Decizia penală nr. 274/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R.
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.274/R/2011
Ședința publică din 20 februarie 2012
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE : M. Ș., judecător
JUDECĂTORI : L. M.
ANA C.
GREFIER : M. B.
M. public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C.- reprezentat prin procuror V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către partea vătămată N. F. V. împotriva sentinței penale nr.2193 din (...) a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul nr.(...), privind pe inculpatul L. P. L. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă prev.de art.184 al.2 și 4 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 februarie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.2193 din (...) a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul nr.(...), s-a constatat că în temeiul articolului 11, punctul 2, litera b) și articolului 10, litera h) din Codul de procedură penală, a încetat procesul penal prin împăcarea părților, împotriva inculpatului L. P.-L., fiul lui P. și S., născut la data de 7 mai 1990, în municipiul G., județul C., de cetățenie română, studii: 10 clase, fără ocupație, necăsătorit, nu are copii, fără antecedente penale, posesor al C. I. seria K.X. nr.7., eliberat de P. G., codul numeric personal 1., domiciliat în municipiul G., strada G., nr. 23, apartamentul 16, județul C., trimis în judecată la plângerea prealabilă a părții vătămate P. A. senior, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 din Codul penal.
Inculpatul și partea vătămată P. A. senior au fost obligați să achite fiecare câte 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
A fost condamnat inculpatul L. P.-L., la pedepsele de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 din Codul penal (în dauna părții vătămate N. F.-V.), cu aplicarea art. 3201 din C.p.p.
S-a suspendat condiționat executarea pedepsei precizate la punctul 1, pe durata termenului de încercare de 2 ani 10 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
I s-a Interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, dreptul prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal. Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii precizate.
A fost obligat inculpatul să achite părții civile S. C. de U. ,,P. D. O. F., despăgubiri civile în sumă de 1.368,71 lei, cu titlu de cheltuieli spitalizare, cu dobânda legală, începând cu data de (...), până la achitarea integrală a debitului.
A fost obligat inculpatul să achite părții civile S. municipal G., despăgubiri civile în sumă de 690,22 lei, cu titlu de cheltuieli spitalizare, cu dobânda legală, începând cu data de (...), până la achitarea integrală a debitului.
S-a respins acțiunea civilă a părții civile S. de A. al J. C. S-a constatat că S. C. ,,G. R. A. R. S. A., are calitatea de asigurător în prezenta cauză.
Inculpatul a fost obligat să achite părții civile N. F.-V., despăgubiri civile în sumă de 3.400 lei, cu titlu de daune materiale, părții civile N. F.-V., despăgubiri civile în sumă de 18.000 lei, cu titlu de daune morale, părții civile N. F.-V., cheltuieli judiciare în sumă de 1.500 lei, precum și 2.200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că în seara zilei de 4 octombrie 2009 inculpatul L. P.-L. s-a deplasat împreună cu prietena sa la domiciliul martorului O. A.-D. din G., unde a consumat bere și vin, după care a dormit o scurtă perioadă de timp. în dimineața zilei de 5 octombrie
2009, jurul orelor 6, deși se afla încă sub influența alcoolului și mtr-o stare de oboseală accentuată, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca
„Opel Vectra", cu numărul de înmatriculare (...) cu intenția de a se deplasa la domiciliul prietenei sale din localitatea O. M. O. A.-D. și-a exprimat dorința de a-i însoți, iar inculpatul a fost de acord. D. pe ruta G.-O. s-a desfășurat fără incidente, iar în jurul orelor 630, după ce prietena inculpatului a coborât, L. P.-L. s-a întors spre G., avându-1 pe scaunul din față al autoturismului pe martorul O. A.-D.(filele 99-104 și 124-125)
În jurul orelor 7, inculpatul circula în coloană în localitatea L., pe drumul național 1 C (E 567) din direcția C.-N., în direcția municipiului G. În spatele inculpatului se afla autoturismul marca „Skoda Fabia", cu numărul de înmatriculare (...), condus de partea vătămată N. F.-V. Din sens invers (din direcția G. în direcția C.-N.) circula o coloană de autovehicule în care se afla autoutilitara marca „Wolkswagen Transporter", cu numărul de înmatriculare (...), condus de partea vătămată P. A. junior. În autoutilitara condusă de partea vătămată P. A. junior se afla partea vătămată P. A. senior, precum și martorii N. T.-I., P. T. și F. M. În spatele autoutilitarei circula autoturismul marca „Opel Zafira", înmatriculat în Germania sub numărul STA 112 S, condus de partea vătămată F. G. În autoturismul condus de partea vătămată F. G. se aflau martorii T. I. și U. R. (filele 97-129).
Pe raza localității L., la kilometrul 38+300 metri, pe fondul stării de oboseală și a consumului de alcool, inculpatul L. P.-L. și-a pierdut concentrarea și a trecut pe contrasens intrând în coliziune frontală cu autoutilitara marca „Wolkswagen Transporter", condus de partea vătămată P. A. junior. În urma coliziunii ambele autovehicule au evoluat pe contrasens, autoutilitara „Wolkswagen Transporter" intrând astfel în coliziune cu autoturismul marca „Skoda Fabia", condus de partea vătămată N. F.-V. De asemenea, autoturismul marca „Opel Vectra", condus de către inculpat a intrat în coliziune cu autoturismul marca „Opel Zafira", condus de partea vătămată F. G. (filele 189-190).
În urma accidentului au suferit vătămări corporale grave părțile vătămate N. F.-V. și P. A. senior. Leziuni ușoare, pentru care nu au formulat plângeri penale prealabile, au suferit părțile vătămate P. A. junior și F. A., precum și martorii P. T., F. M., O. A.-D., și T. I., care au fost audiați în această calitate în baza art.82 din Codul de procedură penală.
Partea vătămată N. F.-V. a fost internată la C. de O.-T. II C.-N. din cadrul S.ui
C. de U. „. O. F.", în perioada 5-12 octombrie 2009, 6-20 noiembrie 2009 și 7-
9 decembrie 2009. C. raportului de expertiză medico-legală nr.347/II/b/9 din 2 februarie 2010, partea vătămată N. F.-V. a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce în cadrul unui accident rutier. L. au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale. Intre leziunile suferite de partea vătămată și traumatismul ocazionat de accidentul de circulație din 5 octombrie 2009 există legătură de cauzalitate. L. nu au pus în primejdie viața victimei, nu au dus la pierderea unui simț sau organ și nu au cauzat sluțire sau infirmitate. L. pot data din 5 octombrie 2009 (filele 87-88).
Partea vătămată P. A. senior a fost internată la S. municipal G. în perioada 5-7 octombrie 2009, iar în perioada 7-12 octombrie 2009 a fost internată C. de O.-T. II C.-N. din cadrul S.ui C. de U. „. O. F.". C. raportului de expertiză medico-legală nr.2651/II/b/75 din 20 aprilie 2010, partea vătămată P. A. a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce în cadrul unui accident rutier. L. au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale. L. pot data din 5 octombrie 2009.(filele 92-93)
După producerea evenimentului rutier, părților implicate în evenimentul rutier li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.(filele 16-23)
Din buletinul de analiză toxicologică nr.2983 din 23 octombrie 2009 rezultă, că alcoolemia inculpatului L. P.-L. era de 0,65 grame alcool la 1.000 mililitri sânge -la orele 10- și 0,60 grame alcool la 1.000 mililitri sânge, la orele
11 .(fila 79)
Părțile vătămate N. F.-V., P. A. junior și F. G. nu s-au aflat sub influența alcoolului.(filele 80-82)
În cauză s-a efectuat o expertiză criminalistică în cadrul Laboratorului
Interjudețean de E. C. C. C. raportului de expertiză criminalistică nr. 41 din
28 martie 2011, în planul transversal al drumului, impactul dintre autoturismele „Opel Vectra" și „Opel Zafira" a avut loc pe sensul de mers al autoturismului „Opel Zafira", la o distanță de aproximativ 2,5 metri față de linia discontinuă ce desparte sensurile de deplasare, iar în pragul longitudinal, la aproximativ 39 metri față de borna hectometrică cu numărul
4, aleasă ca punct de reper în cercetarea locului faptei. în planul transversal al drumului, impactul dintre autoturismele „Wolkswagen Transporter" și
„Skoda Fabia" a avut loc pe sensul de mers al autoturismului „Skoda Fabia", la o distanță de circa un metru față de linia discontinuă ce separă sensurile de deplasare, j^în^planul longitudinal, la o distantă de 6,5 metri fată de borna hectom^mcă cu numărul 3, aleasă ca punct de reper în cercetarea locului faptei. In planul transversal al drumului, impactul dintre autoturismul „Opel Vectra" și autoturismul „Wolkswagen Transporter" a avut loc pe sensul de mers al autovehiculului Wolkswagen Transporter, în momentul de angajament maxim autovehiculul Opel Vectra depășind cu aproximativ 1,5 metri axul longitudinal al drumului public, în planul longitudinal al drumului, impactul a avut loc la o distanță de circa 23 metri față de borna hectometrică cu numărul
3, aleasă ca punct de reper în cercetarea locului faptei. Vitezele probabile de impact, corespunzătoare coliziunii dintre autovehiculele „Opel Vectra" și
„Opel Zafira" au fost de circa 71 km/h pentru autoturismul „Opel Vectra" și
32 km/h pentru autoturismul „Opel Zafira". Vitezele probabile de impact, corespunzătoare coliziunii dintre autovehiculele „Wolkswagen Transporter" și
„Skoda Fabia" au fost de circa 79 km/h pentru autoturismul „Wolkswagen Transporter" și de circa 60 km/h pentru autoturismul „Skoda Fabia". Vitezele probabile de impact, corespunzătoare coliziunii dintre autovehiculele „Opel Vectra" și „Wolkswagen Transporter" au fost de circa 104 km/h pentru autoturismul „Opel Vectra" și de circa 88 km/h pentru autoturismul
„Wolkswagen Transporter". în lipsa urmelor imprimate de anvelopele autovehiculelor, în faza antecoliziune, nu se pot stabili vitezele inițiale de deplasare ale acestora.
În lipsa urmelor care să probeze o eventuală coliziune dintre autoturismele „Opel Vectra" și „Skoda Fabia" și date fiind vitezele de deplasare determinate, nu se poate reține că trecerea pe contrasens a autoturismului „Opel Vectra" s-a datorat unui impact dorsal dintre acesta și autoturismul „Skoda Fabia". În condițiile date, numiții P. A., N. F.-V. și F. G. nu puteau evita producerea accidentului. Numitul L. P.-L. putea preveni producerea accidentului dacă s-ar fi deplasat pe partea dreaptă a drumului public, fără a depăși axul longitudinal al acestuia. Accidentul s-a produs din cauza pătrunderii pe contrasens a autoturismului marca Opel Vectra, cu numărul de înmatriculare (...), condus de către L. P.-L., aflat sub influenta băuturilor alcoolice (filele 187-233).
Însușind concluziile raportului de expertiză criminalistică se poate concluziona, că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului L. P.-L., care a încălcat prevederile art.35, art.41 alin. 1, art.48, art.49 alin.l, art.54 alin. 1 și art.102 alin.3 lit."a" din Ordonanța de U. a G. nr. 1., precum și prevederile art.121 alin.l din Regulamentul pentru aplicarea
Ordonanței de U. a G. nr. 1., prin aceea că: a pus în pericol siguranța circulației, viața și integritatea corporală a participanților la trafic; nu a condus autoturismul pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile; nu a respectat regimul legal de viteză; a trecut pe altă bandă de circulație, fără a semnaliza și fără a se asigura în prealabil, că poate efectua această manevră în condiții de siguranță; a condus un autovehicul pe drumurile publice în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Starea de fapt reținută mai sus este dovedită cu următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale: procesul-verbal de cercetare la fața locului (filele 4-13); schița locului faptei (filele 14-15); buletinele de examinare clinică (filele 16; 18; 20 și 22/A); procesele-verbale de prelevare a probelor biologice (filele 17;19;21 și 22); rezultatul testării cu aparatul „Drager alcotest printer" (filele 23; 28; 30 și 32); declarațiile părților vătămate (filele 24; 31; 33 și 106-117); biletele de ieșire din spital și certificatele medicale (25-27 și 160); declarațiile inculpatului (filele 29 și 97-104); declarațiile martorilor (filele 34 și
118-129); planșa foto (filele 53-78); buletinele de analiză toxicologică (filele 79-
82); rapoartele de expertiză medico-legală (filele 87-88 și 92-93); polițele de asigurare (filele 138-140 și 183-186); copia fișei de cazier judiciar (fila 147); raportul de expertiză criminalistică (filele 187-233) și procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 235-236).
De asemenea, în cursul judecății s-au administrat următoarele probe: raport de nouă expertiză medico-legală (filele 103-104) și raport de expertiză medico-legală privind calculuil retroactiv al alcoolemiei (filele 105-106). Din coroborarea acestor probe reiese că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a recunoscut integral săvârșirea infracțiunilor și a solicitat aplicarea dispozițiilor articolului 3201 din Codul de procedură penală. Prin urmare, în temeiul articolului 3201 alineatul 6 din Codul de procedură penală, care prevede că (6) În caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispozițiile art. 334 și 340-344 se aplică în mod corespunzător., instanța a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prin adăugarea dispozițiilor articolului 3201 din Codul de procedură penală (fila
45).
În drept, fapta inculpatului L. P.-L. de a conduce în data de 5 octombrie 2009, pe drumul național 1C (E 576), autoturismul cu numărul de înmatriculare (...), cu încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează circulația pe drumurile publice, cauzând din culpa sa exclusivă, un accident de circulație în urma căruia părțile vătămate N. F.-V. și P. A. senior au suferit leziuni corporale care au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive a două infracțiuni de „. corporală gravă din culpă", prevăzute de art.l 184 alin. 2 și 4 din Codul penal, cu aplicarea art.3201 Cpp.
Întrucât, aceeași acțiune a inculpatului, din cauza împrejurărilor în care a avut loc și a urmărilor pe care le-a produs întrunește elementele a două infracțiuni, în cauză sunt aplicabile și prev. art. 33 lit."b" din C. pen.
Referitor la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2și 4 din Codul penal, în dauna părții vătămate P. A. senior, instanța a reținut că, la termenul din (...), ambele părți s-au prezentat în fața instanței și au declarat că s-au împăcat total și necondiționat în prezenta cauză.
Având în vedere cele arătate și în temeiul art. 132 alin. 1 și 2 și articolului 184 alineatul 6 din Codul penal, articolului 11, pct. 2, lit. b) și art.10, lit.h) din C.proc.pen., instanța a încetat procesul penal împotriva inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă în dauna părții vătămate P. A. senior.
La individualizarea pedepsei ce s-a stabilit inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.
184 alin. 2 și 4 din Codul penal, în dauna părții vătămate N. F.-V., instanța a avut în vedere următoarele criterii prevăzute de articolul 72 din Codul penal: a) gradul de pericol social al faptei, care este relativ ridicat raportat la urmările acesteia, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor cauzate persoanelor vătămate; b) persoana inculpatului, care nu a mai fost condamnat dar a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni concurente cu cele care formează obiectul prezentului rechizitoriu în dosarul nr. l (...) al Judecătoriei G., nu este căsătorit, nu are copii, nu are loc de muncă stabil; a mai fost sancționat contravențional pentru tulburarea ordinii publice și se află în anturajul unor persoane dubioase. c) limitele speciale ale pedepsei, conform art. 3201 alin.7 din C.proc.pen.
În baza acestor elemente, instanța a stabilit inculpatului o pedeapsă de 10 luni închisoare.
Deoarece inculpatul nu a mai fost condamnat, pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani închisoare iar inculpatul a avut o comportare sinceră în cursul procesului penal, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, astfel că, în temeiul art. 81 și art. 82 din C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei de 10 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani 10 luni.
În temeiul art.359 alin. 1 din C.proc.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.83 din C.pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 71 din C. pen. văzând și hotărârea din 28 septembrie
2004 emisă de Curtea E. a D. O. în cauza Sabou și Pârcălab împotriva
României precum și decizia nr. 74/2007 dată de Înalta Curte de Casație și
Justiție - S. U. într-un recurs în interesul legii, instanța a apreciat în baza criteriilor prevăzute de art. 71 alin. 3 din C. pen., că se justifică numai interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. 1 lit.a), teza a II-a din C.pen. începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei, astfel că a procedat în consecință. În temeiul art. 71 alin.
5 din C.proc.pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 din C. pen.
Prin actul de la fila 167 din dosarul de urmărire penală, S. municipal
G. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 690,22 lei precum și taxele și dobânzile aferente. Din actul intitulat desfășurător de defalcare aflat la fila
198 din dosarul de urmărire penală reiese că persoana vătămată P. A. a beneficiat de servicii de asistență medicală, fiind internat în cadrul S.ui municipal G. în perioada (...) - (...) iar cheltuielile de spitalizare sunt în sumă totală de 690,22 lei. Deoarece S. municipal G. nu a precizat ce înțelege prin și taxele și dobânzile aferente, instanța apreciază că este vorba de dobânda legală începând cu prima zi următoare datei intervenției și până la data achitării integrale a sumei datorate. Având în vedere cele arătate și în temeiul art.14 din Codul de procedură penală și art. 998, 999 și 1088 din Codul civil, art. 2 din Ordonanța G. numărul 9. și art. 313 alin. 1 din Legea nr. 9., instanța a obligat pe inculpat să achite cheltuielile de spitalizare precizate mai sus plus dobânda legală.
Prin actul de la fila 47 din dosarul instanței, S. de A. al J. C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 264,45 lei plus dobânda legală începând cu prima zi următoare datei intervenției și până la data achitării integrale a sumei datorate. Din ordinul de misiune și fișele de solicitare urgențe medico-legale aflate la filele 48-50 reiese că numita T. I. a beneficiat de servicii de asistență medicală de urgență și transport medical asistat în data de (...) iar cheltuielile de intervenție sunt în sumă totală de 264,45 lei.
Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate (Gheorghiță Mateuț, Tratat de procedură penală, Partea generală, volumul I, Editura C. H. Beck, București, 2007, pagina 741), una din condițiile promovării acțiunii civile în procesul penal este aceea să existe legătură cauzală directă între prejudiciu și infracțiunea săvârșită
Este vorba de infracțiunea pentru care învinuitul sau inculpatul este urmărit și judecat. Aceasta exprimă cerința ca prejudiciul să reprezinte consecința directă infracțiunii urmărite, adică să fie un prejudiciu direct. În acest context, s-a decis, în mod corect, că despăgubirile acordate în urma unui accident de circulație nu pot cuprinde și contravaloarea pieselor autoturismului avariat.
În speță, inculpatul a fost trimis în judecată pentru vătămarea corporală a părților civile N. F.-V. și P. A. senior iar nu a numitei T. I. Așa cum se arată în articolul 15 alineatul 3 din Codul de procedură penală, are calitate de parte civilă, persoana care a suferit o vătămare prin infracțiune. În prezentul dosar, partea civilă S. de A. al J. C. nu a suferit nici o pagubă prin infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată. Având în vedere cele de mai sus, instanța va respinge acțiunea civilă promovată de S. de A. al J. C.
Prin actul de la fila 154 din dosarul de urmărire penală, S. C. de U.
,,P. D. O. F. C.-N. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.368,61 lei plus dobânda legală începând cu prima zi următoare datei externării pacientului și până la data achitării integrale a sumei datorate. Din decontul cheltuielilor de spitalizare aflat la filele 156-158 reiese că partea vătămată P. A. a fost internat în C. O. II în perioada (...) - (...).200 iar cheltuielile de spitalizare sunt în sumă de 1.368,71 lei. Având în vedere cele arătate și în temeiul articolului 14 din Codul de procedură penală și articolele 998, 999 și
1088 din Codul civil, articolul 2 din Ordonanța G. numărul 9. și articolul 313 alineatul 1 din Legea numărul 9., instanța a obligat pe inculpat să achite cheltuielile de spitalizare precizate mai sus.
Persoana vătămată N. F.-V. și-a rezervat dreptul de a se constitui parte civilă în fața instanței de judecată (filele 108-109 din dosarul de urmărire penală). În timpul judecății, persoana vătămată a depus un act (fila 41) prin care solicită ca, prin hotărârea pe care o veți pronunța să-1 obligați pe inculpatul L. P. L. la plata următoarelor despăgubiri civile :
1. 5000 lei, reprezentând daune materiale, respectiv sumele cheltuite pentru medicamente, aparatură și analize medicale, transport, precum și beneficiul nerealizat în perioada de concediu medical.
2. 100.000 euro, reprezentând daune morale, plătibili în lei la cursul
BNR, cu dobânda legală de la data hotărârii și până la data efectivă a plății
La fila 122 se află o factură pentru suma de 25.522 lei, care este parțial ilizibilă (în partea stângă) și care nu are nici o legătură cu partea civilă N. F. (apare ca fiind cumpărător, S. C. Cetoam S. A.). Prin urmare, nu va fi luată în considerare. La fila 123 se află o factură din care reiese că numitul N. F. a cumpărat un fixator extern din fibră de carbon pt. radius-carp cu fișe incluse, pentru suma de 2.000,15 lei.
La filele 127 și 128 se află 5 chitanțe din care reiese că numitul N. F. a achitat diverse sume la S. clinic de boli infecțioase C.-N. (50 lei, 40 lei, 50 lei,
187 lei și 35 lei; în total 362 lei). De asemenea, la filele 126 și 128 se află mai multe bonuri de casă din care rezultă că s-au cumpărat mai multe medicamente, în sumă de 5,08 lei, 8,50 lei, 62,42 lei, 60 lei, 280 lei și 5,50 lei; în total 421,5 lei.
Totalul sumelor pentru care s-au depus dovezi este de 2.783,65 lei.
Din declarațiile martorului S. I.-A. reiese că partea civilă N. F. V., la sfârșitul anului 2009 a avut un accident și a fost internat la C. de ortopedie din C.-N., unde a stat cam 3 săptămâni. În timpul spitalizării N. F. a avut nevoie de alimentație specială și de medicamente și nu se putea deplasa. A avut nevoie și de o proteză. A făcut cheltuieli cam de câteva mii de E. dar nu se știe cât exact. După ieșirea din spital a mers de mai multe ori cu mașina atât la controale cât și la rezolvarea anumitor probleme. N. F. locuia în Cartierul Mănăștur din C.-N.. M. nu a fost plătit pentru că l-a transportat pe partea vătămată în diferite locuri. N. F. este un om foarte activ și repausul prelungit la pat l-a afectat foarte mult sub raport psihic. În timpul spitalizării și ulterior, N. F. avea dureri foarte mari din cauza fracturilor provocate și chiar și în prezent atunci când se schimbă vremea are dureri. Înainte de accident N. F. efectua mai multe activități gospodărești la casa părinților săi, dar în prezent din cauza accidentului poate presta aceste munci în cuantum mult mai redus. N. F. are și în prezent dureri la genunchi și îl doare încheietura mâinii drepte și nu o poate folosi în mod normal.
C. art. 112 din C.proc.civ., reclamantul trebuie să indice în cererea de chemare în judecată motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea și să depună o dată cu cererea de chemare în judecată și probele necesare. De asemenea, conform art.129 alin 1 din C. proc.civ. părțile au obligația … să-și probeze pretențiile și apărările. Partea civilă nu și-a îndeplinit obligațiile legale vizând dovedirea integrală a pretențiilor civile.
Așa cum s-a arătat în practica judiciară (Curtea de A. C.-secția penală
și de minori, decizia nr.412/(...), publicată în Buletinul Curților de A., nr. (...), paginile 183-186), conform jurisprudenței Curții E.pene a D. O., partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum și caracterul rezonabil al cuantumului, în virtutea dreptului la un proces echitabil al părții civile reglementat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor și, conform principiului rolului activ pe care trebuie să-l aibă judecătorul în soluționarea cauzelor, principiu înscris în art.4 din C.proc.pen. Dacă legislația națională nu permite o rezolvare judicioasă a dosarului, magistrații trebuie să suplinească administrarea probelor și motivarea hotărârii, prin normele dreptului european, putând stabili „în echitate’’ o sumă corespunzătoare în favoarea părții civile (cauza Comingersoll c. Portugalia, CEDO 2000). Evaluarea prejudiciului se poate face și prin raportarea la situații similare, prin apreciere.
Din declarația martorului menționat anterior reiese că, înainte de accident N. F. efectua mai multe activități gospodărești la casa părinților săi, dar în prezent din cauza accidentului poate presta aceste munci în cuantum mult mai redus. Având în vedere cele de mai sus, instanța a apreciat daunele cauzate de reducerea prestațiilor, raportat la alte situații similare, ca fiind în sumă de 600 lei. Referitor la costul deplasărilor la diverse instituții medicale, martorul a declarat că nu a fost plătit, astfel că sub acest aspect nu se vor acorda daune.
Prejudiciul nu a fost recuperat, astfel că în temeiul art.14 alin. 3 lit. b) din C.proc.pen. și al art. 998 și articolul 999 din vechiul Cod civil, văzând și disp. art. din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, inculpatul a fost obligat să achite părții civile, despăgubiri civile în sumă de 3.400 lei, cu titlu de daune materiale.
Instanța a apreciat că, din cauza leziunilor provocate prin accident, partea civilă a suferit dureri fizice foarte intense, pe o durată de timp mare. De asemenea, a fost imobilizată la pat un interval mare de timp, fiind lipsită de posibilitatea de se bucura de viață. În vederea compensării acestor suferințe fizice și psihice și în temeiul articolului 14 alineatul 3 litera b) din C.proc.pen.și al art.998 din C.civ. inculpatul a fost obligat să achite părții civile, despăgubiri civile în sumă de 18.000 lei, cu titlu de daune morale.
La fila 39 din dosarul instanței se află polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto nr. RO/20/F14/HW000351201 din (...) pentru autovehiculul cu numărul de identificare W., cu valabilitate între (...) - (...), emisă de asigurătorul S. C. ,,G. A. S. A. Prin încheierea nr.193/(...) a T.ului București, secția VI-a comercială, s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a fuziunii dintre S. C. ,,G. A. S. A. și S. C. ,,A. Reasigurare A. S. A. iar în urma fuziunii a rezultat firma cu denumirea S. C. ,,G. R. A. R. S. A.. Prin urmare, în temeiul Legii nr.136/1995 și al deciziei nr. I/2005 dată de
Î.C.C.J. - S. U. -, dată într-un recurs în interesul legii, instanța a constatat că S. C. ,,G. R. A. R. S. A., are calitatea de asigurător în prezenta cauză.
Prin actul de la fila 41 din dosarul instanței, partea civilă a solicitat
5000 de euro onorariu de avocat, conform facturii și chitanței anexate
C. art.112 din C.proc.civ., reclamantul trebuie să indice în cererea de chemare în judecată motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea și să depună o dată cu cererea de chemare în judecată și probele necesare. De asemenea, conform articolului 129 alin.1 din C.proc.civ., părțile au obligația … să-și probeze pretențiile și apărările. Partea civilă nu și- a îndeplinit obligațiile legale vizând dovedirea pretențiilor privind cheltuielile judiciare. T., trebuie observat că, în concluziile scrise depuse de asigurător, acesta solicită ca instanța să micșoreze onorariul de avocat solicitat de apărătorul părții civile, implicit este de acord cu un onorariu parțial.
Având în vedere practica judiciară menționată anterior privind acordarea despăgubirilor ,,în echitate’’; admiterea doar în parte a pretențiilor civile și dispozițiile articolului 193 alineatul 2 din C.proc.pen., inculpatul a fost obligat să achite părții civile, cheltuieli judiciare în sumă de 1.500 lei.
Împotriva mai sus menționate sentințe a declarat recurs în termenul legal partea civilă N. F. V. solicitând instanței de control judiciar casarea hotărârii atacate sub aspectul laturii civile și a cheltuielilor de judecată efectuate de partea vătămată.
În susținerea căii de atac promovate s-a invocat faptul că daunele morale acordate sunt modice raportat atât la despăgubirile acordate celorlalte părți care au suferit leziuni mult mai puțin grave dar mai ales la întreaga stare de fapt.
Cu privire la cheltuielile judiciare efectuate de parte vătămată apărătorul acesteia a depus factura privind plata onorariului care a fost plătit și care nu a fosta cordat de instanța fondului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a disp. art. 3856 alin.3 C.p.p. Curtea constată că acesta este fondat urmând a fi admis în parte pentru următoarele considerente:
Instanța fondului, constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate în condiții de legalitate și de către un organ competent probe suficiente pentru a dovedi vinovăția inculpatului și având în vedere și poziția procesuală exprimată de acesta cu prilejul audierii de către instanța fondului la data de 20 iunie 2011 prin care a arătat că recunoaște în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, că nu dorește administrarea de noi probe și solicită a fi judecat în baza probelor din faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și le însușește, a făcut o corectă aplicare a disp.art.320/1 C.p.p.
Starea de fapt pe larg expusă de către instanța fondului a fost corect reținută și a constat în aceea că inculpatul L. P. L. a condus în data de 5 octombrie 2009 pe drumul național 1C autoturismul cu nr. înmatriculare Cj-53-LOR cu încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează circulația pe drumurile publice cauzând din culpa sa exclusivă un accident de circulație în urma căruia părțile vătămate N. F. V. și P. A. senior au suferit leziuni corporale ce au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale în vederea vindecării.
Această stare de fapt s-a conturat ca urmare a coroborării judicioase a probelor administrate în faza de urmărire penală respectiv, a procesului verbal de cercetare la fața locului, a schiței întocmite cu această ocazie, a buletinelor de examinare clinică, a proceselor verbale de prelevare a probelor biologice, a declarațiilor părților vătămate, a biletelor de ieșire din spital și a certificatelor medico-legale, din declarațiile inculpatului, ale martorilor P. A. jr, F. G., Pal T., N. T. I., F. M., O. A. D., T. I. și U. R., din rapoartele de expertiză medico-legale și de expertiză criminalistică.
Încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului este una legală și temeinică, faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de vătămate corporală din culpă prev. de art. 184 alin.2 și 4
C.p.
Pedeapsa aplicată inculpatului de 10 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat a fost just individualizată, aspect ce reiese și din împrejurarea că partea vătămată N. a criticat hotărârea doar sub aspectul laturii civile nu și sub aspectul laturii penale.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei constatăm că au fost acordate daunele materiale părții civile N. F. doar în măsura în care acestea au fost dovedite.
În privința cuantumului daunelor morale, Curtea apreciază că critica adusă hotărârii de către această parte civilă este fondată. Astfel, vom avea în vedere că partea civilă a fost internat în spital pentru circa 3 săptămâni, că a suferit dureri acute, că nu a putut să își folosească mâna de maniera în care o folosea anterior producerii accidentului, fiind nevoit a renunța la multe din activitățile pe care le desfășura anterior acestui nefericit eveniment.
Constatăm de asemenea că partea vătămată este o persoană relativ tânără care în urma unui accident cauzat din culpa exclusivă a inculpatului a fost obligată să renunțe la o parte din bucuriile pe care viața le oferă unei persoane tinere. A fost imobilizată la pat un interval mare de timp, fapt ce i-a produs un evident disconfort psihic.
De aceea apreciem că un cuantum de 18.000 lei a daunelor morale nu repară integral prejudiciul suferit de această parte civilă, motiv pentru care vom dispune majorarea acestuia până la suma de 30.000 lei. Instanța de control judiciar s-a oprit asupra cestei sume având în vedere atât posibilitățile materiale ale inculpatului și ale părții civile precum și practica Curții de apel și a instanțelor din raza de competență a acesteia în această materie.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de către partea civilă N. F., Curtea constată că acest petit a fost corect soluționat de către instanța fondului deoarece contractul de asistență juridică 8..09.89 din
15 oct.2009 a fost încheiat între cabinetul de avocatură H. S. și P. SA pentru reprezentarea în cauza privind accidentul de circulație în care a fost implicat
N. F.. De asemenea rezultă din scriptele depuse la dosar că plata acestui onorariu a fost efectuat de către P. În acest condiții solicitarea părții civile N. F. V. de a-i fi achitată personal aceste sume de bani apare nejustificată deoarece nu a efectuat această plată. Ar fi fost oportun ca P., în calitate sa de plătitor a serviciilor efectuate de către avocat, să solicite în cadrul procesului penal acordarea acestei sume.
Constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau de netemeinicie a hotărârii recurate Curtea va admite recursul doar cu privire la cele mai sus expuse conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
În baza art. 38515 pct.2 lit.d C.proc.pen. admite recursul declarat de partea civilă N. F. V. domiciliat în C.-N. str. L. nr.4 ap.36 jud. C., împotriva sentinței penale nr. 21993 din (...)1 a Judecătoriei G., pronunțată în dosar nr.(...), pe care o casează în parte, sub aspectul cuantumului daunelor morale la care a fost obligat inculpatul și, rejudecând, în aceste limite.
În baza art. 14, 346 C.proc.pen. corob. cu art.1357 C.civ. obligă inculpatul L. P. L. domiciliat în G. str. Gârlei nr.23 ap.16 jud. C., să plătească părții civile N. F. V. suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |
M. Ș. L. M. | ANA C. | M. B. |
Red.MS Dact.SzM/3ex./(...)
← Încheierea penală nr. 849/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 148/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|