Decizia penală nr. 144/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 144/A/2012
Ședința publică din data de 22 august 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE:I. C. M.- judecător
JUDECĂTORI: L. H.
GREFIER : M. N.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin
PROCUROR: ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul B. L. împotriva sentinței penale nr. 108 din 27 iulie 2012, pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui B.- N., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă T. B.-N. dat în doar nr. 5., pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor prev. de art. 20
Cod penal raportat la art. 174 alin. (1) Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul ales, avocat C. S. G., din cadrul Baroului de avocați B.-N., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. P., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind partea vătămată M. S. F. și S. J. DE U. B.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că la data de 20 august 2012, s-a depus prin serviciul registratură, dinpartea părții vătămate un înscris din care rezultă că între el și inculpat numai există animozități sau neînțelegeri.
De asemenea, tot la aceeași dată, s-a depus prin serviciul registratură, din partea apărătorului ales al inculpatului memoriu cuprinzând motivele de apel formulate în cauză, la care au fost atașate un set de înscrisuri, respectiv: cupon de pensii pe luna iunie 2012 emis de C. J. de P. adeverință emisă de C. Ș. M. din care reiese că inculpatul figurează în evidențele acesteia, la poziția 013 volumul
004; declarația dr. B. V. medic veterinar CSVSA B.; declarația numitului P. S. M. declarația numitului N. I. declarația numitei G. E. declarația numitului P. L. V.
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că își menține apelul declarat în cauză.
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosarul cauzei referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra onorariului parțial în cauză.
Întrucât inculpatul are apărător ales, se constată încetat de drept mandatul apărătorului desemnat din oficiu, prin prezentarea apărătorului ales în fața instanței de apel.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună aplicarea unei pedepse mai mici, îndreptată spre minimul special prevăzut de lege, în principal, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei în temeiul dispozițiilor art 81, 82 Cod penal și următoarele, iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu raportare la dispozițiile art 861 Cod penal.
În dezvoltarea motivelor de apel se solicită și reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art 74 lit c și anume: prezența sa în fața autorității, comportarea sinceră pe parcursul procesului penal, înlesnirea descoperirii adevărului. Consideră că această circumstanță se poate reține, chiar dacă s-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală.
Solicită a se mai avea în vedere și atitudinea inculpatului parcursul procesului care a fost una sinceră și de colaborare; regretul manifestat de acesta pentru cele întâmplate; inculpatul fiind cunoscut pe raza localității ca o persoană calmă, liniștită, cu bun simț și respect față de lege și autorități precum și cu respect față de valorile sociale și morale ale societății în care trăiește. Inculpatul nu a manifestat o atitudine antisocială, nu a fost surprins ca autor al unor manifestări cu caracter obscen, nu a produs oprobriu public și nu este perceput ca un element negativ al comunității din care face parte, ci ca un cetățean obișnuit, fără probleme majore care și-a îndeplinit obligațiile legale, și-a văzut de viață și a muncit în mod onest. De asemenea, inculpatul a avut și are o conduită foarte bună, este foarte bine integrat social și profesional, fiind apreciat de către semenii și consătenii săi și nefiind sancționatniciodată, acesta câștigându-și în mod onest miujloacele de existență și achitându-și toate datoriile față de stat.
În final, se arată că, având în vedere persoana inculpatului, faptul că acesta este lipsit de antecedente penale, că niciodată nu a avut un comportament violent ci este cunoscut o persoană pașnică, se apreciază că perioada petrecută în arest și condamnarea cu suspendare condiționată sau sub supraveghere reprezintă un avertisment suficient pentru a nu mai săvârși vreo faptă. În acest sens, apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului declarat de inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu deducerea perioadei arestării începând cu data de 24 aprilie 2012- la zi. La individualizarea pedepsei aplicată de instanța de fond, s-a avut în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, este în vârstă de 63 de ani, însă fapta săvârșită de către acesta este gravă, inclusiv prin natura ei. În cauză, nu se impune a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante, în cauză dovedindu-se atitudinea violentă a inculpatului.
Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Inculpatul B. L. având ultimul cuvânt, arată că solicită reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond, cu consecința schimbării modalității de executare.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.108 din 27 iulie 2012 pronunțată de T. B.-N. a fost condamnat inculpatul B. L., fiul lui I. și Ana, născut la data de (...), în comuna Ș.-M., județul B.-N., cetățenia română, domiciliat în comuna Ș.-M., sat C., nr. 205, județul B.-N., CNP - 1., fără antecedente penale, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) Cod penal pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. (1) Cod penal cu aplic. art.
74 lit. a), art. 76 lit. c) Cod penal și art. 3201 Cod procedură penală.
S-a facut aplic. art. 71 rap. la art. 64 Cod penal.
Conform art. 350 Cod procedură penală și art. 88 Cod penal s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu 24 aprilie 2012 la zi.
S-a constatat că partea vătămată M. S. F. nu s-a constituit parte civilă.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile S. J. de U. B. 946 lei cu titlul de despăgubiri civile.
În baza art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
Conform art. 118 lit. b) Cod penal s-a dispus confiscarea cuțitului corp delict.
A fost obligat inculpatul să plătească 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr. 5. al P. de pe lângă T. B.-N., înregistrat la această instanță sub numărul de mai sus, inculpatul B. L., fiul lui I. și Ana, născut la data de (...), în comuna Ș.-M., județul B.-N., cetățenia română, domiciliat în comuna Ș.-M., sat C., nr. 205, județul B.-N., CNP - 1., fără antecedente penale, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. (1) Cod penal, constând în aceea că, în seara zilei de 23 aprilie 2012, în timp ce se aflau în curtea imobilului în care locuiesc ( partea vătămată trăind în concubinaj cu sora inculpatului ), pe fondul unei stări conflictuale mai vechi și a consumului de alcool, inculpatul a înjunghiat pe partea vătămată M. S. F. cu un cuțit în zona hemitoracelui drept anterior.
În urma examinării medico-legale a părții vătămate s-a stabilit că aceasta prezintă leziuni corporale traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor - înțepător ( posibil cuțit, etc. ) și care necesită pentru vindecare un număr de 17-18 zile îngrijiri medicale, întrunind caracteristicile medico-legale de punere în primejdie a vieții.
La termenul de judecată din 25 iulie 2012, prezent în instanță și asistat de apărătorii săi aleși, inculpatul a arătat că recunoaște comiterea faptelor solicitând ca judecarea sa să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit procedurii prev. de art. 3201 Cod procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut în fapt următoarele:
Partea vătămată M. S. F. trăiește în concubinaj de mai mulți ani cu numita B. A., sora inculpatului, cei trei locuind în satul C. într-un imobil cu intrări sperate.
De menționat este faptul că, în curtea imobilului, există o porțiune delimitată cu un gard - „curtea păsărilor"; care permite accesul, atât înspre curtea propriu-zisă, cât și înspre grădina părților.
Nemulțumit de împrejurarea că partea vătămată locuia împreună cu B. A. în casa ce aparținuse părinților săi, dar și pe fondul consumului frecvent de alcool, inculpatul a intrat adesea în conflict cu partea vătămată.
În după-amiaza zilei de (...), între orele 1600 - 1845 partea vătămată și concubina sa, B. A. au preparat și consumat grătare în curtea locuinței și văzând că inculpatul nu a ieșit din camera lui în acest interval de timp, B. A. s-a deplasat la acesta servindu-l cu grătare și observând că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Revenind în curte numita B. A. și partea vătămată au adunat lucrurile rămase în urma preparării grătarelor, după care B. A. a intrat în imobil în timp ce partea vătămată a rămas în curte, deplasându-se către o șură de lemne aflată în curtea păsărilor de unde a luat o scândură de brad cu intenția de a face
„așchii"; pentru a aprinde focul în soba de teracotă aflată în imobil.
Ieșind din șură, partea vătămată l-a observat pe inculpat în curte, în fața bucătăriei sale. M. S. F. a lăsat scândura lângă o grămadă de butuci și a ieșit din curtea păsărilor cu intenția de a merge până la locuință.
În acest timp, inculpatul i-a reproșat că și-a rezemat bicicleta de gardul ce separă curtea imobilului de curtea păsărilor, în spatele autoturismului său, cei doi având o discuție contradictorie cu privire la acest aspect.
Partea vătămată a intrat apoi în imobil și a relatat concubinei sale despre discuția avută cu inculpatul, după care a revenit în curte cu intenția de a-și muta bicicleta în alt loc și de a face așchii pentru foc.
După ce a parcurs câțiva metri l-a observat pe inculpat ieșind din camera sa cu un cuțit „mare, de bucătărie"; și fugind înspre el, spunând totodată că-l omoară. Văzându-l, partea vătămată a intrat repede în curtea păsărilor și a luat de jos scândura pe care o adusese anterior din șură. A ridicat-o spre a se apăra, moment în care inculpatul l-a lovit cu cuțitul în piept ( în zona hemitoracelui drept anterior ).
La scurt timp după aplicarea loviturii a ieșit din casă martora B. A. care l- a observat pe inculpat având încă în mână cuțitul precum și pe partea vătămată
- sângerând în zona pieptului și având în mână scândura cu care s-a apărat.
Inculpatul nu a făcut demersuri pentru a-l ajuta apoi pe partea vătămată ci a intrat în camera sa, în timp ce B. A. a chemat ambulanța, M. S. F. fiind transportat la spital.
De menționat este că inculpatul a folosit la comiterea faptei un cuțit cu lungimea totală de 37 cm, cu un mâner din material plastic de culoare neagră cu dimensiunea de 13 cm, lama având lungimea de 24 cm iar lățimea maximă de
4,5 cm.
În urma loviturii aplicate partea vătămată a suferit leziuni corporale traumatice vindecabile în 17-18 zile îngrijiri medicale, leziuni care, potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 924/II/a/42/2012, s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător ( de exemplu cuțit ) și cădere. Prin același act medico-legal s-a concluzionat că leziunile traumatice produse întrunesc caracteristicile medico-legale ale noțiunii de punere în primejdie a vieții.
Partea vătămată M. S. F. nu s-a constituit parte civilă nici pe parcursul urmăririi penale și nici în fața instanței, arătând că nu are pretenții civile și dorește să se împace cu inculpatul.
Partea vătămată a fost spitalizat în perioada 23.04. - (...) S. J. de U. B. constituindu-se parte civilă cu suma de 946 lei, pe care inculpatul s-a declarat de acord să o achite.
Fapta inculpatului astfel reținută întrunește în drept elementele constitutive ale unei tentative la infracțiunea de omor prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin 1 Cod penal.
Inculpatul nu are antecedente penale și, potrivit caracterizărilor depuse la dosar ( f.53-55) este cunoscut cu o bună conduită în societate împrejurare ce a fost reținută în favoarea acestuia ca circumstanță atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit a Cod penal.
În baza textelor de lege mai sus arătate și văzând și disp. art. 72 Cod penal, dând eficiență prevederilor art.320/1 alin 7 Cod procedură penală, ca și circumstanței atenuante judiciare reținută mai sus, conform art. 76 lit c Cod penal, tribunalul l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) Cod penal, făcând și aplic. art.
71 rap. la art. 64 Cod penal.
La alegerea conținutului pedepsei complementare și a celei accesorii, ca și a modalității de executare tribunalul a avut în vedere natura și gravitatea faptei comise de inculpat precum și urmările grave ale acesteia constând în punerea în primejdie a vieții părții vătămate.
Conform art. 350 Cod procedură penală și art. 88 Cod penal s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu 24 aprilie 2012 la zi.
În latura civilă a cauzei tribunalul a constatat că partea vătămată M. S. F. nu s-a constituit parte civilă și, în baza art. 346 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile S. J. de U. B. 946 lei cu titlul de despăgubiri civile.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal inculpatul B. L. solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună aplicarea unei pedepse mai mici, îndreptată spre minimul special prevăzut de lege, în principal, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei în temeiul dispozițiilor art 81, 82 Cod penal și următoarele, iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu raportare la dispozițiile art 861 Cod penal.
În motivarea apelului se arată că pot fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art 74 lit c și anume: prezența sa în fața autorității, comportarea sinceră pe parcursul procesului penal, înlesnirea descoperirii adevărului, chiar dacă s-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală.
De asemenea trebuie să se aibă în vedere și atitudinea inculpatului pe parcursul procesului care a fost una sinceră și de colaborare; regretul manifestat de acesta pentru cele întâmplate; inculpatul fiind cunoscut pe raza localității ca o persoană calmă, liniștită, cu bun simț și respect față de lege și autorități precum și cu respect față de valorile sociale și morale ale societății în care trăiește. Inculpatul nu a manifestat o atitudine antisocială, nu a fost surprins ca autor al unor manifestări cu caracter obscen, nu a produs oprobriu public și nu este perceput ca un element negativ al comunității din care face parte, ci ca un cetățean obișnuit, fără probleme majore care și-a îndeplinit obligațiile legale, și-a văzut de viață și a muncit în mod onest. De asemenea, inculpatul a avut și are o conduită foarte bună, este foarte bine integrat social și profesional, fiind apreciat de către semenii și consătenii săi și nefiind sancționatniciodată, acesta câștigându-și în mod onest miujloacele de existență și achitându-și toate datoriile față de stat.
În final, se arată că, având în vedere persoana inculpatului, faptul că acesta este lipsit de antecedente penale, că niciodată nu a avut un comportament violent ci este cunoscut o persoană pașnică, se apreciază că perioada petrecută în arest și condamnarea cu suspendare condiționată sau sub supraveghere reprezintă un avertisment suficient pentru a nu mai săvârși vreo faptă. În acest sens, apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.
Examinând probele dosarului Curtea va constata că apelul declarat în cauză este nefondat.
Instanța de fond raportat la poziția procesuală adoptată de către inculpat respectiv de recunoaștere a vinovăției în baza probelor administrate în faza de urmărire penală a acordat eficiență disp. art.320/1 C.
Ca stare de fapt s-a reținut în esență că în seara zilei de 23 aprilie 2012, în timp ce se aflau în curtea imobilului în care locuiesc ( partea vătămată trăind în concubinaj cu sora inculpatului ), pe fondul unei stări conflictuale mai vechi și a consumului de alcool, inculpatul a înjunghiat pe partea vătămată M. S. F. cu un cuțit în zona hemitoracelui drept anterior.
În urma examinării medico-legale a părții vătămate s-a stabilit că aceasta prezintă leziuni corporale traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor - înțepător ( posibil cuțit, etc. ) și care necesită pentru vindecare un număr de 17-18 zile îngrijiri medicale, întrunind caracteristicile medico-legale de punere în primejdie a vieții.
Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C. adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale are o conduită corespunzătoare în societate împrejurare care a fost reținută în favoarea acestuia ca și circumstanță atenunată prev. de art.74 lit.a C., precum și prev. art.320/1 alin.7 c.p.p. referitoare la limitele de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției astfel că pedeapsa de 3 ani închisoare a fost just individualizată și nu se impune reducerea ei.
Absența antecedentelor penale, conduita procesuală a inculpatului, regretul manifestat de către acesta pentru cele întâmplate precum și conduita corespunzătoare în societate au fost avute deja în vedere de către instanța de fond cu ocazia individualizării pedepsei reținând și circumstanța judiciară atenuantă prev. de art.74 lit.a C. precum și incidența disp. art.320/1 alin.7 c.p.p. așa cum s-a menționat mai sus, iar o reindividualizare în baza acelorași elemente este superfulă.
Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privare de libertate având în vedere natura și gravitatea infracțiunii respectiv cea de tentativă de omor precum și faptul că inculpatul nu a depus diligențe în vederea recuperării prejudiciului cauzat părții civile S. J. de U. B., fiind excluse suspendarea condiționată a executării pedepsei prev. de art.81 C. sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.86/1 C. nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.81 lit.c C. respectiv art.86/1 lit.c C. în sensul că în esență scopul pedepsei ar putea fi atins chiar fără executarea acesteia și că pronunțarea condamnării ar constitui un avertisment pentru inculpat și că acesta nu va mai săvârși infracțiuni, astfel că executarea ppedepsei în regim de detenție este oportună.
În mod corect s-a dispus în baza art.118 lit.b C. respectiv confiscarea de la inculpat a cuțitului corp delict precum și dispoziția de prelevare de probe biologice la rămânerea definitivă a hotărârii iar latura civilă a cauzei a fost soluționată în concordanță cu probele de la dosar.
În contextul celor expuse mai sus Curtea în baza art.379 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul B. L. împotriva sentinței penale nr.108/F din (...) a T.ui B.-N..
În baza art.383 alin.1/1 C. va menține măsura arestării inculpatului, având în vedere că temeiul care a stat la baza luării acestei măsuri nu s-a modificat, ci dimpotrivă probele administrate în faza de urmărire penală și cu care inculpatul a fost de acord și și-a recunoscut vinovăția au stat la baza pronunțării unei hotărâri de condamnare a inculpatului.
Potrivit art.88 C.pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.
În baza art.198 C. se va stabili în favoarea Baroului de avocați C., suma de
100 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui
Justiției.
În baza art.192 alin.2 C. va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul B. L., fiul lui I. și Ana născut la (...) aflat în prezent în Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr.108/F din (...) a T.ui B.-N..
Menține măsura arestării inculpatului.
Potrivit art.88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C., suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul arestat.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...) în prezența inculpatului arestat.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER I. C. M. L. H. M. N.
Red.I.C.M./S.M.D.
3 ex./(...)
← Decizia penală nr. 1806/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1768/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|