Decizia penală nr. 420/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI Dosar nr. (...)

DECIZIA P.Ă NR. 420/R/2012

Ședința publică din 13 martie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : V. V. A.- judecător JUDECĂTORI : L. H.

GREFIER : M. N.

I. M.

M. public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C.- reprezentat prin procuror S. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. I.-O. împotriva sentinței penale nr. 61 din 19 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Curtea de A. C. nr. 4. din data de 17 octombrie 2011 pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr.

195/2002, modificată și republicată.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpat apărătorul desemnat din oficiu avocat A.-M. C., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reindividualizarea pedepsei aplicată de instanța de fond, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, către cel general.

Solicită reținerea dispozițiilor art. 72 C. referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor, a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin 1 lit a, c C. și art. 76 lit d C., respectiv atitudinea inculpatului înainte de comiterea faptei, faptul că acesta este la prima confruntare cu legea penală, atitudinea inculpatului din faza de urmărire penală și din fața instanței de judecată.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului inculpatului doar cu privire la reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond, fără aplicarea circumstanțelor atenuante în cauză. Chiar din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală reiese că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale urmărind producerea lui prin săvârșirea infracțiunii, urcându-se la volanul autovehiculului și conducând pe drumurile publice după ce a consumat băuturi alcoolice. De asemenea, nu se poate să nu se țină seama de numărul în creștere al infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de cele mai multe ori cu mult peste limita legală, ceea ce implică din partea instanțelor de judecată aplicarea unor sancțiuni mai severe pentru sancționarea și reeducarea celor vinovați de comiterea unor astfel de infracțiuni. În cauză, nici lipsa antecedentelor penale nu semnifică mai mult decât un comportament normal, de conformare.

C U R T E A :

Deliberând retine ca prin sentința penală nr. 61 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei C.-N., în temeiul art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002R în condițiile art.3. alin.7 C. a fost condamnat inculpatul B. I. O., fiul lui I. și N. , născut la data de (...) in comuna D. , jud.Sălaj , cetătean român, studii superioare , căsătorit, inginer la SC C. N. SA, cu domiciliul in mun.C.-N., str.P. nr.50 ap.29 jud.C., ffl in mun.C.-N., str.F. nr.53 bl.B-5 , sc II ap.88 jud.C., CNP 1. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

În temeiul art. 71 alin.1 și 2 C. s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a) teza a II-a C. pe durata prevăzuta de art.71 alin.2 C..

În temeiul art.81 alin.1 raportat la art. 82 alin.1 C. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În temeiul art.71 alin.5 C. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei inchisorii stabilite.

În temeiul art.359 C. raportat la art.83 C. P. s-a atras atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate in situatia comiterii unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare.

În temeiul art. 191 alin. 1 C., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400

Ron, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 Ron reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, iar 100 Ron cheltuielile efectuate pe parcursul judecății.

În temeiul art.189 alin.2 C. coroborat cu art.171 alin.5 C. raportat la art.6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocatilor pentru furnizarea serviciilor de asistentă juridică în materie penală încheiat între M. Justitiei și Uniunea Natională a Barourilor din România onorariul partial cuvenit avocatului din oficiu în faza judecatii în cuantum de 100 lei este suportat din FMJ.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele că prin R. P. de pe lângă Curtea de A. C. nr.400 /. din (...) s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B. I. O. sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibatie alcoolică de peste 0,8. alcool pur in sânge, constând în aceea că, în data de (...) in jurul orei 15,30 a condus autoturismul proprietate personală pe drumuri publice din mun.C.-N. având in sânge o alcoolemie ce depăseste limita legală

.

Situatia de fapt retinută in actul de sesizare a fost probată de către organul de urmărire penală cu următoarele mijloace de probă: declaratii invinuit, procese verbale, test de respiratie, buletin de analiză toxicologică alcoolemie și buletin de examinare clinica, declaratii martor.

În faza de urmărire penală învinuitul a recunoscut comiterea infractiunii retinute in sarcina sa având o conduită sinceră .

Prezent personal în fața instanței, anterior inceperii cercetării judecătoresti, inculpatul a declarat că dorește soluționarea cauzei in baza probelor administrate in cursul urmăririi penale potrivit procedurii simplificate a judecății reglementată de dispozițiile art.3. C.pr.pen., recunoscând în totalitate săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, nemaisolicitând administrarea altor probe decât cele din faza de urmărire penală pe care și le-a însușit(proces verbal f. 15dos I), in sedinta publică de la termenul curent instanta admitând cererea si dispunând solutionarea cauzei potrivit procedurii simplificate.

S-a solicitat IPJ C. fișa de cazier actualizată a inculpatului(f.12dos.I).

Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale din perspectiva prevederilor art.3. C., instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Din declaratiile inculpatului B. I. O. date in faza de urmărire penală(f.13, f.18-

20 dosUP) coroborate cu elementele de fapt consemnate in procesul verbal de constatare a infractiunii incheiat de către organele de politie la data de (...)(f.8 dosUP) și declaratiile martorului asistent Târziu V.(f.22-24 dosUP) și Szekely Zoltan reiese că în cursul zilei de (...) în jurul orei 15:30 polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție care efectuau serviciul de patrulare și siguranță publică pe raza cartierului G. din mun.C.-N. au oprit în trafic pentru control autoturismul marca „Fiat-Albea"; de culoare albastru cu numărul de înmatriculare CJ-1., pe strada D. în fața imobilului cu nr. administrativ 168, la volanul căruia, in prezenta martorilor asistenti Târziu V. și Szekely Zoltan a fost identificat inculpatul B. I. O.

Î. prezenta halenă alcoolică inculpatul a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul testului de respiratie nr.988/(...) indicând la ora testării 05,45 o valoare de

1,15 mg /l alcool pur in aerul expirat (f.9 dosUP).

Având in vedere valoarea testului de respiratie inculpatul a fost condus la C. UPU 1 în vederea recoltării de probe biologice, în temeiul art.88 alin.6 din OUG nr.195/2002R. Astfel, s-a solicitat acestuia să se supună recoltării probelor biologice de sânge, ceea ce s-a și realizat, recoltându-se de la acesta o probă de sânge la ora

16.24, respectiv a doua probă de sânge la ora 17.24. Totodată inculpatul a fost examinat clinic rezultând că acesta părea sub influența alcoolului, astfel cum rezultă din buletinul de examinare clinică seria 00015277(f.11dos UP).

În urma analizei probei de sânge a rezultat o alcoolemie in sînge a inculpatului la momentul prelevării primei probe-ora 16,24 de 2,2., respectiv, de 2,1. la momentul prelevării celei de a doua probe-17,24, conform buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.976/(...)(f. 12dos.UP).

Cu prilejul declaratiei preliminare date la momentul depistării sale inculpatul a recunoscut , in prezenta martorilor asistenti consumul de băuturi alcoolice aratând că in data de (...) in intervalul orar 14,00-15,20 a consumat 300 gr votca și 500 gr bere in incinta barului R. (f.8 dosUP). De asemenea cu ocazia examinării inculpatului de către medicul primar de la UPU 1 C. -. S. K. , inculpatul și-a menținut aceasta primă declarație, în sensul că a consumat votcă, respectiv 300 gr și 500 ml bere, fapt care a fost consemnat în buletinul de examinare clinică(f.10 dos UP).

Audiat in calitate de făptuitor la data de (...) inculpatul a recunoscut că in data de (...) a fost la barul R. impreună cu niste colegi unde a consumat 300 gr. votca și 1 sticla de bere de 0,5 l. D. ce a consumat băuturile alcoolice s-a urcat la volanul autovehiculului personal și a plecat de pe str.D. din zona Casei Radoi inspre casă, insă pe str.D. nr.186 a fost oprit de către organele de politie(f.15 dosUP).

D. punerea sa sub invinuire la data de (...) în prezența apărătorului ales inculpatul a revenit asupra declaratiilor sale anterioare aratând că a consumat in realitate o cantitate de 3-4 pahare de tuica de mere (400ml)(f.18-20 dosUP), martorii

S. R. F. și V. P. A. confirmând aceasta ultima varianta prezentata de inculpat(f.25-26, f.27-28 dosUP)

În cauză inculpatul a solicitat efectuarea calculului retroactiv al alcoolemiei prin rezolutia din data de (...) organul de urmărire penală respingând cererea inculpatului ca neintemeiat, apreciindu-se că ultimele declaratii ale inculpatului au fost făcute doar în scopul recalculării alcoolemiei și eventual al obținerii unui rezultat care să-l favorizeze, retinându-se si faptul că atât cele două probe de sânge, cât și rezultatul probei alcotest (singurele probe certe în cauză) au indicat valori foarte mari.

In fata instantei de judecată inculpatul a aratat că nu contestă valorile alcoolemiei stabilite prin probele stiintifice administrate in cursul urmăririi penale.

Fapta și vinovăția inculpatului rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă din următoarele mijloace de probă: declarațiile date de inculpat în faza de urmărire penală care se coroborează cu declaratiile martorului asistent Târziu V. și a martorilor S. R. F. și V. P. A., prietenii inculpatului in prezenta cărora inculpatul a consumat băuturi alcoolice, procesul verbal de constatare a infractiunii incheiat la data de (...), buletinul de examinare clinică seria 00015277 buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.976/(...) și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală inculpatului la data de (...).

În drept, fapta inculpatului B. I. O. care, în data de (...) in jurul orei 15,30 a condus pe drumurile publice din mun. C.-N. autoturismul personal marca Fiat Albea cu nr. de inmatriculare (...), având in sânge o imbibatie alcoolica de 2,25 gr.o/oo întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,8. alcool pur în sânge prev. și ped. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 modif. și republ.

Potrivit art.87 alin.1 din actul normativ menționat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,8. alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii din coroborarea probelor constând in testul de respiratie și buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie cu declarațiile inculpatului reiese faptul că numitul B. I. O. a circulat pe drumurile publice din mun.C.- N., respectiv pe str. D., in data de (...) in jurul orei 15,30 la volanul autoturismului marca Fiat Albea cu nr. de înmatriculare (...) având in sânge o imbibatie alcoolică de

2,25 gr.o/oo.

Dat fiind că limita legală permisă de lege este de 0,80 gr/l alcool pur în sânge, se realizează elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002. Urmarea imediată este dată de starea de pericol pentru relațiile sociale privind circulația pe drumurile publice, ocrotite prin norma penală ce incriminează fapta respectivă ca infracțiune. Î. infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze este una de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei (ex re).

În ceea ce privește vinovăția inculpatului instanța a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală cu intenția directă definită în cadrul art.19 pct.1 lit.a) din C. Chiar din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală reiese că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale urmărind producerea lui prin săvârșirea infracțiunii, urcându-se la volanul autovehiculului și conducând pe drumurile publice după ce a consumat băuturi alcoolice.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, constatând că fapta există, a fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiune în sensul art.17 C., în temeiul art.

345 alin.2 din C.pr.pen. instanța l-a condamnat pe inculpatul B. I. O. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibatie alcoolică de peste 0,8. alcool pur in sânge prev. și ped. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002R .

La individualizarea cuantumului pedepsei ce se va aplica pentru infracțiunea săvârșită, în conformitate cu art. 72 din C. s-a avut în vedere, limitele speciale de pedeapsă reduse cu 1/3 în virtutea art.3. alin.7 C., pericolul social concret al faptei apreciat ca fiind unul ridicat în raport cu importanța valorilor sociale încălcate, de modul si mijloacele de comitere a faptei, inculpatul conducând autovehiculul intr-o zonă intens circulată a mun.C.-N., str.D. la o ora când traficul in mun. C.-N. este unul deosebit de ridicat(ora 15,30) expunând astfel, prin conduita sa , participantii la trafic unui pericol potential ridicat, valoarea deosebit de ridicată a alcoolemiei(2,25 gr.o/oo), distanta mica parcursă la volanul autovehiculului, de persoana infractorului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Față de complexul imprejurărilor mai sus mentionate, in contextul in care infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul avand in sange o imbibatie alcoolica de 2,2. o% este o infractiune de pericol, pericol constand tocmai in aceea ca legea a stabilit ca a conduce un autovehicul cu o a1coolemie de peste

0,80 gr%o constituie infractiune iar pericolul unei astfel de fapte este unul obiectiv, legal si efectiv, apreciem că nu se justifică și nu este oportună retinerea de circumstante atenuante în favoarea inculpatului , care să determine aplicarea unei pedepse sub limita specială, atata timp cat nu se regasesc in conduita acestuia.

Din aceeasi perspectiva, s-a apreciat că nu se pot retine dispozitiile art. 74 raportat la art. 76 C., pentru coborarea pedepsei aplicate sub minimul special, neexistand suficiente date in acest sens, or, existența uneia din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. nu obligă instanța de judecată să o considere circumstanță atenuantă judiciară și să coboare pedeapsa aplicată sub minimul prevăzut de norma incriminatoare. Recunoașterea împrejurării invocate drept circumstanță atenuantă este lăsată insa la aprecierea instanței, care ține seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârșit infracțiunile, de urmările produse, precum și de orice alte elemente privitoare la persoana infractorului. În cauza, nici lipsa antecedentelor penale nu semnifica mai mult decât un comportament normal, de conformare.

De asemenea nu putem să nu tinem seama de numărul in crestere al infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul avînd in sînge o imbibatie alcoolică de cele mai multe ori cu mult peste limita legală, ceea ce implică din partea instanțelor de judecată aplicarea unor sanctiuni mai severe pentru sanctionarea și reeducarea celor vinovati de comiterea unor astfel de infractiuni.

Pe cale de consecintă instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. și ped. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 modif. și republ., apreciind că o astfel de pedeapsă constituie un avertisment suficient pentru inculpat de a nu mai săvârși fapte cu caracter penal în viitor și care corespunde sub aspectul naturii și cuantumului scopului sanctionator și preventiv(special și general) edictat de prevederile art.52 C..

În temeiul art. 71 alin.1 și 2 C. s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a C., pe durata executării pedepsei principale, constatând , raportat la natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, existenta unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a din C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității, vazând in acest sens Decizia RIL nr. LXXIV(74)/2007 a I..

În ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei aplicate constatăm că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, astfel cum rezultă din fisa de cazier judiciar a acestuia , este o persoană care nu are antecedente penale (f.12 dosI), iar de la data comiterii infractiunii dedusă judecătii de fată-(...) nu a mai suferit condamnări penale, ceea ce denotă , în opinia noastră, imprejurarea că procesul de reeducare a inculpatului a si inceput acesta constientizând pe deplin gravitatea faptei comise, fiind pe deplin integrat in societate , motiv pentru care apreciem că scopul pedepsei aplicate poate fi atins și fără privarea de libertate a acestuia. Pe cale de consecintă, urmează a fi suspendată condiționat executarea pedepsei, conform art.81 alin.1 din C. pe durata unui termen de încercare de 4 ani potrivit art.82 alin.1 din C.pen, constatând îndeplinite conditiile impuse de textul de lege mentionat.

În conformitate cu dispozițiile art.71 alin.5 din C. instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art.359 din C.pr.pen. i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 din C. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art.189 alin.2 C. coroborat cu art.171 alin.5 C. raportat la art.6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocatilor pentru furnizarea serviciilor de asistentă juridică în materie penală încheiat între M. Justitiei și Uniunea Natională a Barourilor din România onorariul partial cuvenit avocatului din oficiu în faza judecatii în cuantum de 100 lei a fost suportat din FMJ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B. I. O., criticând solutia instantei de fond ca fiind netemeinică si a solicitat casarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reindividualizarea pedepsei aplicată de instanța de fond, în sensul reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță trebuia să retină în procesul de individualizare circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin 1 lit a, c C. și art.

76 lit d C., respectiv atitudinea inculpatului înainte de comiterea faptei, faptul că acesta este la prima confruntare cu legea penală, atitudinea inculpatului din faza de urmărire penală și din fața instanței de judecată.

Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a unui probatoriu complet administrat în faza de urmărire penală, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit întemeiat în procedura prevăzută de art. 3. C. că inculpatul a comis infracțiunea care face obiectul cauzei, vinovăția acestuia fiind corect reținută.

Curtea își însușește în întregime argumentația instanței de fond, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C. și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instantei inferioare ( Helle impotriva Finlandei ).

Deși pe baza stării de fapt reținute s-a dat o încadrare juridică legală infracțiunii comise de inculpat, Curtea consideră că pedepsa stabilită de către instanța de fond nu reflectă în mod just gradul de pericol social concret al faptei comise, făcându-se o greșită aplicare a dispozițiilor art. 72 C.

Potrivit art.72 din C. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii, duratei si modalitătii de executare, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Este real că inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie exagerat de ridicată (2,25 g%o la prima probă recoltată) și la o oră de vârf astfel că securitatea circulației rutiere a fost grav pusă în pericol, impunându- se aplicarea unei sancțiuni severe, atât sub aspectul naturii, cât si a cuantumului, însă nu poate fi ignorat faptul că inculpatul a avut o poziție sinceră și a colaborat în toate fazele procesului penal, nu posedă antecedente penale, a manifestat regret și posedă un loc de muncă, aspecte care trebuie valorificate în procesul de individualizare a pedepsei.

Pe de altă parte, raționamentul instanței de fond care a condus la nereținerea de circumstanțe atenuante este justificat. Aplicarea dispozițiilor art. 74 C. este atributul exclusiv al instanței de judecată, care la momentul individualizării pedepsei este obligată să se raporteze la toate circumstanțele comiterii faptei și să aibă în vedere și consecintele acesteia, însă recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Totodată, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. - constând în „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților"; - nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunilor, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor, recunoașterea căreia instanța i-a acordat eficiență juridică prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2974 din 8 septembrie

2011).

În speță nu poate fi ignorat faptul că inculpatul a încălcat norme elementare care reglementează siguranța traficului rutier, urmarea constând în punerea în pericol grav a siguranței rutiere si pietonale si, din această perspectivă, retinerea circumstantelor atenuante ar conduce la stabilirea unei sanctiuni mult prea reduse si în vădită disproportie cu gradul concret de pericol social al infractiunii.

Așa fiind, Curtea concluzionează că o pedeapsă constând în închisoarea de 1 an si 6 luni si a cărei executare să fie suspedată conditionat în temeiul art. 81 și 82 C. este o sanctiune justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și finalitatea acesteia, respectiv exemplaritatea și prevenția specială și generală înscrise în art. 52 C.

Așa fiind, în baza art. 385/15 pct.2 lit.d C., art. 385/2 C. rap. la art. 362 al. 1 lit. d, f C. se va admite recursul declarat de inculpatul B. I. O., iar sentinta atacată se va casa cu privire la individualizarea pedepsei si, rejudecând, se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului la 1 an si 6 luni închisoare.

Potrivit art. 71 C. de la rămânerea definitivă a sentintei si până la executarea pedepsei inculpatul va fi lipsit de drepturile prev. de 64 al.1 lit.a teza a II-a C..

Potrivit art. 81, 82 C. se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani si 6 luni, iar în baza art. 71 al. ultim C. se va suspenda si executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

Potrivit art. 359 C. se va atenționa inculpatul asupra dispozițiilor art. 83 C. a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării conditionate.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Potrivit art. 189 C. se va stabili in favoarea Baroului C. onorariul avocațial în suma de 200 lei ce se va avansa din FMJ.

În temeiul art. 192 al. 3 C. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de inculpatul B. I. O. împotriva sentinței penale nr. 61 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei C.-N., pe care o casează cu privire la individualizarea pedepsei.

Rejudecând, reduce pedeapsa aplicată inculpatului la 1 an si 6 luni închisoare.

Aplică art. 71, 64 al.1 lit.a teza a II-a C..

Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani si 6 luni.

Aplică art. 71 al. ultim C..

Atenționează inculpatul asupra dispozițiilor art. 83 C..

Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Stabilește suma de 200 lei onorar pentru apărătorul din oficiu ce se va avansa în favoarea BCAJ C. din FMJ.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. L. H. I. M.

GREFIER, M. N.

Dact.L.H./Dact.S.M

3 ex./(...)

Jud.fond. T. L. P.-PUȘCAȘ

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 420/2012, Curtea de Apel Cluj