Decizia penală nr. 1686/2012, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1686/R/2012

Ședința publică din 28 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : C. I. JUDECĂTORI : A. D. L.

: M. R. GREFIER : L. A. S.

Ministerul Public reprezentat prin A. C. - procuror, din cadrul P. de pe lângă Curtea de A. C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul V. I. împotriva sentinței penale nr. 293 din data de 02 august 2012 pronunțată în dosar nr. (...) al J. Z., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Zalău, dat în dosar nr. 2961/P/2008, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că nu se prezintă niciuna dintre părți.

Derularea, finalizarea dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 21 noiembrie 2012, când părțile prezente au pus concluzii în dezbaterea recursurilor, conform încheierii de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se pentru depunere de concluzii scrise la acest termen de judecată.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 293 din (...) a J. Z., în baza art.178 alin.2 Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului V. I., fiul lui I. și V., născut la data de (...) în localitatea S., jud.Botoșani, cetățean român, studii superioare, stagiul militar îndeplinit, căsătorit, inginer constructor la S. S., fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Z., str.Porolissum, nr.1, bl.P-69, ap.9, jud.S., cu reședința în municipiul C. N., str.Mircea Zaciu, nr.2-4, ap.4, jud.C., CNP 1., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art.861 alin.1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului V. I. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1

Cod penal.

S-a încredințată supravegherea inculpatului S. de P. de pe lângă

Tribunalul Cluj.

În baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art.863 alin.3 lit.e) Cod penal, s-a instituit în sarcina inculpatului obligația ca pe durata termenului de încercare să nu conducă niciun autovehicul.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

În baza art.863 alin.2 Cod penal, un exemplar al prezentei sentințe s-a comunicat S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza art.14 Cod procedură penală, raportat la art.998-999 și art.

1003 Cod civil, coroborat cu art.54 alin.1 din Legea nr.136/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă J. C., domiciliat în municipiul Z., str.C., nr.96, jud.S. și a fost obligat pe inculpatul V. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S. S. și alături de asigurătorul S.O. S., în limita plafonului legal, la plata de despăgubiri morale în cuantum de 80.000 lei.

În baza art.313 din Legea nr.95/2006 coroborat cu art.54 alin.1 din

Legea nr.136/1995 republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a admis acțiunile civile formulate de S. C. J. de U. C., S. J. de U. Z. și S. J. de A. S. și a fost obligat inculpatul V. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S. S., alături de asigurătorul S.O. S., în limita plafonului legal, la plata de despăgubiri materiale către S. C. J. de U. C. în cuantum de

1.215,86 lei și către S. J. de U. Z., în cuantum de 281,10 lei, sume actualizate cu dobânda oficială a B.N.R. până la data plății integrale, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima J. D.-C., iar către S. J. de A. S., în cuantum de 1.044,10 lei, reprezentând cheltuieli de transport pentru victima J. D.-C..

În baza art.191 alin.1 și 3 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul V. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S. S. la plata sumei de 6.084 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.193 alin.1 și 4 Cod procedură penală și art.50 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat inculpatul V. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S. S., alături de asigurătorul S. O. S., în limita plafonului legal, la plata sumei de 2.500 lei, în favoarea părții civile J. C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin R. din data de (...) al P. de pe lângă Judecătoria Zalău, din Dosar nr.2961/P/2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului V. I. pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.2 Cod penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul J. Z. la data de (...) sub nr.(...).

În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, că inculpatul V. I. a condus un autoturism pe drumul public cu o viteză peste limita impusă de indicatoarele instalate, pe fondul căreia a lovit victima J.

D.-C., cauzând decesul acesteia. În starea de fapt expusă în rechizitoriu s-a reținut că în data de (...), în jurul orei 11:30, învinuitul V. I. conducea autoturismul proprietatea sa marca Peugeot 307, cu numărul de înmatriculare (...) pe strada C. din localitatea Z. (O.), în sensul de mers Z.- M., pe un drum în aliniament, fără denivelări și cu carosabil uscat când, ajuns în apropierea unei treceri de pietoni semnalizată cu indicator, aflată în imediata vecinătate a Grădiniței cu program normal nr.13, a observat un grup de copii aflat pe sensul opus de mers ce intenționa să traverseze strada. În acel moment a redus viteza, iar la circa 3-4 metri, după ce a trecut de trecerea de pietoni, a fost surprins de victima J. D.-C. de 7 ani, care a traversat drumul în fugă, fără să se asigure, fapt ce l-a determinat pe învinuit să vireze brusc spre partea dreaptă, moment în care a acroșat victima cu colțul din stânga față al barei de protecție, provocând răsucirea și răsturnarea acesteia pe capota motorului, lovind cu capul în baza parbrizului și, după ce a fost purtată pe o distanță de circa 3,5 metri, a fost proiectată pe carosabil, în partea lateral-stânga, cu picioarele spre axul drumului. Văzând că victima se afla în stare de inconștiență, învinuitul a luat-o, a așezat-o în autoturismul cu care a lovit-o, transportând-o la S. J. de U. S. - Z., de unde a fost preluată de o ambulanță și transportată la S. de N. C. unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale, iar după 8 zile victima a decedat.

Situația de fapt expusă în rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile învinuitului V. I.( f.19-22, 71), declarațiile părții civile J. C. (f.23-24, 61-62), declarațiile martorei V. V. (f.27-

29), declarațiile martorului S. G. (f.30-31), declarațiile martorului T. D. (f.32-

33), declarațiile martorului P. I.-L. (f.34-35), proces-verbal de cercetare la fața locului din data de (...) (f.6-8), planșa fotografică privind cercetarea la fața locului (f.10-15), raport de constatare medico-legală nr.7341/III/556 din data de (...) emis de I. de M. L. C.-N. (f.37-41), proces-verbal de verificare tehnică (f.43-44), raport de expertiză tehnică judiciară auto întocmit de expertul desemnat în cauză ing.Pădurean Gregoriu (f.54-59), completare la raportul de expertiză tehnică auto întocmit de expertul asistent desemnat de partea civilă, B. R. (f.63-70), fișă cazier (f.17).

Prin declarația de la filele 61-62 din data de (...) și apoi prin cererea de constituire de parte civilă depusă la dosar la termenul de judecată din data de (...), partea vătămată J. C. a arătat că înțelege să formuleze pretenții civile, solicitând sumele de 1.750 lei despăgubiri materiale (cheltuieli de înmormântare și cheltuieli de deplasare la spital) și 80.000 lei daune morale pentru prejudiciul material și moral suferit (f.95).

În cursul procesului penal, s-au constituit părți civile S. C. J. de U. C. cu suma de 1.215,86 lei (f.46), S. J. de U. Z. cu suma de 281,10 lei (f.94) și S. J. de A. S. cu suma de 1.044,10 lei (f.282), sume reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea și, respectiv transportul persoanei vătămate J. D.- C.

În cauză a fost citat în calitate de asigurător S.O. S., iar întrucât inculpatul a arătat în propriile declarații că la momentul producerii accidentului conducea autoturismul proprietatea S. S., aflându-se în interes de serviciu, această societate a fost citată în calitate de parte responsabilă civilmente.

Pe parcursul cercetării judecătorești, după citirea actului de sesizare, conform art.322 Cod procedură penală, în baza art.323 raportat la art.70

Cod procedură penală, la termenul de judecată din data de (...), instanța a procedat la audierea inculpatului V. I. (f.112), care a declarat că se consideră nevinovat, întrucât victima a fugit la circa 3 m de trecere și a apărut brusc în lateralul mașinii, lovindu-se cu capul de cadrul geamului pe partea stângă.

La termenul de judecată din data de (...), au fost audiați martorii V. V., S. G., P. I. L. și T. D., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei la filele 137-140. La același termen de judecată s-a încuviințat audierea martorilor S. D. C., O. E. G., C. D. și Z. A., toți minori, colegi cu victima J. D.-C. și care au fost de față la producerea accidentului de circulație, stabilindu-se ca audierea acestora să fie făcută la locul producerii accidentului, declarațiile fiind luate la data de (...) și aflându-se la dosar la filele143-149. De asemenea, la termenul de judecată din data de (...) au fost audiați martorii S. D. G. și B. C., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar la filele 165-166.

Totodată, la filele 160-163 a fost depus referatul de evaluare al acestuia întocmit de către S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj și din care rezultă că inculpatul manifestă tendința de negare a vinovăției, consilierul de probațiune opinând că „deși însuși evenimentul prin care a trecut reprezintă pentru inculpat un semnal de alarmă în vederea respectării și acordării unui maxim de atenție regimului de circulație, pe viitor ar fi necesar dezvoltarea simțului de răspundere pentru propriile fapte.";

Pe parcursul cercetării judecătorești s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice de către L. I. de E. C. C.-N., acesta fiind depus la dosar la filele 295-316, concluzionându-se că accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni, din cauza neacordării priorității de trecere minorei aflate în traversare de către inculpat, la trecerea de pietoni existentă pe segmentul respectiv de drum, acesta putând preveni producerea accidentului dacă ar fi redus viteza la trecerea de pietoni la o valoare care să-i permită acordarea priorității de trecere minorei angajate în traversare, stabilindu-se totodată că viteza autoturismului în momentul impactului a fost de 45 km/h, neputându-se determina viteza anterioară, din momentul apariției stării de pericol, datorită lipsei urmelor de frânare.

Ulterior, la solicitarea inculpatului a fost încuviințată efectuarea unei expertize criminalistice și de către I. N. de E. C., pentru a se avea în vedere și ipoteza susținută de inculpat în sensul că victima s-a angajat în traversarea intempestivă a șoselei, pe direcție oblică, prin spatele altui autoturism, la o distanță de aproximativ 3 m după trecerea de pietoni. A. raport de expertiză a fost depus la dosar la filele 107-114 și în cuprinsul său se arată că viteza de deplasare a autovehiculului a fost de 45 km/h, locul impactului s-a situat în zona marcajului pietonal, neputându-se însă preciza cu suficientă exactitate dacă lovirea victimei a avut loc pe trecerea de pietoni, iar producerea evenimentului în ipoteza analizată s-a datorat atât deplasării autovehiculului cu o viteză neadaptată condițiilor de drum, cât și supravegherii necorespunzătoare a minorei de către persoanele responsabile.

Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul V. I. este posesor al permisului de conducere valabil pentru categoria B din anul 1983. În data de (...), în jurul orei 11:30, acesta se deplasa în interes de serviciu, la volanul autoturismului marca Peugeot 206 cu numărul de înmatriculare (...), proprietatea S. S., pe str.C. din municipiul Z. - cartierul O., înspre localitatea M., fiind singur în autoturism. Când s-a apropiat de G. nr.13, aflată pe strada menționată, a observat trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, iar pe partea stângă în direcția sa de mers, după trecerea de pietoni, un grup de aproximativ 4-5 copii, aflați în afara părții carosabile. Și-a continuat deplasarea și, la un moment dat, pe zona marcajului pietonal, a fost surprins de traversarea în fugă a străzii de către minora J. D.-C., în vârstă de 7 ani. A încercat să evite prin ocolire impactul cu victima, însă aceasta s-a lovit de zona de colț stânga a caroseriei, fiind apoi preluată pe capotă și pe aripă, lovind mai apoi cu capul zona mediană a stâlpului stânga față a autoturismului. Victima a fost purtată pe o distanță de circa 3,5 m și proiectată apoi pe carosabil, în partea lateral-stânga a sensului de mers Z.-M., aproape de axul drumului, cu picioarele orientate spre axul drumului, iar capul spre sensul de mers Z.-M. Inculpatul a oprit autoturismul pe partea dreaptă a drumului și, ajutat de martorii P. I. L. și S. D. G., a așezat-o pe victimă în autoturism și a transportat-o la S. J. de U. S., întorcându-se apoi la locul accidentului. De la S. J. de U. S., victima a fost preluată de o ambulanță și transportată la S. de N. din C., unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale, însă după 8 zile aceasta a decedat.

În declarațiile sale de pe parcursul procesului penal, inculpatul a arătat că nu se consideră vinovat, întrucât victima a traversat în alergare strada prin loc nepermis, apărând brusc în lateralul mașinii și lovindu-se cu capul de cadrul geamului pe partea stângă. În acest context, a susținut inculpatul că în cauză nu există raport de cauzalitate între conduita sa la volan și urmarea produsă, decesul victimei, apreciind că niciun șofer nu ar fi putut evita impactul cu victima și că aceasta ar fi lovit autoturismul chiar dacă acesta ar fi fost staționat.

Potrivit prevederilor art.69 Cod procedură penală, declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

În cauza de față, instanța de fond a apreciat că declarațiile inculpatului referitoare la modul de producere a accidentului nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate, ci, din contră, sunt contrazise de acestea.

Există totuși o împrejurare arătată de inculpat în cuprinsul declarațiilor sale care este susținută de celelalte mijloace de probă administrate, și anume, viteza cu care conducea autoturismul. A., inculpatul a susținut încă din declarația dată în data de (...) (f.20-22) că se deplasa cu o viteză de aproximativ 40-50 km/h, iar rapoartele de expertiză criminalistică efectuate în cauză, atât la L. I. de E. C. C., cât și la I. N. de E. C. au stabilit o viteză a autoturismului în momentul impactului de 45 km/h, viteză determinată prin metoda simulării prin programul special Virtual Crash, pe baza distanței de proiectare a victimei și a modelului de impact rezultat din avariile autoturismului, a mecanismului de producere a leziunilor victimei și a dispunerii urmelor pe carosabil, neputând fi determinată viteza anterioară cu care circula autoturismul datorită lipsei urmelor de frânare.

În ceea ce privește locul producerii impactului, inculpatul a susținut pe parcursul întregului proces penal că acesta a fost după trecerea de pietoni, la o distanță de aproximativ 3 m de aceasta. M. producerii impactului a fost văzut de către martorii V. V., P. I. L. și de către copiii care se aflau în același grup cu victima, respectiv S. D. C., O. E. G., C. D. și Z. A. D. acești martori, singura care susține varianta inculpatului, respectiv că impactul a avut loc după trecerea de pietoni este martora V. V., ale cărei declarații însă date pe parcursul procesului nu sunt constante, în sensul că în prima declarație martora a arătat că în momentul accidentului se afla pe podul din fața curții, stând de vorbă cu martorul S. G., iar ulterior arată că de fapt se afla în curte și a ieșit în fața porții auzind gălăgie. De asemenea, martorul S. G. arată în declarațiile sale că la acel moment scotea împreună cu martora V. V. un sac de cartofi din beciul locuinței acesteia din urmă. A.e aspecte ridică îndoieli cu privire la sinceritatea declarațiilor martorei, motiv pentru care acestea vor fi înlăturate din ansamblul probator, ca necoroborate cu alte mijloace de probă. În schimb, martorul P. I. L. a arătat că întrucât se afla la aproximativ 100 m de locul impactului, nu poate preciza dacă acesta s-a produs sau nu pe trecerea de pietoni, iar ceilalți martori oculari, colegii victimei, aflați în imediata apropiere a locului producerii accidentului, la aproximativ 4-5 m, toți au arătat că victima se afla pe mijlocul trecerii de pietoni.

Faptul că impactul a avut loc pe trecerea de pietoni este confirmat și de raportul de expertiză criminalistică întocmit de către L. I. de E. C. C. P. a se concluziona în sensul că în plan longitudinal al drumului impactul a avut loc pe marcajul pietonal, în zona mediană a acestuia, s-au avut în vedere urmele existente la fața locului, respectiv urmele de sânge, care indică poziția aproximativă a victimei în urma proiectării și alunecării ei pe calea de rulare, fragmentul din cordeluța victimei aflat în imediata apropiere a marcajului pietonal (respectiv la o distanță de 0,75 m de acesta, distanță calculată prin metoda fotogrammetriei), precum și măsurătorile efectuate cu ocazia cercetării la fața locului. În cuprinsul raportului de expertiză criminalistică întocmit de către I. N. de E. C. se menționează că, raportat la modul de dispunere a mijloacelor materiale de probă, nu se poate preciza cu suficientă exactitate dacă lovirea victimei a avut loc pe trecerea de pietoni, fără însă a fi argumentată corespunzător această concluzie, împrejurare față de care instanța apreciază că nu poate ține cont de această concluzie. Față de faptul că în prima expertiză criminalistică sunt expuse pe larg metodele folosite în cadrul ei, bazate atât pe datele cuprinse în procesul-verbal de cercetare la fața locului, pe schița locului faptei, pe planșele foto realizate cu acea ocazie, dar și pe declarațiile persoanelor audiate în cauză, instanța apreciază că această expertiză este în măsură să determine convingerea instanței despre modul de producere a accidentului, cu atât mai mult cu cât se coroborează cu declarațiile martorilor care s-au aflat cel mai aproape de locul producerii acestuia, motiv pentru care au fost avute în vedere de instanță concluziile acestei expertize. Pe de altă parte, nu este de neglijat faptul că cea de-a doua expertiză criminalistică efectuată în cauză a avut în vedere susținerile inculpatului, referitor la faptul că victima s-a angajat în traversarea intempestivă, oblic, prin spatele altui autoturism, la o distanță de cca 3 m după trecerea de pietoni, concluziile fiind formulate prin coroborarea acestei susțineri cu urmele prezente la fața locului.

Totodată, a fost avută în vedere de către instanța de fond și simularea modului de producere a accidentului în format electronic, existentă la dosarul cauzei și care face parte din raportul de expertiză menționat anterior. În acest sens, este de observat că această simulare a confirmat atât mecanismul de producere a leziunilor victimei, astfel cum apar acestea descrise în cuprinsul raportului de constatare medico-legală nr.7341/III/

556/(...) întocmit de către I. de M. L. C.-N. (f.37-41), dar și avariile create pe autoturism, dispunerea urmelor pe carosabil și dinamica proiectării pietonului. S-a stabilit în acest sens, în urma simulării, că victima a descris, atât în momentele imediat ulterioare lovirii cu partea frontală, cât și în faza de proiectare, traiectorii conforme cu urmele create în eveniment, respectiv poziția finală a victimei a fost situată în apropierea urmelor de sânge constatate.

Prezența urmelor de sânge a fost constată la o distanță de 9,5 m de marcajul pietonal (conform procesului-verbal de cercetare la fața locului). Nu este de neglijat nici faptul că inculpatul a arătat în declarația din data de (...) (f.20-22), că ulterior impactului, a redus viteza și a frânat până s-a oprit, a tras dreapta și a coborât din mașină, observând fetița întinsă pe carosabil în zona axului drumului, „la o distanță de aproximativ 8-10 m de trecerea de pietoni"; , aspect care vine să confirme concluziile simulării realizate pe calculator în privința modului de producere a accidentului.

Dinamica producerii accidentului în varianta susținută de inculpat, respectiv că victima ar fi lovit partea laterală a autoturismului nu este confirmată de urmele de pe caroseria autoturismului și de leziunile victimei. A., se arată în raportul de expertiză criminalistică al L.ui I. de E. C. C. că deformația remanentă a autovehiculului de la nivelul stâlpului stânga a fost creată de o forță ce a acționat după o direcție oblică, de sus în jos, această deformație nefiind caracteristică unei loviri din lateral a autoturismului de către capul victimei, copil cu o înălțime de 1,35 m. În situația în care victima ar fi intrat în partea laterală a autoturismului, așa cum susține inculpatul, poziția acesteia ar fi trebuit să fie alta, necorespunzătoare alergării, iar avariile ar fi fost create pe partea exterioară a stâlpului stânga față, interesând cu probabilitate și oglinda retrovizoare și neputând fi implicate în coliziune bara de protecție față, aripa stângă față și capota motorului, acestea din urmă fiind constatate ca avariate în urma accidentului. Prin urmare, victima fost lovită cu partea din colț stânga a autovehiculului, preluată pe aripă și pe capotă, lovind apoi cu capul stâlpul din partea stângă față.

În apărare, inculpatul a mai invocat și faptul că victima a apărut brusc în fața autoturismului condus de el, după ce din sens opus ar fi trecut un alt autoturism, împrejurare de natură să îi reducă spațiul de vizibilitate până la un nivel la care nu mai avea vreo posibilitate de evitare a accidentului. D. martorii oculari, doar martora V. V. face referire la faptul că înspre Z. ar fi trecut un autoturism, iar victima s-ar fi angajat în traversare după trecerea acesteia, dar și această martoră susține aceste aspecte doar în prima declarație dată, cea olografă din (...) (f.27), în declarațiile ulterioare nemaifăcând referire la acest aspect, iar ceilalți martori oculari arătând toți că nu au văzut să circule vreo mașină pe direcția M.-Z. în momentul imediat premergător producerii accidentului.

Față de aceste împrejurări, instanța de fond a reținut ca nedovedită această apărare a inculpatului. Cu toate acestea, instanța a avut în vedere și observațiile din cuprinsul raportului de expertiză criminalistică întocmit de către L. I. de E. C. C. N., potrivit cărora chiar dacă a existat un autoturism care s-a deplasat pe contrasens, traversarea fiind inițiată de victimă după trecerea acestuia, aceasta fiind și situația cea mai favorabilă conducătorului auto în stabilirea dinamicii producerii accidentului, acesta nu a fost în măsură să reducă spațiul de vizibilitate a conducătorului auto astfel încât acesta să nu poată observa momentul angajării în traversare a victimei. S-a ajuns la această concluzie și prin raportare la faptul că inculpatul a efectuat o manevră de ocolire a victimei, manevră complexă în raport cu frânarea, întrucât presupune și analiza posibilității de a lovi alte obstacole, astfel că s- a apreciat că dacă s-a putut realiza o asemenea manevră, fie viteza în traversare a victimei a fost mai mică decât cea avută în vedere la efectuarea calculelor (de 10,26 km/h, viteză maximă de deplasare pentru un pieton de sex feminin în vârstă de 7 ani aflat în alergare), fie inculpatul a observat integral traversarea pietonului, din chiar momentul debutului ei. A.e concluzii sunt susținute și de simularea efectuată pe calculator privind spațiul de vizibilitate a inculpatului în ipoteza susținută de acesta și aflată pe același suport optic existent la dosar.

Față de toate cele de mai sus, este cert că accidentul s-a produs din cauza neacordării priorității de trecere victimei minore, aflată în traversare pe trecerea pe pietoni, dar și ca urmare a nerespectării vitezei maxime admise pe segmentul de drum pe care s-a produs accidentul.

Sub acest ultim aspect, instanța de fond a mai remarcat că accidentul s-a produs pe un segment de drum în aliniament, pe trecerea de pietoni marcată și presemnalizată corespunzător, existând inclusiv indicator

„Atenție copii";, segment de drum pe care limita maximă de viteză admisă este de 30 km/h. Cu toate că se afla într-o asemenea zonă și cu toate că a observat prezența mai multor copii în afara părții carosabile, inculpatul și-a continuat deplasarea în zonă cu aceeași viteză, de 45 km/h, personal afirmând că a frânat abia după momentul impactului. Rapoartele de expertiză criminalistice au stabilit că accidentul ar fi putut fi evitat de către inculpat dacă acesta ar fi condus cu o viteză maximă de 35,2 km/h (conform raportului de expertiză avut în vedere de instanță și apreciat ca argumentat științific) sau, respectiv, de 38 km/h (conform raportului de expertiză care analizează dinamica producerii accidentului conform apărării invocate de inculpat), deci oricum la o viteză superioară vitezei maxime admise pe acel segment de drum, dar inferioară celei cu care circula inculpatul.

În acest context, instanța de fond a apreciat că starea de pericol a fost creată de către inculpat prin faptul că nu a redus viteza de rulare în momentul observării marcajelor rutiere și a grupului de copii din apropiere. Chiar dacă s-ar admite susținerile inculpatului, referitoare la angajarea victimei intempestiv în traversare la o distanță de 3 m de trecerea de pietoni, acesta nu ar fi în măsură să înlăture răspunderea penală a inculpatului, întrucât acesta avea obligația să respecte normele rutiere și, implicit, viteza maximă admisă pe acel segment de drum.

În consecință, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art.47 Cod penal referitoare la existența cazului fortuit ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, invocată de inculpat. A., pentru a fi în prezența cazului fortuit, este necesar ca rezultatul faptei săvârșite de inculpat să fie consecința unei împrejurări străine de cunoașterea și voința acestuia, de așa natură încât intervenirea ei să nu fi putut fi prevăzută. În cauza de față, rezultatul produs nu s-a realizat ca urmare a unei împrejurări neașteptate, a cărei intervenire nu putea fi prevăzută în mod obiectiv, ci a fost o consecință directă a acțiunii inculpatului, care nu a respectat dispozițiile legale și măsurile de prevedere obligatorii impuse pentru circulația pe drumurile publice în condiții de siguranță.

Împrejurarea că în raportul de expertiză criminalistică întocmit de către I. N. de E. C., pe baza susținerilor inculpatului, se arată că producerea accidentului s-a datorat atât deplasării autovehiculului cu o viteză neadaptată la condițiile de drum, precum și supravegherii necorespunzătoare a minorei de către persoanele responsabile nu este de natură să determine totuși existența unei culpe din partea victimei în producerea accidentului, inculpatul având obligația să circule în acea zonă în așa fel încât să poată ceda trecerea unui pieton angajat în traversare. În acest sens sunt și dispozițiile art.72 alin.4 din O. nr. 1., unde se arată că pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector. Prin urmare, chiar dacă ar fi acceptată apărarea inculpatului (apreciată însă ca nedovedită de către instanță, conform celor arătate mai sus), în sarcina victimei tot nu s-ar putea reține culpa exclusivă în producerea accidentului, cât timp inculpatul nu a respectat propriile obligații în privința modului de conducere.

Față de toate aspectele relevate, instanța de fond a apreciat că în cauza de față, culpa în producerea accidentului de circulație a revenit exclusiv inculpatului.

În drept, fapta inculpatului V. I. care, în data de (...), a condus cu imprudență autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare (...) pe un drum public, pe raza municipiului Z. - cartier O. în direcția Z.-M., provocând un accident de circulație, în urma căruia victima J. D.-C., minoră în vârstă de 7 ani a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art.178 alin.2

Cod penal.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea de ucidere din culpă în formă agravată, prev. și sancționată de art.178 alin.2 Cod penal. Potrivit alin.2, infracțiunea de ucidere din culpă este mai gravă dacă s-a produs ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activități. A., inculpatul a încălcat obligația prev.de art.35 alin.1 și art. 48 din O. republicată, în sensul că prin comportamentul său a pus în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și nu și-a adaptat viteza de circulație în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. De asemenea, inculpatul a încălcat prevederile art.135 lit.h) din H.G.nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O., care prevăd obligația conducătorului auto de a acorda prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii prevăzute de art.178 alin.2 Cod penal s-a realizat prin acțiunea de ucidere a victimei. Urmarea imediată constă în atingerea adusă vieții victimei, prin producerea decesului acesteia. Legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea imediată este evidentă și rezultă din însăși materialitatea faptei.

Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești cu privire la forma și gradul de vinovăție, instanța de fond a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție, fapta fiind săvârșită din culpă, în conformitate cu art.19 alin.1 pct.2 lit.b) Cod penal, deoarece inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă. Culpa inculpatului constă în aceea că, deși în deplasarea sa pe direcția Z.- M., se afla în localitate și s-a apropiat de o trecere de pietoni semnalizată și marcată corespunzător, în zonă existând și o atenționare specială privitoare la prezența copiilor în zonă și, mai mult, potrivit propriei declarații, a observat prezența unui grup de copii pe acostament, nu și-a luat nicio măsură de prevedere sau de preîntâmpinare a producerii unui accident, continuându-și deplasarea cu aceeași viteză care, chiar dacă nu era una foarte mare - 45 km/h, era totuși superioară atât celei maxime admise în zonă, de 30 km/h, conform art.123 lit.h) și i) din H.G. nr. 1391/ 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O. nr. 1., cât și celei la care s-a stabilit că ar fi putut evita producerea accidentului de circulație, de 35,2 km/h.

Din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că acesta se află la prima confruntare cu legea penală, nesuferind alte condamnări.

Reținând vinovăția inculpatului V. I., instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.2 Cod penal.

La individualizarea pedepsei în conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, persoana și conduita inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.

Raportat la aceste criterii, în privința gradului de pericol social concret al faptei, având în vedere forma de vinovăție reținută anterior, faptul că a nesocotit reguli privind siguranța circulației pe drumurile publice, urmările grave ale faptei - decesul unei minore, locul producerii accidentului - pe o trecere de pietoni aflată în imediata vecinătate unei grădinițe, instanța de fond a apreciat că fapta prezintă un grad ridicat de pericol social.

Totodată, instanța a avut în vedere circumstanțele personale privitoare la persoana și conduita inculpatului, reținând că inculpatul este în vârstă de

59 de ani, este căsătorit, are ocupație și loc de muncă, fiind bine integrat în societate. De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, însă acesta în perioada 1999-2008, deci anterior accidentului de circulație, a fost sancționat contravențional de 6 ori pentru nerespectarea vitezei maxime de circulație admise pe sectorul de drum pe care conducea, în condițiile în care și la baza producerii accidentului de circulație din speță a stat nerespectarea vitezei maxime admise. În privința atitudinii inculpatului de pe parcursul procesului penal, instanța a reținut că acesta și-a negat vinovăția încă de la debutul cercetărilor efectuate în cauză, susținând constant că vinovată de producerea accidentului a fost în exclusivitate minora care a căzut victimă acestui accident, refuzând să își asume vreo responsabilitate, manifestând totuși regret pentru situația în care se află și compasiune pentru familia victimei.

Față de aspectele expuse anterior și ținând seama de constatările din cuprinsul referatului de evaluare referitoare îndeosebi la manifestarea tendinței de deculpabilizare totală pentru producerea accidentului și de negare a responsabilității, instanța de fond a considerat că în speță nu se pot reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, singura circumstanță care ar fi incidentă în cauză referitoare la lipsa antecedentelor penale, prev.de art.74 alin.1 lit.a) Cod penal nefiind aplicabilă raportat la gravitatea faptei, la urmarea produsă și la atitudinea procesuală a inculpatului.

Raportat la aceste împrejurări, ținând cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă de inculpat, închisoarea de la 2 la 7 ani, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre mediu, respectiv de 4 ani, o asemenea pedeapsă apreciindu-se ca fiind de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a reținut că, așa cum a stabilit Curtea E. a Drepturilor Omului (cauza S. și Pîrcălab c.României și Hirst c.Marii Britanii), a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art.20 alin.2 din

Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.

Instanța a reținut că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpatul V. I. a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și b). Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat a fost interzis inculpatului pe durata executării pedepsei.

În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c.

Marii Britanii, prin care Curtea E. a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art.3 Protocolul 1 din Convenție, instanța de fond a apreciat că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.

Având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea inculpatului a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. c), d) și e) Cod penal.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei în cuantumul stabilit de instanță fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție.

În acest context, instanța de fond a apreciat că aplicarea unei pedepse cu executarea în penitenciar nu ar avea o eficiență practică pentru reeducarea inculpatului, corespunzând exclusiv unui scop de pedepsire a acestuia, or, aplicarea unei pedepse, pe lângă scopul sancționator, are și rolul realizării reeducării personale și prevenției generale. Ca atare, deși suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării unei pedepse nu este un drept absolut ce decurge din lipsa antecedentelor penale și din îndeplinirea condiției referitoare la cuantumul pedepsei aplicate, ci inculpatul are doar o vocație la aplicarea unei asemenea modalități de executare, prin convingerea instanței asupra posibilității sale de reeducare, determinată îndeosebi de atitudinea sa procesuală și deși inculpatul, prin atitudinea sa, a încercat să evite tragerea sa la răspundere penală, instanța consideră că raportat la consecințele pe care producerea unui accident de circulație le produce în plan psihic unui conducător auto implicat într-un asemenea accident, indiferent de gradul său de vinovăție, precum și la vârsta inculpatului, la faptul că imediat după producerea accidentului acesta a transportat victima la spital pentru a i se acorda neîntârziat îngrijirile medicale necesare, ulterior interesându-se de evoluția stării de sănătate a acesteia, dar și la atitudinea de compasiune manifestată față de familia victimei, apreciată ca sinceră de către instanță, aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere și instituirea anumitor obligații în sarcina inculpatului este mai eficientă decât impunerea executării pedepsei cu privare de libertate.

Ca urmare, constatând îndeplinite cerințele prevăzute de art.861 Cod penal, respectiv pedeapsa aplicată inculpatului este de 4 ani închisoare, inculpatul nu are antecedente penale, iar experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, au fost apreciate de instanța de fond ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia, instanța, în baza art.861 Cod penal, a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 7 ani, termen stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1 Cod penal, tot orientat spre mediu, asemenea pedepsei aplicate.

Supravegherea inculpatului a fost încredințată S. de P. de pe lângă

Tribunalul Cluj, inculpatul având reședința și locuind efectiv în raza teritorială a acestei instituții, iar în baza art.863 alin.1 și 3 lit.e) Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul va fi obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență; să nu conducă niciun autovehicul.

Instanța de fond a instituit, pe lângă obligațiile legale de supraveghere prevăzute de art.863 alin.1 Cod penal și obligația ca pe durata termenului de încercare inculpatul să nu conducă niciun autovehicul, apreciind că se impune luarea unei asemenea măsuri ferme inclusiv raportat la amploarea pe care a luat-o în ultima perioadă fenomenul încălcării regulilor în materia circulației rutiere, această măsură apărând și ca un semnal de alarmă pentru cei care nesocotesc aceste norme legale. De asemenea, la instituirea acestei obligații au fost avute în vedere și constatările referatului de evaluare a inculpatului referitoare la faptul că „. în mod repetat a prevederilor O.

195/2022, prin depășirea vitezei admise, manifestarea tendinței de deculpabilizare totală pentru producerea accidentului și negarea responsabilității se pot constitui în predictori ai unei evoluții negative a inculpatului din punct de vedere al comportamentului la volan";, această măsură având așadar un rol preventiv inclusiv față de inculpat personal. Sub același aspect nu este de neglijat atitudinea de nesocotire de către inculpat a regulilor de circulație, în condițiile în care chiar acesta a arătat în declarațiile date pe parcursul procesului, referitor la modul de producere a accidentului, că a observat o trecere de pietoni semnalizată și marcată, care era liberă, nefiind niciun pieton angajat în traversare, precum și un grup de copii în apropiere, în afara părții carosabile și, cu toate acestea, văzând că trecerea este liberă, și-a continuat deplasarea, în condițiile în care afirmase anterior că avea o viteză de aproximativ 40-50 km/h, iar viteza a redus-o doar după impactul cu victima. Chiar dacă ulterior inculpatul a realizat consecințele faptei sale, instanța apreciază că prin instituirea obligației de a nu conduce niciun autovehicul pe durata termenului de încercare, acesta va acorda în viitor importanța cuvenită respectării normelor de circulație rutieră.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță. Pe cale de consecință, în ipoteza în care inculpatul nu va săvârși o nouă infracțiune pe parcursul termenului de încercare și nici nu se va pronunța revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, acesta va fi reabilitat de drept la expirarea termenului de încercare, conform art.866 Cod penal.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a reținut că în faza de judecată, partea vătămată J. C. s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 1.750 lei cheltuieli de înmormântare și transport la spital și 80.000 lei, reprezentând daune morale pentru acoperirea prejudiciului moral încercat de decesul fiicei sale, victima J. D.-C.

Instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.998-999 Cod civil: fapta ilicită - infracțiunea săvârșită, prejudiciul - decesul victimei J. D.-C., legătura de cauzalitate directă dintre fapta ilicită și prejudiciul produs rezultând din materialul probator, vinovăția fiind sub forma culpei fără prevedere.

Instanța a reținut că, potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului suferit, trebuie înlăturate toate consecințele dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei. Criteriul echității exprimă cerința ca indemnizația acordată drept despăgubire să fie justă, rațională și echitabilă și stabilită în așa fel încât să reprezinte o compensare suficientă a prejudiciului, fără a deveni însă un mijloc de îmbogățire fără justă cauză. Instanța constată că partea civilă a suferit un grav prejudiciu moral, constând în suferința psihică deosebită creată prin pierderea unei ființe dragi, victima fiind fiica acestuia în vârstă de doar 7 ani, fiind cunoscută legătura afectivă între membrii familiei. Acordarea unui echivalent bănesc pentru prejudiciul suferit nu reprezintă o despăgubire propriu-zisă pentru ceea ce este ireparabil - pierderea vieții unei persoane foarte apropiate - ci doar o modalitate menită să contribuie la alinarea suferinței încercate.

Pe baza acestor criterii, instanța de fond a apreciat că pretențiile părții civile sunt rezonabile în raport cu prejudiciul moral efectiv suferit și apreciat de către instanță prin prisma elementelor arătate mai sus, astfel că suma de

80.000 lei reprezintă o indemnizație compensatorie de natură să atenueze suferințele părții civile. R. la despăgubirile materiale solicitate, instanța a constatat că acestea nu au fost dovedite de către partea civilă nici cu înscrisuri, nici cu martori, motiv pentru care nu au fost acordate de către instanță, în acest sens acțiunea civilă fiind admisă doar în parte, în privința daunelor morale solicitate.

Instanța de fond a constatat că la fila nr.52 din dosar se află o copie a poliței de asigurare obligatorie emisă de S.O. S., cu valabilitate de la (...) la (...), din care rezultă că autoturismul marca Peugeot având număr de înmatriculare (...), proprietatea S. S. și condus la momentul accidentului de către inculpat, era asigurat la această societate la data producerii accidentului.

Prevederile art.49 coroborate cu art.50 din Legea nr.136/1995 dispun că asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțele persoane păgubite prin accidente de autovehicule. D. se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces. De asemenea, potrivit art.44 din același act normativ, asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat.

Practic, deși răspunderea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă este personală, sub aspectul laturii civile, plata despăgubirilor către victimele infracțiunii revine asigurătorului de răspundere civilă, în temeiul contractului de asigurare încheiat cu inculpatul.

Prin urmare, față de prevederile art.998-999 Cod civil, art.1000 alin.3

Cod civil și art.54 alin.1 din Legea nr.136/1995 republicată, instanța l-a obligat pe inculpatul V. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente și, în limita plafonului legal, alături de asigurătorul S.O. S., la plata de despăgubiri morale către partea civilă J. C., în cuantum de 80.000 lei.

Prin adresa nr.8992/(...), aflată la fila 46 din dosar, S. C. J. de U. C. a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 1.215,86 lei, reprezentând cheltuielile cu asistența medicală acordată pacientei J. D.-C., prin adresa nr. 1. (...), aflată la fila 94 din dosar, S. J. de U. Z. a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 281,10 lei, reprezentând cheltuielile cu asistența medicală acordată pacientei J. D.-C., iar prin adresa nr.294/(...), aflată la fila 282, S. J. de A. S. a menționat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.044,10 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea kilometrilor parcurși și a echipajelor pentru transportul numitei J. D.-C.

Instanța de fond a constatat că în conformitate cu prevederile art.313 din Legea nr.95/2006, S. C. J. de U. C., S. J. de U. Z. și S. J. de A. S. au calitatea de părți civile în cauză, iar din înscrisurile depuse la dosar de acestea, instanța apreciază că pretențiile lor civile sunt întemeiate, făcând dovada cheltuielilor ocazionate de spitalizarea și administrarea tratamentului medical și, respectiv transportul victimei.

Prin urmare, față de prevederile art.313 din Legea nr.95/2006, instanța l-a obligat pe inculpatul V. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S. S. și alături de asigurătorul S.O. S., în limita plafonului legal la plata de despăgubiri materiale către S. C. J. de U. C. în cuantum de 1215,86 lei și către S. J. de U. Z., în cuantum de 281,10 lei, urmând ca aceste sume să fie actualizate cu dobânda oficială a B.N.R. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății integrale și la despăgubiri materiale către S. J. de A. S., în cuantum de 1.044,10 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea și administrarea tratamentului medical și, respectiv transportul victimei J. D.-C.

Instanța de fond a constatat că partea civilă J. C. a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, iar întrucât au fost depuse la dosar chitanțele și facturile care atestă plata onorariului (f.129-130), în cuantum total de 2.500 lei, în baza art.193 alin.1 și 4 Cod procedură penală și art.50 din Legea nr.136/1995, apreciindu-se ca dovedite pretențiile formulate în acest sens, instanța a dispus obligarea inculpatului V. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S. S. și alături de asigurătorul S.O. S., în limita plafonului legal, și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea civilă, în sumă de 2.500 lei.

În baza art.191 alin.1 și 3 Cod procedură penală, instanța l-a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, S. S., la plata sumei totale de 6.084 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, reprezentând cheltuieli ocazionate de efectuarea actelor de procedură, administrarea și conservarea mijloacelor de probă, potrivit dispozitivului sentinței.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul V. I. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia și achitarea sa iar în subsidiar, s-a solicitat reținerea unei culpe comune, procentuale, apreciindu-se că soluția instanței de fond este rezultatul unei grave erori prin reținerea unei stări de fapt care nu corespunde realității.

A. s-a arătat că în cauză s-a dispus efectuarea a două expertize tehnico-științifice, concluziile acestora fiind consecința materialului probator administrat, decizia aparținând tot factorului uman. În acest sens s-a precizat că niciuna dintre expertize nu stabilește cu exactitate viteza de deplasare a autovehiculului angrenat în evenimentul rutier cu motivarea logică că nu există urme de frână. De asemenea, a fost criticat raționamentul pentru care prima instanță a dat prevalență unor mărturii considerate subiective, în opoziție cu altele care proveneau de la persoane total străine de persona inculpatului sau a victimei.

Analizând recursul declarat în cauză Curtea reține că prima instanță a procedat la o analiză minuțioasă a materialului probator, însă reinterpretarea acestuia de către instanța de control judiciar conduce la concluzia că în mod greșit s-a reținut culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului.

A., au fost greșit înlăturate concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit de către I. N. de E. C. care arată că producerea accidentului s-a datorat deplasării autovehiculului cu o viteză neadaptată la condițiile de drum și că accidentul putea fi evitat dacă inculpatul ar fi condus cu o viteză de maxim 38 km/h.

Ca atare, inculpatul avea într-adevăr obligația să circule în acea zonă în așa fel încât să poată ceda trecerea unui pieton angajat în traversare, având obligația să reducă viteza în zona marcajului pietonal.

Pe de altă parte însă, instanța fondului nu a avut în vedere și prevederile O. nr. 1. referitoare la ipoteza angajării în trecere în mod regulamentar de către victimă, respectiv nu intempestiv și prin alergare, în diagonală față de trecerea de pietoni.

În acest sens, vin declarațiile martorilor V. V. și P. I. L. care au fost greșit înlăturate în totalitate de către prima instanță. M. V., singurul observator direct și neutru (în afară de colegii victimei), a strigat către aceasta să nu treacă strada pe considerentul că vin mașini. Aceeași martoră arată că victima era însoțită de o colegă care a încercat să o tragă înapoi de mână, aceasta netraversând strada. M. a susținut în mod constant că victima a țâșnit intempestiv și s-a lovit de partea laterală stângă a mașinii.

Această variantă este susținută și de declarațiile constante ale inculpatului, precum și de constatările tehnico-științifice potrivit cărora autovehicul nu prezenta nicio altă avarie, exceptând zona de impact cu victima.

La depoziția martorei V. se adaugă și aspectele inserate în schița de la fața locului, care stabilește că victima a fost proiectată la o distanță de 9,50 m de trecerea de pietoni. În condițiile în care s-a stabilit cu certitudine că viteza de deplasare era de maxim 45 km/h dacă impactul ar fi fost exact pe trecere, victima ar fi fost proiectată la o distanță mult mai mică, având în vedere conformația fizică și statura acesteia.

Declarațiile colegilor victimei (f. 143-149) la aproape un an și jumătate de la data accidentului relevă cu o precizie aproape matematică că accidentul a avut loc pe a treia bandă a trecerii de pietoni. D. de impactul emoțional pe care aceștia în mod evident l-au resimțit la momentul accidentului, din procesul verbal întocmit cu acea ocazie nu reiese cu certitudine dacă aceștia au fost audiați împreună sau separat și nu ar fi existat posibilitatea obiectivă să se influențeze reciproc. În plus, martora Z. A. arată că a auzit clar o voce care le-a strigat să aibă grijă.

În aceste declarații există și alte contradicții (de pildă, cu privire la distanța la care a fost proiectată victima - între 3 și 7 metri) aspecte care sunt contrazise de constatări obiective consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului.

Pe de altă parte, în mod corect s-a reținut de către instanța fondului că la producerea accidentului rutier a concurat și culpa inculpatului și că nu se poate discuta de caz fortuit în condițiile existenței în zonă a unei treceri de pietoni presemnalizată și cu o semnalizare suplimentară de „. copii";. A., potrivit art. 123 din Regulamentul de aplicare a O. nr. 1., literele g și h conducătorul auto este obligat ca în zonele redate să circule pe raza localităților cu o viteză ce nu depășește 30 de km/h. A., inculpatul a nesocotit o prevedere legală importantă, acest lucru fiind în raport de cauzalitate cu rezultatul letal din cauză.

Concluzionând, având în vedere și celelalte mijloace de probă anterior menționate și dând eficiență și principiului in dubio pro reo Curtea va reține că în producerea accidentului a existat și o culpă a victimei, care s-a angajat în fugă în traversarea străzii, în zona trecerii de pietoni și nu perpendicular pe aceasta, proporția culpei cuantificându-se în 70% în sarcina inculpatului și 30% a victimei.

Din aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d C.pr.pen.

Curtea va admite recursul declarat de inculpatul V. I. împotriva sentinței penale nr. 293 din (...) a J. Z., pe care o va casa cu privire la nereținerea și a culpei victimei în producerea accidentului, proporțional urmând a fi redusă și pedeapsa aplicată inculpatului precum și cuantumul despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată.

Rejudecând, stabilește culpa victimei de 30% și reduce pedeapsa aplicată inculpatului V. I. pentru infracțiunea prev.de art.178 alin.2 C.pen. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Curtea apreciază, raportat la toate criteriile de individualizare prev. de art. 72 Cod penal că modalitatea de executare stabilită de prima instanță, corespunde scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, astfel încât în baza art.86/1 alin.1 C.pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, menținând și măsurile de supraveghere stabilite prin sentința atacată, precum și pedepsele accesorii.

Sub aspectul laturii civile, considerând sumele stabilite de instanța de fond cu titlu de daune moateriale și morale ca fiind dovedite și, respectiv, justificate astfel încât va dispune obligarea inculpatului V. I. în solidar cu partea responsabile civilmente S. C. S. și alături de asiguratorul S. O. S. în limita plafonului legal la plata următoarelor sume:

- 56.000 lei despăgubiri civile pentru daune morale în favoarea părții civile J. C.

- 851,10 lei cheltuieli de spitalizare către S. C. J. de U. C., actualizată cu dobânda legală a BNR până la data plății;

- 196,77 lei cheltuieli de spitalizare către S. J. de U. Z., actualizată cu dobânda legală a BNR până la data plății;

- 730,87 lei cheltuieli de transport pentru victima J. D. C. către S. J. de

A. S.

- 1.750 lei cheltuieli de judecată în favoarea părții civile J. C.

În bata art. 191 alin. 1 și 3 C.pr.pen. va dispune obligarea inculpatului

V. I. în solidar cu partea resp.civilmente SC C. SRL la plata sumei de 4258,8 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului la judecata în fond.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av.M. P. A., ce se va plăti din FMJ.

P. A.E MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E:

Admite recursul declarat de inculpatul V. I. împotriva sentinței penale nr. 293 din (...) a J. Z., pe care o casează cu privire la nereținerea culpei victimei, pedeapsa aplicată inculpatului, cuantumul despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată și rejudecând:

Stabilește culpa victimei de 30%.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului V. I. pentru infracțiunea prev.de art.178 alin.2 C.pen. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art.86/1 alin.1 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Menține măsurile de supraveghere stabilite prin sentința atacată, precum și pedepsele accesorii.

Obligă pe inculpatul V. I. în solidar cu partea responsabile civilmente S. C. S. și alături de asiguratorul S. O. S. în limita plafonului legal la plata următoarelor sume:

- 56.000 lei despăgubiri civile pentru daune morale în favoarea părții civile J. C.

- 851,10 lei cheltuieli de spitalizare către S. C. J. de U. C., actualizată cu dobânda legală a BNR până la data plății;

- 196,77 lei cheltuieli de spitalizare către S. J. de U. Z., actualizată cu dobânda legală a BNR până la data plății;

- 730,87 lei cheltuieli de transport pentru victima J. D. C. către S. J. de

A. S.

- 1.750 lei cheltuieli de judecată în favoarea părții civile J. C.

Obligă pe inculpatul V. I. în solidar cu partea resp.civilmente SC C.

SRL la plata sumei de 4258,8 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av.M. P. A., ce se va plăti din FMJ.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C. I. A. D. L. M. R.

L. A. S.

GREFIER,

Red.A.D.L./(...) Dact. H.C./3 ex./ Jud.fond. : Ș. M.C..

← Sentința penală nr. 49/2012, Curtea de Apel Cluj		Decizia penală nr. 135/2012, Curtea de Apel Cluj →

Decizia penală nr. 1686/2012, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1686/2012, Curtea de Apel Cluj