Decizia penală nr. 949/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.949/R/2011

Ședința publică din 8 iunie 2011

I. compusă din: PREȘEDINTE: M. R., judecător JUDECĂTORI: L. M.

ANA C. GREFIER: M. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : A. C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul R. M. A. împotriva deciziei penale nr.87/A din 21 februarie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 al.5 din OUG nr.195/2002, modificată și completată, cu aplic.art.37 lit.a C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul R. M. A. asistat de apărători aleși av.I. C. E. și av.T. C., ambii avocați din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar s-a depus o cerere din partea apărătorului ales al inculpatului - av. I. C. E. prin care solicită a se reveni asupra amenzii aplicate la termenul anterior, întrucât, din motive obiective, nu s-a putut prezenta în instanță.

În ce privește asigurarea substituirii arată că, s-a obligat prin contractul de asistență juridică să asiste partea și să fie personal prezent în instanță.

Curtea, deliberând, arată că se va pronunța asupra cererii prin hotărâre.

Se constată de asemenea că la dosar au fost depuse motivele de recurs din partea apărătorului inculpatului av.T. C.

Apărătorul inculpatului - av. I. C-tin E., în susținerea recursului depune în probațiune copii de pe cartea de muncă a inculpatul. A. în vedere și conținutul deciziei pronunțată de Tribunalul Cluj în soluționarea apelului declarat de parchet, raportat la faptul că se face trimitere la poziția numitei R. D., depune o copie certificată a declarației acesteia din dosarul Judecătoriei C.-N.

De asemenea, vis-a-vis de persoana inculpatului R. M., depune caracterizări ale inculpatului și decizia Curții de A. C., din care rezultă că în astfel de împrejurări unica soluție posibilă, aplicându-se toate principiile, este achitarea inculpatului.

Susține că nu are de formulat alte cereri în probațiune.

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul R. M. A. arată că își menține declarațiile date în fața instanței de fond și nu are de făcut alte completări.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului R. M. A., av.I. C-tin E., arată următoarele :

Cazurile de casare pe care le are în vedere în susținerea recursului sunt cele prev.de disp.art.385/9 pct.10, 12 și 18 C.pr.pen.

În principal, invocându-se aceste cazuri de casare în susținerea recursului, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale nr.87/2011 a T. C. șirejudecând cauza, să se respingă apelul formulat de către P. de pe lângă

Judecătoria Cluj-Napoca, cu consecința menținerii sentinței penale de achitare dată de către prima instanță în această cauză.

In măsura în care nu se va împărtăși acest punct de vedere, solicită admiterea recursului în baza disp.art.385 pct.2 lit.d rap.la art.385/9 pct.10

C.pr.pen., și să se dispună casarea deciziei atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În ceea ce privește primul petit pe care l-a formulat prin recursul declarat, în sensul admiterii recursului și în rejudecare să se respingă apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, dezvoltă aceste motive raportat la cazurile de casare invocate prev.de art.385/9 pct.12 și 18 C.pr.pen.

Apreciază că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond, și acea stare de fapt ulterior a fost confirmată și prin decizia penală atacată, că la data de (...), organele de poliție din cadrul S.ui Poliției Rutiere au fost sesizate prin dispeceratul I. C., în sensul că s-a produs un accident de circulație la orele 17,00 pe B-dul 12 D. 1918 în C. N., care a avut consecințe avarierea minoră a două autovehicule implicate în accident.

La acel moment, cu prilejul deplasării la fața locului, organele de poliție au constatat că autoturismul era staționat într-o parcare vis-a-vis de o unitate service auto, și în acest autoturism pe locul conducătorului auto se afla inculpatul R. A. M., moment în care s-a solicitat inculpatului să accepte să fie testat cu alcool- testul în vederea stabilirii concentrației de alcool în aerul expirat. In aceste condiții, inculpatul considerându-se nevinovat de orice imputare sub aspectul nerespectării normelor privitoare la regimul circulației rutiere, a refuzat să sufle în fiolă pentru a se stabili alcoolemia în aerul expirat, în condițiile în care evident a comunicat de la bun început organelor de poliție, respectiv ofițerilor din cadrul poliției rutiere că nu a condus autovehiculul. Toată această apărare constantă a inculpatului a fost menținută pe întreg parcurs al procesului penal din primul moment. Acest lucru este indubitabil și nu există nici un fel de discuție contrară vis-a-vis de poziția constantă a inculpatului raportat la nerecunoașterea faptelor care îi sunt imputate. Este mai mult decât adevărat că în aceste condiții, subiective de altfel și determinate de o stare de ebrietate care niciodată nu a fost negată de către inculpat, considerându-se nedreptățit la acel moment prin solicitarea care a fost formulată, atitudinea inculpatului pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a fost una care a atras până la urmă o consecință severă, în sensul că a fost instrumentată această cauză penală. Nici într-un moment, inculpatul nu a încercat să aibă o atitudine sfidătoare sau jignitoare la adresa organelor de poliție. C. anumitor susțineri din decizia penală atacată, inculpatului cel mult i se poate imputa, raportat la momentul la care a fost supus controlului de către organele de poliție rutieră, o atitudine ironică. A făcut afirmații de genul că soția sa ar fi condus autovehiculul anterior, în condițiile în care, evident această afirmație era mai mult decât contrară și nu putea fi luată în serios pentru că soția acestuia a apărut la locul unde se petreceau incidentele la orele 17,00, ulterior apariției organelor de poliție și ulterior apariției discuțiilor dintre inculpat și organele de poliție. A. au fost ulterior valorificate de către instanța de apel, în sensul unei atitudini vădit nesincere și cu o apărare care nu a fost de la început formulată în sensul că nu ar fi condus el autoturismul ci o terță persoană și nicidecum soția acestuia. Evident, apare cel puțin ca fiind una care sfidează orice raționament juridic fiind clar că atitudinea inculpatului a fost doar ironică pentru că nu îi venea să creadă că în acele condiții, în care existau mai mult decât certitudine cu privire la persoana celui care condusese autovehiculul, el nu putea să înțeleagă de ce i se solicită să accepte recoltarea probelor biologice.

Pentru apărare este esențial a se stabili în ce măsură probațiunea care a fost efectuată pe parcursul urmăririi penale și ulterior verificată de către instanța de fond, este una aptă să conducă la condamnarea inculpatului pentru această infracțiune.

Probele testimoniale pe care le-a evidențiat că sunt certe în favoarea inculpatului sunt depoziția martorului H. C. (f.61-62, f.73-74 dosar u.p.), depoziția martorului B. I., confruntarea care a fost efectuată în faza de urmărire penală dintre P. D. D. și R. M. A. și confruntarea dintre P. L. și R. M. De asemenea, este importantă depoziția martorului Sas D. C. (f-32 dosar instanță fond) și depoziția martorului P. D. D. care a fundamentat decizia de punere sub inculpare a inculpatului și trimiterea acestuia în judecată.

M. P. D. D. a susținut că el personal nu l-a auzit pe inculpat spunând că autoturismul a fost condus de soția sa. A. afirmă în mod constant că inculpatul de la început a spus că nu el a condus autoturismul. În aceste condiții, sigur se pune problema în ce măsură doar două declarații a martorilor audiați în faza de urmărire penală, care nu sunt confirmate, pot să stea pe baza unei analize făcute în condițiile în care Tribunalul Cluj nu a făcut în mod nemijlocit o cercetare judecătorească, nu a administrat probe deși a avut această posibilitate, să reanalizeze probațiunea dată sau efectuată în faza de judecată la fond și pe baza acestei reanalizări, să dispună o soluție contrară față de cea dispusă de către instanța de fond.

Din această perspectivă, întrebările sunt multiple, în condițiile în care, în calea de atac a recursului, posibilitățile pe care le are apărarea în susținerea punctului său de vedere sunt strict limitate.

Rezultă fără umbră de îndoială că decizia penală atacată din această perspectivă este vădit lacunară. Pentru inculpat, o soluție de condamnare în condițiile în care soluția pe care instanța de recurs o va pronunța, are o importanță covârșitoare și asupra unei alte cauze care se află într-un alt stadiu judiciar, respectiv situația inculpatului în acel dosar, B. I. care este trimis în judecată pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, deși dintr-o perspectivă sistemică cele două cauze prezentând conexitate ar fi trebuit instrumentate în cadrul aceluiași proces.

Susține că în ceea ce-l privește pe inculpatul M. R. A., din analiza tuturor mijloacelor de probă administrate în această cauză, inclusiv în calea de atac a recursului, rezultă fără nici un dubiu că în cauză nu ne aflăm în prezența infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice prev.și ped.de art.87 al.5 din

OUG nr.195/2002.

A apreciat că raportat la cerința expresă a legii în sensul că la data constatării faptei inculpatul trebuia să aibă calitatea de conducător auto, așa cum a menționat și în susținerile anterioare, aceasta trebuia să fie anterioară momentului în care este supus solicitării testării alcoolului în aerul expirat și a recoltării probelor biologice, această calitate de conducător auto trebuie să fie evidentă. Ori, ceea ce se întâmplă este un lucru absolut normal, inculpatul se afla în autoturismul proprietatea sa, așteptându-l pe martorul H. C. care trecuse strada la service-ul auto pentru a-și rezolva problemele legate de achiziționarea unor anvelope, în condițiile în care chiar fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a afirmat că nu a condus autovehiculul.

Aceste declarații date de către martorii P. D. D. și P. L. au fost cenzurate ulterior în fața instanței de judecată. M. P. D. (f.47 vol.I instanță fond), în ce privește declarațiile date în faza de urmărire penală, arată că acestea au fost consemnate de organele de urmărire, consemnându-se altfel afirmațiile sale decât a declarat acesta în fața ofițerului de poliție judiciară. Dacă acestea au fost date în aceste condiții ele trebuiau înlăturate, cu atât mai mult cu cât există alte probecare vin să susțină teza susținută constant de către inculpatul R. M. S. trei declarații date de către B. I., H. C-tin și de către martorul Sas D. C. Din perspectiva sa, toate aceste trei depoziții alături de depoziția martorei R. D., vin să confirme că la data de (...) nu inculpatul a condus autovehiculul marca Wolkswagen Tuareg și care a fost implicat în accidentul de trafic rutier cu consecințe minore cu F. M. în care se afla martora P. L.

Apreciază că esențială pe lângă poziția constantă a inculpatului a fost și poziția martorului Sas D. C., care a fost audiat în faza de cercetare judecătorească după ce s-au făcut eforturi considerabile pentru a fi identificate persoana acestui martor și care afirmă că la momentul la care a trecut de trecerea de pietoni și a văzut incidentul petrecut între cele două mașini în care se afla inculpatul R. A. M. și în cealaltă mașină se afla martorul P. D. D. a văzut fără nici o îndoială faptul că inculpatul se afla pe scaunul de lângă șofer.

În aprecierea corectă a stării de fapt trebuie avut în vedere că toate evenimentele din acea zi s-au derulat într-un interval de timp foarte scurt, între orele 16,45 și 17,20. Relevantă este și depoziția martorilor în acuzare, a martorilor P. D. D. și P. L., care afirmă că la intersecția de lângă C. C. C., în sensul giratoriu, au pierdut din vedere mașina condusă de către persoana care se afla la volan.

Pentru toate aceste motive, apreciază că dintr-o perspectivă strict logică, singurul lucru care se poate desprinde cu certitudine în această cauză, având în vedere și aceste probe care s-au dorit a fi obiective, în sensul că justificarea prezenței pe scaunul șoferului este făcută în sensul că imediat după ce martorul H. a coborât din mașină, la puțin timp s-a mutat pe scaunul acestuia pentru a da drumul la motor pentru că era frig afară. Pe de altă parte, a încercat să facă dovada faptului că în ce privește declarațiile martorilor P. D. D. și P. L., vis-a-vis de imposibilitatea observării cu certitudine a persoanelor care se aflau în autoturismul Wolkswagen Tuareg este una obiectivă. Există planșa privitor la poziția în care se afla inculpatul la momentul producerii incidentului dintre cele două mașini. Toate aceste dovezi generează acea stare vădită de incertitudine cu privire la susținerea parchetului și ulterior împărtășită și de către tribunal raportat la comiterea faptei de către inculpatul R. M. A.

În aceste condiții, apreciază că sunt incidente cazurile de casare prev.de disp.art.385/9 pct.12 și 18 C.pr.pen., motiv pentru care, în principal se impune admiterea recursului și casarea deciziei tribunalului, cu menținerea soluției pronunțată de instanța de fond.

Apărătorul inculpatului R. M. A., av. T. C., menține motivele de recurs astfelcum au fost depuse.

În susținerea recursului arată că a pornit de la premisa că în acest dosar sunt două soluții diametral opuse. Ceea ce însă rezultă fără nici un dubiu, este faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre după ce personal a administrat probe, după ce și-a format o convingere proprie audiind atât inculpatul cât și martorii.

În contradicție cu această hotărâre a instanței de fond, poate fi observată hotărârea pronunțată de instanța de apel, care nu a procedat nici la readministrarea altor probe deși s-a solicitat acest lucru, nu a procedat nici la administrarea unor probe pe care ar fi considerat de cuviință să le administreze având în vedere că din oficiu putea să le dispună și a pronunțat o hotărâre bazată exclusiv pe materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și în condițiile în care s-a pornit de la ideea de a îmbrățișa acuzarea.

În primul rând, a încercat să împartă toate evenimentele în două categorii.

Prima raportat la ce s-a întâmplat la trecerea de pieton și a doua, ce s-a întâmplat ulterior.

Cu privire la acest moment, există declarația martorului Sas C. care l-a văzut pe inculpat ocupând locul din dreapta și purtând acea discuție. Mai există declarațiile martorilor B. și H. care spun că inculpatul nu se afla la volan și declarațiile celor doi soți P., care spun că ei nu pot afirma locul pe care a stat inculpatul.

Este de observat în primul rând că, instanța de apel, la un moment dat, a pus sub semnul întrebării declarația martorului S. I. de apel nu a înlăturat această declarație, dar din modul în care a formulat apărarea cu privire la acest martor, nu dă de înțeles decât că ea însăși afirmă un dubiu.

S-a susținut că martorii P. au făcut declarații în cursul urmăririi penale.

Subliniază că judecata se bazează pe ansamblul declarațiilor atât cele din faza de urmărire penală cât și cele de la instanță. Mai mult, practica CEDO și practica judiciară în general, acordă o oarecare preponderență declarațiilor luate în condițiile în care inculpatul a avut asigurat dreptul la apărare.

Solicită a se observa că în primele declarații acest drept la apărare nu a fost asigurat inculpatului. Nu i se poate imputa inculpatului faptul că organul de poliție a luat declarații singur, fără ca inculpatul, prin apărător, să fi avut posibilitatea să pună întrebările pe care le-ar fi considerat concludente. In momentul în care apărarea și-a început activitatea cu ocazia acelor procese verbale de confruntare și s-au pus câteva întrebări, s-a schimbat situația în cauză întrucât cei doi martori au arătat realitatea faptelor.

Cu privire la cel de-al doilea motiv, arată că instanța de apel și-a bazat hotărârea pe depoziția numitei R. D. pe care nu a audiat-o. În această împrejurare, hotărârea nu se bazează pe probe. Pur și simplu se bazează pe o supoziție a instanței de apel, fără a administra vreo probă.

Instanțele de judecată sancționează în general acea vătămare a intereselor legale a inculpatului, prin casarea unei asemenea decizii în care motivarea se bazează pe neaudierea unor martori sau pe audierea lor doar în fază de urmărire penală.

Martorii au fost audiați în cursul urmăririi penale, dar cu atât mai mult, consideră că atunci când hotărârea se bazează pe depoziția unei persoane, fără a fi audiată de instanță, se încalcă principiul nemijlocirii și al contradictorialității, sens în care această decizie este nelegală și este supusă casării.

De asemenea, practica CEDO în mod constant a sancționat o asemenea practică. S-a constatat constant încălcarea dreptului la un proces echitabil atunci când hotărârea se bazează pe martori neaudiați în instanță așa cum este și cazul din speță.

Cu titlu de exemplu invocă hotărârile Spânu și D. contra României menționând că din înscrisurile depuse mai rezultă și alte hotărâri.

I. de apel a încălcat și principiul egalității de arme deoarece în maniera în care a procedat, neaudiind o persoană, practic nu a pus în discuția părților probele pe care și-a întemeiat hotărârea. Nici un moment nu a avut în fața instanței de apel posibilitatea de a chestiona persoana pe care și-a întemeiat instanța hotărârea. În decizie, se poate observa că se fac multiple referiri la această persoană.

Toată hotărârea instanței de apel are strict în vedere numai declarațiile din faza de urmărire penală, pentru că nici un moment nu a analizat ce au spus martorii în faza de judecată. S-a procedat la un moment dat la o enumerare, dar în partea în care instanța de apel nu își spunea opinia, se repetau doar susținerile instanței de fond. C. vreme a procedat în această manieră și nu a analizat tot materialul probator administrat pentru a-și formula o convingere, susține că nu s- a realizat o judecată pe bază de probe.

În subsidiar, apreciază aplicabil art.385/9 pct.10 C.pr.pen.

Reprezentantul M.ui P., apreciază vădit nefondat recursul declarat de inculpat, solicită respingerea căii de atac în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului și cu consecința menținerii deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.

În susținerea poziției procesuale arată că nici unul dintre cele două motive de recurs invocate de către apărătorii aleși ai recurentului inculpat, nici cel prev.de art.385/9 pct.10 și nici cel invocat prin raportare la disp.art.385/9 pct.18

C.pr.pen., nu sunt incidente în cauză și nu pot justifica casarea deciziei atacate, nici prin reținerea spre rejudecare de către instanța de recurs, nici cu consecința trimiterii spre rejudecare a cauzei la instanța de apel, ca urmare a invocării disp.art.385/9 pct.10 C.pr.pen.

Consideră că prin decizia nr.87/2011 a T. C., dimpotrivă, tocmai s-a înlăturat grava eroare de fapt ce se regăsește în cuprinsul sentinței penale nr.878/2010 a Judecătoriei C.-N., sentință desființată ca urmare a admiterii căi de atac a apelului promovat de către parchet și în consecință nu se poate discuta de existența unei erori grave de fapt care a fundamentat o greșită soluție de condamnare dispusă de Tribunalul Cluj.

Întreaga discuție ce se poartă în prezenta speță este cu privire la probațiunea testimonială administrată în cauză care poartă de fapt asupra dovedirii faptului că inculpatul nu a îndeplinit una dintre condițiile necesare pentru tragerea la răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 al.5 din OUG nr.195/2002, respectiv aceea că nu a condus pe drumuri publice autovehiculul marca Wolkswagen T.. Aceasta a fost apărarea formulată de către inculpat, într- adevăr încă de la început când organele de poliție au sosit la fața locului, și aceasta este apărarea pe care o formulează și azi în fața instanței de recurs.

Este adevărat că inculpatul are posibilitatea ca pe parcursul întregului proces penal să aibă poziția pe care înțelege să o explice în fața organelor judiciare și să urmeze o procedură de apărare pe care o consideră că este justificată, judicioasă și care poate conduce la soluția pe care o dorește inculpatul, în sensul de a nu fi antrenată răspunderea sa penală.

Susținerile inculpatul sunt pur subiective și se află în contradicție cu materialul probatoriu administrat în cauză pe parcursul tuturor fazelor procesuale parcurse. De aceea, apreciază că în mod judicios și respectând toate prevederile procedurale dar și literatura și practica judiciară în materia interpretării probelor, tribunalul a desființat sentința și a reținut vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii reținute în sarcină.

Este un fapt obiectiv și o împrejurare de fapt aceea că la momentul sosirii echipajului de poliție inculpatul se afla în autoturismul staționat într-o parcare, cu motorul pornit, aflat pe locul șoferului. Ceea ce s-a susținut într-adevăr este faptul, contrar realității obiective, că inculpatul nu este cel care a condus acest autovehicul. Intrucât faptul obiectiv este dovedit în mod incontestabil, sarcina răsturnării acestei probe revine inculpatului. A. a susținut în mod constant că nu este el persoana care a condus acel autovehicul fără a indica vreo persoană care a condus, iar ulterior, a susținut că autor al acțiunii de conducere este soția sa, martora R. D. S. că această susținere este explicată de către apărare prin faptul că inculpatul se afla în mod evident sub influența băuturilor alcoolice, că este rezultatul poziției ironice pe care a avut-o față de organele de poliție în acel moment, dar cert este că inculpatul nu a indicat nici o altă persoană care să fi condus autovehiculul pe drumurile publice. Apărarea care se formulează este în sensul că inculpatul se afla pe locul din dreapta, că șoferul H. a condus autoturismul, că acesta se afla la câțiva metri de locul unde a fost depistat autovehiculul întrucât intenționa să procure cauciucuri pentru autoturismul personal.

Ce s-a avut în vedere de către instanța de apel în mod corect, a fost o interpretare logică a infracțiunilor și a susținerilor în apărare. Ce a spus instanța de apel a fost faptul inexplicabil al împrejurării că inculpatul nu a invocat nici un moment cu acel prilej, prezența martorului în apropiere, chemarea acestuia în fața organelor de cercetare penală. Inculpatul nu a procedat astfel, iar referirile instanței la depozițiile martorei R. D., nu este o poziție a unui martor neaudiat nemijlocit de către Tribunalul Cluj.

In mod corect instanța de apel a concluzionat că întreaga apărare este subiectivă și ilogică, raportat la conduita efectiv avută. Față de depoziția numitului H., care a declarat constant în cursul urmăririi penale că el este autorul acțiunii de conducere, s-a instrumentat un dosar penal pentru mărturie mincinoasă întrucât probele sunt contrare depoziției acestui martor și desigur sunt indicii puternice cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

S-a mai bazat apărarea pe faptul că pe parcursul cercetării judecătorești, în fața primei instanțe de judecată, a fost invocat și audiat de către instanța fondului, martorul Sas D. C. Cu privire la acest martor, de asemenea apreciază că în mod corect și potrivit întregii teorii și practici în materia interpretării probelor testimoniale, instanța, Tribunalul Cluj, a constatat că această depoziție este lipsită de orice credibilitate întrucât depoziția survine la mai mult de 1 an și 6 luni de zile de la data când a avut loc evenimentul rutier. In mod corect se interpretează de către instanța de judecată că este puțin credibil ca o persoană care este martor întâmplător a unui eveniment lipsit de orice importanță, poate să relateze o serie de interpretări favorabile inculpatului, neputând să relateze alte împrejurări care ar fi de natură a verifica credibilitatea și veridicitatea declarației martorului. A., instanța de apel constată că această declarație nu este credibilă și o înlătură din ansamblul materialul probator.

In ceea ce privește martorul B. I., consideră că declarația sa nu este relevantă din punctul de vedere al existenței faptei și a vinovăției inculpatului, câtă vreme acesta poate certifica doar că inculpatul a plecat de la domiciliu împreună cu martorul H. C. care conducea autoturismul.

Din acest punct de vedere consideră că declarația martorului nu este relevantă și nu prezintă utilitate în soluționarea acestei cauze.

Rămân declarațiile martorilor P. D. și L. pe care le apreciază ca fiind utile și că se coroborează în mod corespunzător cu împrejurările de fapt care sunt relevate de procesul verbal de constatare la fața locului și de poziția pe care inculpatul a exprimat-o într-o primă fază a cercetărilor, respectiv, este evident că ceea ce martorii au putut să ateste în mod indubitabil este că inculpatul este persoana care prin geamul autoturismului le-a adresat cuvinte injurioase ca urmare a acelui mic incident din trafic, de pe geamul corespunzător locului folosit de conducătorul autovehiculului. Martorii nu au putut certifica dacă inculpatul se afla singur sau nu în autovehicul, dar cu certitudine inculpatul a folosit acel geam al locului folosit de conducătorul autovehiculului. Este greu de crezut că inculpatul așezat pe scaunul din dreapta ar fi reușit în acea fracțiune să deschidă geamul portierei din stânga, cea corespunzătoare șoferului, să facă și mișcarea corespunzătoare pentru a putea ieși pe geamul acelei portiere și să adreseze cuvinte martorilor. Nu există contradicții între susținerile martorilor din cursul urmăririi penale și cele din cursul cercetării judecătorești efectuate de către instanța de fond, aceste precizări făcute ulterior de către martori cu privire la împrejurarea că nu pot certifica dacă mai existau și alte persoane în autoturism sunt doar dovezi ale faptului că martorii au relatat cu sinceritate propriile percepții și nu au insistat în a adăuga împrejurări pe care nu au putut în mod efectiv să le perceapă.

Referitor la susținerile că instanța de apel nu a administrat sau readministrat probele din cursul cercetării judecătorești a fondului, astfel încâtinstanța de apel nu a perceput personal și nu și-a format convingerea pe baza administrării nemijlocite a probelor și pune sub semnul îndoielii decizia pronunțată de către instanța de apel, arată că o astfel de poziție ar însemna obligativitatea instanțelor de apel ca ori de câte ori se ajunge în acest stagiu procesual, în momentul în care se ajunge la o soluție opusă instanței fondului, aceasta să fie obligată să readministreze cel puțin în parte probatoriul administrat de instanța fondului. Singura dispoziție procedurală este obligația de a asculta inculpatul, obligație care a fost respectată de către instanța de apel. De altfel, nici nu consideră că este în interesul bunei desfășurări a procesului penal o astfel de solicitare formulată de apărătorii inculpatului, de a se readministra probele administrate în fața instanței fondului. Dimpotrivă, instanța de apel este chemată tocmai a remedia eventuale erori comise de către instanțele ierarhic inferioare, pe calea exercitării căilor de atac, astfel că decizia penală nr.87/2011 este în conformitate cu dispozițiile procedurale și nu poate încălca în nici un fel dispozițiile CEDO, nici în ce privește dreptul la un proces echitabil și nici în ce privește egalitatea de arme.

Cu privire la referirea la martora R. D., aceasta nu se încadrează în dispozițiile invocate la pct.10 al art.385/9 C.pr.pen., este doar o argumentare logică a interpretării de către Tribunalul Cluj a probatoriului administrat și a poziției exprimate de către fiecare parte audiată ori de către martorii audiați în prezenta cauză.

In consecință, apreciază că nu suntem în situația dubiului ce poartă asupra desfășurării activității de conducere a autovehiculului de către inculpatul R. M., consideră că prezumția de nevinovăție a fost exprimată prin probe legale, pertinente și concludente administrate în cauză, corect analizate de către instanța de apel, cu consecința corectă a reținerii vinovăției inculpatului, inclusiv în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate și a sancțiunii finale respectate ca urmare a aplic.art.37 lit.a și art.83 C.pen. Apreciază că instanța de apel a efectuat o corectă și judicioasă soluționare a căii de atac, soluția pronunțată fiind în deplină legalitate și temeinice.

Din acest motiv, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, cu consecința menținerii deciziei penale atacate.

Apărătorul inculpatului R. M. A., av.I. C-tin E., în replică, arată că este vorba de concluziile ferme la care a asistat, în sensul că există toate dovezile necesare pentru stabilirea existenței infracțiunii. Așa cum a insistat este un element esențial pe care instanța de recurs trebuie să-l aibă în vedere la soluționarea cauzei și lucru de necontestat de către parchet și anume acela că la momentul deplasării la fața locului persoana inculpatului se afla doar la volan și nu a fost oprită în trafic.

Apărătorul inculpatului R. M. A., av.T. C., în replică arată că este posibil ca martorii P. să nu fi perceput întreaga realitate datorită împrejurărilor dovedite.

Inculpatul R. M. A., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului șiarată că achiesează la concluziile apărătorilor săi.

C U R T E A

Prin Sentința penală nr.878 din (...) a Judecătoriei C.-N. în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d, s-a dispus achitarea inculpatului R. M. A., fiul lui F. și L., născut la data de (...) în loc. Reghin, CNP 1., cetățean român, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, inginer constructor SC E.rgoline SRL, cu antecedente penale, domiciliat în C.-N., str. Ion B., nr.12, jud. C., pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul unei persoane care conduce pe drumurile publice un autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabiliriialcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.37 lit.a C.p.

În temeiul art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cele două faze procesuale, instanța de fond a apreciat că nu rezultă cu certitudine întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul R. M. A. a fost trimis în judecată, cu referire la latura obiectivă. Dispozițiile art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 incriminează fapta conducătorului auto care refuză să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, aspectul discutabil în prezenta cauză fiind cel legat de calitatea de conducător auto al inculpatului în data de 24 ianuarie 2008. Sub acest aspect, instanța constată că martorii P. D. D. și P. L. care au declarat inițial că inculpatul era la volanul autoturismului marca VW T., în cursul judecății și-au nuanțat declarațiile, arătând că nu sunt siguri de acest lucru, că nu au văzut în interiorul acelei mașini, datorită poziției în care se aflau, generată de diferența de gabarit dintre autoturisme. Martorii au descris poziția în care se afla inculpatul în momentul în care l-au văzut, arătând că acesta era cu capul și o parte din corp ieșit pe geamul din dreptul locului șoferului, poziție descrisă de martorul P. D. D. ca fiind incomodă. Încă din faza de urmărire penală martorul P. D. D. și-a nuanțat declarația, arătând cu ocazia confruntării că nu poate afirma cu certitudine câte persoane erau în mașină, menționând că el era într-o poziție mai joasă, într-un autoturism mai mic (procesul verbal de confruntare filele 32-34 dosar urmărire penală).

Este adevărat faptul că inculpatul a fost găsit de organele de poliție în autoturism, pe locul șoferului, acesta susținând că a trecut pe scaunul respectiv după ce H. C. a coborât și a traversat strada. Nu există la dosar alt mijloc de probă care să contrazică această susținere, martorii P. arătând în fața instanței și cu ocazia efectuării procedurii de confruntare că au scăpat pentru câteva minute din vedere autoturismul marca VW, pe care l-au revăzut când era deja oprit în refugiul situat la o distanță de aproximativ 100 m față de sensul giratoriu din dreptul magazinului C. Martorii au arătat că ulterior discuției contradictorii cu inculpatul în fața magazinului P., mașina acestuia și-a continuat deplasarea, a ieșit pe partea carosabilă în fața autoturismului F., care s-a oprit la trecerea de pietoni pentru acordare de prioritate și a virat dreapta spre magazinul C. În cursul judecății martorul P. a făcut afirmația că a apelat 112 și că în momentul în care a ajuns pe podul din cartierul G., autoturismul marca VW era deja la sensul giratoriu, unde el s-a oprit ulterior pentru a acorda prioritate câtorva autoturisme. Din aceste relatări rezultă că martorii au pierdut din contactul vizual autoturismul marca VW câteva minute, timp în care teoretic o persoană ar fi avut posibilitatea să coboare și să traverseze strada fără ca martorii să observe acest aspect.

Pe de altă parte susținerea inculpatului a fost confirmată de martorul H. C. în cursul urmăririi penale când a fost audiat și în calitate de învinuit pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă și în cursul judecății cu ocazia audierii nemijlocite de către instanță. Faptul că inculpatul a plecat de la locuința sa în autoturismul condus de H. C., a fost confirmat de martorul B. I., audiat în ambele faze procesuale (în cursul urmăririi penale și în calitate de învinuit).

În afara precizărilor făcute de martorii P. și a declarațiilor martorilor H. C. și

B. I., în cursul judecății a fost audiat martorul Sas D. C., care sub prestare de jurământ a declarat că a văzut incidentul dintre inculpat și martorul P. D. D. din fața magazinului P., susținând că inculpatul era pe locul din dreapta șoferului și s- a aplecat peste acesta, pentru a-i reproșa ceva șoferului autoturismului de culoare roșie. Inculpatul a afirmat în prezența organelor de poliție, imediat după depistarea sa faptul că nu a condus autoturismul, aspect confirmat și de martorul P. D. D. șiinvocat de inculpat pentru a-și justifica refuzul de a se supune recoltării de probe biologice de sânge (așa cum rezultă din procesul verbal de la fila 10). Inculpatul a avut o atitudine necorespunzătoare față de organele de poliție, în parte explicabilă și din cauza consumului de băuturi alcoolice, făcând și afirmații care în mod evident nu reflectau realitatea, cum ar fi aceea că a condus soția sa, care a ajuns la fața locului cu un alt autoturism, împrejurare observată de toate persoanele prezente.

Toate aspectele menționate anterior referitor la mijloacele de probă administrate în cele două faze procesuale conturează existența unui dubiu cu privire la unul dintre elementele care intră în conținutul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, respectiv cel legat de calitatea de conducător auto a inculpatului R. M. A. în data de 24 ianuarie

2008; obligația de a se supune recoltării probelor biologice de sânge incumbă doar persoanei care a condus un autoturism pe drumurile publice. Chiar dacă inculpatul a refuzat să se supună recoltării probelor biologice de sânge, atâta timp cât din probele administrate nu a rezultat cu certitudine faptul că acesta a condus autoturismul marca VW T. pe drumurile publice, instanța a apreciat că se impune achitarea sa în baza art. 11 pct.2 lit.a C.p.p., raportat la art.10 lit.d C.p.p., fiind aplicabil în prezenta cauză principiul „in dubio pro reo";, potrivit căruia orice dubiu profită inculpatului.

Împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică pentru următoarele considerente:

I. a reținut că dispozițiile art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 incriminează fapta conducătorului auto care refuză să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, aspectul discutabil în prezenta cauză fiind cel legat de calitatea de conducător auto al inculpatului. În acest sens, instanța a reținut că martorii P. D. D. și P. L. care au declarat inițial că inculpatul era la volanul autoturismului VW T., în cursul judecății și-au nuanțat declarațiile, arătând că nu sunt siguri de acest lucru, că nu au văzut în interiorul autoturismului, și că, deși au urmărit mașina în care se afla inculpatul, au pierdut contactul vizual cu aceasta pentru câteva minute, timp în care teoretic o persoană ar fi avut posibilitatea să coboare și să traverseze strada fără ca martorii să observe acest lucru.

În pronunțarea soluției, instanța a mai avut în vedere și faptul că susținerea inculpatului a fost confirmată de martorul H. C., care a declarat că el a condus autoturismul, precum și de martorul Sas D. C., care a fost audiat doar în faza de judecată, și care a declarat că a văzut incidentul dintre inculpat și martorul P. D.

D. din fața magazinului „P.";, susținând că inculpatul era pe locul din dreapta șoferului. În ceea ce privesc înregistrările efectuate cu telefonul mobil, instanța a reținut că acestea nu pot fi considerate ca mijloace de probă, pe de o parte, întrucât nu intră sub incidența dispozițiilor art.916 alin.2 Cod procedură penală, care se referă la înregistrările efectuate de părți sau alte persoane, între care nu pot fi organele judiciare, iar pe de altă parte, pentru că nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă.

Tribunalul Cluj a constatat că apelul declarat în cauză este fondat.

Analizând probatoriul administrat în cauză prima instanță a stabilit că, la data de 24 ianuarie 2008, inculpatul R. M. A. s-a sustras de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei însă fapta acestuia nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 deoarece nu el este cel care a condus autoturismul VW T. pe drumurile publice ci martorul H. C.

La stabilirea acestei stări de fapt prima instanță a avut în vedere declarațiile inculpatului și ale martorilor H. C., P. D. D., P. L. E., B. I. și Sas D. C.

Coroborând probele administrate în cauză, T. a apreciat că prima instanță nu a reținut o stare de fapt corectă, datorită împrejurării că pe parcursul procesului aceasta a fost denaturată de către inculpat.

În prima declarație dată în cauză, la data de (...) (f.24) martorul P. D. D. a arătat împrejurările în care a fost acroșat de autoturismul T. după care a descris modul în care s-au desfășurat evenimentele după sosirea celor 2 echipaje de poliție.

Din conținutul declarației martorului rezultă că inculpatul nu a vrut să se legitimeze, datele lui de stare civilă fiind luate de la soție. M. a mai arătat că inculpatul a refuzat să dea declarații organelor de poliție cărora a început să le adreseze cuvinte jignitoare.

În declarația dată după aproximativ 1 lună de la incident (f.24) respectiv în data de 28 februarie 2008, același martor a declarat că „. de poliție s-au deplasat la autoturismul WV încercând să-l contacteze pe conducătorul auto, care ședea singur în autoturism, însă acesta a refuzat să se legitimeze. Pe conducătorul auto se observa vizibil că era beat și vorbea incoerent. Discuția cu lucrătorii de poliție fiind efectuată la un moment dat cu geamul de la ușa stânga față deschis, după care l-a închis și a început să vorbească la telefonul mobil";.

M. a mai relatat că, după circa 10 minute, a observat că inculpatul nu mai vorbește la telefon, iar în jurul orelor 1720 a venit la fața locului o femeie, despre care a dedus că este soția inculpatului.

În continuare, martorul a arătat că după venirea soției sale inculpatul a declarat verbal că nu el a condus autoturismul ci soția sa, după care a coborât din autoturism. Aceasta în condițiile în care numita R. D. a sosit la fața locului la volanul unui alt autoturism marca Mercedes.

Aceleași aspecte sunt subliniate de martora P. L. în declarația sa de la fila 27 și se coroborează cu ceea ce rezultă din transcrierea convorbirilor telefonice, unde constant apare afirmația inculpatului referitoare la faptul că cea care a condus autoturismul este soția sa.

Prima declarație dată de inculpat datează din (...), în cuprinsul ei acesta menționând că cel care a condus autoturismul este martorul H. C.

În cursul judecății inculpatul a declarat aceleași aspecte referitoare la persoana care a condus autoturismul în ziua respectivă și traseul parcurs. A. a relatat incidentul pe care șoferul lui l-a avut cu șoferul unui autoturism marca F. M. în fața magazinului P., arătând că acesta a încercat să forțeze intrarea în intersecție, deși avea obligația de a ceda trecerea. Inculpatul a susținut că a fost deranjat de atitudinea acelui șofer și i-a cerut lui H. C. să îl depășească pe partea dreaptă, deoarece în zonă era o stație de autobuz și drumul era mai larg. Inculpatul a arătat că după ce a ajuns în dreptul mașinii a lăsat geamul jos, s-a aplecat peste șofer și i-a adresat conducătorului auto respectiv cuvinte injurioase legate de modul în care conduce. Inculpatul a declarat că în acea mașină se mai afla o femeie pe locul din dreapta șoferului.

Inculpatul a recunoscut că a făcut afirmația că soția lui a condus mașina, dar în același context în care se glumea, fiind evident că aceasta nu putea să conducă atâta timp cât a venit la fața locului cu un alt autoturism.

Inculpatul a arătat că a rămas împreună cu organele de poliție 15-20 minute, timp în care H. C. era la atelierul de vulcanizare și a aflat de la acesta că s-a întors după ce el a plecat cu mașina poliției.

Audiat și el de instanță, martorul H. C. a afirmat că la întoarcere de la vulcanizare a văzut că autoturismul era în același loc, fără să fie cineva în interior și a aflat de la soția inculpatului că acesta este la poliție.

Analizând derularea faptelor, astfel cum decurg din declarația inculpatului, a martorului H. C. și a martorilor P. D. D. și L. rezultă următoarele:

În momentul sosirii primului echipaj de poliție inculpatul se afla în autoturism, pe locul șoferului, timp în care H. C. se afla la o vulcanizare. La 10 minute după, timp în care inculpatul a refuzat să-și decline identitatea, la locul respectiv a apărut soția inculpatului care le-a spus polițiștilor numele soțului. D. inculpatul a spus polițiștilor, în prezența soției, că aceasta a condus, aspect imposibil deoarece acesta s-a deplasat la locul respectiv la volanul altui autoturism, nici inculpatul și nici soția, nu fac nici o remarcă legată de existența adevăratului conducător auto.

Aceasta în condițiile în care ambii sunt conducători auto și aproape cert cunosc infracțiunile la legea circulației. Mai mult, inculpatul aflat în perioada termenului de încercare, stabilit urmare comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de o persoană ce are o îmbibație în sânge ce depășește limita legală, găsește potrivit să glumească pe seama soției și acceptă să se deplaseze la poliție fără a dezvăluie identitatea adevăratului conducător .

A. în vedere că inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, existența șoferului care a condus putea fi dezvăluită de soția inculpatului, care s-a deplasat la fața locului urmare unei discuții telefonice ce s-a purtat între cei doi soți.

Admițând că în momentul respectiv soția inculpatului nu a știut că cel ce a condus e martorul H. și că a aflat doar când acesta a sunat-o, adică la câteva minute după plecarea poliției și a soțului, dacă lucrurile s-ar fi derulat așa cum le- a descris inculpatul, cei doi percepând gravitatea situației inculpatului, ce avea o condamnare anterioară, ar fi abordat ei organele de poliție pentru elucidarea situației. Lipsa vreunui comentariu venit din partea soției, în momentul în care a spus lucrătorilor de poliție numele soțului, conduc la concluzia că aceasta a perceput exact situația, adică că soțul ei a condus din nou sub influența băuturilor alcoolice iar „gluma"; inculpatului, scuzabilă având în vedere starea în care se afla, nu putea fi luată în serios.

La stabilirea stării de fapt, prima instanță a luat în considerare, printre altele, declarația martorului Sas D. C. care a fost audiat la data de 24 iunie 2010, la aproximativ 1 an și 6 luni de la data incidentului.

Depistat de inculpat în urma unui anunț publicat în ziarul Făclia, acesta a arătat că cel ce a condus autoturismul nu era inculpatul și a văzut acest lucru în timp ce stătea la trecerea de pietoni.

D. acestui martor care, cu lux de amănunte, descrie un incident banal, observat în timp ce se pregătea să treacă strada, ridică numeroase semne de întrebare, mai ales că întrebat fiind nu a putut preciza ce marcă era mașina roșie, în schimb și-a adus aminte de fizionomia inculpatului.

În cauză s-a invocat de către inculpat faptul că, convorbirile înregistrate cu telefonul mobil de către organele judiciare, nu pot fi folosite ca mijloc de probă, aceasta deoarece organele judiciare nu sunt părți în procesul penal.

În procedura instituită de art.911 Cod procedură penală, ce reglementează condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicările efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, valabilitatea acestor mijloace de probă presupune emiterea unei autorizații de către președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Potrivit însă art.916 alin.2 „înregistrările efectuate de părți sau alte persoane, constituie mijloace de probă cât privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții.

În lipsa unei reglementări contrare, în categoria alte persoane pot fi asimilate și organele judiciare care, pot face acest lucru în primul rând pentru a se proteja.

Revenind la declarația inculpatului din cursul judecății, se poate observa că acesta își motivează atitudinea necorespunzătoare cu aceea că organele de poliție au avut un comportament abuziv ori, din transcrierea convorbirilor, rezultă contrariul.

Apreciind că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, T. a admis apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr. 878 din (...) a Judecătoriei C.-N., pe care o va desființa în întregime.

Rejudecând cauza, în baza art.87 alin.5 din OUG 195/2002 republicată și cu modificările ulterioare, cu aplic. art.37 lit.a Cod penal a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art.72 C., respectiv împrejurările în care a fost comisă fapta, conduita inculpatului pe parcursul procesului și limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

A. în vedere faptul că inculpatul a comis faptele în perioada termenului de încercare, în baza art.83 Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.48/(...) a Judecătoriei C.-N., definitivă prin neapelare la data de (...), care nu se contopește cu pedeapsa stabilită prin prezenta, în final executând 3 ani închisoare.

În baza art.71 C.pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la art.64 lit.a tz. II C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.191 alin.1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare la fond, sumă care include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

În baza art. 189 alin. 1 C.pr.pen., se va stabili în favoarea Baroului C. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. M. Gligor, care se va avansa din FMJLC.

În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării prezentului apel vor rămâne în sarcina acestuia, sumă care include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal inculpatul R. M. A.,fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.

Recursul nu a fost motivat cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, astfel cum prevede imperativ art.38510 alin.2 C.pr.penală, text de lege aplicabil având în vedere că în cauză hotărârea a fost supusă și căii de atac a apelului.

Primul termen de judecată a fost fixat la (...), iar motivele de recurs au fost înregistrate în (...).

În consecință conform art.38510 alin.21 C.pr.penală instanța ia în considerare numai cazurile de casare care potrivit art.3859 alin.3 se iau în considerare din oficiu.

În ședința publică din data de 8 iunie 2011, prin apărători aleși, inculpatul a solicitat în esență, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei penale nr.87/2011 a T. C. și menținerii sentinței penale de achitare dată de către prima instanță în această cauză sau în subsidiar casarea deciziei atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Pledoaria apărării este redată integral în practicaua hotărârii, potrivit înregistrării tehnice a ședinței d ejudecată.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514 C.pr.penală, curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, în raport de motivele care pot fi luate în considerare din oficiu, curtea constată că cele prevăzute de art.3859 pct.1-7, 11-13, 15, 17, 19-20 nu sunt incidente, iar cele susceptibile a fi încadrate la pct.10, 14 și 18 vor fi analizate în cele ce urmează

Curtea constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele administrate în cauză.

A rezultat din ansamblul probator că la data de 24 ianuarie 2008 inculpatul recurent R. M. A. a refuzat să se supună recoltării de probe biologice, după ce a fost condus la S. C. de U. nr.1 C.-N., după ce în prealabila fost implicat într-un accident rutier în calitate de conducător auto.

Vinovăția inculpatului recurent R. M. A. a fost dovedită prin depozițiile martorilor P. D. D., P. L. E., declarațiile contradictorii ale inculpatului, transcrierile convorbirilor ce au avut loc la data de (...), după sosirea organelor de poliție, între lucrătorii de poliție, inculpat și o femeie - cel mai probabil soția inculpatului, proces-verbal încheiat la data de (...) f.8-9 dosar urmărire penală, procese verbale de confruntare dintre martorii P. L. și P. D. și inculpat (f.32-36 dosar urmărire penală).

M. P. L. E. a declarat în fața instanței de fond (f.26) că la data de 24 ianuarie

2008 se afla în autoturismul condus de soțul ei, martorul P. D. D., deplasându-se de pe strada D. spre cartierul M., iar la trecerea de pietoni din zona magazinului P., în timp ce staționa pentru a permite trecerea pietonilor, mașina lor a fost atinsă și zgâriată în partea laterală dreapta de un autoturism tip Jeep. O persoană a ieșit pe jumătate din autoturismul Jeep, pe geamul din partea stângă, respectiv pe cel din dreptul locului șoferului și le-a adresat injurii, persoană ce a fo st

recunoscută de martoră ca fiind inculpatului.

M. nu a văzut alt e persoane în autoturism. Întrucât autoturismul Jeep aplecat din acel loc, cu toate că soțul martorei i-a atras atenția că a lovit mașina sa, martorul P. D. a sunat la 112 și a urmărit acel autoturism, care s-a deplasat spre cartierul M., cartier în care oricum intenționau să ajungă și martorii. P. în zona intersecției de la M. C. martora a avut în câmpul vizual autoturismul Jeep, la această intersecție au oprit la semnul „. trecerea";, observând că autoturismul Jeep își continuă deplasarea spre cartierul M. M. și soțul ei au rămas în sensul giratoriu până au trecut câteva mașini, apoi și-au continuat deplasarea și au observat parcat într-un refugiu autoturismul Jeep, oprind în spatele acestuia până la sosirea organelor de poliție.

M. nu a văzut ca din autoturismul Jeep să coboare sau să urce vreo persoană până la sosirea organelor de poliție.

M. P. D. D. a declarat (f.47) că în urma impactului din zona trecerii de pietoni de la M. P. din cartierul G., s-a aplecat peste soția sa, care ocupa locul din dreapta șoferului, și a observat în mașina marca T. care îl acroșase un bărbat mai în vârstă, care stătea cu mâinile pe geam și cu care a avut un schimb de replici, după care mașina T. și-a continuat deplasarea spre M. C.

M. P. D. D. l-a recunoscut pe inculpatul R. M. A. ca fiind persoana văzută de el în autoturismul marca T. și a precizat că a văzut în autoturism un singur bărbat. M. s-a hotărât să urmărească acel autoturism și a sunat la 112. Când a ajuns pe pod, a observat autoturismul T. în sensul giratoriu de la C. și că acesta și-a continuat deplasarea spre cartierul M. În circa 1 minut martorul a ajuns la rândul lui în sensul giratoriu, iar după ce a ieșit din sensul giratoriu, a observat că autoturismul T. era oprit pe partea dreaptă, aproape de artera ce duce spre localitatea F. M. s-a deplasat spre autoturismul T. și imediat la fața locului ausosit și organele de poliție, cărora inculpatul le-a spus că nu el a condus autoturismul.

M. nu a putut preciza dacă inculpatul a indicat sau nu persoana care ar fi condus autoturismul, deoarece nu a asistat la toate discuțiile dintre inculpat și polițiști.

Din planșa foto depusă chiar de inculpat privitor la poziția în care se afla la momentul producerii incidentului dintre cele două mașini se poate observa că dacă în autoturismul T. s-ar mai fi aflat o persoană, aceasta putea fi văzută de martorii P. (f.49, 51 dosar fond).

Nu poate fi primită susținerea inculpatului recurent în sensul că martorii P. nu au avut tot timpul în vedere autoturismul T., raportat la distanța parcursă de autovehicule, la configurația acelei zone, la vizibilitatea bună existentă pentru spațiul parcurs.

De asemenea este imposibil ca martorii să nu fi observat momentul în care martorul H. ar fi coborât din mașină și ar fi traversat strada, raportat la configurația zonei în care a fost oprit autoturismul T., la împrejurarea că în acea zonă nu se află nicio trecere de pietoni, iar la orele după amiezii traficul auto este deosebit de intens, astfel că un pieton care să încerce să traverseze prin loc nemarcat ar fi fost cu siguranță observat.

Traficul intens este dovedit prin depozițiile martorilor P., care au arătat că la sensul giratoriu din zona magazinului C. au oprit la semnalul cedează trecerea pentru a acorda prioritate de trecere mai multor mașini.

Faptul că martorii P. nu au văzut nicio persoană care să traverseze strada, nu poate conduce decât la concluzia că o astfel de împrejurarea nu a existat, o persoană care traversează prin loc nepermis, în condiții de trafic intens, fiind imposibil să nu fie observată.

Inculpatul nu a indicat niciun motiv pentru care declarațiile martorilor P. ar putea fi puse sub semnul întrebării, nu s-a afirmat existența vreunei relații conflictuale cu aceștia, nici faptul că s-ar fi cunoscut anterior datei de (...), iar avariile minore cauzate autoturismului condus de martorul P. D. D. (o zgârietură potrivit declarației acestuia) nu justifică constatarea vreunui subiectivism în aceste depoziții.

La filele 47-58 se află transcrierea convorbirilor purtate de lucrătorii de poliție, inculpat, martorul P. D. D. și o femeie, convorbiri înregistrate pe CD -ul aflat la f.59 din dosarul de urmărire penală.

Din transcrierea convorbirilor de mai sus reiese că inculpatul a declarat la sosirea lucrătorilor de poliție că a condus soția sa, afirmație repetată de mai multe ori pe parcursul discuțiilor. De asemenea a mai afirmat că nu a condus el niciun moment inculpatul nu a afirmat că autoturismul a fost condus de martorul H. C.

Nu poate fi primită susținerea inculpatului recurent că aceste transcrieri sunt nelegale, contravenind prevederilor art.911-914 C.pr.penală, fiind efectuate de organele de poliție fără autorizație, câtă vreme potrivit prevederilor art.916 alin.2

C.pr.penală înregistrările efectuate de alte persoane constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purta cu terții, iar teza a doua a acestui text de lege prevede că orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.

Art.916 C.pr.penlă nu condiționează valabilitatea acestor înregistrări de existența autorizației pentru înregistrare, ci doar instituie posibilitatea ca toate înregistrările să fie supuse expertizei tehnice.

Inculpatul nu a contestat conținutul transcrierii convorbirilor înregistrate la data de 24 ianuarie 2008 și nici nu a cerut efectuarea unei expertize tehnice.

Discuțiile dintre persoanele mai sus menționate au durat mai mult timp, suficient pentru ca martorul H., dacă el ar fi condus într-adevăr autoturismul, sărevină de la vulcanizarea aflată pe partea cealaltă a locului în care era oprit inculpatul sau pentru ca soția inculpatului, ajunsă la fața locului, să îl cheme pe acest martor în fața organelor de poliție, dacă am accepta susținerea inculpatului că datorită consumului de alcool el nu a luat situația în serios.

Nu pot fi luate în considerare declarațiile martorilor H. C. S. - angajat la firma inculpatului, B. I., persoană care la data de (...) s-a ocupat de tăiatul porcului în garajul inculpatului, Sas D. C., persoană aflată la plimbare cu copii în data de (...), care în anul 2009 își căuta un loc de muncă și cumpărând pentru soacra sa ziarul Făclia, descoperă anunțul dat de inculpat și care, audiat la data de (...), la 2 ani și 5 luni de la momentul incidentului din trafic, a oferit detalii despre marca și culoarea mașinilor implicate în accident, poziția ocupanților, data exactă la care a asistat la eveniment, fără a indica vreun motiv întemeiat pentru care ar fi reținut cu exactitate, timp de peste doi ani, până la data audierii de către instanță, toate aceste amănunte, fără a relata alte incidente rutiere la care a asistat și despre care a reținut toate detaliile, ori alte date care să ateste că are o memorie deosebită.

Nici martorul H. C. și nici inculpatul nu au oferit o explicație pentru motivul pentru care primul nu s-a prezentat la poliție în data de (...), imediat după ce a aflat despre situația inculpatului de la soția acestuia și nici în zilele imediat următoare, dând declarație abia la data de 12 martie 2008.

Relevantă pentru stabilirea situației de fapt este și declarația scrisă de inculpat în data de (...) la ora 18,30 în fața agentului Zai F. f.82 dosar de urmărire penală, în care inculpatul a menționat că nu are nimic de declarat.

Ori, raportat la gravitatea situației în care se afla, fiind condamnat anterior pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, aflându-se în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.48/2005 a Judecătorie C.-N., definitivă prin neapelare la data de (...), inculpatul trebuia și putea să prevadă consecințele neindicării imediate a persoanei care ar fi condus autoturismul.

Inculpatul nu a indicat nici în ziua sau zilele următoare acest lucru. Inculpatul recurent a declarat pentru prima dată în fața instanței de fond că nu ar fi fost primit la secția de poliție a doua zi când s-a prezentat cu martorul H. pentru a fi audiat, afirmația sa nefiind confirmată de vreo probă concludentă. Inculpatul avea posibilitatea de a trimite în aceeași zi ((...)) în scris, prin poștă, cu confirmare de primire, solicitarea de audiere a martorului H., dar nu a uzat de această posibilitate care i-ar fi dovedit și buna credință.

În ceea ce-l privește pe martorul Sas D. C., acesta a declarat (f.32 dosar fond) că a aflat despre anunțul dat de inculpat în ziarul Făclia la sfârșitul lunii iunie 2009 și a luat legătura cu inculpatul.

Inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală la data de 25 iunie 2009, ocazie în care a declarat că nu are probe de propus în cauză. Nici ulterior, până la data întocmirii rechizitoriului - (...), nu a depus personal, prin avocat sau prin poștă, vreo cerere scrisă, pentru audierea acestui martor.

Inculpatul a avut apărători aleși și în cursul urmăririi penale.

În consecință curtea constată că declarațiile martorilor H. C., B. I. și Sas D.

C. sunt date pro causa.

Nu poate fi primită solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj în vederea audierii martorei R. D., soția inculpatului, având în vedere faptul că nu s-a solicitat audierea acesteia până în faza procesuală a recursului, neconstatându-se vreo culpă a instanței de apel în ce privește neaudierea martorei. D. acestei martore nu constituie o probă utilă și concludentăpentru justa soluționare a cauzei, raportat la relația în care se află cu inculpatul, fiind soția acestuia.

Simpla referire a instanței de apel la posibilitatea pe care atât martorul H. cât și soția inculpatului o aveau de a aduce la cunoștința organelor de poliție încă din data de (...) împrejurarea că martorul H. ar fi condus autoturismul, nu este de natură a încălca dreptul inculpatului la apărare prin aceea că R. D. nu a fost audiată.

Prezența soției inculpatului la fața locului în data de (...) nu este contestată, astfel că referirea instanței de fond la posibilitățile avute de aceasta este un fapt evident, ce nu trebuie dovedit.

Curtea observă și faptul că în fața instanței de fond unul dintre apărătorii inculpatului a fost avocatul M. S., care este condamnat definitiv pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., sentința penală nr.29/(...), definitivă la data de (...) prin respingerea recursurilor, la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, dosar în care a uzat de o strategie de apărare asemănătoare celei a inculpatului din prezenta cauză, respectiv propunerea de martori care să ateste starea de fapt dorită de el, martori indicați la un interval mare de timp față de data evenimentului rutier.

Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.38515 pct 1 lit.b C.pr.penală ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. M. A., domiciliat in C.-N., str. Ion B., nr. 12, împotriva deciziei penale nr. 87/A din 21 februarie 2011 a T. C.

Prin încheierea penală din data de 18 mai 2011 s-a dispus amendarea d-lui avocat I. E. cu suma de 5.000 lei în temeiul art.198 alin.4 lit.a C.pr.penală, pentru aceea că neasigurându-și substituirea a împiedicat soluționarea cauzei la termenul menționat.

În termen legal - 25 mai 2011 - dl. avocat a depus cerere de scutire de la plata amenzii ce i-a fost aplicată, cu motivarea că lipsa de la termenul din (...) și neasigurarea substituirii nu s-au datorat relei credințe, ci faptului că la data menționată a avut o altă cauză la Tribunalul Sălaj, în dosar nr.(...), iar față de inculpatul recurent R. M. A. și-a asumat contractual obligația de a-l asista personal.

Raportat la motivele invocate, în baza art.199 alin.3 C.pr.penală curtea va admite cererea și îl va scuti pe dl. avocat I. E. de amenda de 5000 lei aplicata prin încheierea din 18 mai 2011.

În baza art.192 alin.2 C.pr.penală va fi obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. M. A., domiciliat in C. N., str. Ion B., nr. 12, împotriva deciziei penale nr. 87/A din 21 februarie 2011 a T. C.

Scutește de amenda de 5000 lei aplicata prin încheierea din 18 mai 2011 pe avocat I. E.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 8 iunie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, M. R. L. M. ANA C. M. B.

Aflată la seminar, semnează Președinte complet Red.L.M./C.A.N.

3 ex./(...) Jud.fond:A.P. Jud.apel:S.S., L.Firicel

← Decizia penală nr. 1616/2011, Curtea de Apel Cluj  Decizia penală nr. 186/2011, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 949/2011, Curtea de Apel Cluj