Decizia penală nr. 863/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

D. PENALĂ NR.863/R/2011

Ședința publică din 26 mai 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE: C. I., judecător JUDECĂTORI: V. G.

A. D. L.

GREFIER: D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D.

S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de petentul D. G. împotriva deciziei penale nr.29 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr.(...), având ca obiect cerere de revizuire.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea pune în discuție admisibilitatea recursului declarat de petent, hotărârea atacată fiind definitivă.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de petent ca inadmisibil, hotărârea atacată fiind definitivă.

Petentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate anterior și rejudecând, să se dispună anularea titlului de proprietate și a întabulării.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.107/(...) a Judecătoriei J., în baza art.393 și următ.C.proc.pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr.22 din (...) a Judecătoriei J., din dosarul nr.(...), formulată de D. G.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou a sesizat instanța, conform art. 399 Cod procedură penală, propunând respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de petentul D. G., privind Sentința penală nr. 22/(...) a Judecătoriei J., arătându-se că sentința în discuție este pronunțată în baza art. 278/1 Cod procedură penală, și nu privește fondul cauzei.

Instanța a reținut că petentul D. G. a formulat cerere de revizuire a S. penale nr. 22/(...) a Judecătoriei J., cerere care fiind înregistrată direct pe rolul instanței, conform art. 397 Cod procedură penală, după dezinvestire a fost trimisa Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru efectuarea cercetărilor în baza prevederilor art. 399 Cod procedură penală.

Prin Sentința penală nr. 22/(...) a Judecătoriei J., în baza art. 278/1 al 8, lit. a Codului de procedură penală a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului D. G. împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou din dosar nr. 415/P/2009.

Soluția aceasta a fost menținută și ca urmare a respingerii recursului formulat de petent, prin D. penală nr. 128/(...) a T.ui S..

Fiind nemulțumit de aceasta soluție, petentul a formulat cerere de revizuire, motivând că aceasta nu este legala și temeinica deoarece la pronunțarea ei nu s-au avut în vedere soluțiile din dosarele nr.

3228/2007 și (...), prin care s-ar fi stabilit că a fost tulburat în posesie.

Conform art. 393 Cod procedură penală, pe calea revizuirii pot fi atacate hotărâri judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal.

Ori hotărârea împotriva căreia petentul a formulat cerere de revizuire a fost de respingere a plângerii sale, în baza art. 278/1 Cod procedură penală, deci împotriva unei soluții a parchetului, de netrimitere în judecată, astfel că excede prevederilor art. 393 Cod penal.

Prin decizia nr. XVII/(...) a I., s-a admis recursul în interesul legii

și s-a stabilit că cererile de revizuire îndreptate împotriva unor hotărâri judecătorești definitive pronunțate în temeiul prevederilor art. 278/1, alin. 8, lit. a, b Cod procedură penală, este inadmisibil.

Cererea revizuientului fiind respinsă, conform art. 192 alin 2 Cod procedură penală acesta a fost obligat să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petentul D. G., recurs respins ca inadmisibil prin decizia penală nr.29 din 23 martie

2011 a T.ui S..

Împotriva deciziei T.ui S. a declarat recurs petentul D. G., recurs ce este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Posibilitatea promovării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată în art.129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și

Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii";.

Prin urmare, din analiza textului constituțional rezultă că hotărârile judecătorești sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Ori, legea procesual penală a stabilit, prin norme imperative, un sistem al căilor de atac menit a asigura pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să corespundă adevărului, dar să și evite producerea vreunei vătămări materiale ori morale părților din proces.

Astfel, în raport de dispozițiile art.3851 din Codul de procedură penală sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.

De asemenea, art.417 din Codul de procedură penală, cu referire la dispozițiile înscrise în cap.III din Titlul 2 al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei altei căi ordinare de atac, având caracter definitiv și executoriu.

Rezultă, așadar, că sistemul român de jurisdicție penală a statuat principiul unicității căii de atac a recursului, fiind exclusă posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri succesive.

Având în vedere că hotărârea pronunțată de Tribunalul Sălaj la data de 23 martie 2011 este definitivă, iar împotriva unei astfel de hotărâri, legea nu a prevăzut o cale de atac, recursul promovat de cătrepetent apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare în baza art.385/15 pct.1 lit.a C.pr.pen.

Văzând și disp.art.192 alin.2 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul D. G. domiciliat in B., nr. 118, jud. S., împotriva deciziei penale nr. 29 din 23 martie 2011 a T.ui S..

Obligă pe petent să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

D. este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 26 mai 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C. I. V. G. A. D. L. D. S.

C.I./D.S. (...)

2 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 863/2011, Curtea de Apel Cluj