Decizia penală nr. 1833/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA P.Ă NR. 1833/R/2012

Ședința publică din 19 decembrie 2012

I. constituită din: PREȘEDINTE : I. C. M., judecător

JUDECĂTORI : M. R.

: A. D. L.

GREFIER : L. A. S.

Ministerul Public reprezentat prin V. G. - procuror, din cadrul P. de pe lângă Curtea de A. C.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpatul V. C. și de inculpatul C. F. C. împotriva sentinței penale nr. 1259 din data de 09 noiembrie

2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...), privind pe inculpații V. C. și C. F. C., trimiși în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă

Judecătoria Cluj-Napoca, dat în dosar nr. 8915/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de tâlhărie, prev. și ped. de art. 20 alin. 1 Cod penal rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 21 lit. a și c Cod penal, violare de domiciliu, prev. și ped. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal și port fără drept al unei arme albe, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, fiecare cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal, totul cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată inculpatul V. C., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat C. L. M. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 12 ), inculpatul C. F. C., în stare de arest, asistat de avocat B. S. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat T. C., ambii din cadrul Baroului C., cu delegații la dosar ( f. 15, 21 ) și partea vătămată V. V. R.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Inculpatul V. C. arată că nu menține recursul declarat în cauză.

Inculpatul C. F. C. arată că își retrage recursul declarat.

Se procedează la consemnarea în scris a pozițiilor exprimate în cauză de către inculpați.

Apărătoarea din oficiu a inculpatului C. F. C. solicită să se ia act de retragerea recursului inculpatului. Cu onorariu FMJ.

Apărătoarea din oficiu a inculpatului V. C., formulează aceleași concluzii.

P. vătămată V. V. R. solicită menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

Reprezentantul M.ui P. solicită să se ia act de retragerea recursurilor declarate de cei doi inculpați și obligare acestora la cheltuieli judiciare față de stat ocazionate de procedura recursului.

Inculpatul V. C., având ultimul cuvânt, solicită să se ia act de retragerea recursului declarat.

Inculpatul C. F. C., având ultimul cuvânt, formulează aceeași poziție și solicită să se ia act de retragerea recursului declarat în cauză.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 1259 din 09 noiembrie 2012 pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N. s-a respins cererea inculpatului V. C. de aplicare a disp. art. 320^1 din C.p.p., ca fiind neîntemeiată.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V. C. formulată de către apărătorul acestuia ca fiind neîntemeiată.

În baza art. 20 din C. rap. la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, al. 21 lit. a și c Cod penal a fost condamnat inculpatul V. C., fiul lui B. si L., născut la data de (...) în C.-N., domiciliat în com. F., sat F., str. Stejarului nr. 7, ap. 8, jud. C., locuind fără forme legale în C.-N., str. Cloșca, nr. 1, ap. 3, jud. C., identificat prin CI seria KX nr. 8., CNP 1., recidivist, necăsătorit, fără ocupație, cetățean român, recidivist, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului V. C. prin sentința penală nr.

1071/6 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 682/27 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de A. C.

În baza art. 192 al. 1 și 2 Cod penal a fost condamnat inculpatul V. C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului V. C. prin sentința penală nr.

1071/6 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 682/27 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de A. C.

În baza art. 2 alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991, R a fost condamnat inculpatul V. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept al unui cuțit în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor .

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului V. C. prin sentința penală nr.

1071/6 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 682/27 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de A. C.

În baza art. 33 lit. a din C. s-a constatat că cele trei infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni.

În baza art. 34 al.1 lit. b din C. s-au contopit pedepsele de 4 ani și 6 luni închisoare, 3 ani închisoare și 1 an închisoare și s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare pe care a sporit-o până la 4 ani și 9 luni închisoare.

În baza art. 71 al. 2 din C. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a și b C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.

În baza art. 350 al. 1 din C.p.p. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului V. C.

În baza art. 88 al. 1 din C. s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului V. C. începând cu data de 25 septembrie 2012 la zi.

În baza art. 118 al. 1 lit. b din C. s-a dispus confiscarea obiectului tăietor - înțepător tip briceag ridicat de la inculpatul V. C. la data de 25 septembrie 2012 (fila 8 dos. UP).

În baza art. 20 din C. rap. la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, al. 21 lit. a și c Cod penal a fost condamnat inculpatul C. F. C., fiul lui natural si L.-A., născut la data de (...) in C.-N., lipsă spațiu, locuind fără forme legale în C.-N., str. Mărășești nr.

42-44, ap. 20, jud. C., identificat cu CIP seria PC nr. 6., CNP 1., recidivist, căsătorit, fără ocupație, cetățean român, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. F. C. prin sentința penală nr.

673/24 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 13/18 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de A. C.

În baza art. 192 al. 1 și 2 Cod penal a fost condamnat inculpatul C. F. C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. F. C. prin sentința penală nr.

673/24 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 13/18 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de A. C.

În baza art. 2 alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991, R a fost condamnat inculpatul C. F. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept al unui cuțit în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor .

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. F. C. prin sentința penală nr.

673/24 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 13/18 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de A. C.

În baza art. 33 lit. a din C. s-a constatat că cele trei infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni.

În baza art. 34 al.1 lit. b din C. s-au contopit pedepsele de 3 ani și 10 luni închisoare, 3 ani închisoare și 1 an închisoare, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 10 luni închisoare pe care a sporit-o până la 4 ani închisoare.

În baza art. 71 al. 2 din C. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a și b C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.

În baza art. 350 al. 1 din C.p.p. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C. F. C.

În baza art. 88 al. 1 din C. s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului C. F. C. începând cu data de 25 septembrie 2012 la zi.

În baza art. 118 al. 1 lit. b din C. s-a dispus confiscarea obiectului tăietor - înțepător tip cutter ridicat de la inculpatul C. F. C. la data de 25 septembrie 2012 (fila 9 dos. UP).

În baza art. 14 din C.p.p. rap. la art. 346 al. 1 din C.p.p. cu aplicarea art.

1357 C.civ. și 1382 din C.civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea vătămată V. V. R. cu domiciliul în C.-N., str. E. I. Bob, nr. 4, nr. 5B, jud. C. și au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 3.000 de lei reprezentând daune morale.

În baza art. 191 al. 2 din C.p.p. au fost obligați inculpații, fiecare la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.

În baza art. 189 din C.p.p. onorariile avocaților desemnați din oficiu, respectiv al d-nei D. S. L. de 300 lei, d-na FLOREA A. de 300 lei, d-nului ZLATI MICHAIL G. RUDOLF de 300 lei și d-nei URSU A. R. de 300 lei au fost avansate din fondurile M.ui Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au fost trimiși în judecată inculpații V. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de tâlhărie, prev. si ped. de art. 20 al. 1 C. rap. la art. 211 al. 1, al. 2 lit. b si al. 21 lit. a si c C., violare de domiciliu, prev. si ped. de art. 192 al. 1 si 2 C. și port fără drept al unei arme albe, prev. de art. 2 alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991, fiecare cu aplic. art. 37 alin. 1, lit. b C., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen și C. F. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de tâlhărie, prev. si ped. de art. 20 al. 1 C. rap. la art. 211 al. 1, al. 2 lit. b si al. 21 lit. a si c C., violare de domiciliu, prev. si ped. de art. 192 al. 1 si 2 C. și port fără drept al unei arme albe, prev. de art. 2 alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991, fiecare cu aplic. art. 37 alin. 1, lit. b C., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.

S-a reținut că fapta inculpatului V. C. care, în data de 25 septembrie 2012, împreună cu inculpatul C. F. C., în timpul nopții, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate V. V. R. cu intenția de a sustrage bunuri, context în care i-a aplicat acesteia mai multe lovituri, continuând agresiunea și ulterior, pentru a-și asigura scăparea, nereușind să ducă la capăt activitatea de sustragere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de tâlhărie, prev. si ped. de art. 20 al. 1 din Codul penal rap. la art. 211 al. 1, al. 2 lit. b si al. 21 lit. a si c din Codul penal.

Fapta aceluiași inculpat care, în data de 25 septembrie 2012, împreună cu inculpatul C. F. C., în timpul nopții, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate V. V. R., fără consimțământul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 și 2 din Codul penal.

Fapta inculpatului V. C. care, în noaptea de 25 septembrie 2012, în contextul comiterii infracțiunilor descrise anterior, a purtat asupra sa un obiect tăietor-înțepător (briceag), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de port fără drept al unei arme albe, prev. de art. 2 alin. 1, pct. 1 din Legea

61/1991.

De asemenea s-a reținut că fapta inculpatului C. F. C. care, în data de 25 septembrie 2012, împreună cu inculpatul V. C., în timpul nopții, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate V. V. R. cu intenția de a sustrage bunuri, context în care i-a aplicat acesteia mai multe lovituri, continuând agresiunea și ulterior, pentru a-și asigura scăparea, nereușind să ducă la capăt activitatea de sustragere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de tâlhărie, prev. si ped. de art. 20 al. 1 din Codul penal rap. la art. 211 al. 1, al. 2 lit. b si al. 21 lit. a si c din Codul penal.

Fapta aceluiași inculpat care, în data de 25 septembrie 2012, împreună cu inculpatul V. C., în timpul nopții, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate

V. V. R., fără consimțământul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 și 2 din Codul penal.

Fapta inculpatului C. F. C. care, în noaptea de 25 septembrie 2012, în contextul comiterii infracțiunilor descrise anterior, a purtat asupra sa un obiect tăietor-înțepător (cutter), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de port fără drept al unei arme albe, prev. de art. 2 alin. 1, pct. 1 din Legea

61/1991.

Prin Incheierea penala nr. 107/C/A din 25 septembrie 2011 pronunțată de către J. C.-N. s-a dispus luarea masurii arestării preventive împotriva inculpaților pe o durata de 29 de zile, in temeiul art.1491, art.143, art.148 lit. f C.pr.pen., asigurandu-i-se drepturile procesuale cu ocazia luarii masurii arestului preventiv, prin ascultarea inculpaților în prezența apărătorilor desemnați din oficiu. Legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a fost verificată, în temeiul art. 300^1 din C.p.p., prin încheierea din data de 22 octombrie 2012.

I. a audiat inculpații, partea vătămată și a administrat proba testimonială și analizând actele din dosarul de urmărire penală a reținut următoarele:

I. a reținut că există probe din care să rezulte că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv declarația părții vătămate V. V. R. care se coroborează declarațiile martorilor V. V. T. și I. V. și cu concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 6706/II/a/153 din (...) întocmit de către I. C. și din care rezultă că partea vătămată prezintă leziuni care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și care necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale, acestea putând data din (...), cu procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de prindere în flagrant și cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 7823 din (...) din care rezultă că urma papilară ridicată de pe tocul din stânga al ușii de acces în bucătăria apartamentului părții vătămate aparține inculpatului V. C. și a fost creată de degetul inelar de la mâna dreaptă a acestuia.

Cei doi inculpați au consumat băuturi alcoolice în noaptea zilei de 2. septembrie 2012, în localul B. de pe str. 21 D. 1989 din C.-N., după care, în jurul orei 1.00 - 1.30 (declarațiile ambilor inculpați din fața instanței, s-au deplasat într-un local din P-ța Muzeului. În jurul orei 2.00 (declarația inculpatului V.) au pătruns în imobilul cu numărul 4 de pe str. I. Bob din C.-N., după care au urcat la etaj, au spart ușa unei locuințe și inculpatul V. a pătruns în interior, fiind urmat la o distanță de câțiva metri de către inculpatul C.

Inculpatul V. a declarat că imediat după ce a pătruns în locuință, deși era întuneric a observat o siluetă și s-a retras ca să fugă văzându-l pe inculpatul C. care era în spatele său căzut la pământ. D. numai câțiva pași a fost ajuns de către o persoană care i-a aplicat mai multe lovituri cu un par. Căzut la pământ, a prins-o pe partea vătămată de tricou și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul, iar apoi s-a târât până la subsolul imobilului unde au încercat să iasă printr-o ușă din metal, însă nu au reușit. Au fost prinși de către doi inși care le-au aplicat mai multe lovituri și i-au reținut până la venirea organelor de poliție care de asemenea, le-au aplicat mai multe lovituri timp de aproximativ 30 de minute cât a durat cercetarea la fața locului.

Inculpatul C. a declarat în cursul judecății că a consumat băuturi alcoolice numai împreună cu inculpatul V. la localul B. din C.-N., după care, în jurul orei

12.30 - 1.00 s-au deplasat într-un local din P-ța Muzeului, adică în vecinătatea străzii E. I. Bob, unde au consumat de asemenea băuturi alcoolice, apoi fără să își amintească motivul și modul cum au ajuns în imobilului din care face parte apartamentul părții vătămate, s-a văzut urcând spre etajul întâi al imobilului unde a fost lovit cu un par în zona capului pierzându-și conștiența și revenindu- și numai după ce a fost încătușat.

P. vătămată V. V. R. a declarat că dormea într-o cameră a apartamentului cu nr. 5 la care se face accesul din al doilea hol. La un moment dat i s-a părut în somn că aude un zgomot dar nu a apucat să deschidă ochii sau să se ridice că două persoane au început să-i aplice lovituri și a fost tras din pat pe jos unde au continuat să îi aplice lovituri. P. vătămată declară că în camera sa nu era întuneric pentru că pe geam pătrundea lumina unui neon de la iluminatul stradal. A văzut ochii inculpatului V. când acesta s-a aplecat asupra lui pentru a- l lovi, iar cea de a doua persoană pe care a identificat-o mai târziu ca fiind inculpatul C. se afla lângă inculpatul V. fără să poată preciza dacă și inculpatul C. i-a aplicat lovituri. P. vătămată a început să strige fapt care l-a alertat pe tatăl acesteia, martorul V. V. T., ce dormea în camera alăturată. Când martorul a deschis ușa cei doi au fugit spre ieșire, iar martorul a alergat după ei. Cei doi au coborât scările și probabil din cauza grabei au trecut pe lângă ușa de ieșire din imobil coborând la demisol, fără posibilitatea de a mai ieși decât urcând scările. P. vătămată și martorul V. V. au blocat urcarea pe scări, și în timp ce inculpații, recunoscuți fără echivoc de către cei doi, căutau o ieșire, martorul V. V. a anunțat telefonic organele de poliție, după care s-a întors în sprijinul fiului său.

D. cum s-au exprimat partea vătămată și martorul V. V. între ei, pe de parte și inculpați, pe de altă parte a fost o luptă, în sensul că inculpații au forțat ieșirea din imobil. Inculpatul V. a luat un scaun pe care l-a găsit în hol și a urcat scările strigând îl omor sau vă arăt eu vouă și a aplicat părții vătămate o lovitură în zona capului, urmele loviturii fiind sesizate atât de către martorul V. V. cât și de către martorul I. V. care a fost trezit de loviturile puternice în ușa apartamentului său de la demisol. P. vătămată a reușit să-l imobilizeze pe inculpatul V., iar martorul V. V. pe inculpatul C. înainte de a sosi organele de poliție, adică după aproximativ 15 minute de la momentul la care au fost anunțate. Martorul V. V. a declarat că nu a simțit miros specific consumului de alcool deși în timp ce încerca să-l imobilizeze pe inculpatul C. s-a aflat la câțiva centimetri de fața acestuia.

I. a reținut declarațiile date de către cei doi inculpați în cursul urmăririi penale în noaptea în care au fost depistați în imobilul în care locuiește partea vătămată, chiar dacă acestea au fost retrase în fața instanței întrucât s-a apreciat că acestea surprind o împrejurare foarte importantă. Cei doi inculpați au fost audiați separat, raportat la ora de început și de sfârșit a fiecărei declarații, și totuși amândoi au declarat că erau însoțiți de alte două persoane de sex masculin cu care s-au întâlnit întâmplător și care ne-au spus să mergem să facem rost de bani (declarația inculpatului V. - fila 48 verso) sau ne-au propus să mergem să bem ceva în oraș dar am refuzat întrucât nu îi cunoșteam, fiind prieteni ai inculpatului V. (declarația inculpatului C. - fila 52 verso) … după care am văzut ieșind din curte doi băieți de cca 30 de ani.

Așadar, din analiza probelor a rezultat că evenimentele au avut dinamica dezvoltată mai sus, iar din aceste împrejurări obiective instanța a reținut cu necesitate faptul că scopul pentru care au intrat cei doi inculpați nu a fost altul decât acela de face rost de bani, adică de a sustrage bunuri. În acest context s-a impus și soluționarea cererii de schimbare a încadrării juridice solicitată de către apărătorul inculpatului V., respectiv din infracțiunea de tâlhărie în cea de lovire și alte violențe prev. de art. 180 al. 2 din C. Or, din probele administrate rezultă fără dubiu că părțile nu se cunoșteau, iar inculpații nu cunoșteau locuința părții vătămate și atunci apare ca fiind ilogic ca inculpatul V. să fi pătruns în locuința părții vătămate cu scopul de a o agresa. Mai mult, dacă aceasta ar fi fost pornirea intimă a inculpatului, respectiv de a agresa partea vătămată, cel mai probabil ar fi folosit cuțitul mai ales în momentul în care a apărut și martorul V. V. Î. cei doi inculpați nu au folosit obiectele înțepătoare pe care le aveau asupra lor și care le- ar fi asigurat superioritatea, tocmai datorită faptului că au fost surprinși să o găsească pe partea vătămată dormind în camera în care au intrat. Cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Raportat la dinamica evenimentelor care a rezultat în urma coroborării probelor instanța a respins cererea inculpatului V. de aplicare a disp. art. 320^1 din C.p.p. ca fiind neîntemeiată, inculpatul încercând să atragă doar efectele aplicării acestor dispoziții, respectiv de reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime, fără să recunoască și să își asume faptele pentru care a fost trimis în judecată.

S-a mai reținut că inculpatul V. C. a suferit mai multe condamnări ultima fiind la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului V. C. prin sentința penală nr. 1071/6 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 682/27 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de A. C., în temeiul căreia a fost arestat la data de 22 februarie 2006 și liberat condiționat la data de 8 august 2008 cu un rest de 378 de zile de închisoare.

Inculpatul C. F. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. F. C. prin sentința penală nr. 673/24 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 13/18 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de A. C. din care a fost liberat condiționat la data de 6 februarie 2009 cu un rest de 703 zile de închisoare.

Așadar în cazul ambilor inculpați s-a reținut incidența dispozițiilor privind recidiva postexecutorie.

Fapta inculpatului V. C. care, după considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului V. C. prin sentința penală nr.

1071/6 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 682/27 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de A. C., la data de 25 septembrie 2012, împreună cu inculpatul C. F. C., în timpul nopții, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate V. V. R. cu intenția de a sustrage bunuri, context în care i-a aplicat acesteia mai multe lovituri, continuând agresiunea și ulterior, pentru a-și asigura scăparea, nereușind să ducă la capăt activitatea de sustragere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de tâlhărie, prev. si ped. de art. 20 al. 1 din Codul penal rap. la art. 211 al. 1, al. 2 lit. b si al. 21 lit. a si c din Codul penal.

Fapta aceluiași inculpat care, după considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului V. C. prin sentința penală nr.

1071/6 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 682/27 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de A. C., la data de 25 septembrie 2012, împreună cu inculpatul C. F. C., în timpul nopții, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate V. V. R., fără consimțământul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 și 2 din Codul penal.

Fapta inculpatului V. C. care, după considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului V. C. prin sentința penală nr.

1071/6 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 682/27 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de A. C., în noaptea de

25 septembrie 2012, în contextul comiterii infracțiunilor descrise anterior, a purtat asupra sa un obiect tăietor-înțepător (briceag), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de port fără drept al unei arme albe, prev. de art. 2 alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991.

La individualizarea pedepselor instanța a ținut seama de prev. art. 72 din

C., a luat în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile săvârșite de către inculpat și gradul ridicat al pericolului social al faptei relevat de modul de concepere și punere în operă a planului infracțional relevat mai sus, probe în condițiile art. 63 al. 1 din C.p.p. I. a avut în vedere că planul infracțional elaborat de către inculpat excludea în principiu posibilitatea de a fi identificat, bazându-se pe avantajul întunericului, iar după intrarea în camera unde dormea partea vătămată pe împrejurarea că va anihila orice formă de rezistență a acesteia. I. a constatat că inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală și a remarcat virulența atacului alături de agresivitatea excesivă și permanentă așa cum rezultă din declarațiile martorilor și a părții vătămate și din împrejurarea că a încercat să își asigure scăparea folosind un scaun cu care a lovit-o în zona capului pe partea vătămată. A. împrejurări relevă un potențial criminogen sporit.

În baza art. 20 din C. rap. la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, al. 21 lit. a și c Cod penal a fost condamnat inculpatul V. C. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului V. C. prin sentința penală nr.

1071/6 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 682/27 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de A. C.

În baza art. 192 al. 1 și 2 Cod penal a fost condamnat inculpatul V. C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului V. C. prin sentința penală nr.

1071/6 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 682/27 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de A. C.

În baza art. 2 alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991, R a fost condamnat inculpatul V. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept al unui cuțit în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor .

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului V. C. prin sentința penală nr.

1071/6 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 682/27 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de A. C.

În baza art. 33 lit. a din C. s-a constatat că cele trei infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni.

În baza art. 34 al.1 lit. b din C. s-au contopit pedepsele de 4 ani și 6 luni închisoare, 3 ani închisoare și 1 an închisoare, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare pe care a sporit-o până la 4 ani și 9 luni închisoare.

În baza art. 71 al. 2 din C. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a și b C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C., ținând seama de gravitatea faptei care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice, ori în funcții care implică exercițiul autorității de stat.

Constatând că temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului V. C. s-au cristalizat în urma evaluării tuturor probelor și relevă un potențial criminogen real și concret care conduce spre concluzia rezonabilă că lăsarea sa în libertate la acest moment ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, raportat și la incidența disp. art. 148 lit. f din C.p.p., în temeiul art. 350 al. 1 din C.p.p. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 din C. s-a computat perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului V. C. începând cu data de 25 septembrie 2012 la zi.

Fapta inculpatului C. F. C. care, după considerarea ca executată a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. F. C. prin sentința penală nr. 673/24 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 13/18 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de A. C., la data de 25 septembrie 2012, împreună cu inculpatul V. C., în timpul nopții, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate V. V. R. cu intenția de a sustrage bunuri, context în care i-a aplicat acesteia mai multe lovituri, continuând agresiunea și ulterior, pentru a-și asigura scăparea, nereușind să ducă la capăt activitatea de sustragere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de tâlhărie, prev. si ped. de art. 20 al. 1 din Codul penal rap. la art. 211 al. 1, al. 2 lit. b si al. 21 lit. a si c din Codul penal.

Fapta aceluiași inculpat care, în data de 25 septembrie 2012, după considerarea ca executată a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. F. C. prin sentința penală nr. 673/24 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 13/18 ianuarie

2006 pronunțată de Curtea de A. C., împreună cu inculpatul V. C., în timpul nopții, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate V. V. R., fără consimțământul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 și 2 din Codul penal.

Fapta inculpatului C. F. C. care, după considerarea ca executată a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. F. C. prin sentința penală nr. 673/24 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 13/18 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de A. C., în noaptea de 25 septembrie 2012, în contextul comiterii infracțiunilor descrise anterior, a purtat asupra sa un obiect tăietor-înțepător (cutter), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de port fără drept al unei arme albe, prev. de art. 2 alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991.

La individualizarea pedepselor I. a ținut seama de prev. art. 72 din C., a luat în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile săvârșite de către inculpat și gradul ridicat al pericolului social al faptei relevat de modul de concepere și punere în operă a planului infracțional relevat mai sus, probe în condițiile art. 63 al. 1 din C.p.p. I. a avut în vedere că planul infracțional elaborat de către inculpat excludea în principiu posibilitatea de a fi identificat, bazându-se pe avantajul întunericului, iar după intrarea în camera unde dormea partea vătămată pe împrejurarea că va anihila orice formă de rezistență a acesteia. I. a constatat că inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind anterior condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie. I. a remarcat virulența atacului, în ansamblul său alături de agresivitatea permanentă așa cum rezultă din declarațiile martorilor și a părții vătămate însă instanța a remarcat că majoritatea actelor de agresiune au fost săvârșite de către inculpatul V. al cărui comportament agresiv a fost remarcat și de către martorul I. T. inculpatul C. a participat activ la agresiunile exercitate asupra părții vătămate în dormitorul acesteia și apoi a folosit acte de violență pentru a-și asigura scăparea, chiar dacă nu la o intensitate la fel de ridicată ca și inculpatul V. A. împrejurări, în contextul antecedentelor penale din istoria foarte recentă a inculpatului C. relevă un potențial criminogen sporit.

În baza art. 20 din C. rap. la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, al. 21 lit. a și c Cod penal a fost condamnat inculpatul C. F. C. la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. F. C. prin sentința penală nr.

673/24 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 13/18 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de A. C.

În baza art. 192 al. 1 și 2 Cod penal a fost condamnat inculpatul C. F. C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. F. C. prin sentința penală nr.

673/24 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 13/18 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de A. C.

În baza art. 2 alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991, R a fost condamnat inculpatul C. F. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept al unui cuțit în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor .

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. F. C. prin sentința penală nr.

673/24 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 13/18 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de A. C.

În baza art. 33 lit. a din C. s-a constatat că cele trei infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni.

În baza art. 34 al.1 lit. b din C. s-au contopit pedepsele de 3 ani și 10 luni închisoare, 3 ani închisoare și 1 an închisoare, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 10 luni închisoare pe care a sporit-o până la 4 ani închisoare.

În baza art. 71 al. 2 din C. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a și b C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C., ținând seama de gravitatea faptei care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice, ori în funcții care implică exercițiul autorității de stat.

Constatând că temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C. F. C. s-au cristalizat în urma evaluării tuturor probelor și relevă un potențial criminogen real și concret care conduce spre concluzia rezonabilă că lăsarea sa în libertate la acest moment ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, raportat și la incidența disp. art. 148 lit. f din C.p.p., în temeiul art. 350 al. 1 din C.p.p. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 din C. a fost computată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului C. F. C. începând cu data de 25 septembrie 2012 la zi.

În baza art. 118 al. 1 lit. b din C. s-a dispus confiscarea obiectului tăietor - înțepător tip briceag ridicat de la inculpatul V. C. la data de 25 septembrie 2012 (fila 8 dos. UP)

În baza art. 118 al. 1 lit. b din C. s-a dispus confiscarea obiectului tăietor - înțepător tip cutter ridicat de la inculpatul C. F. C. la data de 25 septembrie 2012 (fila 9 dos. UP).

S-a constatat că faptele ilicite săvârșite de către cei doi inculpați cu intenție directă au produs un prejudiciu moral direct și nemijlocit în patrimoniul părții vătămate, raportat la fapta săvârșită, la suferințele fizice și psihice produse părții vătămate și la sentimentul de insecuritate provocat acestuia de faptul că a fost supus agresiunilor în propria locuință și în timp ce dormea. În baza art. 14 din C.p.p. rap. la art. 346 al. 1 din C.p.p. cu aplicarea art. 1357 C.civ. și 1382 din C.civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea vătămată V. V. R. și au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 3.000 de lei reprezentând daune morale.

În baza art. 191 al. 2 din C.p.p. au fost obligați inculpații fiecare la plata cheltuielilor de judecată avansate de stat, iar în baza art. 189 al. 1 din C.p.p. onorariile avocaților desemnați din oficiu au fost avansate din FMJ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul V. C. și, respectiv, inculpatul C. F.-C.

La primul termen de judecată fixat pentru judecarea recursurilor, ambii inculpați prezenți au arătat că înțeleg să-și retragă calea de atac declarată

(f.22,23).

În consecință, Curtea, în baza art. 385 indice 4 Cod procedură penală, va lua act de retragerea recursurilor declarate de inculpații V. C. și C. F. C. împotriva sentinței penale nr. 1259 din 9 noiembrie 2012 a Judecătoriei C.-N..

Se va stabili onorariu apărător din oficiu în suma de 600 lei (2x300 lei) ce se va avansa din fondul M.ui Justiției în favoarea av. B. S. și av. C. L..

În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. inculpații recurenți vor fi obligați la plata în favoarea statului a câte 500 lei fiecare, din care câte 300 lei reprezintă onorarii pentru apărătorii din oficiu.

PENTRU A. M.IVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

În baza art. 385 indice 4 Cod procedură penală, ia act de retragerea recursurilor declarate de inculpații V. C. (fiul lui B. si L., născut la data de (...) în C.-N., domiciliat în com. F., sat F., str. Stejarului nr. 7, ap. 8, jud. C., locuind fără forme legale în C.-N., str. Cloșca, nr. 1, ap. 3, jud. C., identificat prin CI seria KX nr. 8., CNP 1., recidivist, necăsătorit, fără ocupație, cetățean român, recidivist, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla) și C. F. C. (fiul lui natural si L.-A., născut la data de (...) in C.-N., lipsă spațiu, locuind fără forme legale în C.-N., str. Mărășești nr. 42-44, ap. 20, jud. C., identificat cu CIP seria PC nr. 6., CNP 1., recidivist, căsătorit, fără ocupație, cetățean român, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla) împotriva sentinței penale nr. 1259 din 9 noiembrie

2012 a Judecătoriei C.-N..

Stabilește onorariu apărător din oficiu în suma de 600 lei (2x300 lei) ce se va avansa din fondul M.ui Justiției în favoarea av. B. S. și av. C. L..

Obligă inculpații recurenți la plata în favoarea statului a câte 500 lei fiecare, din care câte 300 lei reprezintă onorarii apărători din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din (...).

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

I. C. M. M. R. A. D. L.

GREFIER, L. A. S.

Red.A.D.L./dact.L.C.C.

3 ex./(...)

Jud.fond: L. M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1833/2012, Curtea de Apel Cluj