Decizia penală nr. 566/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.566/R/2012

Ședința publică din 10 aprilie 2012

I. constituită din :

PREȘEDINTE : L. H., judecător

JUDECĂTORI : I. M.

: V. V. A.

GREFIER : L. C.

P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către P. de pe lângă

Judecătoria Zalău și inculpatul B. I., împotriva sentinței penale nr. 23/(...), pronunțată în dosar nr.(...) al J. Z., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.215 alin.1,3 C.penal cu aplic.art.41 alin.2 C.penal, art.215 alin. 1,3

C.penal cu aplic.art.41 alin.2 C.penal, art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990, cu aplic.art.33 lit.a C.penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. I. personal asistat de apărător ales, av.C. Cuc G. C., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile civile M. D., P. N., M. G., B. S.,

B. A., R. I. D., B. E., C. A., N. D. F. și V. D.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul inculpatului depune la dosar referatul pentru acordarea onorariului avocațial parțial din oficiu pentru av.Borșan Violeta, pentru studierea dsoarului și prezentarea la termenul de judecată. Menționează că la instanța de fond, apărătorul inculpatului a solicitat aplicarea procedurii simplificate, prev.de art.320/1

C.pr.pen. Este adevărat că la termenul la care a formulat această cerere, inculpatul nu a fost prezent motiv pentru care a solicitat acordarea unui termen de judecată însă instanța a respins cererea și a acordat cuvântul în dezbateri. Față de aceste împrejurări, solicită aplicarea disp.art.320/1

C.pr.pen.

Întrebat fiind, inculpatul menționează că dorește să se facă aplicarea disp.art.320/1 C.pr.pen., sens în care se procedează la ascultarea inculpatului, cele declarate fiind consemnate conform procesului verbal de la dosar.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursulrilor.

Reprezentantul P., pentru motivele indicate în memoriu, solicită admiterea recursului. În plus, solicită a se constata incidența disp.art.320/1

C.pr.pen. pentru inculpat.

Apărătorul inculpatului, cu privire la recursul acestuia, solicită admiterea lui în sensul de a se modifica sentința de fond în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate și a modalității de executare iar pe cale de consecință a se dispune o pedeapsă îndreptată spre minimul special prevăzut de lege cu suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art.81

C.penal. Solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut faptele comise, nu are antecedente penale, este singurul întreținător de familie, beneficiază de susținerea familiei, conștientizează fapta comisă, are o situație familială dificilă și a făcut eforturi pentru recuperarea prejudiciului. În prezent, inculpatul are un credit în derulare pentru a putea recupera sumele datorate părților civile. Mai mult, consideră că o pedeapsă în regim de detenție nu ar fi în folosul nimănui. Cu privire la recursul parchetului, solicită respingerea lui.

Reprezentantul P., cu privire la recursul inculpatului, solicită admiterea lui în condițiile în care aceasta este manifestarea de voință expresă și în condițiile în care recunoaște săvârșirea faptei. Consideră că manifestarea de voință este în sensul recunoașterii și reținerii prevederilor art.320/1

C.per.pen.

Inculpatul B. I., având ultimul cuvânt, arată că regretă ceea ce s-a întâmplat și menționează că nu a dorit să se ajungă în situația asta.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 23/(...), pronunțată în dosar nr.(...) al J. Z., În temeiul art. 334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile de: înșelăciune în formă continuată prev de art. 215 alin. 2 și 3 Cod penal cu aplicarea atr.41 alin.2 Cod penal (în dauna părții vătămate M. D.), înșelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. 1, 3

Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal ( în dauna a 9 părți vătămate) și folosirea cu rea credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea prev. de art. 272 alin.1 pct.2 din Legea 31/1990, în infracțiunile: înșelăciune în formă continuată prev de art.215 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal (în dauna a 10 părți vătămate) și folosirea cu rea credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea prev. de art. 272 alin.1 pct.2 din Legea 31/1990.

În baza art. 215 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea prevederilor art. 41 alin.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul B. I., fiul lui D. și V., născut la data de (...) în loc. Z., jud. S., cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat în loc. Z., B-dul M. V., nr. 18, bloc A96, sc. B, ap.32, jud. S., fără forme legale în C. nr. 198 Jud. S., C.N.P. 1., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (în dauna a 10 părți vătămate).

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

În baza art. 272 alin.1 pct.2 din Legea 31/1990 a fost condamnat inculpatul B. I. la pedeapsa de 1 (un) an și 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de folosire cu rea credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.

În baza art.33 lit. a) Cod penal raportat la art.34 lit. b) Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință, de 3 ani închisoare și 1 an

și 3 luni închisoare și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art.71 alin.1 Cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei rezultante a închisorii, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art.861 alin.1 și 2 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1 Cod penal.

În baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul

Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a desemnat S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare.

Datele prevăzute la art. 863 alin.1 lit. b, c și d Cod penal se comunică

S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a luat act că părțile civile N. D., B. E. și V. D. nu mai au pretenții civile față de inculpat, iar prejudiciul cauzat acestora este reparat integral.

În baza art. 14 rap. la art.346 alin.1 și 161 alin. 2 și 3 Cod procedură penală și a art. 998 cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile M. D., B. S., C. A., P. N., M. G. și obligă pe inculpatul B. I. la plata:

- către partea civilă M. D. a sumei de 29000 lei și 1600 Euro (echivalentul în lei calculat la cursul euro de la data plății) cu titlu de despăgubiri materiale, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data săvârșirii faptei respectiv, (...), până la data plății integrale,

- către partea civilă B. S. a sumei de 3500 lei cu titlu de despăgubiri materiale.

- către partea civilă C. A. a sumei de 3000 lei la care se adaugă dobânda legală calculată de la data săvârșirii faptei, respectiv (...), până la data plății integrale, cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 3000 lei, cu titlu de daune morale.

- către partea civilă P. N. a sumei de 2000 lei cu titlu de despăgubiri materiale.

- către partea civilă M. G. suma de 1000 lei cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art. 14 rap. la art.346 alin.1 și 161 alin. 2 și 3 Cod procedură penală și a art. 998 Cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile B. A. și R. I. D. și a fost obligat inculpatul B. I. la plata sumei de

4000 lei către partea civilă B. A. și a sumei de 2000 lei către partea civilă R. I. D., cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art. 88 alin.1 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului B. I. durata reținerii de la data de (...) la data de (...) inclusiv.

În temeiul art. 193 alin.1 Cod procedură penală s-a respins ca neîntemeiată cererea părții civile M. D. privind obligarea inculpatului la cheltuieli de judecată.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul B.

I. la plata sumei de 1700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300 lei reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu ai inculpatului a fost avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. ( 200 lei pentru av. Mateș M. pentru faza de urmărire penală, 50 lei pentru av. Mateș M. onorariu parțial pentru faza de judecată și 50 lei pentru av. I. M. onorariu parțial pentru faza de judecată).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin R. din data de (...) al P. de pe lângă Judecătoria Zalău, din Dosar nr.2634/P/2009, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B. I., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea a doua infracțiuni de înșelăciune în formă continuată prev. de art.

215 alin. 1, 3 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., și infracțiunea de folosire cu rea credință a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, faptă prevăzută de art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea nr.

31/1990, cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.

Cauza a fost înregistrată pe rolul J. Z. la data de (...) sub nr.(...).

În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În perioada (...) - (...) inculpatul B. I. în calitate de director al SC B. P. SRL C. a indus-o și menținut-o în eroare pe partea vătămată M. D. cu prilejul încheierii unor contracte sub semnătură privată de intermediere a vânzării unor terenuri, asigurând-o că a luat legătura cu proprietarii terenurilor și că aceștia sunt de acord să le vândă, obținând prin plăți succesive suma de 31.000 lei și 1600 euro, deși în realitate nu i-a contactat pe proprietarii terenurilor și nu le-a predat acestora sumele primite ca avans. Inculpatul B. I. în calitate de director al SC B. P. SRL, în perioada aprilie - august 2008, a indus și menținut în eroare părțile vătămate P. N., M. G., B. S., B. A., R. I. D., B. E., C. A., N. D. F. și V. D., cu privire la vânzarea unor tractoare și utilaje agricole, asigurându-i că are în patrimoniul societății astfel de bunuri sau că are posibilitatea de a le procura din străinătate, că are colaboratori externi și că a mai procurat astfel de bunuri, deși în realitate nu avea aceste bunuri și nici posibilitatea procurării lor, încasând de la aceștia sume de bani cu titlu de avans în valoare de 25.000 lei fără a le livra ulterior utilajele respective. S. de 25.000 lei a fost încasată de către inculpat pe bază de facturi și chitanțe fiscale emise pe SC B. P. SRL sumă care a intrat astfel în patrimoniul societății, iar ulterior inculpatul a folosit această sumă cu rea- credință, în interes propriu fără e exista în contabilitate documente justificative fapt ce a dus la intrarea societății în incapacitate de plăți.

Pentru dovedirea situației de fapt expusă în rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă: plângeri penale ale părților vătămate (f. 39, 53, 94, 116-117, 131, 153, 168, 238), declarații de părți vătămate (f. 40-46, 48-52, 96-99, 102-104, 108-112, 121-124, 134, 135, 140,

141, 156-157, 170-173, 243-246), proces-verbal de sesizare din oficiu (f. 93,

151), declarații de învinuit (f. 9-11, 16-17) și de făptuitor (f. 19-22, 100-101,

105-106, 186-187), declarații de martori (f. 54-71, 125, 126, 136, 137, 142-

145, 174, 212), dovezi de ridicare de chitanțe și facturi fiscale (f. 72, 91), copii contracte de mână (f. 73-81, 118, 129, 159, 242), copii facturi fiscale și chitanțe (f. 95, 107, 113, 119, 127, 128, 138, 139, 149, 158, 176-178, 239-

241), copii ziare (f. 146, 147, 160), extras de registru (f. 189-200), copii jurnal pentru cumpărări (f. 213-219), copii Sentința civilă nr. 1. a T. S. (f. 220), balanță de verificare (f. 221-222).

În cursul urmăririi penale s-au constituit părți civile în cauză: partea vătămată M. D. cu suma de 50.000.000 lei, sumă ce reprezintă banii predați inculpatului, diferența de curs valutar și coeficientul de inflație (f. 42-46), partea vătămată P. N. cu suma de 2.000 lei ce reprezintă banii dați inculpatului pentru cumpărarea unui utilaj agricol (f. 96), partea vătămată M.

G. cu suma de 1.000 lei, ce reprezintă banii dați inculpatului pentru cumpărarea unui tractor agricol (f. 102), partea vătămată B. S. cu suma de

3.500 lei ce reprezintă banii dați inculpatului pentru cumpărarea de utilaje agricole (f. 108), partea vătămată B. A. cu suma de 6.000 lei din care 5.000 lei reprezintă avansul dat inculpatului pentru achiziționarea de utilaje agricole, iar 1.000 lei contravaloarea combustibilului consumat de mașina cu care s-a deplasat în loc. Câmpeni, Turda și Oradea (f. 121), partea vătămată R. I. D. cu suma de 3.000 lei, din care 2.000 lei bani plătiți inculpatului pentru achiziționarea de utilaje agricole, iar 1.000 lei cheltuieli făcute cu deplasările (f. 134), partea vătămată B. E. cu suma de 500 lei ce reprezintă avansul dat inculpatului pentru achiziționarea de utilaje (f. 140), partea vătămată C. A. cu suma de 3.000 lei ce reprezintă bani dați inculpatului pentru achiziționarea de utilaje agricole plus dobânda aferentă (f. 156), partea vătămată N. D. F. cu suma de 4.000 lei ce reprezintă avansul dat inculpatului pentru achiziționarea de utilaje agricole (f. 170), partea vătămată V. D. cu suma de

4120 lei echivalentul a 1000 euro dați inculpatului pentru achiziția de utilaje

(f. 243, 245).

În faza de judecată partea civilă B. S. prin înscrisul depus la fila 276 declară că își menține constituirea de parte civilă pentru suma 3500 lei, partea civilă M. D. solicită plata sumei de 31 000 lei și 1600 Euro, plus dobânda bancară începând din aprilie 2008 și până la data plății (f. 293), partea civilă C. A. își precizează constituirea de parte civilă solicitând 3000 lei daune materiale cu dobândă legală aferentă de la data plății - (...) și 3000 lei daune morale (f. 294), la termenul de judecată din data de (...) partea civilă N. D. F. declară că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 4 000 lei (f.

296) iar la termenul din data de (...) înainte de citirea actului de sesizare partea civilă B. A. declară că se constituie parte civilă cu suma de 5000 lei (f.

325).

Pe parcursul cercetării judecătorești, după citirea actului de sesizare, conform art.322 Cod procedură penală, la termenul de judecată din (...) a fost audiat inculpatul B. I. (f. 324) care declară că recunoaște faptele pentru care a fost trimis în judecată, starea de fapt reținută în actul de sesizare corespunde adevărului, dar face mențiunea că nu a intenționat să inducă în eroare nici o persoană și nici să producă un prejudiciu, a încercat doar să facă afaceri în mai multe domenii dar nu a reușit să facă față. Inculpatul recunoaște pretențiile civile formulate în cauză de părțile civile și declară că intenționează să recupereze prejudiciul cauzat.

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiate părțile vătămate M. G. (f.353), B. A. (f. 505), B. S. (f. 506, M. D. (f. 507) și martorii O. E. (f. 470),

F. N. (f.471), Costan Paul (f. 472), Gaiță Petru (f. 508), Fekete G. G. (f. 509), Kerezsi I. (f. 510), Osz Ferenc (f. 511), Feher Borbala I. (f. 512), Cucuian F. (f.

513), B. I. V. (f.606), Perșa I. (f. 644), B. B. (f. 645), N. I. (f. 671), R. C. M. (f.

782).

De asemenea pe parcursul cercetării judecătorești au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri Sentința Civilă 207/(...) privind angajarea răspunderii administratorului B. I. V. pentru o parte a pasivului societății SC B. P. Com SRL (f. 658-660), Sentința civilă 391/(...) privind radierea SC B. P. Com SRL din Registrul Comerțului (f. 669-670), referatul de evaluare al inculpatului B. I. (f. 747-750) întocmit de S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj. A fost atașat dosarul civil (...) al J. Z.

Au fost depuse la dosarul cauzei de către apărătorul inculpatului înscrisuri doveditoare privind achitarea parțială a prejudiciului către părțile civile: B. A. 1000 lei (f. 354), N. D. 1000 lei (f. 355) și 3000 lei (f. 697), B. E.

500 lei (f.356), V. D. suma de 3900 lei (f. 698), M. D. suma de 3000 lei (f.

699).

Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul B. I., în calitate de director al SC B. P. SRL C. și-a desfășurat activitatea în cadrul agenției imobiliare situată pe b-dul M. V. din mun. Z., în zona complexului comercial Astralis. În luna decembrie

2007, partea vătămată M. D. s-a prezentat la sediul agenției, spunându-i inculpatului că intenționează să cumpere mai multe terenuri în zona comunei

B., jud. S. Inculpatul s-a oferit să o ajute pe partea vătămată astfel că după câteva zile, i-a prezentat un teren părții vătămate dar acesteia nu i-a convenit zona, partea vătămată arătându-i o parcelă care i-ar conveni situată între satul B. și B., lângă E81, indicându-i chiar și unii dintre proprietarii care dețin teren în zona respectivă, cerându-i inculpatului să verifice care proprietari vor să vândă în zonă teren. În data de (...) inculpatul a chemat-o pe partea vătămată la sediul agenției și i-a spus că a luat legătura cu proprietarul terenului de care era ea interesată F. N., iar acesta a fost de acord să vândă terenul, cerând un avans pentru a-și clarifica actele de proprietate ale terenului. M. D. i-a dat inculpatului suma de 8.000 lei, încheind în acest sens un act scris de mână (f. 73). În realitate, inculpatul nu a luat legătura cu proprietarul terenului, iar suma încasată de la partea vătămată a folosit-o în interes personal.

În luna ianuarie 2008, inculpatul a contactat-o din nou pe partea vătămată M. D. și i-a spus că a mai identificat și alte terenuri aflate în vecinătatea celui menționat anterior, iar proprietarii doresc să vândă terenurile, având însă nevoie de avans pentru că aceștia au case în construcție. M. D. a fost de acord să-i dea inculpatului sumele de bani cerute de acesta astfel că, tot în baza unor chitanțe de mână, i-a dat inculpatului următoarele sume de bani: 2.000 lei în (...) (f. 74), 2.000 lei în data de (...) (f.

74) și 7.000 lei în data de (...) (f. 74). Inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că va înmâna banii proprietarilor de terenuri însă, în realitate, nu a luat legătura cu aceștia, iar banii i-a folosit în interes personal.

În continuare, în vederea achiziționării parcelelor de teren în cauză, sub diferite motive, inculpatul a solicitat și primit de la partea vătămată următoarele sume de bani: 3.700 lei în data de (...) (f. 75), 2.300 lei în data de (...) (f. 76), 6.000 lei și 900 euro în data de (...) (f. 77), 500 euro în data de (...)

(f. 78) și 200 euro în data de (...) (f. 78).

Terenurile pe care inculpatul le-a prezentat părții vătămate ca fiind de vânzare sunt situate în locul numit „. între localitățile B. și B., lângă drumul județean E81 și aparțin numiților F. O., F. N. F. G. G. B. B. (OSZ FERENC și

FEHER BORB. I.. Audiate în calitate de martori în dosar aceste persoane au declarat că nu îl cunosc pe inculpat, nu s-au întâlnit cu acesta, nu i-au solicitat sume de bani pentru perfectarea actelor de proprietate asupra terenului și nu au primit nici o sumă de bani pentru vânzarea vreunei suprafețe de teren, nici de la inculpat, nici de la vreun alt reprezentant al unei agenții imobiliare: F. O. (f.59, 60) F. N. (f.61, 471), Fekete G. G.(f. 62,

509), Feher Borbala I. (f.69-70, 512), B. B. (f. 65, 645), Osz Ferenc (f. 67,

511). Aceste aspecte rezultă și din declarațiile inculpatului (f. 10-11, 21, 324) care declară că nu a dat bani nici uneia din persoanele proprietare ale terenurilor în cauză din zona Tanya ci a folosit banii primiți de partea vătămată M. D. în interes personal.

De asemenea din declarația martorului K. I. (f. 63, 64, 510) rezultă că în cursul lunii decembrie 2007, inculpatul B. I., pe care îl știa dinainte, s-a oprit în fața casei sale și l-a întrebat cine sunt proprietarii terenurilor din locul numit „. dintre localitățile B. și B. U. K. I. a aflat cine sunt proprietarii, dar înainte de ajunge la o înțelegere între aceste persoane și inculpat aceștia i-au comunicat că nu mai vor să vândă, aspecte pe care martorul le-a adus al cunoștință inculpatului.

Partea vătămată se constituie parte civilă cu suma de 31 000 lei și

1600 Euro reprezentând sume achitate inculpatului, iar potrivit înscrisului de la fila 699 și declarației părții vătămate, inculpatul a achitat acesteia în cursul procesului penal suma de 3000 lei.

2. În luna ianuarie 2008, inculpatul B. I. a publicat un anunț în ziarul

„Piața de la A la Z"; (f. 147) în care arată că vinde tractoare și utilaje agricole, menționând numărul său de telefon pentru a fi contactat.

Începând cu luna aprilie 2008, mai multe persoane interesate de ofertă l-au sunat pe inculpat care s-a prezentat ca fiind directorul SC B. P. SRL și a asigurat că are în patrimoniul societății tractoare și utilaje agricole sau că are posibilitatea de a le procura din străinătate, întrucât are colaboratori externi, deși în realitate nu avea aceste bunuri și nici posibilitatea procurării lor, societatea condusă de acesta neavând încheiat nici un contract de furnizare încheiat cu parteneri interni sau externi cu acest obiect. În aceste împrejurări, inculpatul a solicitat și primit de la 9 părți vătămate sume de bani cu titlu de avans pentru cumpărarea de utilaje agricole, după cum urmează: 2.000 lei de la partea vătămată P. N. (f. 94-99), 1.000 lei de la partea vătămată M. G. (f. 102-104, 107), 3.500 lei de la partea vătămată B. S. (f. 108-113), 5.000 lei de la partea vătămată B. A. (f. 116-124), 2.000 lei de la partea vătămată R. I. D. (f. 131, 134-136, 138), 500 lei de la partea vătămată B. E. (f. 140, 141), 3.000 lei de la partea vătămată C. A. (f. 153, 156-160),

4.000 lei de la partea vătămată N. D. F. (f. 168-178) și 1.000 euro de la partea vătămată V. D. (f. 242-246). Pentru a câștiga încrederea părților vătămate inculpatul a emis facturi fiscale și chitanțe pentru sumele astfel încasate în numele SC B. P. S.

Inculpatul nu a făcut nici un demers pentru achiziționarea utilajelor agricole pentru care a încasat avans de la părțile vătămate, aspect dovedit și cu Jurnalul pentru cumpărări al SC B. P. SRL din perioada (...) - (...) (f. 213-

219) unde nu se regăsesc înregistrări privind achiziționarea unor astfel de bunuri. A. toate cumpărările făcute de societate în această perioadă se limitează la achiziționarea de carburant. Inculpatul a încasat toate sumele de bani de la părțile vătămate, în total 25.000 lei emițând facturi și chitanțe fiscale însă nu deține nici un document justificativ privind modalitatea de cheltuire a acestor sume de bani, care nu s-au regăsit nici în caseria unității.

În acest mod a prejudiciat și patrimoniul societății care, în scurt timp, a intrat în incapacitate de plăți.

Prin Sentința civilă nr. 1723 din (...) a T. S. a fost dispusă deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC B. P. SRL C. (f. 220), iar administrator judiciar a fost numită societatea I & O INSOLV SPRL Z., administrată de O. E. M. (F. 212), iar prin sentința civilă 391/(...) a T. S. s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului SC B. P. Com SRL din Registrul Comerțului (f. 669-670). Cu ocazia audierii administratorului judiciar O. E. (f. 212, 470), aceasta declară că după intrarea în posesie a documentelor de evidență contabilă a SC B. P. SRL C., a procedat la studierea acestora, ocazie cu care a constatat că societatea administrată de inculpat nu figura conform balanței contabile cu un sold de casă în sumă de 41.677 lei, societatea nu avea încheiate contracte de colaborare în vederea achiziționării de utilaje agricole, iar din documentele contabile nu rezulta că societatea ar fi cumpărat în toată perioada de activitate a acesteia astfel de bunuri în vederea vânzării.

Inculpatul declară că a predat cei 25.000 lei, precum și alte sume de bani ce îi aparțineau personal, la doi bărbați pe nume D. și R. care urmau să cumpere utilajele agricole din străinătate, însă nu le cunoaște numele și adresa și nu-i poate contacta pentru a dovedi cele afirmate și nu deține documente justificative privind predarea acestei sume.

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu. În apărarea sa însă inculpatul invocă faptul că nu a intenționat să inducă în eroare nici o persoană și nici să producă un prejudiciu. Această apărare a inculpatului nu poate fi reținută în condițiile în care atât din declarațiile inculpatului cât și din ansamblul probele administrate în cauză rezultă că inculpatul în cunoștință de cauză a prezentat persoanelor vătămate ca fiind adevărate situații care de fapt nu corespundeau adevărului: nu a luat legătura cu proprietarii de terenuri, nu le-a predat sumele încasate cu titlu de avans, nu avea achiziționate pe firmă utilaje agricole, nu avea încheiate contracte de furnizare pentru astfel de utilaje, nu au fost făcute comenzi și nici achitate de către societatea SC B. P. Com SRL sume cu titlu de avans pentru achiziționarea de utilaje agricole către nici o societate furnizoare. Prezentarea acestor situații necorespunzătoare adevărului a fost făcută de inculpat în scopul de a încasa de la aceste persoane sume de bani pe care ulterior așa cum declară le-a folosit în interes personal. Din probatoriul administrat reiese astfel intenția clară a acestuia de a induce în eroare în scopul de a obține un folos pentru sine.

Starea de fapt reținută de instanță și vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită de ansamblul probelor administrate în cauză, declarațiile de recunoaștere a faptelor date de inculpat pe parcursul procesului penal se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate, respectiv cu declarațiilor părților vătămate, a martorilor audiați în cauză și a înscrisurilor doveditoare depuse la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din data de (...) instanța din oficiu în baza prevederilor art. 334 C.p.p. a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptelor în ce privește infracțiunile de înșelăciune reținute în actul de sesizare în sarcina inculpatului, din două infracțiuni de înșelăciune: înșelăciune în formă continuată prev de art. 215 alin. 2 și 3 Cod penal cu aplicarea atr.41 alin.2 Cod penal (în dauna părții vătămate M. D.) și înșelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. 1, 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal ( în dauna a 9 părți vătămate) într-o singură infracțiune de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin.

1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal (în dauna a 10 părți vătămate). I. reține că inculpatul a acționat în toate cazurile reținute în starea de fapt în calitate de director al SC B. P. Com SRL, modul de a acțiune a fost același: a oferit persoanelor servicii de intermediere în achiziționare de terenuri sau achiziționare de utilaje agricole, a încasat de la persoanele vătămate sume de bani cu titlu de avansuri pentru terenurile/ utilajele a căror achiziționare urma să o intermedieze, utiliza banii astfel încasați în interes personal fără a face demersuri pentru achiziționarea bunurilor promise, iar faptele au fost săvârșite în aceeași perioadă de timp. A. în vedere toate aceste aspecte instanța apreciază că inculpatul a acționat în baza aceleași rezoluții infracționale motiv pentru care va schimba încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile de: înșelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (în dauna părții vătămate M. D.), înșelăciune în formă continuată prev. de art.

215 alin. 1, 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (în dauna a 9 părți vătămate) și folosirea cu rea credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea prev. de art. 272 alin.1 pct.2 din Legea 31/1990, în

infracțiunile: înșelăciune în formă continuată prev de art.215 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal (în dauna a 10 părți vătămate) și folosirea cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea prev. de art. 272 alin.1 pct.2 din Legea 31/1990.

În drept,

1. Fapta inculpatului B. I. care în calitate de director al SC B. P. SRL

C. a indus și menținut în eroare părțile vătămate M. D., P. N., M. G., B. S., B.

A., R. I. D., B. E., C. A., N. D. F. și V. D., cu privire la intermedierea vânzării de terenuri și utilaje agricole, asigurându-i că are posibilitatea de a le asigura achiziționarea acestora deși în realitate nu avea aceste bunuri și nici posibilitatea procurării lor, încasând de la părțile vătămate sume de bani cu titlu de avans în valoare totală de 62 800 lei pe care i-a folosit în interes personal, fără a face demersuri pentru asigurarea serviciilor promise, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, faptă prev. de art. 215 alin. 1, 3 C.p. cu aplicarea art. 41 alin.

2 C.p.

Inculpatul a acționat cu intenția de a induce în eroare și cu scopul de a obține în mod injust un folos pentru sine aspect ce rezultă din faptul că pentru a încasa sumele de bani cu titlu de avans a prezentat în mod voit părților vătămate date nereale atât în ce privește intermedierea achiziționării terenurilor cât și a utilajelor agricole, iar ulterior a folosit sumele de bani în interes personal și nici măcar nu a demarat demersuri pentru achiziționarea bunurilor promise părților vătămate, cunoscând și urmărind producerea unui prejudiciu în patrimoniul părților vătămate; în aceste condiții instanța constată ca îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și sub aspectul laturii subiective, inculpatul acționând cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit. a) Cod penal, în urmărirea scopului special prevăzut de textul incriminator.

2. Fapta inculpatului B. I. care în calitate de director al SC B. P. SRL a încasat suma de 25.000 lei pe bază de facturi și chitanțe emise pe numele societății de la părțile vătămate P. N., M. G., B. S., B. A., R. I. D., B. E., C. A., N. D. F. și V. D., sumă care a intrat astfel în patrimoniul societății, și pe care a folosit-o cu rea-credință conducând la intrarea societății în incapacitate de plăți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosire cu rea credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea prev. de art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Sub aspectul laturii obiective infracțiunea s-a săvârșit prin acțiunea inculpatului de a folosit suma de 25 000 lei aparținând societății în interes personal ( pentru achiziționare de terenuri - f. 324), fără a avea documente justificative și fără a se putea dovedi în vreun fel un beneficiu al societății de pe urma acestei sume de bani, și ca urmare a cauzat astfel un prejudiciu patrimoniului societății constând în lipsa folosinței acestei sume. Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu rea credință, și-a data seama că prin fapta sa prejudiciază societatea mai ales că aceasta întâmpina dificultăți financiare și în scurt timp a și intrat în incapacitate de plată iar la data de (...) s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de SC B. P. Com SRL (f. 220).

Cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite în concurs real prev. de art. 33 lit. a C.p., fiind comise toate înainte ca pentru vreuna din ele inculpatul să fie condamnat definitiv.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin.1 și art. 52 Cod penal, respectiv: gradul de pericol social abstract și concret al faptelor săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.

Gradul de pericol social concret al faptelor este unul ridicat având în vedere: modul și mijloacele de săvârșire - pentru a avea credibilitate inculpatul a folosit calitatea de director al unei societăți, chiar a emis facturi și chitanțe pe numele societății pentru sumele încasate, a apelat la anunțuri în presă pentru a fi mai credibil și pentru a racola mai multe victime de pe o rază teritorială mai întinsă, a perseverat în acțiunea sa infracțională; prejudiciul produs persoanelor vătămate este unul foarte ridicat, persoana juridică prejudiciată chiar a ajuns la faliment și radiere, inculpatul a recuperat o mică parte din prejudiciu.

I. a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. A. este în vârstă de 57 de ani, este căsătorit, are doi copii majori, are un loc de muncă, nu are antecedente penale. În cursul procesului penal a avut o atitudine constantă de recunoaștere a faptelor reținute în sarcina sa dar s-a apărat susținând că nu a avut intenția de a înșela și produce un prejudiciu. A recunoscut prejudiciile cauzate părților vătămate și și-a manifestat intenția de a acoperi integral aceste prejudicii. În cursul procesului penal a achitat parțial din prejudiciul produs în total suma de 12

400 lei. Potrivit concluziilor referatului de evaluare întocmit în cauză rezultă că inculpatul a avut anterior săvârșirii faptelor o conduită corespunzătoare, dispune de resurse personale (este implicat în muncă) și familiale (susținere afectivă) pentru adoptarea unei conduite dezirabile în viitor, se impune însă ca inculpatul să analizeze critic deciziile pe care le ia în domeniul afacerilor.

Față de circumstanțele reale și personale ale cauzei având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (în dauna a 10 părți vătămate) și de 1 (un) an și 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de folosire cu rea credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, vor fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În baza art.33 lit. a) Cod penal raportat la art.34 lit. b) Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință, de 3 ani închisoare și 1 an și 3 luni închisoare și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Cât privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art. 71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-II-a Cod penal și lit. b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta. A. în vedere prevederile art.3 din Protocolul 1 la C. E. a D. O., jurisprudența Curții Europene a D. O., dar și jurisprudența națională dezvoltată pe marginea acestui articol, instanța a apreciat că instituirea unei interdicții pentru inculpat de a vota ar constitui o măsură disproporționată față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului.

I. a avut în vedere la stabilirea pedepselor accesorii decizia nr.74/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza I-lit. c) nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 Cod penal.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în contextul probelor administrate, a fișei de cazier judiciar, având în vedere vârsta inculpatului, conduita anterioară, intenția manifestată de acesta de a recupera prejudiciile cauzate părților civile, dar și concluziile referatului de evaluare ( f. 759), instanța a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, inculpatul poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție, considerând însă utilă în procesul de reintegrare a inculpatului susținerea și supravegherea S. de P.

I. a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute art.861 alin. l și alin.2 Cod penal și în consecință, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, termen stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1 Cod penal.

În baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul

Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Datele prevăzute la art. 863 alin.1 lit. b, c și d Cod penal se vor comunica S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a constatat că s-au constituit părți civile în cauză : partea vătămată M. D. cu suma de 31 000 lei

1600 Euro plus dobânda bancară din aprilie 2008 până la data plății, partea vătămată P. N. cu suma de 2.000 lei (f. 96), partea vătămată M. G. cu suma de 1.000 lei (f.102), partea vătămată B. S. cu suma de 3.500 lei (f.108), partea vătămată B. A. cu suma de 5.000 lei (f. 325), partea vătămată R. I. D. cu suma de 3.000 lei, din care 2.000 lei bani plătiți inculpatului pentru achiziționarea de utilaje agricole, iar 1.000 lei cheltuieli făcute cu transportul (f. 134), partea vătămată B. E. cu suma de 500 lei (f. 140), partea vătămată C. A. cu suma de 3000 lei daune materiale cu dobândă legală aferentă de la data plății - (...) și 3000 lei daune morale (f. 294), partea vătămată N. D. F. cu suma de 4.000 lei (f. 170), partea vătămată V. D. cu suma de 4120 lei (f. 243,

245).

I. a luat act de faptul că părțile civile N. D. prin înscrisul depus la fila

697, B. E. prin înscrisul de la fila 632 și V. D. prin înscrisul de la fila 698 declară că nu mai au pretenții civile față de inculpat. I. a constatat că potrivit înscrisurilor doveditore depuse la dosar, prejudiciul cauzat acestora părți civile este reparat integral prin restituirea integrală a sumelor încasate de inculpat de la acestea: 100 lei (f.355) și 3000 lei (f. 697) către N. D. , 500 lei (f.

356) către partea civilă B. E. și 3900 lei - echivalentul a 1000 Euro (f. 698) către V. D.

A. în vedere starea de fapt reținută în cauză, instanța a constatat că prin faptele inculpatului săvârșite cu vinovăție, acesta a produs prejudicii în patrimoniul părților civile, constând în sumele plătite de părțile civile inculpatului ca urmare a inducerii în eroare a acestora de către inculpat, în cauză fiind astfel îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale conform prev. de art. 998 Cod civil. În ce privește dovada prejudiciilor cauzate de inculpat părților civile, instanța a constatat că pentru sumele achitate de către părțile civile inculpatului în vederea achiziționării de terenuri sau utilaje agricole există înscrisuri doveditoare depuse la dosarul cauzei. În ce privește cererea părții civile R. I. D. de obligare a inculpatului și la plata sumei de

1000 lei reprezentând cheltuieli de transport, instanța a constatat că partea civilă nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare în acest sens și nici nu a propus administrarea altor probe în cauză.

Față de pretențiile civile formulate în cauză de părțile civile, prin declarațiile date în cursul procesului penal inculpatul a recunoscut constant aceste pretenții și și-a manifestat intenția de a le achita integral (f. 11, 324) . Prin declarația dată în fața instanței de judecată inculpatul a arătat expres că este de acord să despăgubească pe M. D. cu suma de 31 000 lei și 1600

Euro, pe partea civilă C. A. cu toate sumele pretinse de aceasta și pe partea civilă B. A. C. prevederilor art. 161 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, în situația recunoașterii totale de către inculpat a pretențiilor civile, partea civilă nu mai este obligată să probeze un prejudiciu cert și nereparat, iar instanța de judecată, luând act de recunoaștere, îl va obliga pe inculpat la plata de despăgubiri în măsura recunoașterii, inclusiv în ce privește daunele morale .

I. a avut în vedere la soluționarea laturii civile și faptul că în cursul procesului penal inculpatul a achitat p arțial din prejudiciul cauzat părților civile fiind făcute următoarele plăți : 3000 către partea civilă M. D. (f. 699) care și-a precizat în acest sens constituirea de parte civilă (29000 lei și 1600 euro), 1000 lei către partea civilă B. A. .

Potrivit actelor existente la dosarul cauzei rezultă că părțile civile B. S. și P. N. s-au înscris cu aceleași sume cu care s-au constituit parte civilă în cauză, la masa credală a SC B. P. Com SRL în cadrul procedurii insolvenței. Potrivit Sentinței civile 207/(...) (f. 658-660) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar (...) definitivă la data de (...), administratorul societății B. I. V. a fost obligată la plata unei părți din pasivul societății respectiv suma de 64.590,50 lei din creanța totală stabilită în cadrul procedurii de 74.354 lei. În condițiile în care cele două părți civile au calitatea doar de debitori chirografari, în tabel fiind înscriși și debitori care au prioritate la recuperarea creanțelor (DGFP) iar angajarea răspunderii administratorului a fost făcută doar pe o parte din pasivul societății apreciem că cele două părți civile nu au titlu executoriu efectiv și complet asupra prejudiciului în întregul său, motiv pentru care instanța apreciază că prejudiciul este nereparat și urmează a admite acțiunea civilă a părților civile B. S. și P. N. .

De asemenea prin sentința civilă nr. 2665/(...) a J. Z. pronunțată în dosarul (...) definitivă prin nerecurare la data de (...), SC B. P. Com SRL a fost obligată să îi achite părții civile C. A. suma de 3000 lei reprezentând daune interese. I. a observat că la data rămânerii definitive a acestei hotărâri, (...),

SC B. P. Com SRL nu mai exista ca subiect de drept, întrucât potrivit

Sentinței civile 391/(...) (f. 669-670) s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea societății din Registrul Comerțului. În aceste condiții chiar dacă partea civilă deține un titlu executoriu asupra prejudiciului cu care s-a constituit parte civilă, aceste titlul nu este un titlu efectiv și eficient având în vedere că încă de la început partea civilă s-a aflat în imposibilitatea punerii în executare ca urmare a inexistenței debitorului împotriva căruia a fost emis. Astfel parte civilă C. A. nu a obținut prin emiterea acestui titlu executoriu (sentința civilă 2665/(...)) o reparație a prejudiciului creat prin fapta inculpatului, în calitate de director al SC B. P. Com SRL .

În ce privește obligarea inculpatului B. I. la plata dobânzii legale așa cum au solicitat părțile civile M. D. și C. A., instanța a avut în vedere că prin fapta delictuală inculpatul a adus o atingere patrimoniului părților civile ducând la diminuarea acestuia cu suma achitată de părțile civile ca urmare a inducerii în eroare; de la data plății, părțile civile au fost lipsite de folosul sumei respective de bani. A. în vedere și prevederile art. 14 alin.4 C.p.p. privind acordarea de despăgubiri bănești pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă, în vederea reparării integrale a prejudiciului produs prin infracțiune, instanța urmază a admite cererile părților civile M. D. și C. A. în sensul obligării inculpatului și la plata dobânzii legale pentru sumele achitate inculpatului, de la data achitării acestora către inculpat și până la data plății integrale a prejudicului de către inculpat.

A. în vedere toate considerentele de mai sus, în baza art. 14 rap. la art.346 alin.1 și 161 alin. 2 și 3 Cod procedură penală și a art. 998 Cod civil instanța a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile M. D., B. S., C. A., P. N., M. G. și l-a obligat pe inculpatul B. I. la plata către partea civilă M. D. a sumei de 29000 lei și 1600 Euro (echivalentul în lei calculat la cursul euro de la data plății) cu titlu de despăgubiri materiale, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data săvârșirii faptei respectiv, (...), până la data plății integrale, către partea civilă B. S. a sumei de 3500 lei cu titlu de despăgubiri materiale, către partea civilă C. A. a sumei de 3000 lei la care se adaugă dobânda legală calculată de la data săvârșirii faptei, respectiv (...), până la data plății integrale, cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 3000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă P. N. a sumei de 2000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, către partea civilă M. G. suma de 1000 lei cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art. 14 rap. la art.346 alin.1 și 161 alin. 2 și 3 Cod procedură penală și a art. 998 Cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile B. A. și R. I. D. și l-a obligat pe inculpatul B. I. la plata sumei de

4000 lei către partea civilă B. A. și a sumei de 2000 lei către partea civilă R. I. D., cu titlu de despăgubiri materiale.

I. a constatat că prin ordonanța din data de (...) din dosar

2634/P/2008 s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului B. I. începând cu data de (...) ora 18,30. În baza art. 88 alin.1 Cod penal a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii de la data de (...) la data de (...) inclusiv.

Partea civilă M. D. a solicitat obligarea inculpatului la plata de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul apărătorului ales dar nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare privind cheltuielile făcute, motiv pentru care în temeiul art. 193 alin.1 Cod procedură penală s-a respins ca neîntemeiată cererea acesteia.

În cursul urmăririi penale inculpatul a fost asistat de către apărător desemnat din oficiu av. Mateș M. cu delegație la fila 252, iar în faza de judecată inculpatul a fost asistat de către apărătorii desemnați din oficiu av.

Mateș M. (pentru două termene de judecată) delegație la fila 280 și av. I. M. (

1 termen de judecată ) delegație la fila 641, pentru celelalte termene de judecată inculpatul fiind asistat de către apărători aleși (f. 321, 569, 686). În temeiul prev. art. 3 din Protocolul 1573/2008 încheiat între Min. Justiției și

UNBR s-a dispus plata parțială a onorariilor pentru apărătorii desemnați din oficiu în faza de judecată.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul B.

I. la plata sumei de 1700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300 lei reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu ai inculpatului a fost avansat din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. ( 200 lei pentru av. Mateș M. pentru faza de urmărire penală, 50 lei pentru av. Mateș M. onorariu parțial pentru faza de judecată și 50 lei pentru av. I. M. onorariu parțial pentru faza de judecată).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA ZALĂU, solicitând casarea acesteia pentru greșita aplicare a prevederilor legale având drept consecință individualizarea judiciară a pedepsei aplicate,și rejudecând să se dispună executarea pedepsei în regim de detenție.

De asemenea, a formulat recurs și inculpatul , solicitând admiterea lui în sensul de a se modifica sentința de fond în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate și a modalității de executare iar pe cale de consecință a se dispune o pedeapsă îndreptată spre minimul special prevăzut de lege cu suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art.81

C.penal.,având în vedere că a recunoscut faptele comise, nu are antecedente penale, este singurul întreținător de familie, beneficiază de susținerea familiei, conștientizează fapta comisă, are o situație familială dificilă și a făcut eforturi pentru recuperarea prejudiciului.

Analizând sentința atacată,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea constată că instanța de fond a stabilit o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor prev.de art.215 alin.1,3 C.penal cu aplic.art.41 alin.2

C.penal, art.215 alin. 1,3 C.penal cu aplic.art.41 alin.2 C.penal, art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990, cu aplic.art.33 lit.a C.penal,pedeapsa aplicată ca și cuantum fiind proporțională cu gravitatea faptei și persoana acestuia ,însă este netemeinică raportat la modalitatea de executare a pedepsei aplicate acestuia .

Astfel, potrivit art. 861 alin. 2 Cod penal, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată în cazul concursului de infractiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani și sunt întrunite condițiile prev. în alin. 1 Iit. "b" și "c". Dacă prima condiție prevăzută în art. 861 alin. 1 C.p. este îndeplinită, cea de-a doua relativă la aprecierea instanței că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat chiar și fără executarea pedepsei, nu este îndeplinită.

Legiuitorul a arătat criteriile în baza cărora se poate forma aprecierea instanței, acestea fiind persoana condamnatului și comportarea acestuia după comiterea faptei. Dar, raportat la comportamentul inculpatului după săvârșirea faptei, se constată că acesta, după comiterea actelor materiale care au realizat elementul infracțiunii continuate, nu a făcut demersuri reale pentru recuperarea prejudiciilor. Astfel, inculpatul a achitat în cursul judecății doar suma de 3.000 lei către partea civilă M. D. și suma de 1.000 lei către partea civilă B. A., în condițiile în care, la cererea sa, au fost acordate numeroase termene, tocmai pentru ca prejudiciul cauzat să fie achitat. Aceste amânări au condus la tergiversarea nejustificată a judecății, instanța de fond pronunțându-se după mai mult de 2 ani și jumătate.

Raportat la cuantumul total al prejudiciului cauzat părților vătămare, care a fost de 56.000 lei și 16.000 euro, recuperarea sumelor de 3.000 lei și

1.000 lei este nesemnificativă, nefiind recuperat nici măcar 5 % din prejudiciul total cauzat.

Din acest punct de vedere, Curtea apreciază că instanța nu a făcut o corectă aplicare a criteriilor legale de individualizare judiciară a pedepsei întrucât nu a ținut cont de comportamentul inculpatului după săvârșirea infracțiunii,dar și de gradul ridicat de pericol social al faptei,rezultat din modalitatea de comitere , criterii în raport cu care se impune ca pedeapsa pronunțată să fie executată în regim de detenție.

Modul în care inculpatul a acționat, inducând în eroare 10 părți vătămate, cărora le-a cauzat un prejudiciu total de 56.000 lei și 16.000 euro

(nerecuperat în proporție de peste 95 %) denotă o premeditare infracțională a acestuia și un pericol social sporit, care trebuie să se regăsească în cuantumul pedepselor aplicate și în modalitatea concretă de individualizare a pedepsei. Astfel, sub aspectul cuantumului și a modalității de individualizare judiciară, pedeapsa trebuie să reflecte toate aceste elemente, pentru că doar în această situație se realizează scopul prefigurat de legiuitor, acela de constrângere și reeducare, precum și cel referitor la prevenirea săvârșirii unei noi infractiuni (art. 52 alin. 1 Cod penal).

În ceea ce privește aplicarea disp.art.320/1 C.pr.pen. solicitată de inculpat în recurs ,conform al.1 al acestui text de lege ,până la începerea cercetării judecătorești ,inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. De asemenea, ulterior începerii cercetării judecătorești în cauză au intervenit modificări legislative,respectiv O. de U. pentru modificarea și completarea unor acte normative (M.O.nr.931/29.XII.2011) raportat la prevederile art. 320 ind. 1 din { H. "http://www.euroavocatura.." | procedura penala, care reglementeaza judecata in cazul recunoasterii vinovatiei, text introdus prin art. X. pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor,în sensul că se acordă posibilitatea de recunoastere a vinovatiei la primul { H. "http://www.euroavocatura.." | H. "http://www.euroavocatura.." | completa} imediat urmator intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta,respectiv 22 decembrie 2011, permitand astfel aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situatiilor juridice nascute sub imperiul legii vechi si judecate potrivit legii noi.

În cauză însă,se constată că acest termen a fost depășit,Curtea

respingând prin urmare această solicitare , primul termen cu procedura completă fiind în fața instanței de fond ,la data de 18 ianuarie 2012,când s-a pus în discuția părților acest aspect,iar instanța în mod corect a respins aplicarea acestuia,pe de o parte întrucât inculpatul lipsea deși a fost legal citat,însă avea posibilitatea de a solicita aplicarea textului și prin procură,iar

pe de altă parte întrucât acesta a avut timp suficient la dispoziție pentru a

face demersuri în acest sens anterior acelui termen.

În concluzie ,se va admite recursul P. în baza art. 38515 pct. 2 Iit. d

C.p.p. ,se va casa Sentința penală nr. 23/(...) a J. Z. (dosar nr. (...)) doar în ceea ce privește modalitatea de executare și, rejudecând cauza ,va dispune executarea pedepsei în regim de detenție.

Va face aplicarea art. 71, 64 lit.a teza a-II-a Cod penal. Va înlătura aplicarea art. 86 ind.3 Cod penal.

Va mentine restul dispozitiilor sentintei atacate.

Pentru motivele arătate mai sus va respinge ca nefondat recursul incupatului.

Onorariul avocațial partial din oficiu de 50 lei va fi acordat Baroului C.

Va obliga inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare rămânând in sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Zalău, formulat împotriva sentintei penale nr. 23 din 25 ianuarie 2012 a J. Z., pe care o casează doar in ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei aplicate inc. B. I..

Rejudecând, dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare in regim de detentie.

Face aplicarea art. 71, 64 lit.a teza a-II-a Cod penal.

Inlătura aplicarea art. 86 ind.3 Cod penal. Mentine restul dispozitiilor sentintei atacate. Respinge ca nefondat recursul incupatului.

Onorariul avocațial partial din oficiu de 50 lei va fi acordat Baroului C. Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare rămânând in sarcina statului.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. H. I. M. V. V. A.

GREFIER, L. C.

Dact.I.M../Dact.S.M

3 ex./(...)

Jud.fond. M. D. E.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 566/2012, Curtea de Apel Cluj