Decizia penală nr. 997/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.997/R/2012

Ședința publică din 28 iunie 2012

I. constituită din:

PREȘEDINTE: D. P., judecător

JUDECĂTORI: V. G.

M. B.

GREFIER: D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul U. V., împotriva sentinței penale nr.71 din 11 aprilie 2012 a Judecătoriei H., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prev.de art.178 alin.1 și 2 C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, av.A. S. Mihai, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar și apărătorul ales al părților civile, av.M. S., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile civile și partea resp.civilmente A. F. de P. a V. S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului, sub minimul special prevăzut de lege, cu reținerea disp.art.320/1 C.pr.pen. Susține că prima instanță trebuia să rețină o culpă mai mare în sarcina victimei la producerea evenimentului rutier, deoarece acesta trebuia să se deplaseze noaptea cu sistem de iluminare pe bicicletă și să fie îmbrăcat cu elemente reflectorizante, nefiind respectate dispozițiile legale. Dacă avea

și cască, atunci în mod cert consecințele puteau fi evitate. Solicită reindividualizarea daunelor în raport de culpa fiecărei părți, apreciind că despăgubirile la care a fost obligat inculpatul sunt exagerate având în vedere împrejurările concrete în care s-a comis fapta. Nimeni nu-și poate invoca propria culpă pentru a formula pretenții civile.

Apărătorul părților civile solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. I. de fond a reținut corect circumstanțele în care s-a comis fapta, culpa egală a inculpatului și a victimei la producerea evenimentului rutier, deși în opinia sa, culpa majoră îi aparține inculpatului, deoarece bicicleta era echipată în mod corespunzător. Latura civilă a fost corect soluționată, pretențiile civile fiind dovedite atât sub aspectul existenței, cât și al întinderii lor. Prin urmare, solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, conform chitanței depuse la dosar.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, recunoaște și regretă comiterea faptei, cu mențiunea că victima se deplasa, pe timp de noapte, cu bicicleta pe un drum european, fără să aibă vreun bec aprins la bicicletă, astfel că nu l-a putut observa.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.71 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria

Huedin în dosarul nr.(...), în baza art. 178 alin. 1 și 2 C.Pen., cu aplicarea art.

320/1 C.Pr.Pen. a fost condamnat inculpatul U. V. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 71 c.Pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II- a C.Pen.

În baza art. 81 și 71 alin. final C.Pen. s-a suspendat condiționat executarea atât a pedepsei principale cât și a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în conditiile art. 82 C.Pen.

În baza art. 359 C.Pr.Pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 c.Pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art.14 și 346 C.Pr.Pen. rap. la art. 998 C. a fost obligat inculpatul în solidar cu A. F. DE P. A V. STRĂzII, cu sediul în B., sector 2, str. V. L., 40-40 bis la plata sumei de 1.554,14 lei cu titlul de despăgubiri civile pentru daune materiale și

25.000 lei cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale către partea civilă sÂNcRĂIAN P., domiciliat în corn. P., sat P., nr. 224, jud. C. și la plata sumei de

12.500 lei cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale către partea civilă sÎNcRĂIAN S.-L., domiciliat în corn. U., sat U., str. U., nr. 1237, jud. Alba.

În baza art. 193 c.Pr.Pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei în favoarea părții civile S. P. și 350 lei în favoarea părții civile S. S.-L. cu titlul de cheltuieli de judecată partiale.

În baza art. 191 C.Pr.Pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 50 lei onorariu parțial pentru av. M.

Feier, avocat din oficiu, care s-a avansat din fondurile M.ui Justiției în contul

Baroului C. conform delegației din (...).

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de (...) inculpatul U. V. se deplasa cu mopedul "First Bike" cu nr. de înregistrare "P. 133" pe DN 1 E 60, la km 541 +900 m în localitatea P., pe sensul de circulație O.-H. La un moment dat inculpatul a intrat în coliziune cu bicicleta DS Sport condusă de numita S. Ana care se deplasa pe același sens de mers. În urma impactului conducătoarea bicicletei a fost proiectată pe sol și deși s-a intervenit de urgență, cadrele medicale nu au reușit să o salveze, aceasta intrând în aceeași zi în stop cardio-respirator.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 9728/III/652 din (...) moartea numitei S. Ana a fost violentă și s-a datorat contuziei și hemoragiei meningocerebrale cu fractura calotei și bazei craniului, în cadrul unui politraumatism prin accident rutier (d.u.p., f. 20-23).

În cursul urmăririi penale s-a constatat că alcoolemia ambelor părți implicate în accident a fost zero (d.u.p., f. 19).

Potrivit declarațiilor inculpatului în data de (...) se întorcea acasă de la secția de votare unde își exercitase dreptul de vot folosind mopedul .First Bike" cu nr. de înregistrare "P. 133". Întrucât afară era noapte inculpatul, având vestă reflectorizantă și cască de protecție, a pus în funcțiune luminile vehiculului. După ce a trecut de sediul P. de poliție din P. inculpatul s-a deplasat pe mijlocul sensului de mers O.-H., rulând cu viteza de circa 20-25 krn/h, în fața sa nefiind vreun alt vehicul, însă pe sensul contrar circulând mai multe vehicule ce se deplasau în coloană. La un moment dat din sensul opus a venit un auto camion care a schimbat luminile de drum cu cele de întâlnire, același lucru fiind făcut și de inculpat. I. după acest gest inculpatul s-a trezit în fața sa cu o bicicletă, a frânat, a pus picioarele jos pentru a evita impactul, însă nu a reușit, acroșând persoana de pe bicicletă care a căzut pe partea carosabilă.

Inculpatul s-a dus să vadă ce s-a întâmplat cu persoana căzută, recunoscând- o pe numita S. Ana din P.. La fața locului au sosit ulterior organele de poliție și ambulanta, care a transportat victima la spital.

În cursul urmăririi penale a fost întocmit de către expertul ing. Moldan I. un raport de expertiză tehnică auto care concluzionează că accidentul s-a produs datorită faptului că conducătorul mopedului nu a respectat regulile referitoare la adaptarea vitezei condițiilor concrete de drum și a poziției în mers pe carosabil, iar victima nu a fost echipată corespunzător circulației pe drumurile publice pe timp de noapte (d.u.p., f. 43-46).

I. a apreciat că aceste concluzii se coroborează cu declarațiile inculpatului, precum și elementele fixate cu ocazia cercetării la fața locului cuprinse în procesul verbal din data de (...) (d.u.p., f. 3-4). Astfel, potrivit art. 114 alin. 2 din HG

139112006 pe timpul nopții, la apropierea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, conducătorii acestora sunt obligați ca de la o distanță de cel puțin 200 m să folosească luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei. Când conducătorul de auto vehicul se apropie de un autovehicul care circula în fața sa, acesta este obligat să folosească luminile de întâlnire de la o distanță de cel puțin

100 m.

Or, așa cum arată inculpatul în declarațiile sale, deși a fost orbit de luminile de drum ale autocamionului, nu a redus viteza pentru că în fața sa a văzut banda liberă (d.u.p., f.40).

Cu toate acestea nu se poate reține o culpă exclusivă în sarcina inculpatului în ceea ce privește producerea accidentului. Astfel, potrivit art. 70 alin. 3 din OUG

195/2002 bicicletele si mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare si dispozitive reflectorizant-fluorescente. E. interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare. De asemenea potrivit art. 14 alin. 1 din HG 1391/2006 în circulația pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie echipată în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare și să fie echipată cu elemente sau dispozitive care, în mișcare, formează un cerc continuu, fluorescent- reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spițele roților. ar, este evident că victima conducea o bicicletă care nu avea astfel de dispozitive. Nu în ultimul rând se recomandă în art. 160 alin. 4 din același act normativ ca în circulația pe drumurile publice biciclistul să poarte cască de protecție omologată.

Ca regulă generală încălcată de ambele părți implicate în accident este cea prev. de art. 35 alin. 1 din OUG 195/2002 potrivit căreia participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private. De menționat este faptul că inculpatul cunoștea aceste prevederi legale, fiind absolvent al unui curs de siguranță rutieră, așa cum rezultă din adeverința aflată la fila 37 din dosarul de urmărire penală.

Raportat la aceste considerente instanța apreciază că accidentul rutier petrecut la data de (...) se datorează în proporție egală celor doi participanți la trafic, respectiv inculpatului U. V. și victimei S. Ana.

În drept, fapta inculpatului U. V., care la data de (...), pe DN 1 E 60, la km

541 +9. în localitatea P., în timp ce conducea mopedul .First Bike" cu nr. de înregistrare "P. 133", pe sensul de circulație O.-H., a intrat în coliziune cu bicicleta DS Sport condusă de victima S. Ana care se deplasa pe același sens, provocând moartea acesteia în urma proiectării și căderii pe sol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. și ped. de art. 178 alin.

1 și 2 c.Pen., faptă pentru care instanța a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

La individualizarea și dozarea pedepsei instanța a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, poziția sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, culpa concurentă a victimei în producerea accidentului rutier, consecințele grave ale infracțiunii săvârșite, precum și celelalte criterii prev. de art. 72 c.Pen.

De asemenea instanța a făcut aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.Pr.Pen., text introdus prin L. 2., care prevede că instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Or, inculpatul beneficiază de această prevedere legală întrucât până la începerea cercetării judecătorești, a declarat personal că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

I., în baza art. 71 C.Pen. și văzând considerentele deciziei nr. LXXIV12007 pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a interzis inculpatului drepturile prev. în art. 64 lit. a) teza a 11- a C.Pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, reținând ca sunt întrunite dispozițiile art. 81 alin. 1 lit. a și b C.Pen. și apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins și rară executarea în regim privativ de libertate instanța, în baza art. 81 și 71 alin. final C.Pen. a suspendat condiționat executarea atât a pedepsei principale, cât și a pedepsei accesorii, pe o perioadă de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.Pen.

În baza art. 359 C.Pr.Pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor revăzute de art. 83 C. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.

Sub aspectul laturii civile a cauzei instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 15 alin. 2 CPr.Pen. constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.

Partea vătămată S. P., soțul victimei, a declarat în cursul urmăririi penale că s-a constituit parte civilă în cauză, urmând a preciza valoarea prejudiciul suferit în fața instantei de judecată.

În faza de judecată partea vătămată S. P. a formulat o cerere de constituire de parte civilă, solicitând obligarea inculpatului, în solidar cu A. F. de protecție al victimelor străzii, la plata sumei de 61.500 lei, din care 8.000 lei cheltuieli ocazionate cu înmormântarea, 1.000 lei cheltuieli cu edificarea mormântului și a plăcii funerare, 1.000 lei contravaloarea expertizei tehnice auto și 50.000 lei cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale.

Prin același înscris numitul S. S.-L., fiul victimei S. Ana, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului, în solidar cu A. F. de protecție al victimelor străzii, la plata sumei de 25.500 lei, din care 500 lei contravaloarea onorariului avocațial și 25.000 lei cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale. (f. 5-6).

I. a reținut că în procesul penal acțiunea civilă, având același izvor ca și acțiunea penală, nu poate avea ca și obiect decât repararea prejudiciilor generate prin infracțiune, cu îndeplinirea următoarelor condiții: să existe o vătămare, vătămarea să fie generată de infracțiune și persoana vătămată să declare că înțelege să devină parte vătămată.

În privința despăgubirilor civile pentru daune materiale solicitate de soțul victimei instanța a apreciat că acestea au fost dovedite în parte cu martorii M. D. și F. G. P. martor a declarat că a executat o lucrare privind edificarea mormântului defunctei, primind de la partea civilă S. P. suma de 500 lei. Același martor a arătat că, din afirmațiile părții civile, acesta a mai cheltuit suma de 500 lei pentru materiale (ciment, balastru, fier), sumă confirmată și de alte persoane care au cheltuit aceeași sumă cu ocazia edificării de monumente funerare. Partea civilă a efectuat cheltuieli și cu masa de după înmormântare, așa cum rezultă din declarația martorei T. D.-M. M. F. G. a achiziționat în numele părții civile alimente, predând familiei defunctei toate bonurile fiscale. Acestea se regăsesc la filele 33, 34 și, luând în calcul și suma de 1.000 lei arătată anterior, despăgubirile civile pentru daune materiale totalizează suma de 3.108,28 lei.

În ceea ce privește daunele morale instanța apreciază că în cauză se justifică acordarea de despăgubiri civile către soțul și fiul victimei, în cuantum de 50.000 lei, respectiv 25.000 lei ca pretium doloris, în compensarea traumei psihice suferite de ambele părți civile ca urmare a faptei ilicite a inculpatului. E. de netăgăduit că acestea au suferit un șoc care i-a marcat atât în plan psihic-afectiv, cât și în plan familial, întrucât și-au pierdut brusc soția și mama. De reținut că victima S. Ana era un sprijin nu numai moral, ci și material pentru familie, având o pensie din care se întrețineau ambii soți (f 10).

I. a avut în vedere și faptul că rezultatul socialmente periculos se datorează în mod egal, așa cum s-a reținut anterior, atât culpei inculpatului, cât și a victimei, ceea ce determină și o acordare proportională a despăgubirilor civile.

În ceea ce privește A. F. de protecție a victimelor străzii instanța constată că părțile civile au solicitat obligarea inculpatului, în solidar cu această persoană juridică, la plata despăgubirilor civile.

În cauză A. F. de protecție a victimelor străzii a depus note scrise în care arată că participă în procesul penal în calitate de parte responsabilă civilmente, recunoscând dreptul la despăgubiri a persoanelor prejudiciate (f. 24-30).

La termenul de judecată din (...) inculpatul, prin avocat ales, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a F.ui, apreciind că inculpatul nu a fost conducător de autovehicul și nu avea obligația de a încheia o poliță de asigurare. I. apreciază că excepția nu este întemeiată pentru următoarele considerente:

Mai întâi este de reținut că în data de (...) inculpatul conducea pe DN 1 E 60, la km 541 +9. în localitatea P. mopedul .First Bike" cu nr. de înregistrare "P. 133". Potrivit art. 1/1, pct. 2 din L. 136/1995 vehicul este orice mijloc de transport, cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat, inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, excepție făcând cele care se deplasează pe șine, bicicletele sau vehiculele cu tracțiune animală. Potrivit art.

48 alin. 1 din aceeași lege persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum și să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.

Potrivit art. 6 pct. 21 din OUG 19512002 mopedul este vehiculul cu doua, trei sau patru roti, a cărui viteza maximă prin construcție nu depaseste 45 km/h si care este echipat cu un motor cu ardere interna, cu aprindere prin scanteie, cu o capacitate cilindrica ce nu depaseste 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere interna ori, dupa caz, electric, a carui putere nominala este de cel mult 4 kW.

Potrivit art. 14 din OUG 19512002 tramvaiele, troleibuzele, mopedele, mașinile si utilajele autopropulsate utilizate în lucrări de constructii, agricole, forestiere, tractoarele care nu se supun inmatri cui arii , precum si vehiculele cu tractiune animala se inregistreaza de catre consiliile locale, care tin si evidenta acestora.

Coroborând toate aceste prevederi legale rezultă că mopedul condus de inculpat pe un drum public, înregistrat la C. local P. (d.u.p., f. 34), este un vehicul pentru care era obligatorie încheierea unei polite RCA.

În condițiile în care nu era încheiată o asemenea asigurare obligatorie sunt incidente dispozițiile art. 25/1 alin. 10 lit. b) din L. 3212000, respectiv intervine garanția conferită de lege prin F. de protecție a victimelor străzii.

În această materie Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat în interesul legii Decizia 3/2010 prin care a stabilit că în procesul penal F. de protecție a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.

Prin această decizie s-a clarificat poziția procesuală a acestei entități, inculpatul rămânând în continuare persoana împotriva căreia se îndreaptă acțiunea civilă, așa cum rezultă din prevederile art. 14 alin. 1 C.Pr.Pen. Pe lângă răspunderea penală fapta sa delictuală antrenează și răspunderea civilă. Așa cum se amintește în considerentele Deciziei după plata despăgubiri lor F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului având obligația să ramburseze F.ui despăgubirile plătite. Pe cale de consecință răspunderea nu este una strict solidară, ci in solidum, cuantumul datoriei nefiind împărțit între debitori, în speță inculpatul U. V. și F. de protecție a victimelor străzii.

În consecință instanța în baza art. 14 si 346 C.Pr.Pen. rap. la art. 998 si urm. C. a obligat inculpatul în solidar cu A. F. de protecție a victimelor străzii la plata sumei de 1.554,14 lei cu titlul de despăgubiri civile pentru daune materiale și

25.000 lei cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale către partea civilă S. P. și la plata sumei de 12.500 lei cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale către partea civilă S. S.- L.

În baza art. 193 C.Pr.Pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei în favoarea părții civile S. P. și 350 lei în favoarea părții civile S. S.-L. cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale. Părțile civile au făcut dovada achitării unor onorarii de 800 lei, respectiv 700 lei, rară a depune actele justificative privind achitarea celorlalte sume solicitate în cauză.

Ca o consecință a condamnării instanța în baza art. 191 alin. 1 C.Pr.Pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 50 lei onorariu parțial pentru av. M. Feier, avocat din oficiu, care s-a avansat din fondurile M.ui Justiției în contul Baroului C. conform delegației din (...).

In baza art. 7 din legea 76/2008 se vor preleva probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în S.ul Național de D. G. J.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul U. V. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie redusă pedeapsa aplicată acestuia sub minimul special prevăzut de lege, cu reținerea disp. art.320/1 C.

În motivele de recurs inculpatul prin apărătorul ales al acestuia a arătat că instanța de fond nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, cu reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege .

Pe de altă parte instanța de fond trebuia să rețină o culpă mai mare în sarcina victimei în producerea accidentului, deoarece așa cum rezultă din procesul verbal de constatare a infracțiunii, cu excepția unui element reflectorizant de dimensiuni reduse, plasat pe aripa roții din spate a bicicletei, victima care circula în timpul nopții pe un drum european cunoscut ca fiind aglomerat , nu era pusă în evidență prin nici unul din dispozitivule instituite în mod obligatoriu de normele legale și nici nu purta cască de protecție ,accesoriu recomandat de art.160 alin.4 din HG nr.1391/2006 .

E. de notorietate faptul că bicicliștii sunt dificil de sesizat în trafic în timpul nopții și tocmai de aceea legiuitorul a instituit obligațiile și interdicțiile amintite mai sus pentru ca cei care circulă cu bicicletele pe drumurile publice să poată fi observați în timp util de ceilalți participanți la trafic, pentru a se evita evenimente rutiere cu consecințe ireparabile.

Inculpatul îndeplinea condițiile legale prin echiparea mopedului pe care-l conducea potrivit normelor legale, în timp ce victima a ignorat măsurile elementare de protecție instituite imperativ de normele legale, deși cunoștea că se deplasează pe un drum cu circulație intensă.

Din moment ce normele legale în vigoare interziceau victimei să se deplaseze pe drumul public, fără a avea bicicleta echipată cu sistem de iluminare și elemente reflectorizante și fără îmbrăcăminte cu elemente fuorescent-reflectorizante, diligența de care trebuia să dea dovadă inculpatul tinde către extrem. Astfel, acesta ar fi trebuit și ar fi putut să prevadă că un alt participant la trafic va încălca interdicțiile instituite de lege, aspect care ține mai mult de domeniul teoretic. În același timp victima care circula pe același drum, nu și-a luat nicio măsură de precauție pentru a fi vizibilă în trafic, ceea ce în opinia inculpatului reprezintă o culă gravă. Astfel, în cazul în care bicicleta ar fi fost echipată cu instalație luminoasă, inculpatul ar fi avut posibilitatea să o observe de la o distanță suficientă pentru a evita acroșarea acesteia.

De asemenea în situația în care victima ar fi purtat cască de protecție deznodământul evenimentului rutier nu ar fi fost tragic.

Sub aspectul laturii civile inculpatul a arătat că în situația în care se va stabili un grad de culpă mai mare al victimei față de cel al inculpatului, se impune reindividualizarea sumelor de bani acordate părților civile cu titlu de daune materiale și morale.

Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

I. de fond a reținut în mod întemeiat că la data de 22 noiembrie 2009 în timp ce inculpatul U. V. conducea un moped marca Frist Bike cu nr. de înmatriculare P.

133 pe DN 1 E 60 în sensul de circulație O. -. , a intrat în coleziune cu bicicleta DS

Sport condusă de victima S. Ana care se deplasa în aceeași direcție, provocând moartea victimei în urma proiectării și căderii pe sol.

Corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpat, întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 alin1. și 2 C.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a solicitat aplicarea în cauză a disp. art.320/1 C. referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, în situația în care acesta a solicitat judecarea cauzei doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, ținându-se seama de disp. art.72 C. și art.320/1 C. , aplicându-i o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, care a fost suspendată condiționat potrivit art.81 și art.82 C., atrăgându-i atenția inculpatului asupra disp. art.83 C.

Solicitarea inculpatului de reținere în favoarea sa și a circumstanțelor atenuante prev. de art.74 C., cu reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, este neîntemeiată, raportat la modalitatea în care s-a comis infracțiunea , respectiv inculpatul conducea un moped pe drumul E60 din direcția H. spre O. , a acroșat bicicleta condusă de victimă, care a fost proiectată pe asfalt , iar în urma accidentului victima a decedat.

Față de cele de mai sus apreciem că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, cu reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanța de fond.

Neîntemeiată este și solicitarea inculpatului referitoare la reținerea uniu grad de culpă mai mare în sarcina victimei la producerea accidentului, cu reducerea corespunzătoare a despăgubirilor civile, respectiv daune materiale și morale acordate părților civile.

I. de fond a reținut în mod corect un procent de culpă de câte 50% în sarcina inculpatului și a victimei la producerea accidentului, întrucât potrivit art.35 alin.1 din OUG nr.195/2002 participanții la trafic trebuie să aibă un comportament , care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietăților publice ori private.

Inculpatul cunoștea aceste dispoziții legale, întrucât este absolvent a unui curs de siguranță rutier, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosarul de urmărire penală.

Victima avea o culpă corespunzătoare , deoarece potrivit art.70 alin.3 din

OUG nr.195/2002 bicicletele și mopedurile care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant -fluorescente. E. interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare. De asemenea potrivit art.14 alin.1 din HG nr.1391/2006 în circulația pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie echipată în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent - reflectorizant, vizibil de aceeași culoare și să fie echipată cu elemente și dispozitive, care în mișcare formează un cerc continuu, fluorescent - reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spițele roților. Or, este evident că victima conducea o bicicletă care nu avea astfel de dispozitive.

Pe de altă parte, se recomandă prin dispozițiile art.160 alin.4 din același act normativ, ca în circulația pe drumurile publice biciclistul să poarte cască de protecție omologată, victima neavând asemenea cască în momentul producerii accidentului.

Raportat la considerentele menționate mai sus, culpa de câte 50% în sarcina inculpatului și a victimei a fost corect reținută de instanța de fond, sens în care nu se impune reținerea unui procent de culpă mai mare în sarcina victimei, cu reducerea corespunzătoare a daunelor materiale și morale acordate părților civile, care au fost stabilite la sume modice, respectiv 1554 lei cu titlu de daune materiale și 25.000 lei daune morale pentru partea civilă S. P. , iar pentru partea civilă S. S. suma de 12.500 lei cu titlu de daune morale.

Având în vedere că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, cu reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege și nici reținerea unui procent de culpă mai mare în sarcina victimei la producerea accidentului, cu reducerea daunelor materiale și morale acordate părților civile, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C. recursul formulat de inculpatul U. V. împotriva sentinței penale nr.71 din 11 aprilie

2012 a Judecătoriei H. urmează să fie respins , ca nefondat.

În baza art.189 C. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 25 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

Potrivit art.193 alin.6 C. inculpatul urmează să plătească părților civile S. P. și

S. S. suma de 1000 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocatului angajat de aceștia în recurs.

În baza art.192 alin.2 C. inculpatul urmează să plătească statului suma de

325 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 25 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul U. V., fiul lui A. si M., născut la 27 august 1963, domiciliat in P., nr. 283, jud. C. împotriva sentinței penale nr. 71 din 11 aprilie 2012 a Judecătoriei H.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul U. V. să plătească p.civ. S. P. si S. S. suma de 1000 lei cheltuieli judiciare.

Obligă pe inculpatul U. V. să plătească în favoarea statului suma de 325 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2012 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. P. V. G. M. B.

GREFIER

D. S.

Se află în C.O. semnează

Prim-grefier M. T.

Red.V.G./S.M.D.

3 ex./(...)

Jud.fond.Călin Tătar

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 997/2012, Curtea de Apel Cluj