Decizia penală nr. 68/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.68/R/2012
Ședința publică din 16 ianuarie 2012
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE : ANA C., judecător
JUDECĂTORI : L. M.
V. V. A.
GREFIER : M. B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin procuror V. T.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații L. A. și C. T. împotriva sentinței penale nr.2016 din 25 noiembrie 2011 a J. G., pronunțată în dosarul nr. (...), inculpații fiind trimiși în judecată astfel :
- inculpatul L. A. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev.de art.211 al.1, al.2 lit.b, al.2/1 lit.a și c C., cu aplic.art.37 lit.b C. și
- inculpatul C. T. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev.de art.211 al.1, al.2 lit.b, al.2/1 lit.a și c C.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul L. A., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu av.Borz A. B., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și inculpatul C. T., în stare de arest, asistat de av.Urs L. M. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu av.Diana Budușan, ambii avocați din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță inculpatul C. T. arată că își menține recursul formulat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
La întrebarea instanței, inculpatul L. A., arată că își menține recursul declarat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu. Depune la dosar un memoriu.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul L. A., arată că la dosar s- au depus motive de recurs formulate prin avocat. S. a fi întrebat inculpatul dacă are angajat apărător ales și dacă acesta se prezintă.
La întrebarea instanței, inculpatul L. A. arată că la prima instanță a avut apărător ales în persoana avocatului P. F. dar față de lipsa apărătorului ales, este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursurilor.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul L. A., solicită admiterea recursului în temeiul art.385/15 pct.2 lit.b C.pr.pen., raportat la motivele invocate și în memoriul de recurs, respectiv cele prevăzute de art.385/9 pct.14
C.pr.pen., și anume greșita individualizare a pedepsei față de prevederile art.72
C.
Susține că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului este mult prea mare raportat la starea de fapt existentă în cauză, respectiv la faptul că prejudiciul a fost total recuperat, inculpatul și-a recunoscut fapta și a regretat-o, prin urmare având o conduită și atitudine sinceră față de această faptă.
Ca urmare, consideră că ar fi trebuit să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.b și c C. rap.la art.76 lit.b C., astfel încât instanța de fond ar fi putut aplica o pedeapsă mai mică orientată spre minimul de 1 an prev.de art.76 lit.b făcând aplicarea art.80 C., care prevede concursul între cauzele de agravare și atenuare a răspunderii penale. Se referă la starea de recidivă și circumstanțele atenuante ale inculpatului.
S. a se ține seama că inculpatul este singurul întreținător al familiei sale, are 4 copii minori iar pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de către instanța de fond este mult prea mare.
În consecință, solicită admiterea recursului, cu consecințe reducerii cuantumului pedepsei.
S. acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C. T., solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței penale prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 11 luni închisoare.
În susținerea recursului arată că pedeapsa aplicată este prea aspră și solicită să fie redusă, dându-se eficiență în cauză prev.art.74 și 76 C., reținând în favoarea acestuia faptul că a avut o poziție sinceră de regret a faptei sale iar prejudiciul rezultat în urma comiterii faptei a fost integral recuperat.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să fie aplicată inculpatului o pedeapsă într-un cuantum mai redus iar ca modalitate de executare să se dispună executarea pedepsei sub supraveghere.
S. acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
În timpul ședinței de judecată se prezintă și apărătorii aleși ai inculpaților, cărora instanța le aduce la cunoștință că inculpații au fost de acord să fie asistați de către apărătorii desemnați din oficiu, însă, fiind prezenți, le acordă cuvântul asupra recursurilor declarate de inculpați.
Apărătorul ales al inculpatului L. A. - av.P. F., susține motivele de recurs așa cum au fost formulate în scris. In primul rând, consideră că instanța prin hotărârea pronunțată a omis să se pronunțe asupra cererii de aplicare a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 C., în ceea ce privește recuperarea prejudiciului și recunoașterea integrală a comiterii infracțiunii.
Cu privire la recunoașterea faptei, arată că aceasta a avut loc încă din faza de urmărire penală, când inculpatul a arătat în mod detaliat modul în care a comis infracțiunea, a participat la reconstituirea faptei iar în ceea ce privește celelalte circumstanțe, prejudiciul a fost recuperat integral prin plata sumei de bani solicitate de către partea vătămată.
Pe de altă parte, consideră că instanța nu a făcut o circumstanțiere concretă a prevederilor art.72 C., a împrejurărilor pe care le-a luat în considerare la individualizarea pedepsei. Astfel, cu toate că instanța apreciază un grad de pericol social redus, acest grad de pericol se raportează la recuperarea prejudiciului. Ori, consideră că nu în această modalitate instanța trebuia să facă această apreciere a gradului de pericol social, raportat la un aspect ulterior comiterii infracțiunii.
Față de toate aceste considerente, apreciază că instanța făcând aplicarea art.74 C., pe care a omis să se pronunțe, trebuia să aplice o pedeapsă mai redusă raportat la ceea ce s-a aplicat în cauză, sens în care solicită a se dispune în acest sens și să se aplice o altă pedeapsă.
Apărătorul ales al inculpatului C. T., - av.M. I., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, susține motivele de recurs pe care le-a formulat în scris și solicită a se avea în vedere dispozițiile art.74 C., despre care nu s-a făcut vorbire în sentința atacată cu privire la circumstanțele atenuante.
Se referă la două aspecte : faptul că inculpatul este la prima infracțiune comisă și ancheta socială nu este completă. Nu este de acord cu susținerea că inculpatul este un consumator frecvent de băuturi alcoolice, ca fiind un viciu, având în vedere vârsta acestuia de 18 ani. Mai mult, nu reiese din actele dosarului că acesta ar fi fost sancționat contravențional. S. a se avea în vedere că prejudiciul a fost recuperat integral și pentru celelalte motive invocate în recurs solicită admiterea acestuia și a se dispune reducerea pedepsei pe care o consideră exagerată în raport cu consecințele faptelor săvârșite.
Reprezentantul M.ui P., solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că instanța a procedat corect reținând art.320/1 C.pr.pen., și a avut în vedere ansamblul circumstanțelor reale și personale în cauză care consideră că sunt predominant nefavorabile inculpaților, raportat în primul rând la modul de comitere a activității infracționale concepută prin înțelegerea prealabilă a inculpaților în forma tipică a unei tâlhării calificate cu urmările arătate, victima necesitând 4-5 zile îngrijiri medicale. La aceste elemente se adaugă circumstanțele din anchetele sociale efectuate care apreciază că nu conțin elemente care să caracterizeze favorabil inculpații, și, nu în ultimul rând, la starea de recidivă a inculpatului L. A.
In aceste condiții, aplicarea sancțiunilor de 5 ani și respectiv 4 ani și 11 luni închisoare, apropiate de minimul special și în lipsa oricăror circumstanțe care să poate fi apreciate ca atenuante, apreciază că soluția sub aspectul individualizării pedepsei apare corectă prin prisma art.72 C., motiv pentru care solicită a fi menținută ca atare.
Inculpatul L. A., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei arătând că are în întreținere 4 copii minori.
Inculpatul C. T., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 2016 din data de (...) a J. G., pronunțată în dosarul nr. (...) s-a dispus condamnarea inculpaților:
1.L. A., fiul lui V. și M., născut la data de 30 august 1984, în localitatea Ț., județul C., de cetățenie română, fără studii, fără ocupație, recidivist, necăsătorit, domiciliat in comuna R. C., nr. 256, județul C., posesor al cărții provizorii de identitate seria PC, nr. 5., codul numeric personal 1., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.
1, alin. 2 lit. b) și alin. 21 lit. a) și c) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal și cu aplicarea art. 3201 din Codul de procedură penală.
S-a menținut măsura arestării inculpatului și scade din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de (...) până la zi și s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.
2. C. T., fiul lui T. și V., născut la data de 20 mai 1993 în localitatea T., județul Mureș, de cetățenie română, fără studii, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna P., satul D., nr. 142, județul C., posesor al certificatului de naștere seria NV, nr. 1., codul numeric personal 1., la pedeapsa de 4 ani 11 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b) și alin. 21 lit. a) și c) din Codul penal, și cu aplicarea art. 3201 din Codul de procedură penală.
S-a menținut măsura arestării inculpatului și s-a scăzut din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de (...) până la zi.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.
S-a constatat că partea civilă Z. V. și-a recuperat prejudiciul în sumă de
1.000 lei.
Au fost obligați inculpați să achite fiecare, câte 800 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300 lei reprezentând onorar pentru apărătorul din oficiu, avansată din fondurile M.ui Justiției, domnului avocat M. I.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul numărul 1. al P. de pe lângă Judecătoria Gherla, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L. A., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b) și alin. 21 literele a) și c) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal. Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. T., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b) și alin. 21 literele a) și c) din Codul penal.
La termenul din data de (...), inculpații au declarat conform art. 3201 din Codul de procedură penală, că recunosc în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, nu solicită administrarea de probe și cer ca judecata să aibă loc în baza probelor din faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc
(filele 23 și 24).
Analizând probele aflate la dosar precum și normele juridice în vigoare, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 24 august 2011, între orele 2200 - 2300, inculpații L. A. si C. T., în baza unei înțelegeri prealabile, s-au deplasat în localitatea Sic, str. I, nr. 507, jud. C., la locuința părții vătămate Z. V., pentru a-i sustrage calul și căruța. Este de menționat, că partea vătămată este o persoană în vârstă de 63 ani, locuiește singur, într-un loc izolat, iar inculpații cunoșteau aceste informații.
Cei doi inculpați s-au deplasat din localitatea L., județul Bistrița -Năsăud cu un autoturism în regim taxi până în hotarul localității Sic, unde există o singură locuință aparținând părții vătămate. C. au ajuns în apropierea locuinței au solicitat taximetristului să oprească pentru a coborî, după care cei doi inculpați s-au deplasat pe jos la locuința părții vătămate și au însușit calul, care era legat în fața imobilului pe un teren viran, apoi au pătruns în curtea imobilului de unde au însușit căruța. În continuare, cei doi inculpați au forțat ușa de la intrare în imobil, iar după ce ușa a cedat au pătruns în interior de unde au însușit un ham. La părăsirea imobilului cei doi au fost surprinși de către Z. V. și pentru a-și asigura scăparea ambii inculpați l-au agresat fizic, l-au amenințat cu acte de violență, determinându-l să intre în încăpere, după care au părăsit curtea imobilului cu calul, hamul și căruța părții vătămate. U., cei doi inculpați au vândut bunurile sustrase unor persoane necunoscute pe raza județului Bistrița-Năsăud și au împărțit banii obținuți în mod egal (f.15-17; 44-
51 și 62-68).
Conform raportului de constatare medico-legală nr. 6381/II/a/100 din 25 august 2011, partea vătămată Z. V. prezintă leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur. Leziunile necesită 4-5 zile îngrjiri medicale și pot data din 24 august 2011. Nu a fost necesară spitalizarea părții vătămate. (f.18)
Cu ocazia investigării tehnico - științifice a locului faptei, organele de cercetare penală au ridicat o urmă papilară de pe obloanele exterioare ale ușii de acces în locuința părții vătămate Z. V. P. adresei IPJ C.-S. Criminalistic, urma papilară aparține inculpatului L. A. (f.98).
La data de 13 septembrie 2011 s-a efectuat reconstituirea faptelor comise de către inculpați. Cu această ocazie, L. A. și C. T. au indicat în prezența martorilor asistenți D. Tiberiu, D. Zoltan și a părții vătămate Z. V. modul în care au acționat, indicând totodată și locul de unde au sustras calul, căruța și hamul.(f.53 și 55-56)
Fiind audiați de către organele de cercetare penală, inculpații au susținut că doar au intimidat partea vătămată pentru a păstra bunurile sustrase. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, au recunoscut agresarea părții vătămate.(f.44-51; 62-68 și 118-123)
Starea de fapt reținută mai sus este dovedită cu următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale: plângerea părții vătămate(f.15); declarațiile părții vătămate (f.16-17); raportul de constatare medico-legală (f.18); dovada recuperării parțiale a prejudiciului (f.19); procesul-verbal de cercetare la locul faptei (f.20-23); planșa fotografică (f.24-41; 81-88 și 104-117); declarațiile inculpaților (f.44-51 și 62-68) procesul-verbal de reconstituire (f.78-80); declarațiile martorilor (f.91-97); adresa IPJ C. nr. 422.712 din 26 august 2011
(f.98) și procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (f.18-
123). Din coroborarea acestor probe reiese că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată.
Așa cum s-a arătat mai sus, inculpații au recunoscut integral săvârșirea infracțiunii și au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 3201 din Codul de procedură penală. Prin urmare, în temeiul art. 3201 alin. 6 din Codul de procedură penală, care prevede că (6) În caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispozițiile art. 334 și 340-344 se aplică în mod corespunzător., instanța a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, prin adăugarea dispozițiilor art. 3201 din Codul de procedură penală (fila 26).
În drept, fapta inculpaților L. A. si C. T., de a însuși pe nedrept, împreună, prin întrebuințarea de violențe în seara zilei de 24 august 2011, un cal, un ham
și o căruță, din gospodăria părții vătămate Z. V., cauzând un prejudiciu în valoare totală de 3.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de infracțiunii de „.", prev. de art. 211 alin. 1, alin.2 lit."b", alin.21 lit."a" și „c" din
Codul penal, cu aplicarea art. 3201 din Codul de procedură penală.
Față de inculpatul L. A. sunt aplicabile și prevederile art. 37 lit."b" din
Codul penal, întrucât a comis din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, după ce pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 42 din 26 ianuarie 2009 a J. Dej poate fi considerată ca executată.
La individualizarea pedepsei ce s-a stabilit fiecărui inculpat, instanța de fond a avut în vedere următoarele criterii prevăzute de art. 72 din Codul penal: a). gradul de pericol social al faptei, care este relativ ridicat raportat la valoarea prejudiciului și la faptul că acesta a fost recuperat; b). persoana inculpatului L. A., care a mai fost condamnat de 3 ori la pedepse cu închisoare (f.59 din dosarul de urmărire penală) și are o comportare necorespunzătoare în familie și societate; este cunoscut ca un consumator de alcool, necooperant, predispus la infracțiuni cu violență; are o viață seminomadă; trăiește în concubinaj și are 4 copii, din care doi sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (f.
61 din dosarul de urmărire penală și fila 28 din dosarul instanței); c). persoana inculpatului C. T., care nu a mai fost condamnat (f.74) dar nu are un loc statornic ci pleacă prin țară. Nu a urmat nici o școală și nu este angajat în muncă; este cunoscut ca o persoană cu un comportament antisocial, care consumă în mod excesiv băuturi alcoolice (f.77 din dosarul de urmărire penală); d). limitele speciale ale pedepsei, conform art. 3201 alin. 7 C.pr.penală .
În baza acestor elemente, instanța a stabilit inculpatului L. A., o pedeapsă de 5 ani închisoare iar inculpatului C. T., o pedeapsă de 4 ani 11 luni închisoare.
În temeiul art. 71 din Codul penal, văzând și hotărârea din 28 septembrie
2004 emisă de Curtea E. a D. O. în cauza Sabou și Pârcălab împotriva României precum și decizia numărul 7. dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - S. U. într-un recurs în interesul legii, instanța de fond a apreciat, în baza criteriilor prevăzute de art. 71 alin. 3 din Codul penal, că se justifică numai interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei, astfel că a procedat în consecință.
Prin ordonanțele din (...) (f.56 și 72 din dosarul de urmărire penală), organele de cercetare penală au dispus reținerea pe timp de 24 ore a inculpaților L. A. și C. T.
Prin încheierea penală numărul 5. a J. G. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților L. A. și C. T. pe o durată de 29 de zile, începând cu data de (...) și apoi s-au emis mandate de arestare (f.54 și 70). Această măsură a fost menținută de către instanță până în prezent. Având în vedere că împrejurările care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat și în temeiul art. 350 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanța a menținut măsura arestării inculpaților. În temeiul art. 88 din Codul penal s-a scăzut din durata pedepsei pronunțate, timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de (...) până la zi.
Persoana vătămată Z. V. s-a constituit parte civilă pentru suma de 1.000 lei (f.16 din dosarul de urmărire penală), reprezentând diferența de prejudiciu rămasă nerecuperată. La termenul din data de (...), reprezentantul părții civile (cu procură autentică; f.20 din dosarul instanței) a declarat că partea civilă și-a recuperat întregul prejudiciu și nu are alte pretenții. De asemenea, a depus două chitanțe în acest sens (f. 21 și 22). Prin urmare, instanța de fond a constatat că partea civilă și-a recuperat prejudiciul.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal inculpații L. A. si C. T.
În ședința publică din data de 16 ianuarie 2012, prin apărători din oficiu inculpații au solicitat admiterea recursurilor, cu consecința reducerii cuantumului pedepselor aplicate.
După ce apărătorii din oficiu au pus concluzii, în instanță s-au prezentat
și apărătorii aleși ai inculpaților, care au formulat aceleași solicitări de reducere a cuantumului pedepselor, ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante.
Pentru inculpatul L. A. s-a solicitat reținerea ca și circumstanțe atenuante a împrejurărilor că s-a recuperat integral prejudiciul și că inculpatul a avut o atitudine sinceră.
Pentru inculpatul C. T. s-a solicitat reținerea ca și circumstanțe atenuante a conduitei bune a inculpatului anterior comiterii infracțiunii și recuperarea prejudiciului.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform art.38514 Cod procedură penală, curtea constată că recursurile nu sunt fondate și le va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele administrate în cauză.
A rezultat din ansamblul probator că la data de 24 august 2011, între orele 2200 - 2300, inculpații L. A. si C. T., în baza unei înțelegeri prealabile, s-au deplasat în localitatea Sic, str. I, nr. 507, jud. C., la locuința părții vătămate Z.
V. și prin întrebuințarea de violențe și-au însușit un cal, un ham și o căruță din gospodăria părții vătămate, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 3.000 lei.
Analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptelor și a vinovăției inculpaților L. A. și C. T. în comiterea acestora, vinovăție de altfel recunoscută de inculpați, care au solicitat să fie judecați în procedura reglementată de art.3201 Cod procedură penală, privind recunoașterea vinovăției, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepselor aplicate, atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare.
Prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepselor, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptelor comise și de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, reduse cu o treime ca efect al aplicării prevederilor art.3201 Cod procedură penală, gradul de pericol social al faptelor, care este unul ridicat, valoarea prejudiciului și faptul că acesta a fost recuperat, persoana inculpatului L. A., care a mai fost condamnat de
3 ori la pedepse cu închisoare (f.59 din dosarul de urmărire penală) și are o comportare necorespunzătoare în familie și societate, fiind cunoscut ca un consumator de alcool, necooperant, predispus la infracțiuni cu violență; are o viață seminomadă; trăiește în concubinaj și are 4 copii, din care doi sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (f. 61 din dosarul de urmărire penală și fila 28 din dosarul instanței); persoana inculpatului C. T., care nu a mai fost condamnat (f.74) dar nu are un loc statornic ci pleacă prin țară, nu a urmat nici o școală și nu este angajat în muncă; este cunoscut ca o persoană cu un comportament antisocial, care consumă în mod excesiv băuturi alcoolice (f.77 din dosarul de urmărire penală).
În mod corect instanța de fond a reținut că infracțiunea comisă de inculpați prezintă un grad de pericol social ridicat, dedus atât din pedeapsa prevăzuta de legiuitor pentru sancționarea acesteia, cât și din împrejurările concrete de săvârșire a faptei, fiind vorba de sustragerea prin violență a unui cal, a unui ham și a unei căruțe, din gospodăria părții vătămate, persoană în vârstă de 63 ani, care locuiește singur, într-un loc izolat, inculpații cunoscând aceste informații.
Nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante și coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, raportat la gradul de pericol social ridicat al faptei comise, sinceritatea inculpaților primind relevanță prin orientarea pedepsei înspre minimul special prevăzut de lege, în condițiile în care fapta comisă este sancționată cu închisoarea de la 4 ani și 8 luni la 15 ani și 4 luni, ca efect al reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, prin reținerea art.3201 Cod procedură penală.
Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală ca nefondate recursurile declarat de către inculpații L. A., fiul lui V. și M., născ.la (...) si C. T., fiul lui T. si V., născ.la (...), ambii aflați în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 2016 din 25 noiembrie 2011 a J. G..
P. art.88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpaților timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului C. suma de câte 300 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală vor fi obligați inculpații să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE M.IVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații L. A., fiul lui V. și M., născ.la (...) si C. T., fiul lui T. si V., născ.la (...), ambii aflați în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 2016 din 25 noiembrie 2011 a J. G..
P. art.88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpaților timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de câte 300 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 ianuarie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |
ANA C. | L. M. | V. V. A. |
GREFIER, M. B.
Red.L.M./(...). Dact.H.C./6 ex. Jud.fond: G. I.
← Decizia penală nr. 1750/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 862/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|