Decizia penală nr. 22/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.22/A/2012
Ședința publică din 02 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. P., judecător JUDECĂTORI : V. C.
G. : D. S.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror : D.
S.
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare- apelul declarat de inculpatul F. O. A. C. împotriva sentinței penale nr.299 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al T. M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art.183 C. cu aplic.art.37 lit.b C.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra apelului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Tribunalul Maramureș prin sentința penală nr.299 din (...) a respins cererile de schimbare a încadrării juridice dată faptei inculpatului F. O. A. C. din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. cu aplic.art. 37 lit.b C. în următoarele infracțiuni: de omor prev.de art. 174 C. cu aplic.art. 37 lit.b C., de omor prev.de art. 174 C., de omor calificat prev.de art. 175 alin.1 lit.i C. cu aplic.art. 37 lit.b C., de omor calificat prev.de art. 174
C. rap.la art. 175 alin.1 lit.d,i C., de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. (prin înlăturarea art. 37 lit.b C.).
A condamnat pe inculpatul F. O. A. C., fiul lui C. și M., născut la 17 martie 1982 în S. M., studii are 12 clase, muncitor, căsătorit, nu are copii minori, CNP 1., dom.în S. M., str. C., nr.8A, jud.M., arestat preventiv, aflat la P. la:
- 13 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 4 ani a drepturilor prev.de art. 64 lit.a,b C. pentru infracțiunea de omor calificat prev.de art 175 alin.1 lit.i C. cu aplic.art. 74 alin.2 C. și a art. 76 lit.a C. după schimbarea încadrării juridice a faptei, conf.art. 334 C.pr.pen., din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. cu aplic.art. 37 lit.b C.penal.
Cu consecințele prev.de art. 71, 64 lit.a,b C.penal.
În baza art. 350 C.pr.pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C., deduce din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv
(31 dec.2009 la zi).
În temeiul art. 14 C.pr.pen. și a art. 998 C.civil, a obligat pe inculpat să plătească părților civile K. Z. (dom.în S. M., str. I. M., nr. 37/17, jud.M.), F. G. (dom.în S.
Marmțaiei, str. I. M., nr. 37/12, jud.M.) și F. E. (dom.în S. M., str. I. M., nr. 37/17, jud.M.) suma de 12.400 lei și c-val. în lei de la data plății a 150 euro - despăgubiri pentru daune materiale și suma de câte 15.000 lei pentru fiecare parte civilă menționată - despăgubiri pentru daune morale.
A fost obligat inculpatul să achite S.ui M. S. M. suma de 776,06 lei cu dobânda legală aferentă calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la plata integrală a debitului - cheltuielile de spitalizare ale victimei F. P.
A fost obligat inculpatul să plătească S.ui J. de A. M. suma de 363,59 lei cu dobânda legală aferentă calculată de la data rămânerii def. a sentinței și până la plata în totalitate a debitului - cheltuielile de asistență medicală ale aceleiași victime.
În baza art. 193 C.pr.pen.,a fost obligat inculpatul să plătească părților civile K.
Z., F. G. și F. E. suma de 3.500 lei - cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 191 alin.1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul să achite statului suma de 1.100 lei cu același titlu.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la 29 ianuarie 2010 în dosarul nr. 586/P/2009
Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F. O. A. C. pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. cu aplic.art. 37 lit.b C.penal.
S-a reținut, în esență, că în data de 3. decembrie 2009 acesta i-a aplicat victimei F. P. multiple lovituri, cauzându-i leziuni ale organelor interne și o hemoragie abdominală masivă în urma cărora a decedat.
Inculpatul a recunoscut doar parțial comiterea faptei (împrejurarea că a lovit-o cu pumnul în față pe victimă, aceasta a căzut și a ținut-o apoi apăsată la pământ cu genunchiul, dar la nivelul pieptului timp de circa 2 minute).
Părțile vătămate F. E., F. G. și K. Z. s-au constituit părți civile cu suma de 30.000 lei - despăgubiri pentru daune materiale și cu suma de 20.000 lei - despăgubiri pentru daune morale. Ulterior acestea au pretins suma de 31.270 lei - despăgubiri pentru daune materiale și 70.000 lei - despăgubiri pentru daune morale.
In noaptea de 3. decembrie 2009 inculpatul F. O. A. C. s-a aflat la domiciliul tatălui său - martorul F. O. C. împreună cu soția sa - martora F. O. A. M.
La un moment dat victima F. P., care se afla în mod vizibil sub influența băuturilor alcoolice (având o alcoolemie de 2,30 g%o), a intrat în curtea martorului, solicitându-i lumânări. Victima a fost refuzată, însă aceasta a continuat că insiste în a cere lumânări - context în care inculpatul a încercat să o scoată din curte, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față, aceasta a căzut în stradă și pentru că încerca să se ridice, inculpatul a apăsat-o în mod constant cu piciorul la nivelul abdomenului, victima decedând a doua zi urmare a unei hemoragii abdominale interne masive cu rupturi hepatice, splenice, pancreatice și ale pediculilor renali cu masive hematoame retroperitoneale.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 18/5/12 ianuarie 2010 întocmit de C. medico-legal S. M., moartea victimei a fost violentă și a fost cauzată de o hemoragie internă masivă - hemiperitoneu post-traumatism abdominal cu rupturi hepatice, splenice, pancreatice și ale pediculilor renali cu masive hematoame retroperitoneale. Acestea s-au produs prin lovirea victimei cu un corp dur (posibil pumn), proiectare ulterioară la sol și loviri cu și de corp dur (posibil picior încălțat). Leziunile tanatogeneratoare au fost cele de la nivelul cavității abdominale (f.87-89 dosar urmărire penală).
Conform raportului de nouă expertiză medico-legală nr.99 din 6 aprilie 2011 întocmit de S. B. M. , leziunile traumatice s-au putut produce prin loviri active repetate cu corp dur, cădere și comprimare între corp dur și sol, leziunile tanatogeneratoare s- au putut produce prin apăsarea victimei cu piciorul la sol, urmele traumatice externe corespund leziunilor interne constatate la necropsie (infiltrat perete abdominal și regiune renală, rupturi hepatice, splenice, de pancreas, infiltrat mezenteric). Există posibilitatea ca la necropsie să se găsească infiltrate interne și leziuni ale organelor interne fără ca la examenul extern să existe urme traumatice corespunzătoare. Supraviețuirea victimei în perioada orelor 0,15 - 5,30 a fost posibilă datorită măsurilor de resuscitare, a administrării de s0luții perfuzabile de reechilibrare hidroelectrolitică și acido-bazică și transfuziilor de sânge. C. medicală a fost aplicată în mod corect și la timp, iar o intervenție chirurgicală nu s-a putut realiza din cauza stării victimei (T.A. = Omm HG). Supraviețuirea acesteia timp de 5 ore a fost posibilă exclusiv datorită măsurilor medicale de urgență aplicate victimei și nu lipsei leziunilor interne (f.408-420 dosar tribunal vol.II).
Expertul propus de inculpat să participe la efectuarea expertizei - prof.dr. P.-D.
D. a concluzionat în „nota expertală"; de la f. 359-365 vol.II dosar tribunal în sensul că moartea victimei a fost violentă, a fost cauzată de o hemoragie internă abdominală cu consecința unor rupturi vasculare și parenchimatoase, că între producerea traumatismelor abdominale care au dus la ruptura pediculilor renali și deces a existat un interval de cel mult 5-7 minute. In cuprinsul acestei note s-a reținut faptul că autopsia a evidențiat leziuni abdominale majore incompatibile cu o supraviețuire pe o perioadă mai mare de 5 minute (ruptură de ficat, splină, capul pancreasului, a ambilor pediculi renali, ruptură de mezenter) și că ceva s-a petrecut cu victima între orele 0026 (când a fost predată de cadrele de pe ambulanță) și ora 0050 (posibil un traumatism intens la nivelul lojelor renale care a dus la ruptura pediculilor renali).
Chiar dacă expertul-parte a concluzionat în sensul celor de mai sus, întrucât cele două expertize sunt concordante sub aspectul cauzelor decesului victimei, nefiind evidențiată existența vreunei conduite medicale neadecvate (expertul participant la efectuarea expertizei a indicat ca și cauză a decesului violența și faptul că ceva s-a întâmplat la spital între orele 0026 - 0050), „nota expertală"; va fi înlăturată, urmând a se avea în vederea la stabilirea stării reale de fapt cele două expertize.
Susținerile inculpatului în sensul că alte persoane i-au aplicat anterior victimei lovituri în urma cărora aceasta a decedat nu au fost probate. Chiar dacă s-a dovedit faptul că înainte de a ajunge la locuința martorului F. O. C., victima s-a deplasat și la locuințele altor vecini ai acestuia (ale martorului M. I., ale numitei U. V. și ale martorilor M. D., D. D.), nu s-a probat faptul că ar fi fost agresată de alte persoane, că ar fi avut urme de lovituri sau că ar fi acuzat dureri. Martora M. D. a arătat că fiul său M. V. (pe care inculpatul îl acuză de comiterea faptei) nu s-a întâlnit cu victima (pentru că dormea în altă cameră) - fapt confirmat și de martorul M. V. A. martor a arătat că martora U. E. (pe care, de asemenea, inculpatul a acuzat-o de comiterea faptei) nu s-a aflat acasă, fiind plecată din localitate. De asemenea, susținerile martorilor S. N. și S. O. (potrivit cărora martora U. E. a afirmat că poate „să îl ajute pe inculpat pentru că știe ce s-a întâmplat";) sunt infirmate de această din urmă martoră.
Fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev.de art. 175 alin.1 lit.i C. și nu pe cele ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. cu aplic.art. 37 lit.b C. având în vedere intensitatea cu care a fost apăsată victima (astfel încât i-a cauzat leziuni ce i-au provocat decesul) și zona vitală asupra căreia a acționat (abdomenul acesteia) - elemente specifice intenției de a-i suprima viața. Intrucât acțiunea de apăsare a acesteia (și care i-a cauzat leziunile tanatogeneratoare) s-a comis în stradă sunt aplicabile față de inculpat prev.art. 175 alin.1 lit.i C. Prevederile art. 37 lit.b C. nu sunt aplicabile față de acesta în condițiile în care la data comiterii faptei a fost reabilitat de drept (prin sentința penală nr. 580/2003 a Judecătoriei S. M. rămasă definitivă la data de 6 ianuarie 2004 acesta a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat pe o perioadă de 2 ani 8 luni). În consecință, se va schimba încadrarea juridică dată faptei acestuia din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. cu aplic.art. 37 lit.b C. în cea de omor calificat prev.de art. 175 alin.1 lit.i C.penal.
Fapta inculpatului fiind comisă într-un loc public și nefiind recidivist, se vor respinge cererile de schimbare a încadrării juridice a acesteia în infracțiunea de omor prev.de art. 174 C. cu aplic.art. 37 lit.b C. și de omor prev.de art. 174 C. De asemenea, nefiind recidivist , nu se poate reține în privința sa aplicabilitatea prev.art. 175 alin.1 lit.d C. cu aplic.art. 37 lit.b C. Faptul că victima s-a aflat într-o stare avansată de ebrietate nu echivalează cu o stare de neputință a acesteia de a se apăra, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev.de art. 174 C. rap.la art. 175 alin.1 lit.d,i C., cererea formulată de a se schimba încadrarea juridică în acest sens urmând a fi respinsă. Întrucât pentru motivele anterior expuse fapta inculpatului constituie infracțiunea de omor calificat și nu de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, se va respinge și cererea de schimbare a încadrării juridice în art. 183 C. (prin înlăturarea art. 37 lit.b C.).
La individualizarea pedepsei tribunalul a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei comise (dat de modalitatea de săvârșire a ei și de contextul în care a fost realizată - apăsarea constantă cu piciorul, a victimei la nivelul unei zone vitale cu toate că victima i-a solicitat doar niște lumânări și fiind și sub o puternică influență a băuturilor alcoolice, era evidentă lipsa intenției acesteia de a sustrage bunuri; acest pericol social ridicat al faptei este dat și de urmarea produsă - decesul victimei). De asemenea, s-a avut în vedere și gradul de pericol social al inculpatului (acesta și-a recunoscut doar parțial fapta, are antecedente penale - i s-a aplicat măsura educativă a mustrării pentru infracțiunea de furt calificat prin sentința penală nr. 440/1998 a Judecătoriei S. M., iar prin sentința penală nr. 580/2003 a aceleiași judecătorii a fost condamnat pentru o infracțiune la legea circulației la pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat; inculpatul face parte dintr-o familie armonioasă, este o persoană responsabilă, și-a sprijinit financiar familia, este apreciat în comunitatea din care face pate). T. a avut în vedere aceste ultime elemente ce caracterizează persoana inculpatului (evidențiate în cuprinsul referatului de evaluare) pentru a-i aplica circumstanțele atenuante prev.de art.74 alin.2 C.penal.
Nu s-a putut reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă a scuzei provocării în condițiile în care față de atitudinea victimei (care i-a solicitat lumânări și era în mod vizibil sub influența băuturilor alcoolice, fiind clară lipsa intenției acestuia de a sustrage bunuri), fapta inculpatului este vădit disproporționată.
Acestuia i s-au interzis drepturile prev.de art. 64 lit.a,b C. pe o perioadă de 4 ani întrucât, în raport de fapta comisă, inculpatul nu poate face aprecieri cu privire la modul în care se alege organul legiuitor și celelalte organe de stat care se aleg prin vot, iar ocuparea funcțiilor la care se referă art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b C. presupune existența unei conduite ireproșabile. Întrucât acesta nu s-a folosit de vreo funcție, profesie, activitate pentru a comite fapta, nu i se pot interzice și drepturile prev.de art.
64 lit.c C.
Pedeapsa se va executa în regim de detenție, respectiv în condițiile prev.de art.
71, 64 lit.a,b C. (aceste texte legale se vor aplica, nu și cele ale art. 71, 64 lit.c C. pentru aceleași motive pentru care i s-au aplicat și prev.art. 64 lit.a,b C., nu și cele ale art. 64 lit.c C.).
În temeiul art. 350 C.pr.pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar, în baza art. 88 C., se va deduce din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv (31 decembrie 2009 la zi).
În privința laturii civile a cauzei tribunalul a reținut faptul că înainte de citirea actului de sesizare a instanței părțile vătămate K. Z., F. G. și F. E. s-au constituit părți civile cu suma de 30.000 lei - despăgubiri pentru daune materiale și suma de 20.000 lei - despăgubiri pentru daune morale, iar ulterior au solicitat suma de 31.270 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și suma de 70.000 lei - despăgubiri pentru daune morale.
Cu privire la despăgubirile pentru daune materiale tribunalul a apreciat că părților civile li se pot acorda doar acele despăgubiri care au fost solicitate până la citirea rechizitoriului, iar din cele pretinse ulterior doar cele pe care inculpatul a fost de acord să le achite. Cu chitanțele de la f.13, 14 vol.II dosar tribunal s-a dovedit plata locului de mormânt, respectiv a sumelor de 200 lei și de 150 euro. Nu s-a solicitat inițial suma de 200 lei - contribuția la biserică, neputând fi deci acordată. Chitanța de la f.11 din același dosar atestă plata unei taxe de înmormântare de 150 lei. Taxa pentru eliberarea certificatului de deces nu a fost pretinsă inițial, neputând fi acordată. Înscrisul de la f.8 din același dosar confirmă plata sumei de 1.500 lei - contravaloarea sicriului, iar cu cel de la f.9 s-a făcut dovada plății sumei de 350 lei pentru coroane. Suma de 1.350 lei (pentru păioară, cruce, lumânări, haine, îmbrăcatul victimei) nu a fost cerută inițial (și nici nu a fost, de altfel, probată). Martora Ghica F. a apreciat că s- a cheltuit cu masa pregătită după înmormântare și apoi la un interval de câteva zile suma de 7.000 - 7.800 lei, însă întrucât s-a solicitat cu acest titlu doar suma de 4.500 lei, părților civile li se va acorda doar această din urmă sumă. De asemenea, întrucât toate aceste activități presupun și cheltuieli de transport, li se va stabili cu acest titlu o sumă rezonabilă de 300 lei. Datoriile victimei nu au fost cerute inițial, neputând fi deci acordate. Pentru monumentul funerar (a cărui contravaloare s-a cerut în faza de urmărire penală) părților civile li se cuvine în echitate o sumă rezonabilă de 5.000 lei. Prin urmare, inculpatul va fi obligat la plata către cele trei părți civile a sumei de
12.400 lei și a contravalorii în lei de la data plății a sumei de 150 euro - despăgubiri pentru daune materiale (200 lei + 150 lei + 1.500 lei + 350 lei + 400 lei + 4.500 lei +
300 lei + 5.000 lei + contravaloarea în lei a 150 euro).
Inculpatul a fost obligat și la plata cu titlu de despăgubiri pentru daune morale a sumei de câte 15.000 lei pentru fiecare parte civilă - sumă care este în măsură să asigure o reparare a prejudiciului moral suferit urmare a decesului fiului și respectiv a fratelui acestora. Chiar dacă inițial s-a solicitat cu acest titlu doar suma totală de
20.000 lei, majorarea ulterioară citirii rechizitoriului a cuantumului acestor despăgubiri este admisibilă, existând în aceste condiții doar o majorare a câtimii obiectului cererii și nu un petit nou formulat.
De asemenea, inculpatul a fost obligat să achite S.ui M. S. M. suma de 776,06 lei cu dobânda legală aferentă calculată de la data rămânerii definitive a sentinței până la plata integrală a debitului (cheltuielile de spitalizare ale victimei) și S.ui J. de A. M. suma de 363,59 lei cu dobânda legală calculată în același mod (cheltuielile de asistență medicală ale aceleiași victime) - acestea s-au constituit părți civile cu aceste sume (f.58,
48 vol.I dosar tribunal).
În temeiul art. 193 C.pr.pen., inculpatul va plăti părților civile K. Z., F. G. și F. E. suma de 3.500 lei - cheltuieli judiciare reprezentând onorariul de avocat (1.400 lei), contravaloarea transportului și venitul nerealizat urmare a prezenței la instanță la 17 termene de judecată a părții civile K. Z. și la 13 termene a părții civile F. G. (20 lei/termen - transportul și 50 lei - venitul nerealizat/termen, în total 1.190 lei + 910 lei).
În baza art. 191 alin.1 C.pr.pen., inculpatul a achitat statului suma de 1.100 lei cu același titlu din care suma de 500 lei reprezintă cheltuielile de urmărire penală.
Împotriva soluției instanței de fond a declarat apel inculpatul F. O. A. C. solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței T. M. și judecând în fond cauza a se face aplicarea art.320/1 C., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă în favoarea sa.
A învederat că în speță sunt pe deplin operante prev.art.XI din OU 121/2011 în sensul că el recunoaște sincer existența acestei fapte de lovire asupra victimei F. P., la (...) în urma căreia aceasta a decedat, ceea ce constituie infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art.183 C. Pentru a beneficia de aplicarea art.320/1 C., el trebuie să recunoască fapta, iar nu infracțiunea imputată prin rechizitoriu.
A.antul precizează că în opinia sa fapta a fost săvârșită în stare de provocare conform art.73 lit.b C., întrucât victima a pătruns fără drept în domiciliul tatălui său, pe timp de noapte, era în stare avansată de ebrietate, l-a insultat, încercând chiar să-l lovească, condiții în care inculpatul a ripostat și l-a agresat la ieșirea din curte. În acest sens este elocventă declarația soției sale care afirmă că „. era nervos și agitat"; în momentul revenirii în locuință.
Inculpatul a arătat, pe de altă parte, că nu pot fi înlăturate circumstanțele atenuante prev.de art.74 alin.2 C.deja recunoscute în favoarea sa de către Tribunalul
Maramureș, pentru că i s-ar înrăutăți situația în propria cale de atac, principiu incompatibil cu cerințele art.372 C., astfel că solicită menținerea acestora, cu diminuarea corespunzătoare a pedepsei.
A.antul a învederat că greșit s-au reținut în sarcina sa prev.art.37 lit.b C.prin actul de sesizare al instanței, acest text neavând aplicabilitate în speță, astfel că în mod corect a fost înlăturat de la individualizarea judiciară a pedepsei, de către Tribunalul
Maramureș.
Sub aspectul laturii civile, apreciază că s-a realizat o greșită interpretare a prev.art.15 alin.2 C., deoarece părțile vătămate K. Z., F. G. și F. E. la 3 martie 2010 înainte de citirea actului de sesizare la instanță s-au constituit părți civile cu suma de
50.000 lei (30.000 lei daune materiale și 20.000 daune morale), iar ulterior la
6.oct.2010 în fața T. M. și-au precizat pretențiile pretinzând de la inculpat 31.270 lei daune materiale și 70.000 lei daune morale. De învederat, că în faza de urmărire penală părțile vătămate au arătat că se constituie părți civile, fără precizarea vreunui cuantum.
Prin obligarea inculpatului, în favoarea părților civile, la plata sumelor de 12.400 lei și 150 euro cu titlu de daune materiale și a câte 15.000 lei pentru fiecare moștenitor, ca daune morale, se încalcă prevederile art.15 alin.2 C., Tribunalul Maramureș trebuind să constate că pretențiile emise la 6 octombrie 2010 erau formulate tardiv.
In sinteză, inculpatul cere instanței de apel a constata că fapta sa de lovire a victimei constituie infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art.183 C.săvârșită în stare de provocare, cu art.73 lit.b, impunându-se reținerea de circumstanțe atenuante prev.de art.74, 76 C., iar față de împrejurarea că atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanțelor a recunoscut sincer agresiunea, se justifică aplicarea art.320/1 C. și a art.XI din OU 121/2011, cu consecințele scăderii cuantumului pedepsei și suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării acesteia conform art.81 sau 86/1 C., inculpatul regretând sincer cele întâmplate.
Sub aspectul laturii civile, deși dorește dezdăunarea părților civile, apreciază că sumele pretinse la (...) în fața instanței de fond sunt tardiv formulate, magistrații trebuind să se raporteze la pretențiile emise înainte de citirea actului de sesizare, acelea de 50.000 lei. Fără nicio justificare, cu acte scrise sau martori, Tribunalul Maramureș a acordat și cheltuielile judiciare vizând transportul la termenele de judecată, cerute de părțile civile.
În subsidiar, dacă instanța nu ar aprecia ca fondat acest motiv de apel al reținerii art.320/1 C., s-ar justifica repunerea cauzei pe rol și completarea probațiunii față de conținutul noii expertize medico-legale întocmită la IML C. la 27 oct.2011, în sensul exhumării cadavrului lui F. P., prelevarea de noi probe biologice și efectuarea unui examen ADN al victimei, comparativ cu preparatele histopatologice pretins a fi recoltate de la aceasta, presupunându-se că cele analizate în speța de față aparțin altei persoane.
Mai învederează că prima instanță în mod greșit a constatat că agresiunea s-a realizat pe trotuarul din fața casei tatălui inculpatului, ceea ce a atras o încadrare juridică eronată în art.174, 175 lit.i-omor comis în public.
Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept a persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât
și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză conform speței (D. contra României).
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să- și dovedească nevinovăția.
Având în vedere apărările formulate de inculpatul F. O. A. C. în cursul urmăririi penale și a judecății, curtea reține că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că:";principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. S. este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu";. (plenul Hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și Jabordo versus Spania).
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
În prezentul dosar, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția europeană a
Drepturilor Omului.
Prealabil examinării pe fond a apelului inculpatului, Curtea reține următoarele:
În primă instanță, în fața T. M. inculpatul a achiesat să dea declarație, prin care a învederat că intenția sa a fost de a scoate victima din curtea și locuința tatălui său, unde aceasta pătrunsese fără drept, pe timp de noapte, insultându-i, cerându-le lumânări. Ținând cont că victima era în stare avansată de ebrietate, având o alcoolemie de 2,30 gr.%o, iar inculpatul se afla și el sub influența alcoolului (f.60 dos.trib.) și făcându-i impresia că aceasta vrea să-l atace, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față, iar după ce a căzut la sol, a ținut-o apăsată cu genunchiul în zona pieptului, la pământ, până la sosirea organelor de poliție.
Aceeași poziție de recunoaștere a infracțiunii, în circumstanțele evidențiate în fața instanței de fond, inculpatul a avut-o și în fața procurorului.
În apel, (f.37) inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art.70 C.
În fața Curții, inculpatul prin apărătorii săi a propus administrarea de probe
științifice, o nouă expertiză medico-legală - cu participarea unui specialist propus de el, pentru a se stabili fără echivoc mecanismul de producere al tuturor leziunilor constatate cu ocazia autopsiei victimei, pe corpul acesteia.
Motivele de apel ale inculpatului sunt aceleași cu cele invocate în fața instanței de fond, cu titlu de apărări, mai puțin reținerea incidenței art.320/1 C., raportat la data pronunțării sentinței 27 mai 2011.
Pentru respectarea dreptului la apărare al inculpatului, Curtea a încuviințat la
30 iunie 2011 efectuarea unei noi expertize medico-legale la IML C., ale cărei concluzii, împreună cu cele ale expertului parte dr. D. P. D. atașat ela f.71 și 116 dos.apel, vor fi apreciate prin coroborare cu celelalte probe, conform art.63 și 64 C.
Având în vedere criticile aduse de inculpat, hotărârii tribunalului, instanța de apel ținând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a realizat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat, precum și prin prisma noii expertize medico-legale depuse.
Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanța de apel i-a oferit inculpatului F. O. A. C. ocazia potrivită și suficientă pentru a-și valorifica în mod util dreptul său de apărare (Vaturi împotriva Franței- Hotărârea din 13 aprilie
2006, Desterhem împotriva Franței- Hotărârea din 18 mai 2004) și a asigurat echilibrul și egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare și apărare.
Noțiunea de proces echitabil cere ca instanța internă de judecată să examineze problemele esențiale ale cauzei și să nu se mulțumească să confirme pur și simplu rechizitoriul, trebuind să-și motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României- Hotărârea din 15 decembrie 2007).
Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezența acuzatului la ședința de judecată are o importanță esențială pentru o bună soluționare a cauzei, în sensul că instanța trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia și starea sa de spirit la momentul comiterii infracțiunii pentru care este trimis în judecată, ci și mobilurile activității sale infracționale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanțial în soluția ce urmează a fi pronunțată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezența acuzatului cât și a celorlalte părți vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanță, alături de apărătorii lor";. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).
Față de motivele de apel formulate de inculpat, cauza dedusă judecății comportă o analiză sub aspectul reținerii incidenței disp.art.320/1 C. și art.XI din OU 121/2011, a încadrării juridice corecte a faptei comise de inculpat a circumstanțelor săvârșirii ei, sancțiunea ce trebuie aplicată acestuia și modul de executare, individualizarea pedepsei trebuind realizată în așa fel încât apelantul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor, săvârșirea de noi infracțiuni.
Sub aspectul laturii civile, Curtea constată că înainte de judecarea pe fond a căii de atac promovate, inculpatul a achiesat la pretențiile părților civile în sumă de 50.000 lei, formulate la 3 martie 2010, apreciindu-le ca tardive pe cele precizate la 6 oct.2010.
În privința aplicării art.320/1 C., Curtea reține următoarele:
Inculpatul F. O. A. C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art.183 C. cu art.37 lit.b C. Acesta a recunoscut lovirea victimei încă din primul moment al cercetărilor penale în acest dosar. La momentul în care a avut loc trimiterea în judecată 29 ianuarie 2010, nu existau dispozițiile din actualul art.320/1 C., astfel încât soluționarea procesului și-a urmat cursul firesc al administrării probațiunii. Ulterior, când au intrat în vigoare dispozițiile din Legea
202/2010 care introduceau art.320/1 în Codul de procedură penală, era depășit cu mult momentul limită prevăzut în cuprinsul articolului, ca termen până la care se putea solicita aplicarea lui. A intervenit sentința instanței de fond, a început judecarea apelului cu administrarea probelor, iar la data de 29 decembrie 2011 a apărut OU
121/2011 care, pe lângă modificările aduse acestui art.320/1 C., prevede în dispozițiile finale, respectiv art.11 că textul art.320/1 C.va fi aplicabil tuturor cauzelor în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii 202/2010, aplicare care poate fi solicitată la primul termen cu procedură completă, imediat următor, intrării în vigoare a OU 121/2011.
Având în vedere aceste dispoziții și faptul că termenul din 26 ianuarie 2012 a fost primul după intrarea în vigoare a OU 121/2011, Curtea apreciază admisibilă solicitarea inculpatului în sensul aplicării disp.art.320/1 C.
Față de împrejurarea că inculpatul a recunoscut constant fapta de lovire a victimei, în urma căreia aceasta și-a pierdut viața, justifică reținerea art.320/1 C.și art.11 din OU 121/2011.
Referitor la încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, Curtea învederează următoarele:
Omorul se săvârșește cu intenția de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenția generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane";, utilizată de textul art.174 C., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei. Doctrina mai folosește noțiunea de „. special";, definit ca voința de a suprima viața persoanei, sau „intenție precisă";, prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.
Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei infracțiuni"; (art.19 pct.1 lit.a C.), iar cu intenție indirectă când
„prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui"; (art.19 pct.1 lit.b C.). Ceea ce deosebește deci, intenția directă de cea indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenția directă, făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.
În practica judiciară, confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului („.us ex re";) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat.
Demonstrează astfel intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu piciorul și pumnii, care au cauzat leziuni interne grave; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat); intensitatea cu care loviturile au fost aplicate și repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur (pumni, picioare).
Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat, sunt împrejurările în care s-a produs manifestarea de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenția de ucidere.
Anumite stări ale infractorului (stare de ebrietate avansată) ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului, nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.
Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.
Practica judiciară este unanimă atunci când reliefează că „pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce privește consecința mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracțiunea de omor";.
Intensitatea loviturilor, zonele vitale unde au fost aplicate și gravitatea numeroaselor leziuni produse, în raport și cu vârsta tânără a victimei, conduc la concluzia că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, cu toate că nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, săvârșind astfel infracțiunea de omor calificat cu intenție indirectă și nu infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, astfel cum a susținut, în mod nefondat, acesta.
Spre deosebire de infracțiunea de omor, care nu poate fi săvârșită decât cu intenție, în una din cele două modalități la care se referă art.19 alin.2 pct.2 lit.a și b Cod pen., infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.în art.183 C. se săvârșește cu intenție depășită, caracterizată prin intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire și prin culpă referitor la rezultatul produs, moartea victimei.
Din interpretarea disp.art.183 C. și art.174 C. rezultă că, spre deosebire de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracțiunea de omor este condiționată de existența intenției de a ucide dedusă, între altele, din lovirea prin mijloace apte de a produce acest rezultat, regiunea corporală lezată și intensitatea loviturilor aplicate. Ori, în speță, moartea victimei nu s-a produs doar datorită unei acțiuni praeterintenționate, care caracterizează infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. A. numeroase lovituri cu pumnii, picioarele în majoritate asupra cavității abdominale, cu o intensitate deosebită, încât au determinat, în final, moartea victimei, care nu a mai putut fi salvată, inculpatul și-a reprezentat, fără echivoc, producerea rezultatului letal, pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, astfel că a acționat cu intenția specifică de a ucide.
În cazul infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, vătămarea este comisă cu intenție, iar rezultatul, moartea victimei, se produce din culpa inculpatului, care nu prevede urmările deși, în raport cu situația concretă, trebuia și putea să le prevadă, ori, dacă le prevede, nu le acceptă, socotind fără temei că ele nu se vor produce.
În speță, din raportul de autopsie rezultă că victima a suferit ca urmare a agresiunii din 30 decembrie 2009 o hemoragie internă masivă - hemoperitoneu post- traumatic abdominal cu rupturi hepatice, splenice, pancreatice și ale pediculilor renali cu masive hematoame retroperitoneale. Leziunile s-au produs prin lovire cu un corp dur (posibil pumni), proiectare ulterioară la sol și loviri cu și de un corp dur, posibil picior încălțat. Leziunile care au avut rol tanatogenerator au fost cele de la nivelul organelor cavității abdominale.
Lovirea repetată a victimei, în vârstă de 45 de ani, cu pumnii și cu picioarele, cu mare intensitate, cu consecința unor leziuni deosebit de grave în regiuni vitale ale corpului, impun concluzia că, inculpatul a avut reprezentarea rezultatului agresiunii sale, pe care l-a acceptat.
Așadar, inculpatul a acționat cu intenție indirectă de a ucide, fapta constituind infracțiunea de omor calificat și nu aceea de lovituri cauzatoare de moarte, cum eronat a cerut inculpatul a se schimba încadrarea juridică și cum greșit a fost trimis în judecată de către procuror.
În surprinderea poziției psihice pe care inculpatul F. O. A. C. a avut-o în momentul comiterii infracțiunii, trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au aplicat loviturile repetat, cu o anumită intensitate și la întâmplare, este de natură să conducă la ideea că apelantul a prevăzut și acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potențial mortal ridicat (cap, torace, abdomen). Este adevărat că orientarea expresă a loviturilor către aceste regiuni reliefează mai puternic intenția de a ucide (care este directă), însă lipsa acestei orientări concretizată în loviri întâmplătoare a unor atari regiuni, nu poate constitui o prezumție de înlăturare a intenției indirecte.
Intensitatea loviturilor aplicate și rezultatul letal, confirmă intenția de a ucide.
Ca atare, ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea și rezultatul acesteia infirmă apărarea inculpatului că el nu a urmărit și nici nu a acceptat producerea unui asemenea rezultat, care ar fi depășit intenția sa de a aplica o corecție victimei.
În consecință, se impune concluzia că prima instanță a reținut judicios că, sub aspectul poziției sale subiective, inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale și a acceptat posibilitatea producerii acestuia, chiar dacă, eventual, nu l-a urmărit în mod direct.
Faptul de a fi aplicat victimei, în toate zonele corpului cu regiuni anatomice vitale, cum este cea a toracelui și abdomenului, mai multe lovituri cu pumnii, picioarele, apte a produce moartea, provocându-i o hemoragie internă masivă - hemoperitoneu post-traumatic abdominal cu rupturi hepatice, splenice, pancreatice și ale pediculilor renali cu masive hematoame retroperitoneale, care i-au determinat decesul constituie infracțiunea de omor calificat, iar nu aceea de lovituri cauzatoare de moarte; procedând în modul arătat, aplicându-i multiple lovituri, în condițiile în care asemenea acte de violență produc, de regulă, urmări dintre cele mai grave, inculpatul a prevăzut, neîndoielnic, rezultatul posibil al acțiunii sale și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui, astfel că el a acționat cu intenția de a ucide și nu de a produce numai vătămări corporale, cărora decesul le-ar fi urmat ca un rezultat praeterintentionat, așa cum se susține prin apelul promovat.
Fapta inculpatului constituie infracțiunea de omor calificat prev.de art.174 și 175 lit.i C.întrucât a fost săvârșită într-un loc public, pe trotuarul din fața casei tatălui inculpatului, în condițiile agravantei de la lit.i a art.175 C.
În mod judicios, Tribunalul Maramureș a stabilit că fapta inculpatului F. O. A. C. constituie omor calificat prev.de art.174 și 175 lit.i C.fiind comisă în public, pe trotuarul din fața casei tatălui apelantului. Curtea, în mod corect își va însuși argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă ce au fost administrate în cauză, va stabili că fapta a fost săvârșită de inculpatul F. în public, ceea ce va conduce la menținerea agravantei prev. în art.175 alin.1 lit.i C., evidențiind că locul unde a fost comisă fapta, este prin natura și destinația lui accesibil publicului, chiar dacă la momentul respectiv nu se afla nicio altă persoană înafara inculpatului și a victimei și se circumscrie accepțiunii noțiunii în public prev.în art.152 lit.a C.
Probele administrate și anume chiar declarațiile inculpatului din fața procurorului și a T. M., coroborate cu declarațiile martorilor P. V. și C. S. din fața instanței de fond, fotografiile judiciare realizate la cercetarea la fața locului au ilustrat din punct de vedere topografic trotuarul, respectiv strada, ca loc de comitere al faptei, de unde a rezultat natura și destinația acesteia, ca fiind un spațiu de trecere, deschis, ceea ce permite accesul oricărei persoane.
Locul unde a fost agresată victima F. P. de către inculpatul F., strada, trotuarul din fața locuinței tatălui acestuia, chiar prin definiția ei, evidențiază accesibilitatea publicului, care nu poate fi restrânsă numai la persoanele ce locuiesc în zonă, atâta timp cât locul respectiv este deschis, existând permanent posibilitatea trecerii oricărei persoane, deci a unei publicități virtuale, strada având tocmai această destinație de trecere dintr-o zonă în alta, nefiind necesară dovada prezenței efective a unor persoane la momentul săvârșirii faptei de către inculpat.
Astfel, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că fapta inculpatului F. O. A. C. a fost săvârșită în public, în accepțiunea dispozițiilor art.152 lit.a C., ceea ce atrage incidența agravantei prevăzute în art.175 alin.1 lit.i C., încadrarea juridică sub acest aspect fiind corect stabilită.
Pe de altă parte, susținerea inculpatului că i-a aplicat victimei o singură lovitură de pumn în față, în urma căreia s-a dezechilibrat, iar după ce a căzut la sol, l-a apăsat cu piciorul pe piept, până la sosirea organelor de poliție, este combătută cu claritate prin concluziile tuturor probelor științifice atașate dosarului.
Astfel, din raportul de expertiză medico-legală din 12 ianuarie 2010 efectuat de
C. M.-L. S. M. rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unei hemoragii interne masive - hemoperitoneu post-traumatic abdominal cu rupturi hepatice, splenice, pancreatice și ale pediculilor renali, cu masive hematoame retroperitoneale. Leziunile s-au produs prin lovirea victimei cu un corp dur, posibil pumn, proiectare ulterioară la sol și loviri cu și de corp dur, posibil picior încălțat. Leziunile care au avut rol tanatogenerator au fost de la nivelul organelor cavității abdominale. Și în concluziile provizorii ale medicului legist de la C. M.-L. S. M., din (...), se atestă că moartea victimei s-a datorat unei hemoragii interne masive - hemoperitoneu în cantitate de aprox.3500 ml, post-traumatism abdominal și ale lojelor renale, cu rupturi hepatice, splenice, pancreatice și ale pediculilor renali. Ca mod de producere al leziunilor, s-a arătat că acestea s-au realizat prin: lovire activă cu pumnul și proiectare la sol, iar ulterior au existat loviri repetate în regiunea abdominală și a lojelor rennale cu corp dur, posibil picior încălțat.
De asemenea, în declarația dată la (...) la Tribunalul Maramureș, martorul P. V. - medic chirurg la S. S. M. învederează la f.275 că „. avea tensiunea 0...era în stare de șoc traumatic...și raportat la hemoragia mare pe care a avut-o, aceasta nu a mai putut fi salvată; nu a mai putut fi operată din cauza tensiunii pe care o avea";.
Și din raportul de nouă expertiză medico-legală din (...) al S.ui M.-L. J. M. rezultă că victima a fost în șoc traumatic și hemoragic, i s-a făcut puncție abdominală, dar care nu a mai putut fi constatată cu ocazia autopsiei victimei, datorită diminuării capacității de coagulare a sângelui.
De asemenea, nota expertală întocmită la (...) de către dr.D. P. D. confirmă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne abdominale, consecință a rupturilor vasculare și parenchimatoase, iar între producerea traumatismelor abdominale care au dus la ruptura pedicolilor renali și deces există un interval de maximum 5-7 minute.
Și prin raportul de nouă expertiză medico-legală din (...) a S.ui M.-Legeal J. M. (f.420 dos.trib.) se atestă că „leziunile traumatice s-au produs prin loviri active repetate cu corp dur, cădere și comprimare între corp dur și sol. Ele s-au produs în noaptea de
3. dec.2009. Leziunile tanatogeneratoare s-au produs prin apăsarea victimei cu piciorul la sol, comprimare între corp dur și sol. Urmele traumatice externe respectiv echimoze în flancurile abdominale și regiunea lojelor renale, corespund leziunilor interne constatate la necropsie (infiltrat perete abdominal și regiunea renală, rupturi hepatice, splenice, pancreas, infiltrat mezenteric). Există posibilitatea ca la necropsie să se găsească infiltrate interne și leziuni ale organelor interne, fără ca la examenul extern să existe urme traumatice corespunzătoare. Medicii legiști învederează că procedura de autopsie a fost respectată în cazul de față. Mai mult, supraviețuirea victimei în intervalul 0,15 - 5,30 a fost posibilă datorită măsurilor de resuscitare, a administrării de soluții perfuzabile de reechilibrare hidro-electrolitică și acidobazică și transfuziilor de sânge. C. medicală a fost corect și la timp aplicată, în concordanță cu starea pacientului, aplicându-se toate măsurile de urgență pentru salvarea vieții victimei, o intervenție chirurgicală fiind imposibilă în condițiile unei tensiuni arteriale de valoare 0
(zero). S-a specificat, în final, că supraviețuirea victimei timp de 5 ore s-a datorat exclusiv măsurilor medicale de urgență aplicate victimei și nu lipsei leziunilor interne";.
În același sens, sunt și concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală efectuat la 27 octombrie 2011 de către IML C., în care se precizează că moartea victimei F. P. este violentă; ea se datorează hemoragiei interne consecutivă rupturilor de organe abdominale (mezenter, ficat, splină, pancreas). Ele s-au realizat după cum urmează: leziunea de la nivelul jumătății stângi a buzei superioare s-a putut produce prin lovire cu corp dur, posibil pumn, iar leziunile traumatice interne abdominale tanatogeneratoare s-au putut produce prin lovirea activă cu corp dur, posibil picior încălțat și comprimare între două planuri dure - picior - sol.
Ruptura organelor interne abdominale, învederează medicii, că poate să aibă loc
și în condițiile absenței leziunilor traumatice externe, întrucât zona este bogată în țesut gras; în acest caz, din cauza amplorii mari a hemoragiei interne echimozele pot să nu mai apară. Diagnosticul de ruptură a pediculilor renali nu este susținut de examenul histopatologic, iar supraviețuirea victimei de la ora 0,15 și până la ora 5,30 a fost posibilă în exclusivitate datorită tratamentului medical ATI susținut și corect efectuat.
Mai mult, chiar și expertul parte, propus de inculpat - prof.dr.D. P. D. în „opinia expertală"; din (...) de la f.116 dos.apel afirmă că „. de producere a leziunilor constatate cu ocazia autopsiei victimei este cel de lovire cu și de corpuri dure, precum și comprimare. De asemenea, leziunile constatate cu ocazia autopsiei victimei au ca și dată de producere noaptea de 30-(...). Leziunile tanatogeneratoare nu puteau fi produse doar prin apăsarea victimei cu piciorul la sol, ci acestea s-au realizat atât prin lovire cu și de corpuri dure, cât și prin comprimare între corpuri dure și sol. Viața victimei nu putea fi salvată printr-o intervenție chirurgicală la S. S. M., datorită tensiunii zero a victimei, corect făcându-se puncția abdominală.
Astfel, Curtea reține în sinteză că, topografia și morfologia leziunilor traumatice pledează pentru producerea lor prin loviri active, repetate, cu și de corpuri dure și prin comprimare între acestea și sol.
Contrar susținerilor inculpatului, loviturile aplicate de acesta au produs victimei leziuni majore, care au condus la deces.
Eventualele contradicții dintre probele științifice de la dosar, privind cea mai adecvată conduită terapeutică și timpul optim de intervenție pentru a salva viața victimei, nu fac obiectul de analiză al prezentei cauze; ceea ce interesează în speță, este raportul de cauzalitate dintre agresiunea exercitată de inculpat asupra victimei și decesul acesteia, lucru dovedit fără echivoc, atât prin propria recunoaștere a apelantului, cât și prin actele medico-legale atașate dosarului.
Mai mult, rezultatul, moartea victimei, nu a survenit pe calea unei evoluții naturale a vreunei boli preexistente de care să sufere aceasta, la o dată imprevizibilă, ci la scurt timp, după lovirea ei de către inculpat, ca urmare a hemoragiei interne masive - hemoperitoneu post-traumatic abdominal, cu rupturi hepatice, splenice, pancreatice.
În altă ordine de idei, lovirea victimei este cauza rezultatului produs, întrucât a precedat-o și în lipsa ei, moartea victimei nu ar fi survenit.
În raport de toate acestea, Curtea apreciază că fapta inculpatului constituie infracțiunea de omor calificat prev.de art.174, 175 lit.i C. cum judicios a încadrat-o și
Tribunalul Maramureș.
Infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată; lovirea sau vătămarea corporală se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă produsă - moartea victimei - este rezultatul culpei.
În speță, inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide victima, respectiv a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Inculpatul a aplicat victimei lovituri de mare intensitate, în zone vitale, cauzându-i leziuni grave ce au condus la decesul acesteia.
De precizat, că martori oculari nu au existat la agresiune, cu excepția tatălui inculpatului, care în fața instanței a refuzat să dea declarație prevalându-se de disp.art.80 C.
Curtea reține că pentru existența provocării este necesară îndeplinirea a trei condiții: infracțiunea să fi fost comisă sub influența unei puternice tulburări sau emoții; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei; provocarea să se fi produs prin violență ori, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau, printr-o altă acțiune ilicită gravă.
Pentru reținerea stării de provocare, în sensul art.73 lit.b C.nu se poate face abstracție de unele criterii obiective, cum ar fi compararea reacției făptuitorului cu reacția „omului mediu"; supus unei provocări similare, cerința unei anumite proporții între actul provocator și reacția făptuitorului, inclusiv prin observarea consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator.
În sinteză, este dovedit indubitabil că acea comportare a părții vătămate F. P. și care aflându-se sub influența alcoolului, a intrat în curtea casei tatălui inculpatului solicitând lumânări, nu a fost de natură să producă în psihicul apelantului o puternică stare de tulburare, de surescitare nervoasă, sub imperiul căreia să-i aplice multiple lovituri în zonele vitale ale corpului.
Probele dosarului nu evidențiază în niciun mod oportunitatea reținerii în favoarea inculpatului a prev.art.73 lit.b C. Nu s-a dovedit vreo agresiune sau amenințare gravă din partea victimei asupra inculpatului. Mai mult, victima avea o alcoolemie de 2,30 gr.%o, aproape de comă alcoolică. Prin urmare, este exclus ca aceasta să fi putut reprezenta „o amenințare"; pentru inculpat sau familia sa.
Pe de altă parte, din declarațiile martorilor B. Ana R. (f.139 trib.M. concubina victimei) rezultă că aceasta obișnuia să consume băuturi alcoolice, consuma și martora, însă în aceste condiții F. P. nu avea atitudine agresivă, ci dimpotrivă, era pașnică. Nu era în relații de dușmănie cu alte persoane, dar dacă era provocat sau bruscat, obișnuia să adreseze injurii, fără acte de violență.
Martorul M. V. în declarația de la f.234 trib.M. precizează că „afirm cu certitudine că victima când consuma băuturi alcoolice, nu era violentă";.
Din adresa de la f.254 emisă de P. S. M. rezultă că nu a fost înregistrată nicio reclamație în noaptea de 30/(...) în privința victimei F. P., ceea ce dovedește că aceasta nu era cunoscută ca o persoană cu preocupări infracționale, cum a încercat să acrediteze inculpatul, pentru a-și justifica pornirile agresive.
Așadar, nedovedindu-se că victima prin atitudinea sa i-ar fi provocat inculpatului vreo puternică tulburare sau emoție, sub imperiul căreia a comis infracțiunea, este exclusă reținerea art.73 lit.b C.
Circumstanțele atenuante reglementate în art.74 C.au fost deja reținute în favoarea inculpatului prin sentința instanței de fond, avându-se în vedere concluziile referatului de evaluare depus la f.217 dos.trib.de unde rezultă că „. s-a raportat pozitiv la normele de conviețuire socială, demonstrând că faptele comise anterior nu caracterizează conduita sa generală.
De asemenea, în cadrul comunității inculpatul și-a creat o imagine pozitivă, fiind apreciat de către vecini. Aceștia îl descriu ca pe un tânăr liniștit, respectuos și harnic, admirându-l pentru faptul că a muncit din adolescență pentru a-și susține familia. Este o persoană extrem de responsabilă și de protectoare";.
Având în vedere că reținerea circumstanțelor atenuante de către Tribunalul
Maramureș are corespondent în probele dosarului, ele sunt justificate, vor fi menținute
și de către Curte și pentru a nu se încălca prev.art.372 C.
Este justă de asemenea concluzia T. M. privind înlăturarea stării de recidiviă postexecutorie prev.de art.37 lit.b C.
Curtea reține că din fișa de cazier depusă la dosar, reiese că inculpatului i-a fost aplicată o măsură educativă a mustrării pentru furt calificat în anul 1998, iar în anul
2003 a fost condamnat la 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia pe o durată de 2 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală. Niciuna din aceste sancțiuni nu trebuia să se mai regăsească în cazierul inculpatului, având în vedere că prima este o măsură educativă, iar pentru cea de a doua, a fost reabilitat de drept, conform art.86 C., la expirarea termenului de încercare.
Așa fiind, Curtea va constata lipsa stării de recidivă prev.de art.37 lit.b C., care corect a fost înlăturată de către instanța de fond.
În legătură cu modul de soluționare a laturii civile a cauzei, Curtea reține următoarele:
Acțiunea civilă este mijlocul legal cel mai important de proteguire prin constrângere judiciară a drepturilor civile sau a intereselor ocrotite de lege.
Acțiunea civilă exercitată în procesul penal este supusă dispozițiilor de fond ale răspunderii civile, cu unele particularități ce derivă din săvârșirea unei fapte ilicite, având caracter accesoriu față de acțiunea penală.
Pentru ca acțiunea civilă să poată fi exercitată în procesul penal, se cer îndeplinite următoarele condiții: infracțiunea să producă un prejudiciu material sau moral; între infracțiunea săvârșită și prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate; prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat și să existe o manifestare de voință în sensul constituirii de parte civilă în procesul penal.
În cadrul procesului penal, acțiunea civilă se pune în mișcare prin constituirea de parte civilă.
Potrivit art.15 alin.2 C., constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.
Prin declarația dată în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată, părțile vătămate K. Z., F. G. și F. E. au înțeles să se constituie părți civile inclusiv pentru prejudiciul material și moral ce le-a fost cauzat prin decesul victimei F. P., astfel că indicarea exactă a sumelor solicitate, după citirea actului de sesizare la (...), nu poate fi considerată ca fiind făcută tardiv.
Mai mult, probele dosarului arată că această constituire de parte civilă s-a realizat în faza de urmărire penală, fără a se preciza însă cuantumul sumelor.
Curtea reține că această constituire de parte civilă s-a realizat în faza de urmărire penală, iar majorarea sau micșorarea câtimii pretențiilor poate fi făcută în tot cursul procesului, întrucât acestea s-ar putea să nu fie cunoscute integral la data formulării inițiale a cuantumului prejudiciului. Dispozițiile referitoare la constituirea de parte civilă, prevăd doar termenul limită până la care trebuie făcută aceasta - citirea actului de sesizare al instanței, - neprevăzând imperativ și precizarea cuantumului exact al despăgubirilor civile, care poate fi făcută pe tot parcursul procesului, întrucât nicio normă legală nu interzice majorarea sau micșorarea câtimii acestora.
Nu în ultimul rând, rezultă că părțile vătămate s-au constituit la primul termen de judecată, la Tribunalul Maramureș, părți civile, la 3 martie 2010 cu suma de 50.000 lei, înainte de citirea actului de sesizare, iar la (...) au precizat și majorat cuantumul daunelor materiale și morale, majorare care poate fi făcută în tot cursul procesului, întrucât nu există niciun termen de decădere în acest sens.
Practica judiciară constantă a instanței supreme este în sensul că „nu este tardivă solicitarea obligării inculpatului la plata unor daune materiale și morale majorate, în condițiile în care suma pretinsă cu acest titlu a fost inclusă în cuantumul total al despăgubirilor, precizat înaintea citirii actului de sesizare, în conformitate cu disp.art.15 alin.2 C. Partea civilă își poate preciza pretențiile până în faza dezbaterilor, fără ca aceste precizări să poată fi considerate cereri noi";. Pe cale de consecință, solicitările părților civile au fost făcute în termenul legal și onorate ca atare de către tribunal, neimpunându-se reducerea lor de către C.
Așa fiind, față de împrejurarea că inculpatul a recunoscut necondiționat fapta reținută în sarcina sa prin rechizitoriul parchetului, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de fond, descriind circumstanțele comiterii ei, așa cum el le-a perceput, justifică pe deplin reținerea în favoarea sa a art.320/1 C.și art.XI din OU
121/2011, cu consecințele corespunzătoare ale diminuării pedepsei, sub aspectul laturii penale a cauzei. Potrivit Legii 202/2010, este perfect admisibilă solicitarea inculpatului de a i se aplica art.320/1 C., întrucât declarația sa trebuie să vizeze recunoașterea faptei și nu a infracțiunii de care este acuzat. În acest dosar, inculpatul recunoaște fapta de lovire a victimei, pe care însă procurorul a încadrat-o greșit în art.183 C., susținere însușită eronat și de către inculpat.
Este de reținut faptul că la momentul intrării în vigoare a dispozițiilor Legii
202/2010 care introduceau art.320/1 în Codul de procedură penală, era trecut cu mult momentul limită prevăzut în cuprinsul textului, până la care inculpatul ar fi putut cere aplicarea lui, astfel că Tribunalul Maramureș a continuat cu administrarea probelor testimoniale și științifice, atât din oficiu, cât și la solicitarea inculpatului.
În acest context, în mod judicios atât instanța de fond, cât și cea de apel, în urma atașării la dosar a rapoartelor de expertiză medico-legale vizând modul de producere a leziunilor victimei, cât și a notelor expertale ale dr.D. P. D., au ajuns însă motivat la concluzia că fapta inculpatului constituie infracțiunea de omor calificat prev.de art.174,
175 lit.i C., sens în care Tribunalul Maramureș a schimbat încadrarea juridică din actul de sesizare, operațiune juridică menținută ca legală și temeinică de către C.
Motivul subsidiar de apel, nu este fondat - efectuarea unei expertize ADN victimei
- câtă vreme toate actele medico-legale la unison, menționează drept cauză a morții,
șocul hemoragic și traumatic al victimei, diagnostic care-și găsește o corespondență perfectă în probele histopatologice recoltate de la aceasta, neexistând nicio suspiciune că ele nu ar fi aparținut lui F. P.
Actele de violență comise de inculpat, îndreptate fiind împotriva valorii sociale supreme - viața -, atrag în numele dreptului inviolabil la viață, la integritatea fizică, psihică și materială a oricărei ființe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului.
Nu se poate ca, pentru faptele săvârșite împotriva altui semen de al său și căruia i-a curmat viața, răspunderea sa penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse ordinii sociale, vieții.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Actele de violență exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de către instanța de apel, în alegerea pedepsei.
Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine sinceră cu privire la activitatea infracțională, posedă antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier și este de acord cu dezdăunarea părților civile, regretând sincer cele petrecute. Se va avea în vedere că este încadrat în muncă de la vârsta de 16 ani, iar în ultimii 8 ani a lucrat în Italia, întreținându-și material familia.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. - 52 alin.1 - , potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni";.
Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.
Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ține seama că acțiunea violentă a inculpatului a avut drept consecință pierderea unei vieți omenești, ceea ce demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că "legea penală apără…persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept";. Pedeapsa se va executa în detenție, fiind exclusă suspendarea condiționată sau suspendarea sub supraveghere a acesteia față de natura infracțiunii și circumstanțele săvârșirii ei.
În cauză, instanța de apel printr-o aplicare și corelare judicioasă a prevederilor art.320/1 alin.7 C., art.74 alin.2 și art.76 lit.a C.îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă care se situează sub minimul special prevăzut de lege.
În propria cale de atac a inculpatului, aceste circumstanțe atenuante nu pot fi înlăturate. Mai mult, Curtea apreciază că aplicarea lor a fost justificată, de recunoașterea și regretul sincer al inculpatului, de cooperarea cu organele judiciare, de încercarea de despăgubire a părților civile. R. de evaluare atașat dosarului evidențiază împrejurarea că inculpatul nu are un comportament violent, incidentul din prezenta cauză având un caracter izolat.
Din scriptele dosarului rezultă că inculpatul în ultimii 8 ani a fost încadrat în muncă, în străinătate, contribuind la întreținerea materială a familiei sale.
Pentru motivele ce preced, apelul inculpatului este fondat și va fi admis în baza art.379 pct.2 lit.a C., împotriva sentinței instanței de fond nr.299 din 27 mai 2011 a T. M. pe care o va desființa în latura penală a cauzei, cu privire la neaplicarea disp.art.320/1 C. și individualizarea judiciară a pedepsei și judecând în aceste limite, va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a,b C. pentru infracțiunea de omor calificat prev.de art.174, 175 alin.1 lit.i C.cu aplicarea art.74 alin.2 C.și 76 lit.a C.și art.320/1 alin.7 C., menținând schimbarea încadrării juridice a faptei dispusă de Tribunalul Maramureș, conform art.334 C., din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art.183 C.cu aplicarea art.37 lit.b C.
Se va face aplicarea art.71 și 64 lit.a, b C.
Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este și în acord cu decizia CEDO din cauza Hirst c/a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N., interdicția impusă inculpatului respectând principiul proporționalității.
În baza art.350 C.se va menține starea de arest a inculpatului.
În conformitate cu disp.art.160b cod proc.pen. dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau că există temeiuri noi care justifică această măsură, dispune menținerea acesteia.
Cum, în cauză, temeiul arestării îl constituie dispozițiile art. 148 alin.1 lit.f cod proc.pen. și acesta nu a dispărut, iar în cursul judecății în primă instanță s-a stabilit vinovăția inculpatului urmează a se constata că se impune necesitatea menținerii în continuare a măsurii arestării preventive.
Întrucât infracțiunea presupus a fi săvârșită denotă un deosebit grad de pericol social, inculpatul fiind, de altfel, condamnat la 13 ani închisoare de către instanța de fond, redusă la 9 ani închisoare de către Curte, se impune menținerea stării de arest, persistând motivele ce au stat la baza luării acestei măsuri.
Constatând că sunt întrunite atât cerințele legislației interne, cât și prevederile art. 5 pct.1 lit. a și c din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea va menține starea de arest a inculpatului deținut în Penitenciarul Gherla, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO (cauza Tommasi vs.Franța).
Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de
Tribunalul Maramureș nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art.
5 paragraf 1 lit. a din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeași instanță în cauza
Wemhoff contra Germaniei.
Cu privire la menținerea măsurii arestării preventive, în cauză s-a constatat că subzistă temeiurile prevăzute de art 148 lit f Cod procedură penală, respectiv sunt indicii temeinice de a se crede că inculpatul ar fi comis fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și, de asemenea, sunt probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În același timp nu se poate ignora împrejurarea că în speță, s-a pronunțat deja o condamnare de către tribunal pentru faptele deduse judecății.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la faptă, adică natura și gravitatea infracțiunii comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acesteia, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșite de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum sunt și infracțiunile contra vieții, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorului constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive. Este și cazul infracțiunilor de omor.
Art.5 paragraf 1 lit c din Convenție și implicit practica CEDO au dezvoltat noțiunea autonomă de „ motive plauzibile"; ( cauza Fox, Campbell și Hartley contra Regatului Unit, hotărârea din 30 august 1990). Această noțiune depinde de circumstanțele particulare ale fiecărui caz. Faptele pe care se bazează aceste motive plauzibile trebuie să fie nu doar autentice, ci și să convingă un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis acea infracțiune, motive puse în evidență de circumstanțele particulare ale speței de față.
Din piesele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că menținerea măsurii arestării preventive s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale cât și la cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În baza art.88 C.se va deduce din pedeapsă reținerea și arestul preventiv din (...) până la zi.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Conform art.189 C., se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av.M. B., sumă ce se va plăti din F.M.J.
În baza art.192 pct.3 alin.3 C.cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de către inculpatul F. O. A. C., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.299 din 27 mai 2011 a T. M., pe care o desființează în latura penală a cauzei, cu privire la neaplicarea disp.art.320/1 C.pr.pen. și individualizarea judiciară a pedepsei și judecând în aceste limite:
Condamnă pe inculpatul F. O. A. C., fiul lui C. și M., născut la 17 martie 1982 în S. M., studii are 12 clase, muncitor, căsătorit, nu are copii minori, CNP 1., dom.în S. M., str. C., nr.8A, jud.M., arestat preventiv, aflat la P. la pedeapsa de:
- 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a,b C. pentru infracțiunea de omor calificat prev.de art.174, 175 alin.1 lit.i C. cu aplic.art.74 alin.2
C., art. 76 lit.a C. și art.320/1 alin.7 C.pr.pen. menținând schimbarea încadrării juridice a faptei dispusă de Tribunalul Maramureș, conform art. 334 C.pr.pen., din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. cu aplic.art. 37 lit.b C.penal.
Face aplicarea art. 71, 64 lit.a,b C.penal.
În baza art. 350 C.pr.pen., menține starea de arest preventiv a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C., deduce din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv (31 dec.2009 la zi).
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.M. B., sumă ce se va plăti din FMJ.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare cu inculpatul și cu părțile civile. Pronunțată în ședința publică din 02 februarie 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | G. | |
D. P. | V. C. | D. S. |
5 ex. - (...) jud.fond.B. C.
| ← Decizia penală nr. 1753/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 689/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
