Decizia penală nr. 186/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 186/R/2012
Ședința publică din 3 februarie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. C., președinte secție
JUDECĂTORI : C. I. : I.
C. M.
G.: M. N.
P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin
PROCUROR - ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. DE PE L. J. B.- M. împotriva sentinței penale nr.2164 din 14 octombrie 2011, pronunțată în dosar nr.(...) al JUDECĂTORIei B.-M., privind pe inculpatul F. Ș. O. trimis în judecată prin R. nr. 1. al P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, republicată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat B. C., din cadrul Baroului de avocați
C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care,
Întrebat fiind de instanță inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea săvârșită la pedeapsa închisorii.
În dezvoltarea motivelor de recurs se apreciază că, hotărârea instanței de fond este netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei și a condamnării inculpatului la pedeapsa amenzii penale. Instanța de fond a acordat o importanță disproporționată elementelor de fapt de natură a caracteriza favorabil persoana inculpatului, în detrimentul celor care relevă pericolul social concret ridicat al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
În final, se apreciază de către reprezentantul parchetului că, raportat la circumstanțele concrete ale comiterii faptei, valorile relativ mari ale alcoolemiei, scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea judicios individualizată, conform dispozițiilor art. 72
Cod penal.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de parchet, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
În continuare se arată că, la individualizarea pedepsei și a modului de executare a fost avut în vedere de instanța de fond, gradul de pericol social al faptei apreciat în raport de valoarea alcoolemiei, rezultată în urma analizei probelor biologice, valoare ce se află la un nivel apropiat de limita prevăzută de lege. În evaluarea gradului de pericol social al faptei s-a mai avut în vedere și faptul că inculpatul nu are antecedente penale, nu a fost sancționat pentru încălcarea normelor ce guvernează circulația rutieră, fapt ce rezultă din cazierul auto aflat la dosar.
Nu în ultimul rând, instanța de fond a mai avut în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, fiind aplicabile dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Inculpatul F. Ș. O. având ultimul cuvânt, arată că solicită respingerea recursului formulat de parchet. În continuare arată că este angajat la o firmă din Franța ca alpinist utilitar. Mai menționează că a condus pe o distanță de 12 km între localitățile B.-B.-M.
C U R T E A :
Deliberând reține că prin sentința penală nr.2164 din (...) pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr.(...) a fost condamnat inculpatul F. Ș. O. pentru comiterea infracțiunii de:- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prev.de art.87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art.3201din C.pr.penală, și art.74 lit.a rap.la art.76 lit.e C.penal la 2000 lei amendă.
Cu aplicarea art.63 ind.1 C.penal.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în data de (...), în jurul orei 04,30, în timp ce conducea autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare (...) pe strada V. din municipiul B. M., inculpatul a fost oprit pentru control de un echipaj al poliției rutiere și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 04,32.
În această situație, inculpatul a fost condus la S. J. de U. „. C. O. din
B. M., unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1. din (...) al
Serviciului Medico-legal J. maramureș, inculpatul F. Ș. O. a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 1,20 g%0 la prima probă recoltată la ora 04,52, respectiv 1,10 g%0 la cea de-a doua probă recoltată la ora 05,52.
În drept, fapta inculptului F. Ș. O., care în data de (...), în jurul orei
04,30, a condus pe drumurile publice autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare (...), având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, pentru care instanța i-a aplicat acestuia pedeapsa amenzii de 2000 lei.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.63 ind.1 C.penal, cu privire la executarea pedepsei amenzii penale.
La individualizarea pedepsei și a modului de executare a fost avut în vedere gradul de pericol social al faptei apreciat în raport cu valoarea alcoolemiei, rezultată în urma analizei probelor biologice, valoare ce se află la un nivel apropiat de limita prevăzută de lege.În evaluarea gradului de pericol social al faptei a mai fost avut în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, nu a fost sancționat pentru încălcarea normelor ce guvernează circulația rutieră, fapt ce rezultă din cazierul auto aflat la dosar, S-a mai avut în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, în cauză găsindu-și aplicabilitate dispozițiile art.3201 C.pr.penală, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul fiind reduse cu o treime.
Având în vedere elementele de individualizare de mai sus, în raport cu dispozițiile legale susamintite, instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev.de art. 74 lit.a C.penal și apreciază ca fiind suficientă aplicarea unei pedepse pecuniare acestuia, conform disp.art.76 lit.e C.penal, în cuantumul prevăzut în dispozitiv.
Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.63 ind.1 C.penal.
Cu aplicarea art.191 al.1 Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea săvârșită la pedeapsa închisorii, într-un cuantum mai mare.
În motivarea recursului se arată că, hotărârea instanței de fond este netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei și a condamnării inculpatului la pedeapsa amenzii penale. Instanța de fond a acordat o importanță disproporționată elementelor de fapt de natură a caracteriza favorabil persoana inculpatului, în detrimentul celor care relevă pericolul social concret ridicat al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului și raportat la circumstanțele concrete ale comiterii faptei, valorile relativ mari ale alcoolemiei, scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea judicios individualizată, conform dispozițiilor art. 72
Cod penal.
Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul declarat în cauză este fondat.
Instanța de fond raportat la poziția procesuală adoptată de către inculpat în sensul că acesta a recunoscut săvârșirea faptei în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le-a cunoscut și și le- a însușit , a reținut dispozițiile art.320/1 C.
Astfel în esență s-a reținut că în data de (...), în jurul orei 04,30, a condus pe drumurile publice autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare (...), având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C., adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia, valoarea alcoolemiei, precum și disp. art.320/1 alin.7 C. privind reducerea cuantumului pedepsei în cazul recunoașterii vinovăției, precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale și nu a fost sancționat pentru încălcarea normelor rutiere, însă instanța de fond în mod eronat a apreciat că aplicarea unei amenzi în cuantum de 2000 lei este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei.
Conducerea unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică de
1,20 gr,%.0 la prima probă recoltată, și de 1,10 gr.%.0. la cea de-a doua probă recoltată de către inculpat constituie o faptă ce poate avea urmări dintre cele mai grave pentru viața, sănătatea sau integritatea corporală a altor persoane ca și pentru integritatea unor bunuri ceea ce-i conferă un caracter grav și în consecință implică un regim sancționator mai sever.
Ca atare ,Curtea a apreciat că reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea însă fără privarea de libertate , fiind îndeplinite condițiile prev. de art.81 C. în acest sens având în vedere natura și gravitatea faptei comise precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale și care a recunoscut și regretat comiterea faptei.
În contextul celor expuse mai sus Curtea în baza art.385/15 pct.2 lit.d
C. va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva sentintei penale nr. 2164 din 14 octombrie 2011 a JUDECĂTORIei B. M., pe care o va casează in ceea ce priveste individualizarea pedepsei aplicate inculpatului F. Ș. O. si rejudecând în baza art. 87 al.1 din OUG
195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod proc.penală, va condamna pe inculpatul F. Ș. O., la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
În baza art. 81,82, Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe termen de încercare de 3 ani.
Se vor pune in vedere inculpatului dispozitiile art. 83 Cod penal.
Se va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit.a teza a-II-a Cod penal si art. 71 al.5 Cod penal.
Se vor mentine celelalte dispozitii ale hotărârii atacate.
În baza art.189 C. se va stabili onorar apărător oficiu la 200 lei ce se va suporta din fondurile MJ in favoarea Baroului C..
În baza art.192 alin.3 C. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva sentintei penale nr. 2164 din 14 octombrie 2011 a JUDECĂTORIei B. M., pe care o casează in ceea ce priveste individualizarea pedepsei aplicate inculpatului F. Ș. O. si rejudecând:
In baza art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1
Cod proc.penală, condamna pe inculpatul F. Ș. O., fiul lui I.-I. si R., născ.la
29 august 1988 in B. M., domiciliat in comuna T. M., sat B., nr. 520, jud.
Maramureș la :
- 1 an inchisoare pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
În baza art. 81,82, Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe termen de încercare de 3 ani.
Pune in vedere inculpatului dispozitiile art. 83 Cod penal.
Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit.a teza a-II-a Cod penal si art. 71 al.5 Cod penal.
Mentine celelalte dispozitii ale hotărârii atacate.
Stabilește onorar apărător oficiu la 200 lei ce se va suporta din fondurile MJ in favoarea Baroului C..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. C. C. I. I. C. M.
G. M. N.
Red.I.C.M./S.M.D.
3 ex./(...) J..fond.E. G.
← Decizia penală nr. 1267/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 885/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|