Decizia penală nr. 545/2012, Curtea de Apel Cluj

R.IA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA P.Ă NR.545/R/2012

Ședința publică din 05 aprilie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P., judecător JUDECĂTORI: V. G.

M. B. GREFIER: D. S.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:

D. SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă J. C. N. împotriva sentinței penale nr.165 din 07 februarie 2012 a Judecătoriei C. N., privind pe inculpatul C. O. L., trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge prev. de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 republicata si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, fapta prevazuta si pedepsita de art.86 al.2 din OUG nr.195/2002 republicata, cu aplicarea art.

33 lit. b C.penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, av.Leahu M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.M.a R., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentantul P.ui solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru cele două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată la pedepse în cuantum sporit, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acestuia, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, conform art.86/1 C. Susține că sentința primei instanțe este nelegală, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prev.de art.86 alin.2 din OUG

195/2002 este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. În condițiile în care minimul special redus al pedepsei, urmare a aplicării art.320/1

C.pr.pen., este de 4 luni închisoare, iar instanța de fond a reținut și circumstanțele atenuante prev.de art.74 C., era obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special de 4 luni închisoare. De asemenea, în mod greșit s-a dispus contopirea celor trei pedepse și stabilirea pedepsei rezultante fără ca înainte să se dispună anularea suspendării condiționate a pedepsei de 10 luni închisoare, anulare care s-a dispus ulterior.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de P. ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, a reținut vinovăția inculpatului pe baza unor probe certe, legal administrate, iar pedepsele au fost corect individualizate. Prin urmare, nu se impune majorarea acestora și nici schimbarea modalității de executare. S. a se avea în vedere că inculpatul a comis fapta într-o perioadă mai puțin favorabilă în viața de familie. A., inculpatul s-a certat cu soția sa și sub influența băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului și a plecat la mama lui, aceasta fiind singura persoană cu care putea sta de vorbă. La judecarea cauzei, solicită a se avea în vedere comportamentul inculpatului anterior comiterii faptei, că este tatăl a doi copii și își câștigă existența prin muncă. Față de modul și împrejurările comiterii faptei, pedeapsa aplicată a fost just individualizată, iar scopul pedepsei poate fi atins și în modalitatea aleasă de instanța fondului.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului declarat de P., cu mențiunea că regretă comiterea faptei. Arată că în anul

2009 a avut probleme în familie, s-a certat cu soția, a consumat alcool și în aceste condiții, s-a urcat la volan pentru a merge la mama lui. Este încadrat în muncă la PP P. ca agent de pază în acest moment.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.165 din (...) pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul C. O. V., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0.80 g/l alcool pur in sânge, prevăzuta de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata, cu art. 74 si art. 76 C.penal, art. 3201

C.pr.penala, la o pedeapsa de: 6 luni închisoare.

A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prevăzuta de art.86 alin. 2 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata, cu art. 74 si art. 76 C.penal, art. 3201 C.pr.penala, la o pedeapsa de: 6 luni închisoare.

S-a constatat concursul cu faptele care au făcut obiectul condamnării la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicata prin sentința penala nr.

211/2011 a Judecătoriei C.-N. pentru art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, conform art. 36 rap. la art. 34 si art. 35 C.penal, pe care o contopește cu pedepsele aplicate in prezenta cauza, urmând ca inculpatul C. O. V. sa execute pedeapsa cea mai grea de:10(zece) luni inchisoare.

In baza art. 85 C.penal a fost anulată suspendarea condiționata a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicata prin sentința penala nr.

211/2011 a Judecătoriei C.-N..

In baza art. 71 C., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzuta de art.71 alin.2 C.penal.

In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei de 10 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 10 luni, stabilit in condițiile art.82 Cod penal, termen care începe sa curga de la data de (...), data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 211/2011 prin decizia penala nr. 982/2011 a Curtii de A. C.

In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C.penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

In temeiul art.359 Cod proc. penala s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art.83 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariu parțial de 100 lei pentru apărătorul din oficiu a inculpatului av. C. A. S., onorariu ce s-a platit din FMJ.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în noaptea de

(...) inculpatul C. O. V. se găsea la volanul autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare (...) pe care il conducea pe str. P. din mun. C.-N. in jurul orelor 0,4 îndreptându-se spre com. C. Pe str. Sf. Ion în dreptul imobilului cu nr. 2 inculpatul a fost oprit pentru control de către organele de poliție și pentru că mirosea a alcool a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat

0,93 mg/l.

Întrucât inculpatul emana miros de alcool a fost condus la IML C. unde i s-au recoltat probe biologice, stabilindu-se o alcoolemie de 2,00 gr.

%o la prima proba iar la cea de a doua proba a refuzat să-i dea curs.

Din data de (...) inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni la legea circulației.

Inculpatul a fost judecat conform art. 320 ind. 1 C.pr.pen. recunoașterea sa coroborându-se cu celelalte probe administrate in cauza, respectiv: proces verbal de constatare, acte, depoziție martor.

Fapta inculpatului C. O. V. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o alcoolemie mai mare decat cea legala, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG

195/2002 republicata.

Fapta inculpatului C. O. V. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având permisul suspendat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 republicata.

Instanța a reținut vinovata inculpatului si ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art.72 C. l-a condamnat pentru infracțiunea prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 republicata săvârșita la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar pentru infracțiunea prev.de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 republicata tot la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Ținând seama de faptul că inculpatul are asigurată existența prin muncă nu are antecedente penale și are in întreținere un copil minor la stabilirea cuantumului fiecărei pedepse instanța a făcut aplicarea circumstanțelor atenuante facultative prev. de art. 74, 76 C.

Instanța a constatat concursul cu faptele care au făcut obiectul condamnării la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicata prin sentința penala nr. 211/2011 a Judecătoriei C.-N. pentru art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, conform art. 36 rap. la art. 34 si art. 35 C.penal, pe care o contopește cu pedepsele aplicate in prezenta cauza, urmând ca inculpatul C. O. V. sa execute pedeapsa cea mai grea de: 10(zece) luni închisoare.

In baza art. 85 C.penal instanța a anulat suspendarea condiționata a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicata prin sentința penala nr.

211/2011 a Judecătoriei C.-N..

In baza art. 71 C., instanța a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzuta de art.71 alin.2 C.penal.

Instanța a apreciat ca scopul prevenției generale si speciale poate fi atins si daca pedeapsa nu va fi executata in regim de detenție, astfel ca a făcut aplicarea art.81 C. si a dispus suspendarea condiționata.

In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei de 10 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 10 luni, stabilit in condițiile art.82 Cod penal, termen care începe sa curgă de la data de (...), data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 211/2011 prin decizia penala nr. 982/2011 a Curții de A. C.

In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C.penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Potrivit art.83 C. instanța a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare, a suspendării condiționate a executării pedepsei, respectiv asupra consecințelor ce rezulta din săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate in perioada termenului de încercare care ar avea ca rezultat executarea in regim de detenție atât a pedepsei stabilite in prezenta cauza cat si a pedepsei ce se va hotărî pentru infracțiunea viitoare care nu se cumulează, ci se executa separat.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform art.191 C.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria

Cluj-Napoca prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru cele două infracțiune pentru care a fost trimis în judecată la pedepse în cuantum sporit, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acestuia, iar ca modalitate de executare a pedepsei să se dispună suspendarea sub supraveghere conform art.86/1 C.

În motivele de recurs s-a arătat că sentința penală pronunțată de instanța de fond este nelegală , deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 este de la 6 luni la

3 ani închisoare sau amendă, iar în condițiile în care minimul special redus al pedepsei, ca urmare a aplicării art.320/1 C. este de 4 luni închisoare și instanța de fond reținând circumstanțe atenuante, era obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special de 4 luni închisoare.

De asemenea în mod greșit s-a dispus contopirea celor trei pedepse și stabilirea pedepsei rezultante, fără ca înainte să se dispună anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare, anulare care a fost dispusă ulterior.

Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect că în noaptea de 24 octombrie

2009 inculpatul C. O. V. după ce a consumat băuturi alcoolice în cantități importante, a urcat la volanul autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare (...) pe care l-a condus pe drumurile publice din municipiul C.- N., respectiv str. P. înspre comuna C., iar pe str. Sf. Ion inculpatul a fost oprit de un echipaj de poliție și testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,93 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul a fost condus la IML C. în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilire alcoolemiei, rezultând o alcoolemie de 2,00 gr.%.0 la prima probă recoltată, inculpatul refuzând recoltarea celei de a doua probe de sânge.

Inculpatului i-a fost suspendat anterior dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, datorită comiterii unei alte infracțiuni la legea circulației.

Corect au fost încadrate în drept faptele comise de inculpat, întrucât acestea realizează elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică care depășește limita legală prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul suspendat prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002.

Sentința penală pronunțată de instanța de fond este nelegală, raportat la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce autovehicule i-a fost suspendat prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002, care este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, în condițiile în care minimul special redus al pedepsei, ca urmare a aplicării disp. art.320/1 C. este de 4 luni închisoare, iar instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului și circumstanțele atenuante prev. de art.74 C., potrivit cărora coborârea pedepsei sub minimul special de 4 luni închisoare, era obligatorie.

Hotărârea instanței de fond este nelegală și pe considerentul că în mod greșit s-a făcut aplicarea art.85 alin.1 C. și respectiv art.36 raportat la art.33 și art.34 lit.b C.

Instanța de fond avea obligația ca în baza art.36 alin.1 raportat la art.33 lit.a și art.34 lit.b C. să constate concursul cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, cu suspendare condiționată a executării pedepsei prin sentința penală nr.211 din 3 martie 2011 a Judecătoriei C.-N., definitivă prin decizia penală nr.982 din 14 iunie 2011 a Curții de A. C., iar în baza art.85 alin.1 C. să dispună anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare, iar în baza art.34 lit.b C. să contopească toate pedepsele, stabilind pedeapsa rezultantă.

În mod greșit instanța de fond a dispus contopirea celor trei pedepse, fără ca înainte de aceasta să dispună anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr.211 din 3 martie 2011 a Judecătoriei C.-N..

Hotărârea pronunțată de instanța de fond este și netemeinică, raportat la reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art.72 C. potrivit cărora la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama printre altele, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, în raport de aceste criterii de individualizare a pedepselor, se constată că faptele săvârșite de inculpatul C. O. V. prezintă un pericol social sporit, având în vedere gradul deosebit de ridicat al alcoolemiei, cu care acesta a fost depistat conducând autoturismul menționat mai sus pe drumurile publice din municipiul C.-N., în condițiile în care permisul de conducere i-a fost reținut la data de 17 iunie 2009, tot pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

A. , din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că în noaptea de 24 octombrie 2009 inculpatul a consumat cca un litru de bere și 150 gr. țuică conform susținerilor sale, după care în jurul orelor 04,00 a urcat la volanul autoturismului menționat mai sus, pe care l-a condus pe str. P. din municipiul C.-N. , cu intenția de a se deplasa în comuna C., pe o distanță apreciabilă, însă în zona Sf. Ion din municipiul C.-N. inculpatul a fost oprit, pe motiv că nu purta centura de siguranță și întrucât acesta emana miros de alcool , a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,93 mg./litru alcool pur în aerul expirat.

În urma recoltării probelor biologice la ora 05,30, a rezultat o alcoolemie de 2,00 gr.%.0 .

Inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul menționat mai sus, punând în pericol grav siguranța circulației rutiere, viața și integritatea corporală a celorlalți participanți la trafic, precum și viața sa proprie.

Cu privire la persoana și conduita inculpatului, din fișa de cazier judiciar privind pe acesta , rezultă că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002, de unde rezultă indiferența manifestată de acesta față de urmările faptelor pe care le-a comis.

Totodată, inculpatul a ignorat că permisul de conducere i-a fost reținut la data de 17 iunie 2009 pentru comiterea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, iar la scurt timp, după ce a consumat băuturi alcoolice în cantități considerabile, a condus un autoturism sub influența acestora.

Față de aceste împrejurări, apreciem că nu se justifică reținerea față de inculpat a circumstanțelor atenuante prev. de art.74 C., care nici nu au fost individualizate de către instanța de fond.

Prin urmare, apreciem că realizarea unei individualizări corespunzătoare a pedepselor, care să ducă la realizarea scopului acestora, se impunea aplicarea unor pedepse într-un cuantum sporit, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului în mod nejustificat de către instanța de fond.

Așa fiind, în baza art.385/15 pct.2 lit.d C. recursul formulat de parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr.165 din 7 februarie 2012 a Judecătoriei C.-N. urmează să fie admis, iar sentința penală va fi casată și rejudecând cauza , va fi condamnat inculpatul C. O. V. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.320/1 C. și la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de conducere prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.320/1 C.

În baza art.85 C. urmează să fie anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.211/2011 a Judecătoriei C.-N., iar în baza art.33 lit.a, art.34 lit. b C. și art.36 alin.1 C. urmează să fie contopite cele trei pedepse în pedeapsa de 1 an închisoare.

Urmează să se facă aplicarea în cauză a disp. art.71 și 64 lit.a C. , referitoare la interzicerea dreptului de a fi ales, pe durata prev. de art.71 alin.2 C.

Potrivit art.81 și art.82 C. pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului urmează să fie suspendată condiționat, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, atrăgându-i atenția asupra disp. art.83 C., apreciind că reeducarea acestuia se poate realiza și fără executarea pedepsei cu suspendarea sub supraveghere, așa cum solicită P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca prin motivele de recurs, întrucât inculpatul nu are antecedente penale, are un loc de muncă asigurat, având o comportare bună în familie și societate.

Urmează să se facă aplicarea art.71 alin.5 C., respectiv se va suspenda executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.189 C. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de avocați C. suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

Cheltuielile judiciare suportate de stat în recurs urmează să rămână în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr. 165/(...) pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca pe care o casează sub aspectul soluționării laturii penale a cauzei și rejudecând în această limită.

Condamna pe inculpatul C. O. V. - fiul lui P. si S., născut la data de

(...) in Iara jud. C., domiciliat in C.-N. str. P. nr. 15 ap. 1 jud. C., CNP 1., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o îmbibație alcoolica de peste 0.80 g/l alcool pur in sânge, prevăzuta de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata cu aplicarea art. 3201

C.pr.penala, la o pedeapsa de:

-1 an închisoare.

Condamna pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prevăzuta de art.86 alin. 2 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata, cu aplicarea art. 3201 C.pr.penală la o pedeapsa de:

- 8 luni închisoare.

In baza art. 85 C.penal anulează suspendarea condiționata a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicata prin sentința penala nr.

211/2011 a Judecătoriei C.-N. și în baza art. 33,34, 36 C. contopește această pedeapsă cu pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

In baza art. 71 C., dispune privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzuta de art.71 alin.2 C.penal.

In baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiționata a executării pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C.penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

In temeiul art.359 Cod proc. penala atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art.83 Cod penal

Stabilește onorariu avocațial în favoarea Baroului C. în sumă de 200 lei, sumă ce se va avansa din FMJ.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă

Pronunțata in ședința publica in data de (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. P. V. G. M. B.

GREFIER D. S.

Red.V.G./S.M.D.

4 ex./(...) Jud.fond. O. C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 545/2012, Curtea de Apel Cluj