Decizia penală nr. 1675/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA P.Ă NR.1675/R/2012
Ședința publică din 27 noiembrie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. V. A.,judecător
JUDECĂTORI : L. H.
: I. M.
GREFIER : L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul P. I. F., împotriva sentinței penale nr.816/(...), pronunțată în dosar nr. (...) al
Judecătoriei C. N., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă J. C.
N., pentru săvârșirea infarctiunii de port fără drept al cuțitului în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică prev. de art.2 al.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 cu aplic. art.37 lit. b C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul P. I. F. personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Inculpatul solicită admiterea recursului formulat pentru că se consideră nevinovat. El a fost partea păgubită în sensul că a fost un scandal în care a fost agresat de șapte persoane pe care nu i-a reclamat. Arată că după incident s-a dus acasă, a luat un cuțit pe care l-a băgat în buzunar și s-a întors la locul incidentului unde se afla un echipaj de poliție. A. l-a identificat și l-a întrebat dacă are cuțit asupra lui, moment în care a scos cuțitul din buzunar și l-a predat poliției. Consideră că prin acest gest nu a pus în pericol viața cuiva întrucât nu a amenințat pe nimeni cu acel cuțit ci doar verbal.
Reprezentantul P., arată că starea de fapt este susținută de procesul verbal de constatare cât și de declarațiile martorilor prezenți. În aceste condiții, hotărârea este temeinică și legală motiv pentru care solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul P. I. F., având ultimul cuvânt, consideră că cineva nu poate fi judecat pentru ce gânduri are ci pe probele dosarului. Solicită a se avea în vedere că părinții lui sunt grav bolnavi.
C U R T E A:
Prin sentința penală nr. 816 pronunțată la data de 22 iunie 2012 de
Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art. 2 al. 1 pct. 1 din Legea 61/1991, R cu aplicarea art. 37 lit. b din C.pen. s-a dispus condamnarea inculpatului P. I. F. fiul lui I. si M., născut la data de 25 mai 1977 in C.-N., CNP 1., domiciliat în C.- N., str. I., nr. 18, ap. 157, jud. C., cu studii medii, necăsătorit, fără loc de muncă, cu antecedente penale la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept al unui cuțit în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s- ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.
S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 292/28 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 4727/22 august 2005 pronunțată de Î.C.C.J..
În baza art. 71 al. 1 din C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) din C.pen. pe toată perioada prevăzută de art.
71 al. 2 din C.pen.
În baza art. 118 al. 1 lit. e din c.pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului având lama de aproximativ 22 de cm, mâner culoarea maro din testolit ridicat de la inculpat la data de 22 februarie 2011 (fila 20 dos. UP).
În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de
150 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
La data de (...), în jurul orei 16:35, un echipaj al poliție a fost direcționat spre C. S. de pe str. P. din C.-N., unde a avut loc un scandal. A fost identificată martora P. M., șefa de sală care a declarat că o persoană de sex masculin de aproximativ 30-35 de ani, în stare de ebrietate a adresat injurii și expresii jignitoare personalului de serviciu și clienților după care a plecat.
În timpul discuțiilor persoana în cauză a revenit la local și a fost identificată ca fiind inculpatul în prezența martorului N. A.-C. Inculpatul a declarat că a consumat băuturi alcoolice și a pierdut o anumită sumă de bani la aparatele electronice devenind nervos. Agentul de securitate, martorul N. i-a cerut să părăsească localul, iar în urma discuțiilor dintre cei doi a avut loc o încăierare, inculpatul susținând că a fost agresat de către martor. D. aceea a plecat la locuința sa de unde a luat un cuțit cu lama de aproximativ 22 de cm, găsit asupra sa, în buzunarul interior din partea stângă a hainei și a revenit la bar cu intenția de a se răzbuna pe agentul de securitate.
Conform primei declarații olografe, după ce avut loc conflictul cu agentul de securitate inculpatul s-a deplasat la locuința sa de pe str. I., de unde a luat cuțitul și a revenit la local ca să se apere.
D. aducerea la cunoștință a învinuirii, inculpatul declară că nu își mai amintește prea multe detalii întrucât era în stare de ebrietate, dar după conflictul cu agentul de securitate probabil s-a dus acasă de unde a luat un cuțit pe care urma să îl ducă la ascuțit, dar pe str. P. a fost oprit de organele de poliție, însă a insistat asupra împrejurării că nu își amintește ce s-a întâmplat datorită consumului de alcool.
Martora P. M. a declarat că inculpatul era în stare de ebrietate, striga și gesticula deranjând clienții și la refuzul de a se așeza și a înceta acest comportament inculpatul a refuzat. Atunci martora l-a chemat pe agentul de securitate care i-a cerut să anunțe poliția și a văzut că inculpatul a părăsit localul, după care organele de poliție i-au spus că asupra inculpatului a fost găsit un cuțit.
Martorul N. a confirmat declarația martorei P. și a arătat că inculpatul deranja clienții cerându-le bani și luându-le băuturile din față, iar apoi a refuzat să părăsească localul, martorul fiind nevoit să apeleze la alte două persoane pentru a-l scoate pe inculpat din local. L-a auzit înjurând și amenințând că se va întoarce, iar dup aproximativ 20 de minute l-a văzut să s-a întors dar a fost oprit de organele de poliție care au sosit la solicitarea martorei P..
Instanța de fond a constatat că declarațiile inițiale ale inculpatului când a arătat că a luat cuțitul de la locuința sa și s-a întors la local pentru a se răzbuna se coroborează cu declarațiile martorului N. care l-a auzit pe inculpat spunând că se va întoarce imediat după ce a fost scos afară din local. Cât privește declarațiile ulterioare ale inculpatului, respectiv că s-a întors cu cuțitul pentru a se apăra sau pentru a-l ascuți, instanța le-a înlăturat ca fiind neverosimile și în divergență cu celelalte probe administrate.
Inculpatul P. I. F. este cunoscut cu antecedente penale, ultima condamnare fiind la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 292/28 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 4727/22 august 2005 pronunțată de Î.C.C.J., pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie din care a fost liberat condiționat la data de 25 aprilie
2008 cu un rest de pedeapsă de 630 de zile de închisoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P. I. F. solicitând admiterea acestuia întrucât nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa.
În motivarea recursului, inculpatul a arătat că a fost agresat de mai multe persoane, s-a dus acasă și a luat un cuțit, iar la întoarcerea la locul incidentului, poliția i-a solicitat, iar el a predat cuțitul fără ca să amenințe pe cineva.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
Fapta inculpatului care după o altercație cu un agent de securitate s-a deplasat la domiciliu, s-a înarmat cu un cuțit și a revenit la barul S. din C.-N. pentru a se răzbuna, fiind oprit de organele de poliție, este dovedită de procesul- verbal de constatare și declarațiile martorilor prezenți la fața locului, respectiv N. A.-C. și P. M.
În aceste condiții, solicitarea inculpatului de achitare întrucât nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa apare ca nefondată.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, atât în ce privește cuantumul acesteia cât și în privința modalității de executare, ținând cont și de starea de recidivă post executorie a inculpatului.
În afara motivelor de recurs invocate, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prev. de art. 3. C. care să atragă casarea hotărârii atacate.
Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C., Curtea va respinge recursul inculpatului ca nefondat, obligându-l potrivit art. 192 alin. 2 C., la 100 lei în favoarea statului reprezentând cheltuieli judiciare în recurs .
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. I. F. împotriva sentinței penale nr. 816 din 22 iunie 2012 a Judecătoriei C.-N..
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 27 noiembrie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
GREFIER, L. C.
Red.V.V.A./(...). Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond: L. M..
← Sentința penală nr. 9/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 430/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|