Decizia penală nr. 1780/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
D. PENALĂ NR. 1780/R/2012
Ședința publică din 12 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. D. L., judecător
JUDECĂTORI : C. I.
: M. R. G. : L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin A. C. - procuror, din cadrul P. de pe lângă Curtea de A. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI împotriva sentinței penale nr. 317 din data de 27 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr. (...), privind pe inculpatul B. I. I. trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației dat în dosar nr. 2235/P/2011 pentru complicitate la infracțiunea de contrabandă prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 270 alin. 1 coroborat cu art. 274 din L. nr. 86/2006 privind Codul V. al R., modificată și completată prin O. nr. 5..
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă pentru inculpatul B. I. I. apărător desemnat din oficiu, avocat P. I. A. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 9 ), lipsă fiind părțile civile A. N. a V. și D. R. pentru A. și O. V. C. - Biroul V. S. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta M.ui P. susține recursul declarat de către P. de pe lângă
Judecătoria Sighetu Marmației împotriva sentinței penale nr. 317/2012 a
JUDECĂTORIei S. M. și arată că acesta vizează exclusiv refuzul instanței de judecată de a aplica disp. art. 118 lit. b Cod penal, respectiv de a dispune ca măsură de siguranță confiscarea specială a autovehiculului Volkswagen P. folosit de inculpat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă, în forma complicității. Apreciază că recursul declarat este fondat și că hotărârea primei instanței este greșită, precum și motivarea acesteia redată în considerentele hotărârii, motiv pentru care, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală solicită casarea sentinței penale în parte, respectiv numai în ceea ce privește măsura de siguranță și, rejudecând cauza, să se dispună confiscarea autovehiculului.
A., precizează că autovehiculul aparține inculpatului B. I., fapt necontestat și nediscutat în cauză, întrucât acesta a arătat că a cumpărat autovehiculul în cursul anului 2011, fără însă a se efectua și formalitățile de transcriere a acestui autovehicul pe numele inculpatului. În acest context apreciază că împrejurarea neefectuării formalităților nu impietează nicidecum asupra luării măsurii confiscării speciale asupra vehiculului folosit în săvârșirea infracțiuni, fapt evident în cauză întrucât inculpatul a fost depistat în timp ce în portbagajul autoturismului avea două colete care conțineau țigări de contrabandă, introduse în mod ilegal, adică prin alte locuri decât cele stabilite, în țară, de către autori necunoscuți. Mai arată că este lipsit de orice relevanță în aprecierea necesității luării măsurii de siguranță faptul că autorii infracțiunii de contrabandă au fost sau nu identificați până în prezent, cât timp inculpatul a săvârșit infracțiunea în forma participației penale, respectiv a complicității, cu promisiunea anterioară săvârșirii infracțiunii că va ajuta la transportul acestor bunuri de contrabandă, promisiune care a fost materializată, inculpatul fiind identificat de către organele de poliție. S. că raționamentul instanței de a constata că infracțiunea era consumată la momentul transbordării coletelor în portbagajul autovehiculului este surprinzător din punct de vedere juridic și că, dimpotrivă, fapta de contrabandă era în plină desfășurare, iar împrejurarea că acțiunea complicelui a continuat după trecerea bunurilor peste frontieră apreciază că nu are nicio relevanță și nicio importanță pentru luarea măsurii de siguranță.
De asemenea, invocă și decizii de speță în sensul că se impune și confiscarea autovehiculului, cu precizarea că acestea sunt chiar ale Curții de A. C., respectiv D. nr. 874/(...) și D. nr. 1344/(...), în care instanța de recurs a constatat că se impune cu necesitate luarea măsurii confiscării speciale asupra autovehiculului folosit în mod evident la săvârșirea infracțiunii și cu precizarea că bunurile nu puteau fi transportate într-o altă modalitate decât printr-un autovehicul. Așadar, solicită luarea măsurii de siguranță asupra autovehiculului, cu mențiunea că există la dosar toate datele de identificare ale acestuia, bunul fiind indisponibilizat și aflându-se la poliția I. M., respectiv acesta fiind ridicat în vederea confiscării. Cu cheltuieli în sarcina statului, fiind recursul P..
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de către P. și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică. Arată că instanța de fond a apreciat corect în interpretarea art. 118 lit. b Cod penal reținând că prin lucrurile care au servit la săvârșirea acțiunii se înțelege acele lucruri cu ajutorul cărora se realizează acțiunea incriminată, cu precizarea că tot ceea ce se petrece după acest moment nu mai poate fi considerat ca lucru care a folosit la săvârșirea acțiunii. S. că latura obiectivă a infracțiunii imputate inculpatului constă în acțiunea de introducere în țară a țigaretelor prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal. În speță, nu s-a făcut dovada că autoturismul folosit de inculpat a fost utilizat pentru realizarea acțiunii de introducere a țigaretelor și arată că au fost depuse în autoturism ulterior ajungerii lor pe teritoriul R. A., latura obiectivă, respectiv actele de executare, de introducere în țară a țigările era preconizat la momentul în care a intervenit inculpatul, sens în care invocă recursul în interesul legii redat prin D. nr. X. din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de C. și Justiție, cu privire la confiscarea specială a mijloacelor de transport în cadrul infracțiunilor prev. de L. nr. 1., legea traficului de droguri. C. dacă decizia se referă la infracțiuni prevăzute de o altă lege, pentru identitate de rațiune, apreciază că argumentele folosite de către instanța supremă se pot aplica și în cazul infracțiunilor prevăzute în alte legi speciale, respectiv în speță - Codul vamal. Precizează că prin recursul în interesul legii instanța unifică practica neunitară în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 118 lit. d Cod penal, reținând că „măsura de siguranță a confiscării speciale a mijlocului de transport se va dispune în temeiul ( … ) art. 118 lit. b ( … ), numai în cazul în care se dovedește că acesta a servit efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre modalitățile normative ale infracțiunilor ( … ), precum și în cazul în care se dovedește că mijlocul de transport a fost fabricat, pregătit ori adaptat în scopul realizării laturii obiective a acestor infracțiuni";. Consideră că în speță nu s-a dovedit faptul că autoturismul inculpatului a servit efectiv la realizarea laturii obiective și nici că acesta a fost fabricat, pregătit ori adaptat în scopul realizării laturii obiective.
În consecință, solicită respingerea recursului declarat de către P., menținerea în totalitate a sentinței primei instanțe și implicit a respingerii măsurii de siguranță a confiscării speciale a autoturismului inculpatului. De asemenea, depune la dosar decizia Înaltei Curți de C. și Justiție evocată anterior și solicită acordarea onorariului avocațial din fondurile M.ui
Justiției.
C U R T E A
Deliberând constată că,
Prin sentința penală nr.317 din (...) Judecătoria Sighetu Marmației, în temeiul art.345 alin.2 și a art. 320 ind. 1 C.proc.pen.a condamnat pe inculpatul B. I., fiul lui I. și I., născut la data de (...) în S. M., jud. M., cetățean român, studii- 12 clase, stare civilă-căsătorit; un copil monir în întreținere; mecanic auto, cu antecedente penale, posesor al C.I. seria MM nr. 5., eliberată de S. S. M., CNP 1., domiciliat în S. M., str. L. T., nr.83/A, jud. M., pentru săvârșirea infracțiunii de:
- complicitate la infracțiunea de contrabandă prev. de art. 26 C. raportat la art. 270 al.1 coroborat cu art. 274 din L. nr. 86/2006, privind
Codul V. al R., modificată și completată prin O. 5., cu aplicarea art. 320 ind.
1 alin. 7 C. proc. pen, art. 74 lit. c și art. 76 lit. c C. la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni .
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II și b C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori pînă la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
În baza art. 81 alin. 1 C. s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art.82 alin.1 C. pen.
În baza art.71 alin 5 C pen.s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
În baza art.359 C. proc. pen.,s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 și 84 C. pen. privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen și art. 14; art. 15 3 C. proc. pen., raportat la art. 1357 N., a obligat inculpatul, să plătească părții civile A. N. a V. B., sector 1 str. M. M.,nr.13, prin D. R. pentru A. și O. V. C., cu sediul în O., str. A. R. ,nr.4, jud. Bihor, pentru Biroul V. S. M. ,str. B. Vodă,nr.125 A, jud. M. , suma de 106.248 lei (reprezentând taxe vamale în sumă de 12.431 lei; accize în sumă de 69.076 lei și TVA în sumă de 24.741 lei) la care se adaugă dobânzi și penalități aferente, începând cu data de 12 noiembrie 2011 și până la achitarea integrală a debitului.
În temeiul art.118 lit.e C., s-a confiscat în favoarea statului cantitatea de 10 500 pachete de țigări (5500 pachete țigări marca VICEROY cu timbru ucrainean și 5000 pachete de țigări marca JIN LING cu timbru DUTY FREE), depuse în camera de corp delict a Inspectoratului J.ețean al poliției de F. M., potrivit dovezii seria P nr. 405754/(...), ce urmează să fie distruse.
S-a respins confiscarea în temeiul art. 118 lit. b C. pen a autoturismului ,,Volkswagen P."; cu serie sașiu WVWZ(...)164910 și numărul de înmatriculare (...), ridicat de la inculpat și dispune restituirea acestuia.
În temeiul art.191 al.1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în cuantum de 400 lei, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu av. Tomoiagă A. ,ce va fi avansat din fondurile M.ui de J.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În data de (...), în jurul orei 18.30 o patrulă a poliției de frontieră din cadrul SPF S. a observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte din dotare, pe direcția stâlpului de frontieră 236, pe dealul H., mai multe persoane care se deplasau dinspre linia de frontieră spre DN 19, având asupra lor mai multe colete voluminoase. După ce au ajuns la DN 19, aceștia au început să încarce coletele într-un autoturism care staționa.
În acel moment agenții de poliție au acționat pentru reținerea acestora somându-i prin voce, reușind să prindă o singură persoană, ceilalți dispersându-se în mai multe direcții prin vegetația abundentă din teren.
Ulterior, persoana reținută a fost identificată în persoana inculpatului B. I., acesta fiind conducătorul autoturismului marca VW P., cu nr. de înmatriculare (...).
În interiorul autoturismului au fost descoperite două colete în folie de culoare neagră, care conțineau țigări marca VICEROY de proveniență ucraineană. În urma cercetării locului faptei, la aproximativ 15 metri de autoturism s-au descoperit încă nouăsprezece colete ce conțineau țigări, marca VICEROY și JIN LING.
La sediul SPF S. au fost inventariate cele douăzeci și unu de colete descoperite rezultând cantitatea totală de 10500 pachete țigări, din care
5500 pachete țigări marca VICEROY cu timbru ucrainean și 5000 pachete de
țigări marca JIN LING cu timbru DUTY FREE.
Ț. au fost ridicate și depuse în camera de corp delict a
Inspectoratului J.ețean al poliției de F. M., potrivit dovezii seria P nr.
405754/(...).
Autoturism marca,,Volkswagen P."; cu numărul de identificare
WVWZ(...)164910 și numărul de înmatriculare (...) a fost ridicat de la inculpat, sigilat și parcat în incinta SPF sarasău, potrivit procesului -verbal din data de (...). (f. 20 dup).
Starea de fapt astfel descrisă a rezultat din procesul verbal de constatare și planșele cu fotografii judiciare (f.7-13 dup) și rapoartele de eveniment (f.14,15 dup) ce se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză Mureșan G. (f.34), M. Dumitru (f.36), M. M.-A. (f.38) și Țiplea Sorin (f.40).
De asemenea, prin declarațiile date în faza de urmărire penală, inclusiv cu ocazia prezentării materialului de urmărire, inculpatul B. I. a recunoscut săvîrșirea faptei în modalitatea reținută, ulterior reconfirmând această poziție prin declarația dată în fața instanței ( f. 17 din dosarul instanței).
În drept fapta inculpatului B. I. care în data de 12 noiembrie 2011 a preluat 10.500 pachete de țigări introduse în țară din Ucraina prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal de către cetățeni ucraineni rămași neidentificați, constituie complicitate la infracțiunea de contrabandă prev. de art. 26 C. raportat la art. 270 al.1 coroborat cu art. 274 din L. nr.
86/2006, privind Codul V. al R., modificată și completată prin O. 5..
Din punct de vedere subiectiv, fapta a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție în forma intenției directe, respectiv acesta a prevăzut urmarea faptei sale și a dorit producerea ei.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 C. proc. Pen., în sensul că fapta cu care a fost sesizată există, a fost săvârșită de către inculpat, cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestuia..
Raportat la împrejurarea că a admis cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320 ind. 1 C. proc. pen, s-a facut aplicarea dispozițiilor alin. 7 al acestui articol și va reduce limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile săvârșite cu o treime.
La individualizarea si dozarea pedepsei s-a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C., respectiv prevederile părții generale a codului penal; limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator; gradul de pericol social al faptei în modalitatea concretă de savârșire, antecedentele personale ale inculpaților.
A., referitor la persoana inculpatului B. I. s-a reținut că are 46 de ani, studii liceale, este căsătorit,cu un copil minor în întreținere, având antecedente penale. Acesta a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și s-a prezentat în fața autorităților de câte ori a fost solicitat. Pentru aceste motive va reține în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c C. pen.
Având în vedere aceste considerente, instanța a condamnat inculpatul B. I. la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța reține dispozițiile art. 81 C., conform cărora se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni; s-a apreciat de instanță că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
În acest sens s-a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile textului legal pentru ambii inculpați astfel încât în baza art. 81 alin.1 C. pen. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate fiecărui inculpat pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art.82 alin.1 C. pen și s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale, cu privire la ambii inculpați.
Sub aspectul laturii civile partea civilă a menționat că, datoria vamală care a luat naștere la introducerea ilegală a pachetelor de țigarete pe teritoriul vamal al R. pentru activitatea infracțională desfășurată de către inculpați este de 106.248 lei (reprezentând taxe vamale în sumă de
12.431 lei; accize în sumă de 69.076 lei și TVA în sumă de 24.741 lei), solicitându-se a se face aplicarea prevederilor art. 119 , art. 120 și art. 120 indice 1 din Codul de procedură fiscală.
Instanța a reținut că dispozițiile art. 136 alin. 1 dispun că "în cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator și exigibilitatea respectivelor taxe comunitare";.
Potrivit prevederilor art. 139 din Codul Fiscal "În cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator și exigibilitatea respectivelor taxe comunitare";.
Art. 249 din Directiva CE nr. 112/2006 (Directiva TVA), stabilește că directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru căruia i se adresează, lăsând autorităților naționale competența privind modalitatea de transpunere.
În opinia Curții, este irelevant faptul că scopul activității este unul ilicit, indiferent de scopul sau rezultatul activității respective. În sensul arătat sunt și cauzele C 158/98- Coffeshop Siberie și Cauza C 111/92- Wifried Lange, cauze în care CEJ și-a fundamentat soluția pe faptul că principiul neutralității se opune operării unor distincții de ordin general între tranzacțiile legale și cele ilegale.
În conformitate cu prevederile art. 9 din Directiva sus menționată, persoana impozabilă înseamnă orice persoană care în mod independent, desfășoară în orice loc activitate economică indiferent de scopul sau rezultatele activității respective.
Cu privire la perceperea de TVA în cazul activităților ilicite, instanța reține că diferența de tratament fiscal în funcție de natura licită sau ilicită a activităților desfășurate ar conduce implicit la încălcarea principiului neutralității fiscale.
Instanța a avut în vedere că art. 202 din regulamentul CEE nr.2913/1992 al Comisiei de I. a C. vamal Comunitar, descrie modalitatea și momentul în care se naște o datorie vamală. Dispozițiile legale sus menționate prevăd că o datorie vamală la import poate să ia naștere prin introducerea ilegală într-o altă parte pe acel teritoriu a unor mărfuri amplasate într-o zonă liberă sau antrepozit liber.
În cadrul alineatului doi al articolului indicat se stipulează că datoria vamală se naște în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.
Mai mult, regulamentul mai sus amintit, definește în cadrul alin. 3 al articolului 203, noțiunea de debitor vamal, în care se integrează orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa sau ar fi trebuit să știe în mod normal, în momentul cumpărării sau primirii mărfurilor că ele au fost sustrase de sub supraveghere vamală.
Raportând starea de fapt cuprinsă în actele de sesizare și reținută de instanță în urma finalizării cercetării judecătorești, la prevederile legale mai sus enunțate, instanța apreciază că inculpatul se include în sfera debitorilor vamali.
Ori, în condițiile în care, se recunoaște aplicabilitatea prevederilor regulamantului la care s-a făcut mai sus referire, incidența noțiunii de datorie vamală și calitatea inculpaților de debitori vamali, instanța apreciază că toate aceste aspecte nu fac decât să se opună admisibilității tezei încadrării infracțiunii de contrabandă în sfera infracțiunilor de pericol și să plaseze acest tip de infracțiuni în sectorul infracțiunilor economice, atâta timp cât nu se poate contesta producerea unui prejudiciu.
Instanța reține că art. 206 indice 5 din Codul fiscal, reglementează faptul generator al accizelor, acesta fiind reprezentat conform literei b de importul produselor accizabile pe teritoriul comunității.
Conform art. 206/6 din același cod, accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum și în statul membru în care se face eliberarea pentru consum, aceasta din urmă fiind definită potrivit art. 206 indice 7 litera b inclusiv prin importul de produse accizabile, chiar și neregulamentar, cu excepția cazului în care produsele accizabile sunt plasate, imediat după import, în regim suspensiv de accize.
În legătură cu problematica aplicării concomitente a măsurii de siguranță a confiscării speciale în cazul infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 din L. nr. 86-2006 privind Codul vamal și a obligării legale a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamală, a fost promovat un recurs în interesul legii, respins însă ca inadmisibil prin D. nr.
21 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 17 octombrie
2011.
Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art. 224 punctul 1 lit. a și art. 234 alin. 3 din Codul vamal, reiese fără echivoc, că în cazul infracțiunii de contrabandă, obligația de plată a taxelor vamale, ca drept de creanță al statului, instituie repararea pagubei și se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea și rezolvarea acțiunii civile reglementat prin dispozițiile art. 14 și art. 346 din Codul de procedură penală.
Instanța a avut în vedere că interpretarea oferită de C. prevederilor art. 202 și art. 233 primul paragraph lit. d din Regulamentul CEE nr. 2913-
92 al Consiliului din (...) de instituire a C. V. comunitar, cu modificările și completările ulterioare, este în sensul de a nu se considera stinsă datoria vamală decât în condițiile în care punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunității, intervine înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situate în interiorul acestui teritoriu. Pe cale de consecință, în alte condiții decât cele anterior expuse, datoria vamală nu se stinge.
Prin raportare la aspectele mai sus expuse, instanța constată că aplicabilitatea măsurii confiscării prin prezenta sentință, nu determină stingerea datoriei vamale (compusă, în lumina dispozițiilor legale sus enunțate din taxe vamale, TVA, accize) neinstalându-se o stare de incompatibilitate prin reținerea unui cumul al măsurii confiscării cu obligația inculpatului-debitor vamal la plata datoriei vamale.
În ceea ce privește susținerea inculpatului în sensul că recunpaște doar prejudiciul produs ca urmare a celor două colete găsite în mașină deoarece celelalte colete urmau să fie preluate de alte autoturisme, instanța urmează să o respingă.
A., părții civile i s-a cauzat prejudiciul a cărui reparare se solicită, urmare a introducerii ilegale pe teritoriul țării de mărfuri, în speță țigări, supuse drepturilor de import. A. fiind fapta ilicită, prejudiciul produs prin săvârșirea ei nu poate fi calculat decât raportat la întreaga cantitate de țigări introdusă.
În acest sens urmează să se mai rețină că intervenția poliției a fost în plină activitate infracțională, că întreaga cantitate a fost găsită într-un perimetru restrâns (15 metri de autoturism) și că la fața locului nu au mai fost identificate alte persoane.
Plecând de la considerațiile de mai sus și de la constatarea conform căreia delictul comis în data de 12 noiembrie 2011 este imputabil, instanța a admis acțiunea civilă.
În baza 346 alin. 1C. Proc. Pen. și art. 14, art. 15 C. Proc. Pen. raportat la art. 1357 cod civil a obligat inculpatul să plătească părții civile A. N. a V., prin D. R. pentru A. și O. V. C., suma de 106.248 lei
(reprezentând taxe vamale în sumă de 12.431 lei; accize în sumă de 69.076 lei și TVA în sumă de 24.741 lei) la care se adaugă dobânzi și penalități aferente, începând cu data de 12 noiembrie 2011 și până la achitarea integrală a debitului.
În temeiul art.118 lit.";a"; C., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a cantității de 10 500 pachete de țigări (5500 pachete țigări marca VICEROY cu timbru ucrainean și 5000 pachete de țigări marca JIN LING cu timbru DUTY FREE), depuse în camera de corp delict a Inspectoratului
J.ețean al poliției de F. M., potrivit dovezii seria P nr. 405754/(...), ce urmează să fie distruse.
Referitor la autoturismul marca,,Volkswagen P."; cu numărul de identificare WVWZ(...)164910 și numărul de înmatriculare (...) ce a fost ridicat de la inculpat, sigilat și parcat în incinta SPF S., potrivit procesului - verbal din data de (...). (f. 20 dup), instanța reține că acesta este înmatriculat pe numele lui P. I., conform cărții de identitate a vehiculului aflată la fila 30 din dosar.
În înțelesul art. 118 lit b C. pen. prin „. care au servit la săvârșirea infracțiunii"; se înțeleg acele lucruri cu ajutorul cărora se realizează acțiunea incriminată-cauza-care produce urmarea periculoasă. Tot ceea ce se petrece după acest moment nu mai poate fi considerat ca lucru care a folosit la săvârșirea infracțiunii.
În speță nu s-a făcut dovada că autoturismul folosit de către inculpat a fost utilizat pentru realizarea acțiunii de introducere în țară a
țigărilor, acestea fiind depuse în autoturism după ce coletele au ajuns pe teritoriul R.
A., nefiind probat că mașina a servit în mod indispensabil la săvârșirea faptei în întregul ei, în sensul că fără utilizarea acesteia nu s-ar fi putut realiza apropierea efectivă a obiectului material al infracțiunii, nu se poate susține că prin deținerea ei se crează o stare de pericol ce nu poate fi înlăturat decât prin confiscare specială.
Pentru aceste motive instanța a respins confiscarea în temeiul art.
118 lit. b C. pen a autoturismului ,,Volkswagen P."; cu serie sașiu WVWZ(...)164910 și numărul de înmatriculare (...), ridicat de la inculpat și a dispus restituirea acestuia.
Împotriva hotărârii a declarat recurs în termenul legal P. de pe lângă
Judecătoria Sighetu Marmației solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună confiscarea de la inculpatul B. I. condamnat pentru infracțiunea prev.de art.26 rap.la art.270 alin.1 și art.274 din L. nr.86/2006 privind Codul vamal, a autoturismului folosit la săvârșirea infracțiunii respectiv VW P. cu nr.de identificare WVWZ(...)164910 cu nr.de înmatriculare M.-05-M.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond nu a dispus confiscarea specială a autoturismului utilizat pentru realizarea acțiunii de introducere în țară a cantității de 10.500 pachete țigarete deși acesta a servit la comiterea infracțiunii, țigările fiind depuse în autoturism după ce coletele au ajuns pe teritoriul R., astfel că se impune aplicarea dispozițiilor art.118 alin.1 lit.b C.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală atacată s-a dispus condamnarea inculpatului B.
I. la 1 an și 6 luni închisoare cu aplic.art.81 C., pentru comiterea unei complicități la infracțiunea de contrabandă prev.de art.26 C., rap.la art.270 alin.1 coroborat cu art.274 din L. nr.86/2006 privind Codul vamal al R. cu aplic.art.320/1 alin.7 C.proc.pen.,, art.74 lit.c și art.76 lit.c C.
Din starea de fapt reținută de instanța de fond rezultă că inculpatul a fost depistat de către organele poliției de frontieră după ce a preluat două colete în folie de culoare neagră care conțineau țigări marca Viceroy de proveniență ucrainiană în zona de frontieră din cadrul SPF S. jud.M. pe care le avea în autoturismul proprietatea sa marca VW P. cu nr.(...). Ț. în cantitate de 10.500 pachete au fost ridicate de organele de poliție, iar ulterior confiscate de instanța de fond prin hotărârea atacată.
Potrivit art.118 lit.b C.bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor, sunt supuse confiscării speciale.
Având în vedere că inculpatul B. I. a participat la activitatea infracțională ce se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de contrabandă prev.de art.270 alin.1 rap.la art.274 din Codul vamal, prin punerea la dispoziție a autoturismului proprietatea sa, în sensul asigurării transportului celor 10.500 de pachete de țigări introduse fraudulos în țară prin punctul de frontieră S., iar această participație a fost reținută în forma complicității se poate reține că autoturismul a fost folosit la săvârșirea infracțiunii și este desemnat confiscării speciale.
Este lipsit de relevanță faptul că acțiunea de introducere în țară a țigărilor, a fost finalizată în momentul în care inculpatul a preluat cu autoturismul său acele colete, întrucât participația sa a constat tocmai în asigurarea transportului după ce coletele au ajuns pe teritoriul R.
În consecință, autoturismul a servit la săvârșirea infracțiunii tocmai prin efectuarea unor acte materiale care se circumscriu formei de participație a complicității și este supus confiscării speciale, motiv pentru care recursul va fi admis în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.proc.pen., cu consecința casării hotărârii atacate și modificării acesteia în sensul că se va dispune confiscarea autoturismului marca VW P. cu nr. de înmatriculare (...) și nr de identificare WVWZ(...)164910 ridicat în vederea confiscării la data de
12 noiembrie 2011 potrivit procesului verbal aflat la fila 20 din dosarul de urmărire penală, parcat în incinta S.P.F. S. și sigilat cu sigiliul MEI nr.
4838.
Văzând și disp.art.192 alin.3 C.proc.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMEL LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către P. DE PE L. J. S.-M. împotriva sentinței penale nr. 317/27 septembrie 2012 a JUDECĂTORIei S.-M. pe care o casează în parte sub aspectul omisiunii aplicării măsurii confiscării a autoturismului folosit la comiterea infracțiunii de către inculpatul B. I. și rejudecând:
În baza art 118 lit b Cod penal dispune confiscarea specială a autoturismului marca VW P. cu nr. de înmatriculare (...) și nr de identificare WVWZ(...)164910 ridicat în vederea confiscării la data de 12 noiembrie 2011 potrivit procesului verbal aflat la fila 20 din dosarul de urmărire penală, parcat în incinta S.P.F. S. și sigilat cu sigiliul MEI nr. 4838.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
În baza art. 189 Cod procedură penală dispune avansarea sumei de
200 lei din fondul M.ui Justiției, cu titlu de onorariu avocațial în favoarea apărătorului desemnat din oficiu, av. P. I. A..
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A. D. L. C. I. M. R.
G.
L. A. S. red.C.I./A.C.
3 ex. - (...) jud.fond.I. C.
← Decizia penală nr. 1541/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 579/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|