Decizia penală nr. 369/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 369/R/2012
Ședința publică din data de 7 martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : A. D. L.
JUDECĂTORI : I. C. M.
M. R.
GREFIER : T. G.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. :
ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect recursurile declarate de către inculpații L. E. - tatăl și L. E. - fiul împotriva sentinței penale nr. 194/8 decembrie 2011 pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei J., inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de :
L. E. - tatăl - ultraj, fapta prevazuta si pedepsita de art. 239 alin. 1
Cod penal;
L. E. - fiul - ultraj si loviri sau alte violente, fapte prevazute si pedepsite de art. 239 alin. 1 Cod penal, art. 180 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză la prima strigare se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului L. E. - fiul, av. Bese G., cu delegație avocațială la dosar și apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului L. E. tatăl, av. Andrașoni Diana, cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind inculpații L. E.-fiul și L. E.-tatăl.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul inculpatului L. E. tatăl solicită a se constata că apărătorul ales al inculpaților, av. P. M., care nu are împuternicire avocațială la dosar, a depus o cerere de amânare a judecării cauzei, motivată de faptul că nu se poate prezenta deoarece are o cauză la Judecătoria Jibou și pentru o conciliere directă.
Curtea constată că este a doua cerere formulată în cauză de către avocat M. P.
Reprezentanta Parchetului solicită a se avea în vedere că în cauză s-a mai acordat un termen de judecată în acest sens, neimpunându-se admiterea cererii formulate în cauză.
Curtea, deliberând, constatând că nu există împuternicire avocațială la dosar al dnei avocat M. P. și că cererea sa nu este justificată cu acte și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului L. E. - fiul, av. Bese G., cu delegație avocațială la dosar și apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului L. E. tatăl, av. Andrașoni Diana, cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind inculpații L. E.-fiul și L. E.-tatăl.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea constată că apărătorul ales al inculpaților, av. M. P. a depus prin fax împuternicirea avocațială.
Reprezentanta Parchetului arată că își menține poziția, în sensul că cererea de amânare formulată în cauză este neîntemeiată, neexistând nici un impediment în soluționarea cauzei la acest termen de judecată. Consideră că se exercită cu rea credință dreptul la apărare.
Apărătorul inculpatului L. E. tatăl învederează instanței că a purtat o discuție telefonică cu apărătorul ales al inculpaților, a cărei cerere de amânare o susține și precizează că este în măsură să susțină apărarea inculpatului.
Apărătorul inculpatului L. E. fiul arată că formulează aceleași concluzii.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpaților, av. M. P., constatând că aceasta nu a făcut dovada lipsei la acest termen de judecată și nici la termenul anterior și deși i s-a pus în vedere de către instanță acest lucru nu a îndeplinit obligațiile stabilite.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului L. E. tatăl arată că susține motivele formulate în scris în cauză, solicitând reindividualizarea pedepsei, considerând că în mod greșit nu s-a ținut cont de aspectele personale. A., arată că nu s-a avut în vedere că inculpatul este singurul întreținător al familiei, fiul său suferă de o boală psihică, iar nora sa a născut de curând. De asemenea, solicită a se mai ține cont că inculpatul nu este recidivist și că a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului și reindividualizarea pedepsei, în sensul diminuării acesteia. Cu onorariu din FMJ.
Apărătorul inculpatului L. E. fiul solicită admiterea recursului sub aspectul cuantumului pedepsei și a modalității de executare a acesteia. În ceea ce privește cuantumul pedepsei apreciază că o sancțiune de 1 an și 6 luni închisoare în condițiile în care limitele legale sunt 6 luni și 2 ani este ușor severă, neavându-se în vedere starea inculpatului. A., arată că acesta are 19 ani, iar din actul de la fila 13 din dosarul de fond rezultă că suferă de un retard, se află sub tratament și are un copil minor în întreținere. În aceste condiții apreciază că aplicarea dispozițiilor art. 81 C.pen sau art.
86/1 C.pen., dacă este necesar, sunt suficiente, deoarece în opinia sa raportat la caracterul personal al inculpatului se impune aplicarea unei pedepse cu suspendare. Mai arată că inculpatul nu are cazier, ci acestuia i- au fost aplicate sancțiuni administrative. Cu onorariu din FMJ.
Reprezentanta Parchetului în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. solicită respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că solicitările inculpaților de reindividualizare a pedepselor sunt nefondate raportat la faptele concret comise, ce sunt sprijinite pe probe, care duc la concluzia că cei doi inculpați sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor imputate. Raportat la condițiile concrete de săvârșire a infracțiunii relevate prin probele administrate consideră că se justifică modul de individualizare a pedepsei stabilit de prima instanță, ce este orientat spre maximul legal. A., arată că surprinși fiind de paznici în timp ce săvârșeau infracțiunea de tăiere ilegală de arbori, inculpații au exercitat amenințări cu securea, aceste amenințări fiind de natură a realiza temerea prev. de art. 239 alin. 1 C.pen. Mai mult, inculpatul L. E. fiul a exercitat acte de lovire asupra martorului-parte vătămată, ce a intervenit în apărarea pădurarului. Apreciază că acțiunea de amenințare cu securea este la limită cu infracțiunea de tentativă de omor, raportat la instrumentul folosit și la urmările posibile, nefiind însă vorba despre art. 72 C.pen.
Având în vedere aceste considerente solicită a se constata că sancțiunile stabilite în cauză corespund gradului de pericol social al faptei săvârșite de inculpat.
Mai solicită a se reține și că deși cei doi inculpați nu au antecedente penale aceștia au fost sancționați judiciar cu caracter administrativ, iar circumstanțele personale și atestările medicale nu pot constitui argumente solide pentru a beneficia de clemență în raport de faptele comise.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea în integralitate ca nefondate a recursurilor formulate în cauză și menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale atacate, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.194 din 8 decembrie 2011 pronunțată de
Judecătoria Jibou în dosarul nr.(...), în baza art. 239 (1) Cod pen. a fost condamnat inculpatul L. E. la pedeapsa de - 1 ( un ) an închisoare cu privare de libertate pentru comiterea infracțiunii de ultraj .
În baza art. 71 Cod pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b pe durata executarii pedepsei principale .
În baza art. 239 (1) Cod pen. a fost condamnat inculpatul L. E. la pedeapsa de - 1 ( un ) an si 6 (sase) luni închisoare cu privare de libertate pentru comiterea infracțiunii de ultraj .
In baza art. 180(2) Cod pen. cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. a fost condamnat inculpatul L. E. fiul lui E. și O., născut la (...), la pedeapsa de 8 ( opt ) luni închisoare cu privare de libertate pentru comiterea infracțiunii de lovire .
In baza art. 33 lit. a si b Cod pen. au fost contopite pedepsele susmentionate si s-a aplicat inculpatului L. E. fiul lui E. și O., născut la (...) pedeapsa cea mai grea de 1 an si 6 luni închisoare cu privare de libertate.
În baza art. 71 Cod pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b pe durata executarii pedepsei principale .
S-a constatat că partile vătămate C. D. si C. F. nu s-au constituit parti civile în cauză .
În baza art. 191 Cod proc.pen. au fost obligați inculpati la plata sumei de cate 500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600 lei a fost avansată din fondul M.ui Justitiei către Baroul de A. S. pentru apărătorul din oficiu - av. Vescan Ana Liana
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că partea vătămată C. D. lucrează din luna ianuarie 2011 în calitate de pădurar în cadrul ocolului S. C. S. fiindu-i repartizat pentru pază și gestiune Cantonul nr.9 Ș. , singurul canton de pe raza acestei localități care aparține de S. S. SRL F., între această societate și D. S. S. existând contractul de prestări de servicii silvice nr.2923/2007 privind asigurarea pazei și a gestiunii pădurii de către D. S. S.
În data de (...), aflându-se în serviciul de patrulare pe raza cantonului
9 Ș. și fiind însoțit și de partea vătămată C. F. și martorul M. M. S., partea vătămată C. D. a observat o căruță fără cal care era parcată lângă marginea drumului, fapt pentru care cele trei persoane s-au deplasat în pădure să vadă cine este cu căruța.
In pădure, părțile vătămate C. D. și C. F. și martorul M. M. S. i-au observat pe inculpatii L. E., tatăl, și L. E., fiul, că tăiau un arbore și aveau legat de cal un alt arbore, pentru a-l trage la căruță.
Partea vătămată C. D., în uniforma de pădurar, le-a spus inculpatilor că el este pădurarul ce are în pază cantonul respectiv, le-a cerut acestora să nu mai taie arbori și le-a solicitat să-i prezinte actele de identitate sau să-i spună datele de identificare.
Cei doi inculpati au refuzat să dea vreo dată privind identitatea lor și au amenințat-o pe partea vătămată cu securile pe care le aveau asupra lor, spunându-i că o omoară, după care inculpatul L. E., fiul, a ridicat securea deasupra capului și a vrut să o lovească pe partea vătămată C. D., însă a intervenit partea vătămată C. F. și, L. E., fiul, a încercat să o lovească pe aceasta din urmă, în partea superioară a corpului. Partea vătămată C. F. s-a tras însă inculpatul L. E., fiul, a lovit-o cu securea în piciorul drept.
Inculpatul L. E., tatăl, având securea ridicată, s-a indreptat inspre partile vatamate si martorul M. M. S., iar acestia s-au retras, pentru a evita scandalul si amenintarile celor doi inculpati, apoi au sesizat organele de poliție prin apelul de urgență 112.
Cei doi inculpati au plecat de la locul faptei cu căruța inspre J., dar la scurt timp, în fața inculpatilor a sosit un echipaj al poliție care a blocat drumul inculpatilor și i-au somat pe aceștia să oprească căruța, însă inculpatii au ieșit cu căruța pe câmp și au fugit, neputând fi reținuți.
Pentru materialul lemnos pe care l-au tăiat fără drept în data de (...) și pe care au încercat să-l sustragă, pădurarul C. D. a întocmit pe numele inculpatilor două procese verbale de constatare a infracțiunilor silvice, pe care le-a înaintat O. S. C.-S., față de inculpatii L. E., tatăl, și L. E., fiul, efectuându-se cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, în dosarele nr. 253/P/2010 și 254/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.
Potrivit certificatului medico-legal nr.186/I/a/47 din data de (...) emis de S. J. de M. L. S., partea vatamata C. F. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, leziuni care pot data din
(...) și au necesitat 3-4 zile îngrijiri medicale.
Din cuprinsul adresei nr. 2543/(...) emisa de O. S. C. S., rezulta ca,
Cantonul 9 Ș. face parte din organigrama O. S. C. S., având arondate și suprafețe de pădure aparținând S. S. SRL F., respectiv suprafața de 225 ha. P. C. D. este titularul Cantonului 9 Ș. cu contract de muncă pe durată determinată, începând cu data de (...), la data de (...) era titularul cantonului silvic susmenționat și în jurul orelor 14 se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Cei doi inculpati au recunoscut că în data de (...) au fost în pădurea de la Ș. după lemne și ca au fost surprinși de pădurarul C. D., care era îmbrăcat în ținuta de serviciu și era însoțit de doi civili, însă nu au recunoscut că au amenințat-o pe partea vătămată cu securile și nici faptul că inculpatul L. E., fiul, a lovit-o pe partea vătămată C. F. cu securea în picior.
Partea vătămată C. F. a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză, însă a solicitat trimiterea în judecată a inculpatului L. E., fiul, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.
In drept, fapta inculpatului L. E. (tatal) avand C.N.P. 1., care, în data de (...), în timp ce se afla în pădurea privată aparținând S.S. S.R.L., situată pe raza satului Ș. și care se afla în paza și gestiunea O. S. C. S., de unde încerca să sustragă material lemnos fără drept, fiind surprins de pădurarul
C. D., din cadrul O. S. C. S., care se afla în serviciul de patrulare, a ridicat securea și l-a amenințat pe pădurarul C. D. cu moartea, întrunește elementele constitutive a infracțiuni de ultraj, prev. și ped. de art. 239 alin. 1
Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, se retine ca partea vătămată C. D., în calitate de pădurar, îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat. A., potrivit art. 3 din O.U.G.59/2000, privind Statutul personalului silvic, „în exercitarea atribuțiilor pe care le are, personalul silvic de toate gradele este investit cu exercițiul autorității publice, iar potrivit art.51 alin.3 din Codul silvic, „În exercitarea atribuțiilor de serviciu privind paza fondului forestier, în constatarea contravențiilor și a faptelor ce constituie infracțiuni silvice, personalul silvic este asimilat personalului care îndeplinește funcții ce implică exercițiul autorității publice.";
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul L. E., tatăl, a acționat cu intenție directă, întrucât, luând cunoștință de calitatea de pădurar a părții vătămate, a ridicat securea și a amenințat-o cu moartea pe partea vătămată, prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.
Faptele inculpatului L. E. (fiul) avand C.N.P. 1., care, în data de (...), în timp ce se afla în pădurea privată aparținând S.S. S.R.L., situată pe raza satului Ș. și care se afla în paza și gestiunea O. S. C. S., de unde încerca să sustragă material lemnos fără drept, fiind surprins de pădurarul C. D., din cadrul O. S. C. S., care se afla în serviciul de patrulare, l-a amenințat cu moartea și a îndreptat securea înspre pădurarul C. D. pentru a-l lovi, moment în care între cei doi a intervenit partea vătămată C. F., care îl însoțea pe pădurarul C. D., ocazie cu care învinuitul, a lovit-o pe partea vătămată C. F. cu securea în genunchiul de la piciorul drept, cauzându-i leziuni ce au necesitat 3-4 zile îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive a infracțiunilor de ultraj și loviri sau alte violențe, prev. de art.
239 alin.1 Cod penal, art. 180 alin. 2 Cod penal.
Faptele fiind săvârșite în concurs real, sunt aplicabile prevederile art.
33 lit.a Cod penal.
Potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul L. E., tatăl, a fost condamnat de două ori, la 3 luni închisoare, respectiv un 1 închisoare, ambele cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și pentru ambele condamnări a intervenit reabilitarea de drept. T., prin ordonanțele date în dosarele nr.775/P/2007 și
169/P/2010, inculpatul L. E., tatăl, a fost sancționat administrativ pentru furt calificat și evaziune fiscală.
Potrivit fișei de cazier, inculpatul L. E., fiul, a fost sancționat de 3 ori administrativ pentru furt calificat, prin ordonanțele date în dosarele nr.
877/P/2008, 170/P/2010 și 751/P/2010.
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal, instanța i-a aplicat inculpatului L. E. (tatal) o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj, pedeapsă ce se va executa cu privare de libertate .
T. instanța a făcut și aplicarea art. 71 Cod pen. interzicând inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod pen. pe durata executării pedepsei principale.
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal instanța a stabilit pentru inculpatul L. E. (fiul) o pedeapsă de 1 an si 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj și o pedeapsă de 8 luni inchisoare pentru infracțiunea de lovire, iar în urma contopirii pedepselor a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an si 6 luni închisoare, pedeapsă ce se va executa cu privare de libertate .
T. instanța a făcut și aplicarea art. 71 Cod pen. interzicând inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 171 (3) Cod proc.pen., instanța a asigurat asistenta juridica pentru inculpati, desemnându- le un apărător din oficiu ( f. 77) .
Văzând și prevederile art. 189 și art. 191 Cod procedură penală, inculpata a fost obligată să suporte și cheltuielile judiciare avansate de stat pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea și conservarea mijloacelor materiale de probă și retribuirea apărătorului din oficiu, apreciate la suma de 1000 lei, cate 500 lei fiecare .
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal inculpații L. E. tatăl și L. E. fiul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în urma rejudecării reindividualizarea pedepselor aplicate sub aspectul cuantumului pedepsei și a modalității de executare a acestora.
În motivarea recursurilor se arată că în mod greșit nu s-a avut în vedere circumstanțele personale astfel, că inculpatul L. E. tatăl este singurul întreținător al familiei, iar fiul său suferă de o boală psihică, iar nora sa a născut de curând.
De asemenea inculpatul L. E. fiul arată că suferă de o boală psihică motiv pentru care nu este conștient de faptele sale și are un copil minor în întreținere.
Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
A. instanța de fond ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente și concludente respectiv procesul verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părților vătămate , certificat medico -legal al părții vătămate C. F. , planșe foto, declarațiile martorilor și declarațiile inculpaților a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea , iar încadrările juridice ale faptelor se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de ultraj prev. de art.239 alin.1 C.p. pentru inculpatul L. E. tatăl și a infracțiunii de ultraj prev. de art.239 alin.1 C.p. și a infracțiunii de lovire prev. de art.180 alin.2 C.p. cu aplicarea art.33 lit.a
C.p. pentru inculpatul L. E. fiul.
A. în esență s-a reținut că inculpatul L. E. (tatal) în data de (...), în timp ce se afla în pădurea privată aparținând S.S. S.R.L., situată pe raza satului Ș. și care se afla în paza și gestiunea O. S. C. S., de unde încerca să sustragă material lemnos fără drept, a fost surprins de pădurarul C. D., din cadrul O. S. C. S., care se afla în serviciul de patrulare, și a ridicat securea și l-a amenințat pe pădurarul C. D. cu moartea.
De asemenea inculpatul L. E. (fiul) în data de (...), în timp ce se afla în pădurea privată aparținând S.S. S.R.L., situată pe raza satului Ș. și care se afla în paza și gestiunea O. S. C. S., de unde încerca să sustragă material lemnos fără drept, a fost surprins de pădurarul C. D., din cadrul O. S. C. S., care se afla în serviciul de patrulare, pe care l-a amenințat cu moartea și a îndreptat securea înspre pădurarul C. D. pentru a-l lovi, moment în care între cei doi a intervenit partea vătămată C. F., care îl însoțea pe pădurarul C. D., ocazie cu care inculpatul, a lovit-o pe partea vătămată C. F. cu securea în genunchiul de la piciorul drept, cauzându-i leziuni ce au necesitat 3-4 zile îngrijiri medicale.
Cu ocazia individualizării aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C. gradul de pericol social al faptelor, modul concret de comitere a acestora precum și persoana inculpaților, astfel că inculpatul L. E. tatăl a fost condamnat de două ori, la pedepsele de 3 luni închisoare, respectiv un 1 închisoare, ambele cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și pentru ambele condamnări a intervenit reabilitarea de drept. T., prin ordonanțele date în dosarele nr.775/P/2007 și
169/P/2010, inculpatul L. E., tatăl, a fost sancționat administrativ pentru furt calificat și evaziune fiscală, iar potrivit fișei de cazier, inculpatul L. E., fiul, a fost sancționat de 3 ori administrativ pentru furt calificat, prin ordonanțele date în dosarele nr. 877/P/2008, 170/P/2010 și 751/P/2010, astfel că pedepsele aplicate au fost just dozate și nu se impun a fi reduse.
Pe de altă parte inculpații nu au recunoscut comiterea faptelor iar din actele medicale depuse nu rezultă că inculpatul L. E. fiul nu ar avea discernământ (f.74-76 dosar instanță) .
Reintegrarea socială a inculpaților poate fi realizată numai prin privare de libertate așa cum a apreciat și instanța de fond având în vedere natura și gravitatea faptelor comise, raportat și la antecedența penală a inculpaților chiar dacă pentru unele fapte a intervenit reabilitarea de drept sau li s-au aplicat sancțiuni administrative se remarcă o persistență din partea celor doi inculpați în a comite fapte antisociale astfel că executarea pedepselor aplicate în regim de detenție este oportună.
În cauză nefiind incidente motive de casare care s-ar putea lua în considerare și din oficiu în baza art.385/9 alin.3 C.p.p. , Curtea în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpații L. E. - tatăl si L. E. - fiul, împotriva sentintei penale nr.
194 din 8 decembrie 2011 a Judecătoriei J.
În baza art.189 C.p.p. se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de câte 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul
M.ui Justiției, pentru fiecare incupat.
Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. va fi obligat fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte
200 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpații L. E. - tatăl si L. E. - fiul, ambii domiciliați în J., str. S., nr. 71, jud. S., împotriva sentintei penale nr. 194 din 8 decembrie 2011 a Judecătoriei J.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de câte 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, pentru fiecare incupat.
Obligă pe fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 7 martie 2012 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. D. L. I. C. M. M. R.
GREFIER T. G.
Red.I.C.M./S.M.D.
4 ex./(...)
← Decizia penală nr. 779/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1209/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|