Decizia penală nr. 779/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 779/R/2012
Ședința publică din 18 mai 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : I. C. M. JUDECĂTORI : V. C. - președinte secție
I. C. I.
G. : M. N.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin
PROCUROR : V. GĂZDAC
S-a luat spre examinare recursul declarat de P. DE PE L. J. B.-M. împotriva sentinței penale nr.815 din 30 martie 2012, pronunțată în dosar nr.
(...) al JUDECĂTORIei B.-M., privind pe inculpatul C. D. A., acesta fiind trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare nr. 2. din (...), pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c
Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat S. M., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegațiala dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, întrebat fiind, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, cu consecința majorării pedepsei aplicată acestuia. Se arată de reprezentantul parchetului că hotărârea instanței este netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, raportat la pericolul social concret al faptei și circumstanțele comiterii acesteia. Infracțiunea de tâlhărie prezintă un grad ridicat de pericol social, fiind îndreptată atât împotriva persoanei, cât și împotriva patrimoniului, motiv pentru care legiuitorul a înțeles să o sancționeze cu pedeapsa între 5-20 ani închisoare.
Valoarea mică a prejudiciului, precum și poziția exprimată de tatăl părții vătămate, nu pot constitui criterii de reducere a cuantumului pedepsei, atâta timp cât acesta susține că partea vătămată a fost deosebit de traumatizată de experiența prin care a trecut, fapt ușor de concluzionat și datorită vârstei acesteia. Instanța de fond a dat dovadă de o prea mare clemență, reținând în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art 74 lit a și c Cod penal. Atitudinea inculpatului de recunoaștere a fost avută în vedere la aplicarea dispozițiilor art 3201 alin 7 Cod procedură penală, astfel că raportat la gravitatea faptei și împrejurările comiterii ei, în mod nejustificat instanța a reținut-o ca și circumstanță atenuantă.
În final, se arată că numai o pedeapsă justă și proporționată este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, respectiv prevenția specială și generală.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de parchet, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art 72 Cod penal respectiv: lipsa antecedentelor penale, pericolul social concret al faptei, urmarea produsă prin infracțiune precum și atitudinea inculpatului în raport cu autoritățile judiciare, parte din aceste aspecte fiind reținute și ca circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului conform art 74 lit a și c, art 76 lit c Cod penal.
De asemenea, apărătorul inculpatului mai arată că, pentru stabilirea cuantumului pedepsei aplicate instanța de fond a avut în vedere îndeosebi valoarea redusă a prejudiciului cauzat și recuperat, efectele minime ale actelor de violență, poziția sinceră și cooperantă vădită în mod constant de inculpat în cursul procesului penal, dar și poziția exprimată de partea vătămată în raport cu gravitatea sancțiunii penale ce ar trebui aplicată inculpatului.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Inculpatul C. D. A. având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului declarat de parchet.
C U R T E A :
Deliberând, reține că prin sentința penală nr.815 din 30 martie 2012 a
JUDECĂTORIei B. M., s-a dispus condamnarea inculpatului C. D. A., fiul lui N. și N., născut la data de (...) în B. M., CNP 1., cetățean român, 7 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Comuna Recea, Sat B. M., nr.
13, jud. Maramureș și fără forme legale în B. M., str. Barajului, nr. 100, jud.
Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 1, 2 lit. b și c Cod penal cu incidența prevederilor art. 320 ind. 1
Cod procedură penală și cu reținerea art. 74 lit. a și c - 76 lit. c Cod penal, la
pedeapsa închisorii de 1 an.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a
Cod penal pe perioada executării pedepsei conform art. 71 alin. 2 Cod penal.
În temeiul art. 88 Cod penal s-a scăzut din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și al arestării preventive începând cu data de 23 ianuarie 2012, la zi.
În temeiul art. 350 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpat.
În temeiul art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat pentru S.N.D.G.J. S-a constatat faptul că în cauză nu există constituire de parte civilă.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească suma de 650 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 300 lei reprezintă onorariul pentru avocat oficiu Deheneș Silvester Angelica, în faza de urmărire penală și suma de 100 lei reprezintă onorariul parțial pentru avocat oficiu Ș. Dan, în faza de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare nr. 2. din (...) a fost trimis în judecată inculpatul C. D. A. sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c Cod penal.
S-a reținut în conținutul actului de acuzare faptul că inculpatul, a sustras prin acte de violență un telefon mobil marca Samsung de la partea vătămată, cauzând un prejudiciu în valoare de 500 lei.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii ce a format obiectul actului de inculpare și a solicitat judecarea sa în baza procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției, prevăzută de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
Ca stare de fapt, s-a reținut că la data de (...), în jurul orelor 19.30, inculpatul C. D. A. se afla pe b-dul R. din B. M., iar în apropierea sediului
Romexterra Bank a observat-o pe partea vătămată S. I., în vârstă de 16 ani, care se deplasa singură în fața sa și vorbea la telefonul mobil.
Fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul s-a hotărât să-i sustragă părții vătămate telefonul mobil. În acest scop s-a apropiat în fugă de partea vătămată și a lovit-o cu mâna peste cap. Partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut jos, moment în care inculpatul i-a smuls telefonul mobil marca Samsung din mână și a fugit printre blocuri.
La data de (...), inculpatul a fost depistat de organele de poliție, iar telefonul mobil a fost recuperat și predat pe bază de dovadă părții vătămate.
Partea vătămată a arătat că i-a fost cauzat un prejudiciu în valoare de 500 lei, care a fost recuperat, motiv pentru care nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii ce i-a fost reținută în sarcină a fost pusă în evidență prin administrarea următoarelor mijloace de probă: proces verbal de consemnare a plângerii părții vătămate, proces verbal de conducere în teren și planșa foto aferentă, proces verbal de depistare, declarația părții vătămate, dovezi de ridicare - predare, proces verbal de reconstituire și planșa foto aferentă, declarațiile martorilor P. F. E., D. C. - N., precum și propriile declarații detaliate ale inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal respectiv: lipsa antecedentelor penale, pericolul social concret al faptei, urmarea produsă prin infracțiune precum și atitudinea inculpatului în raport cu autoritățile judiciare, parte din aceste aspecte fiind reținute și ca circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului conform art. 74 lit. a și c - 76 lit. c Cod penal.
Pentru stabilirea cuantumului pedepsei aplicate instanța a avut în vedere îndeosebi valoarea redusă a prejudiciului cauzat și recuperat, efectele minime ale actelor de violență, poziția sinceră și cooperantă vădită în mod constant de inculpat în cursul procesului penal, dar și poziția exprimată de partea vătămată în raport cu gravitatea sancțiunii penale ce ar trebui aplicată inculpatului .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, solicitând casarea hotărârii instanței de fond și rejudecând, să se dispună înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, cu consecința majorării cuantumului pedepsei aplicate acestuia.
În motivarea recursului, s-a arătat că nu se justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum atât de redus, având în vedere pericolul social concret al faptei și circumstanțele comiterii acesteia. Se arată că valoarea mică a prejudiciului și poziția exprimată de tatăl părții vătămate nu pot constitui criterii de reducere a cuantumului pedepsei. Atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei a fost avută în vedere la aplicarea disp.art.320/1 C.pr.pen., în mod nejustificat fiind reținut acest aspect și ca circumstanță atenuantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Instanta de fond a stabilit în mod corespunzător starea de fapt și încadrarea juridică dată faptei, dispunând condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev.de art.211 alin.1 și 2 lit.b și c C.pen. cu aplic.art.320/1 C.pr.pen., art.74 lit.a și c C.pen., art.76 lit.c C.pen. la pedeapsa de 1 an închisoare prin privare de libertate.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere în mod just criteriile de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72
C.pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului, care a recunoscut și regretat comiterea faptei, prevalându-se de dispozițiile art. 3201
C.pr.pen., conduita bună înainte și după săvârșirea infracțiunii, lipsa antecedentelor penale, valoarea redusă a prejudiciului cauzat și recuperat, efectele minime ale actelor de violență, precum și poziția exprimată de partea vătămată în raport cu gravitatea sancțiunii ce ar trebui aplicată inculpatului.
Inculpatul este în vârstă de 22 ani, nu are ocupație și nici loc de muncă. Din susținerile acestuia, rezultă că lucrează fără forme legale la o pădure împreună cu tatăl său, asigurând veniturile familiei și că mai are 7 frați.
Pe deapsa aplicată de instanța de fond, de 1 an închisoare cu executare în regim de detenție, în condițiile în care minimul special pentru infracțiunea de tâlhărie prev.de art.211 alin.1 și 2 lit.b și c C.pen., cu aplic.art.320/1 C.pr.pen. este de 3 ani și 4 luni închisoare a fost just individualizată, circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.a și c C.pen. fiind corect reținute în favoarea inculpatului, având în vedere conduita acestuia înainte și după comiterea faptei. De altfel, o pedeapsă cu executare este în măsură să asigure reeducare inculpatului și corespunde scopului prev.de art.52 C.pen.
Față de aceste împrejurări, Curtea apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond, atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, cât și sub aspectul modalității de executare a acesteia, este legală și temeinică, astfel că în baza art.385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen., recursul declarat în cauză de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare va fi respins ca nefondat.
Potrivit articolului 88 Cod Penal se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C. D. A. timpul reținerii și al arestului preventiv, începând cu data de 23 ianuarie 2012 și până în prezent.
Văzând și disp.art.192 alin.3 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia
Mare împotriva sentinței penale nr.815 din 30 martie 2012 a JUDECĂTORIei B. M..
Potrivit art.88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C. D. A. timpul reținerii și al arestului preventiv, începând cu data de 23 ianuarie 2012
și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. C. M. V. C. C. I.
G.
M. N.
C.I./A.C. (...) - 4 ex. J..fond O.F.
← Decizia penală nr. 1595/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 369/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|