Decizia penală nr. 689/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)*/a1
DECIZIA PENALĂ NR. 689/R/2012
Ședința publică din 3 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B., judecător JUDECĂTORI: V. G.
D. P. GREFIER: M. N.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul S. A. L. împotriva încheierii penale f.n. 18 aprilie 2012 a T.ui B.-N., în dosarul nr. (...)*, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infractiunilor de trafic de minori prevăzută de art 13 alin 1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal și de act sexual cu un minor, prevăzută de art 198 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit a Cod penal, cauza având ca obiect menținerea măsurii arestului preventiv luată față de inculpat.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat L. O. F., din cadrul
Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună în principal, revocarea măsurii arestului preventiv luată față de inculpat, cu consecința punerii în stare de libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv, cu o altă măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv, nu mai subzistă în prezent, iar lăsarea în stare de libertate a acestuia, nu prezintă pericol social. Se mai solicită a se avea în vedere și faptul că măsura arestării preventive reprezintă o măsură de excepție, regula fiind judecarea în stare de libertate, aceasta fiind în prezent nelegală și netemeinică.
Pe de o parte, nu există date din care să rezulte că inculpatul pus în libertate ar împiedica desfășurarea procesului penal. Pe de altă parte, se mai arată de apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, că există și posibilitatea schimbării încadrării juridice.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat, cu consecința menținerii încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Temeiurile avute la baza luării măsurii arestului preventiv, prevăzute de art. 148 lit f Cod procedură penală, nu au dispărut, iar în cursul judecății în primă instanță s-a stabilit vinovăția inculpatului, instanța de apel a constatat că se impune necesitatea menținerii în continuare a măsurii arestării preventive. În cauză, există indicii temeinice de a se crede că inculpatul ar fi comis fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și, de asemenea, sunt probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșite de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii arestării preventive. Din piesele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că menținerea măsurii arestării preventive s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale cât și la cele din Convenția E. a Drepturilor Omului.
Inculpatul S. A. L. având ultimul cuvânt, solicită revocarea măsurii arestului preventiv, motivat de faptul că are probleme de sănătate.
C U R T E A :
Prin încheierea penală din 18 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), în baza art. 160b Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului S. A. L.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin Î. penală nr. 74/CC/12 noiembrie 2010 pronunțată de T. B.-N. în dosarul penal nr. (...), s-a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului S. A. L. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și act sexual cu un minor pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 12 noiembrie 2010, orele 15:50 și până la data de 10 decembrie 2010, orele 15:50, măsură ce a fost prelungită succesiv de către instanță.
Ulterior, prin R. nr. 98 D. din 30 decembrie 2010 al Direcției de I. a I. de C. O. și T. - B. T. B.-N., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. A. L., în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal și de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal.
În sarcina inculpatului s-a reținut că în vara anului 2010 a racolat-o
și găzduit-o într-o centrală termică dezafectată din municipiul B. pe minora N. C.-R., căreia i-a găsit diferiți clienți cu care în mod repetat a întreținut relații sexuale contra-cost, iar banii obținuți de către aceasta erau predați inculpatului și erau folosiți pentru a cumpăra alimentele necesare traiului zilnic; - în vara anului 2010, în timp ce se afla în gara CFR B., inculpatul a cunoscut-o pe minora C. L., cu care s-a împrietenit și a început să aibă o relație de concubinaj, respectiv au locuit împreună în aceeași centrală termică dezafectată, loc în care în mai multe rânduri au întreținut relații sexuale. În perioada următoare, respectiv până în noiembrie 2010, în mai multe rânduri a trimis-o pe minoră să cerșească pentru a obține bani cu care să se întrețină;- în vara anului 2009 inculpatul a cunoscut-o pe minora V. A. M. pe care a racolat-o în scopul exploatării prin practicarea prostituției și în două rânduri a plasat-o la doi bărbați în vederea întreținerii de relații sexuale contra-cost;- aproximativ în cursul lunii iunie 2009 inculpatul a racolat-o în scopul exploatării prin practicarea prostituției pe minora V. M. I., care a practicat prostituția în folosul său până la sfârșitul anului 2009.
Prin Î. penală din data de 7 ianuarie 2011, T. B.-N. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat și a dispus menținerea acesteia, apreciind că subzistă motivele care au dus la arestarea preventivă a inculpatului.
Instanța care a luat și menținut măsura arestării preventive a reținut că există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat apreciindu-se relevante în sensul dispozițiilor art.
143 Cod procedură penală, în deosebit: declarațiile numitelor C. L. ( f. 10-11
), N. C. R. ( f. 12-13 ), V. M. I. ( f. 14-15 ), V. A. M. ( f. 16 ), declarația martorului L. B. ( f. 33-35 ), înscrisurile intitulate „autodenunț"; ( f. 4, 6, 8 ), procesul verbal încheiat de poliție la data de (...) ( f. 24-26 ).
S-a reținut și incidența dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, întrucât pedeapsa pentru infracțiunile pretins săvârșite este închisoarea mai mare de patru ani, și există un pericol concret pentru ordinea publică, reprezentat de faptul că inculpatul care are în antecedentele sale o condamnare la pedeapsa amenzii și una la pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată, și lipsit de resurse financiare ar continua activitatea infracțională de același gen sau de altă natură, privarea de libertate a inculpatului impunându-se și pentru evitarea sustragerii sale de la cercetările penale și pentru buna desfășurare a acesteia, respectiv evitarea oricărui fel de contact al acestuia cu părțile vătămate și martorii audiați în cauză.
Prin Sentința penală nr. 118 din (...) pronunțată de T. B.-N., în temeiul dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului și, în temeiul dispozițiilor art. 345 alin. (2) Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 5 luni închisoare ( și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal ). De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 11 noiembrie 2010 la zi, iar potrivit dispozițiilor art. 350 alin. (1) Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a acestuia.
Prin Decizia penală nr. 48/A/2012 din data de 08 martie 2012 pronunțată de Curtea de A. C., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - B. T. B.-N. împotriva Sentinței penale nr. 118/F din 21 noiembrie 2011 a T.ui B.-N. pe care a desființat-o în totalitate și s-a dispus rejudecarea cauzei de către T. B.-N.
De asemenea, s-a menținut starea de arest a inculpatului S. A. L., reținându-se că, în conformitate cu dispozițiile art. 160b Cod procedură penală dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau că există temeiuri noi care justifică această măsură, dispune menținerea acesteia.
Cum, în cauză, temeiul arestării îl constituie dispozițiile art. 148 alin.
(1) lit. f) Cod procedură penală și acesta nu a dispărut, iar în cursul judecății în primă instanță s-a stabilit vinovăția inculpatului, instanța de apel a constatat că se impune necesitatea menținerii în continuare a măsurii arestării preventive.
S-a mai reținut faptul că, întrucât infracțiunile presupus a fi săvârșite denotă un deosebit grad de pericol social, inculpatul fiind, de altfel, condamnat la 3 ani și 5 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară de către instanța de fond, se impune menținerea stării de arest, persistând motivele ce au stat la baza luării acestei măsuri.
Astfel, constatând că sunt întrunite atât cerințele legislației interne, cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea a menținut starea de arest a inculpatului deținut în Penitenciarul Gherla, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO ( cauza Tommasi vs. Franța ).
Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de T. B.-N. nu are caracter definitiv, fiind apelată de către DIICOT, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 paragraf 1 lit. a) din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeași instanță în cauza Wemhoff contra Germaniei.
Cu privire la menținerea măsurii arestării preventive, în cauză s-a constatat că subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, respectiv sunt indicii temeinice de a se crede că inculpatul ar fi comis fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și, de asemenea, sunt probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În același timp s-a mai arătat că nu se poate ignora împrejurarea că în speță, s-a pronunțat deja o condamnare de către tribunal pentru faptele deduse judecății.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s- a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la faptă, adică natura și gravitatea infracțiunii comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acesteia, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșite de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiunii deosebit de grave, cum sunt și infracțiunile de trafic de minori, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorului constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.
Prin urmare, s-a mai arătat că există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive. Este și cazul infracțiunilor de trafic de persoane și minori.
Art.5 paragraf 1 lit. c) din Convenție și implicit practica CEDO au dezvoltat noțiunea autonomă de „ motive plauzibile" ( cauza Fox, Campbell și Hartley contra Regatului Unit, hotărârea din 30 august 1990). Această noțiune depinde de circumstanțele particulare ale fiecărui caz. Faptele pe care se bazează aceste motive plauzibile trebuie să fie nu doar autentice, ci și să convingă un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis acea infracțiune, motive puse în evidență de circumstanțele particulare ale speței de față.
Astfel, s-a apreciat că din piesele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că menținerea măsurii arestării preventive s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale cât și la cele din Convenția E. a Drepturilor Omului.
Prin prisma celor arătate anterior, și având în vedere actele și lucrările dosarului tribunalul constată că subzistă și în prezent temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat, fiind întrunite cerințele art. 143 și 148 lit f Cod procedură penală, privarea sa de libertate justificându-se și în continuare pentru buna desfășurare a procesului penal, dată fiind natura și gravitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, împrejurările și modalitatea concretă în care se presupune că au fost săvârșite faptele, sentimentul de insecuritate ce s-ar crea în rândul opiniei publice în situația în care acesta ar fi cercetat în stare de libertate.
Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 3002 Cod procedură penală și art.
160/b Cod procedură penală, a fost menținută ca legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpatul S. A. L., în prezent încarcerat în Penitenciarul Gherla.
Conform art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună în principal revocarea măsurii arestării preventive , cu consecința punerii în libertate a inculpatului, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
În motivele de recurs s-a arătat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă și că nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea stării de arest a inculpatului.
Pe de altă parte nu există date din care să rezulte că inculpatul pus în libertate ar împiedica buna desfășurare a procesului penal prin influențarea unor martori sau părți din prezenta caută.
Analizând încheierea penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond în mod întemeiat a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.160/b și art.300/2 C.p.p. privitoare la menținerea stării de arest a inculpatului în cursul judecății.
Inculpatul S. A. L. a fost condamnat inițial prin sentința penală nr.118 din 21 noiembrie 2011 a T.ui B. N. la pedeapsa de 3 ani și 5 luni închisoare, însă această sentință a fost desființată prin decizia penală nr.48 din 8 martie
2012 a Curții de A. C. cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, menținându-se stare de arest a inculpatului.
În cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.143 și art.148 lit.f C.p.p. care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, întrucât inculpatul a fost condamnat inițial pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, deși această pedeapsă a fost desființată prin decizia penală menționată mai sus pentru motive de ordine publică, fără să fie analizată vinovăția sau nevinovăția inculpatului cu privire la infracțiunea pentru care acesta a fost trimis în judecată, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul este închisoarea mai mare de 4 ani, iar acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin natura deosebit de gravă a faptelor pentru care este cercetat, modalitatea comiterii presupuselor fapte, urmările acestora , precum și antecedentele penale ale inculpatului.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată sau menținută dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunea imputată recurentului este pedepsită de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Așa fiind, primul motiv de recurs vizând revocarea arestului preventiv întemeiat pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a inculpatului, va fi respins ca nefondat.
La acest moment procesual, nu este oportună înlocuirea stării de arest cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, atitudinea inculpatului în faza de urmărire penală, și cea de la instanța de fond până în acest moment, impunând soluția menținerii în continuare a stării de arest a inculpatului.
Având în vedere că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. recursul formulat de inculpat împotriva încheierii penală din 18 aprilie 2012 a T.ui B.-N. urmează să fie respins ca nefondat.
În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu
(F. O), care va fi suportat din FMJ.
Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. A. L., deținut in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 18 aprilie 2012 a T.ui B. N.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, av. F. O.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 mai 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |
M. B. | V. G. | D. P. |
GREFIER M. N.
Red.V.G./S.M.D.
4 ex./(...) Jud.fond.P. L.
| ← Decizia penală nr. 22/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 545/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
