Decizia penală nr. 71/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.71/A/2012
Ședința publică din 9 aprilie 2012
Instanța compusă din: PREȘEDINTE : L. M., judecător
JUDECĂTORI : M. Ș.
GREFIER : M. B.
M. public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C.- reprezentat prin procuror V. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către revizuienta R. C., împotriva sentinței penale nr.17/C din 21 februarie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect cerere de revizuire.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuienta R. C., în stare de arest, asistată de către apărător desemnat din oficiu av.C. M., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebată fiind de către instanță revizuienta R. C., arată că își menține apelul formulat și este de acord să fie asistată de către apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru revizuienta R. C., solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, în condițiile în care inculpata dorește o diminuare a pedepselor aplicate, respectiv contestă faptul că nu a beneficiat de aplicarea procedurii simplificate prev.de art.320/1 C.pr.pen., și în aceste condiții, solicită pe calea revizuirii, o diminuare a pedepsei aplicate odată cu judecarea fondului cauzei.
În condițiile în care se va considera că acesta este un caz prevăzut de C. penal, în privința cazurilor restrictiv și limitativ prevăzute de lege, solicită a se dispune admiterea prezentului apel la revizuire.
Solicită acordarea onorariului avocațial din oficiu avansat din FMJ.
Reprezentantul M.ui P., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că raportat la dispozițiile de principiu, atât a art.320/1 C.pr.pen. cât și a modificărilor aduse prin art.IX din OUG nr.121/2011, acesta nu acționează în nici una din dispozițiile sale ca o lege mai favorabilă post condamnatoriu, motiv pentru care prima instanță a respins în principiu cererea de revizuire, motivul revizuientei neîncadrându-se în dispozițiile textului reținut și de către instanță în mod corect.
În consecință, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Revizuienta R. C., având ultimul cuvânt, solicită acordarea unui nou termen pentru a angajarea unui apărător ales.
Având în vedere că revizuientei i s-a adus la cunoștință despre faptul că este asistată de un apărător desemnat din oficiu și a fost de acord să fie asistată de acesta, cauza rămâne în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.17/C din 21 febr.2012 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a respins, în baza art.403 al.3 C.pr.pen., admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnata R. C., fiica lui V. și Ana, născut la (...), deținută în Penitenciarul Gherla.
În baza art.192 al.2 C.pr.pen., a obligat condamnata să plătească 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin sentința penală nr.257 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr.9240/2004, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2511/(...) a Înaltei Curți de C. și
Justiție, s-a dispus condamnarea revizuientei la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, p.p. de art.211 al.1, al.2 lit.c și al.21 lit.a cu art.75 lit.c, art.74 lit.c și art.76 lit.c C.penal, cu executare în detenție.
Prin prezenta revizuire, condamnata a solicitat să i se reducă cuantumul pedepsei aplicate, ca urmare a aplicării prevederilor art.320 ind.1
C.pr.pen., întrucât a recunoscut comiterea infracțiunii de tâlhărie în fața instanței de fond.
Analizând motivul invocat de către condamnată în susținerea cererii sale, raportat la cazurile de revizuire limitativ prevăzute de art.394 lit. a-e C.pr.pen., instanța a constatat că nu se încadrează în nici unul dintre aceste cazuri. Aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art.320 ind.1 C.pr.pen., având drept consecință reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, poate avea loc doar în fața instanței de fond sau a instanțelor de control judiciar, nicidecum în procedura revizuirii ce vizează doar hotărâri rămase definitive și prin intermediul căreia se tinde a se dovedi netemeinicia însăși a hotărârii de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal. Ori în speța dedusă judecății nu se dorește acest lucru ci doar reducerea pedepsei aplicate de către instanța de fond.
În aceste condiții, cererea de revizuire este neîntemeiată și în baza art.403 al.3 C.pr.pen., instanța a respins admiterea în principiu a acestei cereri formulate de către condamnata R. C..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal revizuienta R. C. solicitând instanței de control judiciar să constate faptul că nu a beneficiat de aplicarea procedurii simplificate prev. de art.3201 C. deși în opinia sa se impunea acest lucru cu consecința directă a diminuării pedepsei aplicate.
Analizând apelul declarat din prisma motivelor invocate și a disp. art.371 și urm. C. Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța fondului, în mod legal și temeinic a constatat că motivul invocat de către condamnata revizuientă în susținerea cererii sale nu se încadrează în cazurile limitativ și expres prevăzute de art.394 lit.a - e C.
Astfel aplicarea procedurii simplificate, instituție introdusă în legislația procesual penală română prin L. nr.202/2010 se face doar în cazurile în care recunoașterea în întregime a faptelor deduse judecății are loc până la un anumit termen procesual, respectiv până la începerea cercetării judecătorești.
Or, analizând actele dosarului rezultă că condamnatei revizuiente i-a fost aplicată o pedeapsă de 5 ani închisoare privativă de libertate pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c și alin.2/1 lit.a cu aplic.art.75 lit.c, 74 lit.c și 76 lit.c C.p. prin sentința penală
257 din (...) a tribunalului C. rămasă definitivă prin decizia penală nr.2511 din (...) a I.C.C.J.
Dispozițiile art.320/1 C. au fost declarate în parte neconstituționale prin nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320^1 din C. de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie
2011, și nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320^1 alin. 1 din C. de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. 320^1 din C. de procedură penală, care reglementează judecata în cazul recunoașterii vinovăției, text introdus prin X. pct. 43 din L. nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor,adoptându se ulterior OUG 121/2011 stabilindu se în mod lipsit de echivoc că aceste prevederi legale nu își găsesc aplicabilitatea în situația dosarelor soluționate definitiv anterior intrării în vigoare a Legii
202/2010.
De altfel, revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se tinde a se dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau de încetare a procesului penal, revizuienta solicitând a-i fi redusă pedeapsa aplicată de instanța de fond.
Raportat la cele mai sus invocate Curtea constată că apelul declarat de către condamnata revizuientă este nefondat urmând a fi respins conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuienta R. C., fiica lui V. și Ana, născut la (...), în prezent deținută în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 17/C din 21 februarie 2012 a T.ui C.
Stabilește în favoarea Baroului C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, pentru avocat C.
M. I.
Obligă pe apelantă să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 9 aprilie 2012 în prezenta apelantei R. C. arestate.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER | |
L. M. | M. Ș. | M. B. |
Red.MS Dact.SzM/3ex. (...)
← Decizia penală nr. 1438/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 851/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|