Decizia penală nr. 1661/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.1661/R/2012

Ședința publică din 22 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B., judecător JUDECĂTORI: V. G.

D. P. GREFIER: D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:

D. S.

S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de inculpatul B. S. împotriva sentinței penale nr.88 din 23 mai 2012 a Judecătoriei N., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.88 din 23 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul B. S., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 320/1 cod procedură penală, art.

73 lit. b Cod penal , art. 74 lit.a Cod penal și art. 76 lit. d Cod penal .

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal.

În baza dispozițiilor art. 86/1 cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului stabilind termen de încercare pentru inculpat, potrivit dispozițiilor art. 86/2 cod penal de 5 ani de zile .

Pe durata termenului de încercare stabilit inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 8. cod penal.

Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. J. de U. B. cu sediul în mun. B. , str. G. G. B. , nr. 43, jud. B. N. împotriva inculpatului și în consecință :

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile S. J. de U. B. suma de

400 lei , cu titlu cheltuieli de spitalizare a părții vătămate T. G. - A. - cu dom . în comuna R., nr. 366, jud. B. N.

S-a constatat că partea vătămată T. G. - A. nu s-a constituit parte civilă în cauză .

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 480 lei cu titlu cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în seara zilei de (...), în jurul orelor 23,30 inculpatul B. S. se afla în fața barului SC Cileea Star SRL R.,iar în urma unor discuții contradictorii cu partea vătămată T. G.-A., i-a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul, în care avea o piatră, în zona ochiului drept. În urma loviturii primite, partea vătămată a căzut,iar inculpatul B. S. a continuat să-i aplice lovituri cu picioarele părții vătămate în zona feței și peste corp.

După aceea,numiții B. V., M. V. și M. D.-F. i-au aplicat părții vătămate lovituri cu pumnii și picioarele peste corp.

După ce a încetat agresiunea asupra părții vătămate T. G.-A., inculpatul l B. S. s-a deplasat la domiciliul său.

Partea vătămată T. G.-A. după ce a fost lovit de către inculpatul B. S. s-a deplasat la domiciliul numitei Ș. M., unde se afla prietena părții vătămate Ț. M.- G. Au fost sesizate organele de poliție care s-au deplasat la imobilul sus- menționat unde se afla partea vătămată, după care partea vătămată a fost transportat cu ambulanța la spital.

În urma agresiunii suferite partea vătămată a fost internat în S. J. de U. B.-

N. - Secția oftalmologie în perioada (...)-(...) cu diagnosticul OD - contuzie forte orbito-oculară hemoftalmie. Hematom retrobulbar).

Din raportul de constatare medico-legal nr. 3212/II/a/85 din (...) eliberat de

S. B.-N. rezultă că partea vătămată T. G.-A. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, leziunile necesită 75-80 zile de îngrijiri medicale și pot data din (...).D

Din raportul de expertiză medico-legală emis de S. B.-N. nr. 5. din (...) rezultă că partea vătămată T. G.-A. prezintă leziuni traumatice, care s-au produs prin lovire cu corp dur, leziunile au necesitat 75-80 zile de îngrijiri medicale și s- au putut produce la data de (...). Leziunile traumatice suferite de sus-numitul constituie infirmitate fizică permanentă și de asemenea determină un prejudiciu estetic, dar temporar, până la protezarea globului ocular drept. Pierderea vederii la ochiul drept nu constituie pierdere de organ sau încetarea unei funcții, dar îi determină sus-numitului scăderea capacității de muncă permanentă cu 50% încadrabilă în gradul III de invaliditate.

De asemenea, instanța a reținut din ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală că inculpatul a comis fapta în stare de provocare constând în aceea că partea vătămată T. G. - A. l-a întrebat pe inculpat ,, cu care vrei să te servesc cu stânga sau cu dreapta"; după care i-a aplicat inculpatului o palmă peste față .

În drept, fapta inculpatului de a lovi partea vătămată T. G. - A. în seara zilei de (...) și de a-i pricinui acestuia leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr.75-80 de zile de îngrijiri medicale, precum și o infirmitate fizică permanentă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 2 cod penal.

În baza acestui text legal cu aplicarea art. 320/1 cod procedură penală art.

73 lit. b , art. 74 lit. a și art. 76 lit. d cod penal, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

La individualizarea pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, precum și de persoana inculpatului caracterizată prin conduita bună avută înainte de comiterea faptei

(conform fișei de cazier judiciar de la f. 88) , împrejurare ce a fost considerată de instanță și ca circumstanță atenuantă potrivit dispozițiilor art. 74 lit. a cod penal.

Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal.

Considerând că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, raportat la persoana inculpatului care a recunoscut sincer comiterea faptei, instanța în baza art.86 ind. 1 Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului stabilind termen de încercare pentru inculpat potrivit dispozițiilor art. 86 ind. 2 Cod penal de 5 ani .

Instanța a dispus ca pe durata termenului de încercare stabilit inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește

8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Instanța a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 8. cod penal.

Instanța a dispus că pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal.

Partea civilă S. J. de U. B. s-a constituit partea civilă în cauză cu suma de 400 lei (f.83) reprezentând cheltuielile de spitalizare a părții vătămate T. G. A. în perioada 19-(...).

Apreciind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale instanța în baza art. 14 și 346 Cod procedură penală raportat la art. 998-999 cod civil și art. 313 din Legae nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. J. de U. B. și a obligat inculpatul să plătească părții civile S. J. de U. B. suma de 400 lei , cu titlu cheltuieli de spitalizare a părții vătămate T. G. - A.

Instanța a constatat că partea vătămată T. G. - A. nu s-a constituit parte civilă în cauză .

În baza art. 191 Cod procedură penală instanța a obligat inculpatul să plătească statului suma de 480 lei cu titlu cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza , condamnarea acestuia pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă la o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În motivele de recurs inculpatul prin apărătorul ales al acestuia a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect scuza provocării în favoarea inculpatului și circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit.a C.p., însă a făcut abstracție de circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.b și c C.p., întrucât inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, a avut o comportare sinceră în cursul procesului, nu are antecedente penale, s-a prezentat de bună voie în fața organelor de cercetare penală și a contribuit la aflarea adevărului în cauză.

Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect că în seara zile de (...) inculpatul B. S., în urma unei discuții contradictorii cu partea vătămată T. G. în fața barului aparținând S.C. Cileea Star SRL Romoli, i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu palmele și pumnii, precum și cu o piatră în zona ochiului drept, în urma cărora partea vătămată a căzut la pământ, iar inculpatul a continuat să- l lovească pe partea vătămată cu picioarele peste tot corpul.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.3212 din (...) întocmit de

IML B.-N. partea vătămată în urma agresiunilor exercitate de inculpat asupra acesteia, a suferit leziuni, care au necesitat pentru vindecare un număr de 75-80 zile de îngrijiri medicale.

Corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpat, întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.2 C.p..

Instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a scuzei provocării prev. de art.73 lit.b C.p., precum și circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit.a C.p., reducând pedeapsa aplicată inculpatului sub limita minimă prevăzută de lege.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a solicitat aplicarea în cauză a dispozițiilor art.320/1 C.p.p.

Pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de fond a fost stabilită în raport de împrejurările în care a fost comisă fapta, urmările acesteia, respectiv numărul mare de zile de îngrijiri medicale de care a avut nevoie partea vătămată, că aceasta a fost internată în spital, că în urma agresiunilor exercitate de inculpat asupra părții vătămate, aceasta din urmă și-a pierdut vederea la ochiul drept, ceea ce determină o scădere a capacității de muncă cu un procent de 50%, fiind încadrată în gradul III de invaliditate, iar pedeapsa de 1 an închisoare, care a fost suspendată sub supraveghere în condițiile art.86/1 și 86/2 C.p. pe perioada unui termen de încercare de 5 ani, stabilindu-se obligațiile pe care trebuie să le îndeplinească inculpatul pe perioada termenului de încercare, este în măsură să contribuie la reeducarea acestuia.

Solicitarea inculpatului referitoare la reținerea în favoarea sa și a circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.b și c C.p. nu sunt întemeiate, raportat la fapta comisă de inculpat, împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea și urmările acesteia.

Neîntemeiată este și solicitarea inculpatului referitoare la reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, cu suspendarea condiționată a executării acesteia în condițiile art.81 și art.82 C.p., raportat tot la împrejurările în care a fost comisă fapta și urmările acesteia, respectiv la durata mare a îngrijirilor medicale de care a avut nevoie partea vătămată pentru refacerea stării de sănătate, precum și faptul că partea vătămată și-a pierdut vederea la ochiul drept, cu o scădere a capacității de muncă în proporție de 50%.

Recursul formulat de inculpat urmează să fie admis doar pe latura civilă a cauzei,întrucât din chitanța nr.5812/(...) eliberată de S. J. de U. B. rezultă că inculpatul a achitat acestei unități sanitare suma de 400 lei reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordată părții vătămate.

Având în vedere că inculpatul a achitat S.ui J. de U. B. suma de 400 lei reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate părții vătămate T. G., în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.p.p. recursul formulat de inculpatul B. S. împotriva sentinței penale nr.88 din 23 mai 2012 a Judecătoriei N. urmează să fie admis doar pe latură civilă a cauzei și să se constate că inculpatul a achitat suma de 400 lei S.ui județean de U. B., sumă ce reprezintă contravaloarea asistenței medicale acordate părții vătămate T. G.

Celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate urmează să fie menținute.

În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 50 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

Cheltuielile judiciare suportate de stat în recurs urmează să rămână în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul B. S. împotriva sentinței penale nr.

88 din 23 mai 2012 a Judecătoriei N., pe care o casează în latura civilă si rejudecând în această limită:

Constată că inculpatul a achitat S.ui județean de U. B. suma de 400 lei cheltuieli de spitalizare ale părții vătămate T. G.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Stabilește onorariu avocațial partial in favoarea Baroului C. în sumă de 50 lei (avocat C. Ion).

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 22 noiembrie 2012 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. B. V. G. D. P.

GREFIER D. S.

Red.V.G./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.G. M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1661/2012, Curtea de Apel Cluj