Decizia penală nr. 236/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr. (...)
D. PENALĂ NR. 236/R/2012
Ședința publică din 13 februarie 2012
Instanța compusă din: PREȘEDINTE : ANA C., judecător JUDECĂTORI : M. Ș.
G. : M. B.
L. M.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin procuror
V. T.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și inculpatul B. S. V. împotriva sentinței penale nr.521 din 30 noiembrie 2011 a JUDECĂTORIei S. M., pronunțată în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.e, g și i C.pen, cu aplic.art.37 lit.a C. și art.41 al.2 C.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
P. de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de
ședință din data de 6 februarie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 521 din 30 noiembrie 2011 a JUDECĂTORIei S. M., pronunțată în dosarul nr. (...), în temeiul art. 345 alin. 2 din Codul de P. Penală, s-a dispus condamnarea inculpatului B. S.-V. ( fiul lui P. și P., născut la data de (...), în localitatea S. M., județul Maramureș, cetățean român, cu patru clase, fără ocupație, divorțat, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, posesor al CI seria MM nr. 4., eliberat de P. S. M., CNP 1., domiciliat în localitatea S. M., str. M. V., nr. 48, județul Maramureș, deținut în Penitenciarul Baia Mare),
- la pedeapsa de doi ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, literele e , g și i din Cod Penal, cu aplicarea art. 320 indice 1 din codul de procedură penală,
37 lit. a din Codul penal și art. 41 alin. 2 din Codul penal.
S-a constatat că infracțiunea prevăzută și sancționată de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e g și i din Cod Penal a fost săvârșită în concurs real de infracțiuni cu infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.
208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i din Codul penal și infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e și g, pentru săvârșirea cărora inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, prin sentința penală nr. 122 pronunțată de Judecătoria
Sighetu Marmației la data de 17 martie 2010.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 122 din (...) pronunțată de Judecătoria Sighetu
Marmației în dosar nr. (...) și s-au repus în individualitatea lor pedepsele de:
- trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. i din Codul penal;
- trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. i din Codul penal;
- restul de pedeapsă rămas neexecutat de 283 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 546/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al
JUDECĂTORIei Baia M..
În baza art. 33 lit.a și art. 34 lit. b Cod penal instanța de fond a contopit pedepsele de trei ani închisoare stabilite pentru infracțiunile de furt calificat cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, rezultând pedeapsa cea mai grea de trei ani închisoare.
În temeiul art. 61 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 283 zile, rămasă neexecutată din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 546/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al JUDECĂTORIei Baia M..
S-a dispus contopirea pedepsei rezultante de trei ani închisoare din prezenta sentință cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 283 de zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de trei ani închisoare, la care s-a aplicat un spor de un an și șase luni, rezultând în f in al pede aps a de 4 an i ș i
ș ase lun i.
În baza art. 71 din Codul penal și art. 3 Protocol 1 CEDO instanța a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) din Codul penal, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art.88 din Codul penal s-a dispus deducerea din pedeapsa de patru ani și șase luni, a perioadei executate începând cu data de (...) până la zi.
S-au respins acțiunile civile promovate de părțile civile SC E. OV SRL, prin reprezentant legal ONA R., cu sediul în localitatea S. M., str. P., nr. 12, județ Maramureș, SC A. SRL, prin reprezentant D. I., cu sediul în localitatea S. M., str. Ș., nr. 5, județ Maramureș, C. I.-M., cu domiciliul în localitatea S. M., str. Ștefan cel M., nr. 6, județ Maramureș, S. I., prin reprezentant S. M., cu domiciliul în comuna P., nr. 918, județul Maramureș, SC G. SRL, prin reprezentant legal T. G., cu sediul în localitatea S. M., P. 1 D. 1918, nr. 29, județul Maramureș, T. M., prin reprezentant T. I., cu domiciliul în comuna
B., nr. 39, județul Maramureș, SC B. O. SRL, prin reprezentantul K. I., cu sediul în localitatea S. M., str. B. V., bloc 28/27, județul Maramureș, D. V., cu domiciliul în comuna B. V., nr. 825, județul Maramureș, C. E., cu domiciliul în localitatea S. M., str. B., bloc 1, ap.42, județul Maramureș, G. L., cu domiciliul în comuna B. V., sat B. nr. 174, județ Maramureș, D. CRIAN-D., cu domiciliul în localitatea S. M., str. U., bloc 7, ap.75, județul Maramureș, P. R. B., cu domiciliul în localitatea S. M., str. B. V., bloc 9, ap.68, județul Maramureș, SC BDM SRL, prin reprezentant I. R. B., S. M., str. M. K. nr. 38, județul Maramureș - ca nedovedite.
S-a luat act că părțile vătămate SC F. A. SRL, prin reprezentant RUS B., S. M., str. D. V. nr. 137, județul Maramureș și M. N., cu domiciliul în localitatea S. M., str. M. K. nr. 33/A, județul Maramureș, nu s-au constituit părți civile.
În baza art. 191 alin.1 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata de cheltuieli judiciare către stat în sumă de 1.200 lei, din care suma de 400 lei reprezintă onorariul cuvenit avocaților desemnați din oficiu, ce s-a avansat din fondurile M.ui de J.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că:
Prin rechizitoriul din data de (...), emis de P. de pe lângă Judecătoria
Sighetu Marmației în dosarul nr. 427/P/2006, s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului B. S.-V., fiul lui P. și P., născut la data de (...), în localitatea S. M., județul Maramureș, cetățean român, cu patru clase, fără ocupație, divorțat, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, posesor al CI seria MM nr. 4., eliberat de P. S. M., CNP 1., domiciliat în localitatea S. M., str. M. V. nr. 48, județul Maramureș, deținut în Penitenciarul Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 literele e, g și i din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 41 alin. 2 din Codul penal.
În cuprinsul actului de sesizare al instanței, s-a reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul B. S.-V., în perioada 29 martie 2006-23 decembrie 2006, în baza unei rezoluții infracționale unice, pe timp de noapte, prin efracție și escaladare a comis 18 furturi de bunuri în valoare totală de 31.650 lei aparținând unor persoane fizice ori societăți comerciale.
Situația de fapt a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: plângerile și declarațiile părților vătămate (f. 21, 36, 37, 51, 61, 84, 95, 109,
122,133,134, 146, 163, 178, 187, 188, 201, 217, 255, 256, 269), procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele cu fotografii judiciare (f.14-20,
30-35, 44-50, 56-60-78-83-94,105-108-114-121-126-132, 139-144, 152-
159, 168-175, 181-186, 191-200, 208-216, 223-229, 246-252, 261-266), procesele verbale de reconstituire și planșele cu fotografii judiciare (f.321-
337), declarațiile martorilor Kun A. (f.338), B. G. (f.339), P. V.-Dumitru
(f.340), Șanta M. (f.341), Pipaș I. (f.342), Man -Vasc Estera (f.343), M. V. M. (f.344), Hârb D.-C.-L. (f.346) și Petreuș I.- A. (f.347), declarațiile și autodenunțurile inculpatului B. S.-V. (f.288-320), procesul verbal de prezentarea materialului de urmărire penală (f.350).
La termenul de judecată din (...), inculpatul a învederat instanței că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 din Codul de procedură penală, recunoscând săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței, solicitându-se în mod expres ca judecata să se facă în temeiul probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanța de fond a reținut că în procesul penal, sub aspect procedural, este aplicabil principiul imediatei aplicări a legii de procedură, ce presupune că aceasta se aplică tuturor actelor efectuate în activitatea procesuală în perioada de timp în care este în vigoare, indiferent de data săvârșirii infracțiunii pentru care se formulează acuzația penală și de data începerii procesului penal (înainte sau după intrarea legii de procedură în vigoare).
Instanța a apreciat că este legal sesizată și competentă să judece cauza, a avut în vedere că inculpatul nu este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață și a luat act de declarația autentică a inculpatului emisă înainte de citirea actului de sesizare, vizând recunoașterea săvârșirii faptei reținute în rechizitoriu și de solicitarea acestuia ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Aspectele privind recunoașterea vinovăției sunt consemnate în cadrul declarației date de inculpat și atașată dosarului cauzei, declarație căreia nu îi poate fi atribuită natura juridică a unui mijloc de probă, aceasta integrându-se în activitatea procesuală obligatorie în vederea stabilirii cadrului procesual, fiind plasată în momentul chestiunilor prealabile admiterii cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 320 indice 1
Cod procedură penală.
Apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 320 ind. 1
C.proc. pen., instanța a admis cererea de judecare potrivit procedurii simplificate.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul, având același modus operandis, a comis în perioada 29 martie 2006-21 august 2006, 10 furturi în dauna unor persoane fizice și juridice.
În noaptea de 28-29 martie 2009, inculpatul a pătruns prin efracție în magazinul aparținând S. E. OV S., situat la parterul unui bloc de pe str. T. din localitatea S. M., de unde și-a însușit un telefon mobil, cartele de reîncărcare, bonuri de masă și bani. În această locație, a revenit în noaptea de 7-8 aprilie 2006, sustrăgând țigări, cartele de reîncărcare, alimente și produse cosmetice în valoare de 2.000 lei.
Acte de sustragere au avut loc și din interiorul magazinului aparținând
S. A. S., situat la parterul unui bloc din P. 1 D. 1918 din localitatea S. M., prin efracție, prin forțarea dispozitivului de închidere a unei uși secundare de acces, în nopțile de 4-5 aprilie 2006, 24-25 mai 2006, 7-8 decembrie 2009, fiind însușite pe nedrept, sume de bani, un monitor marca LG, un telefon mobil marca Nokia.
Printre societățile prejudiciate în maniera mai sus precizată se numără
și S. G. S., din a cărei magazin, situat la parterul unui bloc de pe str. T. V. din localitatea S. M., prin pătrunderea prin efracție, au fost sustrase, în noaptea de 31 mai-1 iunie 2006, țigări, cartele telefonice de reîncărcare și bani, iar în noaptea de 19-20 octombrie 2009, țigări, cartele telefonice și suma de 100 lei.
În sarcina inculpatului s-a reținut și fapta de pătrundere în noaptea de 10-11 august 2006, prin forțarea ușii de acces, în magazinul aparținând S. B. O. S., situat pe str.D. V. din localitatea S. M., cu scopul finalizat de a sustrage cartele telefonice, țigări și băuturi alcoolice în sumă totală de
1.609,3 lei.
Prejudiciu prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat (prin efracție), avându-l autor pe inculpat, a fost produs și patrimoniului S. F. A. S., în noaptea de 9-10 martie 2009, când prin forțarea ușii de acces a cofetăriei, situată pe str.Iuliu M. din localitatea S. M., a sustras suma de 160 lei provenind din vânzări.
Acțiunile ce reprezintă elementul material al infracțiunii de furt au vizat și bunurile din autoturisme, inculpatul reușind, în noaptea de 8-9 decembrie 2009, să deschidă portiera din spate a autoutilitarei marca Fiat Diablo, proprietatea S. BDM Filiala S. M., folosit de partea vătămată D. C.- D., angajat al societății, sustrăgând cafea, ciocolată caldă și lapte praf, utilizate la alimentarea dozatoarelor automate de băuturi calde în valoare de
2.283 lei.
Într-o modalitate similară celei descrise în paragraful precedent, s-a procedat în noaptea de 22-23 decembrie 2009, când s-a reușit deschiderea portierei unei alte autoutilitare aparținând societății mai sus menționate, aflate în dotarea părții vătămate P. R. B., prilej cu care, au fost pe nedrept însușite țigări de diferite mărci, în valoare de 10.062, 31 lei.
Alte acte de sustragere din autoturisme, săvârșite de inculpat, prin efracție, au avut loc în noaptea de 2. august 2006 din autoturismul parcat pe str.M. V. din localitatea S. M., aparținând părții vătămate D. V., fiind însușite instalația audio și alte bunuri, în valoare de 1.400 lei, în noaptea de
26-27 martie 2009 când a fost sustrasă o mapă cu documente și alte bunuri din interiorul autoturismului aparținând părții vătămate C. E., parcat pe str.B. din localitatea S. M., în noaptea de 1/2 aprilie 2009, când au fost sustrase mai multe CD-uri, prin spargerea geamului de la portiera din dreapta a autoutilitarei marca Mercedes, aparținând părții vătămate G. L., parcată pe str.M. V. din S. M., precum și în noaptea de 5 iulie 2009, context în care prin spargerea autoturismului aparținând părții vătămate M. N., parcat pe str.M. K. din S. M., a fost însușit portmoneul ce se afla în torpedou.
Nu au fost ignorate nici furturile din apartamente, inculpatul, sustrăgând un sistem home cinema, o pereche de pantofi sport în valoare de
1.700 lei, prin pătrunderea, prin forțarea și escaladarea unei ferestre de la baie în apartamentul părții vătămate C. I.-M. În aceeași perioadă, prin forțarea unei ferestre de la apartamentul părții vătămate S. I., situat la parterul unui bloc de pe str.B. V. din S. M., inculpatul a pătruns în interior și a sustras o cameră de filmat, un aparat foto și alte bunuri în valoare de
2.000 lei.
În sarcina inculpatului s-a reținut că în noaptea de 3-4 iulie 2006, prin forțarea ușii de acces, a pătruns în locuința familiei T. de pe str.G. C., de unde a sustras o mașină de găurit electrică și o combină audio în valoare de
350 lei.
Starea de fapt expusă este susținută prin declarația inculpatului dată în cursul cercetării judecătorești înainte de citirea actului de sesizare, vizând recunoașterea faptelor reținute în actul de sesizare și confirmate prin coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală, detaliate în rândurile ce urmează.
Declarația inculpatului de recunoaștere a faptelor, este susținută prin aspectele evidențiate de plângerile și declarațiile părților vătămate (f.21, 36,
37, 51, 61, 84, 95, 109, 122,133,134, 146, 163, 178, 187, 188, 201, 217,
255, 256, 269), procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele cu fotografii judiciare (f.14-20, 30-35, 44-50, 56-60-78-83-94,105-108-114-
121-126-132, 139-144, 152-159, 168-175, 181-186, 191-200, 208-216,
223-229, 246-252, 261-266), procesele verbale de reconstituire și planșele cu fotografii judiciare (f.321-337), declarațiile și autodenunțurile inculpatului B. S.-V. (f. 288-320).
Un plus de veridicitate situației de fapt reținută în sarcina inculpatului, este furnizat prin depozițiile martorilor Kun A. (f.338), B. G. (f.339), P. V.-Dumitru (f.340), Șanta M. (f.341), Pipaș I. (f.342), Man-Vasc Estera (f.343), M. V. M. (f.344), Hârb D.-C.-L. (f.346) și Petreuș I.- A. (f.347), declarațiile și autodenunțurile inculpatului B. S.- V. (f.288-320), procesul verbal de prezentarea materialului de urmărire penală (f.350).
1.În drept, fapta inculpatului B. S.-V., care în perioada 29 martie
2006- 23 decembrie 2009, în baza unei rezoluții infracționale unice, pe timp de noapte, prin efracție și escaladare a comis 18 furturi de bunuri în valoare totală de 31.650 lei aparținând unor persoane fizice ori societăți comerciale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, literele e, g și i din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de însușire pe nedrept, pe timp de noapte și prin efracție, din patrimoniul unor persoane fizice și juridice, fără consimțământul acestora, a diferite obiecte, în perioada martie 2006- decembrie 2009.
Rezultatul săvârșirii faptei este reprezentat de prejudiciul produs persoanelor vătămate, în cuantum de 31.650 lei, legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultat reieșind din ansamblul probelor administrate în cauză.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit. a Cod penal. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a consecințelor acesteia, acestea fiind inevitabile încă din momentul începerii executării elementului material .
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că fapta săvârșită de inculpat există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestuia.
La aplicarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 3201 din Codul de procedură penală ce stipulează reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal (condițiile răspunderii penale), limitele de pedeapsa fixate, gradul de pericol social al faptei săvârșite, modul de săvârșire, circumstanțele personale ale inculpatului.
Față de aceste considerente, ținând cont și de prevederile art. 37 alin.
1 lit. a, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de legea penală, apreciind că astfel pot fi îndeplinite scopul represiv, dar și cel de prevenție specială, prevăzut de art. 52 Cod penal. În consecință, instanța de fond l-a condamne inculpat la pedeapsa de doi ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.
208 alin. 1, art. 209 alin. 1, literele e , g și i din Cod Penal.
Instanța de fond a constatat că infracțiunea prevăzută și sancționată de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. e, g și i din Cod Penal a fost săvârșită în concurs real de infracțiuni cu infracțiunea de furt calificat prevăzut de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i din Codul penal și infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e și g, pentru săvârșirea cărora inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, prin sentința penală nr. 122 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației la data de 17 martie 2010.
Pornind de la această constatate, instanța de fond a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
122 din (...) pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr. (...) și a repus în individualitatea lor pedepsele de:
- trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. i din Codul penal;
- trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. i din Codul penal;
- restul de pedeapsă rămas neexecutat de 283 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 546/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al
JUDECĂTORIei Baia M..
În baza art. 33 lit.a și art. 34 lit. b Cod penal instanța a contopit pedepsele de trei ani închisoare stabilite pentru infracțiunile de furt calificat
și pedeapsa aplicată în prezenta cauză, rezultând pedeapsa cea mai grea de trei ani închisoare.
Instanța de fond a dat eficiență prev. art. 61 Cod penal și a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 283 zile, rămasă neexecutată din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 546/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al JUDECĂTORIei Baia M..
S-a dispus contopirea pedepsei rezultante de trei ani închisoare din prezenta sentință cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 283 de zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de trei ani închisoare, la care s-a aplicat un spor de un an și șase luni, rezultând în f in al pede aps a de 4 an i ș i
ș ase lun i.
În baza art. 71 Cod penal, art. 3 Protocol 1 CEDO s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b
Cod penal pe durata pedepsei.
Instanța nu a interzis inculpatului dreptul de a alege prevăzut de art.
64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal, deoarece nu se impune interzicerea drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptelor sau de gravitatea deosebită a acestora, iar faptele inculpatului nu au conotație electorală și nici gravitate deosebită, astfel încât instanța de fond a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Totodată, instanța nu a interzis inculpatului, nici exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.d) și e) Cod penal, întrucât săvârșirea unei infracțiuni de furt, nu relevă un comportament nedemn care să vatăme interesul copiilor și care să determine interzicerea drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator ( cauza Sabou și Pârcălab contra României).
În temeiul art.88 din Codul penal s-a dispus deducerea din pedeapsa de patru ani și șase luni a perioadei executate începând cu data de (...) până la zi.
În baza art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală instanța de fond l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform dispozitivului sentinței.
Cât privește latura civilă, instanța de fond a constatat că S. E. Ov S., a formulat cerere de constituire parte civilă pentru suma de 2391 lei, S. A. S. a emis pretenții în sumă de 1600 lei, C. I.- M. a pretins suma de 1700 lei, S. M., reprezentanta părții vătămate S. I., suma de 2000 lei, S. G. S., 7481 lei, T. I., reprezentantul părții vătămate T. M., suma de 350 lei, S. B. O. S., suma de 1609,03 lei, D. V. suma de 1400 lei, C. E. suma de 400 lei, G. L. suma de 700 lei, D. C. D. suma de 2283 lei, P. R. B., suma de 2500 lei, S. BDM S., suma de 7500 lei.
Declarațiile și afirmațiile părților vătămate nu au, prin ele însele, valoare probatorie sub aspectul laturii civile, fiind necesar ca ele să fie coroborate, potrivit dispozițiilor art. 75 C. procedură penală, cu celelalte probe administrate în vederea aflării adevărului. În acest context, instanța a reținut că existența și cuantumul prejudiciului material nu pot fi reținute pe baza simplelor declarații ale părților civile și, în condițiile în care nu au fost temeinic probate, pretențiile materiale sunt neîntemeiate.
Desigur că infracțiunea de furt este una de rezultat și pe cale de consecință, producerea prejudiciului este certă, fiind însă incerte cuantumul și întinderea acestui prejudiciu și pe cale de consecință, nu sunt îndeplinite toate condițiile pe care admiterea acțiunii civile, le reclamă.
În lipsa coroborării cu alte probe, instanța de fond a apreciat că declarațiile părților civile, prin ele însele, nu sunt suficiente în vederea dovedirii laturii civile, fiind eludate prevederile art. 1169 din Codul civil.
În raport de aspectele precizate, prima instanță a considerat că solicitările privind acordarea de despăgubiri materiale în cuantumul precizat de părțile vătămate, sunt nedovedite și pe cale de consecință, au fost respinse.
Instanța a luat act că părțile vătămate S. F. A. S., prin reprezentant
Rus B. și M. N., nu s-au constituit părți civile.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI și inculpatul B. S. V.
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI a solicitat casarea sentinței atacate sub aspectul laturii civile și, rejudecând, admiterea acțiunilor civile formulate de părțile vătămate: S. E. OV S., S. A. S., C. I.-M., S. I., S. G. S., T. M., S. B. O. S., D. V., C. E., G. L., D. C.-D., P. R. B., S. BDM S. și, respectiv, confiscarea de la inculpat a sumei de 160 lei , reprezentând prejudiciul cauzat părții vătămate
S. F. A. S. și cu care, aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În motivarea recursului s-a arătat că, în mod nelegal, instanța de fond a respins ac nedovedite acțiunile civile promovate în cauză, în contextul în care inculpatul s-a prevalat de procedura prev. de art.320/1 C., recunoscând comiterea tuturor actelor de sustragere și fiind de acord cu plata despăgubirilor civile solicitate de toate părțile vătămate, fiind aplicabile deci dispoz. art.16/1 C.
De asemenea, în condițiile în care partea vătămată S. F. A. S. nu s-a constituit parte civilă în cauză cu suma sustrasă de inculpat și nici nu i s-a restituit această sumă, instanța a omis a se pronunța asupra măsurii confiscării, în virtutea dispoz. art.118 lit.e C.
Inculpatul B. S. V. a solicitat casarea sentinței atacate și, rejudecând, să fie achitat de sub învinuirea comiterii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată; pe de altă parte, s-a solicitat contopirea pedepsei aplicate prin hotărârea atacată cu toate celelalte pedepse anterioare, ce i-au fosta aplicate pentru infracțiuni concurente cu cea din prezenta cauză ( din 2006 și 2009) , înlăturarea sporului aplicat de prima instanță și, respectiv, deducerea din pedeapsa aplicată a întregii perioade de detenție executată în Italia.
În motivarea recursului s-a arătat, pe de o parte, că inculpatul este nevinovat, nu a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, dar a recunoscut la instanța de fond, pentru că i s-a promis că i se vor deduce cele 4 luni de zile, în care a fost arestat în Italia.
Pe de altă parte, s-a arătat că, deși are mai multe condamnări anterioare pentru infracțiuni concurente cu cea din prezenta cauză, instanța a făcut contopirea doar cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 122 din (...) a JUDECĂTORIei S. M..
De asemenea, se apreciază că este prea mare sporul de pedeapsă aplicat de prima instanță la pedeapsa rezultantă și, totodată, din aceasta nu s-a făcut deducerea întregii perioade executate în Italia - din 04 iulie 2010 în
07 octombrie 2010.â
Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C., Curtea constată fondat în cauză, doar recursul inculpatului B. S. V., în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În ceea ce privește existența faptei și vinovăției inculpatului recurent, Curtea constată că în cauză, judecata a avut loc în procedura simplificată prev. de art.320/1 C., inculpatul recunoscând comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, așa cum au fost reținute în actul de sesizare, solicitând judecarea sa în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. În acest sens este declarația inculpatului ( fila 33 dos. fond), în care acesta a arătat detaliat părțile vătămate de la care a sustras bunuri, ce bunuri a sustras și modalitatea în care a acționat.
Faptul că a făcut această recunoaștere, urmare a unor promisiuni din partea organelor judiciare ( poliție), în sensul că i se va deduce din durata pedepsei, timpul executat în Italia - nu este dovedit în cauză, după cum nu sunt dovedite nici alte elemente obiective, de obligare, de constrângere a sa la a recunoaște acțiunile de sustragere.
Așa fiind, în mod corect instanța a stabilit că inculpatul recurent este autorul infracțiunii continuate de furt calificat comisă în perioada 29 martie
2006 - 23 decembrie 2009, pentru care, prin valorificarea judicioasă a criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art.72 C. și prin aplicarea dispoz. art.320/1 alin.7 C. i-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare, corespunzătoare ca și cuantum și modalitate de executare scopului prev. de art.52 C.
De asemenea, se constată că în mod corect au fost efectuate ulterior și operațiunile juridice corespunzătoare antecedenței penale a inculpatului, constatându-se că infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită în concurs real cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare prin sentința penală nr.122/17 martie 2010 a JUDECĂTORIei S. M..
Așa fiind, s-au efectuat corespunzător operațiunile de descontopire a pedepsei rezultante de 4 ani închisoare, mai sus indicată, în pedepsele componente: trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. i din Codul penal; trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. i din Codul penal; restul de pedeapsă rămas neexecutat de 283 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 546/(...) a JUDECĂTORIei Baia M..
Au fost contopite apoi pedepsele componente, mai sus arătate, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, rezultând pedeapsa cea mai grea de trei ani închisoare.
În temeiul art. 61 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 283 zile, rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 546/(...) a JUDECĂTORIei Baia M. și s-a contopit acest rest cu pedeapsa rezultantă de trei ani închisoare, stabilind de executat, pedeapsa cea mai grea de trei ani închisoare.
Apreciem însă că, sporul de un an și șase luni închisoare aplicat de instanță pedepsei rezultante este nejustificat, în raport de toate circumstanțele cauzei și, de persoana inculpatului.
Critica recurentului apare deci nefondată, instanța realizând toate operațiunile juridice ce se impuneau în cauză, condamnările din 2006, invocate de inculpat, fiind practic incluse în operațiunile juridice ce au fost efectuate, cu ocazia condamnărilor ulterioare ale inculpatului, conform fișei de cazier judiciar.
Se constată însă că, instanța a făcut aplicarea dispoz. art.88 C., deducând din durata pedepsei rezultante doar perioada arestului executat în
țară de la (...), omițând a deduce perioada executată în Italia ((...) - (...)) - din totalul pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.122/17 martie 2010 a JUDECĂTORIei S. M., perioadă, de altfel, recunoscută cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr.496 din 10 noiembrie
2010 a JUDECĂTORIei S. M., definitivă prin neapelare la (...), prin care s-a admis contestația la executare în acest sens formulată de inculpat ( filele 37-39 dos. recurs), despre această împrejurare existând date și la dosarul de fond ( adresă Penitenciar - fila 89). Totodată, s-a omis a se anula mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr.122/17 martie 2010 a
JUDECĂTORIei S. M., sentință inclusă în operațiunile efectuate în prezenta cauză.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, se constată că este nefondată critica recurentului - P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, cu ocazia audierii sale, inculpatul a arătat că este de acord cu achitarea sumelor de bani reprezentând prejudiciile cauzate tuturor părților vătămate.
Instanța a respins însă, ca nedovedite, acțiunile civile formulate în cauză, deși într-adevăr, potrivit art.16/1 alin.3 C., administrarea de probe este necesară doar pentru pretențiile nerecunoscute.
Cu toate acestea, părțile civile, cărora li s-a comunicat soluția în cauză, nu au înțeles să atace sentința, achiesând tacit la soluția de respingere a pretențiilor, în virtutea principiului disponibilității acțiunii civile în procesul penal.
Fără a nega dreptul procurorului de a ataca o hotărâre sub aspectul laturii civile și în absența apelului ori recursului părții civile, așa cum s-a statuat și prin D. C. C. nr.190/2008, nu se poate face abstracție însă de principiului disponibilității acțiunii civile în procesul penal, dreptul de dispoziție al părților putând a se manifesta nu numai în sensul formulării pretențiilor civile, renunțării la acestea, dar și în sens invers, al nesusținerii acțiunii civile prin achiesarea tacită la soluția instanței, prin neatacarea soluției, bineînțeles, în contextul în care nu este afectată ordinea de drept sau interese generale ale societății - asupra cărora Ministerul Public este chemat să vegheze, fără a fi necesar însă, a se transforma în avocatul vreunei din părți.
Ori în speță, sunt în discuție interese particulare ale unor persoane fizice sau juridice de drept privat, cu capacitate de exercițiu și cărora, fiindu- le respinse pretențiile, nu au considerat că li s-a încălcat vreun drept, iar ordinea de drept, interesele generale ale societății nicicum nu au fost perturbate prin nerealizarea drepturilor acestora.
În privința sumei de 160 lei sustrasă de la partea vătămată S. F. A. S. și cu care, aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză, de asemenea se constată că, nici în cursul urmăririi penale și nici la instanță, nu s-a clarificat dacă suma a fost restituită și de aceea nu s-au mai formulat pretenții sau, pur și simplu, prejudiciul nu a fost recuperat și, deci se impune confiscarea în favoarea statului, nefiind deci certă îndeplinirea condițiilor prev. de art.118 lit.e C.
Pentru toate aceste considerente, recursul parchetului urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 385/15 pct.1 lit.b Cod proc.penală, iar recursul inculpatului B. S. V. va fi admis în temeiul art. 385/15 pct.2 lit.d Cod proc.penală , sentința penală nr. 521 din 30 noiembrie 2011 a
JUDECĂTORIei S. M. va fi casată în parte, sub aspectul cuantumului pedepsei și a deducerii perioadei executate din durata pedepsei aplicate.
Rejudecând în aceste limite, se va înlătura sporul de 1 an si 6 luni închisoare aplicat de instanță, în urma operațiunii de contopire a pedepselor, pedeapsa finală de executat de către inculpat fiind de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art. 385/17 alin. 4 raportat la art. 383 alin.2 Cod proc. penală, se va deduce din durata pedepsei aplicate prin prezenta, durata detenției preventive de la 04 iulie 2010 la zi.
Se va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr.
148/2010 emis în baza sentinței penale nr. 122/17 martie 2010 a JUDECĂTORIei
S. M..
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
În baza art. 189 Cod proc.penală se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu (avocat A. I. I.), sumă ce se va plăti din fondurile M.ui Justiției.
Văzând și dispoz. art. 192 alin.3 C.pr.penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. In baza art. 385/15 pct.2 lit.d Cod proc.penală, admite recursul declarat de inculpatul B. S. V. (fiul lui P. și P., născut la (...), deținut în Penitenciarul Baia Mare) împotriva sentinței penale nr. 521 din 30 noiembrie
2011 a JUDECĂTORIei S. M., pe care o casează în parte, sub aspectul cuantumului pedepsei și a deducerii perioadei executate din durata pedepsei aplicate.
Rejudecând în aceste limite:
Înlătură sporul de 1 an si 6 luni închisoare aplicată de instanță, în urma operațiunii de contopire a pedepselor, pedeapsa finală de executat de către inculpatul B. S. V. fiind de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art. 385/17 alin. 4 raportat la art. 383 alin.2 Cod proc.penala, deduce din durata pedepsei aplicate prin prezenta, durata detenției preventive de la 04 iulie 2010 la zi.
Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 148/2010 emis în baza sentinței penale nr. 122/17 martie 2010 a JUDECĂTORIei S. M..
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
II. In baza art. 385/15 pct.1 lit.b Cod proc.penală, respinge ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 189 Cod proc.penală stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu (avocat A. I. I.), sumă ce se va plăti din fondurile M.ui Justiției.
În baza art. 192 alin.3 C.pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
ANA C. M. Ș. L. M.
G. M. B.
Red.A.C./Dact.H.C.
4 ex./(...) J..fond: M.R. P.
← Decizia penală nr. 135/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 856/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|