Decizia penală nr. 89/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 89/A/2012
Ședința publică din data de 9 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : C. V. JUDECĂTOR : A. D. L.
GREFIER : T. G.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - cauza penală având ca obiect apelurile declarate de inculpatul T. G. A. și părțile civile V. A. C., A. M. D., A. S., R. I., SC CART(...), SC C. S. S. și SE E. L. R. S. împotriva sentinței penale nr. 460/(...) pronunțată în dosar nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 31 alin. 2 C., raportat la art. 140 alin. 1 lit. a din L. nr. 8/1996, modificat prin L. nr. 3., cu aplicarea art.
41 alin. 2 C. și prev. și ped. art. 140 alin. 1 litera b din L. nr. 8/1996 modificată prin L. nr. 3., cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 aprilie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.460 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj a fost condamnat inculpatul T. G. A. fiul lui G. și H., născut la data de (...) înloc. Gherla, județul C., C.N.P. 1., posesor al CI seria KX nr. 5. eliberată de către P. C., domiciliat în loc. C.- N., str.Gospodarilor, nr. 13, ap.1 , jud.C., cetățean român, fără antecedente penale, administrator la SC E. O. S., la următoarele pedepse: 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.31 al.2 C.rap la art.
140 al.1 lit.a din L. nr.8/1996 modif. Prin L. nr.329/1996, cu aplicarea art.41 al.2 C. 5 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 140 al.1 lit.b din L. nr.8/1996 modif. prin L. nr.329/1996, cu aplicarea art.41 al.2 C.
În temeiul art.33 lit.a, art.34 lit.b C., s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. În temeiul art.71 C. s-au interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a C. În temeiul art. 81 C. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 C. În temeiul art.359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate. În temeiul art. 71 al.5 C. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei .
În baza art. 14 si art. 346 C.Pr.Pen. rap. la art. 998 și urm. C.Civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către părțile civile M. D. A., V. A. C., S. A., P. F. N., I. R., C. M. P., P. A. și P. N. și a obligat pe inculpatul T. G. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. O. S. la plata despăgubirilor civile, astfel: suma de 5420 lei în favoarea părții civile M. D. A. suma de 11.010 lei în favoarea părții civile V. A. C. suma de 10214 lei în favoarea părții civile I. R. suma de 10725 lei în favoarea părții civile C. M. P. suma de câte 5412 lei în favoarea fiecărei părți civile S. A. și P. F. N. suma de câte 3241, 5 lei în favoarea fiecărei părți civile P. A. și P. N.
În baza art. 14 si art. 346 C.Pr.Pen. rap. la art. 998 si urm. C.Civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către părțile civile SC C. 2. S., SC C. S. 2. S. și SC E. L. R. S. și a obligat inculpatul T. G. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. O. S. la plata despăgubirilor civile, astfel: suma de
2607,65 lei în favoarea părții civile SC C. 2. S. suma de 1596,56 lei în favoarea părții civile SC C. S. 2. S. suma de 1137, 84 lei în favoarea părții civile SC E. L. R.
S. lei.
În temeiul art. 139 al.14 lit.c din L. nr.8/1996 s-a dispus confiscarea specială a 1.296 de copii efectuate în mod ilegal după operele literare reproduse neautorizat, aflate în custodia IPJ C..
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, în drept, faptele inculpatului T. G. A., care în perioada noiembrie 2006 - martie 2007, în calitate de asociat și administrator al S. E. O. S., a reprodus prin intermediul S. M. P. S. B. M., mai multe copii după operele literare Nuntă în cer aparținând scriitorului M. E., Maitreyi aparținând scriitorului M. E., I. și P. spânzuraților aparținând autorului L. R., M. aparținând scriitorului M. P., P. de V., P. aparținând scriitorului V. V., În țara legendelor aparținând scriitorului A. M., P. autor E. F., L. O., volumul I și volumul II aparținând scriitorului A. M., C. cu jucării aparținând scriitorului T. A., fără a avea acordul titularilor de drepturi de autor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.31 al.2 C., rap. la art.140 al.1 lit.a din L. nr.8/1996, modif. prin legea nr. 3. cu aplic.art.41 al. 2 C.
Fapta aceluiași inculpat T. G. A., care în aceeași calitate, în același interval de timp, a distribuit gratuit și contracost reproduceri neautorizate după operele literare sus enumerate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.140 al.1 lit.b din L. nr.8/1996 modif. prin L. nr.3. cu aplic.art.41 al.2 C.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art.72 C., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, intervalul de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, numărul copiilor operelor literare reproduse ilegal precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale și care a recunoscut și regretat comiterea faptelor. Aceste din urmă împrejurări instanța de judecată le-a avut în vedere la individualizarea pedepsei, în cadrul limitelor legale speciale de pedeapsă, urmând a aplica acestuia pedeapsa îndreptate spre minimul special, respectiv de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.31 al.2 C. rap. la art.140 al.1 lit.a din L. nr.8/1996 modif. prin L. nr.329/1996, cu art.41 al.2 C. și de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.140 al.1 lit.b din L. nr.8/1996 modif. prin L. nr.329/1996, cu aplic. art.41 al.2 C.
Nu au fost reținute concluziile inculpatului formulate prin apărător ales, în sensul incidenței în cauză a dispozițiilor art.181 C., raportat la împrejurarea că reproducerea copiilor după operele literare s-a realizat în special pentru dotarea bibliotecilor din mediul rural, în vederea facilitării accesului copiilor la aceste opere literare, și la împrejurarea că inculpatul efectiv nu a cunoscut că este necesar acordul titularilor de drepturi.
Astfel, față de numărul de copii realizate ilegal după operele literare în discuție, intervalul de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională ori prejudiciul efectiv creat precum și nesocotirea gravă a acordului titularilor drepturilor de autor, moștenitori ai unor iluștrii autori naționali, instanța reține că nu se poate aprecia în cauză că faptele comise de către inculpatul T. G. A. nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni. Împrejurarea că inculpatul nu a cunoscut necesitatea existenței acordului titularilor drepturilor de autor, nu este în măsură să îl disculpe de vinovăție și nici să o diminueze, în condițiile în care o astfel de necesitate a devenit în societatea noastră un lucru de notorietate iar, pe de altă parte, avea oricum obligația, înainte de începerea desfășurării activității comerciale, să se informeze despre condițiile în care aceasta se poate desfășura în condițiile de legalitate.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instanța, constatând că sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art.81 al.1 lit.a și lit.b C. și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate, în temeiul art.81 C. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit conform art.82 C.
În ceea ce privește temeiul juridic aplicabil în soluționarea laturii civile a cauzei - art.139 al.2 lit.a sau 139 al.2 lit.b din L. nr.8/1996 instanța a reținut pe de o parte, că față de modul de formulare a textului legal, art.139 al.2, lit.";b"; a acestui alineat 2 din cuprinsul art.139 are un caracter subsidiar, fiind aplicabil doar în măsura în care criteriile enumerate la lit.a nu permit stabilirea prejudiciului. Pe de altă parte, alegerea dintre cele două litera - a sau b- din cuprinsul art.139 al.2 revine instanței de judecată și nu părților, în funcție de circumstanțele obiective ale cauzei.
Or, în prezenta cauză s-a stabilit fără dubiu, pe baza declarațiilor reprezentantului legal al S. M. P. S., a facturilor fiscale depuse în cauză precum
și pe baza declarațiilor inculpatului și a actelor contabile care este efectiv tirajul operelor literare reproduse și distribuite ilegal de către inculpat și care au fost reținute în cuprinsul laturii obiective al infracțiunilor reținute în sarcina sa.
Aspectele invocate de părțile civile, în sensul că nu se poate stabili cu exactitate tirajul, aspect ce rezultă și din rechizitoriul organelor de urmărire penală, sunt inexacte întrucât se referă la alte aspecte ce exced prezentului cadru procesual și în raport de care organele de urmărire penale au dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetării penale și stabilirii cu exactitate a tirajelor de opere literare, realizate de inculpat în mod ilegal, altele însă decât cele în discuție în prezenta cauză.
De altfel, ca o dovadă a concluziei instanței că în prezenta cauză sunt perfect aplicabile criteriile de la lit.a a art.139 al.2din L. nr.8/1996 o constituie tocmai împrejurarea că dl. expert ce a întocmit raportul de expertiză dispus în cauză a fost în măsură să răspundă complet și concret acelor obiective ce corespundeau în fapt criteriilor de stabilire a despăgubirilor civile conform art.139 al.2 lit.a din L. nr.8/1996.
Astfel, față de aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă dispunând obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente S. E. O. S. la plata despăgubirilor civile, astfel suma de
5420 lei în favoarea părții civile M. D. A. suma de 11.010 lei în favoarea părții civile V. A. C. suma de 10214 lei în favoarea părții civile I. R. suma de 10725 lei în favoarea părții civile C. M. P. suma de câte 5412 lei în favoarea fiecărei părți civile S. A. și P. F. N. suma de câte 3241, 5 lei în favoarea fiecărei părți civile P. A. și P. N.
La stabilirea despăgubirilor instanța a avut în vedere, conform concluziilor raportului de expertiză contabilă judiciară, în cazul părților civile -moștenitorii titularilor drepturilor de autor, sumele pe care aceștia le-ar fi obținut, în cazul în care inculpatul ar fi solicitat acordul pentru realizarea operelor literare (calculate în funcție de situația contabilă, deducerea costului de producție și prin raportare la contractele de cesiune și de tranzacție existente între aceste părți civile respectiv editurii, depuse la dosarul cauzei și aflate la dispoziția d-lui expert - concluziile obiectivului nr.4 din raportul de expertiză.
În ceea ce privește despăgubirile materiale datorate părților civile edituri, instanța a apreciat pe baza criteriului prev. de art.139 al.2 lit.a din L. nr.8/1996 că prejudiciul cauzat constă în profitul nerealizat de aceste părți civile în condițiile existenței pe piață a operelor literare editate ilegal de către inculpat și în raport de care părțile civile erau titulari ai drepturilor de autori, cu drepturi exclusive respectiv neexclusive - concluziile obiectivului nr.2 din raportul de expertiză.
În ceea ce privește drepturile morale, solicitate a fi acordate atât de părțile civile moștenitori ai titularilor drepturilor de autor cât și de părțile civile edituri, instanța apreciază că acestea se cuvin doar titularilor actuali ai drepturilor de autor pentru operele literare editate de către inculpat, în calitatea lor de moștenitori ai autorilor, acordul acestora fiind nesocotit prin editarea ilegală de opere literare, discutate în această cauză, de către inculpat.
Astfel, în raport de acestea, instanța a apreciat că acordarea unei sume de câte 5000 lei pentru fiecare titlu de operă literară editată în mod ilegal de către inculpat, constituie o reparație echitabilă, având în vedere și sumele cuprinse în contractele de cesiune încheiate de aceste părți civile cu editurile, a prejudiciului moral suferit.
Împotriva sentinței penale menționate au declarat apel inculpatul T. G. A. și părțile civile V. A. C., A. M. D., A. S., R. I., S. C. 2. S., S. C. S. S. și SC. E. L. R. S.
Prin declarația dată în fața instanței de apel (f.74) inculpatul a declarat că își retrage apelul.
Părțile civile apelante au criticat sentința susținând că se impune majorarea despăgubirilor civile constând în daune materiale și morale, daunele materiale reprezentând triplul sumelor stabilite de către expert.
S-a învederat că în motivarea sentinței s-au acordat daunele morale părților civile persoane fizice însă inculpatul nu a fost obligat la plata acestora daunelor morale de câte 5000 lei pentru fiecare titlu de operă literară.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată următoarele:
Având în vedere că inculpatul apelant și-a retras apelul la data de 25 aprilie 2012 iar părțile civile nu au apelat sentința sub aspectul laturii penale aceasta a rămas definitivă.
Starea de fapt stabilită constă în aceea că inculpatul fără acordul titularilor drepturilor de autor a editat și a distribuit în perioada noiembrie 2006 - martie
2007 operele literare Nuntă în cer și Maitrey de M. E., I. și P. S. de L. R., M. de M. P., P. și P. de V. V., Ț. L. și L. O. de A. M., P. de E. F. și C. cu jucării de T. A., fapte prev. și ped. de art. 140 alin.1 lit.a și lit.b din L. nr.8/1996 cu aplic.art.41 alin.2
C.p.
Sub aspectul laturii civile în mod temeinic prima instanță a apreciat că sumele stabilite drept despăgubiri civile urmează criteriul câștigului nerealizat, al beneficiilor realizate pe nedrept de către inculpat și factorii economici ce pot fi identificați în cauză și nu urmează criteriul triplului sumelor legal datorate din cauză că acest criteriu este unul subsidiar primului; într-adevăr, răspunderea civilă delictuală are drept obiectiv repararea integrală a pagubei suferite prin producerea infracțiunii, iar din moment ce întinderea prejudiciului efectiv cauzat poate fi stabilită prin mijloace de probă inclusiv prin expertiză ca și în speță, este nelegală stabilirea prejudiciului prin apreciere; mai este de observat că cel de-al doilea criteriu, așa cum prevede art.139 alin.2 lit.b din L. nr.8/1996, prevede expres că devine incident în cazul în care nu se poate aplica primul criteriu.
În consecință apelurile declarate de către persoanele juridice ale căror drepturi au fost lezate sunt nefondate.
În ceea ce privește însă apelurile declarate de către persoanele civile este real că prima instanță a motivat că se cuvine fiecăreia câte 5.000 lei daune morale corespunzător fiecărui titlu de operă reprodus ilegal însă inculpatul nu a fost obligat la plata acestor sume motiv pentru care este necesară desființarea sentinței sub acest aspect, deoarece omisiunea obligării la plata unor sume neindividualizate în motivare pentru fiecare persoană prejudiciată în parte nu poate fi îndreptată pe altă cale de către prima instanță.
Curtea apreciază că daunele morale de 5000 lei corespund unei juste despăgubiri morale a titularilor drepturilor de autor nefiind necesară majorarea acestora, ținându-se seama tocmai de modalitățile de comiterea faptei, cărțile reproduse fiind destinate în principal bibliotecilor din mediul rural.
Un alt aspect însă care trebuie îndreptat îl constituie acțiunea civilă formulată în numele părții civile P. F. N. care a fost asimilată moștenitorilor lui
M. E., pe când, în realitate, este reprezentanta unei edituri parte civilă; nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale ce presupun a fi întrunite în persoana celei care este obligat la plata despăgubirilor, se impune a se respinge acțiunea civilă.
Așa fiind, în baza art. 379 pct.2 lit.a C.p.p. va admite apelurile declarate de către părțile civile V. A. C., A. M. D., A. S. și R. I., iar în baza art. 373 C.p.p. va extinde efectele apelurilor și cu privire la celelalte părți civile ce nu au fost cuprinse în declarația de apel, respectiv P. A. și P. N. moștenitorii lui M. P. și asupra părții civile C. M. P., moștenitoarea lui A. M. și va dispune obligarea inculpatului după cum urmează:
- câte 5000 lei către părțile civile P. A., P. N. pentru M.; C. M. P. pentru
L. O. și M. D. A. pentruC. cu jucării;
- câte 10.000 lei către părțile civile: I. R. pentru I. și P. S. ; V. A. C. pentru P. și P. reproducere a volumului Nuvele și P. de V. V. S. A. pentru Maitrey și Nuntă în cer.
Va menține restul dispozițiilor atacate.
În baza art. 369 alin.1 C.p.p. va lua act de retragerea apelului inculpatului.
În temeiul art. 192 alin.2. C.p.p. va obliga inculpatul și părțile civile persoane juridice la plata cheltuielilor judiciare din apel către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUM ELE LEGII DECIDE :
Admite apelurile declarate de către părțile civile V. A. C., A. M. D., A. S. și R. I. cu domiciliul ales la S. C. de A. G., G. și A. cu sediul în C. N. str. Frederic Joliot Curie, nr. 2, jud. C. și extinde efectele cu privire la părțile civile P. A. și P. N. domiciliați in B. str. Mântuleasa nr. 22, sector 2 și C. M. P., domiciliată în B. str. Vișinilor nr. 2, împotriva sentinței penale nr. 460 din 28 noiembrie 2011 a T.ui C. pe care o desființează parțial sub aspectul laturii civile și rejudecând:
Respinge acțiunea civilă formulată în nume părții civile P. F. N. cu domiciliul la S. C. de A. G.,G. și A. din C. N., str. Frederic Joliot Curie nr. 2.
Obliga pe inculpatul T. G. A. în solidar cu partea responsabila civilmente S.
E. O. S. A. I., să plătească următoarele daune morale:
-câte 5000 lei către părțile civile P. A., P. N., C. M. P. și M. D. A.
-câte 10.000 lei către părțile civile I. R., V. A. C. și S. A.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge ca nefondate apelurile declarate împotriva aceleiași sentințe de către părțile civile S. C. 2. S., S. C. S. S. și SC. E. L. R. S. cu sediile procesual alese la S. C. de A. G., G. și A. din C. N. str. Frederic Joliot Curie nr. 2 jud. C..
Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul T. G. A., domiciliat în C.
N., str. Gospodarilor, nr. 13, ap.1, împotriva aceleiași sentințe.
Obliga inculpatul și părțile civile S. C. 2. S., S. C. S. S. și SC. E. L. R. S. la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul si partea responsabila civilmente si de la comunicare cu restul părților.
Pronunțata in ședința publică din 9 mai 2012.
PRES., | JUDECĂTOR, | GREFIER |
V. C. A. D. L. | T. G. |
Red.CV Dact.SzM/6ex./(...)
← Sentința penală nr. 4/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1075/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|