Decizia penală nr. 4/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R.
CURTEA DE APEL CLUJ SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.4/R/2011
Ședința publică din 03 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. judecător JUDECĂTORI: V. C.
V. G. GREFIER: D. S.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de către A. F. de P. a V. S. împotriva deciziei penale nr.798/R/2010 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr.(...).
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa contestatorului. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru judecarea contestației.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației în anulare, apreciind că nu sunt incidente cazurile prev.de art.386 C.pr.pen.
C U R T E A
Prin contestația în anulare formulată, A. F. de P. a V. S. a solicitat modificarea deciziei penale 798/R/2010 pronunțată de Curtea de A. C. sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei invocând motivele prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă constând în neluarea în considerare a motivelor de recurs pe care F. le-a trimis instanței.
În susținerea contestației formulate F. a invocat faptul că a declaratrecurs împotriva deciziei penale nr. 84/A/2010 a Tribunalului C., arătând prin motivele de recurs că nu sunt întrunite din punct de vedere legal condițiile intervenției fondului și pe cale de consecință ale angajării garanției acestuia.
La data de (...) instanța a dispus citarea în cauză a fondului în calitate de garant care, prin notele scrise transmise instanței la (...) a arătat faptul că, din interpretarea normelor legale aflate în vigoare la data producerii evenimentului rutier nu poate fi angajată garanția FPVS însă atât instanța de fond cât și instanțele de apel și de recurs nu au ținut cont de observațiile fondului cu privire la nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor prin care a fost angajată răspunderea F.ui.
În susținerea contestației formulate s-a invocat faptul că la data producerii accidentului, conform prevederilor art. 61 alin. 1 din Legea nr.
136/1995, privind asigurările și reasigurările din R., B. asiguratorilor de autovehicule din R. administra un cont numit F. de protecție al victimelor străzii, din care urma să fie despăgubite victimele accidentelor de circulație soldate cu vătămări corporale sau decese, în care autorul a rămas neidentificat și autovehiculul este neasigurat. Din interpretarea acestui text rezultă că, pentru a beneficia de despăgubiri din acest fond, trebuiau îndeplinite cumulativ cele două condiții.
S-a susținut în motivarea contestației în anulare împrejurarea că instanța de recurs a interpretat în mod eronat aceste prevederi și a realizat o analiză superficială a textului de lege și, de asemenea, a omis să cerceteze condițiile de acordare a despăgubirilor aplicabile la data producerii accidentului.
În susținerea contestației au fost invocate în drept dispozițiile art. 317-
321 C.proc.civ.
Examinând contestația în anulare formulată, Curtea reține următoarele:
Prin decizia penală nr. 798/R/(...) pronunțată de Curtea de A. C. a fost respins ca nefondat recursul declarat de A. F. de protecție a victimelor străzii, împotriva deciziei penale nr. 84/2010 a Tribunalului C..
Din examinarea motivelor de recurs invocate în cauză, instanța reține că acestea sunt identice cu motivele invocate în sprijinul contestației în anulare, și aceste motive au fost avute în vedere de instanța de recurs în considerentele deciziei menționate mai sus.
Potrivit dispozițiilor art. 386 și urm. C.proc.pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, cazurile de contestație în anulare fiind expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 alin. 1 lit. a-e C.proc.pen.
Din examinarea motivelor invocate de contestatoare în sprijinul contestației formulate rezultă că niciunul din aspectele invocate nu se regăsește printre cazurile de contestație invocate anterior. Contestatoarea a invocat în sprijinul contestației sale dispozițiile art. 317-321 C.proc.civ., dispoziții care nu sunt aplicabile în cauză întrucât soluționarea prezentei contestații este guvernată de regulile și procedura impusă de dispozițiile art. 386 și urm. C.proc.pen.
Mai mult, dincolo de faptul că motivele invocate în sprijinul contestației nu se încadrează în niciunul din motivele reglementate de dispozițiile art. 386 C.proc.pen., instanța reține că toate aspectele invocate au fost analizate de instanța de recurs cu ocazia soluționării recursului prin decizia penală nr. 798/R/2010, decizie care este definitivă și beneficiază de autoritate de lucru judecat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că, raportat la dispozițiile art. 386 și urm. C.proc.pen., contestația în anulare formulată este inadmisibilă.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.proc.pen., va fi obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de A. F. DE P. A V. S. cu sediul in B., sector 2, str. V. L., nr. 40-40 bis, împotriva deciziei penale nr. 798/R/2010 a Curții de A. C..
Obligă pe contestatoare să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 3 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
M. B. V. C. V. G. D. S.
Red.MB/dact.MS
2 ex./(...)
← Decizia penală nr. 203/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 354/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|