Decizia penală nr. 937/2012, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA P.Ă NR.937/R/2012

Ședința publică din 19 iunie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : I. M.,judecător

JUDECĂTORI : V. V. A.

: L. H.

GREFIER : L. C.

P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către P. de pe lângă J. C. N. și partea vătămată T. L. E., împotriva sentinței penale nr.437/(...), pronunțată în dosar nr. (...) al J. C. N., privind pe inculpații I. A. și C. S. R., trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 2. al P. de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca după cum urmează:

- inculpata I. A. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 al.1, 2 C.

- inculpatul C. S. R. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art.260 al. 1 C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata I. A. personal asistată de apărător ales, av.Călin Todea, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul C. S. R. personal asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Moșteanu C., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și av.Mladin M. în substituirea apărătorului ales al părții vătămate T. L. E., av.Anatol P., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind partea vătămată T. L. E.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.

Reprezentantul P., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatei I. A., pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării și majorarea pedepsei aplicate inculpatului C. S. pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Din actele dosarului reiese că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj. În primul rând există o costrângere realizată prin amenințarea cu darea în vileag a unor aspecte compromițătoare vis-a-vis de viața intimă a părții vătămate. A. lucru este susținut de declarațiile părții vătămate cât și de declarațiile martorei Ș. S. Pe de altă parte, există temerea prezentă la partea vătămată care este prezentă. Chiar dacă nu ar fi întrunite elementele infracțiunii de șantaj, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare. Are mai puțină relevanță faptul că partea vătămată a telefonat inculpatei să întrebe de acele înregistrări și că în acel moment s-a produs acea constrângere. De asemenea, are mai puțină importanță că aceste înregistrări nu urmau să fie făcute publice decât prin prezentarea la parchet sau instanță dar și în aceste condiții este vorba de divulgarea în public a acestor înregistrări. Consideră că toate elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj sunt întrunite în cauză astfel că soluția instanței de fond este greșită. Cu privire la inculpatul C., consideră că pedeapsa aplicată este extrem de blândă având în vedere că acesta a generat tot acest conflict și ținând seama și de poziția de nerecunoaștere.

Apărătorul părții vătămate T. L. E., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatei I.

A., având în vedere că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj iar în ceea ce-l privește pe inculpatul C. S., solicită în principal, să se înlăture circumstanțele ateanuante reținute nejustificat iar în subsidiar, rejudecarea cauzei având în vedere nemotivarea hotărârii. Instanța de fond a ajuns la concluzia că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, în ceea ce privește latura obiectivă și subiectivă, cu toate că a reținut că inculpata I. a săvârșit o infracțiune de amenințare dar consideră că aceasta nu a fost de natură a determina temerea părții vătămate. C. concluzia instanței pentru că nu se poate reține că activitatea părții vătămate a creat inculpatei o stare d elabilitate în contextul în carre inculpata avea cunoștință de existența înregistrărilor cu cel puțin câteva zile în urmă. Un alt aspect important este acela că în dimineața zilei de (...), anterior discuțiilor purtate cu partea vătămată, inculpata I. a înregistrat pe rolul J. C. N. o acțiune împotriva inculpatului C. de încredințare minor. Pe de altă parte, instanța de fond a remarcat că inculpata nu a manifestat mirare la întrebarea părții vătămate cu privire la existența înregistrărilor , ceea ce însemană că știa despre ce întreba. Nu se poate admite opinia instanței conform căreia inculpata nu ar fi știut de vizita martorului I. la locuința părții vătămate. A. vizită era cunoscută de inculpată în contextul în care, sunată fiind, a spus că intenționat și-a trimis părinții. Mai mult, nu se poate reține o stare de tulburare profundă a inculpatei având în vedere că au trecut câteva zile de la data descoperirii infidelității concubinului. Sunată fiind, inculpata a ales să amenințe partea vătămată cu darea în vileag a celor două înregistrări atât vecinilor cât și studenților și superiorilor părții vătămate în cazul în care nu se va muta din imobilul cu pricina. Fără nici un dubiu partea vătămată avea suficiente elemente obiective, momentul amenințării fiind concomitent cu cel în care partea vătămată a reallizat că există acele înregistrări. Solicită a se constata că din declarațiile părții vătămate cât și a martorei S. S. rezultă că în urmă cu câteva luni, în momentul în care partea vătămată i-a comunicat pentru prima dată că dorește să pună capăt relației cu inculpatul C., acesta i-ar fi spus că va regreta această decizie deoarece deține anumite înregistrări compromițătoare. Faptul că în data de 2 februarie tatăl inculpatei a reiterat solicitarea inculpatei, nu face altceva decât să-i confirme seriozitatea celor spuse de inculpată. Totodată, nu se poate reține că activitatea martorului I. este independent de activitatea inculpatei, în contextul în care acesta ar fi acționat fără știință. Din declarațiile martorului reiese că acesta ar fi căutat din proprie inițiativă clinica unde lucra partea vătămată și fără știința inculpatei. I. avea cunoștință despre locul de muncă al părții vătămate având în vedere că anteriior a efectuat un control oftalmologic făcut de partea vătămată. Apreciază că fără îndoială, acțiunea inculpatei de a amenința partea vătămată a fost comisă cu intenție.

În privința inculpatului C. S., arată că din probele administrate în cauză rezultă fără îndpoială că acesta a dat dovadă de iresponsabilitate, de disprețfață de înfăptuirea justiției, a negat în mod constant săvârșirea faptelor sens în care nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante. În suubsidiar, s-ar impune chiar trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că sentința este total nemotivată în ceea ce privește incidența circumstanțelor atenuante în sarcina inculpatului.

Cu privire la recursul parchetului, solicită admiterea lui.

Reprezentantul P., cu privire la recursul părții vătămate, solicită admiterea lui.

Apărătorul inculpatei I. A., solicită respingerea recursurilor ca nefondate. A., arată că inculpata trăia în concubinaj cu inculpatul C. cu care avea un copil de 3 ani. De mai multe luni în care relațiile dintre partea vătămată și inculpat s-au consumat fără a fi descoperite, inculpata a devenit suspicioasă asupra comportamentului concubinului care lipse adeseori de acasă. La data de (...), inculpata a găsit un bilet asupra inculpatului care era scris de o persoană străină și în care era specificat în vederea cumpărării uleiului de masaj. D. acest bilet, inculpata i-a cerut explicații, în cursul aceestora inculpatul recunoscând că întreține relații intime cu partea vătămată. În urma acestor discuții, inculpata a decis să pună capăt relației și a plecat de la serviciu acasă. Acolo erau părinții inculpatei care obișnuiau să vină periodic spre a o ajuta la creșterea copilului, aceștia sesizând că s-a întâmplat ceva, în cele din urmă inculpata relatându-le cele aflate. Aprocimativ în jurul orelor

15.00, fără știrea inculpatei, aceștia s-au deplasat la domiciliul părții vătămate căreia i-au adus la cunoștință că relație ei cu inculpatul a fost descoperită. Instanța de fond a rețint că această vizită a fost făcută din proprie inițiativă , interpretare corectă, bazată pe probele administrate. Solicită a se vedea declarațiile părții vătămate în care precizează că în discuțiile telefonice a întrebat inculpata de ce nu a venit personal, aceasta răspunzând că a preferat să-și trimită părinții precum și declarația martorei S. S. care declară că a auzit- o pe inculpată spunând că a preferat să-și trimită părinții pentru a evita un scandal. Ulterior, partea vătămată a luat hotărârea de a contacta telefonic pe inculpată. Se poate constata din declarațiile părții vătămate, ale inculpatei și ale martorei S. S. că nici un moment partea vătămată nu și-a cerut scuze pentru cele întâmplate și nu a făcut altceva decât să ceară explicații de parcă ea era cea mai îndreptățită în acest sens. Cu privire la discuțiile telefonice dintre inculpată și partea vătămată, nu se poate trece cu vederea starea psihică în care se afla inculpata și faptul că nu era în măsură să se controleze, neputându-se pune temei pe afirmațiile făcute. Faptul că inculpata nu a avut nici un moment intenția reală de a dezvălui acele înregistrări rezultă și din conduita ulterioară a inculpatei care a refuzat orice discuție cu partea vătămată. Din convorbirile telefonice purtate de partea vătămată rezultă că amenințările nu au fost serioase. Apreciază că în mod corect instanța de fond a constatat lipsa laturii obiective a infracțiunii. Referitor la latura subiectivă, consideră deosebit de important a evidenția faptul că șantajul presupune intenția directă caracterizată prin aceea că făptuitorul trebuie să urmărească dobândirea unui folos în mod injust. În speță, organul de urmărire penală nu a precizat în ce anume ar consta folosul inculpatei. Din declarația părții vătămate rezultă cu certitudine că aceasta știa de mai mult timp de existența unor înregistrări video ale momentelor intime petrecute cu inculpatul C. P. vătămată a declarat că după ce i-a spus inculpatului C. că vrea să încheie relația, acesta a afirmat că-i va părea rău întrucât a înregistrat-o în timpul unor momente intime. P. vătămată nu a făcut altceva decât să o provoace pe inculpată la proferarea unor amenințări iar prin prezența martorei S. S. nu a făcut altceva decât săobțină probe pentru un presupus șantaj. În mod corect instanța de fond a sesizat că inculpata nu poate fi judecată pentru faptele tatălui său. Pentru toate acestea, solicită respingerea recursului.

Apărătorul inculpatului C. R., solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. În mod corect prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă având ca modalitate de executare, suspendarea condiționată a executării pedepsei. De asemenea, justificat s-au reținut circumstanțe atenuante prev.de art.74 alin.2 C.penal, ținând seama de faptul că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, este încadrat în muncă, s-a prezentat în fața organelor de cercetare penală și are în îngrijire un copil minor. Cu onorar din

FMJ.

Reprezentantul P., în replică, arată că organul de cercetare penală trebuie să stabilească dacă fapta reclamată se suprapune cu textul de lege, dacă există probe pentru trimitere în judecată, acesta fiind rolul procurorului. P. a stabilit că fapta reclamată se suprapune peste textul de lege, există toate elementele constitutive și există probe în acest sens. Scopul injust nu trebuie să fie doar material. Există patru martori care susțin că partea vătămată se afla într-o stare de temere, acești martori nefiind înlăturați de instanță. Se pune întrebarea dacă se poate pune bază pe declarațiile inculpatei în condițiile în care există serioase contradicții și oscilații. Declarațiile părții vătămate sunt susținute de declarațiile unor martori care nu au fost înlăturați.

Apărătorul inculpatei I. A., în replică, în legătură cu acea temere, arată că din rechizitoriu nu a rezultat că plângerea formulată de partea vătămată este o consecință a vizitei făcute de tatăl inculpatei la clinică. A. faptă nu-i aparține inculpatei, ea nici nu a avut cunoștință de această vizită.

I. I. A., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursurilor achiesând concluziilor puse de apărătorul său.

Inculpatul C. S. R., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursurilor.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 437 din (...), pronunțată în dosar nr. (...) al J. C. N., în baza art. 11 pct. 2 lit. a din C.pp. rap. la art. 10 lit. d din C. s-a dispus achitarea inculpatei I. A., fiica lui N. și V. L., născută la data de (...) în mun. Constanța, jud. Constanța, cu domiciliul în mun. C.-N., str. A. V., nr. 184, ap.34, jud. C., posesoare a CI seria KX, nr. 6., CNP 2., studii superioare, necăsătorită, având un copil minor, regional manager la SC ,,P. C., fără antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 al.

1 și 2 din C.pen.

În baza art. 260 al. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 74 al. 2 din C.epn. a fost condamnat inculpatul C. S.-R., fiul lui A. și S., născut la data de (...) în mun. C.-N., jud. C., cu domiciliul în mun. C.-N., str. A. V., nr. 184,ap. 34, jud. C., posesor al CI seria KX, NR. 6., CNP 1., studii liceale, necăsătorit, având un copil minor, încărcător-descărcător la SC ,,P. C., fără antecedente penale la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 81 și 82 din C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului C. S.-R. și stabilește termenul de încercare de 2 ani și 3 luni.

În baza art. 71 al. 5 din C.pen. s-a dispus suspendare executării pedepselor accesorii dispuse.

În baza 359 din C. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

S-a constatat că partea vătămată T. L. E., C.-N., str. A. V., nr.184, ap.9, jud. C. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 al. 1 din C. a fost obligat inculpatul C. S.-R. la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată, avansate de stat.

În baza art. 189 al. 1 din C. onorariul avocatului desemnat din oficiu, d- nul BLĂJAN CĂLIN B. de 200 lei a fost suportat din fondurile M.ui Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 2. din data de 18 noiembrie 2011 P. de pe lângă

Judecătoria Cluj-Napoca a dispus trimiterea in judecată, în stare de libertate, a inculpaților I. A., cercetată în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infr. de șantaj, prev. de art. 194 al. (1), (2) C. Pen și a inculpatului C. S.-R., cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infr. de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al. (1) C. pen.

S-a reținut fapta inculpatei I. A., care, la data de (...), în cadrul unei convorbiri telefonice, i-a solicitat părții vătămate T. L.-E. să se mute din imobilul situat în pe str. A. V. nr. 184 din C.-N. în decurs de 1-2 zile, amenințând-o că, în caz contrar va da în vileag (le va prezenta vecinilor, studenților și superiorilor părții vătămate) două înregistrări audio-video care surprind momente intime petrecute de partea vătămată alături de concubinul învinuitei, C. S.-R., amenințare care a alarmat partea vătămată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 al. (1), (2) C. pen.

Fapta inculpatului C. S.-R., care, la data de (...), fiind audiat în calitate de martor în dosarul penal nr. 2. al P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca (în care calitatea de învinuit o avea I. A.), a declarat în mod mincinos că nu a înregistrat audio și/sau video momente intime derulate între el și T. L. și că nu a avut nicio convorbire telefonică cu aceasta cu privire la acele înregistrări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al. (1) C. pen.

Instanța a audiat inculpații, partea vătămată și a administrat proba testimonială și proba cu înscisuri.

Analizând actele dosarului și materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, instanța a constatat următoarele:

În cursul lunii februarie 2011 partea vătămată T. L.-E. a sesizat organele judiciare cu privire la faptul că la data de 31 ianuartie 2011 inculpata I. A. i-a solicitat să se mute din imobilul situat în pe str. A. V. nr. 184 din C.-N. în decurs de 1-2 zile, amenințând-o că în caz contrar va da în vileag (le va prezenta vecinilor, studenților și colegilor părții vătămate) două înregistrări audio-video care surprind momente intime petrecute de partea vătămată alături de concubinul învinuitei, inculpatul C. S.-R.

Din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine următoarele împrejurări:

Cei doi inculpați au o relație de concubinaj de durată mai îndelungată, iar din această relație a rezultat un copil. Începând cu vara anului 2010 între inculpatul C. și partea vătămată s-a născut o relație intimă. La sfârșitul lunii ianuarie 2011, din probe rezultând data de 31 ianuarie 2011, inculpata I., având suspiciuni cu privire la infidelitatea partenerului său, după ce a verificat mesajele telefonice ale acestuia și după ce întâmplător a descoperit un înscris într-un buzunar al inculpatului C. care conținea o listă de cumpărături scrisă de o persoană străină, printre care se afla și un ulei de masaj, a aflat despre această relație după ce l-a înfruntat pe inculpatul C.

I. I. a recunoscut că în seara zilei de 31 ianuarie 2011, ziua în care inculpatul C. i-a confirmat suspiciunile și a dezvăluit identitatea persoanei cu care întreținea relații intime, a fost sunată de către partea vătămată care i-a cerut lămuriri cu privire la existența unor înregistrări care prezentau pe partea vătămată și pe inculpatul C. în ipostaze intime. Coroborând declarațiile inculpatei I. cu declarațile părții vătămate și a martorei Ș. S., care a fost chemată în aceeași seară la locuința părții vătămate și care a auzit conversația pusă pe difuzorul extern de către parte vătămată, reținem că inculpata ar fi adresat expresii jignitoare părții vătămate raportat la presupuse moravuri ușoare ale acestei din urmă, făcând mențiuni textuale n-am văzut așa ceva nici în filmele XXL, le voi face publice în cazul în care nu vei părăsi imobilul într-o săptămână, apoi în două zile și apoi în termen de o zi. R. două aspecte: primul legat de faptul că partea vătămată a aflat de existența anumitor înregistrări de la o terță persoană, iar al doilea că la întrebarea directă a părții vătămate, inculpata nu a manifestat mirare, ceea ce înseamnă că știa despre ce întreabă partea vătămată.

P. vătămată a declarat că anterior, dar în cursul aceleiași zile a venit la locuința sa tatăl inculpatei I., respectiv martorul I. N. care era tulburat și care a întrebat-o pe partea vătămată despre relația sa cu inculpatul C., iar la încercarea părții vătămate de a evita substanța discuției, martorul i-ar fi spus domnișoară, te-a înregistrat, spunându-i că a fost legată la ochi precum și culoarea lenjeriei de pe pat.

Despre exitența sau inexistența acestor înregistrări ne vom ocupa mai târziu, dar vom reține că partea vătămată nu putea cunoaște împrejurarea privind înregistrările decât de la eventuala persoană care le-ar fi putut realiza, respectiv inculpatul C. sau de la persoane care știau printr-un mijloc sau altul de eventuala existență a înregistrărilor. Cum inculpatul C. nu i-a spus părții vătămate până la data de 31 ianuarie 2011 despre eventuale înregistrări, iar înainte de discuția cu inculpata I. partea vătămată avea deja cunoștință despre astfel de discuții, în mod necesar a aflat de la martorul I. N. De aici rezultă concluzia necesară, coroborată cu declarația părții vătămate că matorul care a vizitat-o pe partea vătămată în acea zi, i-a adus la cunoștință într-un mod explicit că astfel de înregistrări există.

După două zile martorul I. a mers la locul de muncă al părții vătămate cu scopul declarat de aceasta de a-i spune părții vătămate să o lase în pace pe inculpată întrucât este în situația în care este. În condițiile în care martorul avea cunoștință despre necazul fiicei sale și de existența înregistrărilor, vizita martorului nu putea avea alt scop decât acela de a intimida pe partea vătămată și de a o determina să înceteze relația cu tatăl nepotului său și/sau de a determina să se mute din imobil. Iar cu privire la aceste solicitări este esențială împrejurarea că martorul a ales să meargă la locul de muncă al părții vătămate, respectiv o unitate sanitară unde partea vătămată este medic, tocmai pentru a o intimida și a-i crea temerea cu privire la posibilitatea concretă de a aduce la cunoștința colegilor de serviciu ai părții vătămate detalii cu privire la relația intimă a acesteia cu inculpatul C., a înregistrărilor, și astfel de a o expune la o situație umilitoare. De altfel martorul a arăta că în opinia sa consideră nedemnă conduita părții vătămate și incompatibilă cu prestigiul profesiei sa, ceea ce înseamnă că știa de la început că aflarea unor astfel de împrejurări de către colegii părții vătămate, ar fi creat cel puțin o situație stânjenitoare și certe prejudicii, cel puțin morale. Asumarea unor astfel de consecințe, în condițiile în care martorul ar fi avut și o altă posibiliate reală și mult mai facilă de a discuta cu partea vătămată care locuia în același imobil ca și fiica, poate fi explicată numai în contextul în care martorul a urmărit astfel de consecințe.

Cât privește existența sau inexistența unor înregistrări video care să fi surprins pe partea vătămată și pe inculpatul C. în ipostaze intime, deși pare neconcludentă dezlegarea acestei dileme, instanța reține că toate persoanele audiate au declarat că au auzit despre existența vreunor înregistrări de la terțe persoane, partea vătămată indicându-l pe martorul I., martorul I. indicându-l pe martorul P., martorul P. pe partea vătămată, iar inculpata I. că pur și simplu a auzit de la alte persoane. În convorbirea telefonică dintre partea vătămată și inculpatul C. acesta admite fără echivoc că există două înregistrări video care să fi surprins pe partea vătămată și pe inculpatul C. în ipostaze intime și că acestea au fost găsite de către inculpata I., care este dispusă să le folosească la un eventual proces cu privire la custodia copilului (remarcăm așadar contextul strict la care s-a referit inculpatul C.). Singurul element comun al tuturor declarațiilor este acela că eventuala activitate de înregistrare este atribuită inculpatului C., iar acesta o recunoaște în fața părții vătămate în convorbirea telefonică din data de 1 februarie 2011. Inculpatul C. i-a spus părții vătămate că există acele înregistrări, pentru că i-ar fi spus orice numai să o liniștească, însă nu se poate susține că se încearcă liniștirea unei persoane tocmai prin aducerea la cunoștință că faptele păgubitoare care i-au creat inițial neliniștea sunt reale. P. vătămată nu avea niciun motiv rezonabil să o contacteze pe inculpata I. imediat după ce aceasta a aflat despre relația cu inculpatul C. și să pună cu prioritate problema unor înregistrări dacă ar fi știut dinainte că acestea există și dacă nu ar fi fost convinsă că și inculpata I. avea cunoștință despre aceste înregistrări. Singura concluzie rezonabilă, care este concordantă cu cele spuse de către inculpatul C. părții vătămate în convorirea telefonică și cu cele spuse de către inculpata I. părții vătămate în seara zilei de

31 ianuarie 2011, este aceea că acele înregistrări au existat și au fost făcute de către inculpatul C. fără acordul sau știința părții vătămate.

A. chestiune a fost dezlegată de instanță numai pentru a analiza dacă a existat o amenințare din partea inculpatei I. către partea vătămată și dacă amenințarea era una serioasă, precum și pentru a decela fapta pentru care inculpatul C. a fost trimis în judecată. Apărătorul inculpatei I. a învederat instanței persistența și determinarea părții vătămate de a procura probe împotriva celor doi inculpați, probe legate de împrejurarea că ar fi fost amenințată cu darea în vileag a unor fapte compromițătoare. Desigur, în mod voit partea vătămată a purtat convorbirea cu inculpata I. asigurându-se că va fi auzită de către martora Ș., cu scopul de a dobândi un martor, în mod intenționat l-a trimis pe martorul A. S. să poarte o conversație cu martorul P. despre înregistrări și despre persoanele care cunoșteau existența lor și la fel în mod voit a înregistrat convorbirea telefonică cu inculpatul C. Î. la care trebuie să fie dat un răspuns mai întâi este aceea a cauzei pentru care partea vătămată a ales o astfel de conduită. Rezumând contextul evenimentelor, reținem că inculpata I. a aflat despre relația pe care partea vătămată o avea cu inculpatul C. și a descoperit proba irefutabilă a infidelității. Despre aceste împrejurări i-a relatat martorului I., tatăl său, iar acesta a mers la domiciliul părții vătămate unde a avut grijă să dezvăluie împrejurarea că a văzut acele înregistrări, însă, din declarația părții vătămate, martorul nu i-ar fi spus că vor fi folosite împotriva ei. În aceste condiții partea vătămată s-a arătat îngrijorată de existența acestor înregistrări, și fără să țină seama de starea în care se afla inculpata I. care aflase de puțină vreme despre infidelitatea concubinului ei, a sunat-o. Gestul părții vătămate este unul de conservare a propriilor interese fără să fie interesată de consecințele faptelor sale asupra celorlalți, însă acest gest nu se circumscrie spațiului procesual penal.

Simțindu-se umilită de conduita celor doi și în condițiile în care are un copil minor cu inculpatul C., iar apoi jignită și umilită a doua oară de apelul părții vătămate care îi cerea explicații cu privire la acele înregistrări inculpata I. a folosit cuvinte jignitoare la adresa părții vătămate când aceasta a apelat-o și în contextul în care a fost întrebată despre înregistrări, raportat la starea emoțională labilă a amenințat-o pe partea vătămată cu expunerea publică a acelor înregistrări, dacă nu părăsește imobilul într-o săptămână, apoi în 2 zile și apoi într-o zi (cel mai probabil termenul acordat a fost scurtat pe măsură ce creștea starea de nervozitate a inculpatei). Ulterior acelei zile, amenințările cu darea în vileag a acelor înregistrări au fost continuate în mod cert și foarte susținut de către tatăl inculpatei, martorul I., iar împrejurarea că martorul a venit la locul de muncă al părții vătămate pentru a se asigura de efectul scontat al amenințărilor a creat convingerea părții vătămate asupra seriozități amenințării. De aceea s-a adresat organelor judiciare după consumarea acestui episod (declarația părți vătămate date în fața instanței). Deși avea posibilitatea reiterării amenințărilor personal, inculpata I. a refuzat categoric să poarte orice fel de conversație cu partea vătămată, considerând revoltător gestul acesteia de a o contacta. R. că partea vătămată a contactat-o telefonic pe inculpată la data de 1 februarie 2011, pentru a înregistra convorbirea, care presupunea că va conține aceleași elemente de amenințare.

Pe de altă parte, dacă inculpata I. ar fi dorit să determine plecarea din imobil al părții vătămate prin amenințarea cu darea în vileag a înregistrărilor folosindu-se de tatăl său ca persoană interpusă, atunci l-ar fi îndemnat să formuleze amenințările încă de la prima vizită a acestuia la domiciliul părții vătămate, în seara zilei de 31 ianuarie 2011, însă cel mai probabil nici nu a știut că tatăl său a vizitat-o pe partea vătămată. La fel, cel mai probabil tatăl inculpatei I., care a auzit conversația telefonică din seara zilei de 31 ianuarie

2011 dintre fiica sa și partea vătămată, a luat singur decizia de a contura suficient amenințarea, cu scopul de a asigura un minim de confort emoțional fiicei sale, considerând că ar fi retrărit aceeași jignire de fiecare dată când ar fi văzut-o pe partea vătămată, sau la gândul că locuiește în apropierea sa. Întrucât faptele martorului I. N. nu fac obiectul judecății, iar inculpata I. nu a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea vreunei fapte de instigare la șantaj, constatăm că aceste împrejurări exced cadrului procesual.

Cât privește caracterul ilegal al probelor obținute de către partea vătămată prin înregistrarea convorbirii telefonice cu inculpatul C., precum și determinarea inculpatei I. la săvârșirea unei infracțiuni în scopul obțineri probei (respectiv că împrejurările de fapt arătate de către inculpata I. la data de

31 ianuarie 2011 telefonic au fost auzite de martora Ș.), reținem mai întâi că în temeiul art. 91^6 al. 2. C. partea vătămată are dreptul de a înregistra propriile convorbirile telefonice. Conduita părții vătămate la care face referire apărarea inculpatei este aceea că a întrebat în mod repetat despre înregistrări știind sau trebuind să intuiască că inculpata se află într-o stare emoțională instabilă, pe care a determinat-o în mare parte partea vătămată și astfel îi va adresa injurii și amenințări. Pentru ca proba obținută să fie ilicită, trebuie ca la baza obținerii ei să stea că o conduită ilicită, adică contrară legii sau neautorizată de lege. A. deoarece logica juridică impune următoarea axiomă: o conduită licită sau autorizată de lege nu poate fi premisa directă a unei infracțiuni, adică nu poate avea ca și consecință directă un efect contrar legii. Întrebările părții vătămate cu privire la existența unor înregistrări compromițătoare pentru persoana sa, chiar repetate pe fondul unei stări de iritare, indignare și jignire provocate inculpatei nu au are un caracter ilicit. De altfel, legea română sau alte norme internaționale incidente nu protejează viața privată decât împotriva unor ingerințe nejustificate și nu ca și perimetru pentru desfășurarea unor activități ilicite.

S-a reținut că a existat o faptă de amenințare (folosind cuvântul cu sensul său comun) în seara zilei de 31 ianuarie 2011, dar amenințarea a fost spontană, iar factorul declanșator a fost tocmai apelul părții vătămate. E. esențial să reținem că inculpata i-a acordat părții vătămate un termen de câteva zile, iar apoi în starea de indignare progresivă a limitat termenul la 1-2 zile pentru a se muta, un termen care este nerezonabil. Din declarația părții vătămate rezultă că vizita martorului I. a determinat-o să se adreseze organelor de poliție, însă nu se poate susține că până la acel moment partea vătămată ar fi tratat cu indiferență amenințarea inculpatei din seara zilei de 31 ianuarie

2011, căci altfel nu s-ar fi preocupat să-și adune probe cu privire la amenințare și șantaj. Așadar, partea vătămată nu a resimțit teama expunerii a umilințe publice atât de acut, cât a încercat să verifice dacă există acele înregistrări. A doua zi, la data de 1 februarie 2011 deși a avut confirmarea că acele înregistrări există, totuși nu a sesizat orgenele de poliție. N. că pe acest fond, vizita martorului I. la locul de muncă al părții vătămate, pe lângă caracterul persuasiv, s-a produs chiar la expirarea acelui termen, nerezonabil de altfel, de 1-2 zile dat de către inculpată pentru ca partea vătămată să se mute din imobil. Fapta inculpatei din data de 31 ianuarie 2011 de a amenința pe partea vătămată cu darea în vileag a acelor înregistrări nu are un caracter consistent, chiar dacă temerea părții vătămate din data de 2 februarie 2011 este una reală și rezonabilă. A. temere reală a survenit datorită unor factori cumulați, dar exteriori amenințărilor spontane ale inculpatei din data de 31 ianuarie 2011. Caracterul spontan al amenințărilor, care au survenit ca și idee vindicativă la afrontul adus de către partea vătămată atât prin relația cu inculpatul C. cât și cu apelul telefonic din seara zilei de 31 ianuarie 2011, nu susține aserțiunea că inculpata ar fi prevăzut urmarea faptelor sale și ar fi urmărit realizarea acestei urmări. Totodată fapta inculpatei din seara zilei de

31 ianuarie 2011 nu a fost de natură să o alarmeze de partea vătămată, care nu avea niciun element obiectiv necesar care să o facă să creadă realitatea celor spuse de către inculpată, fiind evidentă și pentru partea vătămată starea de labilitatea emoțională a inculpatei determinată tocmai de către partea vătămată. Instanța consideră exagerată punerea în valoare numai a faptei care cauzează un rău, cu ignorarea totală a contextului în care s-a făcut amenințarea cu acel rău și a modului în care s-a formulat acea amenințare. Ulterior, datorită unor elemente noi și datorită faptei unei alte persoane partea vătămată s-a alarmat, încât nu vom fi nici în prezența infracțiunii de amenințare săvârșite de către inculpata I. R. că nu sunt întrunite condițiile existenței laturi obiective și ale celei subiective vom dispune achitarea inculpatei I. pentru săvârșirea infracțiuni de șantaj, raportat la disp. art. 10 lit. d din C.

Cât privește fapta inculpatului C. s-a reluat concluzia unor argumente de mai sus și s-a constatat că dincolo de un dubiu rezonabil inculpatul C. a efectuat înregistrări video care prezentau relații intime cu partea vătămată fără acordul părții vătămate și fără cunoștința acesteia. La data de 1 februarie

2011, fiind întrebat telefonic de către partea vătămată asupra acestei împrejurări inculatul a recunoscut existența înregistrărilor identificând și persoana care le deține. La data de 7 aprilie 2011 inculpatul C. a fost audiat în calitate de martor în cauză și a fost întrebat în mod expres despre existența înregistrărilor și despre recunoașterea acestei împrejurări către partea vătămată, iar inculpatul a negat veridicitatea acestor împrejurări. La momentul la care a fost întrebat de organele judiciare despre existența înregistrărilor și despre faptul că a recunoscut față de partea vătămată, aceste împrejurări erau esențiale cauzei. În acest context fapta inculpatului C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 al. 1 din C.pen.

La individualizarea pedepsei Instanța a luat în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat, criteriile prev. de art. 72 din C.pen., de faptul că inculpatul a generat toată starea de fapt conflictuală fără a încerca să o lămurească, dar și de împrejurarea că a ales o astfel de conduită gândindu-se că o va proteja pe inculpata I., respectiv mama copilului său. S-a reținut această împrejurare ca și circumstanță atenunată în condițiile art. 74 al. 2 din C.pen.

În baza art. 260 al. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 74 al. 2 din C.pen. a fost condamnat inculpatul C. S.-R. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din

C.pen., ținând seama de gravitatea faptei care crează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice.

În baza art. 81 și 82 din C.pen., luând în considerare împrejurările ce țin de persoana inculpatului, respectiv vârsta acestuia, faptul că are responsabilitatea creșterii unui copil, are un loc de muncă stabil și a regretat consecinețele faptelor sale, împrejurări care îl pot face pe inculpat să conștientizeze impactul faptelor sale asupra sa și asupra familiei sale, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, astfel că s-a dispus suspendarea condiționată a executării stabilind termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

În baza art. 71 al. 5 din C.pen. s-a dispus suspendare executării pedepselor accesorii.

În baza 359 din C. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 al. 1 din C. a fost obligat inculpatul C. S.-R. la plata cheltuielilor de judecată, iar onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu a fost avansat din FMJ.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs P. de pe lângă J. C.

N. si partea vătămată T. L.

Prin recursul declarat de P. de pe lângă J. C. N., s-a solicitat casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatei I. A., pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării și majorarea pedepsei aplicate inculpatului C. S. pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Din actele dosarului reiese că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj. În primul rând există o costrângere realizată prin amenințarea cu darea în vileag a unor aspecte compromițătoare vis-a-vis de viața intimă a părții vătămate. A. lucru este susținut de declarațiile părții vătămate cât și de declarațiile martorei Ș. S. Cu privire la inculpatul C.,se consideră că pedeapsa aplicată este extrem de blândă având în vedere că acesta a generat tot acest conflict și ținând seama și de poziția de nerecunoaștere.

P. vătămată T. L. E. în recursul formulat a solicitat casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatei I. A., având în vedere că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de

șantaj iar în ceea ce-l privește pe inculpatul C. S., solicită în principal, să se înlăture circumstanțele ateanuante reținute nejustificat iar în subsidiar, rejudecarea cauzei având în vedere nemotivarea hotărârii.

Analizând sentința atacată,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:

Raportat la materialul probator administrat în cauză,instanța a reținut o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care în mod corect a rezultat doar vinovăția inculpatului C. S. R. în săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 al. 1 C.

În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de șantaj de către inculpata I.

A.,Curtea va constata că prima instanță a procedat corect atunci când a dispus achitarea acesteia în în baza art. 11 pct. 2 lit. a din C.pp. rap. la art. 10 lit. d din C.,nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

A.,raportat la împrejurările în care s-a comis fapta acesteia ,nu trebuie uitat că aceasta trăia în concubinaj cu inculpatul C. cu care avea un copil de 3 ani,și că aceasta ,de mai multe luni în care relațiile dintre partea vătămată și inculpat s-au consumat fără a fi descoperite, a devenit suspicioasă asupra comportamentului concubinului care lipsea adeseori de acasă. La data de (...), inculpata a găsit un bilet asupra inculpatului care era scris de o persoană străină și în care era specificat în vederea cumpărării și un ulei de masaj. D. acest bilet, inculpata i-a cerut explicații, în cursul aceestora inculpatul recunoscând că întreține relații intime cu partea vătămată. În urma acestor discuții, inculpata a decis să pună capăt relației și a plecat de la serviciu acasă. Acolo erau părinții inculpatei care obișnuiau să vină periodic spre a o ajuta la creșterea copilului, aceștia sesizând că s-a întâmplat ceva, în cele din urmă inculpata relatându-le cele aflate. Aproximativ în jurul orelor 15.00, fără știrea inculpatei, aceștia s-au deplasat la domiciliul părții vătămate căreia i-au adus la cunoștință că relația ei cu inculpatul a fost descoperită. Instanța de fond a reținut că această vizită a fost făcută din proprie inițiativă , interpretare corectă, bazată pe probele administrate (a se vedea în acest sens declarațiile părții vătămate în care precizează că în discuțiile telefonice a întrebat inculpata de ce nu a venit personal, aceasta răspunzând că a preferat să-și trimită părinții ) precum și declarația martorei S. S. care declară că a auzit-o pe inculpată spunând că a preferat să-și trimită părinții pentru a evita un scandal. Ulterior, partea vătămată a fost cea care a luat hotărârea de a contacta telefonic pe inculpată,putându-se constata din declarațiile părții vătămate, ale inculpatei și ale martorei S. S. că nici un moment partea vătămată nu și-a cerut scuze pentru cele întâmplate și nu a făcut altceva decât să ceară explicații inculpatei,deși nu era persoana cea mai îndreptățită în acest sens. Cu privire la discuțiile telefonice dintre inculpată și partea vătămată, nu se poate trece cu vederea starea psihică în care se afla inculpata și faptul că nu era în măsură să se controleze, neputându-se pune temei pe afirmațiile făcute.

Faptul că inculpata nu a avut nici un moment intenția reală de a dezvălui acele înregistrări rezultă și din conduita ulterioară a inculpatei care a refuzat orice discuție cu partea vătămată.

Din declarația părții vătămate rezultă că aceasta știa de mai mult timp de existența unor înregistrări video ale momentelor intime petrecute cu inculpatul C. P. vătămată a declarat că după ce i-a spus inculpatului C. că vrea să încheie relația, acesta a afirmat că-i va părea rău ,întrucât a înregistrat-o în timpul unor momente intime.

Prin urmare,în mod corect instanța de fond a constatat atât lipsa laturii obiective a infracțiunii și a celei subiective.Sub aspectul laturii obiective,infracțiunea de șantaj presupune înainte de toate ,o constrângere exercitată asupra unei persoane ,respectiv a-i impune să facă sau să nu facă ceva împotriva voinței sale ,însă constrângerea trebuie să fie de natură a produce celui împotriva căruia se exercită o stare de temere,deoarece numai în felul acesta ,fapta, aducând atingere libertății morale a persoanei,va constitui o infracțiune contra acestei libertăți,respectiv infracțiunea de șantaj.

Constrângerea trebuie exercitată prin violență sau amenințare,iar amenințarea (cazul în speță) presupune efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temerea că pe viitor urmează să suporte un rău ,o faptă păgubitoare,temere care o pune în situația de a nu mai avea resursele psihice necesare pentru a rezista constrângerii.

Se poate constata că în cauză nu există această temere,cormportamentul părții vătămate fiind unul extrem de rațional,în sensul că ea a fost cea care a sunat-o pe inculpată,luând-o la întrebări despre acele înregistrări,mai mult, în prezența martorei S. S. ,punând telefonul pe speaker, pentru ca și martora să audă convorbirea ,în vederea obținerii de probe împotriva acesteia. Sub aspectul laturii subiective șantajul presupune intenția directă caracterizată prin aceea că făptuitorul își dă seama că exercită o acțiune de constrângere împotriva persoanei și că prin aceasta îi produce o stare de temere ,urmare pe care o dorește.

Ori,cătă vreme,partea vătămată a fost cea care a contactat-o pe inculpată,nu se poate vorbi despre vreo intenție a acesteia de a șantaja ,în acest context netrebuind omisă și starea de puternică tulburare în care se afla inculpata ,care,în acea zi tocmai a aflat despre relația intimă pe care concubinul său o avea cu partea vătămată,și, mai mult decât atât,tot ea era cea sunată și luată la întrebări de partea vătămată ,astfel că o eventuală atitudine agresivă verbal sau de amenințare este explicabilă,însă nu intră în sfera ilicitului penal. În susținerea acestei idei stă și împrejurarea că ulterior, inculpata a refuzat orice discuție cu partea vătămată.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului C. S.-R.,Curtea apreciază că în mod nejustificat prima instanță a reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante.

A.,raportat la împrejurarea că toată această stare de lucruri a fost urmarea acțiunilor sale,acesta a negat în mod constant comiterea faptei, în ciuda probelor evidente,reținerea circumstanțelor atenuante în condițiile prevăzute de art. 74 al. (2) C. pen.apare ca fiind exagerată, ca și coborârea pedepsei sub minimul special. Inculpatul a manifestat un dispreț vădit față de înfăptuirea justiției, dând declarații mincinoase sub jurământ, el fiind cel care generat toată starea de fapt conflictuală, fără a încerca să o lămurească, aspecte ce impun aplicarea unei pedepse mai aspre acestuia.

Pentru aceste considerente,Curtea va admite recursurile declarate de P. de pe lângă J. C. N. si a părții vătămate T. L. formulate împotriva sentintei penale nr. 437 din 3 aprilie 2012 a J. C. N., pe care o caseaza doar în ceea ce priveste retinerea circumstantelor atenuante in favoarea inculpatului C. S. R., pe care le va înlătura.

Rejudecând sub acest aspect va dispune condamnarea inculpatului C. S.

R. in baza art. 260 al.1 Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Va mentine restul dispozitiilor setintei atacate. Va stabili termenul de încercare de 3 ani.

Va stabili in favoarea Baroului C. onorariu partial de 50 lei pentru inc. I.

A. si 200 lei pentru inc. C.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU A.E M.IVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E:

Admite recursurile declarate de P. de pe lângă J. C. N. si a părții vătămate T. L. formulate împotriva sentintei penale nr. 437 din 3 aprilie 2012 a J. C. N., pe care o caseaza doar în ceea ce priveste retinerea circumstantelor atenuante in favoarea inculpatului C. S. R., pe care le va înlătura.

Rejudecând sub acest aspect condamna pe inculpatul C. S. R. in baza art. 260 al.1 Cod penal la pedeapsa de :

- 1 (un)an închisoare. pentru infractiunea de mărturie mincinoasă.

Mentine restul dispozitiilor setintei atacate.

Stabilește termenul de încercare de 3 ani.

Stabilește in favoarea Baroului C. onorariu partial de 50 lei pentru inc. I.

A. si 200 lei pentru inc. C.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronuntata in ședința publică din 19 iunie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. M. V. V. A. L. H.

GREFIER, L. C.

Dact.I.M./Dact.S.M

4 ex./(...) Jud.fond. L. M.

← Decizia penală nr. 1553/2012, Curtea de Apel Cluj  Decizia penală nr. 420/2012, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 937/2012, Curtea de Apel Cluj