Sentința penală nr. 58/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

SENTINȚA PENALĂ NR. 58/2011

Ședința publică din data de 2 mai 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE :I. C. M.- judecător

GREFIER :L. S.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror A. C. din cadrul P. de pe lângă Curtea de A. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul S. I. S. R., trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Curtea de A. C. din data de

13 ianuarie 2010, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin 1 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin 2 din Codul penal.

La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 aprilie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Deliberând reține că prin R. P. de pe lângă Curtea de A. C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. I. S. R. - avocat în cadrul Baroului C., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped de art.215 alin.1 C. cu aplicarea art.41 alin.2 C., ce constă în aceea că în perioada iunie - noiembrie 2007 în mod repetat dar în baza aceleiași rezoluții infracționale a indus-o în eroare pe partea vătămată P. C. care l-a angajat pe inculpat în calitate de avocat , prezentându-i în mod necorespunzător adevărului că trebuie să plătească o taxă de timbru de 3800 lei și o cauțiune de 12.000 lei în dosarul nr.(...) la Tribunalul Satu Mare respectiv o cauțiune în sumă de 12500 rolei în trei dosare aflate pe rolul T. T. în scopul de a obține pentru sine un folos material în sumă de 28.300 ron .

Atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

Examinând probele dosarului Curtea va reține următoarele:

Inculpatul S. I. S. R. începând cu anul 1998 este avocat în cadrul

Baroului C..

1. La data de 14 iunie 2007 inculpatul a încheiat un contract de asistență juridică cu nr.48/(...) cu partea vătămată P. C., obiectul contractului fiind asistarea părții vătămate în cadrul negocierilor cu reprezentanții S. UNION GLASS SRL , respectiv asistarea în fața instanțelor de judecată în litigiile având ca obiect retragerea părții vătămate din cadrul S. UNION GLASS SRL precum și dizolvarea acestei societăți.

Pentru aceste servicii de asistență juridică s-a stabilit în baza contractului încheiat un onorariu de 6000 euro la care se adaugă TVA, iarpartea vătămată în data de 15 iunie 2007 a plătit inculpatului suma de 23.562 lei echivalentul sumei de 7140 euro la un curs valutar de 1 euro = 3,3 ron.

În baza contractului de asistență juridică menționat mai sus inculpatul a înregistrat la Tribunalul Satu Mare o cerere de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr.(...) iar după înregistrarea acestui dosar în cursul lunilor iunie-iulie 2007, inculpatul a solicitat părții vătămate plata sumei de

3800 lei reprezentând taxă de timbru.

Deoarece partea vătămată se afla la susținerea examenului de bacalaureat în localitatea N. Oaș iar inculpatul urma să achite taxa de timbru la S. M. partea vătămată i-a trimis banii inculpatului prin intermediul soției sale martora P. I. care i-a predat suma de 3800 lei inculpatului la benzinăria OMV din S. M. situată la intrarea în oraș dinspre N. Oaș.

Martora s-a deplasat la acea benzinărie cu autoturismul marca Skoda condus de către martorul M. V. G. care a confirmat întâlnirea dintre inculpat și martoră.

Din adresa emisă de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr.(...) din data de

(...) rezultă că la data de (...) s-a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de

70 lei conform chitanței nr.0124002 respectiv un timbru judiciar în sumă de 5 lei ,iar din certificatul emis de către aceeași instanță la data de (...) rezultă că la același dosar nu se află nicio chitanță care să atestă achitarea sumei de 3800 lei cu titlu de taxă de timbru de către partea vătămată.

Ca atare, în mod evident raportat la cele expuse mai sus rezultă că inculpatul a indus-o în eroare pe partea vătămată prin prezentarea acesteia în mod mincinos că trebuie să achite o taxă de timbru în sumă de 3800 lei , deși în realitate aceasta trebuia să plătească o taxă de 70 lei , în scopul de a obține pentru sine un folos material injust concretizat în diferența de 3730 lei.

2. La data de (...) printr-un e-mail i-a pus în vedere părții vătămate că în săptămâna următoare s-ar putea ca instanța să oblige la plata unei cauțiuni, iar la data de (...), tot printr-un e-mail inculpatul i-a comunicat părții vătămate că a luat legătura cu instanța de judecată și i-a fost comunicat cuantumul cauțiunii respectiv suma de 12.000 lei, iar partea vătămată să fie pregătită, deoarece „va intra direct în luptă";. În același context inculpatul i-a cerut în mod expres părții vătămate ca pentru data de (...) să aibă această sumă urmând ca inculpatul să se ocupe de consemnarea acesteia la dispoziția instanței de judecată.

La data de 1 august 2007 partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul la N.

Oaș și i-a predat suma de 12.000 lei,ocazie cu care i-a solicitat inculpatului eliberarea unei chitanțe însă acesta din urmă i-a spus să aibă încredere în el că îi va aduce dovada consemnării mai târziu.

Din adresa emisă de Tribunalul Satu Mare în dosar nr.(...) din data (...) rezultă că în acest dosar nu a fost pronunțată nicio încheiere privind obligarea părții vătămate la plata unei cauțiuni în sumă de 12.000 roni și mai mult în același dosar prin încheierea nr.180/LC/CC/(...), Tribunalul Satu Mare a respins cererea părții vătămate care avea calitatea de reclamant în acel dosar, privind instituirea unui sechestru asigurator.

Ca atare, rezultă că inculpatul raportat la cele expuse mai sus, a indus-o în eroare pe partea vătămată prezentându-i acesteia în mod mincinos că trebuie să plătească o cauțiune stabilită de instanță în sumă de 12.000 lei, deși în realitate nu exista nicio dispoziție a instanței în acest sens, în scopul de a reține pentru sine un folos material injust în sumă de 120.000 lei.

3. La data de 6 noiembrie 2007 , inculpatul i-a trimis părții vătămate un e-mail prin care o asigura „că are vești bune de pe toate fronturile și că va urma o săptămână de foc";, lăsându-i acesteia impresia că au fost promovate la Tribunalul Timiș mai multe acțiuni care au format obiectul mai multor dosare în care au fost stabilite termene și care aveau ca obiect luarea unor măsuri asigurătorii față de S. F. F. S.

Pentru a fi și mai convingător inculpatul i-a comunicat părții vătămate prin e-mail „că a primit încheierea de încuviințare a măsurilor asiguratorii prin care instanța de judecată a pus în vedere să se achite suma de 12.500 lei pentru toate cele trei dosare, astfel că inculpatul i-a solicitat părții vătămate că la întâlnirea stabilită pentru data de 8 noiembrie 2007 să aibă banii pregătiți pentru a putea achita această sumă la T. în data de 9 noiembrie 2007 .

La data de 8 noiembrie 2007 la S. M. partea vătămată i-a predat inculpatului - care afirma că se va îndrepta spre T. pentru a depune banii la dispoziția instanței - suma de 12500 lei.

Din certificatele de grefă nr.3640/A/(...) și nr.839/(...) emise de

Tribunalul Timiș rezultă că , pe rolul acelei instanțe nu figurează nici un dosar pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008 în care să figureze ca părți numitul P. C. și S. F. F. S.

Raportat la cele expuse mai sus rezultă că inculpatul a indus-o din nou în eroare pe partea vătămată prezentându-i acesteia în mod mincinos că trebuie să achite cauțiunea în sumă de 12500 roni stabilită de Tribunalul Timiș în trei dosare aflate pe rolul acesteia, deși în realitate nu existau nici cele trei dosare înregistrate la acea instanță și în consecință nicio dispoziție a tribunalului în acest sens, în scopul de a obține un folos material injust în sumă de 12.500 lei.

După ce în data de 8 aprilie 2008 prin decizia nr.35/2008 - A/C, a C. de

A. O. pronunțată în dosarul nr.155/35/C/2008 i s-a respins apelul părții vătămate formulat împotriva sentinței nr.1831/LC/(...) pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr.(...), s-a început executarea silită împotriva părții vătămate, ocazie cu care aceasta a constatat că din contul său bancar a fost luată întreaga sumă de bani la care a fost obligată de instanță.

Partea vătămată știind că a plătit o cauțiune de 12.000 lei în acel dosar l-a întrebat pe executorul judecătoresc de ce i-a luat întreaga sumă din cont și de ce nu i-a luat doar diferența după scăderea cauțiunii, iar executorul judecătoresc M. B. i-a spus părții vătămate că dacă a plătit o cauțiune să-i solicite avocatului să se ocupe de restituirea acesteia.

Ca atare, partea vătămată având nevoie de bani i-a cerut inculpatului să ia măsuri pentru recuperarea cauțiunii, iar acesta din urmă i-a spus că trebuie să vorbească cu judecătorul.

La data de (...) inculpatul i-a remis suma de 24.500 lei părții vătămate la cabinetul său avocațial din C. solicitându-i acestuia semnarea unei declarații în acest sens.

Sunt superflue susținerile inculpatului în sensul că nu a avut intenția de a o induce in eroare pe partea vătămată în scopul obținerii sumei de 24.500 lei prin justificarea unor dispoziții nereale din încheieri ale ședințelor de judecată și dosare fictive, ci a deținut suma menționată cu acordul părții vătămate în vederea plății unor cauțiuni în cazul în care vor fi necesare. Astfel, probele administrate relevă vinovăția inculpatului, precum și intenția acestuia de a obține in folos material injust , fiind întrunite elementele constitutive ale infr.de înșelăciune , inckusiv sub aspectul laturii subiective, și ca atare o soluție de achitare a inculpatului în baza art.10 lit.d C. este exclusă.

De asemenea, probele administrate au confirmat și comiterea infracțiunii de înșelăciune menționată la pct.1, respectiv că inculpatul a indus-o în eroare pe partea vătămată prezentându-i acesteia în mod mincinos că trebuie să plătească o taxă de timbru în sumă de 3800 lei deși în realitate taxa de timbru era de 70 de lei , în scopul de a obține pentru sine un folos material injust constând în diferența de 3730 lei ,astfel că soluția de achitare în baza art.10 lit.a C. este inoportună.

Starea de fapt este dovedită cu plângerea părții vătămate P. C. (f.6-7 d.u.p.), copia contractului de asistență juridică nr.48/(...) încheiat între inculpat și partea vătămată (f.8-10, 57-59 d.u.p.), copia facturii seria S nr.29/(...) (f.11 d.u.p.), copia e-mailului din (...) trimisă de inculpat către partea vătămată privind încuviințarea cauțiunii de către instanță (f.13, 36 d.u.p.), copia e-mailului din (...) trimisă de inculpat către partea vătămată privind suma cauțiunii în cuantum de 12.000 roni (f.14, 37 d.u.p.), copia e-mailului din (...) trimisă de inculpat către partea vătămată privind existența celor trei dosare la Tribunalul Timiș și plata unei cauțiuni în sumă de 12500 roni (f.15,40 d.u.p.), copia certificatului de grefă nr.3640/A/(...) emis de Tribunalul Timiș (f.18 d.u.p.), certificatele de grefă din datele de (...), (...) emise de Tribunalul Satu Mare aferente dosarului nr.(...) (f.19-161 d.u.p.), certificatul de grefă nr.139/(...) emis de Tribunalul Timiș (f.159 d.u.p.), hotărârea nr.45/(...) a Baroului C. (f.176-178 d.u.p.), declarațiile părții vătămate P. C. (f.21-28 , d.u.p., 37-41 dosar instanța de fond), declarațiile inculpatului (f.187-197,

199-202 d.u.p., 30-36 dosar instanța fond), proces verbal de confruntare (f.166-170 d.u.p.), declarațiile martorei P. I. (f.150 d.u.p., 61-62 dosar instanță fond), declarația martorului M. V. G. (f.156- d.u.p. și 63 instanță de fond), declarația martorului M. B. (f.208-209 dosar instanță fond), și declarația martorului Pal B. (f.210-211 dosar instanță fond), copia după încheierea ședinței publice din 20 septembrie 2007 a T. S. M. în dosar nr.(...) (f.119-120 dosar instanță de fond), copia încheierii ședinței publice din 18 octombrie

2007 a T. S. M. în dosar nr.(...) (f.122-123 dosar instanță de fond), copia încheierii ședinței publice din 08 noiembrie 2007 a T. S. M. în dosar nr.(...) (f.132-135 dosar instanță de fond), copia încheierii ședinței publice din 29 noiembrie 2007 a T. S. M. în dosar nr.(...) (f.1143-145 dosar instanță de fond), copia încheierii ședinței publice din 13 decembrie 2007 a T. S. M. în dosar nr.(...) (f.151-153 dosar instanță de fond),copia după sentința civilă nr.1294 din 5 decembrie 2007 în dosar nr.(...) a Judecătoriei N. Oaș având ca obiect contestație la executare, copii după dosarul de executare înregistrat la B. executorului judecătoresc M. B. (f.185-200 dosar instanță de fond).

În drept, faptele inculpatului S. I. S. R. care în perioada iunie - noiembrie

2007 în mod repetat , în baza aceleiași rezoluții infracționale a indus-o în eroare pe partea vătămată P. C. care l-a angajat în calitate de avocat, prezentându-i în mod necorespunzător adevărul în sensul că trebuie să plătească o taxă de timbru de 3800 lei și o cauțiune în sumă de 12.000 lei în dosarul nr.(...) la Tribunalul Satu Mare , respectiv o cauțiune în sumă de

12500 lei în trei dosare care s-ar fi aflat pe rolul T. T., deși în realitate aceste trei dosare nu au fost înregistrate, în scopul de a obține pentru sine un folos material în sumă de 28.300 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped de art.215 alin.1 C. cu aplicarea art.41 alin.2 C.

Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C. adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia, urmările produse precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale și care a depus diligențe pentru recuperarea aproape integrală a prejudiciului cauzat, însă nu a recunoscut comiterea faptei ,astfel că aplicarea unei pedepse de 1 an

6 luni închisoare va fi în măsură să asigure scopul pedepsei așa cum apare reglementat în art.52 C.

Inculpatul a solicitat achitarea sa în baza art.10 lit.b1 C. respectiv că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Potrivit art.181 C. nu constituie infracțiune fapta prev. de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanță nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmare produsă precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Or potrivit art.117 din Statutul profesiei de avocat publicat în M.Of. nr.45/(...) probitatea ,spiritul de dreptate și onestitatea avocatului sunt condiții ale credibilității avocatului și profesiei de avocat.

Inculpatul însă a eludat încrederea manifestată de partea vătămată în scopul obținerii unui folos material injust într-un cuantum substanțial, chiar dacă acesta a fost recuperat parțial, prin dezinformarea și inducerea în eroare a părții vătămate și în consecință prin încălcarea obligațiilor prev. de art.116 din Statutul avocatului în virtutea căreia avocatul este obligat să își sfătuiască și să își informeze clientul, în mod conștiincios, corect și cu diligență.

Aceste aspecte conferă faptei săvârșită de inculpat cu atât mai mult cu cât aceasta a fost comisă în formă continuată fiind reținute și dispozițiile art.41 alin.2 C. în acest sens, un caracter grav și exclud aprecierea că fapta nu prezintă un grad de pericol social, dar nici sub acest aspect susținerile inculpatului nu sunt fondate ,iar o soluție de achitare în baza art.10 lit.b1 C. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ este exclusă.

Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată și fără privare de libertate având în vedere că acesta a recuperat aproape integral prejudiciul precum și faptul că este la prima confruntare cu legea penală și în prezent este avocat în cadrul Baroului C. , astfel că fiind îndeplinite condițiile prev. de art.81 și 82 C., Curtea va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.

În baza art.71 al.5 C. p. va suspenda pe durata termenului de încercare și executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prev.de art. 64 lit.a, teza a-II-a și lit.b Cod penal.

În baza art. 359 C. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, conform art. 83 Cod penal.

Partea vătămată P. C. s-a constituit parte civilă în cauză cu următoarele sume de bani (f.27-28 dosar instanță de fond):

- suma de 1800 lei ce reprezintă taxa de timbru achitată în dosarul nr.(...) a Judecătoriei N. Oaș

- suma de 3800 lei și dobânda BNR aferentă ce reprezintă taxă de timbru în dosarul nr.(...) a T. S. M.

- dobânzile la suma de 24.500 lei sumă pe care le-a înmânat inculpatului în data de (...) pentru dosarul nr.(...) a T. S. M. și în data de 8noiembrie 2007 pentru dosarele presupuse a fi înregistrate la Tribunalul Timiș de la datele remiterii sumelor de 12.000 lei respectiv 12500 lei și până la data de (...) când a recuperat prejudiciul total.

- suma de 100.000 lei ce reprezintă prejudiciul moral concretizat în natura și conceptul infracțiunii premeditate și săvârșite de inculpat având în vedere și pericolul la care a fost supusă partea vătămată căreia i s-a creat o stare de stres prin necunoașterea adevărului cauzare de inducere în eroare și minciună.

Partea civilă a depus și concluzii scrise anterior pronunțării hotărârii prin care a solicitat și obligarea inculpatului la plata sumei de 5600 lei și dobânzile aferente BNR ce reprezintă blocajul financiar cauzat de către inculpat pe toată durata timpului până la stabilirea de către instanța de judecată a adevărului .

Deoarece s-a constatat vinovăția inculpatului, iar prin fapta sa a cauzat un prejudiciu material , Curtea în baza art. 348 C. rap.la art. 14 C. și art 998

C.civ. va admite în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. C. și îl va obliga pe inculpat la plata dobânzilor legale aferente sumei de 12.000 lei pe perioada (...) -(...) și la plata dobânzilor legale aferente sumei de 12.500 lei pe perioada (...)-(...), precum și a sumei de 3800 de lei cu dobânda legală începând cu luna iunie 2007 până la plata integrală a sumei .

Referitor la obligarea inculpatului la plata sumei de 1800 lei cu titlu de taxă de timbru achitată în dosarul nr.(...) a Judecătoriei N. Oaș având ca obiect contestație la executare către partea civilă, probele administrate nu au confirmat acest aspect ,motiv pentru care Curtea nu va dispune obligarea inculpatului și la plata acestei sume.

De asemenea , solicitarea părții civile privind acordarea sumei de 5600 lei menționată în concluziile scrise nu se justifică deoarece, pe de o parte aceasta nu s-a constituit parte civilă cu suma respectivă în condițiile reglementate de art.15 alin.2 C. respectiv în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare, iar pe de altă parte nici nu a fost dovedită.

Infracțiunea de înșelăciune a fost inclusă în categoria infracțiunilor contra patrimoniului fiind deci susceptibilă de a cauza doar un prejudiciu material- prin inducerea în eroarea părții vătămate de către inculpat care a urmărit prin aceasta obținerea unui folos injust pentru sine- și ca atare nu implică și cauzarea unui prejudiciu moral ( ca și in cazul infracțiunilor contra vieții, de exemplu ) , astfel că, Curtea va respinge cererea părții civile privind acordarea de daune morale.

În baza art. 193 C. va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare martorului M. B. în suma de 150 de lei, ce reprezintă contravaloarea deplasării la instanță.( fila 209 dos. inst. de fond.)

În baza art. 191 C.p va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 1500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Condamnă pe inculpatul S. I. S., fiul lui V. și A., născut la data de (...) în

C. -N. jud. C., domiciliat în C. -N., str. V., nr.20 A, f.f. legale în C. -N., str. V.

,jud. C. ,CNP 1., cetățean român, studii superioare, căsătorit, avocat în cadrul

Baroului C. , fără antecedente penale, la pedeapsa de :

-1an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin.1C. cu aplic. art. 41 alin.2 C.

În baza art. 81,82 C. suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.

În baza art. 71 al.5 C. p. suspendă pe durata termenului de încercare și executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prev.de art. 64 lit.a, teza a-II-a și lit.b Cod penal.

În baza art. 359 C. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, conform art. 83 Cod penal.

În baza art. 348 C. rap.la art. 14 C. și art 998 C.civ. admite în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. C. și obligă pe inculpat la plata dobânzilor legale aferente sumei de 12.000 lei pe perioada (...) -(...) și la plata dobânzilor legale aferente sumei de 12.500 lei pe perioada (...)-(...), precum și a sumei de 3800 de lei cu dobânda legală începând cu luna iunie

2007 până la plata integrală a sumei .

Respinge cererea părții civile privind acordarea de daune morale.

În baza art. 193 C. obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare martorului M. B. în suma de 150 de lei.

În baza art. 191 C.p obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 1500 lei.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și partea vătămată.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE GREFIER I. C. M. L. S.

Red. ICM/SM

4 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 58/2011, Curtea de Apel Cluj