Decizia penală nr. 398/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 398/R/2011

Ședința publică din data de 22 martie 2011

I. constituită din :

PREȘEDINTE : V. V. A. - judecător

JUDECĂTORI : L. H.

: I. M.

GREFIER : L. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : V. G.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către partea civilă SC G. A. SA, împotriva sentinței penale nr.36/2011 pronunțată în dosar nr.(...) al J. C. N., privind pe inculpații U. H. M. și P. V., trimiși în judecată prin R. P. d epe lângă Tribunalul Cluj pentru săvârșirea infracțiunilor de :

U. H. M. - înșelăciune, prev.de art.215 alin.1,2,3 C.penal, uz de fals, prev.de art.291 C.penal, cu aplicarea art.33 lit.a C.penal

P. V. - complicitate la înșelăciune, prev.de art.26 rap.la art.215 alin.1,2,3C.penal; fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art.288 alin.1

C.penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.290 C.penal, cu aplicarea art.33 lit.a C.penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul U. H. M. personal asistat de M. M. M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul P. V. personal asistat de C. I., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile civile SC G. A. B., SC G. A. S. C., C. B. și C. C.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentantul P., solicită respingerea recursului părții civile ca nefondat. E. evident că așa cum a reținut instanța de fond, inculpații nu puteau fi obligați și la despăgubiri deoarece acest prejudiciu a fost cauzat singur de inculpatul P. într-un alt contract de împrumut încheiat în anul 2004 și care nu a făcut obiectul actului de sesizare al instanței de judecată.

Apărătorul inculpatului U. H. M., solicită respingerea recursului ca nefondat, achiesând concluziilor puse de reprezentantul P. I. fondului a analizat minuțios latura civilă a cauzei. Acea sumă pe care asiguratorul o solicită provine din alte raporturi juridice civile și nu fac obiectul prezentului dosar. Cu onorar din FMJ.

Apărătorul inculpatului P. V., solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. I. de fond a admis în parte acțiunea civilă având în vedere că în mod corect a luat în calcul doar suma împrumutată din care a dedus sumele achitate. Cu onorar din FMJ.

Inculpatul U. H. M., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său.

Inculpatul P. V., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 36 din 20 ianuarie 2011 a J. C. N., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost condamnat inculpatul U. H. M. C. fiul lui A. și M., născut la data de (...) în mun.C. N. jud. C., dom. în mun.C. N. str. Teleorman nr.65 ap..45 f.f.legale mun.C. N. str.P. nr. 17 ap.5A jud.C. si in C. napoca str Scortarilor nr 9 ap. 18 jud C. cetățean român, studii 12 clase, muncitor, căsătorit, fără antecedente penale, stagiul militar satisfăcut, C. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1,2,3 cp. la o pedeapsă stabilita in conditiile aplicarii prevederilor art 320 indice 1 alin 7 Cod procedura penala mod prin legea 2. de 2 ani inchisoare.

- uz de fals prev. și ped. de art. 291 cp. , la o pedeapsă stabilita in conditiile aplicarii prevederilor art 320 indice 1 alin 7 Cod procedura penala mod prin legea 2. de 2 luni inchisoare.

În baza art. 33 lit. a C.penal s-a constatat concursul real de infractiuni

și în temeiul art 34 lit b C. penal s-au contopit pedepsele sus menționate urmând a-i aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de: 2 ani inchisoare.

În temeiul art. 71 alin.2 C.penal s-a interzis inculpatei exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C.penal pe durata prev. in art. 71 alin.2 C.penal.

În temeiul art. 81 C. penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare de 4 ani stabilit in conditiile art. 82 C. penal iar in temeiul art. 71 alin 5 C. penal dispune suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.

In baza art. 359 C. proc. penala s-a atras atentia inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. penal a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepselor

2. A fost condamnat inculpatul P. V. fiul lui V. și R., născut la data de

(...) în com. Românaș jud.Sălaj, dom. în mun. C. N. str.P. nr.81 ap.38, f.f.legale str.T. nr.15 B ap.406 jud.C., cetățean român, studii superioare, taximetrist la SC T. SRL, divorțat, fara antecedente penale, stagiul militar satisfăcut CNP 1. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- complicitate la savarsirea infractiunii de inșelăciune prev. și ped. de art. 26 C. penal rap. la art 215 alin.1,2,3 C.penal la o pedeapsă stabilita in conditiile aplicarii prevederilor art 320 indice 1 alin 7 Cod procedura penala mod prin legea 2. de 3 ani inchisoare.

- fals material in inscrisuri oficiale prev. si ped. de art 288 alin 1 C. penal la o pedeapsă stabilita in conditiile aplicarii prevederilor art 320 indice

1 alin 7 Cod procedura penala mod prin legea 2. de: 6 luni inchisoare. - fals material in inscrisuri sub semnatura privata prev. si ped. de art 290 alin 1 C. penal la o pedeapsă stabilita in conditiile aplicarii prevederilor art 320 indice

1 alin 7 Cod procedura penala mod prin legea 2. de: 4 luni inchisoare.

În temeiul art. 36 alin 1 C. penal s-a constatat ca prezentele infractiuni sunt concurente cu infractiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa definitiva de 2 ani inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei prin sentinta penala nr.1. a J. C. N. definitiva prin neapelare la (...), la o pedeapsa definitiva de 2 ani inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei prin s.p. nr 1. a J. C. N. definitiva prin neapelare la (...) (și implicit cu pedeapsa definitiva de 2 ani inchisoare cususpendarea conditionata a executarii pedepsei aplicata prin s.p. nr 2. a J. C. N. definitiva prin neapelare la (...) ).

În temeiul art 85 C. penal s-a dispus anularea suspendarii conditionate a executarii pedepselor rezultante de 2 ani inchisoare aplicata prin s.p. nr 1. a J. C. N. definitiva prin neapelare și a pedeapsei de 2 ani inchisoare aplicata prin s.p. nr 1. a J. C. N. definitiva prin neapelare la (...).

A fost descontopită în elementele sale pedeapsa rezultantă de 2 ani inchisoare aplicata inculpatului P. V. prin s.p. nr 1. a J. C. N. definitiva prin neapelare și pedeapsa de 2 ani inchisoare aplicata prin s.p. nr 1. a J. C. N. definitiva prin neapelare la (...) repune in individualitatea lor pedepsele rezultând :

2 ani inchisoare

2 luni inchisoare

2 ani inchisoare

2 luni inchisoare

2 luni inchisoare

2 luni inchisoare

1 an 6 luni inchisoare

2 luni inchisoare

2 luni inchisoare

1 an 6 luni inchisoare

2 luni inchisoare

2 luni inchisoare

2 ani inchisoare

2 luni inchisoare

2 luni inchisoare

2 luni inchisoare

În temeiul art 36 alin 2 C. penal rap. la art 33 lit. a C. penal s-a constatat ca infractiunile din prezentul dosar comise de inculpatul P. V. precum și cele pentru care s-au aplicat pedepsele mentionate mai sus sunt concurente iar in baza art. 34 lit. b. C. penal contopeste cele 15 pedepse stabilite inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea aceea de: 3 ani inchisoare.

În baza art. 71 alin 2 C. penal s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal ca si pedepse accesorii pe durata stabilita in art. 71 alin 2 C. penal.

În temeiul art.86 indice 5 alin 2 C. penal rap.la art 86 indice 1 C. penal si art 85 alin, 3 C. penal s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de incercare de 5 ani stabilit in conditiile art. 86 indice 2 C. penal termen care se calculeaza de la data ramanerii definitive a primei hotarari prin care s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei respectiv (...). iar in temeiul art. 71 alin 5 C. penal dispune suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere a pedepsei inchisorii.

In temeiul art. 86 indice 3 alin 1 C. penal pe durata termenului de incercare inculpatul se va supune urmatoarelor masuri de supraveghere date

S. de P. de pa langa T. C.

-a).sa se prezinte la S. de P. de pe langa T. C. conform programului ce urmeaza a fi stabilit

-b). sa anunte in prealabil; orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si intoarcerea

-c). sa comunice si sa justifice orice schimbare a locului de muncad). sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta

In temeiul art. 86 indice 3 alin 2 C. penal s-a dispus a se comunica datele prevazute mai sus S.ui de P. de pe langa T. C.

În baza art. 359 C. proc. penala s-a atras atentia inculpatului asupra prev. art. 86 indice 4 C. penal a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii executarii pedepselor sub supraveghere.

S-a constatat că partea vatamata CEC nu a formulat actiune civila in cauza prejudicial fiind recuperate de societatea de asigurare

A fost admisă în parte actiunea civila formulata in cauza de partea civila G. A. -S. C. N. -str.Gh.Banțiu nr.1 mun.C. N. jud.C. si in temeiul art 14 C.proc. penala rap. la art 346 C. proc. penala comb cu art 998 C civil si art 1003

C. civil au fost obligați cei doi inculpati, in solidar la plata sumei de 18503,89 lei catre partea civila cu dobanda legala aferenta incepand cu data producerii prejudiciului si pana la data platii totale a debitului.

In temeiul art. 14 alin.3 lit.a C. rap. la art. 348 C. s-a dispus desființarea totală a inscrisurilor falsificate, respectiv a adeverinței de salariu nr. 168/(...) (f. 12 d.u.p.), contract individual de munca nr 12434/(...) si copia certificata (f.63-64 d.u.p.: f.13-15-d.u.p.), cerere de credit (f 10-11 d.u.p.)

In temeiul art. 191 alin.1,2 C. au fost obligați inculpatii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in sumă de 700 lei fiecare.

Conform art. 189 C. onorariile av.oficiu s-au avansat din FMJ astfel : suma de 300 lei d-nei av Stan A. C. (ptr inculpatul U.) suma de 300 lei d-nei av S. Caterina (ptr inculpatul P. V.).

P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitotiul P. de pe langa Tribunalul Cluj emis in dosar nr

339/P/2008 la data de (...) si inregistrat pe rolul J. C. N. sub nr. de mai sus la data de (...) au fost trimisi in judecata inculpatii: inculpatul U. H. M. fiul lui A. și M. ,născut la data de (...) în mun. C. N. jud.C., dom. în mun.C. N. str.Teleorman nr.65 ap..45 f.f.legale mun.C. N. str.P. nr. 17 ap.5A jud.C., cetățean român ,studii 12 clase , muncitor ,căsătorit, fără antecedente penale,stagiul militar satisfăcut, C. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art.215alin. 1,2,3 Cp și uz de fals prev. și ped. de art. 291 Cp cu aplicarea art.331it.a Cp. si inculpatul P. V. fiul lui V. și R.

,născut la data de (...) în com.Românaș jud.Sălaj ,dom. în mun.C. N. str.P. nr.81, ap.38, f.f. legale str. T. nr.15 B ap.406 jud.C., cetățean român, studii superioare, taximetrist la SC T. SRL, divorțat, cu antecedente penale,stagiul militar satisfăcut C. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune prev. și ped. de art.26 rap. la art. 215 alin. 1,2,3 Cp , fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. 288 alin.l Cp și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 Cp. cu aplicarea art. 33lit.a Cp.

Sub aspectul invinuirilor se retine pe scurt in actul de sesizare a instantei aceea ca in data de 0(...), inculpatul U. H. folosindu-se de o adeverință de venit și copia certificată a unui contract individual de muncă, falsificatede catre de catre inculpatul P. V. prin contrafacerea scrierilor și subscrierilor a indus în eroare reprezentanții C. de E. și C. S.A - S. C. N. , prin prezentarea unor înscrisuri cunoscând că sunt falsificate, respectiv o adeverință de venit nr. 1 6 8 / 0 ( . . . ) ș i o c o p i e p e n t r u c o n f o r m i t a t e a contract ului indi vidual de mu ncă nr. 12434/(...), în care se atesta, în mod nereal, că este angajat la SC G. S. S. SRL C. N., în vederea obținerii unui folos material injust ce constă într-un un credit de nevoi personale în sumă de

19.900 RON, cu scopul producerii unui prejudiciu părții vătămate.

Audiati inculpatii in fata instantei de judecata acestia au recunoscut in intregime faptele retinute in sarcina lor prin actul de inculpare regretand comiterea acestora aratand modul de comitere ,si au regretat cele comise solicitand ca judecata sa se faca in baza probelor admnistrate in faza de urmarire penala pe care le cunosc si le insusesc si nu solicita admnistrarea de probe uzand de prevederile art 320 indice 1 C. proc. penala judecata in cazul recunoasterii vinovatiei.

Analizand actele si lucrarile dosarului coroborate cu dispozitiile legale in materie instanta a retinut urmatoarele:

In fapt:

In data de 0(...) , inculpatul U. H. M. s-a prezentat la C. de E. și C. S.A

- S. C. N., situată pe B. D. nr.23-25, în vederea obținerii unui credit pentru nevoi personale.

In acest sens, inculpatul U. H. M. a prezentat ofițerului de credite D. G., pe lângă o copie de pe actul de identitate, mai multe documente întocmite în fals respectiv o adeverință de salariu nr. 168/0(...) ( f.12) și o xerocopie a contractului individual de muncă nr.l2434/(...)(f. 13-15), acte semnate în calitate de director, de către inculpatul P. V. și stampilate pentru conformitate, cu o ștampila aparținând SC G. S. S. SRL C. N. . Actele respective atestau , că este angajat la SC G. S. S. SRL C. N. , din data de (...), în calitate de agent principal de vânzări cu un venit lunar de 21.600.000

ROL(2160 RON).

Inculpatul a completat cererea de credit nr. 402326/0(...)(f.l0) pe care a menționat că este angajat la societatea mai sus amintită, solicitând aprobarea unui credit de nevoi personale în sumă de 19.900 RON , pe o perioadă de 5 ani.

Intrucât actele depuse la C. de E. și C., nu prezentau din punct de vedere formal nici un viciu, reprezentanții părții vătămate având credința că sunt autentice iar datele menționate sunt conforme cu realitatea, au aprobat creditul pentru suma solicitată, încheindu-se contractul cu nr. 4. (...).(f.l7-18).

Banii au fost ridicați de inculpatul U. H. M. și predați ulterior inculpatului P. V. , acesta folosindu-i în interes personal.

Din probele administrate în cauză rezultă că actele false au fost întocmite de inculpatul P. V., care din data de (...) era administrator la SC G. S. S. SRL C. N. cu sediul social în mun.C. N. str.H. nr.80-82 jud.C. .(f36)

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 744765/

(...)(f.24-33) a rezultat că scrisul de completare și semnătura de la rubrica

„."depuse pe adeverința de salariu nr. 168/0(...) , precum și mențiunea

„conform cu originalul „ și semnătura depusă în partea inferioară a paginilor

1,2,3 și 4 a copiei contractului individual de muncă nr. 12434/(...), au fost executate de inculpatul P. V.

Actele de mai sus, sunt false deoarece conțin mențiuni nereale, referitoare la faptul că inculpatul U. H. M. că ar fi angajat la SC G. S. S. SRL C. N. , din data de (...) , în calitate de agent principal de vânzări cu un venit lunar de 2160 RON deși acesta nu a fost angajatul acestei societăți, aspect confirmat atât prin declarațiile celor doi inculpati cât și prin adresa nr. 15434/(...) emisă de ITM C.(f.22) , din care rezultă că inculpatul U. H. M. nu figurează cu contract individual de muncă la societatea respectivă.

P. că au fost achitate doar patru rate din credit, în sumă totală de 1.

(f.102) C. de E. și C. a solicitat societății de asigurare SC A. SA despăgubiri în cuantum de 19.803,89 RON , acestea fiind achitate la data de (...).

Din declarația inculpatului U. H. M. reiese că acesta nu a fost angajatul societății administrate de inculpatul P. V. și nici nu a prestatvreo activitate pentru această societate. Acesta susține că acceptat să ia acest credit, folosind documentele întocmite de inculpatul P. V. , cunoscând că acestea sunt false, întrucât era prieten cu P. V. și știa că acesta avea probleme financiare. Conform înțelegerii dintre ei , după ce se acorda creditul, întreaga sumă de bani era predată inculpatului P. V. care urma să achite lunar ratele

,conform graficului de rambursare. P. acest serviciu , inculpatul U. nu a beneficiat de vreun avantaj material, toți banii predându-i inculpatului P. V.

Inculpatul P. V., în declarația sa, confirmă afirmațiile inculpatului U. H. M. R. la metoda de contrafacere a contractului individual de muncă, a arătat că, a făcut o xerocopie de pe contractul individual de muncă întocmit pe numele său și care era înregistrat la ITM C. ,apoi a scanat de pe contract impresiunile ștampilei ITM C. și a aplicat-o pe copie, după care a completat rubricile corespunzătoare cu datele inculpatului U. H. M. U. a efectuat o xerocopie, pe care a semnat-o și a făcut mențiune,conform cu originalul, aplicând și ștampila SC G. S. S. SRL C. N.. Falsificarea acestui înscris constituie infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale De asemenea, tot el este cel care a efectuat mențiunile și a semnat adeverința de salariul. fapta de falsificare ce întruneste elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Inculpatul P. V. cunoștea faptul că aceste acte vor fi folosite de inculpatul U. pentru inducerea în eroare a angajaților CEC cu ocazia încheierii unui contract de credit, ca atare sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune. I. că acțiunea de inducere în eroare s-a realizat cu prilejul încheierii contractului de credit de consum face ca infracțiunea de înșelăciune să fie comisă în forma prevăzută de alineatul 3 al art. 215 C.p. Întrucât la inducerea în eroare a angajaților CEC autorul s-a folosit de înscrisuri falsificate, mijloace frauduloase, rezultă că sunt întrunite condițiile prevăzute de alineatul 2 al aceleiași infracțiuni.

In sarcina inculpatului U. H. M. se va reține săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, uz de fals întrucât personal s-a folosit de acte false pentru a inducerea în eroare a angajaților CEC reusind sa duca pana la capat actiunea de inducere in eroare pricinuind o paguba

Asa cum apare activitatea infractionala desfasurata de catre inculpatul

U. H. pentru acuratete juridica aceasta s-ar circumscrie si infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru aceea că a completat în fața angajaților CEC formulare în care a menționat date false cu privire la locul de muncă și salariul pe care-l primeste , a declarat ca este angajat si obtine venituri depunand contract de munca si adeverinta de salarizare false precum si 2 infractiuni de uz de fals atat cu privire la act sub semnatura privata cat si la folosirea inscrisului oficial insa cu privire la aceste infractiuni instanta nu este sesizata prin actul de inculpare iar procurorul de sedinta nu a solicitat extinderea procesului penal pentru alte fapte instanta neputand proceda la judecarea faptei in conditiile in care titularul extinderii actiunii penale nu a solicitat acest lucru.Mai mult aceste aspecte sunt cunscute inca din urmarire penala si nu au rezultat din cercetarea judecatoreasca pentru a da posibilitatea extinderii actiunii penale pentru alte fapte.

Faptele si vinovatia inculpatilor sunt dovedite cu urmatoarele mijloace de proba: proces verbal de sesizare din oficiu -cerere de credit U. H. M. , adeverință de venit 168/0(...) și angajamentul de plată U. H. M. contract individual de muncă nr. 12434/(...), copie certificată, contract de credit. 4. (...) constituire de parte civilă SC A. SA SC G. A. SA, adresa nr. 15434/(...) emisă de ITM C., raport de constatare tehnico-științifică(f.24-33) -proces verbal de ridicare probe de scris(f.34-36) ,declarație m,artor D. G. G. (f.45-46) -declarațieinculpat U. H. M., fișa cazier U. H. M. (f47) declarație inculpat P. V. (f54-

55,56-60,121), fișa de cazier judiciar P.(f.65-66).

In drept I.1 Fapta inculpatului U. H. M. care in data de 0(...), folosindu-se de o adeverință de venit și copia certificată a unui contract individual de muncă, falsificate prin contrafacerea scrierilor și subscrierilor de a induce în eroare reprezentanții C. de E. și C. S.A - S. C. N., prin prezentarea unor înscrisuri cunoscând că sunt falsificate, respectiv o adeverință de venit nr. 1 6 8 / 0 ( . . . ) ș i o c o p i e p e n t r u c o n f o r m i t a t e a c o n t r a c t u l u i i n d i v i d u a l d e m u n c ă nr.

12434/(...), în care se atesta, în mod nereal, că este angajat la SC G. S. S. SRL C. N., în vederea obținerii unui folos material injust ce constă într-un un credit de nevoi personale în sumă de 19.900 RON, cu scopul producerii unui prejudiciu părții vătămate, întruneste elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 2.,2,3 Cp.

2 Fapta inculpatului U. H. M. care in data de 0(...), folosindu-se de o adeverință de venit și copia certificată a unui contract individual de muncă, falsificate prin contrafacerea scrierilor și subscrierilor de a induce în eroare reprezentanții C. de E. și C. S.A - S. C. N. , prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că este angajat la SC „. S. S. SRL C. N., cu scopul de a obține un împrumut bancar în valoare de 19900 lei, întruneste elementele constitutive ale infracțiunii uz de fals, prev. de art. 291 C. P.

II.1.Fapta inculpatului P. V., care in data de 0(...), folosindu-se de o adeverință de venit și copia certificată a unui contract individual de muncă, falsificate prin contrafacerea scrierilor și subscrierilor pe care le-a încredințat apoi, în original, respectiv, copie certificată, inculpatului U. H. pentru inducerea în eroare a angajaților CEC- S. C., prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că este angajat la SC „. S. S. SRL C. N. și obținerea unui împrumut bancar în valoare de 19 900 lei, întruneste elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 al. 1,2,3 C. P.

2. Fapta inculpatului P. V. care, în cursul lunii aprilie 2006, a falsificat, prin contrafacerea scierilor și subscrierilor, o adeverință de venit pe care-a încredințat-o apoi, în original, inculpatului U. H. pentru inducerea în eroare a angajaților CEC- S. C., prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că este angajat la SC „. S. S. SRL C. N. și obținerea unui împrumut bancar în valoare de 19 900 lei întruneste elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 al. 1

C. pen.

3. Fapta inculpatului P. V. care, în cursul lunii aprilie 2006, a falsificat, prin contrafacerea scierilor și subscrierilor, un contract individual de muncă pe care l-a încredințat apoi, in copie certificată, inculpatului U. H. pentru inducerea în eroare a angajaților CEC- S. C., prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că este angajat la SC „. S. S. SRL C. N. și obținerea unui împrumut bancar în valoare de 19 900 lei, întruneste elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 al. 1 C. pen.

La individualizarea judiciara a pedepselor instanta a avut in vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. penal ,limitele speciale de pedeapsa prev. de textele incriminatoare,prevederile art 320 inde 1 alin 7 C. Procedura penala, gradul de pericol social ridicat al faptelor, contributia fiecarui inculpat la comiterea faptelor, creierul intregii operatiuni fiind inculpatul P. V. care s-a ocupat pana in cele mai mici detalii de obtinerea creditului a pus la cale comiterea faptelor dupa un plan bine pus la punct siamanuntit elaborat care denota o obisnuinta in planuirea unor astfel de infractiuni, incercand obtinerea unor profituri substantiale, in timp ce inculpatul U. a fost un simplu executant, dar nu in ultimul rand atitudinea, comportamentul inculpatilor care au recunoscut comiterea faptelor in materialitatea lor regretand cele comise precum si lipsa antecedentelor penale. Trebuie subliniat faptul ca inculpatul P. V. a mai suferit anterior condamnari pentru fapte similare cu prezenta si care se afla si in concurs.

Judecand in aceste limite instanta apreciaza ca aplicarea urmatoarelor pedepse: pentru inculpatul U. M. de 2 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals prev. si ped. de art. 291 C. penal de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune prev. si ped. de art. 215 alin 1,2,3 C. penal; pentru inculpatul P. V. o pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru complicitate la savarsirea infractiunii de inselaciune prev. si ped. de art.26 C. penal rap. la art 215 alin 1,2,3, C. penal; 4 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata prev. si ped. de art. 290 alin 1 C. penal; 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale prev. si ped. de art. 288 alin 1

C. penal sunt in masura sa contribuie la realizarea scopurilor coercitive si reeducative ale legii penale.

In temeiul art. 33 lit. a C. penal instanta a constatat ca inculpatul U. M. a comis prezentele infractiuni in conditiile concursului real de infractiuni iar inculpatul P. V. si in concurs cu faptele pentru care a fost condamnat prin sent.pen. 21/(...), sent.pen. 148/(...) și sent. pen. 1227/(...) ale J. C. N..

Atât prin sent.pen. 148/(...) cât și prin sent. pen.1227/(...) , s-a dispus condamnarea inculpatului P. V. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, procedându-se în prealabil la anularea în baza art.85 cp. a suspendării condiționate a executării pedepsei din sent.pen. 21/(...), în final dispunându- se ca modalitate de individualizare a executării, suspendarea condiționată conform art.81 și 82 cp. pe termenul de încercare de patru ani. Infracțiunile pentru care a fost condamnat, au fost comise în cursul anului 2004 prin s.p. nr.790/2009 a J. C. N. definitiva prin neapelare la data de (...).

In baza art. 33 lit a C penal si art 34 lit. b C. penal s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta hotarare inculpatului U. M. urmand ca aceasta sa execute in final rezultanta de 2 ani inchisoare.

In baza art. 71 alin 2 C. penal s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal ca si pedepse accesorii pe durata stabilita in art. 71 alin 2 C. penal.

In temeiul art. 36 alin 1 C. penal privind pe inculpatul P. V. s-a constatat ca prezentele infractiuni sunt concurente cu infractiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa definitiva de 2 ani inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei prin sentinta penala nr. 1. a J. C. N. definitiva prin neapelare la (...), la o pedeapsa definitiva de 2 ani inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei prin s.p. nr 1. a J. C. N. definitiva prin neapelare la (...) ( si implicit cu pedeapsa definitiva de 2 ani inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicata prin s.p. nr 2. a J. C. N. definitiva prin neapelare la (...) ).

In temeiul art 85 C. penal s-a dispus anularea suspendarii conditionate a executarii pedepselor rezultante de 2 ani inchisoare aplicata prin s.p. nr 1. a J. C. N. definitiva prin neapelare și a pedeapsei de 2 ani inchisoare aplicata prin s.p. nr 1. a J. C. N. definitiva prin neapelare la (...).

S-a descontopit in elementele sale pedeapsa rezultantă de 2 ani inchisoare aplicata inculpatului P. V. prin s.p. nr 1. a J. C. N. definitiva prin neapelare și pedeapsa de 2 ani inchisoare aplicata prin s.p. nr 1. a J. C. N.definitiva prin neapelare la (...) si va repune in individualitatea lor pedepsele rezultând :

2 ani inchisoare

2 luni inchisoare

2 ani inchisoare

2 luni inchisoare

2 luni inchisoare

2 luni inchisoare

1 an 6 luni inchisoare

2 luni inchisoare

2 luni inchisoare

1 an 6 luni inchisoare

2 luni inchisoare

2 luni inchisoare

2 ani inchisoare

2 luni inchisoare

2 luni inchisoare

2 luni inchisoare

In temeiul art 36 alin 2 C. penal rap. la art 33 lit. a C. penal s-a constatat ca infractiunile din prezentul dosar comise de inculpatul P. V. precum si cele pentru care s-au aplicat pedepsele mentionate mai sus sunt concurente, iar in baza art. 34 lit. b. C. penal s-au contopit toate cele 15 pedepse stabilite (exceptand de la operatiune de contopire dublul concurs respectiv pedepsele aplicate prin s.p. nr 2. a judecatoriei C. N. vor face doar o singura data obiectul contopirii) inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea aceea de : 3 ani inchisoare.

In baza art. 71 alin 2 C. penal s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal ca si pedepse accesorii pe durata stabilita in art. 71 alin 2 C. penal.

P. ca pedepsele aplicate inculpatilor sa-si poata indeplini functiile in vederea realizarii scopului sau preventiv si educativ trebuie sa corespunda potentialului de pericol social pe care il reprezinta in mod concret persoana fiecarui inculpat precum si aptitudinii acestuia de a se indrepta ca efect al tratamentului sanctionator aplicat si cu toate ca in ultimul timp frecventa comiterii unor astfel de fapte a inceput sa creasca instanta apreciaza ca inculpatii nu prezinta o periculozitate sporita care sa justifice executarea pedepsei prin privare de libertate deoarece prezinta garantii reale pe calea indreptarii, sunt persoane cu un comportament corespunzator in societate, au savarsit faptele pe fondul unei economii subterane precare prezentele infractiuni constituind de asemenea un avertisment pentru ca pe viitor sa nu mai revina in sfera ilicitului penal, iar capacitatea de indreptare a acestora se poate realiza cu maxima eficienta printr-un tratament sanctionator mai bland iar scopul pedepselor poate fi atins prin suspendarea conditionata a executarii pedepselor potrivit art. 81 C. penal in cazul inculpatului U. M. si prin suspendar executarii pedepsei sub supraveghere.in cazul inculpatului P. V. cu atat mai mult cu cat sunt intrunite conditiile instituite prin acest text de lege.

Astfel in temeiul art. 81 C. penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate inculpatului U. M. pe durata unui termen de incercare de 4 ani termen stabilit in conditiile art. 82 C. penal iar in baza art. 71 alin. 5 C. penal s-a dispus suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.

In baza art. 359 C. proc. penala s-a atras atentia inculpatului asupra prev. art. 83 C. penal a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate executarii pedepselor.

In temeiul art.86 indice 5 alin 2 C. penal rap.la art 86 indice 1 C. penal si art 85 alin, 3 C. penal s-a dispus în cazul inculpatului P. V. suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de incercare de 5 ani stabilit in conditiile art. 86 indice 2 C. penal termen care s-a calculat de la data ramanerii definitive a primei hotarari prin care s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei respectiv (...). iar in temeiul art. 71 alin 5 C. penal s-a dispus suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere a pedepsei inchisorii.

In temeiul art. 86 indice 3 alin 1 C. penal pe durata termenului de incercare inculpatul se va supune urmatoarelor masuri de supraveghere date S. de P. de pa langa T. C.

-a).sa se prezinte la S. de P. de pe langa T. C. conform programului ce urmeaza a fi stabilit

-b). sa anunte in prealabil; orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si intoarcerea

-c). sa comunice si sa justifice orice schimbare a locului de munca d). sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta

In temeiul art. 86 indice 3 alin 2 C. penal s-a dispus a se comunica datele prevazute mai sus S.ui de P. de pe langa T. C.

In baza art. 359 C. proc. penala s-a atras atentia inculpatului asupra prev. art. 86 indice 4 C. penal a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii executarii pedepselor sub supraveghere.

Latura civila C. de E. și C. -S. C. a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză, pentru că au fost despăgubiți în cadrul dosarului de daune, de către societatea de asigurare SC A. SA.

P. că SC A. SA a plătit la data de (...), despăgubiri în cuantum de

19.803,89 RON, prin adresa nr. 1018/(...) s-a constituit parte civilă în cauză față de inculpatul U. H. M., cu această sumă, la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data despăgubirii până la achitarea integrală. U., prin adresa nr.4955/(...), SC G. A. SA(f. 113) s-a constituit parte civilă în cauză pentru aceleași sumă de bani.

Din intreaga suma creditata s-a achitat doar suma de 1699 lei pana la

(...) data la care asiguratorul a preluat creanta.

Din suma de 19.803,89 lei s-a achitat la data de (...) suma de 500 lei iar la data de (...) suma de 1000 lei sens in care s-au depus chitantele la dosarul cauzei prejudiciul nefiind recuperat pana in prezent.

Intrucat pe de o parte suma solicitata se impune a fi recuperata de catre autorii faptei ilicite ce sunt tinuti la repararea in intregime a pagubei iar pe de alta parte inculpatii au achiesat in totalitate la pretentiile civile solicitate cu mentiunea ca intre timp s-a mai achitat suma de 1500 lei si din constituirea de parte civila a SC G. A. SA de la fila 113 d.u.p. s-a luat in calcul doar suma de

19.803,89 lei acordata ce face obiectul prezentului dosar nu si cea care excede actualului cadru procesual rezultata dintr-un alt contract de imprumut facut de inculpatul P. la nivelul anului 2004.

S-a constatat ca partea vatamata CEC nu a formulat actiune civila in cauza prejudiciul fiind recuperat de societatea de asigurare.

S-a admis in parte actiunea civila formulata in cauza de partea civila G. A. -S. C. N. -str.Gh.Banțiu nr.l mun.C. N. jud.C. si in temeiul art 14 C. proc.penala rap. la art 346 C. proc. penala comb cu art 998 C civil si art 1003 C. civil au fost obligați cei doi inculpati, in solidar la plata sumei de 18503,89 lei catre partea civila cu dobanda legala aferenta incepand cu data producerii prejudiciului si pana la data platii totale a debitului

In temeiul art. 14 alin.3 lit.a C. rap. la art. 348 C. s-a dispus desființarea totală a inscrisurilor falsificate, respectiv a adeverinței de salariu nr. 168/(...) (f. 12 d.u.p.), contract individual de munca nr 12434/(...) si copia certificata(f 63-64 d.u.p.: f.13-15-d.u.p..), cerere de credit (f 10-11 d.u.p.)

In temeiul art. 191 alin.1,2 C. au fost obligați inculpatii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in sumă de 700 lei fiecare.

Conform art. 189 C. onorariile av.oficiu s-au avansatdin FMJ astfel: suma de 300 lei d-nei av Stan A. C. (ptr inculpatul U.) suma de 300 lei d-nei av S. Caterina (ptr inculpatul P. V.).

Împotriva acestei sentințe a formulat în termenul legal recurs partea civilă G. A. S. (f.2) fără a depune și motivele de recurs.

Analizând recursul formulat,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea constată că prima instanță a stabilit o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpaților ,în mod corect procedând la condamnarea acestora.

De asemenea,a soluționat corect și latura civilă a cauzei,obligându-i în solidar la recuperarea prejudiciilor cauzate prin infracțiunile comise.

Se constată astfel că partea civilă recurentă s-a constituit parte civilă în cauză (f.113) cu suma de 19803,89 lei pentru inculpatul U. H. M. și 6210,93 lei pentru inculpatul P. V. ,societatea arătând că a achitat despăgubiri în numele acestora ,în baza asigurărilor de risc de neplată.În ce-l privește pe inculpatul P. V. se constată că suma reprezintă suma plătită în baza unui dosar de daună în baza căruia s-a achitat către BRD cu OP 1/(...),evident fiind vorba despre un prejudiciu ce a fost cauzat doar de inculpatul P., într-un alt contract de împrumut încheiat în anul 2004 și care nu a făcut obiectul actului de sesizare al instanței de judecată.Din suma de 19803,89 lei ,instanța în mod corect a scăzut suma de 1500 lei achitată ,rezultând suma de 18503,89 lei,plus dobânda legală, la plata căreia au fost obligați cei doi inculpați, în solidar,în favoarea părții civile recurente.

În consecință,recursul este nefondat, astfel că în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. Curtea îl va respinge .

Va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de câte 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, pentru inculpați.

Va obliga pe partea civilă să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 400 lei reprezentând onorar avocațial.

P. ACE. M.IVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă G. A. S. împotriva sentinței penale nr. 36 din 20 ianuarie 2011 a J. C. N..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de câte 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, pentru inculpați.

Obligă pe partea civilă să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 400 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2011 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, V. V. A. L. H. I. M.

GREFIER, L. S.

Red.I.M/Dact.S.M

4 ex./(...) Jud.fond: A.B.B.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 398/2011, Curtea de Apel Cluj