Decizia penală nr. 1595/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1595/R/2012
Ședința publică din 12 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. M., judecător
JUDECĂTORI: M. Ș.
ANA C.
GREFIER: M. N.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către revizuientul B. M. împotriva sentinței penale nr.28 din 4 iulie 2012 a Judecătoriei Z. pronunțată în dosarul nr.(...), cauza având ca obiect cerere de revizuire.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuientul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat M. M., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, întrebat fiind de instanță, revizuientul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
De asemenea întrebat fiind cu privire la motivul pentru care a declarat recurs doar la data de (...), cu toate că hotărârea i s-a comunicat, potrivit dovezii de la fila 26 dosar fond la data de 26 iulie 2012, iar termenul de recurs este de 10 zile de la comunicare, revizuientul arată că nu a știut în ce termen trebuie declarat recursul
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului declarat de revizuient, motivat de faptul că la data de 26 iulie 2012 i-a fost comunicată hotărârea instanței de fond, iar acesta a declarat recurs la data de 16 septembrie
2012.
Apărătorul desemnat din oficiu al revizuientului solicită respingerea excepției tardivității recursului declarat în cauză, solicitând a fi întrebat revizuientul care este motivul pentru care a întârziat în declararea recursului. Și repunerea lui în termenul de recurs.
Instanța învederează apărătorului revizuientului faptul că acesta a fost deja întrebat și a precizat că nu a cunoscut termenul în care trebuia să declare recurs
Reprezentanta parchetului solicită admiterea excepție tardivității invocată de instanță din oficiu, în cauză neexistând nici o circumstanță pentru repunerea în termenul de recurs.
Revizuentul B. M. având ultimul cuvânt arată că dorește să își retragă recursul declarat în cauză.
Față de precizarea revizuientului instanța reia dezbaterea cauzei, consemnând în scris declarația acestuia, conform procesului verbal depus la dosarul cauzei, la fila 17.
Apărătorul desemnat din oficiu solicită a se lua act de retragerea recursului declarat în cauză. Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Reprezentanta parchetului solicită a se lua act de retragerea recursului declarat în cauză.
Revizuientul având ultimul cuvânt solicită a se lua act de retragerea recursului.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.28 din 4 iulie 2012 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr.(...), în baza art.403 alin 3 raportat la art.394 Cod procedură penală, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul B. M.
Conform art.192 alin 2 Cod procedură penală petentul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererile conexate, condamnatul B. M. a solicitat revizuirea sentinței penale nr.30/2012 a Judecătoriei Z. pronunțată în dosarul nr.(...), definitivă prin decizia penală nr.692/R/(...) a Curții de A. C.
În motivarea cererii, petentul a arătat, în esență, că a fost condamnat în lipsă și că nu a avut intenția de a comite vreo infracțiune, iar autorul faptelor pentru care a fost condamnat este coinculpatul L. C.-A.
Conform art.399 Cod procedură penală s-au efectuat cercetări de către P. de pe lângă Judecătoria Zalău, în dosarele nr.293/III/6/2012 și 331/III/6/2012, care au fost conexate, acesta înaintând cererea de revizuire la instanță cu propunere de respingere ca inadmisibilă.
A fost atașat dosarul nr. (...) al Judecătoriei Z.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut că prin sentința penală nr.20 din (...) a Judecătoriei Z. din dosarul (...) definitivă prin nr.692/R/(...) a Curții de A. C. inculpatul B. M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare cu privare de libertate pentru comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, amenințare, port fără drept în locuri publice de obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere sau lovire.
Fiind audiat de către procuror în data de (...), cu privire la motivul pe care se întemeiază cererea de revizuire și probele pe care înțelege să le folosească în susținerea acesteia, petentul a arătat că solicită a fost judecat în lipsă și nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.
P. de pe lângă Judecătoria Zalău, în urma cercetărilor efectuate în baza art.399 Cod procedură penală, a înaintat cererea de revizuire instanței cu concluzii de respingere a acesteia ca inadmisibilă întrucât motivele invocate de petent în cererea sa nu se regăsesc printre cazurile de revizuire prev. de art. 394 din Codul de procedură penală.
Instanța a constatat că în cererea sa petentul nu propune probe noi pentru a dovedi fapte și împrejurări necunoscute instanței la momentul soluționării
(cazul prev. de art 394 alin. 1 lit.a) C.) ci solicită reaprecierea probatoriului administrat. În ceea ce privește motivul invocat de revizuient potrivit căruia ar fi fost judecat în lipsă, instanța a constatat că nici acesta nu se regăsește printre cazurile de revizuire prevăzute de art.394 C., acesta putând constitui, eventual, un motiv de contestație în anulare, potrivit art.386 lit.a C.
Instanța a constatat că motivele invocate de petentul B. M. nu se regăsesc cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C., iar din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror nu rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
Prin decizia nr.60/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, S. U., admițând recursul în interesul legii promovat de P. G. al R., a stabilit următoarele : „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală este inadmisibilă";.
Față de cele mai sus expuse, cererea formulată de B. M. a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs revizuientul B. M., arătând că a fost condamnat în lipsă.
În ședința publică din data de 12 noiembrie 2012 revizuientul personal a învederat că își retrage recursul formulat.
Raportat la poziția procesuală a revizuientului B. M., urmează ca în baza art.385/4 rap.la art.369 Cod procedură penală instanța să ia act de retragerea recursului revizuientului împotriva sentintei penale nr. 28 din 4 iulie 2012 a
Judecătoriei Z..
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui
Justiției.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligată revizuientul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Ia act de retragerea recursului declarat de către condamnatul revizuient B. M., fiul lui A. și R., născ.la 13 septembrie 1985, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 28 din 4 iulie 2012 a
Judecătoriei Z..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M.
M.
Obligă pe recurentul revizuient să plătească în favoarea statului suma de
400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 12 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. M. M. Ș. ANA C.
GREFIER M. N.
Red.LM/MB (...)/4 ex. Jud.fond:C. C.
← Decizia penală nr. 460/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 779/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|