii prin care sa se dispuna reducerea cuantumului pedepselor aplicate si înlăturarea sporului de pedeapsă cu motivarea ca se impunea a fi reținută și circumstanța atenuanta prev.de art.74 lit.c C. având în vedere că după comiterea faptelor inculpatul a fost cooperant cu organele judiciare, a recunoscut și regretat faptele comise. Considera scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.

Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Instanța de fond a stabilit o stare de fapt conforma cu realitatea si sprijinita pe analiza si interpretarea judicioasa a probelor administrate in cauza, ajungând în final laconcluzia corecta că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Curtea își însușește în întregime argumentația instanței de fond, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C. și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare ( Helle impotriva Finlandei ), urmând a se va sublinia cu privire la criticile invocate de către inculpat următoarele:

Potrivit art. 385/9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Curtea reține că potrivit art.72 din C. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Verificând modul în care s-au individualizat sancțiunile penale aplicate inculpatului, Curtea constată că s-au respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare.

În acest context, nu poate fi omisă starea de recidivă mare postcondamnatorie (inculpatul fiind condamnat definitiv cu suspendarea condiționată pentru infracțiuni similare), dar și faptul că a comis mai multe infracțiuni în concurs, unele dintre acestea fiind tot infracțiuni contra patrimoniului ca și cele pentru care a mai fost condamnat definitiv, dovedind astfel că reeducarea sa nu s-a realizat.

Curtea consideră că aspectele invocate de inculpat au fost avute în vedere în procesul de individualizare, ceea ce a condus la coborârea sancțiunilor la minimul special prevăzut de lege, acordându-se suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunilor comise, condițiilor concrete în care s-au produs, având în vedere că inculpatul a mai comis fapte similare, dar și totalității urmărilor faptei din perspectiva atingerii dreptului de proprietate a altor persoane și punerii în pericol a siguranței circulației rutiere.

Raționamentul instanței de fond care a condus la nereținerea de circumstanțe atenuante este justificat.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este, însă, posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel, „conduita bună";, în sensul art. 74 alin. 1lit. a C., presupune, între altele, absența antecedentelor penale; „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită";, în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., nu se regăsește în prezenta cauză decât in raport de prima faptă; „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților";, în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pefondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea infracțiunii.

Referitor la aplicarea sporului de 2 luni închisoare, Curtea îl consideră ca fiind justificat prin prisma perseverenței infracționale a inculpatului recurent, dar și a numărului ridicat de acte comise ceea ce impune o agravare a sancțiunii rezultante.

Pentru aceste motive Curtea consideră că pedeapsa stabilită de către instanța de fond este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, scopul preventiv al sancțiunii și că va contribui la conștientizarea consecințelor faptei, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatului motiv pentru care în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul inculpatului, iar soluția atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temneinică.

Inculpatului i s-a asigurat asistență juridică din oficiu astfel că în temeiul art. 189

C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Potrivit art. 192 al. 2 C.proc.pen. se va dispune obligarea inculpatului la plata în favoarea statului a sumei de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ș. I. C., fiul lui G. și Ana, născut la 8 noiembrie 1990 în G., jud. C., arestat în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 237 din 14 februarie 2011 a J. G..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 5 aprilie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. M. V. V. A. L. H.

GREFIER,

LEUNȚA S.

Dact.L.H./Dact.S.M

4 ex./(...) Jud.fond. D.A.M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 497/2011, Curtea de Apel Cluj