Decizia penală nr. 1853/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1853/R/2012
Ședința publică din 20 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B., judecător
JUDECĂTORI: V. G.
D. P.
GREFIER: D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de inculpatul T. P. împotriva sentinței penale nr.155 din 05 septembrie
2012 a Judecătoriei H., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este suspendat, prev. și ped. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 decembrie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A, Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Huedin prin sentința penală 155 din (...) în baza art. 86 alin 2 din 0.U.G. nr.
195/2002 modificată și republicată, cu aplicarea art. 3. C.Pr.Pen., art.
63 alin. 3 teza a II-a C. a condamnat inculpatul T. P. - fiul lui F. și S., născut la data de (...) în Husasău de T., jud. Bihor, posesor al C.I. seria XH nr. 7., eliberată de P. O., CNP 1., studii medii, fără antecedente penale, domiciliat în O., str. N. B., nr. 11, ap. 56, jud. Bihor, la pedeapsa de: 600 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este suspendat.
S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 63/1 C.
În baza art. 191 C.Pr.Pen.a obligat inculpatul la plata sumei de
500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin inculpatul T. P. a fost trimis în judecată, primul pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este suspendat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002.
S-a reținut în actul de inculpare și trimitere în judecată că la data de (...), inculpatul a condus pe drumurile publice, respectiv pe DN 1 E
60, din localitatea O. până în orașul H., cu intenția de a se deplasa până în localitatea G. și retur, autoturismul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare (...), fără a avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât la data de (...) dreptul de a conduce autovehicule îi fusese suspendat pe o perioadă de 90 zile.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei pe parcursul procesului penal, solicitând a se face aplicarea art. 3. alin. 7 C.Pr.Pen., text introdus prin L. 2.. De asemenea acesta a solicitat aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.
În fapt, la data de (...), orele 08.04 organele de poliție, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe str. P. A. M. din H., au oprit pentru control un autoturism marca Mercedes având nr. de înmatriculare (...) care circula din direcția O. spre C.-N. și care a efectuat o manevră de depășire neregulamentară a unui alt autovehicul în zona de acțiune a indicatorului rutier „Depășirea interzisă";. Organele de poliție i-au solicitat conducătorului autoturismului marca Mercedes cu nr. de înmatriculare (...) să prezinte documentele pentru control, stabilind că se numește T. P. A. a declarat în prezența martorului asistent Simionaș L.-Ardelean că permisul său de conducere a fost reținut de către lucrători de poliție din cadrul I.P.J. Bihor pentru depășirea vitezei regulamentare cu peste 50 km/h, aflându-se în perioada de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Prin adresa cu nr. 4. din (...) S. Rutier din cadrul I.P.J. Bihor a comunicat că la data de (...) inculpatul T. P. avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile, perioada de suspendare fiind cuprinsă între (...) - (...). Cu ocazia audierii inculpatului T. P. acesta a declarat că avea cunoștință că permisul său de conducere era suspendat în perioada (...) - (...), precizând că a condus autovehiculul în ziua respectivă din localitatea O. și intenționa să se deplaseze în localitatea G., însă datorită acelei manevre de depășire neregulamentară a fost oprit de organele de poliție pe raza orașului H.
În drept, fapta inculpatului T. P., care la data de (...) a condus pe drumurile publice, respectiv pe DN 1 E 60, din localitatea O. până în orașul H., cu intenția de a se deplasa până în localitatea G. și retur, autoturismul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare (...), fără a avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât la data de (...) dreptul de a conduce autovehicule îi fusese suspendat pe o perioadă de 90 zile întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este suspendat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 faptă pentru care instanța va condamna inculpatul la o pedeapsă de 600 lei amendă penală.
La individualizarea și dozarea pedepsei instanța a avut în vedere recunoașterea sinceră a vinovăției, lipsa antecedentelor penale, precum
și celelalte criterii prev. de art. 72 C.
De asemenea instanța a facut aplicarea art. 3. alin. 7 C.Pr.Pen., text introdus prin L. 2., care prevede că instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Or, inculpatul beneficiază de această prevedere legală întrucât până la începerea cercetării judecătorești, a declarat personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Inculpatul a solicitat aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.
Instanța a reținut că potrivit art. 1. C. nu constituie infracțiune fapta prevazută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s- ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Or, conducerea de către inculpat a unui vehicul de transport pe o distanță relativ lungă pe un drum european, în condițiile în care anterior i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, iar oprirea sa în trafic s-a datorat unei noi încălcări grave a legislației rutiere demonstrează faptul că inculpatul ignoră în mod repetat dispozițiile legale care guvernează această activitate. În această ordine de idei este cu atât mai semnificativ că inculpatul este un conducător auto profesionist, care ar trebui să dea dovadă de mai mult respect pentru legislația rutieră și, nu în ultimul rând, pentru ceilalți participanți la trafic pe care îi pune în pericol prin conduita sa.
Pentru aceste considerente instanța a apreciat că fapta inculpatului T. P. prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și nu se poate aplica o sancțiune cu caracter administrativ.
Instanța a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 63/1 C.
Având în vedere soluția de condamnare instanța în baza art. 191
C.Pr.Pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva soluției instanței de fond, a declarat recurs inculpatul T.
P., care a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinței judecătoriei și rejudecând dosarul, a se dispune achitarea recurentului în temeiul art. 10 lit. b ind.1 rap. la art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. întrucât fapta săvârșită de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Curtea examinând recursul promovat, prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:
Așa cum rezultă din examinarea conținutului sentinței penale nr.
155 din (...) a Judecătoriei H., instanța de fond a soluționat cauza penală, la cererea expresă a inculpatului, prin procedura prevăzută de art. 3. C proc. pen., la dezbateri acuzarea solicitând condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a acesteia, iar apărarea a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b)/1 C. pen. cu referire la art. 1. C pen.,
Prin L. nr. 2. respectiv, art. 3. C proc. pen, legiuitorul român a introdus în dreptul intern o nouă procedură de judecată, cunoscută în multe sisteme judiciare (cel nord-american fiind promotorul principal al acesteia), procedură denumită, după caz, „pledarea vinovăției",
„recunoașterea vinovăției", „. sumară de judecată", „. simplificată de judecată" etc.
Această nouă procedură de judecată este parte a conceptului juridic contemporan de „. penală negociată" căreia, în viitorul Cod de procedură penală, i se vor adăuga și altele („acordul de recunoaștere a vinovăției" etc}. Elemente ale acestui nou concept sunt relevate de tezele prealabile ale noilor coduri (H.G. nr. 829/2007 și HG. Nr.1183/2008), precum și de doctrina juridică.
În sinteză, potrivit dispozițiilor art. 3. C proc. pen., în schimbul
„pledării vinovăției" în fata judecătorului, și acceptării judecării cauzei pe baza probatorului administrat în cursul urmăririi penale, acuzatul este condamnat, având dreptul să fie sancționat cu o pedeapsă redusă, evitând astfel aplicarea unei pedepse orientată semnificativ către maximul special al textului incriminator al faptei ori chiar egală cu acest maxim.
O astfel de procedura de judecată, după cum s-a menționat, regăsită în majoritatea sistemelor judiciare penale moderne, compatibilă cu principiile CEDO și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prezintă evidente avantaje, deopotrivă pentru acuzat și pentru înfăptuirea justiției, prezentarea lor neconstituind obiectul acestei cauze penale.
În consecință, în situația în care inculpatul „. vinovat", instanța de fond nu mai efectuează „cercetare judecătorească", dispunând soluția condamnării acestuia, cu aplicarea unei pedepse reduse în condițiile art.
3. alin. (7) C. proc. pen.
O altă soluție nu este posibilă deoarece, în toate celelalte situații, legea impune, în mod firesc, efectuarea cercetării judecătorești de către judecător: administrarea probelor în mod direct, nemijlocit, contradictoriu și public, în condițiile unei proceduri judiciare complete, iar nu „simplificate".
Numai o cercetare judecătorească „completă" poate sta la baza oricărei soluții prevăzută de art. 345 C. proc. pen. („achitare" sau „.") Examinarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 3. C. proc. pen. susține, în mod categoric, cele menționate, după cum se va arăta în continuare:
Astfel, potrivit art. 3. alin. (4) C. proc. pen., în vigoare la data judecării cauzei, „. de judecată soluționează cauza penală atunci când, din probele administrate (T. P. - la urmărirea penală), rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse".
Textul citat este rațional deoarece se înlătură două erori grave ce se pot comite în „. simplificată de judecată", și anume:
- condamnarea acuzatului pe baza unor probe insuficiente, care nu dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele pentru care a fost trimis în judecată,
- condamnarea altei persoane decât cea care în mod real, a săvârșit faptele deduse judecății.
În aceste situații, judecătorul este obligat să procedeze la efectuarea cercetării judecătorești, chiar dacă inculpatul solicită expres aplicarea procedurii de judecată prevăzută de art. 3. C. proc. pen.
Textul art. 3. alin (4) C. proc. pen, a fost modificat prin O. nr. 1. și are următorul conținut: „. de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat".
Această modificare relevă, încă o dată, că în urma judecării cauzei penale pe baza „. simplificate" nu se poate dispune o soluție decât atunci când fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, nu și atunci când, printre altele, fapta nu constituie infracțiune (aici fiind inclus și cazul prevăzut de art. 10 lit b ind.1 C proc. pen. combinat cu art. 1. C. pen. deoarece, în această ipoteză, instanța constată că „fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni").
Aceste dispoziții legale trebuie corelate cu cele ale art. 3. alin (7)
C. proc pen. conform cărora „. va pronunța condamnarea inculpatului care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege" (dispoziții nemodificate de O. nr. 1.).
În concluzie, prin aplicarea procedurii prevăzută de art. 3. C proc. pen.. instanța nu poate pronunța decât soluția de „. a inculpatului" care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. A. inculpatului nu se poate dispune decât în urma efectuării
„cercetării judecătorești", chiar dacă acesta a solicitat expres judecarea prin această „. simplificată".
De altfel, un alt argument din care rezultă voința legiuitorului, este cel dedus din dispozițiile art. 3. alin (8) C. proc pen., astfel cum au fost modificate prin O. nr. 1. „. respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în acest caz, instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun".
„Continuarea judecării cauzei potrivit procedurii de drept comun" (adică prin efectuarea cercetării judecătorești] se poate realiza fie la începutul procedurii judiciare, după respingerea cererii inculpatului de judecare în condițiile art. 3. C. proc. pen. fie prin repunerea cauzei pe rol în vederea efectuării cercetării judecătorești dacă judecătorul a acceptat cererea inculpatului însă, cu ocazia deliberării, constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat și, deci ca poate pronunța, în condițiile art. 3. alin. (7) C. proc. pen,, condamnarea inculpatului care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege
În final, cu referire la corelația dintre soluția dispusă în temeiul art. 10 lit.b ind.1 C. proc. pen, cu referire la art. 1. C pen., și necesitatea stabilirii corecte și complete a situației de fapt în urma administrării nemijlocite a probelor de către judecător, Curtea apreciază că se impune și menționarea argumentelor juridice expuse în Decizia nr.VII/2009 a Secțiilor unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție, M. O. nr. 6. în care se arată cu privire la controlul judiciar al soluțiilor dispuse în temeiul art. 1. C. pen:… „cenzura instanței de control judiciar, ca instanță de recurs, trebuie să urmărească atenta și completa verificare a întregului material probator din dosar, pentru ca eroarea de fapt sesizată să nu fie doar aparentă sau, ca împrejurarea considerata esențială lămuririi cauzei să fie neverificabilă";.
Or, eventualele constatări privind gradul de pericol social al unei anumite fapte pot fi consecința unor aprecieri determinate de raționamente bazate pe erori esențiale în reținerea faptelor și a împrejurărilor în care au fost comise ori care privesc persoana făptuitorului.
Cum astfel de erori se pot răsfrânge grav asupra justei rețineri a faptelor și a gradului de pericol social al făptuitorului, cu consecința aplicării unui tratament penal inadecvat, trebuie să se aibă în vedere că însuși scopul procesului penal, ca și principiile aflării adevărului și al rolului activ, astfel cum sunt reglementate în art. 1 art. 3 și art. 4
C.proc. pen., impun stabilirea realității în totalitatea sa, cu toate detaliile, având relevanță în justa determinare a gradului de pericol social în accepțiunea prevederilor art. 181 C. pen.
Evident, numai pe baza aprecierii corecte și complete a materialului probator necesar pot fi descoperite faptele și împrejurările cu reală semnificație pentru evaluarea gradului de pericol social în raport cu elementele la care se referă dispozițiile art. 181 alin. (1) și (2) C. pen.
De aceea, excluderea posibilității instanței de recurs de a-și exercita cenzura și asupra modului în care instanțele ierarhic inferioare au apreciat conținutul probelor în raport cu elementele ce pot duce la constatarea lipsei vădite de importanță a unei anumite încălcări a legii, de natură a-i conferi lipsa pericolului social al unei infracțiuni, sau, dimpotrivă, la evidențierea gradului de pericol social, cu consecința neaplicabilității dispozițiilor art. 181C. pen, ar echivala cu lipsirea de conținut a cazului de casare prevăzut în art. 385L"alin (1) pct 18 C. proc. pen., putând conduce astfel la denaturarea substanțială a scopului procesului penal și la nesocotirea principiilor sale de bază.
Ca urmare, nu trebuie să prevaleze formalismul în interpretarea dispozițiilor ce guvernează procesul penal, care ar putea echivala acceptarea producerii de erori grave, doar pentru a se asigura o aparentă separare a situațiilor de fapt de cele specifice de drept. Î. interesului superior al justiției, acela de aflare a adevărului, și impunerea respectului cuvenit legii fac necesar ca, în cadrul temeiului de casare înscris în art.
3859 alin. (1) pct. 18 C. proc pen., să se examineze și întregul ansamblu de împrejurări de ordin obiectiv sau subiectiv ce trebuie să stea la baza aprecierii incidenței prevederilor art. 181 C. pen. în raport cu cazul concret judecat".
Curtea apreciază că, în raport de condițiile concrete în care a fost soluționată cauza (lipsa cercetării judecătorești la judecătorie), este exclusa aplicarea dispozițiilor cazului de casare prevăzut de art 3. pct. 18
C. proc. pen. deoarece examinarea „erorii grave de fapt" presupune, implicit, examinarea probatoriului, atât a celui administrat în cursul urmăririi penale, cât și a celui administrat în cursul cercetării judecătorești.
În consecință, instanța de fond a făcut o legală aplicare a dispozițiilor art 3. C proc. pen., și l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea comisă la pedeapsa amenzii penale, fiind exclusă aplicarea art. 18 ind.1 C.p.p. în recurs.
Pentru motivele ce preced, se va respinge recursul inculpatului ca nefondat, în baza art. 385 ind. 15 pct.1 lit. b C.p.p
Va obliga pe recurent să plătească în favoarea statului suma de
300 lei cheltuieli judiciare conform art. 192 alin. 2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. P., domiciliat în O. str. N. B., nr. 11, ap.56 împotriva sentintei penale nr.
155 din 5 septembrie 2012 a Judecătoriei H.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 decembrie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER |
M. B. V. G., D. P. | D. S. |
red.PD/CA
2 ex. - (...)
jud.fond. Tătar C.
| ← Decizia penală nr. 1400/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 645/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
