Decizia penală nr. 1681/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA P.Ă NR. 1681/R/2012

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. D. L. - judecător JUDECĂTORI : M. R.

: I. C. M. GREFIER : M. N.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - A.

C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul R. M. V. împotriva sentinței penale nr. 709 din 5 iunie 2010, pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.-N., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă J. C. N. din data de 5 august 2011, dosar parchet nr. 5642/P/2009, pentru savarsirea infractiunii de delapidare în forma continuata prevazuta de art. 2151 alin. 1 C. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpat apărătorul ales, avocat M. R. T., din cadrul Baroului C.-U.N.P.R., cu procură de reprezentare precum și apărătorul desemnat din oficiu, avocat D. T. D., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul și părțile civile SC R. S. T., SC R. S. P. și SC R. S. prin administrator S. O. L.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, apărătorul desemnat din oficiu depune la dosarul cauzei, referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra onorariului parțial în cauză.

Întrucât inculpatul are apărător ales în cauză, se constată încetat de drept mandatul apărătorului desemnat din oficiu, prin prezentarea apărătorului ales în fața instanței de recurs.

Apărătorul ales al inculpatului depune la dosarul cauzei motivele de recurs formulate în cauză, precum și o procură judiciară din partea inculpatului de reprezentare și susținere a motivelor de recurs, motivat de faptul că inculpatul este plecat în străinătate de câțiva ani.

Instanța invocă din oficiu tardivitatea recursului formulat în cauză. Reprezentantul parchetului apreciază că recursul formulat în cauză este tardiv, solicitând în acest sens respingerea acestuia, în baza art. 38515 pct. 1 lit.a Cod procedură penală. Într-adevăr s-a formulat de către recurent, în motivele depuse în scris, o cerere de repunere în termenul de recurs, însă în opinia sa, faptul că inculpatul s-a aflat în străinătate pe parcursul urmăririi penale în parte, al întregii judecăți, nu este o cauză temeinică de împiedicare, care să justifice repunerea în termenul de recurs. R. inculpat nu a comunicat nici organelor judiciare și nici în faza de judecată, vreo adresă din Spania, pentru a putea fi citat în mod procedural și nici nu s-a prezentat în fața instanțelor, astfel încât astăzi a se invoca prin motivele de recurs aceste aspecte echivalează cu invocarea proprie sale culpe.

Apărătorul inculpatului arată că a dezvoltat pe larg în motivele de recurs, cu privire la cererea de repunere în termen, solicitând repunerea în termen a recursului declarat de către inculpat.

Solicită respingerea excepției tardivității invocată de instanță din oficiu.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 709 din 5 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al J. C.-N. s-a dispus condamnarea inculpatului R. M. V. - fiul lui I. si S., născut la data de (...) în loc. C. T., jud. C., domiciliat în mun. C. T., str. M., nr.

11, ap. 13, jud. C., cetățean român, fără antecedente penale, CNP 1., pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în forma continuata, prev. de art. 2151 alin.

1C. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 3201 C.pr.penala, la o pedeapsa de 2 ani închisoare.

In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prev.de art. 64 lit. a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prev.de art. 71 alin.2 C., pedeapsa urmând a fi executata în regim de detenție.

In baza art.14, art.346 Cod pr. penala, art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la 34.700 Euro despăgubiri civile către partea civila SC R. S. T., cu dobânda legala pana la data plătii integrale, dobândă care începe să curgă din data de (...). în baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatul R. M. V., a fost trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă

Judecătoria Cluj-Napoca din data de 5 august 2011, dosar parchet nr.

5642/P/2009, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în forma continuata prev.de art. 215 ind. 1 alin. 1 C. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C..

Inculpatul a fost judecat în stare de libertate.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța de fond a retinut următoarele:

La data de (...) a fost înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca plângerea penală a părții vătămate S. R. S. T., prin administrator S. O. L., prin care a fost reclamat faptul ca în cursul anului 2008, inculpatul în calitate de administrator al S. R. S., a retras din contul bancar al acesteia, în repetate rânduri, fara drept, sume de bani, în valoarea totală de 48.000 euro, pe care î-a folosit în interes personal.

Din informațiile transmise de O. de pe lângă Tribunalul Cluj, rezultă că S. R. S. T., jud. C. a fost înființată la data de (...), având ca obiect principal de activitate .,Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidentiale, cod

4120.

In perioada (...) - (...) inculpatul care avea specimen de semnătura la BRD a retras în mod repetat din contul SC R. S. T. diferite sume de bani fără a avea la bază documente financiar contabile justificative, în extrasul de cont emis de B. - A. H., C.-N., fund evidențiate data fiecărei operațiuni și sumele de bani retrase de înculpat, cu titlul „diverse", „ridicare numerar diverse" „ev bilet avion - diverse" , pe care acesta nu le-a putut justifica în actele contabile ale societății. Sumele retrase din contul bancar au fost evidențiate de martora V. O. D., contabilă în cadrul S. R. S., în registrul de casă, astfel că soldul registrului de casă crescuse foarte mult. în aceste împrejurări, inculpatul i-a solicitat martorei să întocmească mai multe dispoziții de plată, cu titlul „restituire credit societate" în numele său personal, așa cum se poate observa din cuprinsul acelor înscrisuri emise în perioada noiembrie - decembrie 2008, sub semnătura inculpatului, dar acesta nu a depus bani în contul S. R. S., cu titlul de creditare societate, în schimb, la data de (...), S. BERNOROM S. P. a împrumutat S. R. S. cu suma de 400.000 euro, pentru cumpărarea unor terenuri și ulterioare edificări, aspect confirmat de reprezentantul părții vătămate S. O. L., iar inculpatul nu avea nici un temei legal să încaseze bani din contul S. R. S., cu titlul restituire credit societate. La data de (...) în firma a mai intrat ca asociat SC B. S. P. Inculpatul a recunoscut că a retras din contul bancar al S. R. .R.L., sume de bani în echivalentul a 32.000 euro, pe care i-a folosit pentru S. ALMUS S. T., în care inculpatul a îndeplinit funcția de administrator, în perioada (...) - (...) și în care S. R. S. nu deținea nici o calitate, nici asociat, nici administrator, care să poată justifica folosirea, în interesul acelei societăți, a banilor ridicați de învinuit din contul S. R. S. Sumele de bani ridicate din contul S. R. S. în mod nejustificat, au fost folosite de inculpat în interesul său personal, interes conferit de calitatea de administrator deținută în cadrul S. ALMUS S.

Inculpatul a fost judecat conform art. 320 ind. 1 C.pr.penala, recunoașterea lui coroborându-se cu probele administrate în timpul urmăririi penale si anume: plângerea penală a S. R. S. T. (f.5-7); certificat de înregistrare firmă R. S. (f.10); extras de cont aferent perioadei 0(...) -(...), emis de B. G. S. G. A. H., C.-N. (f.11-37); declarații reprezentant parte vătămată, S. O. L. (f.44-46); adresa din (...), emisă de S. R. S., referitor prejudiciu (f.104); înscris ce atestă împrumutul acordat S. R. S. de către SC. BERNOROM S. P. (f.47); declarație autentificată, ce atestă prejudiciul cauzat de învinuit (f.48); dispoziții de plată (f.49-56); istoric O. C. referitor S. R. S.(f.71-73); istoric O. C. referitor S. ALMUS S. T. (f.86-92); declarația martorei V. O. D. (f.93); declarația învinuitului R. M. V. (f.94-96).

Fapta inculpatului R. M. V. care având funcția de administrator al S. R. S.

T., jud. C., în perioada 0(...) - (...), în repetate rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a folosit în interesul său banii pe care îi administra, proprietatea părții vătămate S. R. S. T., cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 35.000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2. alin. 1 C.pcn., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen.

Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului si ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C., l-a condamnat pe inculpatul R. M. V. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în forma continuata, prev.de art. 2151 alin. 1C. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art.

3201 C.pr.penala, la o pedeapsa de: 2 ani închisoare.

In baza art. 71 C.pen., va dispune privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prev. de art. 71 alin.2 C., pedeapsa urmând a fi executata în regim de detenție.

In baza art.14, art. 346 C.pr.penală, art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la 34.700 Euro despăgubiri civile către partea civila SC R. S. T., cu dobânda legala pana la data plătii integrale, dobândă care începe sa curgă din data de (...)

In baza art.191 C.pr.penală, a fost obligat pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R. M. V., solicitând repunerea în termenul de recurs, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul reducerii pedepsei aplicate de instanța de fond sub minimul prevăzut de lege și aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

La termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2012, Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului declarat de către inculpat.

Din actele aflate la dosarul J. Dej a reieșit că inculpatului i s-a comunicat copia dispozitivului hotărârii primei instanțe în data de 13 iunie 2012 (f. 47 dosar fond) la singura adresă indicată în faza de urmărire penală, deși inculpatul avea cunoștință de existența procesului, însă nu a înțeles să comunice organelor judiciare o altă adresă din străinătate unde ar fi putut citat, această obligație incumbându-i.

Termenul de recurs expira la data de 25 iunie 2012, recursul fiind declarat la data de 28 iunie 2012.

Este adevărat că prin motivele de recurs inculpatul a formulat o cerere de repunere în termenul de recurs, arătând că la adresa unde s-a comunicat hotărârea nu mai locuiește nimeni din familia sa, însă faptul că inculpatul s-a aflat în străinătate (Spania) pe parcursul urmăririi penale în parte și al întregii judecăți nu este o cauză temeinică de împiedicare, în sensul legii care să justifice repunerea în termenul de recurs.

R. inculpat nu a comunicat nici organelor judiciare și nici în faza de judecată vreo adresă din Spania, pentru a putea fi citat în mod procedural și nici nu s-a prezentat în fața instanțelor, chiar în fața instanței de recurs trimițând doar un mandatar în persoana apărătorului ales.

În această situație, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a C.pr.pen., văzând și dispozițiile art. 3853 C.pr.pen., Curtea va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul R. M. V. împotriva sentinței penale nr. 709 din 5 iunie 2012 a J. C.-N..

Se va stabili, potrivit art. 189 C.pr.pen. în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorar parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul R. M. V. (fiul lui I. si S., născut la data de (...) în loc. C. T., jud. C., domiciliat în mun. C. T., str. M., nr.

11, ap. 13, jud. C.) împotriva sentinței penale nr. 709 din 5 iunie 2012 a J. C.-N..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu av. D. D. T..

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 28 noiembrie 2012 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. D. L. M. R. I. C. M.

Red.A.D.L./(...). Dact. H.C./2 ex./ Jud.fond. O. C..

GREFIER M. N.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1681/2012, Curtea de Apel Cluj