Încheierea penală nr. 408/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

Î. PENALĂ NR. 408/R/2011

Ședința publică din 22 martie 2011

I. constituită din :

PREȘEDINTE : V. V. A.

JUDECĂTORI : L. H.

: I. M.

GREFIER : L. S.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de

C. O. și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - D. D.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către DIICOT - B. T. B. N. și inculpații S. A., C. P. T., D. A. D., B. V., S. I. I., P. D., H. T., A. D., B. I. și T. M. , împotriva încheierii penale nr.31/CC/2001 pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui B. N., având ca obiect propunere de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaților, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de :

S. A. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 al 1 din L.1.8 (modif. prin OUG nr.6/2010), art. 2 al 2 din L.1.8 (modif. prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 Cp și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2

C.p, toate cu aplic.art.33 lit.a C.p

C. P. T. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 al 2 din L.1.8

(modif. prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 Cp, art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p și art. 5 din L.1., cu aplic.art.41 al.2 Cp, toate cu aplic.art.33 lit.a C.p

G. A. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 al 2 din L.1.8

(modif. prin OUG nr.6/2010), cu aplic.art.41 al.2 Cp și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, ambele cu aplic.art.33 lit.a C.p.

D. A. D. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de: art.2 al.1 din L. nr.1.; art.4 al.2 din L. nr.1.; art.5 din L. nr.1.; art.4 al.1 din L. nr.1., toate cu aplic.art. 41 al.2 Cp și art.33 lit.a C.p

B. V. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 al 2 din L.1.8 (modif. prin OUG nr.6/2010), cu aplic.art.41 al.2 Cp, art. 3 al 2 din L.1.8

(modif. prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 Cp și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, toate cu aplic.art.33 lit.a C.p.

F. A. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 al 2 din L.1.8

(modif. prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 Cp și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, ambele cu aplic.art. 33 lit.a C.pen.

B. I. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.26 Cp rap.la art.3 al.2 din L.1. (modif. prin OUG nr.6/2010) și art.4 al.2 din L.1. (modif.prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 Cp, ambele cu aplic.art.33 lit.a C.pen.

S. I. I. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.2 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, ambele cu aplic.art.33 lit.a C.p.

P. D. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 al 2 din L.1.8

(modif. prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 Cp și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, toate cu aplic.art.33 lit.a C.p.

H. T. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 al.2 din L.1., art.5 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, ambele cu aplic.art.33 lit.a C.pen.

A. D. - ";, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.5 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, ambele cu aplic.art.33 lit.a C.p.

T. M. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.5 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, ambele cu aplic.art. 33 lit.a C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. A. aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av. M. Stelian, din cadrul Baroului B.

N., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul D. A. aflat în stare de arest asistat de apărători aleși, av.Dacia R. și Cupșa A., ambii din cadrul Baroului B. N., cu delegații avocațiale depuse la dosar, inculpatul G. A. aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av. Cupșa A., din cadrul Baroului B. N., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul F. A. aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av. Feier M., din cadrul Baroului B. N., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul C. P. aflat în stare de arest asistat de av.Dacia R. în substituirea apărătorului ales, av.Milea B., din cadrul Baroului B. N., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul B. V. aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av.L. K., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul T. M. aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Bocșa M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul A. D. aflat în stare de arest asistat de apărător desmenat din oficiu, av.Bocșa M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul S. I. aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av. Stelian M., din cadrul Baroului B. N., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul B. I. aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av.R. C., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul P. D. aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av. M. Stelian, din cadrul Baroului B. N., cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul H. T. aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av. M. L., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorii desemnați din oficiu pentru inculpați, respectiv av.B. B., din cadrul Baroului

C. pentru inculpatul S. A., av. M. M. M. din cadrul Baroului C. pentru inculpatul D. A., av. M. M. M. din cadrul Baroului C. pentru inculpatul G. A., av.L. K., din cadrul Baroului C. pentru inculpatul F. A., av. B. B., din cadrul Baroului C. pentru inculpatul C. P., av. R. C. din cadrul Baroului C. pentru inculpatul S. I. și av. M. L., din cadrul Baroului C. pentru inculpatul P. D., care solicită acordarea onorariilor avocațiale parțiale din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.

Reprezentantul P.ui depune la dosar în copie xerox declarațiile martorilor

C. E. și V. A.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.

Reprezentantul P.ui, în temeiul art.385/15 pct. 2 lit. d rap. la art. 3. pct.10 si 18 C., solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii penale nr 33/17 martie 2011 de către T. B. N., casarea în parte a acestei încheieri în ceea ce privește înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților G. A., F. A. și B. I. și rejudecând cauza, să se admită propunereade prelungirea duratei arestării preventive a celor trei inculpați respectiv G. A., F. A. și B. I. pe o perioadă de 30 de zile. S. că în ceea ce îi privește pe cei trei inculpați, în continuare subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv sunt îndeplinite condițiile prev.de art.143 C., în sensul că sunt indicii și probe temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați și de asemenea și condițiile prev.de art 148 lit.f C., în sensul că în mod incontestabil pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea presupusă a fi săvârșită de către cei trei inculpați este mai mare de patru ani de închisoare, respectiv pedeapsa prevăzută de L. 1. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin. 2 este de la 10 la 20 de ani. E. îndeplinită și cea de-a doua condiție, respectiv cercetarea în această fază a urmăririi penale a celor trei inculpați prezintă pericol complet pentru ordinea publică. Criticile în ceea ce privește încheierea penală din 33 din 17 martie 2011 se referă în primul rând la faptul că instanța nu a abordat suficient greutatea argumentelor care au fost aduse în susținerea cererii de prelungire a măsurii arestării preventive pentru cei trei inculpați. A., după data la care a fost luată inițial măsura arestării preventive față de cei trei inculpați, au fost extinse cercetările în cauză. Pe de altă parte, instanța în mod neîntemeiat a apreciat în ceea ce-i privește pe cei trei inculpați că starea de fapt este lămurită integral. În continuare se lucrează la acest dosar, se audiază martori cu privire la cei trei inculpați și nu numai și se descoperă noi acte în sarcina fiecăruia respectiv noi activități de trafic de droguri, astfel că în mod greșit instanța fondului a reținut că este lămurită deja starea de fapt. A. în vedere faptul că în comunitatea în care trăiesc inculpații nu s-au stins ecourile unor astfel de fapte, se poate constata că în fiecare zi tot mai multe persoane desfășoară activități de trafic de droguri, astfel că cercetarea în acest moment în stare de libertate a inculpaților ar produce o rezonanță negativă în conștiința fiecărui membru al comunității și a oricărui cetățean din perspectiva efectelor pe care consumul de droguri le are asupra fiecărei persoane mai ales a tinerilor, iar pe de altă parte, ar fi o stare de nesiguranță referitor la modul cum instituțiile statului își desfășoară urmărirea penala și justiția își protejează cetățeanul.

Apărătorul inculpaților S. A., S. I. și P. D., solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpaților iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. A., critica adusă este legată de nemotivarea acesteia având în vedere că

instanța nu a analizat în parte cazul fiecărui inculpat în parte. Se dispune prelungirea arestării pentru toți cei 9 inculpați cu o motivare generică din care nu se înțelege care este în mod concret pericolul social pe care fiecare dintre inculpați în prezintă pentru ordinea publică. Prelungirea măsurii este nemotivată. Mai mult, încheierea este succint motivată pe faptul că cei trei inculpați nu au recunoscut infracțiunile pentru care sunt cercetați. Ori, practica CEDO și cea internă în materie este unanimă că în această fază procesuală nu are prea mare importanță atitudinea de recunoaștere sau de nerecunoaștere. I. a reținut, antepronunțându-se, faptul că inculpații s-ar face vinovați și se impune menținerea stării de arest pe motiv că nu au recunoscut. I. a reținut că toate cererile pe care inculpații le-au făcut în ceea ce privește temeinicia și legalitatea probelor nu pot fi cenzurate de instanță urmând a fi analizate de instanța investită cu soluționarea fondului. Ori, din nou esteînlăturată prezumția de nevinovăție, inculpații fiind lipsiți de dreptul la apărare. M. arestării preventive a fost luată în baza art.148 lit.f C. Motivările instanței și a parchetului vizează atât lit b și c C., ori, aceste motivări sunt în afara cadrului procesual. A. că în prezent nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea și apoi prelungirea măsurii arestării preventive și nu au apărut alte temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri. S. a se avea în vedere în privința celor trei inculpaților că nu constituie infracțiune flagrantă ci este vorba despre un presupus trafic de droguri care se susține că s-ar fi desfășurat în formă continuată. În urma perchezițiilor domiciliare și corporale nu s-au găsit absolut nici o substanță interzisă. De la inculpați nu au fost prelevate nici o cantitate de substanță. Se reține că inculpații ar fi vândut investigatorului o substanță interzisă dar nu se reține cantitatea, ori, în aceste condiții, nu se impune arestarea preventivă. O particularitate în ceea ce- l privește pe inculpatul S., este că de la acesta nu s-a prelevat absolut nici o mostră de substanță și nu există proba tehnică care să denote că acesta ar fi deținut măcar un moment aceste substanțe interzise. Nu se știe ce substanță a deținut acest inculpat din moment ce nu au fost analizate. Nu există probe și indici temeinice care să ateste vinovăția inculpatului. În ceea ce privește ultimele probe administrate, aceste au un caracter generic, nici una din declarații nu pot releva gradul de pericol, social pe care inculpații l-ar reprezenta pentru ordinea publică. Ori, aceste declarații pot fi luate de la orice persoană din țară. Substanțele care azi intră în categoria drogurilor de mare risc au fost ulterior introduse datei de (...), anterior fiind legale. Consumul a fost în permanență favorizat pentru că există investigatori sub acoperire care au consumat împreună cu aceste persoane. A depus la dosar o decizie a T.ui Bacău în care se reține că dacă gravitatea acuzațiilor reținute în sarcina inculpaților au justificat inițial luarea măsurii arestării, prelungirea nu mai este justificată la trecerea unui timp rezonabil.

Apărătorul inculpaților D. A. D. și C. P., av.Dacia R., solicită admiterea recursurile, casarea încheierii penale pronunțate de prima instanță și rejudecând cauza, să se dispună respingerea propunerii DIICOT de prelungire a măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpaților iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură neprivativă de libertate. Așa cum rezultă din considerentele atacate, instanța de fond a reținut că gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților ar constitui îndeplinirea uneia din condițiile art.148 lit.f C., respectiv pericolul concret pentru ordinea publică și cercetarea acestora în stare de libertate nu ar fi oportună pentru că nu au recunoscut comiterea faptelor. Se conchide că existența unor indicii de vinovăție justifică prelungirea acestei măsuri. S. a se observa că așa cum a statuat practica ÎCCJ, gravitatea acuzaților aduse unor persoane nu este suficientă pentru a se aprecia că poate fi prelungită măsura arestării preventive. A. pericol trebuie dovedit în mod nemijlocit. În dosar nu există nici o probă elementară care să dovedească existența vreunui pericol concret dacă ar fi cercetați în stare de libertate. F. că unii inculpați au înțeles să beneficieze de dreptul de a nu da declarații, nu trebuie interpretat că acești inculpați nu au recunoscut faptele de care sunt acuzați. S-a invocat că este necesară reaudierea inculpaților care nu au fost încă audiați. În ceea ce-l privește pe inculpatul D., acesta nu a fost solicitat pentru confruntări. Au fost audiați și alți inculpați printre care și inculpatul C. care a dat o declarație extrem de amplă și sinceră, el recunoscând toate acuzațiile aduse. Se mai reține că unii apărători ai inculpaților au comentat modul de administrare al probelor, însă aceste aspecte consideră instanța că trebuie avute în vedere odată cujudecarea fondului cauzei. Cu prilejul judecării în fond nu a criticat excepția nulității probelor însă a comentat modul în care au fost reținute ca probe în acuzare anumite probe referitoare la inculpatul D. A. că în momentul în care instanța se oprește la luarea măsurii unei măsuri preventive, trebuie să aibă în vedere gravitatea acuzaților care ar rezulta din indiciile temeinice. La pagina

81-86 volumul I rezultă modul în care a fost preluată și predată proba de către colaborato investigatorului și apoi dusă la analiză. S. a se avea în vedere că la percheziție nu s-a găsit nici un fel de substanță nici măcar legală. Trebuie avut în vedere situația concretă a celor doi inculpați, aceștia nu au interes să se sustragă de la cercetări. Inculpatul C. a dat o declarație extrem de amplă și de recunoaștere. La dosar există declarații care relevă existența unor alte persoane care au statutul de martori sau de învinuiți care au fost învinuiți de aceleași învinuiri ca cei doi inculpați. A. persoane sunt cercetate în stare de libertate. Se impune a fi avută în vedere egalitatea de tratament a persoanei cercetate pentru aceleași fapte. Nu s-a relevat de la ultima prelungire de arestare și până în prezent nici un alt act material nou față de ceea ce s-a reținut cu prilejul arestării. Cu privire la recursul DIICOT, solicită respingerea lui.

Apărătorul inculpatului D. A. D., av.Cupșa A., solicită a se avea în vedere caracterul special al acestor substanțe despre care se susține că au fost traficate de inculpați. E. 28 de substanțe interzise și peste 2.000 admise sau neinterzise. Trebuie dată o importanță deosebit de mare dreptului fundamental al libertății unei persoane. Inculpații au consumat substanțe infime de substanțe interzise. S-a făcut vorbire de necesitatea prelungirii pentru administrarea unor noi probe, ori, CEDO a statuat că necesitățile anchetei nu pot justifica menținerea arestării. Luarea măsurii arestării s-a făcut pe art.148 lit.f C. și se discută doar de pericol social, ori, în aprecierea sa acest pericol nu subzistă, hotărârea nefiind motivată sub acest aspect. Probele ce urmează a fi administrate pot fi efectuate și cu inculpatul în stare de libertate, acestea nu sunt probe pentru a spune că una din aceste activități ar fi influențate de inculpat. C. că față de inculpat se poate lua o altă măsură neprivativă de libertate, inculpatul obligându-se să respecte toate condițiile impuse de instanță.

Apărătorul inculpatului B. V., solicită admiterea recursului inculpatului, casarea încheierii instanței de fond și rejudecând cauza să se dispună respingerea propunerii de prelungire și în consecință să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv și punerea inculpatului în stare de libertate. În măsura în care instanța apreciază că se impune luarea de măsuri restrictive, solicită luarea unei alte măsuri, respectiv obligația de a nu părăsi localitatea sau obligația de a nu părăsi țara. C. că și aceste măsuri oferă suficiente garanții procesuale care să permită o bună desfășurare a procesului penal. C. că încheierea atacată nu arată motivele concrete care să justifice prelungirea măsurii arestului preventiv, se face o referire generală la toți inculpații din dosar, la activitatea lor infracțională fără a se arăta în mod individual care ar fi motivele pentru care instanța consideră că inculpatul B. prezintă pericol social pentru ordinea publică. Atât reprezentantul DIICOT cât și instanța de fond nu au administrat probe concrete în dosar care să dovedească existența pericolului social al faptei ci au rezumat acest pericol raportându-se la gravitatea infracțiunii reflectat in limitele mari de pedeapsă al acestui tip de infracțiune. A. pericol social trebuie dovedit și nu doar rezumat. Mai mult de atât, gravitatea abstractă a faptei nu trebuie să influențeze în mod direct menținerea acestei măsuri ci trebuie avut în vedere și împrejurările în care au avut loc fapta, implicarea inculpatului în activitatea infracțională, gradul lui departicipare și nu în ultimul rând trebuie avute în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului. S. a se observa că toți inculpații sunt tineri, nu au antecedente penale și fiecare a avut un loc de muncă anterior. În ceea ce privește motivele de prelungire a arestului preventiv solicită a se observa că motivele sunt preluate și de instanța de fond, respectiv se invocă reaudierea inculpatului B., redactarea de convorbiri telefonice. Ori, toate aceste acte pot fi efectuate și cu inculpatul în stare de libertate și mai mult decât atât, aceste acte nu justifică prelungirea măsurii arestului preventiv. Tot în favoarea inculpatului invocă și principiul egalității de tratament întrucât și acest inculpat poate fi judecat în stare de libertate alături de ceilalți coinculpați pentru care instanța a dispus o altă măsură mai puțin restrictivă având în vedere sinceritatea lor la audieri, gradul lor de implicare și circumstanțele personale ale acestora. C. că instanța de fond se contrazice în motivarea încheierii, în acest sens precizează că deși unul dintre scopurile măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, rolul acestora nu e acela de a ține în starea de arest inculpații pentru a facilita organelor de urmărire penală administrarea probelor. Tot instanța de fond reține că detenția preventivă trebuie să aibă caracter excepțional, starea de libertate fiind stare normală. Tot instanța de fond invocă și practica judiciară a

C. de apel unde, într-o speță asemănătoare, a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus luarea măsurii preventive de obligare de a nu părăsi țara. C. că instanța în mod nejustificat a admis propunerea reprezentantului DIICOT fără să își motiveze hotărârea și fără a indica dovezi clare și concrete. Cu onorar din FMJ.

Apărătorul inculpatului H. T., solicită admiterea recursului declarat de către inculpat, casarea încheierii penale atacată și rejudecând cauza, să se respingă propunerea de prelungire a măsurii arestului preventiv. S. a se dispune revocarea măsurii luată față de inculpat cu consecința punerii de îndată în stare de libertate. P. a se putea prelungii această măsură față de inculpat ar trebui să fie îndeplinite condițiile prev.de art.155 alin.1 C. în sensul existenți temeiului care a stat la baza luării măsurii arestului față de inculpat sau dacă există în continuare temeiuri care să justifice privarea de libertate a inculpatului. În speță, temeiurile care au stat la baza luării măsurii nu mai subzistă în continuare și nici temeiuri noi nu există. În sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunilor prev.de art 2 alin.2 din L. 1., art.5 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.4 alin.2 din aceeași lege, constând în aceea că în toamna anului 2010 cu ocazia unui chef organizat la locuința inculpatului ar fi pus la dispoziția celor prezenți o cantitate de circa 2 gr sare de baie. În ceea ce privește această infracțiune reținută în sarcina lui, consideră că nu există la dosarul probei nici o probă din care să rezulte că ar fi săvârșit această infracțiune și cu toate astea, chiar dacă ar fi pus la dispoziția acelor persoane pentru consum această cantitate de 2 grame de sare de baie, solicită a se constata că este vorba de o cantitate mică care a fost comercializată și considerată legală până pe data de 15 februarie 2010 și în prezent fiind în magazine în care se comercializează aceste substanțe. În ceea ce privește punerea la dispoziție a unei locuințe pentru consumul de droguri, consideră că nici în această privință nu există probe la dosarul cauzei. În ceea ce privește art 148 lit.f C., reținut ca și temei de arestare, consideră că la dosarul cauzei nu există nici o proba din care să rezulte că inculpatul lăsat în stare de libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea, faptul că urmărirea penală nu a fost finalizată și că urmează a se administra o serie de probe, consideră că nu justifică privarea de libertate în continuare a inculpatului, toate acestea putându-se realiza și cu inculpatul în stare delibertate. De asemenea, solicită a se avea în vedere că la dosarul cauzei s-au administrat probele esențiale iar probele ce urmează a fi administrate nu sunt așa de numeroase încât să justifice privarea de libertate pe viitor. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, motiv pentru care solicită admiterea recursului, pentru motivele expuse și în principal revocarea măsurii arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în stare de libertate. În cazul în care se va considera că se impune luarea unei măsuri preventive față de inculpat, solicită a se dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura prev. de art.145 C. Cu onorar din FMJ.

Apărătorul inculpaților T. M. și A. D., solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza, să se dispună, înprincipal, respingerea propunerii de prelungire și în consecință să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv și punerea inculpaților în stare de libertate. În măsura în care instanța apreciază că se impune luarea de măsuri restrictive, solicită luarea unei alte măsuri, respectiv obligația de a nu părăsilocalitatea sau țara. A. că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nu au apărut temeiuri noi care să justifice în continuare menținerea stării de arest. A. că încheierea instanței de fond nu este motivată sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta inculpații dacă ar fi lăsați în libertate. Prima instanță motivează necesitatea prelungirii măsurii arestării preventive pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în cauză urmând a fi administrate o serie de probe pentru a se stabili în mod clar implicarea inculpaților în activitatea infracțională. Apoi, într-un alt paragraf arată că în analiza soluției trebuie avut în vedere că, deși unul din scopurile măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, rolul acestora nu este de a ține în recluziune persoanele cercetate penal pentru a facilita organelor de urmărire penală administrarea probelor. A. că se impune respingerea propunerii de prelungire cu consecința cercetării inculpaților în stare de libertate.

Apărătorul inculpatului G. A., solicită respingerea recursului DIICOT și menținerea ca temeinică și legală a încheierii instanței de fond ca fiind temeinică și legală apreciind că din toate punctele de vedere, obligația de a nu părăsi localitatea ar fi suficientă pentru realizarea scopului procesului penal, inculpatul obligându-se să respecte toate condițiile impuse, acesta neavând antecedente penale. Aprecierile parchetului în sensul că se impune menținerea arestului raportat la faptul că există declarații din care rezultă că unele persoane sunt afectate de substanțe etnobotanice, consideră că este nepotrivită pentru menținerea acestei măsuri. Pe de altă parte, CEDO a statuat că nu se poate susține de către acuzare sau de către instanță luarea unei măsuri cu titlu exemplificativ. Arestarea cu titlu exemplificativ este interzisă și condamnabilă. De asemenea, în privința inculpatului a fost descoperită o tranzacție de doar 0,6 grame în decursul unui an de supraveghere din partea investigatorilor sub acoperire.

Apărătorul inculpatului F. A., solicită respingerea recursului DIICOT și menținerea ca temeinică și legală a încheierii penale pronunțate de prima instanță. Î. este criticată sub aspectul că urmărirea penală ar mai necesita efectuarea unor acte de procedură. Referitor la necesitatea de efectuarea unor acte, arată că la data de (...) inculpatul a fost reaudiat. A.a recunoaște modul de săvârșire al faptelor pentru care este cercetat, a dat relații cu privire la cele întâmplate și cu privire la fapte săvârșite de alte persoane. Mai mult, a denunțat și persoanele de la care el a procurat substanțele. În ceea ce privește neanalizarea probelor, arată că la momentul acestei măsuri nu se analizeazăprobele. Se face vorbire de faptul că instanța nu a avut în vedere că în urma unei percheziții s-ar fi depistat la inculpat o cantitate de drog de mare risc, ori, nu este adevărat pentru că percheziția din data de 23 ianuarie 2011 a fost avută în vedere la luarea măsurii arestului preventiv. Declarația inculpatului este doar în sensul deținerii pentru consum propriu și nu în scopul comercializării. Inculpatul a arătat că a cumpărat acea substanță și că nu s-a achiziționat pentru redistribuire. În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, susține că și instanța de fond nu a afirmat că ar fi dispărut în întregime ci dimpotrivă instanța a arătat că nu se mai mențin temeiurile arestării, acestea în timp se diminuează. În mod corect instanța de fond a apreciat că odată cu luarea de către inculpat a deciziei de a colabora, se poate lua față de acesta și o măsurăm ai puțin restrictivă. Substanța traficată este de

1,5 grame sare de baie din care o parte a fost oferită. Inculpatul este încadrat în muncă, are un copil minor și are în întreține pe părinții săi. C. că nu sunt probe în sensul art.148 lit.c C., sunt doar afirmații nesusținute de către DIICOT.

Apărătorul inculpatului B. I., solicită respingerea recursului DIICOT și menținerea ca temeinică și legală a încheierii instanței de fond. Se susține că instanța ar fi procedat greșit în momentul în care a afirmat că starea de fapt a fost clarificată. Propunerea de arestare este întemeiată pe art.148 lit.f C. Se susține că inculpatul ar avea intenția să ia legătura cu alte persoane, ori, inculpatul a dat o declarație și a indicat aceste patru persoane astfel că nu vede ce interes ar avea să ia legătura cu ei pentru schimbarea declarațiilor ? Se arată că instanța a greșit când nu a analizat fiecare probă în parte, ori, nu ne aflăm în momentul procesual în care trebuie analizată fiecare probă în parte ci dimpotrivă, la fond unii din apărătorii inculpaților s-au referit la modul de obținere a probelor. P. a spus că nu se pot analiza legalitatea probelor pentru că este inadmisibil o asemenea dispoziție ori lecturând motivele de recurs se poate constata că acesta este chiar un motiv de recurs. Se mai afirmă că inculpatul ar fi dat dovadă de nesinceritate în declarațiile sale, ori, acesta spune că recunoaște și regretă faptele pentru care este cercetat. Se mai susține că inculpații ar trebui privați în continuare de libertate pentru că dau un exemplu negativ ori, este inadmisibil așa ceva. Se mai arată că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă garanții că nu va mai săvârși alte fapte penale, ori, afirmațiile sunt fără suport probator. Inculpatul a dat o declarație de recunoaștere și colaborare și datorită lui s-a conturat mult mai bine starea de fapt. I. cauza Calmanovici contra României. S. a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră și de colaborare, și-a câștigat existența în mod onest, este o persoană tânără, din caracterizările depuse la dosar relevă că inculpatul este un om deosebit. P. toate acestea, consideră că inculpatului i se poate acorda o șansă, sens în care solicită respingerea recursului.

Reprezentantul P.ui, solicită respingerea recursurilor inculpaților susținând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și apoi prelungire acesteia subzistă în continuare E. indicii și probe temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați. Raportat la susținerile apărării cu privire la probe, arată că în ceea ce privește măsura arestării nu trebuie să existe indicii care să aibă forța probantă pentru condamnarea inculpaților. C. că în ceea ce privește art.148 lit.f C., ambele condiții sunt îndeplinite, pedepsele pentru care sunt cercetați inculpații fiind mai mare de patru ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol care rezultă din gravitatea faptelor comise și că unii dintre inculpați, dacă ar fi cercetați în stare delibertate, ar putea reîncepe astfel de activități.

Inculpatul S. A., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate, achiesând concluziilor puse de apărătorul său.

Inculpatul C. P., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului cu consecința punerii sale în stare de libertate deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică, arătând că a recunoscut faptele comise.

Inculpatul D. A. D., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său.

Inculpatul B. V., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză. Arată că a recunoscut și regretat fapta comisă, are o familie și o fetiță de patru ani.

Inculpatul S. I., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate menționând că are un copil minor.

Inculpatul P. D., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate deoarece la percheziție nu s-a găsit nimic.

Inculpatul H. T., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate.

Inculpatul A. D., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate.

Inculpatul T. M., având ultimul cuvânt, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate întrucât nu are antecedente penale iar la percheziție nu s-a găsit nimic.

Inculpatul G. A., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Inculpatul F. A., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate achiesând concluziilor apărătorului său.

Inculpatul B. I., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate arătând că regretă fapta comisă considerând că merită să i se acorde o șansă.

C U R T E A

Prin încheierea nr. 31/CC/17 martie 2011 a T.ui B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), în baza disp. art. 155 și urm. Cod procedură penală:

1. A fost admisă în parte, propunerea formulată de D. DE I. A I. DE C. O. ȘI T. B. T. B. N., ca fiind întemeiată și în consecință :

S-a dispus prelungirea duratei măsurii preventive a arestării, pentru o perioadă de 30 de zile, față de următorii inculpați:

- S. A. zis „Sandu";, fiul lui A. și Ana, născut la (...) în N. cu domiciliul in orașul S.-Băi, str. Lalelelor nr.1, ffl. str.Stejarului la blocul de garsoniere, ap.2, parter, CNP. 1., începând cu data de 22 martie 2011, ora 22,50 și până în data de 21 aprilie 2011, ora 22,50;

- C. P. T., fiul lui I.-P. și L.-C., născut la (...) în Ilva Mare, jud.B.-N., CNP. 1., domiciliat în S.-Băi, str.Sînzienelor nr.3, și ffl. cartier C. nr.49, începând cu data de 23 martie 2011, ora 0,01 și până în data de 22 aprilie

2011, ora 0,01;

- D. A. D. zis „Bocănilă";, fiul lui M. S. și E., născut la (...) în București, domiciliat în orașul S.-Băi, str. Stejarului, bl.2, sc.A, et.4, ap.5, CNP.1., începând cu data de 22 martie 2011, ora 23,40 și până la data de 21 aprilie

2011, ora 23,40;

- B. V., zis „Ceapă";, fiul lui I. și L., născut la (...) în M., având CNP. 1., domiciliat în com. M. nr. 1331, jud. B.-N., ffl. în com.Ilva Mică nr.837, bl.5,ap.13 și M. nr.207 ap.12, începând cu data de 23 martie 2011, ora 0,25 și până în data de 22 aprilie 2011, ora 0,25;

- S. I.-I. zis „Tăpălăgea";, fiul lui I. și V., născut la data de (...) în N., domiciliat în oraș S.-Băi, str. S. nr. 92, CNP. 1., începând cu data de 23 martie

2011, ora 2,55 și până în data de 22 aprilie 2011, ora 2,55;

- P. D. zis „Kempes";, fiul lui A. și F.-D., născut la (...), în comuna R., județul B.-N., cu același domiciliu nr. 171, CNP. 1., începând cu data de 23 martie 2011, ora 3,35 și până în data de 22 aprilie 2011, ora 3,35;

- H. T., fiul lui T. și C., născut la data de (...) în N., CNP. 1., domiciliat în orașul S. -Băi, str.Alunilor nr.3, începând cu data de 23 martie

2011, ora 5,30 și până în data de 22 aprilie 2011, ora 5,30;

- A. D. zis „Bența";, fiul lui D. și I., născut la (...), CNP. 1., cu domiciliul în oraș S.-Băi, str.S. nr.5/A, începând cu data de 23 martie 2011, ora 5,40 și până în data de 22 aprilie 2011, ora 5,40;

- T. M., fiul lui C. și L., născut la (...), în N., CNP. 1., domiciliat în oraș S.-Băi, cartier V. B., str. M. nr.240, începând cu data de 23 martie 2011, ora 5,50 și până în data de 22 aprilie 2011, ora 5,50, în prezent toți inculpații aflându-se în Arestul IPJ B. N.

2. A fost respinsă, ca neîntemeiată, propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, formulată de DIICOT . B. T. B. N., față de inculpații : G. A. zis „S. fiul lui A. și F., născut la (...), în N., domiciliat în S.-

Băi str. Gării nr.2/A, CNP.1.; F. A., fiul lui I. și E., născut la (...) în B., CNP.1., domiciliat în B., str. Pescarilor nr.8, sc.C, ap.31, și B. I., fiul lui V. și R., născut la (...) în N., CNP.1., domiciliat în M. str. Ulița Mare, nr.1090, județul B.-N.

În baza disp. art. 149/1 rap. la art. 146 alin.11/1 și art. 145/1 Cod procedură penală;

S-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpații

G. A., F. A. și B. I. pentru o perioadă de 30 de zile.

Conform disp. art. 145/1 alin.2 rap. la art. 145 alin 1/1 lit. „a-d"; Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara inculpații au fost obligați să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori sunt chemați;

- să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu, respectiv oraș S. Băi pentru inculpatul G. A., mun. B. pentru inculpatul F. A. și comuna M. pentru inculpatul B. I., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;

- să nu își schimbe locuințele fără încuviințarea organului judiciar;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme: Potrivit disp. art. 145/1 alin.2 rap. la art. 145 alin. ½ Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, cei trei inculpați vor respecta și obligația de a nu lua legătura între ei, cu ceilalți inculpați și cu persoanele cercetate în cauză, precum și cu martorii cauzei ori alte persoane stabilite de organul judiciar.

Pune în vedere inculpaților G. A., F. A. și B. I. disp. art. 145/1 alin.2 rap. la art. 145 alin.2/2 Cod procedură penală.

S-a dispus comunicarea prezentei încheieri organelor și instituțiilor arătate în cuprinsul art. 145 alin.2/1 Cod procedură penală.

S-a dispus punerea în libertate a inculpaților G. A., F. A. și B. I., dacă nu sunt arestați în altă cauză.

S-a acordat av. D. O. 300 lei cu titlu de onorariu, sumă ce s-a suportat din fondurile M.ui Justiției și Libertăților Cetățenești.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus D. de

I. a I. de C. O. și T. B. T. B. N. a solicitat în temeiul art. 155 și urm. Cpp, prelungirea cu 30 zile a duratei măsurii arestării preventive față de inculpatii: S. A. zis „Sandu";, fiul lui A. și Ana, născut la (...) în N. cu domiciliul in orașul S.-Băi, str. Lalelelor nr.1, ffl str.Stejarului la blocul de garsoniere, ap.2, parter., CNP 1.; C. P. T., fiul lui I.-P. și L.-C., născut la (...) în Ilva Mare, jud.B.-N., CNP

1., domiciliat în S.-Băi, str.Sînzienelor nr.3, și ffl cartier C. nr.49; G. A. zis „S. fiul lui A. și F., născut la (...), în N., domiciliat în S.-Băi str. Gării nr.2/A, CNP

1.;D. A. D. zis „Bocănilă";, fiul lui M. S. și E., născut la (...) în București, domiciliat în orașul S.-Băi, str. Stejarului, bl.2, sc.A, et.4, ap.5, CNP 1.; B. V., zis „Ceapă";, fiul lui I. și L., născut la (...) în M., având CNP 1., domiciliat în com. M. nr. 1331, jud. B.-N., ffl în com.Ilva Mică nr.837, bl.5, ap.13 și M. nr.207 ap.12; F. A., fiul lui I. și E., născut la (...) în B., CNP 1., domiciliat în B., str. Pescarilor nr.8, sc.C, ap.31;B. I., fiul lui V. și R., născut la (...) în N., CNP 1., domiciliat în M. str. Ulița Mare, nr.1090, județul B.-N.; S. I.-I. zis

„Tăpălăgea";, fiul lui I. și V., născut la data de (...) în N., domiciliat în oraș S.-

Băi, str. S. nr. 92, CNP 1.; P. D. zis „Kempes";, fiul lui A. și F.-D., născut la (...), în comuna R., județul B.-N., cu același domiciliu nr. 171, CNP 1.;H. T., fiul lui T. și C., născut la data de (...) în N., CNP 1., domiciliat în orașul S.-Băi, str.Alunilor nr.3; A. D. zis „Bența";, fiul lui D. și I., născut la (...), CNP 1., cu domiciliul în oraș S.-Băi, str.S. nr.5/A; T. M., fiul lui C. și L., născut la (...), în N., CNP 1., domiciliat în oraș S.-Băi, cartier V. B. - str. M. nr.240.

În motivarea cererii s-a arătat că prin ordonanțele nr. 75 D. din 23 și respectiv 24 ianuarie 2011 s-a dispus reținerea pe o durată de 24 ore a inculpaților:

-S. A. zis „Sandu";, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 al 1 din L.1.8 (modif. prin OUG nr.6/2010), art. 2 al 2 din L.1.8 (modif. prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 Cp și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al.

2 C.p, toate cu aplic.art.33 lit.a C.p., constând în aceea că:

În data de 15 septembrie 2011 a vândut colaboratorului cu numele de cod ". E. -autorizat de procuror ca și colaborator al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". C.- cantitatea de 0,5 grame cannabis cu prețul de 50 lei, după cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică nr.9./(...) al L.ui de A. și P. al D. din cadrul Brigăzii de C. a C. O.(BCCO) C.-N.;

În perioada mai 2010- ianuarie 2011, inc. S. A. a procurat, a deținut fără drept și a oferit spre consum în mai multe rânduri atât pe raza orașelor S.-Băi și B. cât și pe raza altor localități din județul B.-N., diferite cantități din drogurile de mare risc " 4-metilmetcatinonă";(mefedronă) sau fluorometcatinonă(flefedronă) denumite popular "sare de baie";, mai multor consumatori sau unor colaboratori autorizați ai unor investigatori sub acoperire cu ocazia unor petreceri private care s-au ținut în clubul SC Boka’s

SRL din orașul S.-Băi aparținând inc. D. A. D. sau în alte locații astfel:

La data 30 mai 2010, de ziua sa de naștere, inc. S. A. a organizat un chef la care a oferit celor prezenți substanța asa-numită „. de baie"; conținând drog de mare risc,

În data de 15 septembrie 2010 inc. S. A. i-a oferit „. de baie"; ,conținând unul din aceste droguri de mare risc, spre consum, colaboratorului cu numele de cod ". E. autorizat de procuror ca și colaborator al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". C.

În noaptea de 1. ianuarie 2011 inc. S. A. a oferit drogul de mare risc fluorometcatinonă(flefedronă) denumit popular "sare de baie";, pentru consumpropriu, colaboratorului cu numele de cod ". M.-A. "; -autorizat de procuror ca și colaborator al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". T., care însă nu l-a consumat ci l-a predat investigatorului sub acoperire, faptul că substanța era drog rezultănd în urma analizelor din raportul de constatare tehnico-științifică nr.3./(...) al L.ui de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-N.;

În perioada mai 2010- ianuarie 2011, inc. S. A. a cumpărat și a deținut fără drept, pentru consum propriu, în mai multe rânduri, anumite cantități din drogurile de mare risc " 4-metilmetcatinonă";(mefedronă) sau fluorometcatinonă(flefedronă) denumite popular "sare de baie";pe care le-a consumat prin prizare pe nas,

- C. P. T., pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 al 2 din L.1.8

(modif. prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 Cp, art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p și art. 5 din L.1., cu aplic.art.41 al.2 Cp, toate cu aplic.art.33 lit.a C.p., constând în aceea că:

În perioada cuprinsă între vara anului 2010 și luna ianuarie 2011, inc. C. P. T. a procurat în scopul oferirii altor persoane, a deținut fără drept, a oferit spre consum sau a vândut în mai multe rânduri atât pe raza orașului S.-Băi cât și pe raza altor localități din județul B.-N., diferite cantități din drogurile de mare risc " 4-metilmetcatinonă";(mefedronă) sau fluorometcatinonă(flefedronă) denumite popular "sare de baie";, mai multor consumatori sau unor colaboratori autorizați ai unor investigatori sub acoperire astfel:

În data de 5 noiembrie 2010 inc. C. P. T. a vândut, cu prețul de 120 lei/gram, cantitatea de 0,9 grame de „. de baie"; conținând drogul de mare risc mefedronă, colaboratorului cu numele de cod ". E.- autorizat de procuror ca și colaborator al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". C., faptul că substanța era drog rezultând în urma analizelor din raportul de constatare tehnico-științifică nr.9./(...) al L.ui de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-N..

Într-o zi de la sfârșitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie 2010

(mama și sora erau plecate în Italia) C. P. T. a organizat la casa mamei sale din orașul S.-Băi - C. C. nr 49 un chef la care au participat minorele M. A. și A. R., R. Ema, două fete din N., 2 băieți din Parva - unul cu numele/. de „. iar celălalt „Pișcotă"; - un băiat din N. pe nume „. în vârstă de cca 30 ani, P. S., L. C. M. zis „Cristi Taniuc"; , ocazie cu care inc. C. P. T. le-a pus la dispoziție locuința pentru consum ilicit de droguri, oferindu-le participanților la chef „. de baie"; conținând „Mefedronă";ce era de culoare verde pe care aceștia au consumat-o prin prizare pe nas.

Cu ocazia unui chef organizat pe la începutul lunii septembrie 2010 de către inc. P. D. zis „Kempes";, într-o casă din satul M., înv.C. P. T. a oferit participanților, punând în mai multe rânduri, pe o tavă, alături de P. D. diferite cantități din substanța așa-numită „. de baie"; conținând mefedronă- ce era de culoare albă cristalină, pentru consumul celor prezenți, pe care au așezat-o sub formă de linii și din care au consumat împreună cu participanții la chef, prin prizare pe nas.

În perioada cuprinsă între vara anului 2010 și luna ianuarie 2011, inc. C. P. T. a cumpărat și a deținut fără drept, pentru consum propriu, în mai multe rânduri, anumite cantități din drogurile de mare risc " 4- metilmetcatinonă";(mefedronă) denumită popular "sare de baie";pe care a consumat-o prin prizare pe nas.

- G. A. zis „S., față de care a fost începută urmărirea penală și pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 al 2 din

L.1.8 (modif. prin OUG nr.6/2010), cu aplic.art.41 al.2 Cp și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, ambele cu aplic.art.33 lit.a C.p., constând în aceea că:

În perioada cuprinsă între vara anului 2010 și ianuarie 2011, inc. G. A. a procurat în scopul oferirii altor persoane, a deținut fără drept, a oferit spre consum sau a văndut în mai multe rânduri atât pe raza orașului S.-Băi cât și pe raza altor localități din județul B.-N., diferite cantități din drogurile de mare risc " 4-metilmetcatinonă";(mefedronă) sau fluorometcatinonă(flefedronă) denumite popular "sare de baie";, mai multor consumatori sau unor colaboratori autorizați ai unor investigatori sub acoperire astfel:

În data de 28 noiembrie 2010 inc. G. A. a vândut, cu prețul de 120 lei/gram, cantitatea de 0,6 grame de „. de baie"; conținând drogul de mare risc mefedronă, despre care afirma că o are de la inc. B. V., colaboratorului cu numele de cod ". M.- autorizat de procuror ca și colaborator al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". O., faptul că substanța era drog rezultănd în urma analizelor din raportul de constatare tehnico-științifică nr.9./(...) al L.ui de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-N..

În perioada cuprinsă între vara anului 2010 și luna ianuarie 2011, inc. G. A. a cumpărat și a deținut fără drept, pentru consum propriu, în mai multe rânduri, anumite cantități din drogurile de mare risc " 4- metilmetcatinonă";(mefedronă) denumită popular "sare de baie";pe care le-a consumat prin prizare pe nas.

-D. A. D. zis „Bocănilă";, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de: art.2 al.1 din L. nr.1.; art.4 al.2 din L. nr.1.; art.5 din L. nr.1.; art.4 al.1 din L. nr.1., toate cu aplic.art. 41 al.2 Cp și art.33 lit.a C.p., constând în aceea că:

În perioada cuprinsă între luna mai 2010 - ianuarie 2011 inculpatul D.

A. D. a procurat, a deținut fără drept și a oferit spre consum în mai multe rânduri, în clubul „Boka’s";pe care îl deține în orașul S.-Băi pe strada T. nr.2, diferite cantități din drogul de risc cannabis unor consumatori, ca de exemplu:

În cursul zilei de 15 ianuarie 2011 inculpatul i-a oferit drogul de risc cannabis denumit popular "iarbă";,pentru consum propriu, colaboratorului cu numele de cod ". A. ";-autorizat de procuror ca și colaborator al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". G., care însă nu l-a consumat ci l-a predat investigatorului sub acoperire, faptul că e drog rezultând în urma analizelor, din raportul de constatare tehnico-științifică nr.3./(...) al L.ui de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-N.;

În perioada mai 2010 - ianuarie 2011 inculpatul a pus la dispoziție, în mai multe rânduri, unor grupuri de persoane, spațiul amenajat denumit clubul SC„Boka’s"; SRL pe care îl deține cu chirie în orașul S. Băi pe strada T. nr.2 la subsolul clădirii poștei, pentru consum ilicit de droguri de risc și mare risc cu ocazia organizării unor petreceri private de către el sau de către prieteni ori cunoscuți de-ai săi anterior datei de 24 decembrie 2010( ca de ex. la 30 mai

2010 de ziua de naștere a inc. S. A., în cursul lunii iulie 2010 de ziua de naștere a inc.B. V., în 6-7 august 2010 de ziua de naștere a inc. C. R. L. ș.a);

În perioada ulterioară datei de 24 decembrie 2010 și până în prezent, inculpatul a pus la dispoziție, în mai multe rânduri, unor grupuri de persoane, același spațiu amenajat ca și local public -bar-denumit clubul „Boka’s";pe care îl deține cu chirie în orașul S.-Băi pe strada T. nr.2 la subsolul clădirii poștei, pentru consum ilicit de droguri de risc și mare risc, ori a tolerat consumul ilicit de droguri în acest spațiu( în 25 dec 2010 când în club a vândut sau oferit spre consum sare de baie conținând mefedronă inculpatul F. A., în 15-16 ian 2011, când în club au vândut sau oferit spre consum sare de baie conținând flefedronă inculpații S. A. , S. I. I. ș.a);

În perioada mai 2010- ianuarie 2011, inculpatul a cumpărat și a deținut fără drept, pentru consum propriu, în mai multe rânduri, anumite cantități din drogul de risc cannabis sau din drogurile de mare risc " 4-metilmetcatinonă";(mefedronă) sau fluorometcatinonă flefedronă) denumite popular "sare de baie";, pe care le-a consumat prin fumare respectiv prin prizare pe nas.

- B. V. zis „Ceapă";, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 al 2 din L.1.8 (modif. prin OUG nr.6/2010), cu aplic.art.41 al.2 Cp, art. 3 al 2 din L.1.8 (modif. prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 Cp și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, toate cu aplic.art.33 lit.a C.p., constând în aceea că:

În perioada mai 2010- ianuarie 2011, inc. B. V. a procurat în scopul oferirii altor persoane, a deținut fără drept, a oferit spre consum sau a vâdut în mai multe rânduri atât pe raza orașelor S.-Băi și B. cât și pe raza altor localități din județul B.-N., diferite cantități din drogurile de mare risc " 4- metilmetcatinonă"; (mefedronă) sau fluorometcatinonă (flefedronă) denumite popular "sare de baie";, mai multor consumatori sau unor colaboratori autorizați ai unor investigatori sub acoperire cu ocazia unor petreceri care s- au ținut în clubul din orașul S.-Băi aparținând inc. D. A. D. sau în alte locații astfel:

În cursul lunii iulie 2010, la data la care si-a sărbătorit ziua de naștere împreună cu mai mulți invitați în spațiul amenajat ca și club al SC Boka’s SRL din orașul S.-Băi aparținând inc. D. A. D., inc. B. V. a oferit spre consum și a pus la dispoziție celor prezenți substanța asa-numită „. de baie"; conținând drogul de mare risc mefedronă:

În ziua de 22 noiembrie 2010 inc. B. V. a pus în vânzare, cu prețul de

100 lei/gram, cantitatea de 2,4 grame de „. de baie"; conținând drogul de mare risc mefedronă, către colaboratorul cu numele de cod ". V.- autorizat de procuror ca și colaborator al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". A., fără ca în final colaboratorul să mai achite vreo sumă de bani învinuitului pe motiv că nu avea bani la el, faptul că substanța era drog rezultând în urma analizelor din raportul de constatare tehnico-științifică nr.9./(...) al L.ui de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-N.;

În cursul zilei de 15 ianuarie 2011, în timp ce se afla în orașul S. Băi, inc. B. V. a oferit o cantitate de 1 gram din drogul de mare risc fluorometcatinonă(flefedronă) denumit popular "sare de baie";, pentru consum propriu, colaboratorului cu numele de cod ". M.-A. "; -autorizat de procuror ca și colaborator al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". T., care însă nu l-a consumat ci l-a predat investigatorului sub acoperire, faptul că substanța era drog rezultând în urma analizelor din raportul de constatare tehnico-științifică nr.3./(...) al L.ui de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-N.;

În cursul lunii noiembrie 2010, în două rânduri - la datele de 9 și 20 noiembrie- precum și o dată în luna ianuarie 2011-la data de 12 ianuarie, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, inc. B. V. s-a deplasat în U. de unde a cumpărat în scop de revânzare, anumite cantități din drogurile de mare risc „mefedronă"; respectiv „. pe care le-a introdus în țară- ultima dată fiind ajutat în acest scop de către inc. B. A. care i-a pus la dispoziție suma de

1000 E. pe care a luat-o împrumut în acest sens- după care, de fiecare dată, a vândut personal sau a pus în vânzare prin dealeri de-ai săi, drogurile pe care le-a introdus în țară, certitudinea cu privire la faptul că substanțele erau droguri rezultând din analiza probelor obținute de investigatorii sub acoperire prin intermediul colaboratorilor lor la datele de 22 noiembrie 2010 respectiv 15 ianuarie 2011;

În perioada mai 2010- ianuarie 2011, inc.B. V. a cumpărat și a deținut fără drept, pentru consum propriu, în mai multe rânduri, anumite cantități din drogurile de mare risc "4-metilmetcatinonă";(mefedronă) sau fluorometcatinonă

(flefedronă) denumite popular "sare de baie";pe care le-a consumat prin prizare pe nas.

- F. A., pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 al 2 din L.1.8

(modif. prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 Cp și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, ambele cu aplic.art. 33 lit.a C.pen., constând în aceea că:

În noaptea de 2. decembrie 2010 inc. F. A., în timp ce se afla în spațiul amenajat ca și club al SC Boka’s SRL din orașul S.-Băi aparținând inc. D. A. D., a oferit spre vânzare și a vândut cu prețul de 100 lei/gram unor persoane ce se aflau în club diferite cantități de „. de baie"; conținând drogul de mare risc mefedronă, după care a oferit colaboratorului cu numele de cod ". S. -autorizat de procuror ca și colaborator al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". F.- pentru consum, o cantitate de 0,2 grame din același drog , faptul că substanța era drog rezultând în urma analizelor din raportul de constatare tehnico-științifică nr.9./(...) al L.ui de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-N.;

În ziua de 6 ianuarie 2011 inc. F. A. a oferit spre vânzare și a vândut cu prețul de 150 lei/gram, cantitatea de 1 gram de „. de baie"; conținând drogul de mare risc mefedronă, către colaboratorul cu numele de cod ". V. autorizat de procuror ca și colaborator al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". A., faptul că substanța era drog rezultând în urma analizelor din raportul de constatare tehnico-științifică nr.3./(...) al L.ui de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-N.;

În ziua de 7 ianuarie 2011 inc. F. A. a oferit spre vânzare și a vândut cu prețul de 100 lei, o cantitate de 0,3 grame de „. de baie"; conținând drogul de mare risc mefedronă, colaboratorulului cu numele de cod ". S. -autorizat de procuror ca și colaborator al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". F.- faptul că substanța era drog rezultând în urma analizelor din raportul de constatare tehnico-științifică nr.3./(...) al L.ui de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-N.;

Începând din decembrie 2010 și până în 7 ianuarie 2011, inc. F. A. a cumpărat/ deținut fără drept, pentru consum propriu, în mai multe rânduri, anumite cantități din drogurile de mare risc" 4-metilmetcatinonă"; (mefedronă) sau fluorometcatinonă (flefedronă) denumite popular "sare de baie";pe care le-a consumat prin prizare pe nas.

- B. I., pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.26 Cp rap.la art.3 al.2 din L.1. (modif. prin OUG nr.6/2010) și art.4 al.2 din L.1. (modif.prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 Cp, ambele cu aplic.art.33 lit.a C.pen., constând în aceea că:

Într-o zi din prima decadă a lunii ianuarie 2011 inc. B. I. s-a înțeles cu inc. B. V. să îl ajute să procure prin cumpărare din U. o anumită cantitate din substanța „. de baie"; conținând drogul de mare risc „fluorometcatinonă"; („.) pe care să o introducă în țară, prin punerea la dispoziția acestuia din urmă a sumei de peste 1000 E. U. a acestei înțelegeri, inc. B. I. a obținut suma de peste 1000 E. cu titlu de împrumut de la o persoană cu numele de I. V. prin predarea în gaj acestuia a unui autoturism , iar după ce a obținut în acest fel banii, la data de 12 ianuarie 2011 inc. B. I. i-a remis banii inc. B. V., care în aceeași zi s-a deplasat în U. de unde a cumpărat în scop de revânzare, o anumită cantitate din drogul de mare risc „. pe care în dimineața zilei de 13 ianuarie 2011 a introdus-o în țară, după care, cea mai mare parte din cantitatea de drog a fost pusă în vânzare de către inc. B. V. personal sau prin dealeri de-ai săi, certitudinea cu privire la faptul că inc. B. I. l-a ajutat pe inc. B. V. în modul mai-sus-arătat să procure și să introducă în tară droguri de mare risc rezultând din analiza probei obținute de investigatorul sub acoperirecu numele de cod ";. T. prin intermediul colaboratorului său chiar de la inc. B.

V. la data de 15 ianuarie 2011;

Începând din toamna anului 2010 și până în prezent( ianuarie 2011), inc. B. ioan a cumpărat/ deținut fără drept, pentru consum propriu, în mai multe rânduri, anumite cantități din drogurile de mare risc" 4- metilmetcatinonă"; (mefedronă) sau fluorometcatinonă (flefedronă) denumite popular "sare de baie";pe care le-a consumat prin prizare pe nas.

-S. I.-I. zis „Tăpălăgea";, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.2 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, ambele cu aplic.art.33 lit.a C.p., constând în aceea că:

În perioada mai 2010- ianuarie 2011, inculpatul a procurat în scopul oferirii altor persoane, a deținut fără drept și a oferit spre consum în mai multe rânduri atât pe raza orașelor S.-Băi și B. cât și pe raza altor localități din județul B.-N., diferite cantități din drogurile de mare risc "4- metilmetcatinonă";(mefedronă) sau fluorometcatinonă (flefedronă) denumite popular "sare de baie";, mai multor consumatori sau unor colaboratori autorizați ai unor investigatori sub acoperire, cu ocazia unor petreceri care s- au ținut în clubul SC Boka’s SRL din orașul S.-Băi aparținând inc. D. A. D. sau în alte locații astfel:

În noaptea de 1. ianuarie 2011 inc. S. I.-I. a oferit drogul de mare risc fluorometcatinonă(flefedronă) denumit popular "sare de baie";,pentru consum propriu, colaboratorului cu numele de cod ". M. "; -autorizat de procuror ca și colaborator al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". E., care însă nu l-a consumat ci l-a predat investigatorului sub acoperire, faptul că substanța era drog rezultând în urma analizelor, din raportul de constatare tehnico-științifică nr.3./(...) al L.ui de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-N.;

În perioada mai 2010- ianuarie 2011, inc. S. I.-I. a cumpărat și a deținut fără drept, pentru consum propriu, în mai multe rânduri, anumite cantități din drogurile de mare risc " 4-metilmetcatinonă"; (mefedronă) sau fluorometcatinonă (flefedronă) denumite popular "sare de baie";pe care le-a consumat prin prizare pe nas.

- P. D. zis „Kempes";, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 al 2 din L.1.8 (modif. prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 Cp și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, toate cu aplic.art.33 lit.a C.p. constând în aceea că:

În perioada cuprinsă între vara anului 2010 și ianuarie 2011, inc. P. D. a procurat în scopul oferirii altor persoane, a deținut fără drept, a oferit spre consum sau a vândut în mai multe rânduri atât pe raza orașului S.-Băi cât și pe raza altor localități din județul B.-N., diferite cantități din drogurile de mare risc " 4-metilmetcatinonă";(mefedronă) sau fluorometcatinonă(flefedronă) denumite popular "sare de baie";, mai multor consumatori sau unor colaboratori autorizați ai unor investigatori sub acoperire astfel:

În jurul datei de 1 septembrie 2010 inc. P. D. zis „Kempes"; a organizat la un bar din satul M. un chef pentru consumatorii de droguri și la care au participat: C. P. T., G. A., minora M. A., zisă „Miherțuca";, un băiat pe nume N. D. zis „P.olă";, minora A. R., un băiat poreclit „Asy";, o fată pe nume D. și încă o fată neidentificată, ambele din B., inc. B. I. din M., o fată pe nume „. din M., în vârstă de cca 22 ani, o fată pe nume A. (de la blocuri - în vârstă de cca 20 ani) și încă 4-5 băieți neidentificați până în prezent. La acest chef inc. P. D. zis

„Kempes"; alături de inc. C. P. T. au oferit participanților, punând în mai multe rânduri, pe o tavă, diferite cantități din substanța așa-numită „. de baie"; - ce era de culoare albă cristalină, pentru consumul celor prezenți, pe care auașezat-o sub formă de linii și din care au consumat împreună cu participanții la chef, prin prizare pe nas.

Într-o zi din cursul lunii noiembrie 2010 inc. P. D. a participat la un chef organizat de inc. H. T. la casa din câmp situată în cartierul C., alături de mai multe persoane dintre care au fost identificați C. F., A. R., M. A., A. - o vecină a numitei M. A. - o fată pe nume M., numitul M. P. zis „Tică";, un băiat pe nume N. D. zis „D. P.olă";, inc. B. I. dar și alte 3 persoane încă neidentificate, chef la care inc. P. D. zis „Kempes"; a oferit celor prezenți spre consum cca 10 grame de „. de baie"; conținând „mefedronă";.

În perioada cuprinsă între vara anului 2010 și luna ianuarie 2011, inc. P. D. a cumpărat și deținut fără drept, pentru consum propriu, în mai multe rânduri, anumite cantități din drogurile de mare risc " 4- metilmetcatinonă";(mefedronă) sau fluorometcatinonă (flefedronă) denumite popular "sare de baie";pe care le-a consumat prin prizare pe nas.

- H. T., pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 al.2 din L.1., art.5 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, ambele cu aplic.art.33 lit.a C.pen., constând în aceea că:

Într-o zi din toamna anului 2010, cu ocazia unui chef organizat la locuința inc. A. D., la care au participat mai mulți tineri, inclusiv minori, inc.

H. T. a pus la dispoziția celor prezenți o cantitate de circa 2 grame de sare de baie conținând mefedronă, care a și fost consumată de către persoanele cărora le-a fost oferită, prin prizare pe nas.

În perioada septembrie 2010-ianuarie 2011, inc. H. T., a pus la dispoziție pentru consum ilicit de droguri, în cel puțin 3 rânduri, casa din orașul S.-Băi, cu ocazia unor chefuri organizate de el la care au participat prieteni ori cunoscuți de-ai săi, ca de exemplu:

Într-o zi din cursul lunii noiembrie 2010, inculpatul a pus la dispoziție pentru consum ilicit de droguri, casa pe care o deține în cartierul C. din orașul S.-Băi, cu ocazia petrecerii la care au participat alături de inculpat, numiții A. R., A. E. zisă M., N.i D. zis „D. P.olă";, C. F., inc. B. I. și inc. P. D. zis „Kempes";, chef la care acesta din urmă a oferit celor prezenți, pentru consum, o cantitate de circa 10 gr. „. de baie"; conținând mefedronă, ce a fost consumată de inculpați și ceilalți participanți.

În perioada septembrie 2010-ianuarie 2011, inc. H. T. a cumpărat și deținut fără drept, pentru consum propriu, în mai multe rânduri, anumite cantități din drogurile de mare risc " 4-metilmetcatinonă"; (mefedronă) sau fluorometcatinonă (flefedronă) denumite popular "sare de baie";pe care le-a consumat prin prizare pe nas.

- A. D. zis „Bența";, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.5 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2

C.p, ambele cu aplic.art.33 lit.a C.p., constând în aceea că:

Începând din toamna anului 2010 și până în ianuarie 2011, inc. A. D., a pus la dispoziție pentru consum ilicit de droguri, în mai multe rânduri, bucătăria de vară a casei din orașul S.-Băi în care locuiește, cu ocazia unor chefuri organizate de el la care au participat prieteni ori cunoscuți de-ai săi, ca de exemplu:

În jurul datei de (...), inc. A. D., zis „D. Bența"; a organizat în bucătăria de vară a casei în care locuiește pe str. S. din S. Băi, un chef la care au participat P. O., zis „DIDU";, C. T., zis „SFÂRCU";, M. A., zisă Miherțuca, H. C., A. R., C. F., L. C. M., zis Cristi Taniuc ș.a., cărora le-a pus la dispoziție locuința pentru consum ilicit de droguri pe durata a 3 zile. A., inculpatul și băieții prezenți la chef au făcut chetă punând fiecare o sumă cuprinsă între 100 și 300 lei, fără ca fetele să fi participat cu bani, după care, inc. A. D. l-a contactat telefonic peinc. B. V., zis „Ceapă";, pe care l-a chemat să vină la locuința lui și de la care a cumpărat în prima zi a chefului circa 4 gr. sare de baie, pe care au consumat-o cei prezenți. În cursul celei de-a doua zile a chefului aici a venit inc. H. T. - care a pus la dispoziția celor prezenți circa 2 gr. de drog de mare risc pentru consum, iar în a treia zi a chefului, inc. A. D. l-a contactat din nou pe inc. B. V., și invitându-l la chef a cumpărat de la el circa 6 gr din același drog de mare risc, cu prețul de 100 lei/gr.

În a doua seară, datorită consumului de droguri, numitului P. O., zis

DIDU, i-a dat sângele pe nas. L. C. M. l-a scos afară pe terenul din apropiere și l-a pus să alerge pentru a-și reveni.

În a treia zi, tatăl lui A. D. i-a prins pe cei prezenți în timp ce prizau droguri, a observat șervețelele îmbibate cu sânge, folosite de P. O., și i-a amenințat că îi dă la poliție, astfel că petrecerea s-a terminat.

În perioada cuprinsă între toamna anului 2010 și luna ianuarie 2011, inc. A. D. a cumpărat și deținut fără drept, pentru consum propriu, în mai multe rânduri, anumite cantități din drogurile de mare risc "4- metilmetcatinonă"; (mefedronă) sau fluorometcatinonă (flefedronă) denumite popular "sare de baie";pe care le-a consumat prin prizare pe nas.

- T. M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.5 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, ambele cu aplic.art. 33 lit.a C.pen., constând în aceea că:

În perioada septembrie 2010-ianuarie 2011, inc. T. M. zis Max, a pus la dispoziție pentru consum ilicit de droguri, în mai multe rânduri, casa în care locuiește pe str. M. nr.240 din orașul S.-Băi, cu ocazia unor chefuri organizate de el sau prieteni ori cunoscuți de-ai săi astfel:

-într-o zi din cursul lunii octombrie 2010, în jurul datei de 15, inc. T. M. zis

Max, a pus la dispoziție pentru consum ilicit de droguri, casa în care locuiește pe str. M. nr.240 din orașul S.-Băi, astfel că în timpul petrecerii la care au participat alături de T. M., inc. D. A.-D., zis „Bocănilă";, minora M. A., R. Ema

(Ciociuc), inc.S. A., G. O. M. zis „Corciu"; și alte 4-5 persoane( băieți și fete) au consumat droguri-în special „. de baie"; conținând mefedronă, după care, la un moment dat, participanții s-au dezbrăcat complet (la pielea goală).

În perioada cuprinsă între vara anului 2010 și luna ianuarie 2011, inc. T. M. a cumpărat și deținut fără drept, pentru consum propriu, în mai multe rânduri, anumite cantități din drogurile de mare risc " 4- metilmetcatinonă";(mefedronă) sau fluorometcatinonă (flefedronă) denumite popular "sare de baie";pe care le-a consumat prin prizare pe nas.

In cursul zilei de 24 ianuarie 2011 inculpații S. A.,C. P. T., G. A., D. A. D., B. V., F. A., B. I., S. I.-I., P. D., H. T., A. D. și T. M. au fost prezentați T.ui B.-N. cu propunere de arestare preventivă, care a fost însușită prin Î. penală nr.8 din 24 ianuarie 2011, pronunțată în dos.nr. (...), emițându-se mandate de arestare preventivă nr. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12 și 13/(...). Recursurile declarate de inculpați împotriva măsurii de arestare preventivă au fost respinse de Curtea de A. C. prin I. penală nr. 134/R/2011 din (...), pronunțată în același dosar nr. (...).

Anterior și în cursul perioadei scurse de la arestarea inculpaților S. A.,C. P. T., G. A., D. A. D., B. V., F. A., B. I., S. I.-I., P. D., H. T., A. D. și T. M. au fost efectuate în cauză mai multe acte de cercetare penală precum sunt: percheziționarea locuințelor inculpaților și ale mai multor învinuiți, dispunerea unor constatări științifice fizico-chimice privind substanțele ridicate, audierea inculpaților, audierea învinuiților L. M. C., C. F., (V., f. 136-142), L. B. M. (V., f.

124-135), A. R., (vol.II f.215-217), H. C. (vol.II, f. 148-154), M. Județ D. (V. f.155-160), P. O. T.s (născut la (...) - V. f.161-163), C. T. (V. f.164-166), D. B.,

(V. f.167-169), C. F. (vol.II f.170-172), G. M.-M. (vol.II f.173-178), R. E.-Irina

(f.180-183, vol.II), A. G. zis „Ghiță Muntean"; (f.184-187, vol.II), A. I. G. zis

„Capone"; (f.188-191, vol.II), N. V.-F. (f.192-193, vol.II), V. A.-I. (f.194-200, vol.II), P. S.-A. (f.201-209, vol.II), O. L.-D. (f.210-214, vol.II), audierea unor martori precum R. B.-A., (născut la (...)), Natarâș A. S., Ceauș C.-M., Niculai C., P. M., Ș. V. (vol.I f.284), B. I.-S. (f. vol.I f.285), Venig Roland-M. (f.286, vol.I), ș.a., audierea în calitate de făptuitori a numiților M. A. (f.249-254, vol.I), A. E. S. (f.255-256, vol.I), M. F. (f257, vol.I), Otic S.-R. (f.258, vol.I), C. Ana, A. A. (f.260, vol.I), F.oiu Sofia-Voichița (f.261, vol.I), Sabo Flavia (f.265, vol.I), C. I.- G., M. P.-I., P. Buia-D., H. E., G. Ciociu-Călin-N., Borșa M., D. A., transcrierea unor convorbiri telefonice purtate de inculpați (vol.IV, f.1-268), citirea agendelor telefonice din aparatele telefonice ridicate cu ocazia perchezițiilor ale unora dintre inculpați, ș.a., au fost reaudiați inculpații B. V. zis „Ceapă"; și C. P. T. - care au dat declarații de recunoaștere parțiale a unor fapte. In plus au mai fost audiați în cauză numiții: U. A., T. I.-V., H. A., Ș. G.-A., M. B.-G., A. A.-E., D. D., U. F. ș.a.

În cursul actualei perioade au fost efectuate mai multe acte de urmărire penală precum: extinderea cercetărilor penale și reaudierea inculpaților B. I., F. A., audierea numiților D. F. A., M. P. I., S. I. M., C. A. C., H. E. N., P. R. I. zis

„Găgiucu";, Venig A. Roland, R. I., Pîslaru Iopan Robert, Doce Vicențti Laurian; reaudierea învinuitului L. C. M., întocmirea unor procese-verbale de transcriere a unora dintre convorbirile telefonice purtate de inculpați și interceptate în baza autorizațiilor emise de instanță (procese-verbale din 22 februarie 2011; 4,

7, 8, 9 și 10 martie 2011, ș.a.).

Cu toate acestea urmărirea penală nu a putut fi terminată, în cauză fiind necesară efectuarea mai multor acte de urmărire penală precum: extinderea cercetărilor penale pentru noi fapte sau noi acte materiale componente ale unor infracțiuni continuate de trafic de droguri de mare risc, punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri, introducerea de droguri de mare risc în țară și reaudierea inculpaților S. A., G. A., D. A. D., F. A., S. I. I., P. D., H. T., A. D. și T. M., cu privire la aspectele nou apărute ca urmare a declarațiilor date de inculpații B. V. zis „Ceapă";, C. P. T., B. I. și F. A., de către alți învinuiți sau făptuitori, ca urmare a întocmirii unor procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, ori a administrării altor mijloace de probă; C. transcrierilor convorbirilor telefonice purtate de inculpați, interceptate în baza actelor de autorizare și întocmirea proceselor-verbale de redare scrisă a acestor convorbiri; audierea în cauză a numiților V. S. B. zis „D.

DJ-ul";, Furcea E. și Crăciun I. Petra, toți din B.; identificarea și audierea în cauză a numiților A. V. „., V. C., C. O. și sora ei Ada, Salvan E., R. I., M. D., P. Darius, M. A., care sunt menționați în declarațiile unora dintre persoanele audiate până în prezent, D. zis „P.olă"; din M., „Vasi";, „., „Pișcotă"; și „Gabi"; care apar în convorbirile telefonice ale unora dintre inculpați astfel cum au fost transcrise până în prezent; reaudierea învinuiților P. S. A., G. M. M. zis „D.u";, O. L. D., C. F., L. C. M., C. F., M. Județ D.; audierea învinuiților G. O. M. zis

„Corciu";, Ogâgău Emil V. zis „Emiluș"; (plecat din țară), Beudean C. Lorin, A.

Emil Samson zis „Sony";, Andrieș I. Eusebiu zis „Blondu"; (plecat din țară), Lazăr A. zis „Butelie";; audierea în calitate de învinuiți a numiților B. G. și D. A. din B..

Ca urmare, având în vedere că durata arestării preventive față de inculpați urmează să expire la 22 respectiv 23 martie 2011 la orele indicate în încheierea penală nr. 17/CC/2011 din 16 februarie 2011 a T.ui B.-N., dar din motive obiective actele de urmărire penală mai sus arătate nu pot fi finalizate înainte de expirarea duratei măsurii preventive luată față de inculpați și ținândcont că motivele care au stat la baza luării acestei măsuri nu au dispărut, menținându-se în continuare pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpaților, iar în interesul bunei desfășurări a urmăririi penale este menținerea arestării preventive a inculpaților pentru evitarea sustragerii lor de la urmărirea penală și evitarea influențării unor martori sau învinuiți ori făptuitori cercetați în stare de libertate, s-a solicitat admiterea cererii și prelungirea arestării preventive față de inculpații S. A., C. P. T., G. A., D. A. D., B. V., F. A., B. I., S. I. I., P. D., H. T., A. D. și T. M. începând cu datele și orele la care măsura preventivă ar urma să expire.

Analizând propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de procurorul DIICOT, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată în ceea ce îi privește pe inculpații S. A., C. P. T., D. A. D., B. V., S. I. I., P. D., H. T., A. D. și T. M. pentru motivele următoare:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului nr. 75D. a rezultat că există probe și indicii temeinice de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, în modalitatea descrisă în ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale și în referatul procurorului.

Relevante sub aspectul dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală, pelângă probele enumerate detaliat în considerentele Încheierii penale nr.

134/ 2 februarie 2011 a C. de A. C. (prin care s-a respins recursul inculpaților împotriva Încheierii penale nr. 8/CC/24 ianuarie 2011 a T.ui B. N. prin care s- a luat măsura arestării preventive) sunt și probele administrate în cauză în cursul perioadei scurse ulterior arestării inculpaților, toate îndosariate în vol. V : declarația inculpatului C. T. P., din 8 februarie 2011 - f. 39-43, declarația inculpatului B. V. din 7 februarie 2011 - f. 57-65, declarația martorilor T. I. V. - f. 69 - 71, H. A. - f. 72 -73, Ș. G. A. - f. 75 - 79, U. F. - f. 80, A. Ana M. - f. 81, D. D. f-83- 84, A. A. E. - f. 85-86, M. B. G. - f. 88 -

89, U. A. - f. 90-91, procesul verbal de transcriere a convorbirilor telefonice din 26 ianuarie 2011 de la f. 102- 104, raportul de constatare tehnico - științifică nr. 383042/(...), întocmit de D. - B. C. N., L. de A. și P. al D. - f.

110 - 112, R. de constatare tehnico - științifică nr. 3. din 24 ianuarie 2011 aflat la f. 120-122, R. de constatare tehnico - științifică nr. 383039/ 26 ianuarie 2011 - f. 124- 132, R. de constatare tehnico - științifică nr. 3. din (...) aflat la f. 134-136 ( referitor la inculpatul H. T., S. I. I., F. A., T. M.) emise de același L. de A. și P. al D., declarația martorului P. E. D. f. 138 - 139, declarația martorului P. R. B. f. 140- 141, declarațiile martorilor Ș. A. B. f.

142, P. F. M. f. 143 - 144, U. T. f. 145- 146, procesul verbal din 15 februarie

2011, cuprinzând transcrierea convorbirilor telefonice purtate de inculpații

B. V., G. A. de la fila 151- 161, procesul verbal din 28 ianuarie 2011 de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul B. V. f. 162 - 171, procesul - verbal din 28 ianuarie 2011 referitor la transcrierea convorbirilor telefonice purtate de S. I. I. f.172- 178, procesul verbal de transcriere a convorbirilor telefonice din 29 ianuarie 2011, purtate de inculpatul S. A. f.

179- 184, precum și procesul - verbal din 15 februarie 2011 vizând același inculpat f. 185- 186, procesul - verbal din 29 ianuarie 2011 referitor la transcrierea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul F. A. f. 187- 190.

Din probele menționate mai sus a rezultat probe și indicii temeinice de natură a justifica acuzațiile aduse inculpaților constând ( în esență) în aceea că în perioada mai 2010 - ianuarie 2011 au procurat, au deținut fără drept, au oferit spre consum și au vândut în mai multe rânduri, pe raza orașului S. Băi și a altor localități din jud. B. N., diferite cantități din drogul de mare risc „4- metilmetcarinonă"; sau fluorometcatinonă (flefedronă),denumite popular „ sare de baie"; sau din drogul de risc canabis denumit popular „iarbă";, mai multor consumatori, dintre care unii au fost identificați, iar alții nu, sau colaboratorilor autorizați ai investigatorilor sub acoperire, încasând diferite sume de bani. De asemenea, există probe suficiente, în sensul art. 143 că inculpatul B. V., ajutat de inculpatul B. I., ar fi introdus în țară droguri de mare risc și că inculpații C. P. T., D. A. D., H. T.,

A. D. și T. M. ar fi pus la dispoziția altor persoane casa pentru consum ilicit de droguri.

Încadrările juridice date faptelor reținute în sarcina inculpatului au fost redate concret în cuprinsul referatului procurorului și în Î. penală nr.

8/CC/24 ianuarie 2011 a T.ui B. N. prin care s-a luat măsura arestării preventive.

De asemenea, au fost îndeplinite și în momentul de față, cumulativ, cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. A. din urmă aspect rezultă din gravitatea faptelor, modul în care au fost săvârșite, urmările și influența pe care o au în general drogurile asupra sănătății și psihicului oricărui consumator, dar și dependența cauzată prin consumul acestor substanțe interzise de lege.

Aspectele invocate de avocații inculpaților în sensul că faptele reținute în sarcina acestora nu sunt grave, întrucât drogurile traficate au fost în cantități mici, nu au avut o concentrație suficientă pentru a cauza dependență, că inculpații sunt tineri, nu au antecedente penale, că vor să-și păstreze locul de muncă, că urmează cursurile unei facultăți, ori că au probleme familiale deosebite, au fost examinate deja de către instanța de recurs, cu ocazia pronunțării Încheierii penale nr. 134/ 2 februarie 2011, în cuprinsul căreia s-a arătat că între interesul personal al inculpaților de a fi cercetați în stare de libertate și interesul general al societății de a se lua măsuri ferme împotriva celor care se presupune că au comis fapte de o gravitate majoră, primează ocrotirea interesul general.

Criticile aduse de apărătorii inculpaților referitor la nelegalitatea unor probe ori corectitudinea administrării lor, de către organele de urmărire penală nu pot fi cenzurate de instanța investită cu prelungirea măsurii arestării, care are abilitatea doar de a verifica dacă subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri. Urmează ca aceste critici să fie examinate de către instanța care va soluționa fondul cauzei, astfel că până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.

M. arestului preventiv a fost necesar a fi prelungită față de cei 9 inculpați pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în cauză urmând a fi administrate o serie de alte probe în vederea finalizării cercetărilor pentru a se stabili în mod clar implicarea inculpaților în activitatea infracțională care face obiectul dosarului cu nr. 75 D. al DIICOT- B. T. B. N.

Cercetarea inculpaților în stare de libertate nu este oportună în momentul de față întrucât inculpații nu recunosc săvârșirea faptelor și există riscul să influențeze administrarea probelor ce urmează a fi administrate în cauză. În fine, amploarea luată de traficul și consumul de droguri în localitatea S. Băi rezultă din declarațiile martorilor S. V. și B. I. S., directori la L. S. H. din S. Băi, din declarațiile unor elevi și tinerii audiați în cauză( îndeosebi declarațiile din vol. V) dar și din numeroasele plângeri ale părinților referitoare la situația menționată, aceștia manifestându-șiîngrijorarea pentru că copii lor ar putea deveni victime ale consumului de droguri.

În acest context s-a subliniat de instanța de control judiciar că, Curtea

E. a D. O. a recunoscut că prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp (cauza Johannes Joseph Marie Elise Hendriks contra Olandei,

2007), iar faptele de comiterea cărora sunt bănuiți inculpații prezintă această gravitate particulară, astfel cum s-a relevat mai sus.

În plus, instanța a apreciat că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpaților fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al Convenției E.pene a Dreptului O.. De asemenea, în raport de probele aflate la dosar , existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune";, măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.

P. toate aceste considerente s-a apreciat că propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive față de cei nouă inculpați este întemeiată, astfel încât, în baza disp. art. 155 și urm. Cod procedură penală aceasta a fost admisă, dispunându-se prelungirea măsurii pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit dispozitivului hotărârii.

Pe de altă parte însă, în ceea ce îi privește pe inculpații G. A., F. A. și B. I., tribunalul a apreciat că în prezent, nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii preventive.

P. a aprecia astfel, instanța a avut în vedere situația fiecăruia dintre cei trei inculpați, pe baza căreia s-a conchis că menținerea măsurii preventive nu se mai justifică, desfășurarea urmăririi penale putându-se realiza în bune condiții și cu inculpații în stare de libertate, prin instituirea unor obligații legale în sarcina acestora, de natură a garanta îndeplinirea scopului măsurilor preventive, astfel cum este acesta definit în cuprinsul disp. art. 136 Cod procedură penală.

A., în ceea ce îl privește pe inculpatul G. A. este de observat că, în sarcina acestuia s-a reținut, prin referatul procurorului, un singur act material de trafic de droguri de mare risc, vizând înstrăinarea unei cantități modeste, de

0,6 grame „. de baie"; conținând mefedronă, faptă stabilită în cauză prin declarația colaboratorului cu numele de cod „. M. prin raportul investigatorului sub acoperire cu numele de cod „. O. dar și prin R. de constatare tehnico- științifică nr. 9./(...) al L.ui de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-N..

Așa fiind, se poate aprecia că tranzacția amintită este un act izolat de trafic de droguri, care nu reclamă - ca și ripostă procesuală - luarea celei mai grave măsuri preventive posibile, pericolul concret pentru ordinea publică fiind diminuat considerabil.

Pe de altă parte, în raport de conduita procesuală recent adoptată de inculpații F. A. și B. I. se poate conchide că măsura luată nu se mai justifică.

A., dacă la momentul arestării preventive luarea acestei măsuri era reclamată, printre altele, și de necesitatea stabilirii nivelului de implicare al celor doi inculpați în activitatea infracțională ce face obiectul cauzei, în prezent această rațiune nu mai subzistă.

În concret, este de remarcat faptul că ulterior prelungirii măsurii preventive, prin declarațiile date la (...), inculpații B. I. și F. A. au relevat organelor de anchetă în mod detaliat, împrejurările comiterii faptelor penale reținute în sarcina lor dar și în sarcina unora dintre ceilalți inculpați implicați (F. 24-38 vol VI dos. u.p.). Sinceritatea de care au dat dovadă inculpațiiconstituie o premisă serioasă în aprecierea că aceștia vor adopta aceeași conduită și ulterior punerii lor în libertate, contribuind astfel la bunul mers al anchetei.

Mai mult decât atât, analiza situației personale a celor doi inculpați relevă că, în prezent, măsura preventivă a arestării nu se mai impune, aceștia intrând în câmpul infracțional conjunctual, atrași fiind de persoanele din anturajul lor.

Actele depuse la dosar în apărarea inculpatului B. I., respectiv caracterizările efectuate de primarul com. M. și preotul paroh, certificatele de absolvire și diplomele obținute la învățătură și în activitatea sportivă, relevă că cel în cauză a avut o conduită corespunzătoare, manifestând preocupare pentru activitatea școlară și cea sportivă.

Pe de altă parte, inculpatul F. A., a intrat în coliziune cu normele penale o perioadă scurtă de timp, activitatea sa infracțională vizând luna decembrie

2010 și ianuarie 2011. A.a are familie, întreținând atât minora rezultată din căsătorie cât și părinții săi, asigurându-și existența din venituri licite, fiind angajat în muncă.

Totodată, în analiza soluției celor trei inculpați trebuie avut în vedere că, deși unul din scopurile măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, rolul acestora nu este acela de a ține în recluziune persoanele cercetate penal pentru a facilita organelor de urmărire penală administrarea probelor.

În acest context este de reținut că, potrivit statuărilor instanței supreme naționale dar și a practicii C. E.pene, în jurisprudența sa referitoare la art. 5 și

6 din Convenția E. a D. O., „detenția preventivă trebuie să aibă in car acter

excepțional, starea de libertate fiind starea normală";.

În sensul celor de mai sus invocăm și practica recentă a C. de A. C. care, într-o speță vizând traficul de droguri de risc, a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara (Î. penală din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)).

În fine, scopul măsurilor preventive, astfel cum a fost acesta reglementat de disp. art. 136 Cod procedură penală, poate fi atins și prin luarea față de cei trei inculpați a unei măsuri mai puțin restrictive.

P. aceste considerente instanța a respins, ca neîntemeiată, propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive față de inculpații sus menționați și constatând că, în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 143 Cod procedură penală, în baza disp. art. 149/1 raportat la art. 146 alin. 11/1 și art. 145/1

Cod procedură penală s-a luat față de inculpați măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile.

În raport de soluția preconizată, în temeiul disp. art. 145/1 alin. 2 raportat la art. 145 alin. 1/1 lit. a-d Cod procedură penală, pe durata măsurii inculpații vor respecta următoarele obligații:

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori sunt chemați;

- să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu, respectiv oraș S. Băi pentru inculpatul G. A., mun. B. pentru inculpatul F. A. și comuna

M. pentru inculpatul B. I., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;

- să nu își schimbe locuințele fără încuviințarea organului judiciar;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme:

Pe de altă parte, având în vedere că urmărirea penală nu este finalizată în cauză, potrivit disp. art. 145/1 alin. 2 raportat la art. 145 alin. 1/2 Cod procedură penală pe durata măsurii preventive, cei trei inculpați vor respecta

și obligația de a nu lua legătura între ei, cu ceilalți inculpați și cu persoanele cercetate în dosar, precum și cu martorii cauzei ori alte persoane stabilite de organul judiciar ca având legătură cu faptele cercetate.

Totodată, s-a pus în vedere inculpaților G. A., F. A. și B. I. dispozițiile art. 145/1 alin. 2 raportat la art. 145 alin. 2/2 Cod procedură penală, referitoare la consecințele încălcării cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin.

De asemenea, s-a dispus comunicarea prezentei încheieri organelor și instituțiilor arătate în cuprinsul art. 145 alin. 2/1 Cod procedură penală.

În fine, având în vedere soluția preconizată s-a dispus punerea în libertate a inculpaților G. A., F. A. și B. I., dacă nu au fostt arestați în altă cauză.

Cu ocazia judecării propunerii, apărătorii inculpaților G. A., D. A. D. și F. A. au solicitat a se lua act despre faptul că măsura arestului a încetat de drept în ceea ce îi privește pe aceștia, cu motivarea că, prin Î. penală nr. 17/CC/(...) s-a dispus asupra prelungirii măsurii pe o perioadă de 30 de zile dar că acest termen curge de la momentul pronunțării hotărârii și nu ulterior - astfel cum este stabilit prin încheiere - așa că, la momentul judecării actualei propuneri termenul de 30 de zile se împlinise, iar măsura a încetat de drept.

I. nu poate împărtăși această opinie, aceasta fiind contrară dispozițiilor legale în materie.

În context este de observat nu doar faptul că măsura preventivă anterioară a fost cenzurată în calea de atac a recursului, rămânând definitivă inclusiv în partea referitoare la momentul de la care curge măsura, dar și împrejurarea că încetarea de drept a măsurilor preventive este reglementată prin dispozițiile art. 140 Cod procedură penală, în speță nefiind incident niciunul din cazurile enumerate de textul legal.

Văzând și disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală:

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin DIICOT S. T. B. N.,solicitând casarea acesteia șiadmiterea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive și pentru inculpații G. A.,F. A. și B. I. și inculpații S. A., C. P. T., D. A. D., B. V., S. I. I., P. D.,H. T.,A. D. și T. M.

În motivarea recursurilor declarate, în esență, toți inculpații recurenți au arătat că solicită casarea acesteia, cu consecința respingerii propunerii de prelungire a arestării preventive, pe considerente, în primul rând de nelegalitate și apoi de netemeinicie.

A., s-a arătat că, în principal, încheierea recurată este motivată pe dispozițiile art.148 lit. b C.proc.pen., deși acest temei nu a stat la baza arestării inculpaților, judecătorul care a dispus prelungirea măsurii arestării preventive făcând în mai multe rânduri referire la faptul că se impune menținerea inculpaților în stare de arest preventiv, deoarece aceștia nu au recunoscut săvârșirea faptelor și este necesar ca aceștia să fie împiedicați să nu influențeze declarațiile martorilor și buna desfășurare a procesului penal.

În al doilea rând, s-a arătat că judecătorul care a dispus prelungirea măsurii arestării preventive nu a motivat de ce consideră că este incident în cauză în continuare art. 148 lit. f C.proc.pen. și nici de ce nu pot fi luate față de inculpați măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate.

S-a mai arătat, de asemenea, că inculpații nu au antecedente penale, că majoritatea lor sunt integrați social și au avut un comportament ireproșabil până în acest moment în societate și că urmărirea penală efectuată până în prezent este deficitară, unele acte procedurale fiind afectate de nulitate și fiind efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale, susținerile în acest sens fiind detaliate în cuprinsul părții introductive a prezentei încheieri.

În sfârșit, apărătorii inculpaților P. D. și D. A. D. au susținut că, în ceea ce îi privește pe clienții lor, nu există suficiente indicii și probe care să justifice la acest moment luarea și menținerea măsurii arestării preventive.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514 C.pr.penală, Curtea constată că recursurile nu sunt fondate și le va respinge, pentru următoarele considerente.

A., se constată că inculpații recurenți S. A., C. P. T., D. A. D., B. V., B. I., S. I. I., P. D. și H. T. sunt cercetați în dosarul nr. 75/D. al DIICOT B. T. B.- N. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 și art.2 alin.2 din L. nr.1., modificată prin OUG nr.6/2010, cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal și deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, în formă continuată, prev. de art.4 alin.1 și art.4 alin.2 din L. nr.1., cu aplicarea art.41 alin.2

C.penal, punerea la dispoziție a locuinței pentru consum ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit de droguri în asemenea locuri, prev.de art.5 din L. nr.1. cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal, introducerea în țară de droguri de mare risc prev.de art.3 alin.2 din L. 1., complicitate la introducerea în țară de droguri de mare risc prev.de art.26 C.penal rap.la 3 alin.2 din L. 1., cu aplicarea art.33 lit.a C.penal.

Încadrarea juridică exactă pentru fiecare inculpat a fost redată detaliat mai sus și reiese din cuprinsul încheierii recurate.

Acuzațiile aduse acestor inculpați constau în esență în aceea că în perioada mai 2010- ianuarie 2011 ar fi procurat, ar fi deținut fără drept, ar fi oferit spre consum și ar fi vândut în mai multe rânduri pe raza orașului S. -. și pe raza altor localități din județul B.-N., diferite cantități din drogul de mare risc „4-metilmetcatinonă"; sau fluorometcatinonă (flefedronă) denumite popular sare de baie, sau din drogul de risc cannabis denumit popular iarbă, mai multor consumatori, dintre care unii au fost identificați, iar alții nu, sau colaboratorilor autorizați ai investigatorilor sub acoperire, încasând diferite sume de bani. Se mai reține că inculpatul B. V. ajutat de inculpatul B. A., ar fi introdus în țară droguri de mare risc și că inculpații C. P. T., D. A. D. și H. T. ar fi pus la dispoziția altor persoane casa pentru consum ilicit de droguri.

Așa cum reiese din cuprinsul încheierii recurate și din cuprinsul actelor aflate în dosarul de urmărire penală, raportat la probatoriul administrat până în prezent de către organele de anchetă, în cauză subzistă temeiurile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f C.proc.pen., iar în vederea bunei desfășurări a urmăririi penale și a aflării adevărului în cauză, se justifică prelungirea măsurii arestării preventive, cu atât mai mult cu cât cauza este una complexă, care presupune administrarea unui probatoriu vast în vederea aflării adevărului, iar urmărirea penală nu a fost încă finalizată.

Din actele aflate la dosarul de urmărire penală, Curtea constată că în mod corect judecătorul care a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a reținut că în cauză există indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpații recurenți ar fi autorii faptelor pentru care sunt cercetați.

Indiciile și probele temeinice despre care face vorbire art.143 C. sunt cele care au fost avute în vedere și la momentul luării măsurii arestării preventive și reies din: procesele-verbale f. 5-6, procese-verbale de constatare a efectuării unor acte premergătoare (f. 14, 22, 40, 55, 65, 112, 121), raport de constatare tehnico-științifică nr. 9. din (...) (f. 18-19) privind pe inculpatul S. A., procese- verbale de predare și primire a probei (f. 20, 29, 37, 62, 63, 72, 73, 85, 103,

104, 119, 127, 141, 142), rapoarte (f. 16, 24, 42, 57, 67, 81, 92, 98, 114, 128,

136), raport de constatare tehnico-științifică nr.9. din (...) (f. 26-28) privind pe inculpatul C. P., raport de constatare tehnico-științifică nr.9. din (...) (f. 44-46)privind pe inculpatul G. A., raport de constatare tehnico-științifică nr.9. din (...) (f. 59-61) privind pe inculpatul B. V., raport de constatare tehnico-științifică nr.3. din (...) (f. 69-71) privind pe inculpatul F. A., raport de constatare tehnico- științifică nr.3. din (...) (f.83-84) privind pe inculpatul D. A. D., raport de constatare tehnico-științifică nr.3. din (...) (f.94-96) privind pe inculpatul S. A., raport de constatare tehnico-științifică nr.3. din (...) (f.100-102) privind pe inculpatul B. V., raport de constatare tehnico-științifică nr.3. din (...) (f.116-

118) privind pe inculpatul F. A., raport de constatare tehnico-științifică nr.9. din (...) (f.124-126) referitor la inculpatul F. A., raport de constatare tehnico- științifică nr.3. din (...) (f.138-140) privind pe inculpatul S. I. I., V. declarațiile date ca învinuiți, apoi ca inculpați de către S. A. (f.3-5) - uzează de dreptul la tăcere, are apărător ales, C. P. T. (f.11-13) uzează de dreptul la tăcere, în prezența apărător oficiu arată că nu e vinovat, G. A. (f.20-22) dă o scurtă declarație în prezența apărător oficiu, arată că e nevinovat, doar a consumat sare de baie legală, D. A. D. (f.29-30) uzează de dreptul la tăcere, are apărător ales, B. V. (f.38-47) uzează de dreptul la tăcere, are apărător ales, F. A. f.53-58 uzează de dreptul la tăcere, are apărător ales, B. I. uzează de dreptul la tăcere, are apărător din oficiu f.70-75, S. I. I. f.81-85 uzează de dreptul la tăcere, are apărător ales, P. D. f.90-92 uzează de dreptul la tăcere, are apărător ales, H. T. f.98-102 uzează de dreptul la tăcere, are apărător din oficiu, A. D. f.109-111 uzează de dreptul la tăcere, are apărător din oficiu, T. M. f.117-119 uzează de dreptul la tăcere, are apărător din oficiu, declarațiile învinuiților L. B. M. f.124-

135, C. F. f.136-142, H. C. f.148-154, M. D. f.155-160, C. T. f.164-166, D. B. f.167-169, C. F. f. 170-172, G. M. f.173-178, R. E. f.180-183, A. G. f.184-187,

A. I. G. f.188-191, N. V. F. f.192-193, V. A. I. f.194-200, P. S. A. f.201-209, O. L. D. f.210-2. f.215-217, declarația martorilor cu identitate protejată L.te V. (f.74-75), Jarda A. (f.86) declarațiile mar torilor C. E. (f.31-33), Chira M. (f.48), T. M. A. (f.105), G. S. (f.129-130), Bogâldea D. M., A. R., M. A., A. E. S., Otic S. R., C. Ana, F.oiu Sofia, R. B., Nataris A., Niculai C., G. Călin N., Ș. V. directorul L.ui S. H. din S. Băi referitoare la amploarea traficului și consumului ilicit de droguri din localitate, B. I. S. director adjunct la același liceu, referitoare la aceleași aspecte Venig Roland M. referitoare la aceleași aspecte, vol.II P. M. f.179, V.I Cristurean F. f.47, Timis Buia I. f.48, Luci I. f.50, Luci L. f.51, Huciu D. f.56, M. Remus f.57, Luci V. f.65, R. A. f.66, Pomohaci Larion f.74, Pomohaci M. f.75, D. V., f.80, Călinescu Ștefan f.88, Turșan F. f.104, Andronea V. f.105, A. D. f.119, Bigya G. f.135, Strugari Trăienel f.149, Strugari I. f.150, Isip Nelu f.165, A. I. M. f.189, Stan M. f.195, Răzvanță V. f.200 procese verbale de efectuare a percheziției domiciliare f.55, 59-60, 62-64, 72, 73, 78, 84-86, 100,

117, 133-134, 146-148, 171-174, 186-188, 197-199, vol.IV procese verbale de redare a convorbirilor telefonice (f.22-32, 43-73, 93-239, 248-268).

La acestea se adaugă și probele administrate în cauză în cursul perioadei scurse ulterior arestării inculpaților, toate îndosariate în vol. V: declarația inculpatului C. T. P., din 8 februarie 2011 - f. 39-43, declarația inculpatului B. V. din 7 februarie 2011 - f. 57-65, declarația martorilor T. I. V. - f. 69 - 71, H. A. - f. 72 -73, Ș. G. A. - f. 75 - 79, U. F. - f. 80, A. Ana M.

- f. 81, D. D. f-83- 84, A. A. E. - f. 85-86, M. B. G. - f. 88 - 89, U. A. - f. 90-

91, procesul verbal de transcriere a convorbirilor telefonice din 26 ianuarie

2011 de la f. 102- 104, raportul de constatare tehnico - științifică nr.

383042/(...), întocmit de D. - B. C. N., L. de A. și P. al D. - f. 110 - 112, R. de constatare tehnico - științifică nr. 3. din 24 ianuarie 2011 aflat la f. 120-

122, R. de constatare tehnico - științifică nr. 383039/ 26 ianuarie 2011 - f.

124- 132, R. de constatare tehnico - științifică nr. 3. din (...) aflat la f. 134-

136 (referitor la inculpatul H. T., S. I. I., F. A., T. M.) emise de același L. de A. și P. al D., declarația martorului P. E. D. f. 138 - 139, declarația martorului

P. R. B. f. 140- 141, declarațiile martorilor Ș. A. B. f. 142, P. F. M. f. 143 -

144, U. T. f. 145- 146, procesul verbal din 15 februarie 2011, cuprinzând transcrierea convorbirilor telefonice purtate de inculpații B. V., G. A. de la fila 151- 161, procesul verbal din 28 ianuarie 2011 de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul B. V. f. 162 - 171, procesul - verbal din 28 ianuarie 2011 referitor la transcrierea convorbirilor telefonice purtate de S. I. I. f.172- 178, procesul verbal de transcriere a convorbirilor telefonice din 29 ianuarie 2011, purtate de inculpatul S. A. f. 179- 184, precum și procesul - verbal din 15 februarie 2011 vizând același inculpat f.

185- 186, procesul - verbal din 29 ianuarie 2011 referitor la transcrierea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul F. A. f. 187- 190.

Din această perspectivă nu pot fi primite criticile apărării în sensul că instanța nu a examinat sau a examinat insuficient indiciile și probele de vinovăție, pentru că la acest moment procedural nu doar că acest lucru nu poate fi realizat, ci mai mult, excede atribuțiilor pe care judecătorul le are în faza de urmărire penală. La acest moment procesual, în acord cu prima instanță, Curtea reține că în cauză există indicii și probe în sensul că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus arestarea lor preventivă. A. indicii și probe, la acest moment, pot fi diferite de cele ce ar justifica o eventuală condamnare sau chiar o trimitere în judecată.

În același sens, al respectării scopului de prevenție al măsurilor preventive, considerăm s-a făcut referire de către prima instanță și la faptul că trebuie evitată orice posibilitate de a fi influențată ancheta la momentul ei de debut. Î. că judecătorul care a dispus prelungirea a făcut referire la o posibilă obstrucționare a derulării urmăririi penale prin influențarea altor persoane

(martori sau învinuiți) nu este echivalentă cu o motivare a prelungirii arestării preventive prin prisma art. 148 lit. b C.proc.pen., ci echivalează cu respectarea principiului că interesul general al unei colectivități primează interesului personal, iar aflarea adevărului este necesară în cauză și este în interesul atât al inculpaților, cât și al societății.

I. de fond a reținut în mod corect incidența prevederilor art.148 lit. f C. în cauză, prima cerință a textului de lege fiind îndeplinită, prin aceea că pentru toate faptele pentru care se fac cercetări pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților reiese din gravitatea deosebită a faptelor de care sunt acuzați, din modul și mijloacele în care se presupune că au fost săvârșite acestea și din împrejurările concrete în care se pare că au fost comise faptele, din riscul de a se influența cursul anchetei, care se află în acest moment în fază incipientă.

Pericolul pe care îl reprezintă drogurile și traficul de droguri în special nu este dat de cantitatea de drog traficată, ci de influența lui asupra psihicului, de dependența pe care o creează și efectele distrugătoare asupra organismului pe care în cele din urmă le produce.

Conform dispozițiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenția E. a

D. O., care face parte integrantă din dreptul intern in urma ratificării sale prin L. nr.30/1994 și prin prisma prevederilor articolului 20 raportat la articolul 11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei când există motive verosimile de a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă a săvârșit o infracțiune, iar în speța de față instanța apreciază că motivele de bănuială există raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal.

I. de recurs consideră că între interesul personal al inculpaților de a fi cercetați în stare de libertate și interesul general al societății de a se lua măsuri ferme împotriva celor care se presupune că au comis fapte de o gravitate majoră primează ocrotirea interesului general.

La acest moment procesual, când ancheta se află în derulare, stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică nu poate avea în vedere doar elementele legate de persoana inculpaților, așa cum s-a susținut în apărarea acestora, ci și datele referitoare la faptele presupus a fi fost comise de ei precum și la natura valorilor sociale ocrotite de legea penală care au fost lezate prin aceste fapte.

Modul în care se reține până în acest moment de către P. că a fost concepută și realizată activitatea presupus infracțională justifică prelungirea măsurii preventive a arestului față de inculpați, fiind în opinia C. măsura cea mai adecvată la actualul moment procesual pentru ca societatea să beneficieze de siguranța și securitatea necesare.

În acest sens, așa cum s-a reținut anterior de către instanțele care s-au pronunțat asupra legalității și oportunității acestei măsuri, la dosarul de urmărire penală există declarațiile martorilor Ș. V., directorul L.ui S. H. din S. Băi, B. I. S., director adjunct la același liceu și Venig Roland M., prin care se conturează amploarea traficului și consumului ilicit de droguri din localitatea S. Băi, îngrijorarea comunității față de această situație. M. au arătat că în perioada în care în localitate s-au înmulțit datele referitoare la consumul și traficul de droguri, inclusiv în rândul elevilor, s-a constatat o scădere dramatică a interesului elevilor față de educația școlară și a rezultatelor acestora la învățătură. De asemenea, s-au înmulțit plângerile părinților referitoare la situația menționată, aceștia manifestându-și îngrijorarea pentru copiii lor care ar putea deveni victimele traficului de droguri. M. au mai arătat că problemele menționate au culminat cu decesul unui tânăr în vârstă de 25 de ani, deces ce se presupune a fi datorat consumului de substanțe interzise.

M. arestului preventiv este necesară și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în cauză urmând a fi administrate o serie de alte probe în vederea finalizării cercetărilor,respectiv extinderea cercetărilor penale pentru noi fapte sau noi acte materiale componente ale unor infracțiuni continuate de trafic de droguri de mare risc, punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri, introducerea de droguri de mare risc în țară și reaudierea inculpaților S. A., G. A., D. A. D., F. A., S. I. I., P. D., H. T., A. D. și T. M., cu privire la aspectele nou apărute ca urmare a declarațiilor date de inculpații B. V. zis „Ceapă";, C. P. T., B. I. și F. A., de către alți învinuiți sau făptuitori, ca urmare a întocmirii unor procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, ori a administrării altor mijloace de probă; C. transcrierilor convorbirilor telefonice purtate de inculpați, interceptate în baza actelor de autorizare și întocmirea proceselor-verbale de redare scrisă a acestor convorbiri; audierea în cauză a numiților V. S. B. zis „D. DJ-ul";, Furcea E. și Crăciun I. Petra, toți din B.; identificarea și audierea în cauză a numiților A. V.

„., V. C., C. O. și sora ei Ada, Salvan E., R. I., M. D., P. Darius, M. A., care sunt menționați în declarațiile unora dintre persoanele audiate până în prezent, D. zis „P.olă"; din M., „Vasi";, „., „Pișcotă"; și „Gabi"; care apar în convorbirile telefonice ale unora dintre inculpați astfel cum au fost transcrise până în prezent; reaudierea învinuiților P. S. A., G. M. M. zis „D.u";, O. L. D., C. F., L. C. M., C. F., M. Județ D.; audierea învinuiților G. O. M. zis „Corciu";, Ogâgău Emil V. zis „Emiluș"; (plecat din țară), Beudean C. Lorin, A. Emil Samson zis „Sony";, Andrieș I. Eusebiu zis „Blondu"; (plecat din țară), Lazăr A. zis „Butelie";; audierea în calitate de învinuiți a numiților B. G. și D. A. din B..

În ceea ce-i privește pe inculpații G. A.,F. A. și B. I.,instanța de fond a analizat situația acestora atât prin prisma activității infracționale pentru care sunt cercetați,cât și prin prisma circumstanțelor personale atât anterioare cât și ulterioare arestării și în mod corect a concluzionat că față de aceștia este suficientă luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara,încheierea fiind legală sub acest aspect.

În același context,Curtea constată că situația inculpatului S. I. I. este diferită de a celorlalți inculpați,în sensul că acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.2 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p și art.4 al.2 din L. nr.1. cu aplic art. 41 al. 2 C.p, ambele cu aplic.art.33 lit.a C.pen.,însă participația acestuia în ansamblul activității infracționale ce face obiectul prezentei cauze, este mai redusă decât a celorlalți inculpați,situația lui fiind similară de cea a inculpatului G. A.,față de care instanța de fond a respins propunerea parchetului de prelungire a măsurii arestării,Curtea apreciind în acest context,că acesta nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,sens în care va admite recursul acestuia și va lua față de acesta măsura obligării de a nu părăsi țara,impunând obligarea acestuia la măsurile enumerate în dispozitivul prezentei încheieri.

În aceste condiții, Curtea apreciază că încheierea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 38515 pct.1 lit. b C.proc.pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de către P. și inculpații S. A., C. P. T., D. A. D., B. V., B. I., P. D., H. T. și T. M. și va admite recursul inculpatului S. I. I. ,casând încheierea atacată doar în ceea ce-l privește pe acest inculpat,față de care,rejudecând ,va respinge propunerea de prelungire a arestului preventiv și va lua față de acesta măsura obligării de a nu părăsi țara.

Va atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor de mai sus, se poate lua față de acesta măsura arestului preventiv în condițiile prevăzute de lege.

Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

Va stabili în favoarea Baroului de avocați C. suma de câte 200 lei onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu ce se vor avansa din fondul M.ui

Justiției.

Va obliga inculpații S. A., P. D., C. P. T., D. A. D., B. V., H. T., A. D., T.

M. la câte 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

P. A. MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Respinge recursurile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- DIICOT B. T. B.-N. și de inculpații S. A., P. D., C. P. T., D. A. D., B. V., H. T., A. D., T. M., împotriva încheierii nr.

31/CC/17 martie 2011 a T.ui B.-N.

Admite recursul formulat de inculpatul S. I. I. ( fiul lui I. și V., născut la

10 martie 1982, în N., domiciliat în oraș S. Băi, str. S. nr. 92 CNP 1. împotriva aceleiași încheieri pe care o casează și rejudecând:

Respinge propunerea de prelungire a arestului preventiv formulată de

DIICOT-B. T. B.-N.

Dispune luarea față de inculpatul S. I. I. (fiul lui I. și V., născut la 10 martie 1982, în N., domiciliat în oraș S. Băi, str. S. nr. 92 CNP 1. a măsuriipreventive a obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 1451 Cod procedură penală pe o durată de 30 de zile începând cu data punerii efective în libertate.

În baza art. 1451 alin.2 Cod procedură penală raportat la art. 145 alin

11 Cod procedură penală pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, se impun inculpatului următoarele obligații: a) Să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte este chemat. b) Să se prezinte la organul de poliție, respectiv IPJ B.-N. conform programului de supraveghere stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat. c) Să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată. d) Să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. e) Să nu intre în legătură cu inculpații și martorii din această cauză. Atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor de mai sus, se poate lua față de acesta măsura arestului preventiv în condițiile prevăzute de lege.

Dispunerea punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

Stabilește în favoarea Baroului de avocați C. suma de câte 200 lei onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu ce se vor avansa din fondul M.ui

Justiției.

Obligă inculpații S. A., P. D., C. P. T., D. A. D., B. V., H. T., A. D., T. M. la câte 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. L. H. I. M.

GREFIER,

LEUNȚA S.

Red.I.M/Dact.S.M

4 ex./(...)

Jud.fond: A.D.P.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 408/2011, Curtea de Apel Cluj