Încheierea penală nr. 810/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
RROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.810/R/2011
Ședința publică din 20 mai 2011
Instanța compusă din : PREȘEDINTE : L. M. - judecător JUDECĂTORI : ANA C.
M. R. GREFIER : M. B.
A. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. :
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. N. M. împotriva încheierii penale nr.15/C din 18 mai 2011 a T.ui S., având ca obiect prelungirea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. N. M., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av.Maxim A., din cadrul Baroului C. cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului B. N. M. solicită admiterea recursului formulatde către inculpat și pe cale de consecință, rejudecând cauza, să se respingă propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive. Consideră că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă, iar motivele invocate de reprezentantul P. în propunerea de prelungire nu se justifică. Singurul motiv invocat este necesitatea întoarcerii rezultatului raportului de expertiză medico-legală. Consideră că lăsat în libertate, inculpatul nu ar putea influența în nici un fel această probă tehnică, care mai trebuie administrată. De altfel, din toate declarațiile administrate până în prezent se ajunge la concluzia că într-adevăr, inculpatul a avut o activitate infracțională dar simpla activitate a inculpatului nu a fost de natură să producă rezultatul acestei infracțiuni. A. că alături de activitatea sa, stă și starea de ebrietate avansată a părții vătămate din prezenta cauză. Totodată, desprinzându-se din declarațiile martorilor și din declarațiile inculpatului și starea de provocare în care se afla acest inculpat în momentul în care a aplicat o singură lovitură părții vătămate, efectul fiind nedorit, consideră că abia în momentul în care se vor avea rezultatele raportului medico-legal se va putea stabili cu certitudine care este infracțiunea de care se face vinovat inculpatul. A. că nu sunt întrunite cumulativ condițiile art.148 lit.f C.pr.pen., respectiv teza II-a, în sensul că nu există indicii sau probe temeinice că lăsat în libertate inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Așa cum s-a arătat, consideră că nu poate influența cursul anchetei, inculpatul, de altfel, a avut o atitudine sinceră în fază de urmărire penală, recunoscând activitatea pe care a desfășurat-o și descriind cu lux de amănunte cele întâmplate, probele care mai trebuie administrate sunt probe tehnice, care nu pot fi influențate de faptul că inculpatul este judecat în stare de arest sau în stare de libertate.
De asemenea, solicită a se avea în vedere și vârsta tânără a inculpatului, precum și faptul că nu are antecedente penale. Consideră că măsura arestării preventive este o măsură mult prea gravă, cu atât mai mult cu cât, în acest moment nu se poate vorbi cu certitudine de fapta pentru care inculpatul este cercetat.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și să se dispună respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive. Dacă se va considera necesar, susține că se poate lua împotriva acestui inculpat o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, respectiv obligația de a nu părăsi localitatea sau țara, care ar fi suficientă din punctul său de vedere, raportat la obligațiile care se impun inculpatului pentru a asigura prezența sa în fața organelor de cercetare penală și în fața instanței, în cazul în care va fi trimis în judecată.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea ca nefondat a recursuluideclarat de către inculpatul B. N. M. împotriva încheierii nr.15 /2011 prin care Tribunalul Sălaj a admis propunerea P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, în sensul prelungirii măsurii arestării preventive luată față de inculpat, pe o durată de 20 zile dată fiind starea de minoritate a inculpatului.
A. că sunt incidente prev.art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen., așa cum a arătat, calea de atac nefiind fondată, întrucât din cuprinsul încheierii rezultă că în continuare se impune privarea de libertate a inculpatului, nesurvenind modificări de la momentul luării măsurii arestării preventive până în prezent, în sensul neincidenței art.148 lit.f C.pr.pen.
Consideră că măsura arestării preventive a fost și este legală în continuare și că se impune menținerea aceleași stări de privare de libertate până la finalizarea urmăririi penale; că urmărirea penală nu este finalizată este un fapt obiectiv și de asemenea că, în mod absolut necesar pentru aflarea adevărului în prezenta cauză este necesară finalizarea raportului de constatare medico-legală, esențială pentru stabilirea corectă a încadrării juridice a faptei, cu precizarea că acea încadrare reținută la momentul luării măsurii aretării preventive, respectiv lovituri cauzatoare de moarte nu poate fi pusă sub semnul îndoielii, fiind un fapt probat, incontestabil până la acest moment, că urmare a infracțiunii de lovire exercitată de inculpatul B., victima a căzut la pământ, s-a lovit și a rămas în stare de inconștiență, ulterior survenind și decesul acesteia. Așadar, împrejurarea că suntem în prezența unei infracțiuni săvârșite în forma de vinovăție a praeterintenției, în opinia sa, nu poate fi discutată, așa cum se sugerează. De altfel, o astfel de discuție excede cadrului procesual în care ne aflăm, dar apreciază că probele administrate până la acest moment nu pun sub semnul îndoielii reținerea prev.art.183 C.pen.
Desigur, așa cum a arătat și cum își însușește considerentele încheierii T.ui S., urmărirea penală nu este finalizată până la acest moment, atât pentru efectuarea raportului de constatare, dar și pentru finalizarea corespunzătoare a urmăririi penale, inclusiv pentru respectarea dreptului la apărare a inculpatului, prin prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea actului de sesizare, este necesar un termen, pe care l-a solicitat, de altfel, instanței de judecată.
De asemenea, raportat la circumstanțele concrete ale faptei, susține că s-a avut în vedere și vârsta inculpatului și toate elementele reale și atitudinea avută de acesta pe parcursul urmăririi penale. Cu toate acestea,apreciază că este incident textul art.148 lit.f C.pr.pen., și că fapta concret comisă reclamă privarea de libertate a inculpatului în această fază a procesului penal, fiind o măsură utilă pentru buna desfășurare a procesului penal, neimputându-se inculpatului încercarea zădărnicirii aflării adevărului, buna desfășurare a procesului penal fiind un context mai larg, ce nu presupune exclusiv referirea făcută de apărătorul inculpatului, prin influențarea probelor administrate.
În consecință, hotărârea atacată este în conformitate cu dispozițiile legale, ținându-se seama de starea de minoritate a inculpatului, este în conformitate și cu principiul necesității și al oportunității acestei măsuri pentru prezervarea ordinii publice, motiv pentru care solicită respingerea căii de atac și menținerea încheierii ca fiind legală și temeinică și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpatul B. N. M., având ultimul cuvânt, regretă cele întâmplate. Solicită cercetarea sa în stare de libertate.
C U R T E A
Prin încheierea penală nr. 15/C din data de 18 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Sălaj s-a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj și în baza art.160h alin. 3 Cod procedură penală s-a prelungit măsura arestării preventive luată prin încheierea penală nr.12/C/(...) a T.ui S. față de inculpatul B. N. M. (fiul lui R. și Ana, născut la data de (...) în Z., Județul S., domiciliat în Z., str. Cetății nr.79, Jud. S.) pe o perioadă de 20 de zile, începând cu data de (...) ora 12.30 și până la data de (...) ora 12.30. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prinpropunerea P. de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului B. N. M. pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, faptă prev.și ped.de art.183 Cod penal cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal, pe o perioadă de 20 de zile, fiind întrunite condițiile prev.de art.148 lit.f Cod procedură penală.
În motivarea propunerii de arestare preventivă se arată că între inculpatul B. N. M. și victima Neag G. B. a avut loc o altercație, în urma căreia inculpatul a lovit-o pe victimă cu palma în zona feței, după care aceasta a căzut la pământ și a lovit cu partea din spate a capului suprafața asfaltică și că în cauză nu a fost depus raportul de constatare medico- legală.
Asupra propunerii de arestare preventivă a inculpatului B. N. M.,instanța de fond a reținut următoarele:
În seara zilei de (...) inculpatul B. N. M. și victima Neag G. B. se aflau în barul Snak bar din cartierul O. din Z.. La un moment dat, victima a fost scoasă afară din bar de către proprietarul acestuia și i s-a spus să meargă acasă.. După cei doi, din bar au ieșit mai multe persoane printre care și inculpatul B. N. M.
Victima a fost condusă de către proprietarul barului o anumită distanță înspre centrul orașului, însă după aceea, victima a revenit în fața barului. Aici a avut o dispută verbală cu inculpatul și acesta i-a aplicat victimei o lovitură cu palma în zona feței, aceasta căzând la pământ și lovind cu partea din spate a capului suprafața asfaltică. În urma căzăturii, victima a rămas la pământ în stare de inconștiență, iar inculpatul a stropit-o cu apă pentru a-și reveni. La scurt timp, a sosit la fața locului salvarea și victima a fost transportată la spital unde la data de (...) a decedat.
Prin ordonanța din data de (...) a P. de pe lângă Tribunalul Sălaj a fost luată față de inculpat măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore începând cu data de (...) ora 12.2o până la data de (...) ora 12.2o.
Prin ordonanța din data de (...) a P. de pe lângă Tribunalul Sălaj a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul B. N. M.
Potrivit dispozițiilor art.143 alin.1 Cod procedură penală, pentru luarea măsurii arestului preventiv se cere, printre alte condiții, să existe probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ceea ce nu echivalează cu existența unor probe care să justifice trimiterea în judecată a inculpatului și cu atât mai puțin a celor care ar motiva o condamnare.
Cât privește expresia indicii temeinice, din simplul fapt al definirii acesteia în alin.3 al art.143 Cod procedură penală, rezultă în mod neîndoielnic că acestea nu sunt probe, ci simple presupuneri sau bănuieli bazate pe deducții logice având ca premise datele existente în cauză.
Există probe și indicii temeinice când din analiza datelor cuprinse în dosarul cauzei se desprinde presupunerea că cel față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta pentru care este cercetat.
Examinându-se probele existente la dosarul cauzei până la acest moment, instanța de fond a constatat că există indicii temeinice - în sensul prevăzut de art.68/1 Cod procedură penală - din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul B. N. M. a săvârșit fapta pentru care este cercetat și pentru care s-a făcut propunerea de arestare preventivă.
Astfel, din concluziile medico-legale provizorii, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor și declarația inculpatului, rezultă că moartea vicitmei Neag G. B. a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute în urma unui traumatism cranio-cerebral grav cu hematom epidural operat, hematom subdural, contuzie dilacerală cerebrală, fractură craniană cu iradiere de bază, hemoragie secundară de trunchi cerebral complicat în evoluție cu bronhopmneumonie. Leziunile traumatice s-au putut produce prin mecanismul De lovire directă cu un corp dur contondent urmată de cădere și lovire de suprafețe dure. Între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate directă.
Pe de altă parte, art. 148 lit. f) C.pr.pen., invocat ca temei al arestării preventive, condiționează luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani; totodată este necesar să existe probe că lăsarea în libertate a persoanei cercetate, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Cu privire la această ultimă condiție, a pericolului „concret"; pentru ordinea publică, instanța de fond a apreciat că trebuie remarcat, ca o mică paranteză, faptul că cerința prevăzută în textul legii „să existe probe";, este total inadecvată și lipsită de orice eficiență din punct de vedere procedural, deoarece starea de „. este prin definiție o potențialitate, o posibilitate (ceea ce desigur exclude și calificativul de „. vorba de o contradicție în termeni";) și nu o stare de fapt (actualitate), care să poată fi dovedită, în condițiile prevăzute de art.62 și urm.Cod procedură penală, cu mijloacele de probă prevăzute de lege.
În realitate, pericolul pentru ordinea publică, este un element de percepție psihologică, care rezultă din convingerea judecătorului, formatăpe baza circumstanțelor reale privind săvârșirea faptelor și persoana făptuitorului, în urma unor judecăți de valoare, așa cum rezultă din întreaga practica judiciară.
Acest element de subiectivitate, care intervine în mod inerent din partea judecătorului, ce filtrează valorile sociale ocrotite de lege prin propria personalitate, este cu siguranță unul din factorii care fac ca practica judiciară în acest domeniu să fie atât de controversată, lăsând uneori impresia că nu se apreciază cu „egală măsură"; tocmai în acest domeniu atât de sensibil al libertății persoanei, al justului echilibru dintre interesul public și un drept fundamental privat. Acest deziderat este greu dacă nu imposibil de realizat atâta vreme cât sintagma de „. concret"; pentru ordinea publică, este din punct de vedere semiologic total echivocă, nefiind în același timp definită, prin anumiți parametri cuantificabili, chiar de către legiuitor, această carență a legii fiind cel de-al doilea factor care poate crea aparența unei practici neunitare chiar în cadrul aceleiași instanțe.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că pericol concret pentru ordinea publică poate rezulta și din gradul însuși de pericol social, al unor infracțiunii săvârșite de inculpat, atunci când acestea lezează anumite valori sociale de importanță deosebită
(cauza Letellier c/A Franței).
A învederat instanța de fond că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul în dosar nr. 144/P/2011 al P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, prezintă pericol concret pentru ordinea publică datorită modalității în care a fost comisă și a rezultatului produs, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor din localitatea în care s-a comis fapta, care ar putea avea convingerea că organele abilitate nu aplică legea față de persoanele care au comis fapte grave.
Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-ar exercita influența negativă, dar și la nivelul ordinii sociale. Trebuie avut în vedere contextul actual în care problematica infracțiunilor contra vieții este de stringentă actualitate.
Condițiile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive au fost analizate definitiv, odată cu pronunțarea încheierii penale nr.12/C/2011 a T.ui S..
Propunerea de prelungire formulată trebuie raportată, pe de o parte, atât la aceste temeiuri, cât și la motivele invocate de procuror care să justifice această prelungire. În cazul de față, instanța de fond a apreciat că prelungirea arestării motivată de faptul că nu a fost depus raportul de constatare medico-legală este justificată, atâta timp cât s-a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au schimbat.
Fiind așadar îndeplinite în speță, cerințele prev. de art..160h Cod procedură penală tribunalul, în baza art.1491 Cod procedură penală, a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului B. N. M., pe o perioadă de 20 de zile începând cu data de (...) ora 12:30 și până la data de (...) ora 12:30.
Împotriva încheierii penale nr. 15/C/(...) a T.ui S., în termen legal, a formulat recurs inculpatul B. N. M., pe care nu l-a motivat în scris, dar în a cărui susținere orală de către apărător, s-a solicitat, casarea încheierii atacate și, rejudecând, în principal, respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, iar în subsidiar, luarea față de inculpat a unei alte măsuri, neprivative de libertate.
S-a arătat în motivarea recursului că, se apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu mai subzistă, iar motivele invocate în propunerea de prelungire a acestei măsuri, nu se justifică.
Singurul motiv invocat de P. - necesitatea întocmirii raportului de expertiză medico-legală, dispus în cauză - nu justifică prelungirea arestării, întrucât, lăsat în libertate, inculpatul nu ar putea influența în nici un fel această probă tehnică.
Pe de altă parte, măsura preventivă nu se justifică și pentru faptul că, raportat la împrejurările concrete în care s-a comis fapta, sunt indicii ale unei provocări din partea victimei, dar și că, lovitura aplicată de inculpat nu ar fi fost singura generatoare de leziuni victimei, doar în momentul în care se vor avea rezultatele raportului medico-legal, se va putea stabili cu certitudine care este infracțiunea de care se face vinovat inculpatul.
De asemenea, s-a apreciat că nu există indicii sau probe temeinice că lăsat în libertate, inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică, în acest sens fiind, vârsta tânără a inculpatului, precum și faptul că nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră în fază de urmărire penală, recunoscând activitatea pe care a desfășurat-o și descriind cu lux de amănunte cele întâmplate, probele care mai trebuie administrate sunt probe tehnice, care nu pot fi influențate de inculpat, lăsat în stare de libertate.
O măsură neprivativă de liberate, s-a apreciat că ar asigura prezența inculpatului în fața organelor de anchetă și ar asigura buna desfășurare a procesului penal.
Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de ladosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art.155 C.pr.pen. arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În cauză, în mod întemeiat, judecătorul învestit cu soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive a inculpatului B. N. M. constatat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru prelungirea măsurii preventive.
Astfel, într-adevăr, în cauză, de constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială subzistă și la acest moment, respectiv, există indicii temeinice, în sensul art.68/1 C.pr.pen., respectiv date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul B. N. M. ar fi comis fapta pentru care este cercetat, constând în aceea că, la data de (...) a aplicat victimei Neag G. B. o lovitură cu plama în zona feței, în urma căreia victima a căzut la pământ lovindu-se cu capul de aspfalt, suferind leziuni corporale care, la data de (...) au determinat decesul acesteia.
Aceste indicii rezultă din concluziile medico-legale provizorii, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor C. E., B. A., B. F. A., T. I. A., B. C. și, însăși declarația inculpatului.
De asemenea, se constată că subzistă în continuare și temeiul prev. de art.148 lit.f C.pr.pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea presupus comisă de inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă ( așa cum s-a arătat și lamomentul arestării), atât din natura și gravitatea deosebită a faptei imputate inculpatului, cât și din reacția socială negativă în rândul comunității din care provin părțile, starea de revoltă, de insecuritate care s- ar induce la nivelul opiniei publice, dacă față de presupuși autori ai unor fapte grave, precum cea din speță, autoritățile nu reacționează suficient de ferm și prompt.
Dată fiind și perioada scurtă de timp de la momentul arestării - 3 mai
2011 - nu se poate susține că pericolul pentru ordinea publică a lăsării inculpatului în libertate, s-ar fi diminuat, și-ar fi redus dimensiunile.
Aceste temeiuri ale arestării care, așa cum am arătat, subzistă în cauză, impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, pe de o parte, tocmai din perspectiva menținerii factorilor care au determinat arestarea și care, nu au suferit nciun fel de modificări, nici chiar prin trecerea timpului, cât și din perspectiva necesității finalizării urmăririi penale, prin administrarea tuturor probelor care se impun pentru aflarea adevărului și, pe cale de consecință, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Împrejurările că - se invocă anumite circumstanțe atenuante ale cauzei (comiterea faptei în stare de provocare) sau, încadrarea juridică discutabilă a faptei - nu sunt de natură, la acest moment procesual, a impieta asupra prelungirii măsurii arestării care, conform dispozițiilor legale în materie, este justificată de alte aspecte - menținerea temeiurilor arestării care, să impună în continuare privarea de libertate, ceea ce în cauză s-a constata că se impune. Discuțiile asupra încadrării juridice a faptei sau, eventuale circumstanțe în care ar fi avut loc fapta, vor fi lămurite pe parcursul anchetei sau, eventual, al judecății, dar, în nici un caz, nu sunt relevante pentru schimbarea indiciilor temeinice ale comiterii faptei sau pentru pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului.
De asemenea, circumstanțele favorabile inculpatului - vârsta tânără, lipsa antecedentelor penale, atitudinea după comiterea faptei, atitudinea sinceră în fața organelor judiciare - chiar reale fiind, nu pot prevala la acest moment interesului public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât a regulii generale a cercetării în stare de libertate, chiar și după trecerea unui interval de 20 zile de la data arestării.
Nu se apreciază că o măsură neprivativă de libertate ar putea avea aceeași eficiență în privința asigurării bunei desfășurări a procesului, tocmai prin prisma a ceea ce semnifică în speță, pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, la momentul actual.
Pentru aceste considerente, recursul inculpatului se privește ca nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza art.385/15 pct.1 lit.b
C.pr.pen.
În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 100 lei, onorariu pentru apărător din oficiu ( av. Maxim A.), sumă ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care100 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. N. M. (fiul lui R. si Ana, născut la 17 iulie 1993, aflat în A. IPJ S.), împotriva încheierii penale nr. 15/C din 18 mai 2011 a T.ui S..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2011 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. M. ANA C. M. R.
M. B.
GREFIER Red.A.C./Dact.H.C.
4 ex./(...) Jud.fond: C.T.;
← Încheierea penală nr. 2085/2011, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 1251/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|