Decizia penală nr. 921/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 921/R/2012
Ședința publică din 15 iunie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : I. C. M.
JUDECĂTORI : V. C. - președinte secție
I. C. I. GREFIER : M. N.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin
PROCUROR : V. GĂZDAC
S-a luat spre pronunțare recursul declarat de către partea civilă V. E. împotriva sentinței penale nr.54/(...), pronunțată în dosar nr.(...) al Judecătoriei
Z., privind pe inculpatul D. R. E., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art.208 al.1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 18 mai 2012, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 15 iunie 2012.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 54 din (...) pronunțată de Judecătoria Zalău în baza art.208 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.3201 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul D. R. E., fiul lui E. și E., născut la data de (...), în localitatea T. M., jud.M., cetățean român, studii medii, gestionar la S. T. S. T., stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în comuna C., sat Foi, nr.86, jud.M., la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 10 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală, art.161 alin.2 și 3 Cod procedură penală și art.998-999 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă V. E. și a obligat pe inculpatul D. R. E. la plata sumei de 5.700 lei, reprezentând suma de bani sustrasă de inculpat.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul D. R. E. la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei s-a avansat din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorul din oficiu, av.P. Mircea.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că în data de (...), inculpatul D. R.-E. și învinuitul K. T., desfășurând activități de vânzare ambulantă, s-au deplasat împreună cu autoturismul marca Opel-Astra Caravan, de culoare albastră, înmatriculat în Ungaria, condus de învinuitul K. T., prin diverse localități din județul S., oferind spre vânzare vase confecționate din inox, pe care le-au luat de la martorul R. I. În momentul în care au ajuns în localitatea D., în dreptul imobilului cu nr.11, văzând-o în curte pe partea vătămată V. E., o femeie în vârstă, inculpatul D. R.-E. i-a cerut învinuitului K. să oprească. După ce a oprit autoturismul, învinuitul K. T. a rămas în autoturismul ce staționa pe marginea drumului, iar inculpatul D. R.-E. a pătruns în curte, unde a abordat-o pe partea vătămată, oferindu-i spre vânzare un set de vase în schimbul sumei de
800 de lei, aceasta fiind de acord, astfel că l-a invitat în casă pentru a achita contravaloarea vaselor. În interiorul locuinței, partea vătămată a pătruns în una din camere, de unde a luat dintr-o carte de rugăciuni cu coperți maro suma de
800 lei pe care a înmânat-o inculpatului, în timp ce acesta se afla în holul locuinței, după care a pus cartea cu restul sumei în același loc. În aceste condiții, inculpatul a luat instantaneu hotărârea de a sustrage restul de bani, gândindu- se că partea vătămată nu va observa, astfel că sub pretextul că dorește să cumpere țuică, i-a cerut părții vătămate să-i ofere o sticlă de țuică și în timp ce aceasta căuta un recipient, inculpatul a luat cartea de rugăciuni în care se afla suma de 8700 lei și a părăsit în grabă locuința, făcându-se nevăzut.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei așa cum a fost reținută în sarcina lui prin rechizitoriu, atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată, în acest sens fiind declarațiile de la filele 31-34, 135-136.
În drept, fapta inculpatului D. R.-E. de a sustrage suma de 8.700 lei de la partea vătămată V. E., fără consimțământul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1 Cod penal.
În conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. G. de pericol social al faptei comise va fi apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.
Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social relativ redus, motivat prin faptul că a fost comisă în vederea achitării unor datorii mai vechi către cămătari. Cu toate acestea, se va avea în vedere și faptul că inculpatul a profitat de împrejurarea că partea vătămată este o persoană în vârstă, conștientizând că îi este mai facilă sustragerea sumei de bani din acest motiv.
Instanța a avut totodată în vedere circumstanțele privitoare la conduita și persoana infractorului, care este în vârstă de 25 de ani, fără o ocupație și un loc de muncă și mai este cercetat și în cadrul altui dosar penal, precum și atitudinea
2 sinceră și cooperantă a acestuia, pe tot parcursul urmăririi penale, recunoscând de la început săvârșirea faptei și contribuind astfel la stabilirea stării de fapt și aflarea adevărului în cauză.
În privința scopului preventiv și educativ al pedepsei consacrat de art.52
Cod penal, instanța a considerat că acest scop poate fi atins fără a fi necesară executarea în regim de detenție, ci doar prin simpla condamnare a inculpatului, întrucât acestuia i s-a atras atenția asupra gravității și a consecințelor nefaste ale faptei, condamnarea constituind un avertisment la adresa inculpatului. D. de acest rol al condamnării, instanța a apreciat că executarea efectivă a pedepsei nu se justifică, întrucât aceasta ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra aspectelor personale și profesionale ale inculpatului, or, rolul condamnării este tocmai acela de a atrage atenția asupra importanței respectării relațiilor în societate, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenție.
Ca urmare, constatând că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile reglementate de art.81 Cod penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni, termen calculat potrivit prevederilor art.82 alin.1 Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că, în baza art.346 Cod procedură penală și art.14 alin.3 Cod procedură penală, repararea pagubei se va realiza potrivit dispozițiilor legii civile, partea vătămată V. E. constituindu-se parte civilă față de inculpat cu suma reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin infracțiune.
Legea civilă, mai exact, art.998-999 cod civil prevede că răspunderea civilă delictuală este incidentă în ipoteza îndeplinirii următoarelor condiții: existența unui prejudiciu de natură materială sau morală, dovedit de către partea vătămată, existența unei fapte ilicite, în speță săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de furt calificat, fiind dovedită vinovăția acestuia și, de asemenea, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Fiind vorba despre sustragerea unei sume de bani, potrivit dispozițiilor art.14 alin.3 lit.a) Cod procedură penală, repararea pagubei se va face prin obligarea inculpatului la restituirea sumei sustrase. Totuși, deși partea civilă a solicitat restituirea sumei de 6.500 lei, instanța a reținut că din această sumă,
800 lei era prețul vaselor cumpărate de la inculpat, preț convenit cu inculpatul, vasele respective rămânând în posesia părții civile, astfel încât au fost admise pretențiile civile ale acesteia pentru suma de 5.700 lei.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs partea civilă V. E.
Partea civilă nu a motivat recursul declarat.
Examinând sentința atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum prevede art.3856 alin.3 C.p.p. Curtea reține următoarele.
În mod temeinic prima instanță a reținut starea de fapt pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și însușite de către inculpatul intimat, stare de fapt constând în aceea că în data de 27 aprilie 2010 oferindu-i spre vânzare vase din inox părții vătămate recurente V. E., din localitatea D. nr.11 jud. S., a văzut că aceasta își ținea banii într-o carte de rugăciuni dintr-o cameră; i-a spus că dorește o sticlă de țuică, iar în timp ce partea vătămată căuta o sticlă
, inculpatul i-a luat cartea de rugăciuni în care se afla suma de 8700 lei.
Justificat s-a apreciat că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 C.p.
La individualizarea pedepsei de 10 luni închisoare instanța a avut în vedere toate criteriile generale și speciale prevăzute de lege; într-adevăr, Curtea apreciază că pedeapsa este îndestulătoare pentru reeducarea inculpatului având în vedere că acesta de la o vârstă fragedă își câștigă singur existența însă pe
3 fondul unor probleme financiare și a împrumuturilor luate a ajuns în situația să comită această faptă.
Întemeiat s-a apreciat că nu este necesară executarea în regim de detenție a pedepsei astfel încât aceasta a fost suspendată condiționat.
Sub aspectul laturii civile prima instanță a avut în vedere când l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile recurente suma de 5700 lei aspectul că în cartea de rugăciuni inițial se aflau 9500 lei din care însă 800 lei l-a reprezentat prețul vaselor de inox cumpărate de partea civilă, preț pe care îl datorează inculpatului pentru vasele cumpărate, iar suma de 3000 lei a fost plătită în data de 10 oct.2011 (f.28 d.u.p.) părții civile de către învinuitul K. T. ce a fost cercetat în dosar pentru infracțiunea de tăinuire, dispunându-se scoaterea lui de sub urmărirea penală; ca atare, părții civile recurente inculpatul îi datorează suma stabilită de către prima instanță, de 5700 lei.
La examinarea cauzei nu s-au constatat cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu de către C.
Așa fiind, în baza art.38515 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul părții civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă V. E., domiciliată în localitatea D., nr. 11, comuna H., jud. S., împotriva sentinței penale nr. 54 din 8 februarie 2012 a Judecătoriei Z..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, d-l avocat C. I., ce se va avansa din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe partea civilă să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. C. M. C. I. V. C.
GREFIER M. N.
Red.CV Dact.SzM/3ex. (...)
4
← Decizia penală nr. 162/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 399/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|