Sentința penală nr. 63/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA PENALĂ NR.63/2011
Ședința publică din 19 mai 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : D. P., judecător
GREFIER : D. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. -
D. S.
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - plângerea formulată de petentul N. G. împotriva rezoluției din 21 februarie 2011 dată în dosar nr.34/P/2011 al P.ui de pe lângă Curtea de A. C., prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii C. R. și Man E. pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.289 C. și art.248/1 C., menținută prin rezoluția din 22 martie 2011 dată în dosar nr.279/II/2/2011, de procurorul general din cadrul aceluiași parchet.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 mai 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
C U R T E A
Asupra cauzei penale de față,
În baza lucrărilor din dosar, Curtea constată că petiționarul N. G. a solicitat P.ui de pe lângă Curtea de A. C. trimiterea în judecată în urma efectuării urmăririi penale a inspectorului principal de poliție MAN E. și a agentului șef de poliție C. R., ambii din cadrul B. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prev.de art.2481 C. și fals intelectual prev.de art.289 C., ambele cu aplicarea art.33 lit.a C. În esență, infracțiunile ar consta în aceea că în dosarul de urmărire penală 146/D/P/2005 al DIICOT - Serviciul Teritorial C. în care au fost delegați să efectueze acte premergătoare de către procuror și unde petentul era cercetat pentru infracțiunea de trafic de persoane prev.de art.12 alin.1 din Legea 678/2001, agentul șef de poliție C. R. a întocmit un proces-verbal de recunoaștere după planșa foto, în care sunt indicați ca martori asistenți numiții D. A. N. și S. G., acesta din urmă fiind audiat în calitate de martor de către lucrătorul de poliție-inspector principal Man E. Cu ocazia efectuării recunoașterii după o planșă foto, partea vătămată T. C. A. l-a indicat pe N. G., ca fiind autorul infracțiunii. Petentul susține că martorul S. G. fiind audiat de către Curtea de A. C. la 14 octombrie 2009 - în cadrul căii de atac a apelului, promovată de către inculpat, împotriva sentinței T. C. prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, prin privare de libertate, acesta ar fi declarat că nu a participat la procedura recunoașterii după planșa foto și nici nu a dat vreo declarație în calitate de martor, în faza de urmărire penală, la data de 21 octombrie 2004. Petiționarul învederează faptul că prin falsul comis de cei doi polițiști, cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor de serviciu la 21 octombrie 2004, aceștia cu știință, în realitate le-au realizat defectuos, iar pe de altă parte, actele falsificate au avut un rol determinant în condamnarea sa. Prin rezoluția din 21 februarie 2011 dată în dosar 34/P/2011 P. de pe lângă Curtea de A. C. a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză în temeiul art.228 alin.1 C.rap.la art.10 lit.d, g C.și art.122 alin.1 lit.d C., apreciind că nu poate fi pusă în mișcare acțiunea penală, întrucât pentru presupusele infracțiuni de fals, pretins a fi comise la 21 octombrie 2004, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, fiind aplicabile prevederile art.10 lit.g C. S-a reținut de către procurorul cauzei că actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în dosarul penal 146/D/P/2005 al DIICOT - Serviciul Teritorial C. de către cei doi lucrători de poliție ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual dar nu și cele ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată contra intereselor publice prev.de art.248/1 C. Stabilindu-se ipotetic săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev.de art.289 C., în calitate de funcționari aflați în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, infracțiuni al căror conținut este caracterizat potrivit art.289 C.tocmai prin calitatea de funcționari ai subiectului activ și prin comiterea falsului în exercițiul acestor atribuții, procurorul a statuat că nu se mai poate reține și infrațiunea de abuz în serviciu în formă calificată contra intereselor publice prev.de art.248/1 C., deoarece aceasta are un caracter subsidiar, față de prima, subiectul activ este tot un funcționar, iar latura obiectivă este definită prin îndeplinirea, cu știință, în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu, trăsături cuprinse în conținutul infracțiunii de fals. Împotriva rezoluției procurorului din 21 februarie 2011, petentul a formulat plângere la procurorul general al P.ui de pe lângă Curtea de A. C., iar prin rezoluția din 22 martie 2011 procurorul ierarhic superior a respins-o ca neîntemeiată, arătând că din analizarea dosarului reiese că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare dacă a intervenit prescripția, neputând fi reținută în sarcina făptuitorilor infracțiunea prev.de art.248/1 C. P.ul general precizează că în mod judicios și temeinic procurorul de caz a stabilit că, dacă faptele reclamate de către petentul N. G. ar fi reale, respectiv consemnarea unor mențiuni false într-un proces verbal de recunoaștere după planșă foto și întocmirea în fals a declarației unui martor asistent, aceste „manopere"; ar întruni doar elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, nu și ale infracțiunii de abuz în serviciu, ce are caracter subsidiar, în sensul că „fapta săvârșită de către un funcționar public se încadrează în dispozițiile art.246 sau 248/1 C., numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în Codul penal, sau într-o lege specială. P.ul general arată că raportat la încadrarea juridică de fals intelectual, faptele reclamate de către petentul N. G. sunt prescrise, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit art.122 lit.d din Codul penal, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani. Potrivit art.10 lit.g C., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare dacă a intervenit prescripția. Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe 2. C., petentul N. G. a formulat plângere. Petentul a solicitat în principal admiterea plângerii, în baza art.2. alin.8 lit.a C., desființarea rezoluției procurorului și trimiterea cauzei la P. C. de A. C. în vederea începerii urmăririi penale împotriva inspectorului principal de poliție Man E. și agent șef de poliție C. R., ambii din cadrul B., pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual prev.de art.289 C.și abuz în serviciu în formă calificată împotriva intereselor publice prev.de art.248/1 C., cu aplicarea art.33 lit.a C. În subsidiar, în măsura în care se va considera că probele existente la dosarul cauzei sunt suficiente, solicită C. admiterea plângerii în baza art.2. alin.8 lit.c C., desființarea rezoluției atacate cu consecința reținerii speței spre judecare și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a făptuitorilor pentru ambele infracțiuni. Arată că termenul de prescripție pentru infracțiunea vizată de art.248/1 C., nu s-a împlinit. Învederează petentul că a formulat plângerea penală prezentă, întrucât în dosarul nr.(...) al T. C. în care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare prin privare de libertate, soluție menținută prin decizia penală a C. de A. C. 129 din 16 decembrie 2009 și prin respingerea ca nefondat a recursului promovat la instanța supremă, prin decizia penală 2255 din 9 iunie 2010 a ÎCCJ, în faza de urmărire penală s-a întocmit un proces-verbal de recunoaștere după planșa foto în data de (...) de către lucrătorul de poliție C. R. în prezența martorilor asistenți D. A. N. și S. G., ocazie cu care numita T. C. A. l-a indicat pe petent, poziția nr.3, ca fiind persoana care a săvârșit infracțiunea. In ceea ce privește pe martorul S. G., în dosarul menționat existau două acte pe care acesta le-ar fi semnat, respectiv declarația cu seria B nr.0397577 pe care ar fi dat-o în calitate de martor și procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup, ambele din data de (...). Declarația a fost luată de către organul de cercetare penală care a semnat în partea stanga-jos a paginii sub forma MAN E, fiind foarte posibil să fie vorba de ofițerul Man E. P. martor asistent S. G., audiat fiind pentru prima dată la instanța de apel, a declarat faptul că nu a participat niciodată la vreo recunoaștere din planșa foto și nici nu a dat vreo declarație în calitate de martor. În ceea ce privește pe cel de-al doilea martor asistent, numitul D. A. N., acesta este concubinul părții vătămate T. A., martor asistent în dosarul în care petentul a fost condamnat, respectiv (...) al T. C. la care este atașat dosarul de urmărire penală 146/D/P/2005 al DIICOT - Serviciul Teritorial C.. Petentul susține că ambii polițiști se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, contra intereselor publice prev.de art.248/1 C. Sub aspectul elementelor constitutive în ceea ce privește calitatea cerută de textul de incriminare solicită a se avea în vedere faptul că aceștia sunt funcționari publici în sensul art. 147 C., lucrători de poliție în cadrul B. C.. In ceea ce privește latura obiectivă, în atribuțiile lor de serviciu intra și efectuarea de acte de cercetare penală, iar procedura recunoașterii după planșa foto este un astfel de act. A. a fost îndeplinit în mod defectuos, având în vedere că la realizarea lui a participat un singur martor asistent, numitul D. A., deși conform art. 92 C. era nevoie de cel puțin doi astfel de martori, lucru care reiese din declarația numitului S. G.dată în fata C. de A. C., prin care învederează că nu a participat la nicio recunoaștere după planșa foto. De altfel, singurul martor asistent este D. A., chiar concubinul părții vătămate T. C. A., agentul C. R. ingnorând faptul că acesta nu avea dreptul de a participa la recunoașterea din grup, întrucât art. 92 alin 2 C. proc.pen. statuează faptul că, nu pot avea calitatea de martori asistenți persoanele care au un interes în cauză, fiind evident că martorul de mai sus avea un astfel de interes, ca efect al relațiilor de concubinaj cu victima. Recunoașterea după planșa foto a avut un rol hotărâtor la pronunțarea sentinței prin care petentul a fost condamnat. Petentul a criticat activitatea desfășurată de procurorul de caz, întrucât acesta nu a procedat la audierea sa și nici a martorului S. G., pentru a stabili dacă se impune sau nu începerea urmăririi penale. În acest context, soluția adoptată de parchet este nelegală. Pe de altă parte, petentul este nemulțumit de rezoluțiile adoptate de către procurori în care se arată că infracțiunea vizată de art.248/1 C. un caracter subidiar față de cea de fals intelectual, învederând că nu există nici un impediment ca cele două infracțiuni să coexiste, deoarece atât obiectul juridic special ocrotit prin normele legale, latura obiectivă, cât și urmarea imediată produsă sunt total diferite. Referitor la infracțiunea de fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 289 C., susține că de aceasta se fac vinovați ambii lucrători de poliție, respectiv numitul C. R. pentru falsificarea semnăturii numitului S. G. pe procesul-verbal de recunoaștere după planșa foto, iar numitul Man E. pentru falsificarea declarației martorului S. G., ambele acte fiind întocmite în data de (...) în dosarul penal nr.146/D/P/2005. Curtea examinând plângerea formulată prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări: Plângerea adresată instanței de judecată competente, prin care persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul M.ui P. plângerea prevăzută de art.275-278 din Codul de procedură penală, are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale. Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art.2781 din Codul de procedură penală, de natură a da eficiență dispozițiilor art.21 din Constituția României și art.13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției atacate. Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale. În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art.2781 alin.8 din Codul de procedură penală. Curtea reține că plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată adresată procurorului ierarhic superior și apoi, în caz de respingere, instanței de judecată, nu poate viza decât aspecte de nelegalitate și netemeinicie cu privire la cercetările efectuate asupra persoanelor la care s-a referit petentul în plângerea inițială cu care a sesizat parchetul. Examinând dosarul cauzei, se constată că în speță actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmăexistența infracțiunilor cu a căror săvârșire organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenței unora din cazurile reglementate în art.10 din Codul de procedură penală, în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal se dispune când urmărirea penală este de competența procurorului, neînceperea acesteia. În cazul contestării acestei soluții, prin formularea plângerii prevăzute de art.2781 din Codul de procedură penală, controlul judecătoresc privește temeinicia rezoluției în raport de cercetările efectuate. După cum rezultă din însăși denumirea lor, actele premergătoare, la care face referire textul art.224 C., preced începerea urmăririi penale și sunt efectuate anume în vederea acestei începeri. Curtea examinând probatoriul administrat și depus la dosar, apreciază că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din (...) dată în dosar nr. 34/P/2011 a P.ui de pe lângă Curtea de A. C., confirmată de procurorul general prin rezoluția din 22 martie 2011 a aceluiași Parchet, cu nr. 279/II/2/2011 este temeinică și legală. Așa cum se arată în practica judiciară constantă a instanței supreme infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.- 246 Cp. precum și cea vizând interesele publice în formă calificată prev.de art. 248/1 Cp. constă in fapta funcționarului public care, in exercitiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu indeplinește un act ori îl indeplinește in mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Abuzul in serviciu potrivit art. 246 și 248/1 Cp. are un caracter subsidiar, ceea ce înseamnă că abuzul săvârșit de un funcționar public sau de un alt funcționar se incadrează în dispozițiile art. 246 sau 248/1 C.p., numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă in Codul penal. Intr-o decizie de speță incă din anul 1996 instanța supremă a decis in sensul că „reținându-se săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, caracterizat , potrivit art. 289 Cp. , prin calitatea de funcționar a subiectului activ și prin comiterea faptei in exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu se poate reține și infracțiunea de abuz in serviciu prevăzută in art. 248 din același cod"; . Din actele premergătoare efectuate, procurorul de caz a constatat că dacă faptele reclamate de către petent ar fi reale, respectiv consemnarea unor mențiuni false intr-un proces verbal de recunoastere după plansă foto și semnarea in fals a declarației unui martor asistent, aceste activități ar intruni doar elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art 289 Cp. , nu și ale infracțiunii de abuz in serviciu, faptă ce are caracter subsidiar, in sensul că, o asemenea manoperă săvârșită de către un funcționar public, se incadrează in disp.art 246 sau 248 Cp. numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă in codul penal - in speța de față infracțiunea de fals intelectual - sau intr-o lege specială. Niciun moment procurorul nu a afirmat că faptele reclamate de petiționar, constituie infracțiunea de fals intelectual, prezentând doar teoretic o posibilă incadrare juridică a presupuselor fapte imputate făptuitorilor raportat la invinuirile aduse acestora prin plângerea petentului . Curtea de A. C., la rândul său in baza propriului examen și raportat și la practica judiciară invocată, reține că ipotetic , dacă ar fi reale activitățile făptuitorilor ar putea constitui doar infracțiunea de fals intelectual prev.de art. 289 Cp. și nicidecum și infracțiunea de abuz in serviciu prev.de art. 246sau 248 Cod penal, ce are caracter subsidiar. În contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor dosarului parchetului, Curtea constată că procurorul, in mod corect a reținut că s-a implinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de fals intelectual, prev.de art-. 122 al.1 lit. d Cp. Potrivit art 121 Cp. prescripția înlătură răspunderea penală, termenul de prescripție fiind stabilit de lege in raport cu pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea comisă. Conform art. 123 Cp. termenul de prescripție prev.de art 122 Cp. se întrerupe prin indeplinirea oricărui act efectuat in timpul urmăririi penale sau al judecății, care potrivit legii trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal. În speță, in mod judicios s-a constatat că s-a implinit termenul de prescripție a răspunderii penale, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de fals intelectual este de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit art. 122 lit. d din Codul penal, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru fapta comisă pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 5 ani. De asemenea potrivit art. 122 al.2 Cp. termenele de prescripție se socotesc de la data săvârșirii infracțiunii, în speța de față de la 21 octombrie 2004, acesta împlinindu-se la data de 21 octombrie 2009. Astfel, curtea consideră, că în mod corect și motivat s-a dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de făptuitorii Man E. și C. R. pentru infracțiunea de fals intelectual , întrucât potrivit art. 10 lit. g din Cpp. acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare dacă a intervenit prescripția. Ceea ce surprinde in cauză, este faptul că deși la data de 14 octombrie 2009 petentul N. G. și apărătorul său ales au luat la cunoștință cele declarate de martorul S. G. în fața C. de A. C., în fața T. C. acesta nefiind ascultat, nu au formulat plângeri penale împotriva făptuitorilor până la data de 19 ianuarie 2011. O asemenea atitudine de pasivitate a petentului nu poate fi înțeleasă, cătă vreme dacă afirmația martorului S. G. ar fi fost reală, putea avea consecințe asupra situației penale a condamnatului.Mai mult, apărătorul ales al petentului a fost același atât in faza de urmărire penală cât și in fața instanțelor superioare și cu toate acestea nu a formulat de îndată plângeri penale împotriva făptuitorilor, deși a fost prezent la audierea martorului la (...) in fața C. de A. C. . Nu în ultimul rând, așa cum a invederat și judecătorul ce a motivat decizia penală nr. 129 din 16 decembrie 2009 a C. de A. C. prin care s-a respins ca nefondat apelul inculpatului N. G. impotriva sentinței penale nr. 91/2009 a T. C. prin care a fost condamnat la 3,6 ani inchisoare prin privare de libertate „. verbal al recunoașterii de către partea vătămată după planșa foto, a inculpatului, consemnată in procesul verbal intocmit la 21 oct. 2004 de către lucrătorii de poliție, în prezența martorilor asistenți D. A. și S. G., cu toate că martorul S. a contestat participarea sa la această recunoaștere, nu este determinant in stabilirea stării de fapt, existând alte probe care confirmă identitatea persoanei împotriva căreia victima s-a plâns și pe care l-a indicat cu prenumele de „.. Așa fiind, rezultă că susținerea petentului in sensul că cele două acte afirmativ intocmite in fals de către lucrătorii de poliție au fost determinante in stabilirea vinovăției sale și condamnarea sa pe nedrept, nu poate fi primită și prin prisma considerentelor expuse de către judecătorul care a instrumentat și motivat cauza in apel. Nu în ultimul rând, Curtea apreciază că în mod judicios procurorii nu au început urmărirea penală în cauză, efectuând minime actepremergătoare, intrucât prescripția împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale . Pe de altă parte, potrivit art.129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Declanșarea unor plângeri penale împotriva polițiștilor, pentru măsurile dispuse sau nu într-un dosar, nu poate determina trimiterea în judecată penală, în absența unor probe din care să rezulte săvârșirea unor infracțiuni. Ori, în speță, nu s-a efectuat nici o probă în acest sens, de către petent, astfel încât, în mod corect, procurorii nu au reținut comiterea infracțiunilor reclamate. Calea plângerii prev.de art.2781 C.la care a recurs petentul nu a fost instituită de legiuitor, pentru a se ocoli sau, pentru a fi ignorate căile ordinare de atac prevăzute de lege, împotriva unei hotărâri judecătorești greșite și nici nu a fost elaborată, pentru determinare la declanșarea abuzivă de litigii penale și nici nu s-a instituit o nouă cale de atac ordinară. În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva polițiștilor care au efectuat acte premergătoare în cauză. Invocarea de către petent a neadmiterii administrării probelor de către procuror, nu poate fi avută în vedere, deoarece administrarea lor vizează procesul penal numai după începerea urmăririi penale, fază care presupune garanțiile procesuale pentru efectuarea unei urmăriri penale complete. Altfel spus, în etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, ci doar se fac verificări cu privire la presupuse fapte penale. În speța de față , acțiunea penală așa cum s-a arătat, nu a putut fi pusă în mișcare, intervenind prescripția față de presupusul fals intelectual, afirmativ comis la 21 octombrie 2004, sesizarea P.ui fiind realizată de abia la (...), deși petentul a luat la cunoștință de susținerile martorului S. la data de 14 oct. 2009. Așa fiind, se va respinge ca nefondată în baza art. 2. al.8lit.a Cpp. plângerea formulată de petentul N. G., împotriva rezoluției procurorului din 21 februarie 2011, dată în dosar nr.34/P/2011 al P.ui de pe lângă Curtea de A. C., prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de lucrătorii de poliție C. R. și Man E. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, prev.de art.289 C. și abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev.de art.248/1 C., soluție menținută prin rezoluția procurorului general al aceluiași parchet din 22 martie 2011 dată în dosar nr.279/II/2/2011. Se va respinge cererea petentului de obligare a făptuitorilor la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocațial conform art.193 Cpp. Va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 50 lei, conform art 192 al.2 Cpp. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE: Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul N. G., născut la (...), CNP 1., aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva rezoluției procurorului din 21 februarie 2011, dată în dosar nr.34/P/2011 al P.ui de pe lângă Curtea de A. C., prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de lucrătorii de poliție C. R. și Man E. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, prev.de art.289 C. și abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev.de art.248/1 C., soluție menținută prin rezoluția procurorului general al aceluiași parchet din 22 martie 2011 dată în dosar nr.279/II/2/2011. Respinge cererea petentului de obligare a făptuitorilor la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocațial. Obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 50 lei. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2011. PREȘEDINTE, GREFIER, D. P. D. S. PD/GF 2 ex.(...)
| ← Decizia penală nr. 1938/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1240/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
