Decizia penală nr. 488/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 488/R/2012

Ședința publică din 22 martie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B.- judecător

JUDECĂTORI: V. G.

D. P. GREFIER: M. N.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:

D. SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. M. L. împotriva sentinței penale nr. 32 din 23 ianuarie 2012 a Judecătoriei D., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal; art. 193 alin. 1 Cod penal ; art. 208 alin. 1, art.

209 alin. 1 lit. e Cod penal; art. 180 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 42, precum și art. 33 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat C. B., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă părțile civile SC A. S. D., P. I., I. H. și părțile vătămate D. C., D. C. L.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședință după care, întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Apărătorul inculpatului solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea audieri unui martor, care a fost la fața locului și a văzut tot ce s-a întâmplat, și cu care mai dorește să dovedească, că partea vătămată a făcut totul doar ca să nu afle prietenul său că a împrumutat bani.

Se mai învederează instanței că a fost solicitată această probă și la instanța de fond, însă nu a fost încuviințat spre audiere în fața instanței.

Reprezentantul parchetului cu privire la cererea de audiere a martorului solicitat în fața instanței de recurs, arată că nu o apreciază pertinentă, necesară și utilă cauzei, motivat de faptul că martorii care au fost prezenți în bar la data comiterii infracțiunii de către inculpat, au fost audiați selectiv, sigur că printre ei nu s-a aflat și martorul solicitat astăzi, însă au fost audiați ceilalți martori care au fost prezenți la data evenimentului, acesta fiind motivul pentru care se opune administrării acestei probe.

Curtea, deliberând respinge cererea în probațiune formulată de apărătorul inculpatului.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună în principal, achitarea inculpatului, în conformitate cu art. 11 coroborat cu art 10 lit d Cod procedură penală, motivat de faptul că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii. În subsidiar, solicită dispunerea achitării inculpatului, în conformitate cu art. 11 coroborat cu art

10 alin 1 lit b’ Cod procedură penală, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, și în consecință solicită aplicarea uneia dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91 Cod penal.

În continuare, se arată de apărătorul inculpatului că fapta comisă de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni deoarece a adus o atingere minimă valorii apărate de legea penală și prin conținutul ei concret este în mod vădit lipsită de importanță. În conformitate cu dispozițiile art. 18’ Cod penal, potrivit cărora la stabilirea în concret a gradului de pericol social se va ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita infractorului - atunci când se apreciază dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracțiuni, trebuie să se aibă în vedere, printre altele dacă urmările faptei sunt reduse și dacă mijlocul prin care aceasta a fost comisă depășește ori nu sfera mijloacelor comune.

În final, solicită ca în seama inculpatului să se rețină circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal constând în comportarea sinceră a inculpatului în cursul urmăririi penale și a judecății; regretul pentru fapta comisă, precum și stăruința pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului de instanța de fond, s-a avut în vedere pericolul social al infracțiunii, împrejurările în care a fost comisă, precum și persoana inculpatului. V. inculpatului a fost dovedită cu probe și mijloace de probă: plângerile părților vătămate, declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, procesele- verbale de cercetare la fața locului și planșele fotografice, precum și certificatele medico-legale, coroborate cu declarațiile inculpatului.

Inculpatul C. M. L. având ultimul cuvânt arată că, partea vătămată nu a vrut să afle prietenul ei că a împrumutat bani. Inculpatul mai arată că telefonul nu a fost furat, el ducând telefonul noaptea la partea vătămată.

C U R T E A

Prin Rechizitoriul din 17 februarie 2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. M. L. pentru săvârșirea infracțiunilor de: distrugere prev și ped. de art. 217 alin.1 Cod penal, amenințare prev.și ped. de art.193 Cod penal, furt calificat prev.și ped. de art. 208 alin.1,209 alin.1 lit.e Cod penal și lovire sau alte violențe prev.și ped. de art. 180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art. 42 Cod penal, totul cu aplicarea art.

33 lit.a Cod penal.

Prin sentința penală nr. 32/(...), pronunțată de Judecătoria Dej în dosar nr. (...), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h C.pr.pen., a încetat procesul penal împotriva inculpatului C. M. L., fiul lui M. și M., născut la 21 septembrie 1976 în D., județul C., domiciliat în D., str. A. nr. 8, ap. 10, județ C., cu reședința în comuna M., nr. 4, județ C., studii 10 clase generale, fără ocupație, C.N.P.: 1.76.(...)3.8, și comuna Vad, sat C., nr. 246, județ C., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin.1 Cod penal, deoarece s-a împăcat cu partea vătămată I. H. în calitate de reprezentant al S. A. S. D.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h C.pr.pen., a încetat procesul penal împotriva inculpatului C. M. L., pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal, deoarece s-a împăcat cu partea vătămată I. H.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h C.pr.pen., a încetat procesul penal împotriva inculpatului C. M. L., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art.

41 alin.2, art. 42 Cod penal, deoarece s-a împăcat cu părțile vătămate C. (D.)

C. L., domiciliată în comuna M., nr. 4, județul C. și D. C., domiciliat în D., str. Ș., nr. 286, județ C..

S-a respins schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. e Cod penal, în infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.1 Cod penal și prin urmare:

A fost condamnat inculpatul C. M. L., fiul lui M. și M., născut la 21 septembrie 1976 în D., județul C., domiciliat în D., str. A. nr. 8, ap. 10, județ C., cu reședința în comuna M., nr. 4, județ C., studii 10 clase generale, fără ocupație, C.N.P.: 1.76.(...)3.8, și comuna Vad, sat C., nr. 246, județ C., la pedeapsa de: 1 an 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. e, Cod penal, cu aplic. art.

74, art. 76 lit. c Cod penal.

În temeiul art. 81, 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani 6 luni.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.

În baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Cod penal, pe durata executării pedepsei.

S-a constatat că partea vătămată P. I. nu se constituie parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.

S-a constatat că inculpatul are apărător ales.

În temeiul art. 191 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului, în sumă de 300 lei.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele

1. La data de 14 decembrie 2007 la P. municipiului D. s-a înregistrat plângerea penală a părții vătămate I. H., în calitate de director la S. S. D., prin care reclama faptul că inculpatul C. M. L. a produs distrugeri la data de

12 decembrie 2007 în barul aparținând societății sale comerciale, situată în municipiul D. pe str. D. G., constând în aceea că a aruncat conținutul unei cești de cafea și a unui suc pe pereții localului, care în acest fel au suferit degradări.

2. La data de 19 decembrie 2007, aceiași parte vătămată depune la P. municipiului D. o altă plângere prin care sesizează faptul că la data de 06 decembrie 2007, inculpatul C. M. L. a amenințat-o cu acte de violență și i-a adresat cuvinte indecente, susținând că va sparge geamurile termopan al barului, dacă va fi reclamat.

3. La aceeași dată, partea vătămată I. H., a sesizat organele de poliție în legătură cu faptul că inculpatul C. M. L. a adresat din nou amenințări personalului de serviciu de la bar, susținând că se ocupă și cu acte de cămătărie în incinta barului, perturbând bunul mers al activității localului.

A., partea vătămată a reclamat faptul că la data de 04 decembrie

2007, inculpatul C. M. în timp ce se afla în incinta barului A. a adresat cuvinte vulgare personalului de serviciu, amenințând-o pe barmana de serviciu, martora F. E., cu săvârșirea unor acte de violență.

La data de 12 decembrie 2007, inculpatul C. M. L. a cerut o cafea barmanei de serviciu, F. E., însă aceasta a refuzat să-l servească, solicitându-i să părăsească localul întrucât inculpatul i-a adresat cuvinte jignitoare și a amenințat-o că o violează. Față de această situație, inculpatul a solicitat intervenția organelor de poliție, pe motiv că nu este servit și se fac discriminări. După plecarea organelor de poliție, inculpatul a luat o ceașcă cu cafea și a aruncat-o pe peretele de la bar, spunând că face ce vrea el. U., a luat un suc pe care de asemenea l-a aruncat pe un alt perete de la bar, provocând în acest fel distrugeri pereților localului, motiv pentru care partea vătămată s-a constituit în cauză ca parte civilă cu suma de 3.000 lei, pentru distrugerile provocate.

4. La data de 21 februarie 2008 la P. municipiului D. este înregistrată plângerea penală a părții vătămate P. I., care reclama faptul că în cursul lunii iunie 2007 a luat cu titlu de împrumut suma de 100 E. de la inculpatul C. M. L. U., când partea vătămată a dorit să-i restituie suma împrumutată, inculpatul i-a cerut 400 E. în schimb la 100 E. D. partea vătămată nu a avut de unde să-i dea această sumă de bani, inculpatul la data de 20 februarie

2008 a recurs la amenințări, ocazie cu care i-a sustras din buzunar telefonul mobil marca NOKIA 663 în valoare de 500 lei.

5. La data de 21 februarie 2008 lucrători din cadrul Poliției municipiului D. s-au sesizat din oficiu în legătură cu faptul că în cursul lunii decembrie 2007 de la C. C. din D. s-au sustras diferite sume de bani de către inculpatul C. M. L.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că partea vătămată R. A. B., administrator al societății, a sesizat faptul că există unele nereguli la ruletă, respectiv că inculpatul C. M. L. câștigă în mod repetat sume mari de bani, pe tura a doi dintre angajați, învinuita M. M. E. și martorul M. A. T.-se la verificări s-a stabilit faptul că învinuita în complicitate cu inculpatul C. M. L. și învinuitul S. D. au convenit să sustragă din gestiune diferite sume de bani. A., după ce clienții părăseau localul, pariau diferite suma de bani, iar învinuita M. M. E. se folosea de o cheie a ruletei, oprind jocul în cazul în care bilele celor doi complici ai săi nu cădeau pe pariul lor, operațiunea repetându-se până aceștia câștigau. În acest timp învinuita oprea camerele de supraveghere instalate în local. În acest fel inculpatul și învinuiții câștigau în mod nelegal sume mari de bani din gestiunea societății comerciale. Societatea s-a constituit în cauză ca parte civilă cu suma de

35.000 lei.

6. La data de 26 februarie 2008 la P. municipiului D. este înregistrată plângerea penală a părții vătămate I. I., în calitate de administrator la S. S.

S. D., de pe str. B. nr.12/D, care reclama faptul că în noaptea de 2. februarie 2008 un grup de tineri, din care făcea partea și inculpatul C. M. L., a intrat în barul său, iar după ce au consumat băuturi alcoolice au provocat scandal, agresând tinerii din bar, ocazie cu care au spart numeroase scrumiere, sticle și pahare, cauzând un prejudiciu în sumă de 1.620 lei.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că autor al distrugerii este învinuitul V. T., care fiind în stare de ebrietate avansată, a dorit să se ridice de la masa unde se afla, ocazie cu care, fără intenție, a ridicat brusc masa, nerealizînd faptul că pe ea se aflau mai multe sticle, pahare și scrumiere, care s-au spart.

U. săvârșirii acestei fapte, învinuitul V. T. a achitat integral prejudiciul cauzat, recunoscând fapta săvârșită, pe care o pune pe seama stării sale de ebrietate.

7. La data de 21 august 2008 la P. municipiului D. este înregistrată plângerea penală a părții vătămate C. C. L., prin care reclama faptul că la data de 16 august 2008, a fost lovită de către inculpatul C. M. L. (fostul său soț) cu pumnul în zona feței, în mod nejustificat, ocazie cu care i-au fost cauzate vătămările corporale descrise în Certificatul medico-lelgal nr.

5998/I/a/1380 din (...) al IML C., care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

8. La data de 18 septembrie 2008, partea vătămată D. C. din D., str.

Ș. nr. 286, a înaintat Poliției muncipiului D. o plângere prin care a sesizat faptul că la data de 17 septembrie 2008 în jurul orelor 16,00 în timp ce era de serviciu la S. N. S. D., situată în Piața Bobâlna din municipiul D., a venit la el în vizită fiica sa, C. C. L., care i-a spus că este urmărită de către inculpatul C. M. L. La scurt timp inculpatul a pătruns în magazin și pe fondul scandalului avut cu fosta sa soție, l-a prins pe partea vătămată de gât și l-a lovit cu pumnul în față, cauzându-i vătămările desrise în Certificatul medico-legal nr.6722/I/a/1584 din (...) al IML C., care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale. Fapta mai sus descrisă este confirmată și de către martora S. M.

V. inculpatului este dovedită cu probe și mijloace de probă: plângerile părților vătămate, declarațiile părților vătămate, declarațiile invinuiților, declarațiile martorilor, procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele fotografice precum și certificatele medico-legale, coroborate cu declarațiile inculpatului.

În drept, fapta inculpatului C. M. L. care la data de 12 decembrie 2007 a aruncat cu o cafea și un suc pe pereții localului A. din municipiul D., provocând degradarea pereților, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prev. și ped. de art. 217 alin.1 Cod penal ;

Fapta aceluiași inculpat, care în condițiile descrise în starea de fapt, în mod repetat, a adus amenințări cu acte de violență numitei I. H., în barul A. din municipiul D., întunește elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare prev. și ped de art. 193 alin.1 Cod penal;

Fapta inculpatului C. M. L., care la data de 20 februarie 2008 i-a sustras din buzunar părții vătămate P. I., un telefon mobil marca NOKIA

6630, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev.și ped. de art. 208 alin.1,209 alin.1 lit.e Cod penal;

Faptele inculpatului C. M. L., care la datele de 16 august 2008 și respectiv 17 septembrie 2008, a folosit acte de violență împotriva părților vătămate C. C. L. și D. C., cauzându-le vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare câte 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru fiecare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal.

În cauză se aplică și art. 41 alin.2, art. 42 Cod penal, art. 33 lit.a cu privire la concursul de infracțiuni.

Instanța a constatat că inculpatul C. M. L. s-a împăcat cu partea vătămată I. H. în calitate de reprezentant al S. A. - S. D., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin.1 Cod penal, de asemenea inculpatul s-a împăcat cu partea vătămată I. H. pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal. De asemenea s-a împăcat cu părțile vătămate C. (D.) C. L., D. C. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev de art. 180 alin.2 Cod penal, cu aplic.art. 41 alin.2, art. 42 Cod penal.

Având în vedere cele arătate, instanța în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h C.pr.pen., a încetat procesul penal împotriva inculpatului C. M. L., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin.1 Cod penal, deoarece s-a împăcat cu partea vătămată I. H. în calitate de reprezentant al S. A. - S. D.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h C.pr.pen., a încetat procesul penal împotriva inculpatului C. M. L., pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal, deoarece s-a împăcat cu partea vătămată I. H.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h C.pr.pen., a încetat procesul penal împotriva inculpatului C. M. L., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art.

41 alin.2, art. 42 Cod penal, deoarece s-a împăcat cu părțile vătămate C. (D.)

C. L. și D. C..

S-a respins schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit.e Cod penal, în infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.1 Cod penal, deoarece în prezenta cauză sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. e Cod penal.

Prin urmare, a fost condamnat inculpatul C. M. L. la pedeapsa de 1 an

6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.

208 alin.1, 209 alin.1, lit. e, Cod penal, cu aplic. art. 74, art. 76 lit. c Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului C. M. L., pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. e C.pen., s-a luat în considerare pericolul social al infracțiunii, împrejurările în care au fost comise, persoana inculpatului.

Raportat la cele arătate, se vor aplica prevederile art. 74, 76 lit. c Cod penal, aceste împrejurări fiind luare în considerare ca și circumstanțe atenuante.

În temeiul art. 81, 82 Cod penal, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, s-a dispus suspendarea condiționată pe durata termenului de încercare de 3 ani 6 luni.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare va atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.

În baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Cod penal, pe durata executării pedepsei.

S-a constatat că partea vătămată P. I. nu se constituie parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul C. M. L., prin apărătorul său, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună în principal, achitarea inculpatului, motivat de faptul că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii. În subsidiar, s-a solicitat să se dispună achitarea inculpatului, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, și în consecință, s-a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91 Cod penal.

S-a arătat că fapta comisă de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni deoarece a adus o atingere minimă valorii apărate de legea penală și prin conținutul ei concret este în mod vădit lipsită de importanță. În conformitate cu dispozițiile art. 181 Cod penal, potrivit cărora la stabilirea în concret a gradului de pericol social se va ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita infractorului - atunci când se apreciază dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracțiuni, trebuie să se aibă în vedere, printre altele dacă urmările faptei sunt reduse și dacă mijlocul prin care aceasta a fost comisă depășește ori nu sfera mijloacelor comune.

În final, se solicită să se rețină circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal constând în comportarea sinceră a inculpatului în cursul urmăririi penale și a judecății; regretul pentru fapta comisă, precum și stăruința pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. M. L., reținându-se că în data de (...), a aruncat cu o cafea și un suc pe pereții localului A. din municipiul D., provocând degradarea pereților. S-a reținut, de asemenea, că în mod repetat, inculpatul a amenințat-o cu acte de violență pe numita I. H., iar la data de

(...), i-a sustras din buzunar părții vătămate P. I. un telefon mobil marca Nokia 6630. De asemenea, la (...), respectiv (...), inculpatul a exercitat acte de violență împotriva părților vătămate C. C. L., respectiv D. C., cauzându-le vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

După trimiterea inculpatului în judecată, inculpatul s-a împăcat cu părțile vătămate I. H., C. C. L. și D. C.,. Sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prevăzute de art. 217 alin. 1 C.pen., amenințare prevăzută de art. 193 alin. 1 C.pen. și lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2

C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. ca atare, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului doar pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e C.pen., faptă pentru care i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu reținerea art. 81, art. 82 C.pen.

Susținerea inculpatului potrivit căreia în cauză se impune pronunțarea unei soluții de achitare în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. d C.pr.pen., întrucât nu i-a sustras telefonul părții vătămate, ci aceasta i l-a dat de bună voie drept garanție pentru suma împrumutată, este neîntemeiată. A., din depozițiile martorilor B. I. (f. 209), Stăhiescu V. (f. 210), Sabău Ana A. (f. 234) și Rostaș Petru (f. 235) rezultă că partea vătămată P. I. a luat cu titlu de împrumut suma de 100 E. de la inculpat în cursul lunii iunie 2007, și pentru că inculpatul i-a cerut acesteia să-i restituie suma de

400 E., iar partea vătămată nu a avut posibilitatea să restituie această sumă, inculpatul i-a luat acesteia telefonul mobil marca Nokia 6630.

Probele administrate în cauză sub acest aspect se coroborează cu declarațiile părții vătămate P. I. A., declarații potrivit cărora, pe fondul discuțiilor legate de restituirea sumei de bani pe care partea vătămată i-o datora inculpatului, acesta i-a sustras din buzunar telefonul mobil, refuzând să i-l restituie.

În cauză nu se impune nici pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 1 lit. b1 C.pr.pen., raportat la faptul că prin modalitatea în care a fost săvârșită, prin scopul urmărit de inculpat și raportat și la aspectele care țin de persoana acestuia, inculpatul adoptând constant o poziție de nerecunoaștere a faptei și susținând că partea vătămată i-a dat telefonul de bună voie, nu sunt incidente dispozițiile art. 181 C.pr.pen.

În cauză nu se justifică nici acordarea unei eficiențe mai mari circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, întrucât, față de gradul de pericol social al faptei săvârșite și față de persoana inculpatului, având în vedere și criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C.pen., pedeapsa aplicată de instanța de fond, aceea de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia, a fost just individualizată.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, având în vedere și prevederile art.

38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. M. L. împotriva sentinței penale nr. 32 din 23 ianuarie 2012 a Judecătoriei D.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2012.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

M. B. V. G.

D. P.

M. N.

Red.MB/dact.MS

3 ex./(...)

Jud.fond: C.L.Cătinean

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 488/2012, Curtea de Apel Cluj